Părinţi şi copii: puneţi-l pe Dumnezeu pe primul loc!

„Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui.“ — ECLESIASTUL 12:13.

 1. Ce teamă este nevoie să cultive părinţii şi copiii, şi ce le va procura ea?

O PROFEŢIE referitoare la Isus Cristos spunea că „plăcerea Lui va fi frica de DOMNUL“ (Isaia 11:3). Teama sa era în principal o veneraţie profundă şi un respect profund faţă de Dumnezeu, o teamă de a nu-i displăcea lui Dumnezeu, deoarece îl iubea. Este nevoie ca părinţii şi copiii să cultive o teamă de Dumnezeu asemănătoare celei manifestate de Cristos, fapt ce le va procura plăcere, la fel cum s-a întâmplat în cazul lui Isus. Ei trebuie să-l pună pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa lor, ascultând de poruncile lui. Potrivit unui scriitor biblic, „aceasta este datoria oricărui om“. — Eclesiastul 12:13.

 2. Care era cea mai importantă poruncă din Lege, şi cui le-a fost dată ea în primul rând?

² Cea mai importantă poruncă din Lege, conform căreia trebuie ‘să-l iubim pe DOMNUL cu toată inima, sufletul şi puterea’, le-a fost dată în primul rând părinţilor. Aceasta reiese din următoarele cuvinte ale Legii: „Să le întipăreşti [aceste cuvinte referitoare la iubirea de Iehova] fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“ (Deuteronomul 6:4–7; Marcu 12:28–30). Părinţilor li se poruncea astfel să-l pună pe Dumnezeu pe primul loc, iubindu-l ei înşişi şi învăţându-i pe copiii lor să facă la fel.

O responsabilitate creştină

 3. Cum a demonstrat Isus importanţa faptului de a le acorda atenţie copiilor?

³ Isus a demonstrat importanţa faptului de a le acorda atenţie chiar şi copiilor mici. Cu o anumită ocazie, spre sfârşitul ministerului pământesc al lui Isus, oamenii au început să-şi aducă copiii la el. Crezând, desigur, că Isus era prea ocupat pentru a fi deranjat, discipolii au încercat să-i oprească pe oameni. Dar Isus i-a mustrat pe discipolii săi: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi“. Isus chiar „i-a luat în braţe“ pe copii, arătând astfel într-un mod impresionant importanţa faptului de a le acorda atenţie celor tineri. — Luca 18:15–17; Marcu 10:13–16.

 4. Cui le-a fost dată porunca de a ‘face ucenici din toate popoarele’, şi ce avea să pretindă aceasta din partea lor?

⁴ Isus a făcut, de asemenea, să se înţeleagă clar că, în afară de propriii lor copii, discipolii săi aveau responsabilitatea să-i înveţe şi pe alţii. După moartea şi învierea sa, Isus „S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată“ — unii dintre ei fiind părinţi (1 Corinteni 15:6). Se pare că acest lucru s-a întâmplat pe un munte din Galileea, unde erau adunaţi şi cei 11 apostoli ai săi. Acolo, Isus i-a îndemnat pe toţi: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate popoarele . . . şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit“ (Matei 28:16–20). Nici un creştin nu poate neglija în mod justificat această poruncă! Îndeplinirea ei le pretinde taţilor şi mamelor să le poarte de grijă copiilor lor şi, de asemenea, să participe la lucrarea de predicare şi de instruire publică.

 5. a) De unde ştim că majoritatea apostolilor, dacă nu chiar toţi, au fost căsătoriţi şi că, probabil, au avut copii? b) Ce sfat trebuia să ia în mod serios în considerare capii de familie?

⁵ Este de remarcat faptul că până şi apostolii au trebuit să stabilească un echilibru între responsabilităţile familiale şi obligaţia de a predica şi, de asemenea, de a păstori turma lui Dumnezeu (Ioan 21:1–3, 15–17; Faptele 1:8). Aceasta deoarece majoritatea, dacă nu chiar toţi, erau căsătoriţi. Astfel, apostolul Pavel a explicat: „N-avem noi dreptul să ducem cu noi o soră ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa?“ (1 Corinteni 9:5; Matei 8:14). Unii apostoli aveau probabil şi copii. Istoricii din perioada timpurie, de exemplu Eusebiu, spun că Petru a avut. Toţi părinţii creştini din perioada de început trebuiau să respecte sfatul scriptural: „Dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi şi mai ales de cei din casa lui, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios“. — 1 Timotei 5:8.

