Iubirea voastră frăţească să continue!

„Iubirea voastră frăţească să continue.“ — EVREI 13:1, NW.

 1. Ce aţi face pentru a menţine aprins focul într-o noapte friguroasă, şi ce responsabilitate similară ne revine tuturor?

AFARĂ este îngrozitor de frig, iar temperatura scade vertiginos. Singura sursă de căldură din casa voastră este focul ce trosneşte în cămin. Viaţa depinde de întreţinerea acestui foc. Oare veţi sta pur şi simplu şi veţi privi flăcările stingându-se şi sclipirea roşiatică a cărbunilor pălind într-un gri sumbru, neînsufleţit? În nici un caz! Aţi alimenta în mod neobosit focul ca să rămână viu. Într-un anumit sens, fiecare are de făcut ceva similar când este vorba de un „foc“ mult mai important, care ar trebui să ardă în inimile noastre: iubirea.

 2. a) De ce se poate spune că iubirea s-a răcit în aceste zile din urmă? b) Cât de importantă este iubirea pentru adevăraţii creştini?

² Trăim într-un timp când, la nivel mondial, iubirea celor ce se pretind creştini se răceşte, aşa cum a prezis Isus cu mult timp în urmă (Matei 24:12). Isus se referea la cel mai important gen de iubire, iubirea faţă de Iehova Dumnezeu şi faţă de Cuvântul său, Biblia. Dar şi alte tipuri de iubire sunt în declin. Biblia a prezis că, „în zilele din urmă“, mulţi vor fi „fără afecţiune naturală“ (2 Timotei 3:1–5). Cât de adevărat este acest lucru! Familia ar trebui să fie un cuib de afecţiune naturală, dar până şi aici violenţa şi abuzul — uneori îngrozitor de brutale — au devenit ceva obişnuit. Însă în climatul rece al acestei lumi, creştinilor li se porunceşte nu numai să aibă iubire unii faţă de alţii, dar şi să aibă o iubire altruistă, punându-i pe alţii mai presus de ei înşişi. Trebuie să manifestăm această iubire într-o manieră atât de evidentă, încât să fie vizibilă pentru toţi, ca semn de identificare al adevăratei congregaţii creştine. — Ioan 13:34, 35.

 3. Ce este iubirea frăţească, şi ce presupune faptul de a o face să continue?

³ Apostolul Pavel a fost inspirat să dea porunca: „Iubirea voastră frăţească să continue“ (Evrei 13:1, NW). Potrivit unei lucrări academice, cuvântul grecesc tradus aici prin „iubire frăţească“ (philadelphía) „se referă la iubirea afectuoasă, la manifestarea bunătăţii, a simpatiei, la oferirea de ajutor“. Şi ce a vrut să spună Pavel când a zis că trebuie să facem să continue o astfel de iubire? Aceeaşi lucrare declară că „ea nu trebuie să se răcească niciodată“. Aşadar, nu este suficient să simţim afecţiune faţă de fraţii noştri; trebuie să o şi manifestăm. În plus, trebuie să facem ca această iubire să dureze, nelăsând-o niciodată să se răcească. Este dificil acest lucru? Da, dar spiritul lui Iehova ne poate ajuta să cultivăm afecţiune frăţească şi să o întreţinem. Să analizăm trei modalităţi prin care putem alimenta focul acestei iubiri în inimile noastre.

Să manifestăm empatie

 4. Ce este empatia?

⁴ Dacă vreţi să aveţi mai multă iubire faţă de fraţii şi surorile voastre creştine, trebuie mai întâi să simţiţi ceva pentru ei, să aveţi empatie faţă de ei în încercările şi problemele cu care se confruntă în viaţă. Apostolul Petru a sugerat acest lucru când a scris: „Toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, suferind împreună cu alţii, plini de dragoste frăţească, miloşi, smeriţi“ (1 Petru 3:8). Cuvântul grecesc tradus aici prin expresia „suferind împreună cu alţii“ înseamnă „a te transpune în situaţia altora“. O autoritate în materie de greacă biblică spune referitor la acest cuvânt: „El descrie acea stare mentală care există când împărtăşim sentimentele altora ca şi cum ar fi ale noastre“. Prin urmare, trebuie să dovedim empatie. Un slujitor în vârstă şi fidel al lui Iehova a spus cândva: „Empatia este durerea ta în inima mea“.

