Să ne purtăm cu alţii aşa cum doreşte Dumnezeu

 1–3. a) La ce s-ar putea gândi mulţi creştini când aud vorbindu-se despre anticul oraş Tir? b) În ce relaţii a fost regele Hiram cu Israelul? c) Cărui aspect privitor la Tir ar trebui să-i dăm atenţie?

LA CE te gândeşti când auzi vorbindu-se despre anticul oraş Tir? Poate că mulţi creştini se gândesc la profeţia referitoare la distrugerea lui. Aceasta s-a împlinit când Alexandru cel Mare, folosind ruinele părţii continentale a oraşului, a construit un dig până la partea insulară, mai nouă, pe care a distrus-o (Ezechiel 26:4, 12; Zaharia 9:3, 4). Dar nu te duce cu gândul numele Tirului şi la modul în care ar trebui să te porţi cu fraţii de credinţă sau cu ceilalţi semeni ai tăi?

² Din ce cauză a fost distrus Tirul? „Pentru trei răzvrătiri ale Tirului, . . . fiindcă au predat Edomului un întreg grup de captivi şi nu şi-au amintit de legământul frăţesc. Voi trimite foc peste zidul Tirului“ (Amos 1:9, 10). Cu câteva secole mai înainte, Hiram, regele Tirului, arătase bunăvoinţă faţă de David şi oferise materiale pentru templul construit de Solomon. Regele Solomon făcuse un legământ cu Hiram şi îi dăduse câteva oraşe în Galileea. Hiram îl numise pe Solomon ‘fratele lui’ (1 Regi 5:1-18; 9:10-13, 26-28; 2 Samuel 5:11). Însă, când locuitorii Tirului „nu şi-au amintit de legământul frăţesc“ şi i-au vândut ca sclavi pe unii membri ai poporului lui Dumnezeu, Iehova a văzut acţiunile lor.

³ Ce putem învăţa din faptul că Dumnezeu i-a judecat pe canaaniţii din Tir pentru că i-au maltratat poporul? Lecţia importantă care se desprinde este aceasta: trebuie să ne purtăm bine cu fraţii noştri de credinţă. În capitolele anterioare am analizat unele sfaturi date de cei doisprezece profeţi cu privire la modul în care trebuie să ne purtăm cu alţii. De pildă, am fost încurajaţi să fim corecţi în relaţiile de afaceri şi să avem o conduită castă. Dar aceste douăsprezece cărţi conţin şi alte detalii referitoare la modul în care doreşte Dumnezeu să ne purtăm cu alţii.

 4. În ce sens erau edomiţii „fraţii“ lui Israel, dar cum s-au purtat ei cu „fraţii“ lor?

⁴ Când medităm la mesajul de condamnare pronunţat de Dumnezeu împotriva Edomului, ţară vecină cu Israelul, desprindem o altă lecţie: „Nu trebuia să te uiţi cu satisfacţie în ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui. Nu trebuia să te bucuri de fiii lui Iuda în ziua pieirii lor“ (Obadia 12). Dacă tirienii erau „fraţi“ cu israeliţii în ce priveşte relaţiile comerciale, edomiţii le erau „fraţi“ în sensul propriu al cuvântului, fiind urmaşii lui Esau, fratele geamăn al lui Iacob. Iehova însuşi i-a numit pe edomiţi ‘fraţii’ lui Israel (Deuteronomul 2:1-4). Aşadar, a fost o dovadă de ură din partea lor să se bucure de nenorocirea pe care babilonienii au adus-o asupra iudeilor. — Ezechiel 25:12-14.

 5. În ce situaţii ne-am putea asemăna cu edomiţii?

