MAREA CEA MARE
Vastă întindere de apă ce separă Europa de Africa și are la est Asia. Deși evreii o numeau „Marea cea Mare”, în prezent este cunoscută cu numele Mediterana, nume care provine din limba latină și înseamnă „în mijlocul uscatului”. Așa cum arată numele, marea este practic înconjurată de uscat. Această poziție, precum și masele de aer fierbinte ce vin dinspre deșertul Sahara determină un grad de evaporare mai mare decât cel obișnuit, ceea ce face ca apa să aibă o densitate specifică mare. Astfel se explică de ce, când pătrund în Strâmtoarea Gibraltar, apele Atlanticului, care au o densitate mai mică, se mențin la suprafață, iar apele Mediteranei, care au o densitate mai mare, rămân la adâncime. Navigația spre și dinspre această mare interioară se face doar prin culoare înguste: prin strâmtoarea Gibraltar la vest, prin strâmtorile Dardanele și Bosfor la nord-est, iar, din secolul al XIX-lea, prin Canalul Suez la sud-est.
Nici astăzi n-ar fi greșit să numim Marea Mediterană „Marea cea Mare”, cum îi spuneau popoarele antice încă de pe vremea lui Moise (Nu 34:6, 7). Ea ocupă într-adevăr o suprafață mare, și aceasta neluând în calcul brațele ei, care sunt tot mări. Marea Mediterană ocupă o suprafață de circa 2 510 000 km2, având o lungime de aproximativ 3 700 km și o lățime maximă de peste 970 km; adâncimea maximă este de aproximativ 5 100 m.
Peninsula Italică și cea ocupată de Grecia împart nordul Mării Mediterane în M. Tireniană, M. Ionică, M. Adriatică și M. Egee, dând o formă neregulată țărmului și mărind considerabil lungimea liniei de coastă. Pe la mijlocul axei longitudinale (E-V), marea se îngustează până la o lățime de circa 150 km (între Sicilia și nordul Africii), apele sale fiind aici mai puțin adânci.
În profeția lui Ezechiel se spune că în Marea cea Mare sunt „foarte mulți” pești (Eze 47:10). Și, într-adevăr, în aceste ape se găsesc peste 400 de specii de pești, precum și corali și bureți de mare.
În afară de numele „Marea cea Mare” (Ios 1:4; 9:1, 2; 15:12, 47; 23:4; Eze 47:15, 19, 20; 48:28), scriitorii Bibliei au folosit cu referire la Mediterană și alți termeni descriptivi. Din perspectiva lor, această întindere de apă era „marea de vest”, ce marca granița de vest a țării pe care le-o dăduse Dumnezeu (De 11:24; 34:1, 2). Față de Ierusalim era considerată „marea de la vest”, spre deosebire de Marea Moartă, care era considerată „marea de la est” (Ioe 2:20; Za 14:8). I se mai spunea și „marea filistenilor” (Ex 23:31) sau pur și simplu „Marea” (Nu 34:5).
Din timpuri străvechi, fenicienii și alți navigatori îndrăzneți au traversat Marea cea Mare, au descoperit insule și au stabilit legături comerciale între numeroasele ei porturi. Biblia menționează insule precum Arvad, Cauda, Chios, Cipru, Cos, Creta, Malta, Patmos, Rodos, Samos și Samotrace. Ea menționează și unele orașe de coastă și locuri aflate pe aceste insule și pe țărmul estic al mării: Aco (Ptolemaida), Aczib, Adramit, Alexandria, Amfipoli, Ascalon, Attalia, Cnid, Dor, Fenix, Ghebal, Lasea, Patara, Porturi Frumoase, Puteoli, Regium, Salamina, Salmone și Siracuza.
Isus Cristos a trecut prin regiunile portuare Tir și Sidon (Mr 7:24, 31); Petru a fost la Iope și la Cezareea (Fa 10:5, 6, 24); Pavel a călătorit la Pafos, Troa, Neapolis, Chencrea, Efes, Asos, Mitilene și Milet (Fa 13:13; 16:11; 18:18, 19; 20:14, 15). Marea cea Mare este cunoscută pentru furtunile violente care au dus la multe naufragii și pierderi de vieți omenești. Cei ce au supraviețuit împreună cu Pavel unui astfel de naufragiu au fost un caz fericit (Fa 27:14, 15, 39-44).