Responsabilitatea principală

 6. a) Cu ce problemă se confruntă bătrânii creştini care au familie? b) Care este responsabilitatea principală a unui bătrân?

⁶ Bătrânii creştini din prezent care au familii se află într-o situaţie similară cu a apostolilor. Ei trebuie să stabilească un echilibru între responsabilitatea de a se îngriji de necesităţile spirituale şi fizice ale familiei lor şi obligaţia de a predica în public şi de a păstori turma lui Dumnezeu. Cărei activităţi trebuie să i se acorde prioritate? Turnul de veghere din 15 martie 1964 (engl.) afirma: „Obligaţia primordială [a tatălui] este îngrijirea familiei sale şi, de fapt, el nu ar putea sluji în mod corespunzător dacă nu s-ar achita de această obligaţie“.

 7. Cum îl pun taţii creştini pe Dumnezeu pe primul loc?

⁷ Taţii trebuie deci să-l pună pe Dumnezeu pe primul loc, respectând porunca de ‘a-şi creşte copiii în disciplina şi învăţătura Domnului’ (Efeseni 6:4). Această responsabilitate nu poate fi transferată altcuiva, chiar dacă unui tată i se încredinţează, poate, şi supravegherea unor activităţi în cadrul congregaţiei creştine. Cum se pot achita aceşti taţi de responsabilităţile lor — îngrijirile acordate membrilor familiei lor în privinţă fizică, spirituală şi afectivă — şi, în acelaşi timp, să prezideze şi să vegheze asupra congregaţiei?

Oferirea ajutorului necesar

 8. Cum poate soţia unui bătrân să-l sprijine pe acesta?

⁸ Bineînţeles, bătrânii cu responsabilităţi familiale pot primi ajutor. Turnul de veghere menţionat anterior afirma că o soţie creştină poate fi un sprijin pentru soţul ei. Acesta spunea: „Ea îi poate crea condiţii cât mai favorabile posibil pentru a se pregăti în vederea diverselor sale însărcinări şi poate contribui la economisirea de timp preţios atât pentru el cât şi pentru ea având o bună planificare în gospodărie, servind masa la timp, fiind gata cu promptitudine să plece la întrunirile congregaţiei. . . . Sub îndrumarea soţului, soţia creştină poate contribui mult la instruirea copiilor în calea pe care trebuie să umble pentru a-i plăcea lui Iehova“ (Proverbele 22:6). Da, soţia a fost creată pentru a fi „un ajutor“, iar soţul va fi bucuros să-i accepte ajutorul, dovedind astfel înţelepciune (Geneza 2:18). Cu sprijinul ei, el poate fi în măsură să-şi îndeplinească mai eficient atât responsabilităţile familiale, cât şi pe cele din cadrul congregaţiei.

 9. Ce persoane din congregaţia din Tesalonic au fost încurajate să-i ajute pe alţi membri ai congregaţiei?

⁹ Soţiile bătrânilor creştini nu sunt însă singurele care pot contribui la sprijinirea unui supraveghetor care trebuie să ‘păstorească turma lui Dumnezeu’ şi, în acelaşi timp, să se îngrijească de propria-i familie (1 Petru 5:2). Cine altcineva mai poate s-o facă? Apostolul Pavel i-a îndemnat pe fraţii din Tesalonic să aibă respect faţă de cei care „conduc“. Însă, continuând şi adresându-se aceloraşi fraţi — adică celor care nu prezidează —, Pavel a scris: „Vă rugăm . . ., fraţilor, să mustraţi pe cei care trăiesc în neorânduială, să mângâiaţi pe cei deznădăjduiţi, să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători faţă de toţi“. — 1 Tesaloniceni 5:12–14.

