Să urmăm exemplul de credință și de ascultare al lui Noe, Daniel și Iov
„Noe, Daniel și Iov . . . și-ar scăpa sufletul prin dreptatea lor.” (EZEC. 14:14)
1, 2. a) De ce este încurajator să analizăm exemplul de credință al lui Noe, Daniel și Iov? b) În ce împrejurări au fost scrise cuvintele din Ezechiel 14:14?
TE CONFRUNȚI cu încercări, precum o boală, probleme financiare sau persecuții? Îți este greu uneori să-ți păstrezi bucuria în serviciul adus lui Iehova? Dacă da, te vei simți încurajat de exemplul de credință al lui Noe, Daniel și Iov. Ei au fost oameni imperfecți, care au trecut prin multe încercări, uneori fiind chiar la un pas de moarte. Cu toate acestea, ei și-au păstrat integritatea și, de aceea, Iehova îi consideră modele de credință și de ascultare pentru noi. (Citește Ezechiel 14:12-14.)
2 Cuvintele din mottoul acestui articol au fost scrise de Ezechiel în 612 î.e.n., când se afla în Babilonia.a (Ezec. 1:1; 8:1) În scurt timp, Ierusalimul apostat avea să fie distrus, așa cum fusese profețit. Lucrul acesta s-a întâmplat în 607 î.e.n. Relativ puțini evrei au manifestat calitățile lui Noe, Daniel și Iov și au primit semnul pentru salvare. (Ezec. 9:1-5) Printre aceștia s-au numărat Ieremia, Baruc, Ebed-Melec și recabiții.
3. Ce vom analiza în acest articol?
3 În mod asemănător, când va veni sfârșitul acestui sistem, doar cei pe care Iehova îi consideră ireproșabili – oameni asemenea lui Noe, Daniel și Iov – vor primi semnul pentru salvare. (Rev. 7:9, 14) Să vedem în continuare de ce i-a considerat Iehova drepți pe acești oameni și de ce sunt ei exemple demne de urmat pentru noi. Vom analiza: 1) cu ce încercări s-au confruntat ei și 2) cum putem urma exemplul lor de credință și de ascultare.
NOE A DOVEDIT CREDINȚĂ ȘI ASCULTARE NOUĂ SECOLE
4, 5. Cu ce încercări s-a confruntat Noe și de ce este remarcabilă perseverența lui?
4 Încercările lui Noe. Încă din timpul lui Enoh, străbunicul lui Noe, oamenii erau complet lipsiți de pietate și spuneau ʻlucruri revoltătoareʼ împotriva lui Iehova. (Iuda 14, 15) Violența luase amploare. De fapt, în zilele lui Noe, „pământul s-a umplut de violență”. Îngeri răzvrătiți s-au materializat în oameni și și-au luat soții, care au dat naștere la descendenți hibrizi, extrem de violenți. (Gen. 6:2-4, 11, 12) Noe însă era diferit de oamenii din timpul său. Biblia spune: „Noe a găsit favoare în ochii lui Iehova. . . . El era ireproșabil printre oamenii din vremea lui. Noe umbla cu adevăratul Dumnezeu.” (Gen. 6:8, 9)
5 Pentru a înțelege mai bine aceste cuvinte, să ne gândim cât timp a umblat Noe cu Dumnezeu în mijlocul acelei lumi rele, de dinainte de Potop. El a perseverat nu doar 70-80 de ani, cât durează viața multora de astăzi, ci aproape 600 de ani! (Gen. 7:11) În plus, spre deosebire de noi, el nu s-a bucurat de susținerea spirituală a unei congregații de închinători ai lui Iehova, nici măcar de cea a fraților săi de corp.b
6. Cum a dovedit Noe curaj?
6 Noe nu a considerat că era suficient să fie un om bun. El a fost și „un predicator al dreptății”, vorbindu-le tuturor despre credința sa în Iehova. (2 Pet. 2:5) Apostolul Pavel a scris: „Prin această credință, el a condamnat lumea”. (Evr. 11:7) Fără îndoială că Noe s-a confruntat cu batjocuri, împotriviri și chiar amenințări. Însă el nu s-a lăsat copleșit de „frica de oameni”. (Prov. 29:25) El a avut curajul pe care Iehova li-l dă slujitorilor săi fideli.
