Capitolul opt

Iehova Dumnezeu este în templul său sfânt

Isaia 6:1–13

 1, 2. a) Când primeşte profetul Isaia viziunea despre templu? b) De ce a pierdut regele Ozia favoarea lui Iehova?

„ÎN ANUL morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau templul“ (Isaia 6:1). Cu aceste cuvinte ale profetului Isaia începe capitolul 6 al cărţii care îi poartă numele. Este anul 778 î.e.n.

² Domnia de 52 de ani a regelui Ozia în Iuda a fost, în cea mai mare parte, un succes răsunător. Deoarece „a făcut ce era drept înaintea DOMNULUI“, el s-a bucurat de sprijinul lui Iehova în proiectele sale militare, agricole şi de construcţie. Dar succesul său l-a dus şi la dezastru. În cele din urmă, inima i s-a îngâmfat şi „a păcătuit împotriva DOMNULUI, Dumnezeului său, intrând în templul DOMNULUI ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii“. Din cauza faptei sale prezumţioase şi a furiei cu care s-a năpustit asupra preoţilor care l-au mustrat, Ozia a murit de lepră (2 Cronici 26:3–22). Cam pe atunci a început Isaia să slujească în calitate de profet.

 3. a) Îl vede Isaia cu adevărat pe Iehova? Explicaţi. b) Ce scenă vede Isaia, şi cu ce scop?

³ Nu ni se spune unde se află Isaia când are viziunea. Dar ceea ce vede el cu ochii fizici este cu siguranţă o viziune, nu o imagine reală a Celui Preaînalt, deoarece „nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu“ (Ioan 1:18, Exodul 33:20). Cu toate acestea, faptul de a-l vedea chiar şi într-o viziune pe Creator, pe Iehova, este ceva impresionant. Stând pe un tron măreţ, care simbolizează rolul său de Rege şi Judecător etern, el este Conducătorul Universului şi Sursa de la care provine orice guvernare dreaptă! Poalele lungi şi largi ale veşmântului său umplu templul. Isaia este chemat să îndeplinească serviciul de profet, care va preamări suprema putere şi dreptate a lui Iehova. Mai întâi, el va primi o viziune despre sfinţenia lui Dumnezeu.

 4. a) De ce descrierea prezenţei lui Iehova din viziunile consemnate în Biblie trebuie să fie simbolică? b) Ce aflăm despre Iehova din viziunea lui Isaia?

⁴ În viziunea lui Isaia nu găsim o descriere a înfăţişării lui Iehova — spre deosebire de viziunile relatate de Ezechiel, Daniel şi Ioan. Acele relatări diferă toate în privinţa lucrurilor văzute în cer (Ezechiel 1:26–28; Daniel 7:9, 10; Revelaţia 4:2, 3). Nu trebuie pierdute însă din vedere natura şi scopul acestor viziuni. Acestea nu sunt descrieri literale ale prezenţei lui Iehova. Ochiul fizic nu poate vedea ce este spiritual, iar mintea umană limitată nu poate înţelege domeniul spiritual. De aceea, informaţiile care trebuie transmise prin intermediul viziunilor sunt prezentate în termeni pe înţelesul omului (compară cu Revelaţia 1:1). În viziunea lui Isaia nu este necesară o descriere a înfăţişării lui Dumnezeu. Viziunea îi face cunoscut lui Isaia că Iehova este în templul său sfânt, că El este sfânt şi că judecăţile Sale sunt curate.

Serafimii

 5. a) Cine sunt serafimii, şi ce înseamnă acest cuvânt? b) De ce serafimii îşi ascund faţa şi picioarele?

⁵ Ascultaţi! Isaia continuă: „Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau“ (Isaia 6:2). Capitolul 6 din Isaia este singurul loc din Biblie unde se vorbeşte despre serafimi. Bineînţeles, aceştia sunt creaturi îngereşti aflate în serviciul lui Iehova, care au o poziţie foarte înaltă în privinţa privilegiilor şi a onoarei şi care stau împrejurul tronului ceresc al lui Iehova. Spre deosebire de mândrul rege Ozia, ei ocupă această poziţie cu toată umilinţa şi modestia. Deoarece se află în prezenţa Suveranului ceresc, serafimii îşi acoperă cu o pereche de aripi faţa; iar din respect pentru locul sfânt, ei îşi acoperă cu o altă pereche de aripi picioarele. Aflându-se în preajma Suveranului Universului, serafimii nu ies deloc în evidenţă, pentru a nu distrage atenţia de la gloria personală a lui Dumnezeu. Cuvântul „serafimi“, care înseamnă „cei în flăcări“ sau „cei ce ard“, sugerează că ei răspândesc lumină; totuşi aceştia îşi ascund faţa de extraordinara strălucire şi glorie a lui Iehova.