 5. De unde ştim că Iehova are empatie?

⁵ Are Iehova o astfel de empatie? Categoric. De exemplu, cu privire la suferinţele poporului său citim: „În toate necazurile lor El a fost întristat“ (Isaia 63:9). Iehova nu s-a limitat să le vadă problemele; el a avut sentimente pentru poporul său. Intensitatea sentimentelor sale reiese din cuvintele adresate de Iehova însuşi poporului său şi consemnate în Zaharia 2:8: „Cel care se atinge de voi se atinge de lumina [pupila, NW] ochilor Lui“.a Cu privire la acest verset, un comentator afirmă: „Ochiul este una dintre cele mai complexe şi mai delicate structuri din corpul uman; iar pupila ochiului — fereastra prin care pătrunde lumina pentru a se forma imaginea — este cea mai sensibilă şi, totodată, cea mai importantă parte a structurii [ochiului]. Nimic nu ar putea transmite mai bine ideea de grijă extrem de tandră pe care Iehova o are faţă de ceea ce constituie obiectul iubirii sale“.

 6. Cum a manifestat Isus Cristos empatie?

⁶ Şi Isus a manifestat întotdeauna o empatie profundă. De repetate ori, lui „I S-a făcut milă“ când a văzut starea jalnică în care se aflau oamenii bolnavi sau necăjiţi (Marcu 1:41; 6:34). Isus a spus că, atunci când cineva nu-i tratează cu amabilitate pe continuatorii săi unşi, el simte ca şi când el însuşi ar primi tratamentul respectiv (Matei 25:41–46). Iar astăzi, în calitate de „Mare Preot“ ceresc, el este cel care poate avea „milă de slăbiciunile noastre“. — Evrei 4:15.

 7. Cum ne-ar putea ajuta empatia atunci când un frate sau o soră ne irită?

⁷ „Să aibă milă de slăbiciunile noastre“ — nu sună ca o consolare? În mod sigur deci, şi noi dorim să procedăm la fel unii faţă de alţii. Bineînţeles, este mult mai uşor să căutăm greşelile altora (Matei 7:3–5). Dar de ce nu aţi încerca să procedaţi astfel cu prima ocazie când vă va irita un frate sau o soră? Imaginaţi-vă că sunteţi în situaţia persoanei respective, trăind în acel mediu, având acea personalitate şi acele defecte personale cu care are de luptat. Puteţi fi sigur că nu aţi face aceleaşi greşeli — sau poate chiar unele mai grave? În loc să aşteptăm prea mult de la alţii, ar trebui să ne transpunem în situaţia lor, fapt care ne va ajuta să fim rezonabili ca Iehova, care „Îşi aduce aminte că suntem ţărână“ (Psalmul 103:14; Iacov 3:17). El ne cunoaşte limitele. El nu aşteaptă niciodată de la noi mai mult decât putem face în mod rezonabil (compară cu 1 Împăraţi 19:5–7). Să ne extindem cu toţii aceste sentimente simpatetice faţă de alţii.

 8. Cum ar trebui să reacţionăm când un frate sau o soră întâmpină dificultăţi?

⁸ Pavel a descris congregaţia ca pe un corp cu membre diferite care trebuie să conlucreze în unitate. Apoi a spus: „Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el“ (1 Corinteni 12:12–26). Noi trebuie să suferim împreună cu cei care trec prin încercări, adică să avem empatie faţă de ei. Bătrânii sunt primii care procedează astfel. Pavel a mai scris: „Cine este slab şi să nu fiu şi eu slab? Cine se împiedică şi eu să nu ard?“ (2 Corinteni 11:29). Bătrânii şi supraveghetorii itineranţi îl imită pe Pavel în această privinţă. În cuvântările lor, în lucrarea lor de păstorire şi chiar când rezolvă chestiuni judiciare, ei se străduiesc să manifeste empatie. Pavel a recomandat: „Plângeţi cu cei care plâng“ (Romani 12:15). Când oile simt că păstorii au într-adevăr empatie faţă de ele, că le înţeleg limitele şi că simt compasiune faţă de greutăţile cu care se confruntă, ele sunt, de obicei, mai dispuse să le accepte sfaturile, îndrumarea şi disciplinarea. Ele asistă la întruniri cu fervoare, fiind convinse că vor găsi „odihnă pentru sufletele“ lor. — Matei 11:29.