⁵ Evident, Dumnezeu n-a aprobat atitudinea edomiţilor faţă de fraţii lor iudei. Dar ne-am putea întreba: Ce spune Dumnezeu despre modul în care mă port eu cu fraţii? Să ne gândim, de exemplu, cum îl privim şi îl tratăm pe un frate cu care am avut o neînţelegere. Imaginează-ţi că un creştin te-a jignit sau a avut o problemă cu una dintre rudele tale. În caz că ai ‘vreun motiv să te plângi’, vei nutri resentimente, în loc să uiţi problema sau să încerci să o rezolvi (Coloseni 3:13; Iosua 22:9-30; Matei 5:23, 24)? Această atitudine s-ar putea răsfrânge asupra comportamentului pe care îl ai faţă de fratele tău, ajungând să te porţi rece cu el, să îl eviţi sau să vorbeşti negativ la adresa lui. Acum imaginează-ţi că, după o vreme, fratele respectiv face o greşeală, probabil fiind chiar necesar ca bătrânii congregaţiei să-l sfătuiască sau să-l corecteze (Galateni 6:1). Vei fi ca edomiţii şi te vei bucura de necazul fratelui tău? Ce atitudine ar vrea Dumnezeu să ai?

 6. Spre deosebire de ceea ce se arată în Zaharia 7:10, ce suntem îndemnaţi în Mica 7:18?

⁶ Prin intermediul lui Zaharia, Iehova şi-a exprimat dorinţa ca noi ‘să nu urzim în inima noastră nimic rău unul împotriva altuia’ (Zaharia 7:9, 10; 8:17). Acest sfat este binevenit mai ales când un frate ne-a rănit sau a greşit faţă de un membru al familiei noastre. În astfel de cazuri am putea cu uşurinţă ‘să urzim în inima noastră răul’, iar acesta să se reflecte apoi în faptele noastre. Dumnezeu ne dă însă un bun exemplu, pe care vrea să-l imităm. Să ne amintim că, aşa cum a scris Mica, Iehova ‘iartă nelegiuirea şi trece cu vederea fărădelegea’a (Mica 7:18). Cum putem face lucrul acesta în viaţa de fiecare zi?

 7. De ce am putea alege pur şi simplu să uităm o jignire?

⁷ Poate că ne simţim răniţi din cauza a ceea ce ni s-a făcut nouă sau unei rude a noastre. Dar chiar este atât de grav? Biblia arată ce paşi trebuie întreprinşi pentru a rezolva o divergenţă cu un frate, chiar şi când este vorba despre un păcat. Totuşi, în majoritatea cazurilor, cel mai bine ar fi ‘să trecem cu vederea fărădelegea’, cu alte cuvinte să iertăm greşeala sau jignirea. Întreabă-te: Ar putea fi aceasta una dintre cele „şaptezeci şi şapte de ori“ când trebuie să-l iert pe fratele meu? N-aş putea pur şi simplu să uit (Matei 18:15-17, 21, 22)? Chiar dacă jignirea pare gravă acum, va fi ea la fel şi peste o mie de ani? Din Eclesiastul 5:20 desprindem o lecţie valoroasă. Aici se arată că un lucrător, când se bucură de ceea ce mănâncă şi bea, „nu-şi va aminti prea des de zilele vieţii lui, fiindcă adevăratul Dumnezeu îl ţine ocupat cu bucuria inimii lui“. Aşadar, acest om se concentrează asupra bucuriei pe care o simte în acel moment şi uită de problemele vieţii. Putem să imităm şi noi această atitudine? Dacă ne concentrăm asupra bucuriilor pe care ni le oferă fraternitatea creştină, vom uita neînţelegerile care, cu timpul, nu vor mai avea importanţă şi de care nici nu ne vom mai aminti în lumea nouă. Această atitudine este exact contrariul faptului de a ne bucura de necazurile altuia sau de a ne aminti jignirile!

 8. Când ne-ar putea fi mai greu să spunem adevărul?

⁸ Cele douăsprezece cărţi profetice arată, de asemenea, că Dumnezeu doreşte foarte mult să spunem adevărul. Bineînţeles, noi ne străduim să le proclamăm altora „adevărul — această veste bună“ (Coloseni 1:5; 2 Corinteni 4:2; 1 Timotei 2:4, 7). Dar ar putea fi mai greu să spunem adevărul în conversaţiile zilnice cu familia sau cu fraţii de credinţă, conversaţii care cuprind o mare varietate de subiecte şi de situaţii. De ce?