7. Cu ce încercări s-a confruntat Noe când a construit arca?
7 După mai bine de cinci secole în care Noe a umblat cu Dumnezeu, Iehova i-a spus să construiască o arcă în vederea salvării vieții omului și a animalelor. (Gen. 5:32; 6:14) I-a fost ușor lui Noe să dea ascultare acestei porunci? Construirea arcei în sine era o sarcină dificilă. Și, cu siguranță, Noe era conștient că o astfel de lucrare avea să-i atragă și mai multe batjocuri și împotriviri din partea oamenilor. Cu toate acestea, el a manifestat credință și a ascultat. „El a făcut întocmai”. (Gen. 6:22)
8. Cum a arătat Noe încredere că Iehova se poate îngriji de necesitățile familiei sale?
8 Noe a avut și alte greutăți. De exemplu, el trebuia să le asigure soției și copiilor săi cele necesare pe plan material. Înainte de Potop, cultivarea pământului necesita o muncă extrem de grea. Și Noe a trebuit să-și obțină hrana în aceste condiții. (Gen. 5:28, 29) Însă el nu a permis ca satisfacerea nevoilor materiale ale familiei să devină principala sa preocupare în viață. Chiar și când a construit arca, probabil, într-o perioadă de 40-50 de ani, el a rămas concentrat asupra relației sale cu Iehova. Noe a continuat să facă acest lucru încă 350 de ani, cât a mai trăit după Potop. (Gen. 9:28) Ce exemplu remarcabil de credință și ascultare!
9, 10. a) Cum putem urma exemplul de credință și de ascultare al lui Noe? b) Ce convingere putem avea dacă ascultăm de legile lui Dumnezeu?
9 Cum putem urma exemplul de credință și de ascultare al lui Noe. Urmăm exemplul lui Noe dacă susținem normele lui Iehova cu privire la bine și la rău, ne păstrăm separați de lumea lui Satan și punem interesele Regatului pe primul plan în viață. (Mat. 6:33; Ioan 15:19) Desigur, modul nostru de viață nu ne va aduce simpatia lumii. Întrucât respectăm legile lui Dumnezeu referitoare la căsătorie și moralitate sexuală, în unele țări s-au spus în mass-media lucruri negative despre noi. (Citește Maleahi 3:17, 18.) Însă, asemenea lui Noe, noi nu ne temem de oameni, ci avem o teamă sfântă față de Dumnezeul nostru, Iehova, singurul care ne poate da viață veșnică. (Luca 12:4, 5)
10 Să ne întrebăm: Voi continua ʻsă umblu cu Dumnezeuʼ chiar și când alții mă vor critica sau mă vor batjocori? Am încredere că Iehova se va îngriji de mine și de familia mea, indiferent cât de grea ar fi situația economică? Dacă vom dovedi credință și ascultare asemenea lui Noe, putem fi siguri că Iehova ne va purta de grijă! (Filip. 4:6, 7)
DANIEL A DOVEDIT CREDINȚĂ ȘI ASCULTARE ÎNTR-UN ORAȘ NELEGIUIT
11. Cu ce încercări s-au confruntat Daniel și cei trei prieteni ai săi în Babilon? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)
11 Încercările lui Daniel. Daniel a fost dus captiv în Babilon, un oraș plin de idolatrie și spiritism. Mai mult decât atât, babilonienii îi disprețuiau pe evrei, bătându-și joc de ei și de Dumnezeul lor, Iehova. (Ps. 137:1, 3) Cât de mult trebuie să-i fi afectat toate acestea pe evreii fideli! În plus, Daniel și cei trei prieteni ai săi, Hanania, Mișael și Azaria, se aflau în centrul atenției, deoarece urmau să fie instruiți în serviciul regelui. Chiar și meniul le era impus. De fapt, hrana și băutura au constituit o încercare, deoarece Daniel nu voia ʻsă se pângărească cu mâncărurile alese ale regeluiʼ. (Dan. 1:5-8, 14-17)
12. a) Ce calități deosebite a manifestat Daniel? b) Cum l-a considerat Iehova pe Daniel?