Să manifestăm apreciere

 9. Cum arată Iehova că apreciază ce este bun în noi?

⁹ A doua modalitate prin care ne alimentăm iubirea frăţească este aprecierea. Pentru a-i aprecia pe alţii trebuie să ne concentrăm asupra calităţilor şi a eforturilor lor şi să le preţuim. Când procedăm astfel, noi îl imităm pe Iehova însuşi (Efeseni 5:1). El ne iartă zilnic multe păcate minore. El ne iartă chiar şi păcatele grave, câtă vreme manifestăm o căinţă autentică. Apoi, odată ce ne-a iertat păcatele, el nu mai stăruie asupra lor (Ezechiel 33:14–16). Psalmistul a întrebat: „Dacă Tu, Doamne, ai păstra aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea să stea în picioare, Doamne?“ (Psalmul 130:3). Iehova se concentrează asupra lucrurilor bune pe care le facem în serviciul lui. — Evrei 6:10.

10. a) De ce este periculos ca partenerii de căsătorie să-şi piardă aprecierea unul faţă de celălalt? b) Ce ar trebui să faceţi dacă vă pierdeţi aprecierea faţă de partener?

¹⁰ Este deosebit de important faptul de a urma în familie acest exemplu. Când părinţii arată că se apreciază reciproc, ei dau tonul în întreaga familie. În această epocă a căsătoriilor efemere este foarte uşor să-ţi tratezi partenerul ca pe ceva obişnuit, să-i amplifici defectele şi să-i desconsideri calităţile. O astfel de gândire negativă macină căsătoria, transformând-o într-o povară lipsită de bucurie. Dacă aprecierea voastră faţă de partener scade, întrebaţi-vă: „Este adevărat că partenerul meu nu are calităţi?“ Analizaţi retrospectiv motivele pentru care v-aţi îndrăgostit şi v-aţi căsătorit. Au dispărut oare toate acele motive pentru care aţi iubit această persoană unică? În mod sigur, nu. Aşadar, străduiţi-vă să apreciaţi ce este bun în partenerul vostru şi exprimaţi-vă aprecierea prin cuvinte. — Proverbele 31:28.

11. Ce practici trebuie evitate pentru ca iubirea conjugală să fie fără ipocrizie?

¹¹ Aprecierea îi ajută totodată pe partenerii conjugali să aibă o iubire fără ipocrizie (compară cu 2 Corinteni 6:6; 1 Petru 1:22). O astfel de iubire, alimentată de apreciere sinceră, nu va lăsa loc cruzimii în viaţa particulară, nici cuvintelor care rănesc şi umilesc, nici tratamentului tăcerii — zilele trecând fără un cuvânt amabil sau politicos — şi în nici un caz nu va lăsa loc violenţei fizice (Efeseni 5:28, 29). Un soţ şi o soţie care se apreciază cu adevărat unul pe celălalt se onorează reciproc. Ei procedează astfel nu numai în public, ci ori de câte ori sunt văzuţi de Iehova — cu alte cuvinte, tot timpul. — Proverbele 5:21.

12. De ce ar trebui să-şi exprime părinţii aprecierea faţă de calităţile copiilor lor?

¹² Şi copiii simt nevoia de a fi apreciaţi. Aceasta nu înseamnă că părinţii trebuie să-i copleşească cu vorbe goale, ci că trebuie să-i laude pentru calităţile lor şi pentru lucrurile într-adevăr bune pe care le fac. Să ne amintim exemplul lui Iehova în ce priveşte exprimarea aprecierii faţă de Isus (Marcu 1:11). Amintiţi-vă, de asemenea, exemplul lui Isus de „stăpân“ dintr-o parabolă. El i-a lăudat deopotrivă pe doi ‘robi buni şi credincioşi’, chiar dacă exista o diferenţă între ceea ce primise fiecare şi o atare diferenţă între ceea ce produsese fiecare (Matei 25:20–23; compară cu Matei 13:23). Tot la fel, părinţii înţelepţi găsesc modalităţi de a-şi exprima aprecierea faţă de calităţile, capacităţile şi realizările unice ale fiecărui copil al lor. În acelaşi timp, ei se străduiesc să nu pună prea mult accent pe realizările copiilor, astfel încât aceştia să se simtă obligaţi în mod constant să-i depăşească pe alţii. Ei nu doresc ca micuţii lor să devină exasperaţi sau deprimaţi. — Efeseni 6:4; Coloseni 3:21.

13. Cine ia iniţiativa în manifestarea aprecierii faţă de fiecare membru al congregaţiei?

¹³ În congregaţia creştină, bătrânii şi supraveghetorii itineranţi iau iniţiativa în manifestarea aprecierii faţă de fiecare membru al turmei lui Dumnezeu. Pentru ei nu este uşor acest lucru, dată fiind şi responsabilitatea grea de a disciplina în dreptate, de a-i corecta cu spiritul blândeţii pe cei care greşesc şi de a le da sfaturi energice celor care au nevoie de ele. Cum ţin ei în echilibru toate aceste responsabilităţi? — Galateni 6:1; 2 Timotei 3:16.

