LUME

Redare obișnuită a termenului grecesc kósmos în toate pasajele în care apare în Scripturile grecești creștine, excepție făcând 1 Petru 3:3, unde kósmos este tradus prin „podoabă”. „Lume” poate să însemne: 1) omenirea ca întreg, indiferent de starea morală sau de modul de viață al oamenilor, 2) sistem și context social în care cineva se naște și trăiește (iar cu acest sens este, uneori, sinonim cu grecescul aiṓn, redat prin „sistem”) sau 3) masa de oameni care nu sunt slujitorii aprobați ai lui Iehova.

Pe lângă grecescul kósmos, există alte trei cuvinte grecești (ge; aiṓn; oikouménē), precum și cinci cuvinte ebraice (ʼéreţ, ḥédel, ḥéled, ʽôlám, tevél) care sunt redate în unele traduceri ale Bibliei prin „lume”. Acest lucru a creat confuzie în ce privește sensul cuvântului „lume” în context, făcând dificilă înțelegerea corectă a versetelor respective. Însă alte traduceri au înlăturat în mare măsură confuzia creată de redările mai vechi.

Ebraicul ʼéreţ și grecescul ge (de la care provin cuvintele „geografie” și „geologie”) înseamnă „pământ; țară, teritoriu; sol” (Ge 6:4; Nu 1:1; De 3:12; Mt 2:6; 5:5; 10:29; 13:5), deși ele pot fi folosite uneori cu sens figurat, cu referire la oamenii de pe pământ, ca în Psalmul 66:4 și în Revelația 13:3. Atât ʽôlám (ebr.), cât și aiṓn (gr.) se referă, în esență, la un interval de timp cu o durată nedefinită sau nedeterminată. (Ge 6:3; 17:13; Lu 1:70) Aiṓn se mai poate referi și la „sistemul” care este caracteristic unei anumite perioade, ere sau epoci. (Ga 1:4) Ḥéled (ebr.) are un sens oarecum asemănător și poate fi redat prin sintagmele „durata vieții” și „sistem”. (Ps 39:5; Ps 17:14 n.s.) Oikouménē (gr.) înseamnă „pământ locuit” (Lu 21:26), iar tevél (ebr.) poate fi redat prin „pământ roditor”. (Is 24:4) Termenul ḥédel (ebr.) apare doar în Isaia 38:11, unde unele traduceri îl redau prin „locuitorii lumii” (BS, TLN). În The Interpreter’s Dictionary of the Bible (publicată de G. Buttrick, 1962, vol. 4, p. 874) se sugerează redarea „locuitorii [lumii] unde nu mai există viață”, subliniind, totodată, că majoritatea bibliștilor preferă manuscrisele ebraice în care, în loc de ḥédel, apare ḥéled. În Traducerea lumii noi, ediția revizuită din 2020, expresia a fost tradusă: „cei din locul în care nu există viață”. (Vezi VÂRSTĂ; PĂMÂNT; SISTEME.)

Sensurile termenului „kosmos”. Sensul de bază al termenului grecesc kósmos este „ordine” sau „aranjament”. Întrucât conceptul de frumusețe este într-o oarecare măsură asociat cu ordinea și simetria, kósmos transmite și această idee, fiind adesea folosit de greci cu sensul de „podoabă”, mai ales în ce le privește pe femei. Un astfel de exemplu găsim în 1 Petru 3:3. Din acest termen grecesc provine și cuvântul „cosmetică”. Verbul înrudit kosméō înseamnă „a pune în ordine, a aranja”, (vezi Matei 25:7, unde este tradus contextual prin „a pregăti”) și „a împodobi”. (Mt 12:44; 23:29; Lu 11:25; 21:5; 1Ti 2:9; Tit 2:10; 1Pe 3:5; Re 21:2, 19) Adjectivul kósmios apare în 1 Timotei 2:9 și 3:2 și descrie ceea ce este „bine aranjat, decent” și „ordonat”.