12 Este posibil ca Daniel să se fi confruntat și cu încercări mai subtile. Datorită calităților sale excepționale, el a primit privilegii speciale. (Dan. 1:19, 20) Însă el nu s-a îngâmfat, ci a rămas umil, recunoscând cu modestie că tot meritul era al lui Iehova. (Dan. 2:30) Este interesant că Iehova l-a considerat pe Daniel un om drept când acesta era tânăr și încă nu-și dovedise fidelitatea de-a lungul vieții, la fel ca Noe și Iov. A fost justificată încrederea lui Iehova în Daniel? Bineînțeles! Daniel a dovedit credință și ascultare până la sfârșitul vieții. El avea, se pare, aproape 100 de ani când îngerul lui Dumnezeu l-a numit cu căldură „om preaiubit”. (Dan. 10:11)
13. Care este un posibil motiv pentru care Iehova l-a ajutat pe Daniel să primească o poziție înaltă?
13 Datorită binecuvântării lui Dumnezeu, Daniel a fost un demnitar de rang înalt atât la curtea babiloniană, cât și la curtea medo-persană. (Dan. 1:21; 6:1, 2) Este posibil ca Iehova să fi dirijat lucrurile în acest fel pentru ca Daniel să-și poată ajuta poporul, așa cum au făcut Iosif în Egipt și Estera și Mardoheu în Persia.c (Dan. 2:48) Ne putem imagina cât de încurajați trebuie să se fi simțit evreii exilați, inclusiv Ezechiel, văzând cum acționa Iehova prin Daniel!
14, 15. a) În ce privințe se aseamănă situația noastră cu a lui Daniel? b) Ce pot învăța părinții din exemplul părinților lui Daniel?
14 Cum putem urma exemplul de credință și de ascultare al lui Daniel. Și noi trăim ca „străini” într-o lume coruptă din punct de vedere moral și spiritual de Babilonul cel Mare, imperiul mondial al religiei false, ʻo locuință a demonilorʼ. (Rev. 18:2) Oamenii văd că suntem diferiți și, de aceea, unii ne ridiculizează. (Mar. 13:13) Așadar, la fel ca Daniel, să ne apropiem cât mai mult de Iehova, Dumnezeul nostru! Dacă vom fi umili și vom asculta și ne vom pune încrederea în el, vom fi la fel de prețioși în ochii săi. (Hag. 2:7)
15 Ce pot învăța părinții din exemplul părinților lui Daniel? Deși a crescut în Iuda, într-o societate nelegiuită, Daniel a ajuns să-l iubească pe Dumnezeu. Cum a fost posibil acest lucru? Fără îndoială că părinții săi l-au învățat despre Iehova. (Prov. 22:6) Chiar numele său, Daniel, care înseamnă „Judecătorul meu este Dumnezeu”, e un indiciu că a avut părinți temători de Dumnezeu. Așadar, dragi părinți, continuați să vă instruiți copiii cu răbdare! (Ef. 6:4) Rugați-vă cu ei și pentru ei! Faceți tot ce vă stă în putință ca să le întipăriți în inimă adevărul biblic, iar Iehova vă va binecuvânta eforturile. (Ps. 37:5)
IOV A DOVEDIT CREDINȚĂ ȘI ASCULTARE ÎN BELȘUG ȘI ÎN SĂRĂCIE
16, 17. Cum a fost încercată integritatea lui Iov în vremuri bune și în vremuri grele?
16 Încercările lui Iov. Iov a trecut prin schimbări dramatice. Înainte ca necazurile să se abată asupra lui, el era „mai mare decât toți fiii Răsăritului”. (Iov 1:3) Era bogat, cunoscut și foarte respectat. (Iov 29:7-16) Cu toate acestea, el n-a nutrit sentimente de superioritate și nici n-a ajuns să considere că nu are nevoie de Dumnezeu. De fapt, Iehova l-a numit „slujitorul meu” și a spus că era „un om ireproșabil și drept, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău”. (Iov 1:8)
17 Însă viața lui Iov s-a schimbat radical. El a pierdut dintr-odată totul și a ajuns atât de disperat, încât și-a dorit să moară. După cum știm, necazurile lui au fost cauzate de Satan, care l-a acuzat că îi slujea lui Iehova din interes. (Citește Iov 1:9, 10.) Iehova nu a ignorat acea acuzație falsă și răutăcioasă. El i-a dat ocazia lui Iov să-și demonstreze integritatea și să arate că devoțiunea sa izvora dintr-o inimă curată și neegoistă.
18. a) De ce ne impresionează exemplul de integritate al lui Iov? b) Ce învățăm despre Iehova din modul în care l-a tratat pe Iov?
