PROVERBELE (CARTEA BIBLICĂ)

Cartea este o culegere de proverbe sau aforisme înţelepte adunate din numeroase alte colecţii. Obiectivul cărţii este prezentat chiar în interiorul ei: „Pentru ca omul să dobândească înţelepciune şi să primească disciplinare, să înţeleagă cuvintele priceperii, să primească disciplinarea care dă perspicacitate, dreptate, judecată sănătoasă şi onestitate, astfel încât cel fără experienţă să devină prevăzător, iar tânărul să capete cunoştinţă şi capacitate de gândire”. (Pr 1:2-4) „De aceea, tu umblă pe calea celor buni şi ţine cărările celor drepţi.” (2:20)

Proverbele din trei secţiuni ale cărţii îi sunt atribuite, în introducerea fiecărei părţi, lui Solomon. (Pr 1:1; 10:1; 25:1) Aceasta confirmă că Solomon „a spus trei mii de proverbe”. (1Re 4:32) Fără îndoială, cele mai multe, dacă nu chiar toate proverbele din aceste trei secţiuni, au fost consemnate în timpul domniei lui Solomon. El a afirmat cu privire la sine: „Convocatorul a continuat şi să-i înveţe pe oameni cunoştinţa; el a meditat şi a cercetat atent şi a pus în ordine multe proverbe. Convocatorul s-a străduit să găsească cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului”. (Ec 12:9, 10)

Totuşi, s-au ridicat unele obiecţii conform cărora majoritatea proverbelor nu ar fi ale lui Solomon. Despre unele proverbe (Pr 16:14; 19:12; 20:2; 25:3) s-a spus că ar fi depreciative la adresa conducătorilor şi că, prin urmare, nu ar fi fost scrise în timpul domniei lui Solomon. Însă la o examinare mai atentă se observă că, în loc să fie depreciative, aceste proverbe elogiază regii, arătând că ei sunt de temut datorită puterii pe care o au. (Compară cu 24:21.) Cei ce afirmă că nu e posibil ca Solomon, care a practicat poligamia, să fi vorbit despre relaţii monogame între soţ şi soţie (5:15-19; 18:22; 19:13, 14) pierd din vedere faptul că poligamia nu era promovată, ci doar tolerată şi reglementată prin Lege. Este posibil ca evreii să fi practicat în general monogamia. De asemenea, aceşti critici uită că Proverbele au fost inspirate de Dumnezeu şi nu sunt pur şi simplu ideile lui Solomon. Totuşi, chiar şi propriile experienţe şi observaţii l-ar fi putut face pe Solomon să aprecieze înţelepciunea lui Dumnezeu reflectată în standardul stabilit iniţial pentru căsătorie, şi anume monogamia. (Compară cu Ec 2:8; 7:25-29.)

Proverbele care nu îi sunt atribuite lui Solomon îşi au originea în cugetările altor bărbaţi înţelepţi şi ale unei femei. (Pr 22:17; 30:1; 31:1; vezi AGUR; LEMUEL.) Nu se ştie cu exactitate când s-a stabilit forma finală a acestor proverbe. Ultimul reper temporal din cartea Proverbele face referire la domnia lui Ezechia. (25:1) Aşadar, avem motive să credem că până la data morţii acestuia, survenită în aproximativ 717 î.e.n., proverbele fuseseră deja compilate într-o carte. Repetiţia anumitor proverbe sugerează că această carte a rezultat din compilarea mai multor culegeri separate. (Compară 10:1 cu 15:20; 10:2 cu 11:4; 14:20 cu 19:4; 16:2 cu 21:2.)

