Întrebări de la cititori

De ce în Turnul de veghe din 1 aprilie 2002, la pagina 11, paragraful 7, s-a afirmat că, prin botezul în apă la Penticosta din anul 33 e.n., noii credincioşi evrei şi-au simbolizat „dedicarea personală lui Dumnezeu prin Cristos“ din moment ce, până acum, s-a înţeles că, din anul 33 e.n. până în 36 e.n., botezul evreilor nu a necesitat o astfel de dedicare personală?

În 1513 î.e.n., Iehova Dumnezeu le-a dat israeliţilor posibilitatea de a deveni o naţiune sfântă pentru el cu condiţia să ‘asculte de glasul său şi să ţină legământul său’. Ei au răspuns: „Vom face tot ce a zis DOMNUL!“ — Exodul 19:3–8; 24:1–8.

Luându-şi angajamentul să respecte legământul Legii mozaice, israeliţii s-au dedicat lui Dumnezeu. Generaţii succesive de evrei s-au născut în această naţiune dedicată. Totuşi, botezul evreilor care au devenit continuatori ai lui Isus Cristos după Penticosta din anul 33 e.n. nu a însemnat prezentarea lor înaintea lui Dumnezeu ca membri ai unei naţiuni dedicate. Acest botez a simbolizat dedicarea lor lui Iehova Dumnezeu în cadrul unor noi relaţii prin Isus Cristos. În ce sens?

La Penticosta din anul 33 e.n., după ce spiritul sfânt a fost revărsat asupra celor aproximativ 120 de discipoli adunaţi într-o cameră de sus din Ierusalim, apostolul Petru s-a ridicat în picioare şi a început să predice mulţimii de evrei şi de prozeliţi care se adunaseră să vadă ce se întâmplase. După ce a depus o mărturie temeinică, el le-a spus evreilor cuprinşi de remuşcări: „Căiţi-vă, şi fiecare dintre voi să fie botezat în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor voastre“. Ca răspuns la îndemnurile date de Petru în continuare, ‘cei care au acceptat din toată inima cuvântul lui au fost botezaţi, şi în ziua aceea au fost adăugate aproximativ trei mii de suflete’. — Faptele 2:1–41.

Dar nu erau acei evrei care s-au botezat la îndemnul lui Petru deja membri ai unei naţiuni dedicate? Nu se bucurau ei oare de relaţii speciale cu Dumnezeu, fiindu-i dedicaţi? Răspunsul este nu. Apostolul Pavel a scris că ‘Dumnezeu luase din cale Legea pironind-o pe stâlpul de tortură’ (Coloseni 2:14). Prin moartea lui Cristos în anul 33 e.n., Iehova Dumnezeu a înlăturat legământul Legii — însuşi mijlocul prin care israeliţii erau aduşi în relaţii speciale cu el ca naţiune dedicată. Naţiunea care l-a respins pe Fiul lui Dumnezeu era acum respinsă de însuşi Dumnezeu. ‘Ceea ce era Israelul în sens carnal’ nu mai era îndreptăţit să se pretindă o naţiune dedicată lui Dumnezeu. — 1 Corinteni 10:18; Matei 21:43.

Legământul Legii a fost abolit în 33 e.n., însă perioada de favoare şi atenţie speciale acordată evreilor nu s-a sfârşit atunci.a Această perioadă a continuat până în 36 e.n., când Petru le-a predicat lui Corneliu, un italian temător de Dumnezeu, familiei lui, precum şi altor neevrei (Faptele 10:1–48). Pe ce bază li s-a acordat şi altora favoare?

Mesia „trebuie să menţină în vigoare legământul pentru mulţi timp de o săptămână“ (NW), se spune în Daniel 9:27. Legământul care a rămas în vigoare timp de „o săptămână“, sau şapte ani, de la botezul lui Isus şi începerea ministerului public al lui Mesia în 29 e.n., a fost legământul avraamic. Pentru a fi inclus în acel legământ, o persoană trebuia doar să fie un descendent al lui Avraam. Acel legământ unilateral nu însemna că persoana respectivă era dedicată lui Iehova. Prin urmare, deşi beneficiaseră de o atenţie specială ca evrei naturali, credincioşii evrei care s-au botezat după discursul ţinut de Petru la Penticosta din 33 e.n. nu se puteau considera persoane dedicate din moment ce legământul Legii fusese înlăturat. Ei trebuiau să se dedice personal lui Dumnezeu.

Evreii şi prozeliţii care s-au prezentat să fie botezaţi în ziua Penticostei din anul 33 e.n. trebuiau să se dedice personal şi dintr-un alt motiv. Apostolul Petru i-a îndemnat pe ascultătorii săi să se căiască şi să se boteze în numele lui Isus. Pentru a face acest lucru, ei trebuiau să renunţe la căile lumii şi să-l recunoască pe Isus ca fiind Domn şi Mesia, Mare Preot şi cel care stă la dreapta lui Dumnezeu în cer. Ei trebuiau să invoce numele lui Iehova Dumnezeu pentru salvare prin Cristos Isus, ceea ce implica să exercite credinţă în Cristos şi să-l recunoască drept Conducătorul lor. Mijlocul prin care cineva putea fi în relaţii cu Dumnezeu şi putea obţine iertarea păcatelor era acum cu totul altul. Fiecare evreu credincios trebuia să accepte acest nou sistem. Cum? Dedicându-se lui Dumnezeu şi arătând public aceasta prin cufundarea în apă în numele lui Isus Cristos. Botezul în apă era un simbol al dedicării lor lui Dumnezeu, aducându-i în relaţii noi cu el prin Isus Cristos. — Faptele 2:21, 33–36; 3:19–23.

[Notă de subsol]