 9. Când am putea fi tentaţi să nu spunem tot adevărul, dar ce întrebare ar trebui să ne punem?

⁹ Tuturor ni s-a atras atenţia la un moment dat pentru că am spus sau am făcut ceva lipsit de amabilitate. Probabil că atunci ne-am simţit stânjeniţi sau oarecum vinovaţi. Aceste sentimente ne-ar putea face să negăm greşeala sau să oferim „explicaţii“ care denaturează adevărul, pentru a ne justifica sau pentru a lăsa impresia că n-am făcut ceva rău. Sau, când suntem într-o situaţie jenantă, am putea fi tentaţi să menţionăm doar detaliile care ne convin, iar pe celelalte să le omitem. Ceea ce spunem ar putea să fie adevărat în sensul strict al cuvântului şi totuşi să prezinte deformat realitatea. Chiar dacă nu este vorba despre o minciună sfruntată, care este ceva obişnuit în ziua de azi, înseamnă oare că ‘spunem adevărul fiecare aproapelui’, adică fratelui nostru (Efeseni 4:15, 25; 1 Timotei 4:1, 2)? După părerea ta, ce gândeşte Dumnezeu când un creştin prezintă cu bună ştiinţă lucrurile în aşa fel încât fraţii lui să ajungă la o concluzie greşită ori să creadă ceva ce nu este în întregime adevărat sau exact?

10. Ce comportament întâlnit adesea în Israel şi în Iuda au condamnat profeţii?

¹⁰ Profeţii au observat că, uneori, nici chiar unii slujitori dedicaţi ai lui Iehova nu au ţinut cont de cerinţele sale. Osea a dat glas sentimentelor pe care le avea Dumnezeu faţă de unii oameni din acel timp: „Să fie jefuiţi, căci au comis fărădelegi împotriva mea! Eu am vrut să-i eliberez, dar ei au spus minciuni împotriva mea“. Unii nu numai că au spus minciuni flagrante împotriva lui Iehova, dar s-au făcut vinovaţi şi de ‘blesteme şi înşelătorii’, probabil denaturând faptele ca să-i înşele pe alţii (Osea 4:1, 2; 7:1-3, 13; 10:4; 12:1). Osea a scris aceste cuvinte în Samaria, regatul nordic. Stăteau lucrurile mai bine în Iuda? Mica ne spune: „Bogaţii lui sunt plini de violenţă, locuitorii lui vorbesc minciuni şi limba le este vicleană în gură“ (Mica 6:12). Este bine să ne amintim că aceşti profeţi au condamnat ‘înşelătoria’ şi pe cei a căror limbă „le este vicleană în gură“. De aceea, chiar şi creştinii, care n-ar spune minciuni cu bună ştiinţă, se pot întreba: Se întâmplă uneori să înşel sau să am o limbă vicleană? Ce aşteaptă Dumnezeu de la mine în această privinţă?

11. Potrivit cuvintelor profeţilor, cum doreşte Dumnezeu să ne folosim darul vorbirii?

¹¹ Dar Dumnezeu i-a folosit pe profeţi şi pentru a arăta ce conduită aşteaptă el de la noi. În Zaharia 8:16 se spune: „Iată ce să faceţi: Spuneţi-vă adevărul unul altuia. Judecaţi în porţile voastre cu adevăr şi cu judecata păcii“. Pe vremea lui Zaharia, porţile erau locuri publice unde bătrânii se ocupau de cazurile judiciare (Rut 4:1; Neemia 8:1). Dar Zaharia nu a spus că aceasta este singura situaţie în care ni se cere să fim cinstiţi în ceea ce spunem. Trebuie să fim cinstiţi când vorbim într-un cadru oficial, dar suntem îndemnaţi şi ‘să ne spunem adevărul unul altuia’. Acest îndemn se aplică la conversaţiile cu partenerul conjugal sau cu rudele apropiate, în intimitatea căminului nostru. De asemenea, se referă la conversaţiile zilnice cu fraţii şi surorile de credinţă, indiferent că discutăm faţă în faţă, la telefon sau într-un alt mod. Aceştia au toate motivele să aştepte de la noi să spunem adevărul. Părinţii creştini trebuie să-şi înveţe copiii cât este de important să evite minciuna. Astfel, copiii vor învăţa de mici că Dumnezeu aşteaptă de la ei să nu aibă „o limbă vicleană“, ci să fie cinstiţi în ceea ce spun. — Ţefania 3:13.

