Celibatul poate fi o binecuvîntare

“Sînt fameni, care singuri s–au făcut fameni pentru împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să–l primească.“ (Mat. 19:12.)

 1. Cum considerau servii lui Iehova din vechime căsătoria şi paternitatea (maternitatea) în comparaţie cu celibatul (starea de necăsătorit)?

MULTI oameni nu pot să înţeleagă corect că cineva poate prefera să rămînă necăsătorit. De cînd Iehova Dumnezeu a căsătorit pe primii doi oameni, Adam şi Eva, cei mai mulţi membri ai familiei omenirii s–au hotărît, mai devreme sau mai tîrziu, să se căsătorească. De asemenea, printre servii lui Dumnezeu din vechime, rar s–a întîmplat ca cineva să rămînă necăsătorit. Cînd fiica lui Iefta a trebuit să renunţe să se căsătorească, pentru a îndeplini juruinţa tatălui ei, aceasta a fost pentru ea un motiv de tristeţe. Cu permisiunea tatălui ei, ea a mers împreună cu tovarăşele ei două luni pe munte pentru ca ‘să–şi plîngă fecioria’ (Jud. 11:38). Da, căsătoria şi paternitatea ca şi maternitatea au fost socotite ca binecuvîntări mai mari decît celibatul. (Rut 4:13–17; Psalm 127:3–5; Prov. 5:18; 18:22; 31:10; Ecl. 9:9).

 2. In ce măsură s–a schimbat părerea cu privire la căsătorie cu venirea lui Isus Cristos pe pămînt?

² Abia după aproximativ patru mii de ani de la prima încheiere de căsătorie s–a demonstrat că ar fi mai bine pentru anumiţi bărbaţi şi pentru anumite femei să nu se căsătorească. Atunci a început o eră nouă, era creştină. Schimbările, care au intervenit prin aceasta, au influenţat de asemenea părerile despre celibat şi căsătorie, care la israeliţi în carul vechiului legămînt, legămîntul legii, dominaseră timp îndelungat. Cînd Isus, îtemeietorul creştinismului, a răspuns odată la o întrebare, la care era borba despre divorţ, el a lămurit că printre ucenicii săi va fi din nou valabilă norma originară a lui Dumnezeu pentru căsătorie, că poligamia ca şi divorţul din alte motive decît din cauza infidelităţii conjugale, nu vor mai fi admisibile. (Mat. 19:4–9.)

 3. (a) Cum au reacţionat ucenicii, cînd Isus a vorbit despre căsătorie ca despre o relaţie obligatorie? (b) Au tras ucenicii concluzia corectă în legătură cu celibatul? (c) Pentru ce sînt anumiţi oameni fameni după cuvintele lui Isus?

³ Cum au reacţionat ucenicii lui Isus, cînt el a vorbit despre căsătorie ca despre o relaţie obligatorie? „Dacă aşa stau lucrurile cu bărbatul şi cu nevasta lui“, au zis ei, „nu este recomandabil să se căsătorească“ (Mat. 19:10). Ei se gîndeau că ar fi mai bine să nu se căsătorească, decît să ia asupra lor riscul de a deveni nefericiţi în căsătorie şi apoi să nu poată desface după dorinţă o astfel de legătură. In schimb, n–ar fi bine dacă cineva numai din frica de probleme casnice sau pentru că nu este dispus în mod egoist să renunţe în favoarea unui partener la anumite lucruri, să încerce cu orice preţ să rămînă necăsătorit. Aceasta reiese din următoarele cuvinte, pe care Fiul lui Dumnezeu le–a vorbit ucenicilor săi: „Nu toţi oamenii pot primi cuvîntul acesta (despre celibat), ci numai aceia care au darul. Căci există fameni, care s–au născut ca atare din pîntecele mamei şi există fameni care au fost făcuţi de oameni şi există fameni care ei înşişi s–au făcut fameni din pricina împărăţiei cerurilor. Cine poate primi lucrul acesta, să–l primească“. (Mat. 19:11, 12)

UN MOTIV RELIGIOS

 4. In ce constă motivul cel mai nobil pentru celibat şi de ce?

⁴ Prin urmare motivul cel mai nobil pentru celibat se găseşte în domeniul religios. Nu există pentru un bărbat sau pentru o femeie un ţel mai proeminent în viaţă, decît acela de a se dedica lucrării împărăţiei de a ajuta pe oameni să apuce viaţa veşnică şi să o menţină ca o răsplată minunată. Deoarece un necăsătorit este liber de griji şi de temeri, el poate să–l servească pe Dumnezeu neîmpiedicat, faţă de unul care este căsătorit şi are copii. Aceasta poate face celibatul să ducă într–adevăr la ceva demn de dorit şi la o binecuvîntare.