10. Ce efect excelent are asupra congregaţiei ajutorul iubitor oferit de toţi fraţii?

¹⁰ Cât este de minunat când fraţii din congregaţie au iubirea care îi stimulează să-i mângâie pe cei deznădăjduiţi, să-i sprijine pe cei slabi, să-i mustre pe cei care trăiesc în neorânduială şi să fie răbdători faţă de toţi! Fraţii din Tesalonic, care îmbrăţişaseră recent adevărul biblic în pofida faptului că sufereau un mare necaz, au aplicat acest sfat al lui Pavel (Faptele 17:1–9; 1 Tesaloniceni 1:6; 2:14; 5:11). Gândiţi-vă la excelentul efect pe care l-a avut cooperarea lor iubitoare, aceasta contribuind la întărirea şi unitatea întregii congregaţii! Tot la fel, când astăzi fraţii se mângâie, se sprijină şi se mustră unii pe alţii, lucrul acesta uşurează mult responsabilităţile de păstorire ale bătrânilor, care au adesea familii cărora trebuie să le poarte de grijă.

11. a) De ce este rezonabil să tragem concluzia că şi femeile erau incluse în termenul ‘fraţi’? b) Ce ajutor îi poate oferi astăzi o femeie creştină matură alteia mai tinere?

¹¹ Erau incluse şi femeile în rândul „fraţilor“ cărora li s-a adresat apostolul Pavel? Da, erau, deoarece multe femei au devenit credincioase (Faptele 17:1, 4; 1 Petru 2:17; 5:9). Ce fel de ajutor puteau oferi aceste femei? Ei bine, existau în congregaţii femei mai tinere cărora le era greu să-şi stăpânească „poftele“ sau care ajunseseră ‘deznădăjduite’ (1 Timotei 5:11–13). Astăzi, unele femei întâmpină probleme similare. Lucrul de care au poate cea mai mare nevoie este pur şi simplu o ureche ascultătoare sau un umăr pe care să plângă. Adesea, o femeie creştină matură este cea mai potrivită persoană pentru a oferi un astfel de ajutor. Ea poate, de exemplu, discuta cu o altă femeie probleme personale despre care un bărbat creştin singur nu ar putea discuta în mod potrivit. Subliniind valoarea oferirii unui astfel de ajutor, Pavel a scris: „Femeile în vârstă să . . . înveţe pe alţii ce este drept, ca să îndemne pe cele tinere să-şi iubească soţii şi copiii, să fie cumpătate, curate, gospodine bune, supuse soţilor lor, ca să nu fie vorbit de rău Cuvântul lui Dumnezeu“. — Tit 2:3–5.

12. A cui îndrumare este vital să fie respectată de toată congregaţia?

¹² Ce binecuvântare sunt pentru congregaţie surorile umile atunci când sunt dispuse să-i sprijine atât pe soţii lor, cât şi pe bătrâni (1 Timotei 2:11, 12; Evrei 13:17). În special bătrânii cu responsabilităţi familiale vor trage foloase atunci când toţi cooperează pentru a se ajuta unii pe alţii într-un spirit de iubire şi când toţi se supun îndrumării oferite de păstorii numiţi. — 1 Petru 5:1, 2.

Părinţi, ce puneţi voi pe primul plan?

13. Cum eşuează mulţi taţi în ce priveşte familiile lor?

¹³ Cu ani în urmă, un artist proeminent a făcut observaţia: „Văd oameni care se ocupă cu succes de companii cu sute de angajaţi; în lumea afacerilor, ei ştiu cum să rezolve orice situaţie, cum să disciplineze şi să recompenseze. Dar afacerea lor cea mai importantă este familia lor, şi aici ei eşuează“. De ce? Oare nu pentru că pun afacerile şi alte interese pe primul loc şi neglijează sfatul lui Dumnezeu? Cuvântul Său spune: „Poruncile acestea, pe care ţi le dau . . ., să le întipăreşti fiilor tăi“. Şi acest lucru trebuia făcut zilnic. Părinţii trebuie să-şi ofere cu generozitate timpul — şi să dea dovadă îndeosebi de iubire şi de o preocupare profundă. — Deuteronomul 6:6–9.

14. a) Cum trebuie să se îngrijească părinţii de copiii lor? b) Ce include instruirea adecvată a copiilor?