 6. Ce poziţie ocupă serafimii faţă de Iehova?

⁶ Serafimii se folosesc de a treia pereche de aripi pentru a zbura şi, fără îndoială, pentru a plana, sau pentru a ‘sta’, în locurile lor (compară cu Deuteronomul 31:15). Profesorul Franz Delitzsch face următorul comentariu cu privire la poziţia lor: „Bineînţeles că serafimii nu domină capul Celui ce stă pe tron, ci ei planează deasupra veşmântului care îi aparţine Lui şi care umple sala“ (Commentary on the Old Testament). Acest lucru este posibil. Ei stau „deasupra“, nu în sensul că îi sunt superiori lui Iehova, ci în sensul că îl aşteaptă, fiind ascultători şi gata să-i servească.

 7. a) Ce misiune au serafimii? b) De ce proclamă serafimii de trei ori sfinţenia lui Dumnezeu?

⁷ Ascultaţi-i acum pe aceşti privilegiaţi serafimi! „Strigau unul la altul şi ziceau: «Sfânt, sfânt, sfânt este DOMNUL oştirilor! Tot pământul este plin de slava [gloria, NW] Lui!»“ (Isaia 6:3). Serafimii au misiunea de a veghea ca sfinţenia lui Iehova să fie proclamată, iar gloria sa să fie recunoscută în tot universul, deci şi pe pământ. Toată creaţia reflectă gloria lui Dumnezeu, iar în curând toţi locuitorii pământului o vor discerne (Numeri 14:21; Psalmul 19:1–3; Habacuc 2:14). Tripla proclamare „sfânt, sfânt, sfânt“ nu este o dovadă în sprijinul Trinităţii. Dimpotrivă, este o subliniere a sfinţeniei lui Dumnezeu prin repetarea de trei ori a aceluiaşi cuvânt (compară cu Revelaţia 4:8). Iehova este sfânt în sens absolut.

 8. Care este efectul proclamaţiilor serafimilor?

⁸ Deşi nu este precizat numărul serafimilor, lângă tron există probabil grupuri de serafimi. În acorduri melodioase, ei proclamă unul după altul sfinţenia şi gloria lui Dumnezeu. Ce efect observăm? Ascultaţi ce spune Isaia în continuare: „Se zguduiau temeliile pragului de glasul care răsuna şi casa s-a umplut de fum“ (Isaia 6:4). În Biblie, fumul sau norul constituie deseori semnul vizibil al prezenţei lui Dumnezeu (Exodul 19:18; 40:34, 35; 1 Împăraţi 8:10, 11; Revelaţia 15:5–8). Fumul simbolizează o glorie de care noi, creaturile umane, nu ne putem apropia.

Nedemn, totuşi purificat

 9. a) Ce influenţă are viziunea asupra lui Isaia? b) Ce contrast există între Isaia şi regele Ozia?

⁹ Această viziune a tronului lui Iehova are o profundă influenţă asupra lui Isaia. Iată ce consemnează el: „Atunci am spus: «Vai de mine! Căci sunt ca şi redus la tăcere, deoarece sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; căci ochii mei l-au văzut pe Rege, pe însuşi Iehova al armatelor!»“ (Isaia 6:5, NW). Cât de izbitor este contrastul dintre Isaia şi regele Ozia! Ozia a uzurpat poziţia preoţiei unse şi a comis sacrilegiul de a intra cu forţa în Locul Sfânt din templu. Deşi Ozia a văzut lampadarele de aur, altarul de aur pe care se ardea tămâia şi mesele pe care se punea „pâinea Prezenţei“ (NW, nota de subsol), el nu a văzut faţa aprobatoare a lui Iehova, nici nu a primit o misiune specială din partea Lui (1 Împăraţi 7:48–50). Pe de altă parte, profetul Isaia nu a nesocotit preoţia, nici nu a intrat în templu în mod neautorizat. Cu toate acestea, el are o viziune în care Iehova este în templul său sfânt şi are onoarea de a primi o misiune direct de la Dumnezeu. Deşi serafimii nu îşi permit să privească spre Domnul întronat din templu, lui Isaia i se permite în viziune să privească spre ‘Rege, spre însuşi Iehova al armatelor!’