Filozofii greci foloseau uneori termenul kósmos pentru a desemna întreaga creație vizibilă, foarte probabil datorită ordinii ce caracterizează universul. Totuși, nu toți întrebuințau termenul cu acest sens, unii dintre ei folosindu-l doar cu privire la corpurile cerești, în timp ce alții, cu privire la întregul univers. Sensul lui kósmos de creație materială ca întreg apare în unele dintre cărțile apocrife (compară cu Înțelepciunea lui Solomon 9:9; 11:17), scrise în perioada în care filozofia greacă a influențat puternic gândirea iudaică. Însă în Scripturile grecești creștine, scrise sub inspirație, aproape că nu e folosit deloc cu acest sens. Există pasaje în care ar putea părea că termenul are această semnificație, de exemplu în discursul apostolului Pavel adresat atenienilor la Areopag. Pavel a spus: „Dumnezeul care a făcut lumea [o formă a lui kósmos] și toate lucrurile din ea, el, care este Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute de mâini”. (Fa 17:22-24) Este posibil ca Pavel să fi folosit termenul cu accepțiunea de univers, deoarece acesta era un sens uzual pentru greci. În același timp însă, chiar și aici e foarte posibil să-l fi folosit cu unul dintre sensurile analizate în continuare în articol.

Folosit cu referire la oameni. În Synonyms of the New Testament (London, 1961, p. 201, 202) de Richard C. Trench, după ce este prezentat sensul de univers al termenului kósmos cu care îl foloseau filozofii, se spune: „De la sensul de univers fizic, . . . κόσμος[kósmos] a ajuns să se refere la sistemul, sau mediul, în care omul trăiește și își desfășoară activitatea, care există pentru el și ale cărui valori morale le stabilește el (Ioan xvi. 21; I Cor. xiv. 10; I Ioan iii. 17); . . . și apoi la oamenii înșiși, totalitatea oamenilor care există în lume (Ioan i. 29; iv. 42; II Cor. v. 19); și de aici, cu o nuanță etică, la toți oamenii care nu fac parte din ἐκκλησία [ekklēsía; biserica sau congregația], care sunt înstrăinați de viața lui Dumnezeu și care, din cauza lucrărilor rele, sunt dușmani ai Săi (I Cor. i. 20, 21; II Cor. vii. 10; Iac. iv. 4)”.

În mod asemănător, în cartea Studies in the Vocabulary of the Greek New Testament, de K. S. Wuest (1946, p. 57), este citat elenistul Herman Cremer: „Întrucât kosmos este văzut ca ordine a lucrurilor în centrul căreia se află omul, atenția este îndreptată în principal asupra lui, și prin urmare kosmos se referă la oamenii din cadrul acestei ordini, la omenirea cu modul ei de manifestare în cadrul și prin intermediul acestei ordini (Mt 18:7)”.

Întreaga omenire. Așadar, există o strânsă legătură semantică între cuvântul kósmos, „lume”, și omenire. Acest lucru se observă în literatura greacă laică și, mai ales, în Scripturi. Când Isus a spus că un om care umblă în lumina zilei „vede lumina acestei lumi [o formă a lui kósmos ]” (Ioa 11:9), ar putea părea că prin „lume”, el se referea, pur și simplu, la planeta Pământ, a cărei sursă de lumină este soarele. Însă în continuare, el spune că omul care umblă noaptea se împiedică „pentru că lumina nu este în el”. (Ioa 11:10) Dumnezeu a creat soarele și alte corpuri cerești în primul rând pentru oameni. (Compară cu Ge 1:14; Ps 8:3-8; Mt 5:45.) În mod asemănător, vorbind despre lumina spirituală, Isus le-a spus continuatorilor săi că vor fi „lumina lumii”. (Mt 5:14) Desigur, el nu a dorit să spună că vor lumina planeta, deoarece lumina lor trebuia să strălucească „înaintea oamenilor”, adică în folosul omenirii. (Mt 5:16; compară cu Ioa 3:19; 8:12; 9:5; 12:46; Flp 2:15.) Tot la fel, a predica vestea bună „în toată lumea” (Mt 26:13) înseamnă a o predica tuturor oamenilor. (Compară cu Ioa 8:26; 18:20; Ro 1:8; Col 1:5, 6.)

