Iona învaţă despre îndurarea lui Iehova

IEHOVA are o misiune pentru profetul său Iona. Este secolul al IX-lea î.e.n. şi în Israel domneşte Ieroboam al II-lea. Iona este din Gat-Hefer, o cetate din ţinutul fiilor lui Zabulon (Iosua 19:10, 13; 2 Împăraţi 14:25). Dumnezeu îl trimite pe Iona în capitala asiriană Ninive, aflată la peste 800 de kilometri nord-est de oraşul său natal. El trebuie să-i avertizeze pe niniviţi că vor fi distruşi de Dumnezeu.

Poate că Iona s-a gândit: ‘Să merg în oraşul acela şi la naţiunea aceea? Ei nu sunt nici măcar dedicaţi lui Dumnezeu. Aceşti asirieni însetaţi de sânge nu au făcut niciodată un legământ cu Iehova, aşa cum au făcut israeliţii. Ba mai mult, oamenii din această naţiune rea ar putea considera avertismentul meu o ameninţare şi ar putea cuceri Israelul! Eu nu! Nu mă duc! Voi fugi la Iafo şi voi merge cu corabia în direcţia opusă — până la Tarsis, exact în celălalt capăt al Mării celei Mari. Aşa voi face!’ — Iona 1:1–3.

Pericol pe mare!

Nu după mult timp, Iona este în Iafo, pe coasta mediteraneană. El îşi plăteşte călătoria şi se îmbarcă pe o corabie cu destinaţia Tarsis, asociat în general cu Spania, la peste 3 500 de kilometri vest de Ninive. Odată ajuns în largul mării, profetul obosit coboară sub punte şi adoarme. Peste puţin timp, Iehova face să sufle pe mare un vânt năprasnic, şi fiecare marinar înspăimântat îşi cheamă în ajutor dumnezeul. Corabia se balansează şi se înclină atât de mult, încât ei aruncă încărcătura peste bord pentru a uşura vasul. Totuşi naufragiul pare iminent, şi Iona îl aude pe căpitanul alarmat exclamând: „Ce faci tu, dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gândească la noi, şi nu vom pieri!“ Iona se scoală şi urcă pe punte. — Iona 1:4–6.

„Veniţi să tragem la sorţi, spun marinarii, ca să ştim din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Sorţul cade pe Iona. Imaginaţi-vă neliniştea care îl cuprinde când marinarii îl întreabă: „Spune-ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai şi de unde vii? Care îţi este ţara şi din ce popor eşti?“ Iona le spune că este un evreu care se închină la Iehova, „Dumnezeul cerurilor“, şi că el are o teamă reverenţioasă faţă de Cel „care a făcut marea şi uscatul“. Furtuna s-a abătut asupra lor deoarece el fuge de faţa lui Iehova în loc să asculte şi să ducă mesajul lui Dumnezeu la Ninive. — Iona 1:7–10.

Marinarii îl întreabă: „Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi?“ Văzând că marea devine tot mai furtunoasă, Iona spune: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi; căci ştiu că din vina mea este peste voi această furtună“. Nedorind să-l arunce pe slujitorul lui Iehova în mare, ceea ce ar constitui o moarte sigură, oamenii încearcă să ajungă la uscat. Nereuşind, marinarii strigă: „[Iehova, NW], Te rugăm nu ne pierde pentru viaţa omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, [Iehova, NW], ai făcut cum Ţi-a plăcut“. — Iona 1:11–14.

În mare!

Spunând acestea, marinarii îl aruncă pe Iona peste bord. În timp ce el se scufundă în marea învolburată, urletul ei începe să se potolească. Văzând acest lucru, ‘pe oamenii aceia îi cuprinde o mare frică de [Iehova], îi aduc o jertfă şi îi fac jurăminte’. — Iona 1:15, 16.

În timp ce valurile îl înghit pe Iona, fără îndoială că el se roagă. Apoi simte că alunecă printr-un canal moale şi ajunge într-o cavitate mai mare. Spre surprinderea lui, încă poate respira! Despletindu-şi plantele de mare din jurul capului, Iona se trezeşte într-un loc cu adevărat unic. Şi aceasta deoarece „DOMNUL pregătise un peşte mare să înghită pe Iona; şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi“. — Iona 1:17.

Rugăciunea fierbinte a lui Iona

În pântecele peştelui uriaş, Iona are timp să se roage. Unele cuvinte pe care le spune seamănă cu psalmii. Mai târziu, Iona şi-a consemnat rugăciunile, care exprimau atât disperare, cât şi remuşcări. De exemplu, el a avut impresia că pântecele peştelui avea să devină Şeol pentru el, mormântul lui. Deci s-a rugat: „În strâmtorarea mea, am chemat pe DOMNUL, şi El m-a ascultat; din adâncimile Locuinţei Morţilor [„Şeolului“, nota de subsol] am strigat şi mi-ai auzit glasul“ (Iona 2:1, 2). Idei similare se găsesc în două dintre cântările treptelor, care erau cântate de israeliţi probabil când urcau la Ierusalim pentru sărbătorile anuale. — Psalmii 120:1; 130:1, 2.