18 Plin de cruzime, Satan l-a atacat pe Iov în mod sistematic, făcându-l să creadă că toate necazurile lui veneau de la Dumnezeu. (Iov 1:13-21) Apoi, trei falși consolatori l-au zdrobit prin cuvinte grele, susținând că Dumnezeu aducea asupra lui ce merita! (Iov 2:11; 22:1, 5-10) Iov însă a rămas integru. E adevărat, el a vorbit uneori în mod nechibzuit. Dar Iehova i-a înțeles durerea. (Iov 6:1-3) El a văzut descurajarea lui, dar și faptul că nu i-a întors spatele când a fost trântit la pământ de Satan, iar apoi împroșcat cu minciuni și insulte. Când încercările lui Iov au luat sfârșit, Iehova i-a dat acestuia de două ori mai mult decât avusese înainte. (Iac. 5:11) Iov a mai trăit încă 140 de ani, timp în care a continuat să-i slujească cu fidelitate lui Iehova. De unde știm acest lucru? Când Ezechiel l-a menționat printre oamenii drepți, Iov murise de câteva secole.
19, 20. a) Cum putem urma exemplul de credință și de ascultare al lui Iov? b) Cum putem reflecta compasiunea lui Dumnezeu?
19 Cum putem urma exemplul de credință și de ascultare al lui Iov. Indiferent de împrejurările în care ne aflăm, dorim ca Iehova să fie mereu cea mai importantă Persoană din viața noastră. Dorim să ne încredem în el și să ascultăm de el cu o inimă întreagă. De fapt, noi avem și mai multe motive decât Iov să facem lucrul acesta. Noi cunoaștem tacticile lui Satan. (2 Cor. 2:11) Am înțeles din Biblie, și mai ales din cartea Iov, de ce permite Dumnezeu suferința. Din profeția lui Daniel am înțeles că Regatul lui Dumnezeu este un guvern real, condus de Cristos Isus. (Dan. 7:13, 14) Și știm că, în curând, acest Regat va pune capăt suferinței de pe pământ.
20 Din relatarea despre Iov învățăm și că trebuie să arătăm compasiune față de frații noștri care trec prin greutăți. Poate că unii dintre ei vorbesc uneori nechibzuit, asemenea lui Iov. (Ecl. 7:7) Însă, în loc să-i judecăm, să le arătăm înțelegere și compasiune. În acest fel, reflectăm iubirea și îndurarea Tatălui nostru ceresc, Iehova. (Ps. 103:8)
IEHOVA „VĂ VA ÎNTĂRI”
21. De ce experiențele lui Noe, Daniel și Iov ne amintesc de cuvintele din 1 Petru 5:10?
21 Noe, Daniel și Iov au trăit în epoci diferite și au trecut prin situații diferite. Însă toți au perseverat în încercări. Experiențele lor ne amintesc de cuvintele apostolului Petru, care a scris: „După ce veți suferi puțin timp, Dumnezeul oricărei bunătăți nemeritate . . . va desăvârși el însuși formarea voastră, vă va face neclintiți, vă va întări”. (1 Pet. 5:10)
22. Ce vom analiza în articolul următor?
22 Prin cuvintele lui Petru, Iehova le dă slujitorilor săi asigurarea că-i va întări și-i va face de neclintit. Aceste cuvinte sunt valabile și în cazul slujitorilor de azi ai lui Dumnezeu. Cu toții vrem ca Iehova să ne întărească pentru a-i rămâne fideli. De aceea, să ne străduim să urmăm exemplul de credință și de ascultare al lui Noe, Daniel și Iov! Așa cum vom vedea în articolul următor, ei au reușit să-și păstreze integritatea deoarece l-au cunoscut cu adevărat pe Iehova. Au „înțeles totul” cu privire la ce aștepta Iehova din partea lor. (Prov. 28:5) Și noi putem face acest lucru!
a Ezechiel a fost dus în exil în 617 î.e.n. El a scris cuvintele consemnate în Ezechiel 8:1–19:14 „în al șaselea an” de exil, adică în 612 î.e.n.
b Lameh, tatăl lui Noe și un om temător de Dumnezeu, a murit cu aproximativ cinci ani înainte de Potop. Dacă mama lui Noe și frații săi erau în viață când a venit Potopul, aceștia nu au supraviețuit.