12. Ce lecţii valoroase putem desprinde din cărţile profetice?

¹² Fie tineri, fie vârstnici, cei ce urmează calea adevărului vor respecta întotdeauna următorul îndemn al lui Zaharia: „Iubiţi deci adevărul şi pacea!“ (Zaharia 8:19). De asemenea, să remarcăm ce spune Iehova prin Maleahi cu privire la conduita exemplară pe care urma s-o aibă Fiul său: „Legea adevărului a fost în gura lui şi pe buzele lui nu s-a găsit nedreptate. A umblat cu mine în pace şi dreptate“ (Maleahi 2:6). Aşteaptă Iehova mai puţin de la noi? Să nu uităm că noi avem la dispoziţie tot Cuvântul său, inclusiv cărţile celor doisprezece profeţi, din care se desprind atât de multe lecţii.

13. Ce altă problemă este prezentată în Mica 6:12?

¹³ Aşa cum se arată în Mica 6:12, unii membri ai poporului lui Dumnezeu se purtau rău cu semenii lor întrucât ‘vorbeau minciuni şi limba le era vicleană în gură’. Dar versetul dezvăluie şi o altă problemă gravă: ‘bogaţii erau plini de violenţă’. La ce se referă aceste cuvinte şi ce lecţie putem învăţa de aici?

14, 15. Ce renume aveau naţiunile din vecinătatea poporului lui Dumnezeu în ce priveşte violenţa?

¹⁴ Să ne gândim la reputaţia unor naţiuni din vecinătatea poporului lui Dumnezeu. În partea de nord-est era Asiria, cu capitala la Ninive, despre care Naum a scris: „Vai de cetatea care varsă sânge! Este plină de înşelătorie şi de jaf. Ea nu încetează să prade!“ (Naum 3:1). Asirienii erau cunoscuţi pentru cruzimea campaniilor militare şi pentru brutalitatea represaliilor; unii prizonieri de război erau arşi sau jupuiţi de vii, altora li se scoteau ochii sau li se tăia nasul, urechile ori degetele. În cartea Zei, morminte, cărturarib se spune: „Ninive s-a impus în memoria oamenilor prin jaf, tiranie, împilarea celor slabi, războaie şi atrocităţi de tot felul“. De fapt, dispunem de mărturia unui om care a văzut aceste acte de violenţă şi, probabil, chiar a luat parte la ele: regele oraşului Ninive. Auzind mesajul proclamat de Iona, iată ce a spus el despre poporul său: „Să se acopere cu pânză de sac şi omul, şi animalul domestic; să strige tare către Dumnezeu şi să se întoarcă fiecare de la calea lui rea şi să renunţe la violenţa mâinilor lui!“ — Iona 3:6-8.c

¹⁵ Violenţa sălbatică nu a caracterizat doar Asiria. Şi Edomul, care se afla la sud-est de Iuda, a trebuit să plătească pentru ea. De ce? „Edomul va ajunge un pustiu părăsit, o întindere pustie, pentru că au fost violenţi cu fiii lui Iuda, în a căror ţară au vărsat sânge nevinovat“ (Ioel 3:19). Au luat aminte edomiţii la acest avertisment şi au pus capăt violenţei? Aproximativ două secole mai târziu, Obadia a scris: „Vitejii tăi se vor îngrozi, Teman [un oraş edomit] . . . . Pentru că ai fost violent cu fratele tău Iacob, . . . vei fi nimicit pentru totdeauna“ (Obadia 9, 10). Dar ce putem spune despre poporul lui Dumnezeu?