Reflectând la cufundarea lui în mare, Iona spune în rugăciune: „[Tu, Iehova] Mă aruncaseşi în adânc, în inima [mijlocul] mărilor, şi curenţii mă înconjuraseră; toate valurile şi toate talazurile Tale au trecut peste mine“. — Iona 2:3; compară cu Psalmii 42:7; 69:2.

Iona se teme că neascultarea sa îl va costa pierderea favorii divine şi că nu va mai vedea niciodată templul lui Dumnezeu. El se roagă: „Ziceam: «Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! [Cum voi privi iarăşi, NW] spre templul Tău cel sfânt?»“ (Iona 2:4; compară cu Psalmul 31:22.) Situaţia lui Iona pare să fie atât de rea, încât el spune: „Apele m-au înconjurat să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, plantele de mare s-au împletit în jurul capului meu“ (Iona 2:5; compară cu Psalmul 69:1). Imaginaţi-vă starea jalnică în care se află Iona, deoarece el adaugă: „M-am coborât [înăuntrul peştelui] până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie [ca acelea ale mormântului]; dar Tu mi-ai scos viaţa din groapă [în a treia zi], DOAMNE Dumnezeul meu!“ — Iona 2:6; compară cu Psalmul 30:3.

Deşi se află în pântecele peştelui, Iona nu gândeşte astfel: ‘Sunt atât de deprimat, încât nu mă pot ruga’. În schimb, el se roagă: „Când mi se sfârşea sufletul în mine [în apropierea morţii], mi-am adus aminte [cu credinţă] de DOMNUL [Cel cu putere şi îndurare incomparabile] şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în templul Tău cel sfânt“ (Iona 2:7). Din templul ceresc, Dumnezeu l-a auzit pe Iona şi l-a salvat.

În concluzie, Iona se roagă: „Cei care se lipesc de idoli deşerţi [încrezându-se în imaginile lipsite de viaţă ale dumnezeilor falşi] îndepărtează îndurarea de la ei [părăsindu-l pe Cel care manifestă această calitate]. Eu însă Îţi voi aduce [ţie, Iehova Dumnezeu] jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini jurămintele pe care le-am făcut [în decursul acestei experienţe sau cu alte ocazii]. Mântuirea este a DOMNULUI“. (Iona 2:8, 9; compară cu Psalmii 31:6; 50:14.) Conştient de faptul că numai Dumnezeu îl poate elibera de la moarte, profetul penitent (la fel ca regii dinaintea lui, David şi Solomon) îi atribuie salvarea lui Iehova. — Psalmul 3:8; Proverbele 21:31.

Iona ascultă

După multe frământări şi rugăciuni fierbinţi, Iona simte că este expluzat prin canalul prin care a intrat. În cele din urmă, este aruncat pe uscat (Iona 2:10). Recunoscător pentru eliberare, Iona ascultă de cuvântul lui Dumnezeu: „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da“ (Iona 3:1, 2). Iona porneşte spre capitala asiriană. Când află ce zi este, îşi dă seama că a stat trei zile în pântecele peştelui. Profetul traversează râul Eufrat pe la marea ramificaţie dinspre vest a acestuia, merge spre est traversând nordul Mesopotamiei, ajunge la râul Tigru şi, în cele din urmă, soseşte în marele oraş. — Iona 3:3.

Iona intră in Ninive, o cetate mare. El merge prin oraş cale de o zi, după care declară: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi răsturnată!“ Oare a fost Iona înzestrat în mod miraculos cu cunoaşterea limbii asiriene? Nu se specifică. Dar chiar dacă el vorbeşte în ebraică şi cineva traduce, proclamaţia sa dă rezultate. Bărbaţii din Ninive încep să creadă în Dumnezeu. Ei proclamă un post şi se îmbracă în saci, de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei. Când vestea ajunge la regele cetăţii Ninive, el se ridică de pe tronul său, îşi scoate hainele regale, se acoperă cu un sac şi se aşază în cenuşă. — Iona 3:4–6.

Ce surprins este Iona! Regele asirian trimite soli care să strige: „Oamenii şi vitele, cirezile şi turmele să nu guste nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă! Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de violenţă de care le sunt pline mâinile! Cine ştie dacă Dumnezeu nu Se va întoarce şi nu Se va căi şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!“ — Iona 3:7–9.

Niniviţii se supun poruncii regelui. Când Dumnezeu vede că ei s-au întors de la calea lor rea, lui îi pare rău de nenorocirea pe care a spus că o va aduce asupra lor, aşa că renunţă la intenţia sa (Iona 3:10). Datorită căinţei, umilinţei şi credinţei lor, Iehova hotărăşte să nu le aplice pedeapsa pe care o avusese în vedere.