Stil şi structură. Cartea Proverbele este scrisă în stilul poetic ebraic, constând într-un ritm al ideilor obţinut prin paralelism, cu idei similare (Pr 11:25; 16:18; 18:15) sau contrastante. (10:7, 30; 12:25; 13:25; 15:8) Prima secţiune a cărţii (1:1–9:18) este formată din scurte prelegeri adresate de un tată unuia sau mai multor fii. Aceasta serveşte ca introducere pentru proverbele scurte, concise din următoarele secţiuni ale cărţii. Ultimele 22 de versete ale cărţii sunt scrise sub formă de acrostih, având o structură alfabetică, stil folosit şi de David în redactarea unor psalmi. (Ps 9, 10, 25, 34, 37, 145)

De inspiraţie divină. Scriitorii Scripturilor greceşti creştine confirmă că Proverbele fac parte din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Apostolul Petru (1Pe 4:18; 2Pe 2:22; Pr 11:31 [LXX]; 26:11) şi discipolul Iacov (Iac 4:6; Pr 3:34, LXX) au făcut referire la cartea Proverbele; la fel a făcut şi apostolul Pavel când le-a scris corintenilor (2Co 8:21; Pr 3:4, LXX), romanilor (Ro 12:16, 20; Pr 3:7; 25:21, 22) şi evreilor. (Ev 12:5, 6; Pr 3:11, 12) În plus, în Scripturile greceşti creştine se găsesc numeroase idei paralele celor din Proverbele. (Compară Pr 3:7 cu Ro 2:16; Pr 3:12 cu Re 3:19; Pr 24:21 cu 1Pe 2:17; Pr 25:6,7 cu Lu 14:7-11.)

Cunoştinţa despre Iehova este calea vieţii. Cartea Proverbele pune deseori în legătură cunoştinţa cu discernământul, înţelepciunea, priceperea şi capacitatea de gândire. Aşadar, cunoştinţa promovată în această carte presupune mai mult decât cunoaştere la nivelul minţii a unor noţiuni sau informaţii. Proverbele scot în evidenţă că pentru a ajunge la adevărata cunoştinţă, o persoană trebuie să aprecieze relaţia pe care o are cu Iehova. De fapt, versetul 7 din capitolul 1 prezintă tema cărţii Proverbele: „Teama de Iehova este începutul cunoştinţei”.

Bineînţeles, cea mai importantă cunoştinţă pe care o poate dobândi cineva este cunoştinţa despre Dumnezeu. „Cunoaşterea Celui Preasfânt este pricepere”, se spune în Proverbele 9:10. Această cunoştinţă depăşeşte faptul de a şti că Dumnezeu există, că este Creator sau cunoaşterea multor aspecte legate de activitatea sa. A-l „cunoaşte” pe Dumnezeu denotă o apreciere profundă a calităţilor sale minunate şi a măreţului său nume, precum şi o relaţie apropiată cu el.

Isus Cristos le-a spus evreilor care aveau cunoştinţă despre Dumnezeu: „Nimeni nu-l cunoaşte deplin pe Fiul în afară de Tatăl şi nimeni nu-l cunoaşte deplin pe Tatăl în afară de Fiul şi de acela căruia Fiul vrea să i-l dezvăluie”. (Mt 11:27) Cunoaşterea calităţilor lui Iehova ne sporeşte teama sănătoasă faţă de el şi ne conştientizează că doar Iehova merită închinarea şi serviciul nostru, iar a-l cunoaşte şi a ne supune Lui este calea ce duce la viaţă. „Teama de Iehova este un izvor de viaţă, ca să îndepărteze de la cursele morţii” şi „teama de Iehova duce la viaţă”. (Pr 14:27; 19:23)

Iehova este Creatorul. Iehova, inegalabil în înţelepciune, a creat toate lucrurile şi a stabilit legile care le guvernează; prin urmare, el merită închinarea tuturor creaturilor sale. (Pr 3:19, 20) El a creat urechea care aude şi ochiul care vede, atât în sens fizic, cât şi moral. De aceea, la el trebuie să apelăm pentru a vedea şi a auzi cu pricepere. În plus, trebuie să recunoaştem că răspundem în faţa Celui care vede şi aude totul. (20:12)