10. De ce este Isaia înspăimântat când primeşte viziunea?

¹⁰ Observând diferenţa dintre sfinţenia lui Dumnezeu şi propria lui stare păcătoasă, Isaia se simte foarte necurat. Cuprins de teamă, el crede că va muri (Exodul 33:20). El îi aude pe serafimi lăudându-l pe Dumnezeu cu buze curate, însă buzele lui sunt necurate, fiind murdărite şi mai mult de necurăţia buzelor poporului în mijlocul căruia locuieşte şi a cărui vorbire o aude. Iehova este sfânt, iar slujitorii săi trebuie să reflecte această calitate (1 Petru 1:15, 16). Deşi Isaia a fost ales deja ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, el se înfioară când îşi dă seama că este păcătos şi că nu are buze curate, aşa cum s-ar cuveni să aibă un purtător de cuvânt al măreţului şi sfântului Rege. Care va fi reacţia în cer?

11. a) Ce face unul dintre serafimi, şi ce simbolizează această acţiune? b) Când nu ne simţim demni de a fi slujitori ai lui Dumnezeu, cum ne poate ajuta meditarea la ceea ce îi spune serafimul lui Isaia?

¹¹ În loc să-l îndepărteze pe umilul Isaia dinaintea prezenţei lui Iehova, serafimii vin în ajutorul lui. Iată ce spune consemnarea: „Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, acesta ţi-a atins buzele; şi nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău ispăşit»“ (Isaia 6:6, 7). În sens simbolic, focul are efect purificator. Când îi atinge buzele cu cărbunele incandescent luat din focul sfânt de pe altar, serafimul îl asigură pe Isaia că păcatele lui au fost răscumpărate într-o măsură care să îi permită să primească favoarea lui Dumnezeu şi o misiune din partea Lui. Cât de încurajator este lucrul acesta pentru noi! Şi noi suntem păcătoşi şi nedemni să ne apropiem de Dumnezeu. Dar am fost răscumpăraţi prin jertfa de răscumpărare a lui Isus şi putem primi favoarea lui Dumnezeu şi ne putem apropia de el în rugăciune. — 2 Corinteni 5:18, 21; 1 Ioan 4:10.

12. Ce altar vede Isaia, şi ce efect are focul?

¹² Menţionarea ‘altarului’ ne aminteşte din nou că aceasta este o viziune (compară cu Revelaţia 8:3; 9:13). La templul din Ierusalim existau două altare. Chiar în faţa perdelei din Sfânta Sfintelor se afla micul altar, pe care se ardea tămâia, iar în faţa intrării în sanctuar se afla marele altar, pe care se aduceau jertfele şi unde focul ardea în permanenţă (Leviticul 6:12, 13; 16:12, 13). Însă aceste altare pământeşti erau simbolice, fiind nişte reprezentări ale unor lucruri mult mai măreţe (Evrei 8:5; 9:23; 10:5–10). Când regele Solomon a inaugurat templul, un foc din cer a mistuit jertfa de pe altar (2 Cronici 7:1–3). Acum, necurăţia de pe buzele lui Isaia este îndepărtată cu ajutorul focului de pe adevăratul altar ceresc.