 5. Pot toţi oamenii să „facă loc“ pentru celibat şi ce este evident în această corelaţie din îndrumările care au fost date în legătură cu bărbaţii, care erau apţi ca servi auxiliari şi bătrîni?

⁵ Acest celibat, ales de bunăvoie, este în schimb numai pentru aceia care „pot să primească lucrul acesta“. Printre creştinii din primu, secol au existat doar puţini care erau în stare pentru acest lucru. Aceasta rezultă din instrucţiunile care au fost date în legătură cu bărbaţii, care erau potriviţi ca servi auxiliari şi bătrîni. Trebuia să se ţină seama de modul cum şi–au condus familia. Aceasta arată că bărbaţii care erau destul de în vîrstă pentru a fi numiţi, erau de obicei bărbaţi căsătoriţi cu copii (1 Tim. 3:2, 12; Tit. 1:6).

 6, 7. Cum poate cineva să ştie cu sigunraţă că el „poate crea loc“ pentru celibat?

⁶ Deoarece cei mai mulţi servi ai lui Dumnezeu din secolele trecute, înainte sau mai tîrziu se căsătoreau, se ridica întrebarea dacă cineva poate şti cu siguranţă că el aparţine acelor puţini, ‘care au putut să primească cuvîntul despre celibat’. Apostolul Pavel dă următorul răspuns inspirat: „Dacă cineva . . . s–a hotărît în inima sa, în timp ce nu simte nici o necesitate, şi are autoritate asupra voinţei sale şi a luat această hotărîre în inima sa proprie de a–şi păstra fecioria, bine face“. (1 Cor. 7:37)

⁷ Cine are „darul“ celibatului, ar trebui, aşadar, să recunoască de la sine că renunţarea la căsătorie din motive religioase pentru el este o cale mai bună. Aceasta nu înseamnă pentru el, pur şi simplu, să suprime o dorinţă arzătoare după o viaţă de căsnicie şi de familie. Nu, el trebuie să fie convins în inima sa că renunţarea la căsătorie pentru el este corectă şi ar trebui să fie gata să depună eforturile necesare pentru a–şi păstra castitatea. Convingerea sau poziţia sa n–ar trebui să fie zdruncinată în nici un caz, dacă el ar trebui să rămîna necăsătorit pentru un timp nedefinit.

 8. (a) Face renunţarea la căsătorie pe cineva un om mai bun? (b) Cum ar trebui să fie cineva dispus sufleteşte pentru „daruri“, după Romani 12:3–8 şi cum ar trebui ca cineva să se folosească de aceasta?

⁸ Bineînţeles, cineva care poate renunţa la căsătorie din pricina împărăţiei, n–ar trebui să se uite de sus la creştinii căsătoriţi. Din această cauză el nu este mai bun în ochii lui Dumnezeu. El ar trebui să recunoască că ceea ce este el, este prin bunătatea nemeritată a lui Iehova. Ce atitudine ar trebui să aibă creştinii faţă de „darurile“ pe care ei l–ar putea avea rezultă din cuvintele apostolului Pavel din Romani 12:3–8:

“Eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine, ci astfel să se gîndească, încît să fie cu minte sănătoasă potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit–o Dumnezeu fiecăruia, căci aşa după cum într–un trup avem multe mădulare, mădularele însă nu au toate aceleaşi funcţii, aşa sîntem noi, cu toate că sîntem mulţi, un trup în comunitate cu Cristos. Totuşi, mădularele, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora. Deoarece acum avem daruri, care sînt diferite după bunătatea nemeritată acordată nouă, fie profeţie, în cazul acesta să profeţim după măsura de credinţă care ne–a fost dată; fie un serviciu, atunci să ne dedicăm pentru acest serviciu; fie cine învaţă, să se dedice învăţării sale; fie cine îndeamnă, să se dedice îndemnurilor sale; cine distribuie, acela să facă aceasta cu dărnicie; cine serveşte ca preşedinte, acela să facă aceasta cu cinste adevărată; cine arată milă, acela s–o arate cu bucurie.“

Prin urmare, noi n–ar trebui să întrebuinţăm darurile noastre pentru a ne ridica asupra altora, ci pentru a servi adunarea şi a zidi pe membrii ei.