Dreptate. Cartea Proverbele îl prezintă pe Iehova drept centrul tuturor lucrurilor şi sursa tuturor principiilor drepte. De exemplu: „Cântarul drept şi balanţa dreaptă îi aparţin lui Iehova şi toate greutăţile din pungă sunt lucrarea lui”. (Pr 16:11) În calitate de Legislator, dorinţa lui este ca toate tranzacţiile comerciale să fie guvernate de onestitate şi dreptate. (11:1; 20:10) Cei care se tem de Iehova învaţă să iubească ceea ce iubeşte el şi să urască ceea ce urăşte el şi au, astfel, o conduită dreaptă, deoarece „teama de Iehova înseamnă urârea răului”. (8:13) Proverbele ne dezvăluie că Iehova detestă ochii semeţi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri rele, picioarele care aleargă repede la rău, martorul fals care spune minciuni şi omul ce stârneşte vrajbă între fraţi. (6:16-19; 12:22; 16:5) Cine urăşte cu adevărat aceste lucruri se află pe calea vieţii.

În plus, cartea Proverbele dezvăluie calea dreptăţii, arătând ce aprobă Iehova. El „îşi găseşte plăcerea în cei ireproşabili în căile lor” şi în rugăciunile lor. (Pr 11:20; 15:8, 29) „Cel bun capătă aprobarea lui Iehova” (12:2) şi El „îl iubeşte pe cel ce urmăreşte dreptatea”. (15:9)

Judecată şi îndrumare. Cine îl cunoaşte pe Iehova, ştie din experienţă cât de adevărate sunt cuvintele din Proverbele 21:30: „Nu există nici înţelepciune, nici discernământ şi nici sfat care să se împotrivească lui Iehova”. Astfel, o persoană înţeleaptă se va lăsa condusă de sfatul lui Iehova, chiar dacă ar auzi sau şi-ar dori alte lucruri, deoarece ştie că orice sfat diferit de al lui Iehova, oricât de înţelept sau justificat ar părea, nu i se poate opune cuvântului lui Dumnezeu. (Pr 19:21; compară cu Ios 23:14; Mt 5:18.)

Regele Solomon a spus sub inspiraţie: „Încrede-te în Iehova din toată inima ta . . . Ţine seama de el în toate căile tale, şi el îţi va netezi cărările”. (Pr 3:5, 6) Inima omului alege calea pe care acesta doreşte să meargă, însă chiar şi atunci când alege calea corectă, pentru a avea succes, trebuie să îşi conducă paşii lăsându-se îndrumat de Iehova. (16:3, 9; 20:24; Ier 10:23)

O persoană care a ales calea vieţii trebuie să conştientizeze că Iehova se interesează sincer de ea. În Proverbele ni se aminteşte că „ochii lui Iehova sunt în orice loc, veghind asupra celor răi şi asupra celor buni”. (Pr 15:3) „Căci căile omului sunt înaintea ochilor lui Iehova şi el examinează toate cărările lui”. (5:21) Iehova nu se uită doar la ceea ce pare un om în exterior, ci îi examinează şi inima. (17:3) „Iehova cântăreşte inimile” (21:2) şi evaluează adevărata valoare a gândurilor, a motivaţiilor şi a dorinţelor unei persoane.

Judecăţile lui Iehova sunt întotdeauna drepte, în orice aspect, şi spre binele celor ce urmăresc dreptatea. La timpul potrivit, Dumnezeu îi va distruge pe cei răi de pe pământ, iar moartea lor va fi preţul pentru libertatea celor drepţi, după cum afirmă proverbul: „Cel rău este o răscumpărare pentru cel drept, şi cel neloial, pentru cei cinstiţi”. (Pr 21:18) Printre cei răi se numără şi cei mândri, pe care Iehova îi detestă. Ei „nu vor fi scutiţi de pedeapsă”. (16:5) „Iehova dărâmă casa celor orgolioşi.” (15:25) El „va jefui sufletul” celor ce-i jefuiesc pe cei de condiţie umilă. (22:22, 23)

Observând modul lui Iehova de a acţiona, o persoană cu judecată sănătoasă îşi face calea dreaptă. (Compară cu Pr 4:26.) Ea vede că cel ce primeşte mită (17:23) sau se lasă corupt de cei răi (18:5) ajunge să facă judecată strâmbă. ‘Cel ce îl declară drept pe cel rău şi rău, pe cel drept’ este detestabil în ochii lui Iehova. (17:15) El învaţă să nu aibă prejudecăţi, ci să asculte cu atenţie variantele ambelor părţi, înainte de a judeca. (18:13)

