Apropiaţi-vă de Dumnezeu
Răsplătitorul tuturor celor care îi slujesc
„MULŢUMESC.“ Cui nu-i place să audă cuvinte de recunoştinţă pentru o muncă bine făcută sau pentru un dar oferit din inimă? Toţi ne dorim ca eforturile noastre să fie apreciate de ceilalţi, în special de cei pe care-i iubim. Cu siguranţă, pe Iehova, Dumnezeul nostru, îl iubim cel mai mult. De aceea, merită să ne întrebăm: Apreciază el eforturile noastre de a-i sluji? Să examinăm modul în care a acţionat Iehova faţă de Ebed-Melec, un bărbat care şi-a riscat viaţa pentru a-l salva pe unul dintre profeţii Săi. (Citeşte Ieremia 38:7–13 şi 39:16–18.)
Cine a fost Ebed-Melec? Se pare că a fost un demnitar de la curtea lui Zedechia, regele lui Iuda.a Ebed-Melec a fost contemporan cu profetul Ieremia, pe care Dumnezeu l-a trimis să avertizeze naţiunea infidelă Iuda că în scurt timp avea să fie distrusă. Deşi era înconjurat de prinţi nelegiuiţi, Ebed-Melec se temea de Dumnezeu şi îl respecta mult pe Ieremia. Calităţile sale remarcabile au fost puse la încercare când acei prinţi răi l-au acuzat în mod fals pe Ieremia de sediţiune şi l-au aruncat într-o groapă cu noroi, lăsându-l acolo să moară (Ieremia 38:4–6). Ce a făcut Ebed-Melec?
Ebed-Melec a acţionat în mod curajos şi hotărât, fără să se teamă de reacţia prinţilor. El s-a dus în văzul tuturor la Zedechia şi a protestat împotriva tratamentului nedrept la care a fost supus Ieremia. Arătând probabil spre acei răufăcători, el i-a spus regelui: „Rău s-au purtat oamenii aceştia . . . [cu] Ieremia“ (Ieremia 38:9). Intervenţia lui Ebed-Melec a avut succes, astfel că, la îndrumarea lui Zedechia, el a luat 30 de bărbaţi şi s-a dus să-l salveze pe Ieremia.
Cu această ocazie, Ebed-Melec a manifestat încă o calitate plăcută lui Dumnezeu: bunătatea. El a luat „nişte cârpe uzate şi nişte haine vechi şi, cu nişte frânghii, i le-a lăsat în jos lui Ieremia“. De ce a luat el cârpele şi hainele? Pentru ca Ieremia să şi le pună la subsuori ca să nu se rănească în timp ce avea să fie scos din acea groapă cu noroi (Ieremia 38:11–13).
Iehova a văzut ce făcuse Ebed-Melec. A apreciat El faptele lui? Prin intermediul lui Ieremia, Dumnezeu i-a spus lui Ebed-Melec că distrugerea naţiunii Iuda era iminentă. Apoi, Dumnezeu i-a oferit lui Ebed-Melec garanţia că îl va salva făcându-i cinci promisiuni. Iehova a zis: „Te voi scăpa . . . nu vei fi dat în mâna oamenilor . . . te voi salva negreşit . . . nu vei cădea prin sabie . . . vei avea viaţa ta ca pradă“. De ce i-a promis Iehova lui Ebed-Melec că îl va păstra în viaţă? Iehova i-a spus: „Pentru că te-ai încrezut în Mine“ (Ieremia 39:16–18, Cornilescu, 2001). Iehova ştia că Ebed-Melec acţionase nu numai pentru că era preocupat de binele lui Ieremia, ci şi pentru că avea credinţă şi încredere în El.
De aici se desprinde o lecţie clară: Iehova apreciază tot ce facem în serviciul său. Biblia ne dă asigurarea că el îşi aminteşte chiar şi cel mai mic act de închinare izvorât dintr-o inimă plină de credinţă (Marcu 12:41–44). Nu te simţi şi tu îndemnat să te apropii mai mult de Dumnezeu, ştiind că el apreciază tot ce faci pentru el? Dacă da, poţi fi sigur că, aşa cum spune Cuvântul său, el va fi „răsplătitorul celor ce îl caută stăruitor“ (Evrei 11:6).
Sugestie pentru citirea Bibliei în mai:
[Notă de subsol]
a Ebed-Melec este numit „eunuc“ (Ieremia 38:7). Deşi acest termen se referea literalmente la un bărbat care fusese castrat, într-un sens mai larg făcea referire la orice demnitar care avea atribuţii la curtea regelui.