Să ne înălţăm cu aripile ca vulturii

CE SIMTE un om după ce îndură cinci ani în lagărele de concentrare naziste? Descurajare? Resentimente? Dorinţă de răzbunare?

Oricât de ciudat ar părea, un bărbat care a trecut printr-o astfel de experienţă a scris: „Viaţa mea s-a îmbogăţit mai mult decât aş fi putut spera vreodată“. Ce l-a făcut să simtă astfel? El a explicat: „Am găsit refugiu sub aripile Celui Preaînalt şi am trăit împlinirea cuvintelor profetului Isaia, care a spus: «Cei ce speră în Iehova vor redobândi putere. Se vor înălţa cu aripile ca vulturii. . . . Vor umbla şi nu se vor extenua»“. — Isaia 40:31, NW.

Acest creştin, al cărui corp a fost maltratat de cel mai oribil tratament imaginabil, a avut un spirit care, figurativ vorbind, l-a avântat în înălţimi, un spirit care n-a putut fi înfrânt de brutalitatea naziştilor. La fel ca David, el a găsit refugiu la umbra „aripilor“ lui Dumnezeu (Psalmul 57:1). Acest creştin s-a inspirat dintr-o comparaţie folosită de profetul Isaia, în care tăria spirituală a profetului era asemănată cu aceea a unui vultur care se ridică tot mai sus în înaltul cerului.

Te simţi uneori doborât de probleme? Fără îndoială că şi tu ai dori să găseşti refugiu sub aripile Celui Preaînalt, să ‘te înalţi cu aripi ca vulturii’. Pentru a înţelege cum este posibil acest lucru, ar fi bine să cunoaştem ceva despre vultur, care este folosit deseori în Scripturi în sens figurat.

Sub stindardul vulturului

Dintre toate păsările pe care le-au contemplat oamenii din vechime, vulturul a fost, probabil, cel mai admirat datorită puterii sale şi zborului său maiestuos. Multe armate din antichitate, printre care cele ale Babilonului, Persiei şi Romei, au mărşăluit sub stindardul vulturului. Armata lui Cirus cel Mare a fost una dintre ele. Biblia a profeţit că regele persan avea să fie ca o pasăre de pradă care urma să vină de la răsărit ca să devoreze Imperiul Babilonian (Isaia 45:1; 46:11). După două sute de ani de la consemnarea acestei profeţii, trupele lui Cirus, care aveau reprezentări de vulturi pe stindardele lor de luptă, s-au năpustit asupra oraşului Babilon, ca un vultur care se repede asupra prăzii sale.

Mai recent, şi unii luptători, cum ar fi Carol cel Mare şi Napoleon, şi ţări, ca Statele Unite şi Germania, şi-au ales vulturul ca simbol. Israeliţilor li se poruncise să nu venereze imagini reprezentând vulturi sau alte creaturi (Exodul 20:4, 5). Totuşi scriitorii Bibliei au apelat la caracteristicile vulturului pentru a-şi exemplifica mesajul. Astfel, vulturul, pasărea menţionată cel mai frecvent în Scripturi, este folosit pentru a simboliza înţelepciunea, ocrotirea divină şi iuţeala.

Ochiul unui vultur

Privirea ageră a vulturului a fost întotdeauna proverbială. Deşi rareori acvila de munte cântăreşte peste 5 kilograme, ochii ei sunt de fapt mai mari decât ai omului, iar vederea ei este mult mai pătrunzătoare. Descriindu-i lui Iov capacitatea vulturului de a-şi căuta hrana, Iehova însuşi a zis: „Îşi cufundă privirile în depărtare“ (Iov 39:27, 29). În cartea sa All the Birds of the Bible (Toate păsările menţionate în Biblie), Alice Parmelee spune că, „odată, o acvilă a localizat un peşte mort care plutea într-un lac aflat la o distanţă de cinci kilometri şi s-a năpustit în picaj diagonal exact spre locul acela. Acvila nu numai că a putut vedea micul obiect de la o distanţă mult mai mare decât ar fi putut vedea un om, dar ea a şi ţinut peştele sub observaţie constantă pe parcursul celor cinci kilometri de picaj“.