Siguranţă şi fericire. Proverbele îi adresează celui ce păzeşte înţelepciunea practică şi capacitatea de gândire primite de la Iehova, următoarele cuvinte: „Iehova va fi încrederea ta şi el îţi va păzi piciorul ca să nu fie prins”. (Pr 3:21, 26; 10:29; 14:26) O persoană care se teme de Iehova va avea un viitor. (23:17, 18) O astfel de persoană are parte nu doar de o speranţă de viitor, ci şi de fericire şi siguranţă în prezent. (3:25, 26) „Când Iehova îşi găseşte plăcerea în căile unui om, îi face să trăiască în pace cu el chiar şi pe duşmani.” (16:7) Dumnezeu nu va permite ca cel drept să sufere de foame. (10:3) Dacă o persoană îl onorează pe Dumnezeu cu lucrurile sale de valoare, ‘hambarele sale vor fi pline de belşug’. (3:9, 10) Iehova adaugă zile la viaţa unei astfel de persoane. (10:27)

Cel ce se ‘refugiază’ în numele lui Iehova (înţelegând şi recunoscând tot ce presupune acest nume) va descoperi că el este ca un turn tare, un loc în care, în trecut, oamenii se refugiau pentru a fi protejaţi de duşmani. (Pr 18:10; 29:25)

Umilinţa în faţa lui Iehova aduce „bogăţie, glorie şi viaţă”. (Pr 22:4) Îndurarea şi adevărul sunt dezirabile pentru Iehova; acestea sunt mai valoroase decât jertfele. Cei ce se abat de la rău, se tem de Iehova şi îl slujesc în acest mod, vor avea parte de o judecată favorabilă. (Pr 16:6; compară cu 1Sa 15:22.) Cine cunoaşte căile lui Iehova poate urma „toată calea binelui”. (Pr 2:9)

Urmăreşte să atingă inima. Pentru a-şi realiza scopul, cartea Proverbele are drept ţintă inima. În carte se fac peste 75 de referiri la inimă; despre ea se spune că primeşte cunoştinţă, pricepere, înţelepciune şi discernământ; ea este responsabilă pentru vorbe şi fapte; ea poate fi afectată de unele situaţii. Inima trebuie învăţată să discearnă (Pr 2:2); inima trebuie să respecte poruncile drepte (3:1); ele trebuie scrise „pe tăbliţa inimii”. (3:3) Inima trebuie păzită „mai mult decât orice”. (4:23) Trebuie să ne încredem în Iehova din toată inima. (3:5; vezi INIMĂ.)

Inima şi disciplinarea. Proverbele acordă o mare importanţă disciplinei sub diferite forme. (Pr 3:11, 12) În carte se afirmă: „Cine fuge de disciplinare îşi dispreţuieşte sufletul, dar cine ascultă mustrarea dobândeşte inimă”. (15:32) Aşadar, mustrarea pătrunde în inimă şi o corectează, ajutând persoana să dobândească discernământ. „Nebunii mor fiindcă sunt lipsiţi de inimă [de discernământ]”. (10:21) Deoarece instruirea acordată copiilor trebuie să le sensibilizeze inima, Proverbele ne atenţionează: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua disciplinării o va îndepărta de el”. (22:15)

Spiritul şi sufletul. Cartea Proverbele nu e alcătuită din aforisme care reflectă pur şi simplu înţelepciunea oamenilor, arătând cum îi putem mulţumi sau influenţa pe alţii. Mai degrabă, Proverbele vizează latura profundă a unei persoane: inima care influenţează gândirea şi motivaţia, spiritul sau înclinaţia minţii si sufletul care include fiecare element al existenţei şi al personalităţii cuiva. (Ev 4:12) Omul ar putea crede că acţionează corect sau şi-ar putea justifica faptele, ‘toate căile omului fiind drepte în ochii lui’, însă Proverbele 16:2 ne aminteşte că „Iehova cântăreşte spiritul”; El cunoaşte caracterul unei persoane. Autoritatea şi puterea sunt foarte apreciate în lume, însă „cine este încet la mânie valorează mai mult decât un om puternic şi cine îşi ţine sub control spiritul, mai mult decât cel ce cucereşte un oraş”. (Pr 16:32)