16. Potrivit cuvintelor lui Amos şi Habacuc, ce problemă exista pe vremea lor?

¹⁶ Iată cum prezintă Amos situaţia din Samaria, capitala regatului nordic: „«Vedeţi marea agitaţie din mijlocul ei şi înşelătoriile din ea! N-au ştiut să facă ce este drept», zice Iehova, «ei, care adună violenţă şi jaf»“ (Amos 3:9, 10). Probabil te gândeşti că lucrurile stăteau cu totul altfel în Iuda, unde se afla templul lui Iehova. Dar Habacuc, care locuia în Iuda, l-a întrebat pe Dumnezeu: „Până când te voi chema în ajutor din cauza violenţei şi tu nu vei salva? De ce mă faci să văd răutatea şi te uiţi la rău? De ce este jaf şi violenţă în faţa mea?“ — Habacuc 1:2, 3; 2:12.

17. De ce ajunsese poporul lui Dumnezeu atât de violent?

¹⁷ De ce ajunsese atât de violent poporul lui Dumnezeu? Nu cumva pentru că se lăsase influenţat de Asiria, de Edom sau de alte naţiuni? Solomon avertizase cu privire la acest pericol: „Nu-l invidia pe omul violent şi nu alege niciuna dintre căile lui“ (Proverbele 3:31; 24:1). Mai târziu, Ieremia a arătat cu claritate: „Iată ce a spus Iehova: «Să nu învăţaţi calea naţiunilor»“. — Ieremia 10:2; Deuteronomul 18:9.

18, 19. a) Dacă Habacuc ar trăi acum, ce ar spune despre manifestările de violenţă din prezent? b) Tu ce părere ai despre violenţa din timpul nostru?

¹⁸ Dacă Habacuc ar trăi acum, n-ar fi oare îngrozit de violenţa din timpul nostru? Încă de mici, mulţi copii sunt permanent expuşi la scene de violenţă. Desenele animate care îi captivează sunt pline de violenţă, de personaje care încearcă să strivească, să arunce în aer sau să distrugă prin diferite metode alte personaje. Mulţi trec foarte repede la următoarea etapă: jocurile electronice în care, pentru a câştiga, trebuie să-şi împuşte adversarii, să-i arunce în aer sau să-i facă bucăţi. „Dar acestea nu sunt decât simple jocuri“, ar putea obiecta unii. Totuşi, aceste jocuri violente, indiferent că sunt jucate pe calculatorul de acasă sau dintr-o sală de jocuri electronice, îi cufundă pe jucători în violenţă, modificându-le comportamentul şi reacţiile. Cât de adevărat se dovedeşte următorul sfat inspirat: „Omul violent îl amăgeşte pe semenul lui şi-l trimite pe o cale care nu este bună“! — Proverbele 16:29.

¹⁹ Habacuc a fost obligat ‘să se uite la rău’ şi la ‘violenţa din faţa’ lui, ceea ce l-a îndurerat mult. Prin urmare, ne-am putea întreba: S-ar simţi el bine dacă ar sta lângă mine şi s-ar uita la emisiunile pe care le urmăresc eu de obicei la televizor? Sau ne-am mai putea întreba: Şi-ar face el timp să vizioneze aşa-zisele evenimente sportive violente prin însăşi natura lor, în care jucătorii poartă costume de protecţie, asemenea gladiatorilor din trecut? Pentru mulţi, senzaţiile tari sunt alimentate de izbucnirile violente dintre jucătorii de pe teren sau de pe ring ori dintre suporterii furioşi. În unele ţări, mulţi urmăresc filme violente, care au ca subiect războiul sau artele marţiale. Ei s-ar putea justifica spunând că filmele respective sunt istorice sau că fac parte din moştenirea culturală a poporului lor. Dar face oare lucrul acesta ca violenţa să fie mai uşor de acceptat? — Proverbele 4:17.