13. Ce întrebare pune Iehova, şi pe cine include el când spune „noi“?

¹³ Să ascultăm împreună cu Isaia. „Am auzit glasul Domnului, întrebând: «Pe cine să trimit [Eu] şi cine va merge pentru Noi?» Eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă!»“ (Isaia 6:8). Întrebarea pe care o pune Iehova are în mod clar menirea de a-l face pe Isaia să dea un răspuns, deoarece în viziune nu mai apare nici un profet uman. Fără îndoială, aceasta este o invitaţie adresată lui Isaia pentru a fi mesagerul lui Iehova. Dar de ce întreabă Iehova „Cine va merge pentru Noi?“ Folosind forma de plural „noi“ a pronumelui personal, în loc de forma de singular „eu“, Iehova include acum alături de el cel puţin o altă persoană. Pe cine? Nu este acesta Fiul său unic-născut, care a devenit mai târziu omul Isus Cristos? Desigur, el este acel Fiu căruia Dumnezeu i-a spus: „Să facem om după chipul Nostru“ (Geneza 1:26; Proverbele 8:30, 31). Într-adevăr, în curţile cereşti, alături de Iehova, se află Fiul său unic-născut. — Ioan 1:14.

14. Cum reacţionează Isaia la invitaţia lui Iehova, şi ce exemplu ne dă el?

¹⁴ Isaia nu ezită să răspundă! Indiferent despre ce mesaj ar fi vorba, el răspunde cu promptitudine: „Iată-mă, trimite-mă!“ De asemenea, el nu întreabă ce avantaje va avea dacă acceptă această misiune. Spiritul său de voluntar este un exemplu excelent pentru toţi slujitorii de astăzi ai lui Dumnezeu, care au misiunea de a predica ‘vestea bună a regatului pe tot pământul locuit’ (Matei 24:14). La fel ca Isaia, ei perseverează cu fidelitate în misiunea pe care o au şi depun ‘mărturie la toate naţiunile’, în pofida indiferenţei generale. Şi, aşa cum a procedat Isaia, ei merg încrezători înainte, fiind conştienţi că misiunea lor este autorizată de cel mai înalt for.

Misiunea lui Isaia

15, 16. a) Ce trebuie să-i spună Isaia „acestui popor“, şi care va fi reacţia acestuia? b) Este reacţia poporului o consecinţă a vreunei greşeli a lui Isaia? Explicaţi.

¹⁵ Iehova spune acum ce trebuie să proclame Isaia şi care va fi reacţia la mesajul lui: „Du-te şi spune poporului acestuia: «Întruna veţi auzi şi nu veţi înţelege; întruna veţi vedea şi nu veţi cunoaşte». Fă nesimţitoare inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii ca să nu vadă cu ochii, ca nu cumva să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să fie vindecat“ (Isaia 6:9, 10). Înseamnă aceasta că Isaia trebuie să fie aspru şi lipsit de tact, că trebuie să-i respingă pe evrei, pentru ca aceştia să rămână în conflict cu Iehova? Absolut deloc! Ei sunt propriul popor al lui Isaia, de care el se simte ataşat. Însă cuvintele lui Iehova arată cum va reacţiona poporul la mesajul său, indiferent cu câtă fidelitate îşi va îndeplini Isaia misiunea.

¹⁶ Vina este a poporului. Isaia le va vorbi „întruna“ conaţionalilor săi, dar ei nu vor accepta mesajul şi nu-l vor înţelege. Majoritatea vor fi încăpăţânaţi şi nereceptivi, ca şi cum ar fi complet orbi şi surzi. Mergând la el de repetate ori, Isaia îi va arăta „poporului acestuia“ că nu vrea să înţeleagă. Israeliţii vor dovedi că îşi închid mintea şi inima la mesajul lui Isaia — care este mesajul lui Dumnezeu adresat lor. Cât de bine li se potrivesc aceste cuvinte oamenilor de astăzi! Foarte mulţi dintre ei refuză să-i asculte pe Martorii lui Iehova când aceştia predică vestea bună despre viitorul Regat al lui Dumnezeu.

17. La ce se referă Isaia când întreabă „Până când“?

¹⁷ Isaia este îngrijorat: „Şi eu am întrebat: «Până când, Doamne?» El a răspuns: «Până când vor rămâne cetăţile distruse şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi devastată; până ce DOMNUL va îndepărta pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie»“ (Isaia 6:11, 12). Prin întrebarea „Până când?“, Isaia nu vrea să ştie cât timp va trebui să-i predice unui popor nereceptiv. Dimpotrivă, el este îngrijorat pentru popor şi întreabă până când va persista starea spirituală deplorabilă a acestuia şi până când numele lui Iehova va fi dezonorat pe pământ (vezi Psalmul 74:9–11). Prin urmare, până când va continua să existe această situaţie absurdă?