14, 15. a) Cum a demonstrat Pavel echilibru în privinţa oferirii unor sfaturi energice? b) Cum pot ţine în echilibru supraveghetorii creştini necesitatea de a corecta şi necesitatea de a lăuda? Ilustraţi.

¹⁴ Exemplul lui Pavel este de mare ajutor. El a fost un remarcabil învăţător, bătrân şi păstor. El a avut de-a face cu congregaţii care aveau probleme grave, iar el nu s-a reţinut din teamă să dea sfaturi sănătoase când era necesar (2 Corinteni 7:8–11). O trecere în revistă a ministerului lui Pavel denotă că el nu a recurs la mustrare decât rareori — doar când era necesar sau recomandabil acest lucru. Prin aceasta el a demonstrat înţelepciune divină.

¹⁵ Dacă am compara ministerul unui bătrân din cadrul congregaţiei cu o piesă muzicală, mustrarea şi dojana ar fi ca o notă care se armonizează cu întregul. Nota respectivă este potrivită la locul ei (Luca 17:3; 2 Timotei 4:2). Imaginaţi-vă o melodie în care acea notă apare la nesfârşit. În scurtă vreme ne-ar zgâria auzul. În mod similar, bătrânii creştini încearcă să-şi desăvârşească învăţătura şi să o diversifice. Ei nu o limitează la corectarea problemelor. Dimpotrivă, tonul predominant al învăţăturii lor este pozitiv. Asemenea lui Isus Cristos, bătrânii iubitori caută mai întâi laturile bune pentru a le lăuda, nu greşelile, pentru a le critica. Ei apreciază munca grea pe care o depun colaboratorii lor creştini. Ei sunt convinşi că, în general, fiecare face tot ce poate pentru a-l sluji pe Iehova. Iar bătrânii transpun bucuros aceste sentimente în cuvinte. — Compară cu 2 Tesaloniceni 3:4.

16. Ce efect a avut atitudinea plină de apreciere şi de empatie a lui Pavel asupra colaboratorilor săi creştini?

¹⁶ Fără îndoială, majoritatea creştinilor cărora le-a slujit Pavel au simţit că el îi aprecia şi că avea empatie faţă de ei. De unde ştim acest lucru? Observaţi ce simţeau ei faţă de Pavel. Ei nu se temeau de el, deşi avea o mare autoritate. Nu, el era iubit şi uşor de abordat. Iată de ce, când a părăsit o anumită zonă, bătrânii „au căzut pe gâtul lui . . . şi l-au acoperit cu sărutări“ (Faptele 20:17, 37). Cât de recunoscători ar trebui să fie bătrânii — şi noi toţi — că avem în faţă modelul lăsat de Pavel! Da, să manifestăm apreciere unii faţă de alţii!

Acte de bunătate iubitoare

17. Care sunt câteva efecte pozitive ce rezultă în urma actelor de bunătate din congregaţie?

¹⁷ Unul dintre cei mai puternici combustibili care alimentează iubirea frăţească îl constituie actele simple de bunătate. Aşa cum a spus Isus, „este mai ferice să dai decât să primeşti“ (Faptele 20:35). Indiferent dacă dăm din punct de vedere spiritual, material sau din timpul şi energia noastră, noi contribuim nu numai la fericirea altora, ci şi la a noastră. În congregaţie, bunătatea este molipsitoare. Un gest de bunătate generează alte acţiuni similare. În scurtă vreme, iubirea frăţească înfloreşte! — Luca 6:38.

18. Ce înseamnă „bunătatea“ de care se vorbeşte în Mica 6:8?

¹⁸ Iehova şi-a îndemnat insistent poporul Israel să manifeste bunătate. În Mica 6:8 citim: „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce alta cere DOMNUL de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila [bunătatea, NW] şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?“ Ce înseamnă „să iubeşti bunătatea“? Cuvântul ebraic folosit aici pentru „bunătate“ (chésedh) poate fi tradus şi prin „milă“, aşa cum este redat în Biblia Cornilescu. Potrivit cu The Soncino Books of the Bible, acest cuvânt „denotă ceva mai activ decât cuvântul . . . abstract milă. El înseamnă «milă transpusă în fapte», îndeplinirea unor acte de bunătate iubitoare nu numai faţă de cei săraci şi nevoiaşi, dar şi faţă de toţi semenii cuiva“. Astfel, un alt erudit spune că chésedh înseamnă „iubire transpusă în acţiune“.