¹⁴ Biblia ne aminteşte că copiii sunt o moştenire de la Iehova (Psalmul 127:3). Te îngrijeşti tu de copiii tăi ca de proprietatea lui Dumnezeu, un dar pe care el ţi l-a încredinţat? Dacă îţi vei lua copilul în braţe, demonstrându-ţi astfel grija şi atenţia iubitoare, el va reacţiona probabil pozitiv (Marcu 10:16). Dar faptul de a-l ‘învăţa pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze’ pretinde mai mult decât simplul fapt de a-l îmbrăţişa şi săruta. Pentru a fi echipat cu înţelepciunea necesară în vederea evitării capcanelor vieţii, un copil are nevoie şi de o disciplinare iubitoare. Un părinte manifestă o iubire sinceră dacă „îl disciplinează îndată“. — Proverbele 13:1, 24; 22:6.

15. De unde reiese necesitatea disciplinării părinteşti?

¹⁵ Necesitatea disciplinării părinteşti reiese din descrierea făcută de o consilieră şcolară copiilor care vin la biroul său: „Arată deplorabil, împovăraţi şi dezorientaţi. Plâng în timp ce dezvăluie adevărata faţă a lucrurilor. Mulţi — mult mai mulţi decât şi-ar putea imagina cineva — au încercat să se sinucidă, nu pentru că nu mai ştiu ce să facă de fericire, ci pentru că se simt extrem de nefericiţi, de părăsiţi şi de extenuaţi, pentru că la această vârstă fragedă au prea multe responsabilităţi ca să le facă faţă“. Ea a adăugat: „Este ceva înspăimântător pentru un tânăr să simtă că el trebuie să rezolve problemele“. Adevărat, copiii încearcă, poate, să scape de disciplinare sau o refuză, dar, în realitate, ei apreciază restricţiile şi îndrumările părinteşti. Ei sunt fericiţi că părinţii le poartă de grijă fixându-le limite. „Mi s-a luat o piatră de pe inimă“, a spus un adolescent ai cărui părinţi au făcut acest lucru.

16. a) Ce se întâmplă cu unii copii crescuţi în familii creştine? b) De ce conduita rebelă a unui copil nu înseamnă neapărat că instruirea acordată de părinţi nu a fost bună?

¹⁶ Totuşi, în pofida faptului că au părinţi care îi iubesc şi care le oferă o excelentă instruire, unii tineri, asemenea fiului risipitor din ilustrarea lui Isus, resping îndrumarea părintească şi apucă pe căi greşite (Luca 15:11–16). Însă acest fapt în sine nu înseamnă neapărat că părinţii nu şi-au îndeplinit responsabilitatea de a-şi creşte copilul în mod adecvat, conform îndrumării din Proverbele 22:6. Îndemnul referitor la faptul de ‘a-l învăţa pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea’ a fost dat ca regulă generală. Din nefericire, asemenea fiului risipitor, unii copii ‘vor nesocoti ascultarea de părinţi’. — Proverbele 30:17.

17. Ce i-ar putea consola pe părinţii unor copii răzvrătiţi?

¹⁷ Tatăl unui copil răzvrătit se lamenta: „Am încercat de repetate ori să-i sensibilizez inima. Nu ştiu ce să mai fac, deoarece am încercat atâtea metode. Nimic nu a dat rezultate“. Să sperăm că astfel de copii răzvrătiţi îşi vor aminti, cu timpul, de instruirea iubitoare pe care au primit-o şi se vor întoarce asemenea fiului risipitor. Fapt este însă că unii copii se răzvrătesc şi comit imoralitate spre marea durere a părinţilor lor. Părinţii pot găsi consolare ştiind că şi cel mai mare învăţător care a trăit pe pământ l-a văzut pe ucenicul său Iuda Iscarioteanul, pe care îl instruise mult timp, trădându-l. Şi, fără îndoială, Iehova însuşi s-a întristat atunci când mulţi dintre propriii săi fii spirituali i-au respins sfatul şi s-au răzvrătit, deşi El nu greşise cu nimic. — Luca 22:47, 48; Apocalipsa 12:9.

Copii — pe placul cui veţi fi?