CINE NU ARE DARUL

 9. Pentru ce este bine ca adulţii, care nu pot rămînea necăsătoriţi să aştepte cu căsătoria cîţiva ani?

⁹ Să presupunem însă că un creştin ar dori cu plăcere să se căsătorească. Cu toate că el poate nu are darul celibatului, acesta nu înseamnă că el ar trebui să se căsătorească cît mai repede posibil. Indeosebi dacă el de–abia este de 20 de ani, el poate învăţa încă multe despre viaţă. El poate să cîştige experienţă din legăturile cu oamenii necăsătoriţi, cu cei căsătoriţi şi cu copiii de toate vîrstele în domeniul relaţiilor dintre oameni. Cel care rămîne ca adult încă cîţiva ani necăsătorit, are probabil atunci de asemenea experienţe şi cunoştinţe, de care el are nevoie pentru a lua o hotărîre prudentă la alegerea unei tovarăşe de viaţă şi pentru a face faţă corect îndatoririlor, pe care căsătoria le aduce cu sine.

10. Cum rezultă din Deutr. 7:3, 4 şi 1 Corinteni 7:39 că Iehova este interesat de căsătoria servilor săi?

¹⁰ Creştinii n–ar trebui să uite că cel Prea Inalt este interesat în căsătoria servilor săi credincioşi. El ştie precis că o căsătorie rea poate influenţa fatal asupra credinţei. De aceea, el a interzis israeliţilor să intre în legătură de căsătorie cu închinătorii altor dumnezeu. (Deutr. 7:3, 4.) De asemenea, apostolul Pavel a atras atenţia că o văduvă creştină „este liberă să se căsătorească, cu cine vrea, numei în Domnul“ (1 Cor. 7:39). Nu este de presupus, aşadar, că Iehova Dumnezeu, dacă vede că unul dintre servii săi are într–adevăr nevoie să se căsătorească, ascultă şi rugăciunile acestuia pentru o bună tovarăşă de căsătorie? El va face aceasta în mod hotărît, pe măsura în care într–adevăr există necesitatea.

11. (a) Ce ar trebui să facă creştinii care într–adevăr au nevoie să se căsătorească dar care nu şi–au găsit încă o tovarăşă potrivită? De ce? (b) Ce exemple biblice arată că Iehova se poate îngriji chiar şi pentru aceasta, ca cineva care într–adevăr are nevoie de un tovarăş de căsătorie, să găsească unul?

¹¹ Aceasta nu înseamnă că căsătoriile sînt încheiate în cer şi că printre mulţi servi adulţi ai lui Iehova există pentru fiecare creştin o creştină ideală pentru căsătorie. Nu, înseamnă, pur şi simplu, că Iehova se poate îngriji ca servii săi credincioşi să primească ceea ce au nevoie, în caz de nevoie chiar şi o tovarăşă de căsătorie, dacă ar trebui să le cadă foarte greu să rămînă necăsătoriţi şi să–şi păstreze castitatea (Prov. 19:14.) Cel Prea Inalt s–a îngrijit ca Isaac să primească o femeie bună şi Rut un bărbat bun. Aceste două căsătorii au fost bogat binecuvîntate de Iehova, fiindcă respectivii, înainte de toate, erau preocupaţi de a face voia sa (Gen. 24:2–4, 12–27, 50, 51, 67; Rut 1:16, 17; 3:10; 4:13–17). De aceea, creştinii care au nevoia de a se căsători, ar trebui să includă aceasta în rugăciunile lor şi apoi să aştepte cu răbdare pe Iehova, în convingerea fermă că el se preocupă de binele şi fericirea lor.

A EXAMINA EXEMPLUL BUN AL PERSOANELOR NECASATORITE

12. Pentru ce putem să învăţăm dintr–o examinare a exemplului persoanelor, care erau necăsătorite şi totuşi fericite?

¹² Fiecare necăsătorit, fie că are sau nu darul celibatului, poate învăţa de la persoanele amintite în Biblie care erau necăsătorite şi totuşi fericite. O examinare a exemplului lor îl poate ajuta să ducă o viaţă mulţumitoare şi plină de sens ca necăsătorit. Chiar şi perechile căsătorite pot trage foloase dintr–o astfel de examinare, deoarece timpul şi împrejurările pot răpi tovarăşul unei persoane căsătorite şi el se vede din nou pus în faţa întrebării, dacă ar trebui să se căsătorească s–au nu.

