LECȚIA 42
Ce spune Biblia despre celibat și căsătorie?
În unele culturi există concepția că o persoană poate fi fericită doar dacă se căsătorește. Totuși, nu toți cei căsătoriți sunt fericiți și nu toți cei necăsătoriți sunt nefericiți. Adevărul este că în Biblie atât celibatul, cât și căsătoria sunt numite daruri.
1. Ce avantaje au cei necăsătoriți?
Biblia spune: „Cine se căsătorește face bine, dar cine nu se căsătorește face mai bine”. (Citiți 1 Corinteni 7:32, 33, 38.) În ce sens o persoană „face mai bine” dacă nu se căsătorește? Un celibatar nu trebuie să se îngrijească de necesitățile unui partener, iar astfel se bucură de mai multă libertate. Unii pot găsi modalități interesante de a-și extinde serviciul creștin, cum ar fi să călătorească într-o țară străină pentru a predica vestea bună. Și, cel mai important, au mai mult timp să se apropie de Iehova.
2. De ce avantaje se bucură cei căsătoriți legal?
Căsătoria, asemenea celibatului, aduce avantaje unice. Biblia spune: „Mai bine doi decât unu”. (Eclesiastul 4:9) Acest lucru e valabil îndeosebi pentru creștinii care aplică principiile biblice în căsnicia lor. Cei care se căsătoresc legal își iau angajamentul de a se iubi, de a se respecta și de a se prețui unul pe celălalt toată viața. Drept urmare, ei se bucură de mai multă siguranță decât cuplurile în care cei doi conviețuiesc fără a-și legaliza relația. De asemenea, căsătoria constituie un cadru sigur pentru creșterea copiilor.
3. Cum privește Iehova căsătoria?
Când a întemeiat prima căsătorie, Iehova a spus: „Iată de ce bărbatul îi va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de soția sa”. (Geneza 2:24) Iehova vrea ca soțul și soția să se iubească și să rămână împreună toată viața. El permite divorțul doar când unul dintre parteneri se face vinovat de adulter. În astfel de situații, Iehova îi acordă partenerului nevinovat dreptul să decidă dacă va divorța sau nu.a (Matei 19:9) Iehova nu le permite creștinilor să practice poligamia. (1 Timotei 3:2)
APROFUNDEAZĂ
Vei afla cum poți fi fericit și cum poți să-l faci pe Iehova fericit, indiferent dacă ești sau nu căsătorit.
4. Folosește-te cu înțelepciune de darul celibatului
Isus a considerat celibatul un dar. (Matei 19:11, 12) Citiți Matei 4:23 și apoi discutați:
Cum s-a folosit Isus de darul celibatului pentru a-i sluji Tatălui său și pentru a-i ajuta pe alții?
Creștinii pot găsi bucurie dacă își folosesc celibatul la fel ca Isus. Vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:
În ce moduri își pot folosi creștinii darul celibatului?
Știai că?
Biblia nu menționează o vârstă minimă pentru căsătorie. Totuși, ea îi încurajează pe tineri ca, înainte de a se căsători, să aștepte ‘să treacă de floarea tinereții’, o perioadă în care impulsurile sexuale puternice îi pot împiedica să gândească limpede. (1 Corinteni 7:36)
5. Alege-ți cu înțelepciune partenerul
Alegerea partenerului este una dintre cele mai importante decizii din viață. Citiți Matei 19:4-6, 9 și apoi discutați:
De ce un creștin nu ar trebui să ia în grabă decizia de a se căsători?
Biblia te poate ajuta să știi ce să cauți la un partener de căsătorie. Cel mai important criteriu este să-l iubească pe Iehova.b Citiți 1 Corinteni 7:39 și 2 Corinteni 6:14 și apoi discutați:
De ce ar trebui un creștin să se căsătorească doar cu un închinător al lui Iehova?
Cum crezi că s-ar simți Iehova dacă te-ai căsători cu cineva care nu-l iubește?
6. Acceptă punctul de vedere al lui Iehova cu privire la căsătorie
În Israelul antic, unii bărbați divorțau de soțiile lor din motive egoiste. Citiți Maleahi 2:13, 14, 16 și apoi discutați:
De ce urăște Iehova divorțul care nu are bază biblică?
Vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:
Ce poți face pentru a avea o căsnicie reușită, chiar dacă partenerul tău nu i se închină lui Iehova?
7. Respectă normele lui Iehova privitoare la căsătorie
În unele situații, ar putea fi necesar ca o persoană să facă mari eforturi pentru a respecta normele lui Iehova privitoare la căsătorie.c Însă Iehova îi binecuvântează pe cei ce fac acest lucru. Vizionați MATERIALUL VIDEO.
Citiți Evrei 13:4 și apoi discutați:
Ți se par rezonabile normele lui Iehova cu privire la căsătorie? De ce?
Iehova așteaptă din partea creștinilor să-și înregistreze legal căsătoria și divorțul, deoarece în majoritatea țărilor aceasta este o cerință legală. Citiți Tit 3:1 și apoi discutați:
Este căsătoria ta înregistrată legal?
UNII TE-AR PUTEA ÎNTREBA: „De ce să te căsătorești? Nu o hârtie ține un cuplu împreună”.
Tu cum ai răspunde?
REZUMAT
Celibatul și căsătoria sunt daruri de la Iehova. Ambele îți pot aduce bucurie și satisfacție dacă vei respecta normele divine.
Recapitulare
Cum poate o persoană să-și folosească cel mai bine darul celibatului?
De ce ne îndeamnă Biblia să ne căsătorim doar cu un închinător al lui Iehova?
Care este singurul motiv biblic pentru divorț?
CERCETEAZĂ
Ce înseamnă a te căsători „numai în Domnul”?
Vei viziona două materiale video care te vor ajuta să iei decizii bune în privința întâlnirilor și a căsătoriei.
Vei afla de ce un frate consideră că ceea ce i-a oferit Iehova valorează mai mult decât lucrurile la care a renunțat.
Ce factori ar trebui să ia în calcul o persoană care se gândește să divorțeze sau să se separe?
„Să onorăm «ce a pus Dumnezeu în același jug»” (Turnul de veghe, decembrie 2018)
a Pentru mai multe detalii referitoare la separare din alte motive decât adulterul, vezi „Note explicative”, punctul 4.
b În unele culturi, părinții aleg un partener de căsătorie pentru fiul sau fiica lor. În astfel de cazuri, ceea ce va conta cel mai mult pentru niște părinți iubitori va fi iubirea față de Iehova a potențialului partener, nu averea sau poziția socială a acestuia.
c Dacă conviețuiești cu o persoană cu care nu ești căsătorit legal, decizia de a te despărți de ea sau de a te căsători cu ea este una personală.