Cunoştinţa şi înţelepciunea dobândite din această carte de inspiraţie divină ajută omul să găsească fericirea în viaţa actuală şi îl conduce pe calea vieţii veşnice. Având în vedere că „cine dobândeşte inimă îşi iubeşte sufletul”, acceptarea sfaturilor inspirate şi a disciplinării din ele va „adăuga multe zile, ani de viaţă” şi ‘va fi viaţă pentru sufletul tău’. (Pr 19:8; 3:2, 13-18, 21-26) „Iehova nu lasă sufletul celui drept să sufere de foame.” (10:3) Solomon dă următorul avertisment: „Cine păzeşte porunca îşi păzeşte sufletul”. (19:16)

Relaţiile cu ceilalţi. În Proverbele se spune că un adevărat slujitor al lui Dumnezeu îşi foloseşte limba în mod binevoitor (Pr 10:20, 21, 31, 32), nu pentru a minţi sau a-i răni pe alţii prin cuvinte necugetate. (12:6, 8, 17-19; 18:6-8, 21) Atunci când este provocat, el îndepărtează furia adversarului printr-un răspuns blând. (15:1; 25:15) Lui nu îi plac disputele şi certurile şi manifestă stăpânire de sine pentru a nu se aprinde de mânie, ştiind că ar putea comite fapte nebuneşti. (Pr 14:17, 29; 15:18; compară cu Col 3:8.) De fapt, el va evita compania celor care se lasă stăpâniţi de mânie şi a celor furioşi, deoarece ştie că l-ar putea face să cadă într-o cursă. (Pr 22:24, 25; compară cu 13:20; 14:7; 1Co 15:33.)

Practică binele, nu răul. Proverbele inspirate ne îndeamnă să luăm iniţiativa în a face bine altora. Nu trebuie doar să acţionăm cu bunăvoinţă faţă de cei care „se simt în siguranţă” lângă noi, care nu ne-au făcut nici un rău (Pr 3:27-30), ci şi să răsplătim răul cu bine. (25:21, 22) Trebuie să păzim inima, pentru a nu ne bucura de necazul celui dispreţuit sau al celui care ne urăşte. (17:5; 24:17, 18)

Bârfa şi calomnia. În cartea Proverbele se vorbeşte mult despre problemele, durerea şi daunele provocate de bârfă, precum şi despre gravitatea păcatului de care se face vinovat bârfitorul. „Bucatele” calomniatorului sunt „înghiţite cu lăcomie” de ascultătorii lui şi nu sunt trecute cu vederea, ci lasă o impresie adâncă, ajungând „până în străfundurile pântecelui”. De aceea ele provoacă necazuri, iar cel ce calomniază nu-şi poate spăla mâinile de vina pe care o poartă. Deşi o astfel de persoană poate părea binevoitoare şi îşi poate ascunde adevărata stare a inimii, Dumnezeu va avea grijă ca ura şi răutatea din ea să ‘iasă la iveală în congregaţie’. Ea va cădea în groapa pe care a săpat-o pentru altcineva. (Pr 26:22-28)

Relaţiile familiale. Cartea Proverbele susţine cu tărie fidelitatea conjugală. Un soţ ar trebui să-şi găsească plăcerea în ‘soţia tinereţii sale’ şi să nu caute satisfacţie în altă parte. (Pr 5:15-23) Adulterul duce la distrugerea şi moartea celui care îl practică. (5:3-14; 6:23-35) O soţie bună este „o coroană” şi o binecuvântare pentru soţul ei. Dar dacă are o purtare ruşinoasă, ea este „ca putrezirea în oasele” soţului ei. (12:4) Viaţa unui bărbat este un chin alături de o femeie certăreaţă. (Pr 25:24; 19:13; 21:19; 27:15, 16) O astfel de femeie, chiar dacă ar fi frumoasă şi fermecătoare în exterior, este de fapt „ca un inel de aur în râtul unui porc”. (11:22; 31:30) O femeie nebună îşi dărâmă propria casă. (14:1) În capitolul 31 din Proverbele este descrisă adevărata valoare a unei soţii bune – ea este harnică, de încredere şi administrează gospodăria, fiind fidelă şi supusă soţului ei.