Datorită privirii sale agere, vulturul este un simbol potrivit al înţelepciunii, una dintre principalele calităţi ale lui Iehova. (Compară cu Ezechiel 1:10; Apocalipsa 4:7.) De ce? Înţelepciunea presupune prevederea consecinţelor oricărei acţiuni pe care am putea-o face (Proverbele 22:3). Vulturul, cu capacitatea lui de a vedea la mare distanţă, poate să identifice pericolul de la mare depărtare şi să-şi ia măsuri de siguranţă, exact ca omul cu judecată din ilustrarea lui Isus, care a prevăzut posibilitatea unei furtuni şi şi-a construit casa pe stâncă (Matei 7:24, 25). Este interesant că, în limba spaniolă, dacă spui despre cineva că este un vultur, înseamnă că respectivul are perspicacitate sau discernământ.

Dacă vei avea vreodată ocazia să priveşti de aproape un vultur, observă modul în care îşi foloseşte ochii. El nu te priveşte superficial; dimpotrivă, pare să scruteze orice amănunt al înfăţişării tale. În mod similar, omul înţelept analizează o problemă cu atenţie înainte de a lua o decizie, în loc să se bazeze pe instinctul propriu sau pe sentimentele sale (Proverbele 28:26). În timp ce privirea pătrunzătoare a vulturului îl face un simbol potrivit al calităţii divine a înţelepciunii, scriitorii Bibliei au folosit în sens figurat şi zborul lui maiestuos.

„Calea vulturului pe cer“

„Calea vulturului pe cer“ este remarcabilă atât pentru viteza acestuia, cât şi pentru zborul său aparent fără nici un efort, care nu urmează o traiectorie prestabilită şi nu lasă nici o urmă (Proverbele 30:19). La iuţeala vulturului se face aluzie în Plângerile 4:19, unde soldaţii babilonieni sunt descrişi astfel: „Urmăritorii noştri erau mai iuţi decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi“. Când un vultur care se roteşte în înaltul cerului îşi localizează prada, el îşi înclină aripile şi coboară într-un picaj abrupt, în timpul căruia poate atinge, potrivit unor rapoarte, viteza de 130 de kilometri pe oră. Nu este surprinzător că Scripturile folosesc vulturul ca sinonim al vitezei, mai ales în legătură cu forţa militară. — 2 Samuel 1:23; Ieremia 4:13; 49:22.

Pe de altă parte, Isaia se referă la zborul fără efort al vulturului. „Cei care se încred în DOMNUL îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu sunt extenuaţi“ (Isaia 40:31). Care este secretul zborului plutitor al vulturului? Înălţarea îi pretinde doar puţin efort, deoarece vulturul se foloseşte de curenţi termali, sau coloane de aer cald ascendent. Curenţii termali sunt invizibili, însă vulturul este expert în a-i găsi. Odată ce localizează un curent termal, vulturul îşi întinde aripile şi coada şi se învârteşte în coloana de aer cald, care îl ridică tot mai sus. Când ajunge la o înălţime corespunzătoare, el planează până la următorul curent termal, unde procesul se repetă. În felul acesta, vulturul poate sta ore întregi în aer, consumând foarte puţină energie.

În Israel, în special în Valea Riftului care se întinde de la Ezion-Gheber, de pe ţărmul Mării Roşii, până la Dan, în nord, vulturii constituie o imagine familiară. Ei sunt numeroşi îndeosebi primăvara şi toamna, când migrează. În câţiva ani s-au numărat aproape 100 000 de vulturi. Când soarele dimineţii încălzeşte aerul, sute de păsări de pradă se pot vedea zburând deasupra stâncilor abrupte ce mărginesc Valea Riftului.

Zborul fără efort al vulturului este o minunată ilustrare a modului în care puterea lui Iehova ne poate ridica din punct de vedere spiritual şi emoţional, astfel încât să ne ducem la capăt lucrarea. Aşa cum un vultur nu se poate ridica la astfel de înălţimi doar cu propria lui putere, nici noi nu putem face faţă situaţiilor dacă ne bazăm doar pe capacităţile noastre. „Am vigoare pentru toate lucrurile, datorită aceluia care îmi dă putere“, a explicat apostolul Pavel (Filipeni 4:13, NW). La fel ca un vultur care este mereu în căutarea curenţilor invizibili, şi noi ‘cerem’ încontinuu forţa activă invizibilă a lui Iehova prin rugăciuni fierbinţi. — Luca 11:9, 13.

Vulturii migratori găsesc deseori curenţii observând alte păsări de pradă. Naturalistul D. R. Mackintosh a afirmat că, odată, au fost văzuţi 250 de acvile şi vulturi rotindu-se în sus în acelaşi curent termal. Şi creştinii de astăzi pot învăţa să se bizuie pe puterea lui Iehova imitând exemplele fidele ale altor slujitori devotaţi. — Compară cu 1 Corinteni 11:1.