19. a) Cum putem lua iniţiativa în ce priveşte manifestarea bunătăţii faţă de alţii din congregaţie? b) Menţionaţi exemple de iubire frăţească manifestată faţă de voi.

¹⁹ Iubirea noastră frăţească nu este teoretică sau abstractă. Ea este o realitate concretă. Prin urmare, să căutăm modalităţi de a face lucruri bune pentru fraţii şi surorile noastre. Să fim ca Isus, care nu a aşteptat întotdeauna ca oamenii să-l abordeze şi să-i ceară ajutor, ci deseori a luat iniţiativa (Luca 7:12–16). Să ne gândim mai ales la cei care au cea mai mare nevoie. Are nevoie o persoană în vârstă sau infirmă de o vizită sau de un comision? Are nevoie un „orfan“ de puţin timp şi atenţie? Are nevoie un suflet deprimat de o ureche ascultătoare sau de câteva cuvinte consolatoare? Cât ne stă în putinţă, să ne facem timp pentru astfel de acte de bunătate (Iov 29:12; 1 Tesaloniceni 5:14; Iacov 1:27). Să nu uităm niciodată că într-o congregaţie de oameni imperfecţi, unul dintre cele mai fundamentale acte de bunătate este iertarea — renunţarea de bunăvoie la resentimente, chiar şi când există motive întemeiate de plângere (Coloseni 3:13). Dispoziţia de a ierta contribuie la păstrarea congregaţiei fără dezbinări, ranchiună şi certuri, care sunt asemenea „duşurilor reci“ ce înăbuşă focul iubirii frăţeşti.

20. Cum ar trebui să continuăm fiecare să ne autoexaminăm?

²⁰ Să fim hotărâţi cu toţii să menţinem viu în inimi acest foc vital al iubirii frăţeşti! Să continuăm să ne autoexaminăm! Avem empatie faţă de alţii? Manifestăm apreciere faţă de alţii? Întreprindem acte de bunătate faţă de alţii? Câtă vreme vom proceda astfel, focul iubirii va încălzi fraternitatea noastră, indiferent cât de rece şi de insensibilă ar deveni această lume. Cu orice preţ deci, „iubirea voastră frăţească să continue“ — acum şi pentru totdeauna! — Evrei 13:1, NW.

[Notă de subsol]

Ce părere aveţi?

◻ Ce este iubirea frăţească, şi de ce trebuie să o facem să continue?

◻ Cum ne ajută empatia să ne menţinem iubirea frăţească?

◻ Ce rol joacă aprecierea în iubirea frăţească?

◻ Cum contribuie actele de bunătate la înflorirea iubirii frăţeşti în congregaţie?

[Chenarul de la pagina 16]

Iubirea în acţiune

Cu câţiva ani în urmă, un bărbat care studiase Biblia un timp cu Martorii lui Iehova era încă sceptic cu privire la iubirea frăţească. El ştia că Isus spusese: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi“ (Ioan 13:35). Dar îi venea greu să creadă acest lucru. Totuşi, într-o zi a reuşit să vadă iubirea creştină în acţiune.

Deşi era ţintuit într-un scaun cu rotile, acest bărbat se afla într-o călătorie departe de casă. În Betleem, Israel, el a asistat la o întrunire a congregaţiei. Acolo, un Martor arab a insistat ca un alt Martor aflat în vizită să rămână peste noapte la el acasă, invitaţia fiind valabilă şi pentru acest cercetător al Bibliei. Înainte de a merge la culcare, turistul nebotezat a cerut permisiunea gazdei să iasă pe verandă a doua zi dimineaţa ca să vadă răsăritul de soare. Gazda lui l-a prevenit foarte serios să nu facă aceasta. În ziua următoare, acest frate arab i-a explicat motivul. Printr-un translator, el i-a spus că, dacă vecinii ar fi ştiut că avea oaspeţi evrei — cum era cazul acestui bărbat ce studia Biblia — , ei i-ar fi dat foc la casă cu el şi familia sa înăuntru. Rămas perplex, bărbatul l-a întrebat: „Atunci de ce ţi-ai asumat acest risc?“ Fără translator, fratele arab l-a privit în ochi şi i-a spus simplu: „Ioan 13:35“.

Acest om care studia Biblia a fost profund impresionat de autenticitatea iubirii frăţeşti. La scurtă vreme după aceea, s-a botezat.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Atitudinea prietenoasă şi plină de apreciere a apostolului Pavel a făcut din el un om abordabil