Proverbele arată că părinţii sunt pe deplin responsabili pentru copiii lor, iar disciplina este esenţială. (Pr 19:18; 22:6, 15; 23:13, 14; 29:15, 17) Se accentuează în special responsabilitatea tatălui, însă copilul trebuie să-şi respecte şi tatăl, şi mama, dacă vrea să primească viaţă de la Iehova. (Pr 19:26; 20:20; 23:22; 30:17)

Îngrijirea animalelor. Proverbele vorbesc chiar şi despre grija faţă de animale. „Cel drept are grijă de sufletul animalului său domestic.” (Pr 12:10) „Trebuie să cunoşti înfăţişarea oilor tale.” (27:23)

O guvernare stabilă şi fidelă. Proverbele prezintă principiile unei guvernări bune. Persoanele aflate în poziţii înalte, cum ar fi regii, trebuie să cerceteze lucrurile (Pr 25:2), să manifeste bunătate iubitoare şi fidelitate (20:28) şi să-şi judece cu dreptate supuşii (29:4; 31:9), inclusiv pe cei de condiţie umilă. (29:14) Cei care doresc să aibă tronul întărit prin dreptate, nu-i pot avea pe cei răi ca sfătuitori. (25:4, 5) Un conducător trebuie să fie o persoană care are discernământ şi urăşte câştigul necinstit. (28:16)

„Dreptatea înalţă o naţiune” (Pr 14:34), în timp ce din cauza fărădelegii guvernarea este instabilă. (28:2) Instabilitatea este provocată şi de revoluţii, iar Proverbele 24:21, 22 avertizează cu privire la ele: „Fiul meu, teme-te de Iehova şi de rege. Nu te amesteca cu cei răzvrătiţi. Căci nenorocirea va veni asupra lor atât de repede, încât cine-şi va da seama de pieirea acestor răzvrătiţi?”.

Utilă pentru a da sfaturi. Cartea Proverbele acoperă o gamă largă de preocupări ale omului, astfel că poate fi folosită pentru a da sfaturi practice şi avertismente; scriitorii Scripturilor greceşti creştine au folosit-o şi ei în acest mod. „Inima celui drept se gândeşte ce să răspundă.” (Pr 15:28) Totuşi, batjocoritorii nu trebuie sfătuiţi. „Cine îl corectează pe batjocoritor îşi atrage dezonoarea, şi cine îl mustră pe cel rău îşi atrage ruşinea. Nu-l mustra pe batjocoritor, ca să nu te urască. Mustră-l pe înţelept, şi el te va iubi”. (Pr 9:7, 8; 15:12; compară cu Mt 7:6.) Nu oricine este un batjocoritor, iar cei aflaţi în poziţia de a da sfaturi altora, trebuie să facă acest lucru, după cum reiese din cuvintele: „Buzele celui drept îi păstoresc pe mulţi”. (Pr 10:21)

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN PROVERBELE

Carte structurată în mai multe secţiuni, sub forma unor discursuri şi a unor culegeri de proverbe înţelepte, abordând aspecte practice ale vieţii

Deşi o mare parte din cartea Proverbele îi este atribuită lui Solomon, scrierea ei s-a încheiat în timpul domniei lui Ezechia

Valoarea inestimabilă a înţelepciunii

Înţelepciunea şi priceperea sunt cele mai importante lucruri (4:5-8; 16:16)

Lucruri esenţiale în dobândirea înţelepciunii (2:1-9; 13:20)

Beneficii ce decurg din a avea înţelepciune: siguranţă, protecţie, onoare şi o viaţă mai lungă şi mai fericită (2:10-21; 3:13-26, 35; 9:10-12; 24:3-6, 13, 14)

Înţelepciunea personificată a colaborat cu Iehova (8:22-31)