20. Ce formă de violenţă a condamnat Iehova prin intermediul lui Maleahi?

²⁰ Maleahi menţionează o altă formă de violenţă când prezintă felul în care îi privea Iehova pe iudeii care îşi trădau soţiile. „«Dumnezeu urăşte divorţul», spune Iehova, Dumnezeul lui Israel, «şi pe cel ce-şi acoperă veşmântul cu violenţ㻓 (Maleahi 2:16). Cuvântul ebraic redat prin „îşi acoperă veşmântul cu violenţă“ poate fi înţeles în mai multe moduri. Unii biblişti sugerează că acesta înseamnă „a-şi stropi veşmântul cu sângele celui pe care l-a atacat în mod violent“. În orice caz, Maleahi a condamnat în mod deschis maltratarea partenerului conjugal. El a adus în atenţie violenţa în familie, arătând că Dumnezeu o dezaprobă.

21. În ce situaţii trebuie să evite creştinii violenţa?

²¹ Violenţa fizică sau verbală în intimitatea căminului unui creştin este la fel de gravă ca violenţa manifestată în public; Dumnezeu le vede pe amândouă (Eclesiastul 5:8). Chiar dacă Maleahi s-a referit la violenţa împotriva soţiei, Biblia nu arată în niciun fel că violenţa ar fi o manifestare mai puţin condamnabilă dacă este îndreptată împotriva copiilor sau a părinţilor în vârstă. Şi nu poate fi scuzată nici dacă soţia este violentă cu soţul, cu copiii sau cu părinţii ei. Este adevărat, într-o familie formată din oameni imperfecţi pot apărea momente de încordare, care provoacă iritare şi, uneori, mânie. Totuşi, Biblia ne dă următorul sfat: „Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră“. — Efeseni 4:26; 6:4; Psalmul 4:4; Coloseni 3:19.

22. De unde ştim că putem evita comportamentul violent chiar dacă în jurul nostru mulţi oameni sunt violenţi?

²² Unii ar putea găsi scuze pentru comportamentul lor violent, spunând: „Sunt aşa pentru că am crescut într-o familie violentă“ sau „Oamenii din zona mea sau din cultura mea sunt mai temperamentali şi îşi ies repede din fire“. Dar, când Mica i-a condamnat pe ‘bogaţii plini de violenţă’, el n-a lăsat să se înţeleagă că aceştia nu se puteau corecta deoarece crescuseră într-un mediu violent (Mica 6:12). Pe vremea lui Noe, pământul ‘se umpluse de violenţă’, iar fiii lui au crescut în acel mediu. Şi-au însuşit ei un comportament violent? Nicidecum! „Noe a găsit favoare în ochii lui Iehova“, iar fiii lui i-au urmat exemplul şi au fost salvaţi din Potop. — Geneza 6:8, 11-13; Psalmul 11:5.

23, 24. a) Ce ne ajută să nu fim cunoscuţi ca persoane violente? b) Cum îi consideră Iehova pe cei ce se poartă cu alţii aşa cum doreşte el?

²³ Martorii lui Iehova sunt cunoscuţi pretutindeni ca fiind paşnici, nu violenţi. Ei respectă legile Cezarului care interzic actele de violenţă (Romani 13:1-4). ‘Din săbiile lor au făurit brăzdare şi din suliţele lor, cosoare’, străduindu-se să urmărească pacea (Isaia 2:4). Ei fac tot posibilul să se îmbrace cu „noua personalitate“, care îi ajută să evite violenţa (Efeseni 4:22-26). De asemenea, ei urmează exemplul minunat al bătrânilor creştini, care nu pot fi ‘bătăuşi’, adică nu pot lovi nici cu vorba, nici cu fapta. — 1 Timotei 3:3; Tit 1:7.

²⁴ Aşadar, putem, şi chiar trebuie, să ne purtăm cu alţii aşa cum doreşte Dumnezeu. Osea spune: „Cine este înţelept, ca să înţeleagă aceste lucruri, şi prevăzător, ca să le cunoască? Deoarece căile lui Iehova sunt drepte şi cei drepţi vor umbla pe ele“. — Osea 14:9.