13. La ce s–a concentrat complet Isus Cristos ca necăsătorit şi ce atitudine a avut el faţă de serviciul său?

¹³ Desigur că Isus Cristos, ca om necăsătorit, a dat cel mai bun exemplu. El s–a concentrat pe deplin pentru a face voia Tatălui său „Mîncarea mea este“, spunea el, „să fac voia Aceluia care m–a trimis să împlinesc lucrarea lui“ (Ioan 4:34). Fiul lui Dumnezeu era activ dis–dedimineaţă şi pînă noaptea tîrziu; el a învăţat poporul, a vindecat volnavi şi a eliberat pe cei posedaţi de demone (Marcu 1:32; Luca 21:37, 38). El servea pe oameni cu plăcere. Aceasta reiese din raportul pe care l–a dat leprosul, care i–a spus: „Doamne, dacă vrei, tu mă poţi curăţi“. Biblia raportează: „După aceasta el şi–a întins mîna, l-a atins şi i–a zis: Da, voiesc, fii curăţat!“ (Luca 5:12, 13).

14. Ce arată că Isus era cu plăcere împreună cu bărbaţi, femei şi copii?

¹⁴ De remarcat este şi faptul că Isus Cristos s–a simţit bine printre toţi oamenii — printre bărbaţi, femei şi copii. El a acceptat invitaţii la mesele obişnuite şi chiar şi la ospeţe, şi a folosit ocaziile, care i se ofereau acolo, pentru a explica învăţături importante (Luca 5:29–32; 14:1–24). Bărbaţii căsătoriţi aparţineau celor mai intimi prieteni ai săi (1 Cor. 9:5). El era devotat mai ales lui Lazăr şi surorilor acestuia Maria şi Marta, şi era probabil frecvent în casa lor în Betania ca oaspete (Luca 10:38–42; Ioan 11:1, 5). Isus se bucura de asemenea de copii. Odată ucenicii au încercat să oprească pe părinţi de a–şi aduce copiii mici la el, ca el să–i atingă şi să se roage peste ei. „Cînd Isus a văzut“, spune Biblia, „s–a indignat şi le–a spus (ucenicilor): ‘Lăsaţi pe copilaşi să vină la mine; nu încercaţi să–i opriţi . . .’ Si el a luat copiii în braţe şi a început să–i binecuvînteze, în timp ce–şi punea mîinile peste ei“ (Marcu 10:13–16).

15. Ce contribuie la faptul că un necăsătorit poate să fie fericit şi mulţumit, după cum arată exemplul lui Isus Cristos?

¹⁵ Exemplul lui Isus Cristos arată că cei necăsătoriţi, care ar dori să fie fericiţi, ar trebui să se concentreze pe deplin pentru a-şi pune timpul şi puterea lor, precum şi capacităţile inimii lor neîmpărţite în serviciul semenilor lor. Ei trebuie să aibă un interes sincer faţă de oameni şi ar trebui să fie cu plăcere împreună cu bărbaţi, femei şi copii. De asemenea, ei ar trebui să se poată bucura de viaţa lor în mod rezonabil, fără abnegaţie exagerată, care „nu este de nici o valoare în lupta împotriva satisfacerii cărnii“ (Col. 2:23).

16. (a) Ce arată că celibatul apostolului Pavel a fost o binecuvîntare pentru alţii? (b) Ar fi putut Pavel în calitate de om căsătorit să îndeplinească o lucrare aşa de mare, dacă se ţinea seamă de cuvintele sale din 2 Cor. 11:23–28?

¹⁶ De asemenea, apostolul Pavel, care l–a imitat pe Isus Cristos, a găsit, ca necăsătorit, deplină satisfacţie în serviciul său sfînt. Prin bunătatea nemeritată a lui Iehova i–a fost posibil să lucreze încordat mai mult decît toţi ceilalţi apostoli; el a călătorit mii de kilometrii, pe uscat şi pe mare, şi a întemeiat multe adunări în Europa şi Asia Mică (1 Cor. 15:9, 10). Avînd soţie şi copii, cu siguranţă n–ar fi putut niciodată să întreprindă o lucrare de evanghelizare atît de întinsă, care din cauza relaţiilor existente adesea a ajuns în situaţii primejdioase. In jurul anului 55 e.n. a putut spune despre sine: „Am suportat multe osteneli, deseori am fost la închisoare, am fost bătut de mai multe ori, eram adesea în primejdie de moarte“ (2 Cor. 11:23, Einheitsübersetzung). Deoarece Pavel s–a dedicat neegoist serviciului său şi cu trup şi suflet, el a simţit cît de fericit este a da. Din această cauză el a fost, de asemenea, foarte iubit de fraţii săi de credinţă (Fap. 20:24–27, 31–38).