Consecinţele tragice ale lipsei de înţelepciune (1:24-32; 2:22; 6:12-15)

Atitudinea corectă faţă de Iehova

Încrede-te în Iehova (3:5, 6; 16:20; 18:10; 29:25)

Teme-te de el şi evită răul (3:7; 10:27; 14:26, 27; 16:6; 19:23)

Onorează-l, susţinând închinarea adevărată (3:9, 10)

Acceptă disciplinarea sa, considerând-o o dovadă de iubire (3:11, 12)

Arată apreciere pentru cuvântul său (3:1-4; 30:5, 6)

Află ce urăşte Iehova şi acţionează în armonie cu această cunoştinţă (6:16-19; 11:20; 12:22; 16:5; 17:15; 28:9)

Dacă îi suntem plăcuţi lui Iehova, el se va îngriji de noi, ne va ocroti şi ne va auzi rugăciunile (10:3, 9, 30; 15:29; 16:3)

Sfaturi excelente pentru viaţa de familie

O soţie capabilă este o binecuvântare de la Iehova (12:4; 14:1; 18:22; 31:10-31)

Părinţii trebuie să-şi educe şi să-şi disciplineze copiii (13:1, 24; 22:6, 15; 23:13, 14; 29:15, 17)

Copiii trebuie să aibă un respect profund faţă de părinţii lor (1:8, 9; 4:1-4; 6:20-22; 10:1; 23:22-26; 30:17)

Iubirea şi pacea sunt de dorit într-un cămin (15:16, 17; 17:1; 19:13; 21:9, 19)

Rezistă tentaţiei imoralităţii, pentru a evita multă durere şi suferinţă (5:3-23; 6:23-35; 7:4-27; 9:13-18)

Trăsăturile ce trebuie cultivate şi cele ce trebuie evitate

Cultivă iubire şi consideraţie pentru cei săraci şi cei asupriţi (3:27, 28; 14:21, 31; 19:17; 21:13; 28:27)

Fii generos, evită lăcomia (11:24-26)

Fii harnic, nu leneş (6:6-11; 10:26; 13:4; 20:4; 24:30-34; 26:13-16)

Modestia şi umilinţa aduc onoare; înfumurarea şi mândria duc la umilire (11:2; 16:18, 19; 25:6, 7; 29:23)

Ţine sub control mânia (14:29; 16:32; 25:28; 29:11)

Evită un spirit răutăcios şi dorinţa de răzbunare (20:22; 24:17, 18, 28, 29; 25:21, 22)

Practică dreptatea în orice privinţă (10:2; 11:18, 19; 14:32; 21:3, 21)

Sfaturi practice pentru viaţa de zi cu zi

Reacţionează corect la disciplină, mustrare, sfaturi (13:18; 15:10; 19:20; 27:5, 6)

Fii un prieten adevărat (17:17; 18:24; 19:4; 27:9, 10)

Fii cumpătat când ţi se arată ospitalitate (23:1-3, 6-8; 25:17)

Materialismul este zadarnic (11:28; 23:4, 5; 28:20, 22)

Cine munceşte din greu primeşte binecuvântări (12:11; 28:19)

Fii cinstit în afaceri (11:1; 16:11; 20:10, 23)

Fereşte-te să devii garant pentru alţii, mai ales pentru străini (6:1-5; 11:15; 22:26, 27)

Evită vorbirea nesănătoasă; asigură-te că vorbirea ta este ziditoare (10:18-21, 31, 32; 11:13; 12:17-19; 15:1, 2, 4, 28; 16:24; 18:8)

Linguşirea este înşelătoare (28:23; 29:5)

Evită certurile (3:30; 17:14; 20:3; 26:17)

Respinge tovărăşiile rele (1:10-19; 4:14-19; 22:24, 25)

Învaţă să te porţi înţelept cu batjocoritorii şi cu cei fără minte (9:7, 8; 19:25; 22:10; 26:4, 5)

Evită capcanele băuturilor alcoolice (20:1; 23:29-35; 31:4-7)

Nu-i invidia pe cei răi (3:31-34; 23:17, 18; 24:19, 20)