18. Până când va continua să existe starea spirituală deplorabilă a poporului, şi va trăi Isaia să vadă împlinirea completă a profeţiei?

¹⁸ Vai, răspunsul lui Iehova arată că starea spirituală deplorabilă a poporului va persista până când se vor împlini cu privire la el toate consecinţele neascultării de Dumnezeu, aşa cum se menţiona în legământul său (Leviticul 26:21–33; Deuteronomul 28:49–68)! Naţiunea va fi distrusă, poporul va fi exilat, iar ţara va rămâne pustie. Deşi va profeţi mai bine de 40 de ani, până în timpul domniei lui Ezechia, strănepotul regelui Ozia, Isaia nu va trăi să vadă distrugerea Ierusalimului şi a templului său de către armata babiloniană în 607 î.e.n. Cu toate acestea, Isaia îşi va îndeplini cu fidelitate misiunea până la moartea sa, care survine cu mai bine de 100 de ani înainte de acel dezastru naţional.

19. Deşi naţiunea va fi tăiată la fel ca un copac, ce asigurare îi dă Dumnezeu lui Isaia?

¹⁹ Distrugerea care va lăsa Iuda „devastată“ va veni cu siguranţă, dar situaţia nu este fără speranţă (2 Împăraţi 25:1–26). Iehova îi dă lui Isaia următoarea asigurare: „Şi chiar dacă va mai rămâne a zecea parte din locuitori, vor fi nimiciţi [arşi, NW] şi ei la rândul lor. După cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină, când sunt tăiaţi, tot aşa o sămânţă sfântă îi va fi butucul“ (Isaia 6:13). Da, „a zecea parte . . . o sămânţă sfântă“ va rămâne la fel ca trunchiul unui copac imens care este tăiat. Fără îndoială că această asigurare îl mângâie pe Isaia deoarece în poporul său se va găsi o rămăşiţă sfântă. Chiar dacă naţiunea va mai fi arsă o dată, aşa cum un copac mare este tăiat pentru a fi folosit ca lemn de foc, va rămâne un butuc, o parte importantă din copacul simbolic al lui Israel. Acesta va fi o sămânţă, sau un vlăstar, care este sfântă pentru Iehova. După un timp, butucul va înmuguri, iar copacul va creşte din nou. — Compară cu Iov 14:7–9; Daniel 4:26.

20. Cum s-a împlinit iniţial ultima parte a profeţiei lui Isaia?

²⁰ S-au împlinit cuvintele profeţiei? Da, s-au împlinit. După şaptezeci de ani de la pustiirea ţării lui Iuda, o rămăşiţă temătoare de Dumnezeu s-a întors din exilul babilonian. Membrii acesteia au reconstruit templul şi oraşul şi au restabilit închinarea adevărată în ţară. Această restabilire a evreilor în ţara pe care le-o dăduse Dumnezeu a făcut posibilă o a doua împlinire a acestei profeţii date lui Isaia de către Iehova. Când urma să aibă loc aceasta? — Ezra 1:1–4.

Alte împliniri

21–23. a) Cu privire la cine s-a împlinit în secolul I profeţia lui Isaia, şi în ce mod? b) Cine a fost ‘sămânţa sfântă’ din secolul I, şi cum a fost salvată ea?

²¹ Misiunea profetică pe care a avut-o Isaia a prefigurat lucrarea pe care Mesia, Isus Cristos, urma să o facă după aproximativ 800 de ani (Isaia 8:18; 61:1, 2; Luca 4:16–21; Evrei 2:13, 14). Deşi avea o poziţie mai înaltă decât Isaia, Isus a acceptat cu aceeaşi promptitudine să fie trimis de Tatăl său ceresc, exprimându-şi această dorinţă prin cuvintele: „Iată! Am venit să fac voinţa ta, o, Dumnezeule!“ — Evrei 10:5–9; Psalmul 40:6–8.