La umbra aripilor unui vultur

Una dintre cele mai periculoase perioade din viaţa unui vultur este aceea în care învaţă să zboare. Nu puţini vulturi mor în timp ce încearcă să facă acest lucru. Când a plecat din Egipt, tânăra naţiune israelită se afla şi ea în pericol. Prin urmare, cuvintele lui Iehova adresate israeliţilor au fost foarte potrivite: „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine“ (Exodul 19:4). Potrivit unor rapoarte, vulturii îşi poartă micuţii pe spate pentru scurt timp, astfel încât aceştia să nu se prăbuşească la primele lor încercări de zbor. Comentând pe marginea unor astfel de rapoarte, G. R. Driver a spus în Palestine Exploration Quarterly: „Imaginea [biblică] nu este deci un simplu zbor fictiv, ci are la bază un fapt real“.

Vulturii sunt părinţi exemplari şi în alte privinţe. Ei nu numai că îi asigură puiului din cuib mese regulate, dar mama îi şi fărâmiţează cu atenţie carnea adusă în cuib de vulturul mascul, astfel încât puiul să o poată înghiţi. Întrucât cuiburile lor sunt clădite, de obicei, pe stânci sau în copaci înalţi, puii sunt expuşi la elementele naturii (Iov 39:27, 28). Soarele pârjolitor, obişnuit în ţinuturile biblice, ar putea cauza moartea puiului dacă părinţii lui nu s-ar îngriji de el. Vulturul adult îşi întinde aripile, uneori ţinându-le astfel ore în şir, pentru a-i face umbră puiului gingaş.

Astfel, este foarte potrivit faptul că aripile vulturului sunt folosite în Scripturi ca simbol al ocrotirii divine. Deuteronomul 32:9–12 descrie modul în care i-a ocrotit Iehova pe israeliţi de-a lungul călătoriei lor prin deşert: „Căci partea DOMNULUI este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire. El l-a găsit într-un ţinut deşert, într-o singurătate plină de urlete înfricoşătoare; l-a înconjurat, l-a îngrijit şi l-a păzit ca pe lumina ochiului Lui. Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui: Aşa a condus DOMNUL singur pe poporul Său“. Iehova ne va ocroti în acelaşi mod iubitor dacă ne încredem în el.

Calea de scăpare

Uneori, când ne confruntăm cu probleme, s-ar putea să dorim să zburăm departe de toate necazurile noastre. Exact aşa a simţit David. (Compară cu Psalmul 55:6, 7.) Dar, chiar dacă Iehova a promis să ne ajute când trecem prin încercări şi suferinţe în acest sistem, el nu ne oferă o scăpare completă. Biblia ne asigură: „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită naturii omeneşti. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti şi ieşirea din ea, ca s-o puteţi suporta“. — 1 Corinteni 10:13.

„Ieşirea“ sau „o cale de scăpare“ (King James Version) presupune să învăţăm să ne încredem în Iehova. Max Liebster, ale cărui cuvinte au fost citate la începutul articolului, a descoperit acest lucru. În timpul anilor petrecuţi în lagărele de concentrare, el a ajuns să-l cunoască pe Iehova şi să-şi pună încrederea în El. Max a descoperit că Iehova ne întăreşte prin intermediul Cuvântului său, al spiritului său şi al organizaţiei sale. Chiar şi în lagăre, Martorii au căutat alţi fraţi de credinţă şi le-au oferit ajutor spiritual, împărtăşindu-le gânduri scripturale şi dându-le literatura biblică pe care o aveau la dispoziţie. Şi, aşa cum au confirmat de repetate ori supravieţuitorii fideli, Iehova i-a întărit într-adevăr. „Îl rugam încontinuu pe Iehova să mă ajute, explică Max, iar spiritul lui m-a susţinut.“

Indiferent cu ce încercare ne-am confrunta, şi noi ne putem bizui pe spiritul sfânt al lui Dumnezeu, pe care îl vom primi dacă vom continua să-l cerem (Matei 7:7–11). Fiind vitalizaţi de această ‘putere care depăşeşte normalul’, în loc să ne lăsăm doborâţi de problemele noastre, ne vom ridica. Vom continua să umblăm pe calea lui Iehova şi nu vom obosi. Ne vom înălţa cu aripile ca vulturii. — 2 Corinteni 4:7, NW; Isaia 40:31.

[Text generic pe pagina 10]

Nu te priveşte superficial.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 9]

Foto: Cortesia de GREFAR

[Provenienţa fotografiei de la pagina 10]

Foto: Cortesia de Zoo de Madrid