Profetul îmbufnat

Trec patruzeci de zile şi nu se întâmplă nimic cu Ninive (Iona 3:4). Înţelegând că niniviţii nu vor fi distruşi, Iona este foarte nemulţumit, se umple de mânie şi se roagă: „Ah, DOAMNE, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur, fugind la Tarsis. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău! Acum, DOAMNE, Te rog ia-mi viaţa, căci mai bine este pentru mine să mor decât să trăiesc!“ Dumnezeu îi răspunde cu această întrebare: „Bine faci tu că te mânii?“ — Iona 4:1–4.

Acestea fiind spuse, Iona iese semeţ din oraş. Luând-o spre est, el îşi face o colibă în care să stea până când va vedea ce se întâmplă cu cetatea. Pe de altă parte, Iehova, plin de compasiune, face ‘să crească o curcubetă, care să se ridice peste Iona, să facă umbră capului lui şi să-l scoată din necaz’. Ce mult se bucură Iona de curcubetă! Dar Dumnezeu pregăteşte un vierme care să înţepe planta în zorii zilei următoare, şi aceasta începe să se veştejească. În curând este complet uscată. Dumnezeu mai trimite şi un vânt înăbuşitor de la răsărit. Acum soarele dogoreşte deasupra capului profetului, aşa că acesta leşină. El continuă să-şi ceară moartea. Da, Iona spune de repetate ori: „Mai bine să mor decât să trăiesc!“ — Iona 4:5–8.

Acum intervine Iehova. El îl întreabă pe Iona: „Bine faci tu că te mânii din cauza curcubetei?“ Iona răspunde: „Fac bine că mă mânii, până la moarte“. În esenţă, Iehova îi spune acum profetului: ‘Ţie îţi este milă de curcubeta aceasta. Dar tu n-ai muncit pentru ea, nici nu ai făcut-o să crească. S-a născut şi a pierit într-o noapte’. Dumnezeu adaugă: ‘Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, locuită de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, şi în care se află totodată o mulţime de vite?’ (Iona 4:9–11). Răspunsul corect este clar.

Iona se căieşte şi ajunge să scrie cartea biblică ce îi poartă numele. Cum a aflat el că marinarii s-au temut de Iehova, că i-au adus o jertfă şi i-au făcut jurăminte? Prin inspiraţie divină sau, probabil, la templu, de la unul dintre marinari sau pasageri. — Iona 1:16; 2:4.

‘Semnul lui Iona’

Când scribii şi fariseii i-au cerut lui Isus Cristos un semn, el a spus: „O generaţie vicleană şi adulteră caută un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona“. Isus a adăugat: „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele peştelui celui mare, tot aşa Fiul Omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului“ (Matei 12:38–40). La evrei, zilele începeau la apusul soarelui. Cristos a murit vineri după-amiaza, pe 14 nisan, anul 33 e.n. Corpul lui a fost pus în mormânt înainte să apună soarele în ziua respectivă. Ziua de 15 nisan începea în seara aceea şi ţinea până sâmbătă la apusul soarelui, aceasta fiind a şaptea şi ultima zi a săptămânii. Atunci începea ziua de 16 nisan, care îşi urma cursul până la apusul soarelui din ziua pe care noi o numim duminică. Prin urmare, Isus a fost mort şi s-a aflat în mormânt cel puţin o perioadă de timp din ziua de 14 nisan, a fost în mormânt toată ziua de 15 nisan şi şi-a petrecut orele nopţii din 16 nisan în mormânt. Duminică dimineaţa, când au venit la mormânt nişte femei, el era deja înviat. — Matei 27:57–61; 28:1–7.

Isus a stat în mormânt părţi din trei zile. Duşmanii lui au primit astfel ‘semnul lui Iona’, însă Cristos a spus: „Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de generaţia aceasta în ziua judecăţii şi o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la vestirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona“ (Matei 12:41). Cât de adevărat! Evreii îl aveau printre ei pe Isus Cristos, un profet mult mai mare decât Iona. Chiar dacă Iona a constituit un semn potrivit pentru niniviţi, Isus a predicat cu mult mai multă autoritate şi dovezi sprijinitoare decât acest profet. Totuşi evreii în general nu au crezut. — Ioan 4:48.

Ca naţiune, evreii nu l-au acceptat cu umilinţă pe Profetul mai mare decât Iona şi nu au exercitat credinţă în El. Dar ce se poate spune despre strămoşii lor? Şi lor le-a lipsit credinţa şi un spirit de umilinţă. De fapt, este evident că Iehova l-a trimis la Ninive pe Iona pentru a arăta contrastul dintre niniviţii care s-au căit şi israeliţii încăpăţânaţi, cărora le lipseau extrem de mult credinţa şi umilinţa. — Compară cu Deuteronomul 9:6, 13.

Ce putem spune despre Iona însuşi? El a învăţat cât de mare este îndurarea lui Dumnezeu. În plus, reacţia lui Iehova la murmurele lui Iona privitoare la mila arătată niniviţilor care s-au căit ar trebui să ne reţină să ne plângem atunci când Tatăl nostru ceresc îşi manifestă îndurarea faţă de oamenii din zilele noastre. Într-adevăr, să ne bucurăm că mii de persoane se întorc în fiecare an la Iehova cu credinţă şi cu inimi umile.