18. Cum pot arăta copiii că îl pun pe Dumnezeu pe primul loc?

¹⁸ Iehova vă îndeamnă pe voi, tinerilor: „Ascultaţi în Domnul de părinţii voştri“ (Efeseni 6:1). Procedând astfel, tinerii îl pun pe Dumnezeu pe primul loc. Nu fiţi nesocotiţi! „Nesocotitul dispreţuieşte învăţătura tatălui său“, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Nici nu trebuie să presupui în mod arogant că te poţi descurca şi fără disciplinare. În mod cert, „este o generaţie care se crede curată, şi totuşi nu este spălată de întinăciunea ei“ (Proverbele 15:5; 30:12). Respectă deci îndrumarea divină — „ascultă“, „păstrează“, „nu uita“, ‘ia aminte’, „păzeşte“ şi „nu lepăda“ poruncile şi disciplinarea părintească. — Proverbele 1:8; 2:1; 3:1; 4:1; 6:20.

19. a) Ce motive temeinice au copiii de a se supune lui Iehova? b) Cum pot arăta tinerii că îi sunt recunoscători lui Dumnezeu?

¹⁹ Tu ai motive temeinice să asculţi de Iehova. El te iubeşte, iar legile sale, inclusiv legea privitoare la supunerea copiilor faţă de părinţi, au în vedere protecţia ta şi faptul de a te ajuta să te bucuri de o viaţă fericită (Isaia 48:17). De asemenea, el şi-a trimis Fiul să moară pentru tine, ca să poţi fi salvat din păcat şi moarte şi să te bucuri de viaţă veşnică (Ioan 3:16). Eşti tu recunoscător? Dumnezeu veghează din ceruri şi îţi examinează inima pentru a vedea dacă îl iubeşti cu adevărat şi apreciezi îngrijirile sale (Psalmul 14:2). Satan veghează şi el şi îl batjocoreşte pe Dumnezeu, pretinzând că nu vei asculta de El. Când nu te supui lui Dumnezeu, tu faci ca Satan să se bucure, iar Iehova să se ‘mânie’ (Psalmul 78:40, 41). Iehova te invită: „Fiul meu, fii înţelept şi înveseleşte-mi inima [ascultând de mine], ca să am cu ce să răspund celui ce mă batjocoreşte“ (Proverbele 27:11). Da, întrebarea este: Pe placul cui vei fi, pe placul lui Satan sau pe placul lui Iehova?

20. Cum îşi menţine o tânără curajul de a-i sluji lui Iehova chiar şi atunci când este înspăimântată?

²⁰ Nu este uşor să îndeplineşti voinţa lui Dumnezeu în faţa presiunilor pe care Satan şi lumea sa le exercită asupra ta. Lucrul acesta te poate înspăimânta. O tânără a spus: „Când eşti înspăimântat este ca atunci când ţi-e frig. Poţi face ceva pentru a rezolva problema“. Ea a explicat: „Când îţi este frig, îţi iei un pulover. Dacă tot îţi este frig, mai iei unul. Şi continui să îmbraci câte ceva până când frigul dispare şi nu mai ai senzaţia de rece. Astfel, faptul de a te ruga lui Iehova când eşti înspăimântat este ca şi cum ai îmbrăca un pulover când ţi-e frig. Dacă după o rugăciune încă mă simt înspăimântată, mai fac una, şi încă una, până când spaima dispare complet. Şi văd că merge. Lucrul acesta m-a ferit de probleme“.

21. Cum ne va susţine Iehova dacă într-adevăr încercăm să-l punem pe primul loc în viaţa noastră?

²¹ Dacă într-adevăr încercăm să-l punem pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa noastră, Iehova ne va susţine. El ne va întări, oferindu-ne ajutor îngeresc la nevoie, întocmai cum a procedat în cazul Fiului său (Matei 18:10; Luca 22:43). Fiţi curajoşi, voi toţi, părinţi şi copii. Manifestaţi o teamă asemănătoare cu a lui Cristos, şi aceasta vă va procura plăcere (Isaia 11:3). Da, „teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om“. — Eclesiastul 12:13.

Puteţi răspunde?

◻ Ce responsabilităţi au trebuit să pună în echilibru discipolii lui Isus din secolul întâi?

◻ Ce responsabilitate trebuie să îndeplinească părinţii creştini?

◻ Ce ajutor există pentru bătrânii creştini care au familie?

◻ Ce serviciu valoros pot îndeplini surorile în cadrul congregaţiei?

◻ Ce sfat şi îndrumare este vital să respecte copiii?

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Adesea, o femeie creştină matură îi poate oferi unei femei mai tinere ajutorul de care are nevoie.

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Ce mângîiere pot primi din Scripturi părinţii copiilor răzvrătiţi?