17. Ce fel de viaţă ar trebui să ducă persoanele care rămîn necăsătorite din pricina împărăţiei?

¹⁷ Cînd Pavel a recomandat celibatul sub inspiraţie, el n–a voit prin aceasta să îndemne la o viaţă egoistă, comodă sau avidă de plăceri. Nu, el a recomandat o viaţă care a însemnat „serviabilitate permanentă pentru Domnul“, fără abatere. Liber de griji şi temeri pentru soţie şi copii, cel necăsătorit poate sta la dispoziţia lui Isus Cristos în mod permanent şi să servească pe semenii săi (1 Cor. 7:32–35). Pe baza experienţei sale proprii, Pavel era convins că cei care aveau darul şi au rămas necăsătoriţi, erau fericiţi, dacă se dedicau dăruirii (1 Cor. 7:40). El a scris: „Eu doresc însă ca toţi oamenii să fie ca mine. Cu toate acestea fiecare are darul său propriu de la Dumnezeu, unul într–un fel, altul într–altfel“ (1 Cor. 7:7).

18. (a) Cum s–au folosit Ana şi Dorca bine de timpul lor? (b) Cum pot fi femeile necăsătorite o binecuvîntare pentru alţii în conformitate cu Mat. 28:19, 20; 1 Timotei 5:10 şi Tit 2:3–5?

¹⁸ Au existat şi femei care, prin faptul că au rămas necăsătorite, au fost foarte fericite. Un bun exemplu a fost Ana. După şapte ani de căsnicie bărbatul ei a murit şi ea a rămas necăsătorită toată viaţa ei. Cum şi–a folosit ea timpul? Lucrurile spirituale aveau întîietate pentru ea. Incă la 84 de ani ea nu lipsea niciodată de la templu şi petrecea ziua şi noaptea în post şi rugăciune (Luca 2:36, 37). Chiar şi în adunarea creştină au existat mai tîrziu femei necăsătorite, care au fost într–adevăr o binecuvîntare pentru alţii. Dorcaa trebuie să fi fost una din ele. Ea abunda în fapte bune şi milostenie. „Ea făcea haine şi cămăşi“ pentru văduvele nevoiaşe din adunare (Fap. 9:36, 39). La faptele ei bune aparţineau, de asemenea, şi aceea că ea primea ospitalieră pe creştinii străini, mîngîia pe cei întristaţi şi le dădea ajutor (compară 1 Timotei 5:10). Ca ucenică a lui Isus Cristos, ea vorbea fără îndoială cu alţii despre împărăţie (Mat. 28:19, 20).

19. Pentru ce ar trebui creştinii, care au „făcut loc“ pentru celibat, să fie apreciaţi?

¹⁹ Ca în primul secol, există şi astăzi bărbaţi şi femei necăsătoriţi, care sînt o bogăţie a adunării creştine. Le face cea mai mare bucurie de a se preda pe deplin pentru alţii, atît înăuntrul cît şi în afara adunării. Deoarece ei nu–şi servesc propriile lor interese, ci pe acelea ale Domnului şi Maistrului lor, Isus Cristos, celibatul lor este o binecuvîntare. N–ar trebui ca darul lor să fie apreciat, aşadar, de toţi ceilalţi membri ai adunării, deoarece el a înlesnit multora dintre ei faptul de a îndeplini servicii bune?

20. Cum este satisfăcătoare viaţa, pe care o duc creştinii necăsătoriţi, predaţi pe deplin şi cu ce cuvinte din Isaia 56:5 sînt ei încurajaţi?

²⁰ Renunţarea lor la căsătorie şi paternitate, nu înseamnă că viaţa lor s–ar fi irosit, ci va fi ca şi înainte plină de sens şi mulţumire. Ei nu au, ce–i drept, o familie personală, dar au mulţi în adunarea creştină, care le sînt devotaţi din inimă ca propriile mame şi taţi, fraţi şi surori, da, ca fii şi fiice (Marcu 10:30). De asemenea, ei sînt făcuţi fericiţi cu privire la asigurarea lui Iehova: „Eu le voi da în casa mea şi înăuntrul zidurilor mele un monument şi un nume mai bun decît fii şi fiice, le voi da un nume pe timp nelimitat care nu se va stinge“ (Is. 56:5).

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Isus Cristos care se simţea bine printre toţi oamenii — printre bărbaţi femei şi copii — este cel mai bun exemplu al unui bărbat care era necăsătorit şi totuşi fericit.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Apostolul Pavel, care a recomandat celibatul acelora care aveau darul, a dat exemplu bun, în timp ce el a apelat la conştiinţa altora.