²² La fel ca Isaia, Isus şi-a îndeplinit cu fidelitate lucrarea care i-a fost încredinţată şi a întâmpinat aceeaşi reacţie. Evreii din timpul lui Isus au refuzat să accepte mesajul, la fel ca evreii cărora le-a predicat profetul Isaia (Isaia 1:4). Folosirea ilustrărilor era o caracteristică a ministerului lui Isus. Lucrul acesta i-a îndemnat pe discipoli să întrebe: „De ce le vorbeşti folosind ilustrări?“ Isus le-a răspuns: „Vouă vă este dat să înţelegeţi secretele sacre ale regatului cerurilor, dar acelor oameni nu le este dat. . . . Iată de ce le vorbesc folosind ilustrări, pentru că, privind, ei privesc în zadar şi, auzind, ei aud în zadar şi nu prind sensul; şi în cazul lor se împlineşte profeţia lui Isaia, care zice: «Auzind, veţi auzi, dar nicidecum nu veţi prinde sensul; şi, privind, veţi privi, dar nicidecum nu veţi vedea. Căci inima acestui popor a devenit nereceptivă, şi cu urechile lor au auzit fără să reacţioneze, şi şi-au închis ochii; ca nu cumva să vadă cu ochii lor şi să audă cu urechile lor şi să prindă sensul cu inimile lor şi să se întoarcă, şi eu să-i însănătoşesc»“. — Matei 13:10, 11, 13–15; Marcu 4:10–12; Luca 8:9, 10.

²³ Citând din Isaia, Isus a arătat că profeţia a avut o împlinire în zilele sale. Poporul în ansamblu a avut o dispoziţie mintală asemănătoare cu a evreilor din zilele lui Isaia. Ei au fost orbi şi surzi la mesajul său şi, la fel ca aceştia, au suferit distrugerea (Matei 23:35–38; 24:1, 2). Acest lucru s-a întâmplat când armata romană aflată sub conducerea generalului Titus a pornit împotriva Ierusalimului în 70 e.n. şi a distrus oraşul şi templul său. Totuşi, unii au ascultat de Isus şi au devenit discipolii săi. Isus i-a numit „fericiţi“ pe aceştia (Matei 13:16–23, 51). El le spusese că, atunci când vor vedea „Ierusalimul înconjurat de armate campate“, trebuie „să înceapă să fugă la munţi“ (Luca 21:20–22). Astfel, ‘sămânţa sfântă’, care exercitase credinţă şi care formase o naţiune spirituală, „Israelul lui Dumnezeu“, a fost salvată.a — Galateni 6:16.

24. Ce aplicare a făcut Pavel în ce priveşte profeţia lui Isaia, şi ce indică lucrul acesta?

²⁴ În jurul anului 60 e.n., apostolul Pavel se afla în Roma, sub arest la domiciliu. Aici el a stabilit o întâlnire cu „bărbaţii proeminenţi ai iudeilor“, precum şi cu alţii, şi le-a depus „o mărturie temeinică cu privire la regatul lui Dumnezeu“. Când mulţi nu au acceptat mesajul său, Pavel a explicat că lucrul acesta era o împlinire a profeţiei lui Isaia (Faptele 28:17–27; Isaia 6:9, 10). Prin urmare, discipolii lui Isus au îndeplinit o misiune comparabilă cu a lui Isaia.

25. Ce discern Martorii lui Dumnezeu din timpurile moderne, şi cum reacţionează ei?

²⁵ În mod similar, Martorii lui Iehova de astăzi discern că Iehova Dumnezeu este în templul său spiritual (Maleahi 3:1). Ei spun la fel ca Isaia: „Iată-mă, trimite-mă!“ În mod zelos, ei fac să răsune mesajul avertizator despre apropiatul sfârşit al acestui sistem de lucruri rău. Însă, după cum a arătat Isus, un număr relativ mic de oameni îşi deschid ochii şi urechile pentru a vedea şi auzi şi astfel să fie salvaţi (Matei 7:13, 14). Într-adevăr, cât de fericiţi sunt cei ce îşi înclină inima pentru a auzi şi în felul acesta ‘să fie vindecaţi’! — Isaia 6:8, 10.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 94]

„Iată-mă, trimite-mă!“

[Legenda fotografiei de la pagina 97]

„Până când vor rămâne cetăţile distruse şi lipsite de locuitori“