Prin urmare, un sens de bază al cuvântului kósmos este acela de întreaga omenire. În Scripturi se spune despre kósmos, sau lume, că este vinovată de păcat (Ioa 1:29; Ro 3:19; 5:12, 13) și că are nevoie de un salvator care să-i dea viață (Ioa 4:42; 6:33, 51; 12:47; 1Io 4:14). Aceste lucruri nu se pot spune decât cu referire la oameni, nu la animale sau la creația inanimată. Aceasta este lumea pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult, „încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credință în el să nu fie distrus, ci să aibă viață veșnică”. (Ioa 3:16, 17; compară cu 2Co 5:19; 1Ti 1:15; 1Io 2:2.) Această lume, omenirea în ansamblu, reprezintă ogorul în care Isus Cristos a semănat sămânța bună, adică „fiii Regatului”. (Mt 13:24, 37, 38)

În Romani 1:20, apostolul Pavel a spus: „Calitățile invizibile [ale lui Dumnezeu] . . . se văd clar de la crearea lumii, deoarece sunt percepute prin lucrurile făcute”. Prin expresia „de la crearea lumii”, el s-a referit, fără îndoială, „de la crearea omului”, întrucât pe pământ numai oamenii sunt capabili „să perceapă” calitățile invizibile ale lui Dumnezeu, reflectate în creația sa vizibilă.

În Ioan 1:10 se spune că „lumea [kósmos] a venit în existență prin [Isus]”. Deși Isus a participat la crearea tuturor lucrurilor, inclusiv a cerurilor și a pământului și a tot ce există pe el, aici kósmos se referă în primul rând la oameni, la crearea cărora Isus a participat de asemenea. (Compară cu Ioa 1:3; Col 1:15-17; Ge 1:26.) Sensul este indicat de restul versetului, unde se spune că „lumea nu l-a cunoscut”.

„Întemeierea lumii”. Legătura clară dintre kósmos și omenire face mai ușor de înțeles sensul expresiei „întemeierea lumii”, ce apare în mai multe versete biblice. Aceste pasaje fac referire la diferite lucruri ce au avut loc „de la întemeierea lumii”, cum ar fi: vărsarea sângelui profeților de la Abel încoace, pregătirea Regatului și scrierea numelor în sulul vieții. (Lu 11:50, 51; Mt 25:34; Re 13:8; 17:8; compară cu Mt 13:35; Ev 9:26) Astfel de lucruri au legătură cu viața și activitatea umană, ceea ce înseamnă deci că au legătură cu începutul omenirii, nu cu începutul creației inanimate sau al creației animale. În Evrei 4:3 se spune clar că lucrările de creație ale lui Dumnezeu „erau terminate de la întemeierea lumii”, nu că atunci au fost începute. Întrucât Eva a fost, se pare, ultima lucrare de creație a lui Dumnezeu pe pământ, „întemeierea lumii” nu se poate referi la un moment dinaintea creării ei.

Așa cum s-a arătat în articolele ABEL 1 și PREȘTIINȚĂ, ALEGERE (HOTĂRÂRE) DINAINTE (Alegerea dinainte în cazul lui Mesia), termenul grecesc katabolḗ tradus prin „întemeiere” se poate referi la conceperea și nașterea unui urmaș. Katabolḗ înseamnă literalmente „aruncare (în) jos [a seminței]”. În Evrei 11:11, folosirea acestui termen sugerează că Avraam „a aruncat” sămânță umană pentru a da naștere unui fiu, iar Sara a primit acea sămânță, devenind fertilă.

Prin urmare, expresia „întemeierea lumii” nu trebuie înțeleasă ca începutul creației universului material, așa cum nici expresia „înainte de întemeierea lumii” (Ioa 17:5, 24; Ef 1:4; 1Pe 1:20) nu se referă la un moment dinainte de crearea universului material. Aceste expresii fac mai degrabă referire la momentul „întemeierii” omenirii prin prima pereche umană, Adam și Eva, care, după alungarea lor din Eden, au început să conceapă și să nască urmași ce aveau posibilitatea să fie eliberați de păcatul moștenit prin măsurile luate de Dumnezeu. (Ge 3:20-24; 4:1, 2)

„Un spectacol pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni” Unii traducători au considerat că în 1 Corinteni 4:9, termenul kósmos se referă atât la ființele spirituale invizibile, cât și la oameni și au redat versetul astfel: „Am fost făcuți un spectacol pentru lume, atât pentru îngeri, cât și pentru oameni” (AS). Totuși, în nota de subsol se oferă redarea alternativă: „și pentru îngeri și pentru oameni”, redare ce se regăsește în multe alte traduceri (BC, BS, BVA, NWT, TLN, KJ, Vg). În versetele anterioare, în 1 Corinteni 1:20, 21, 27, 28; 2:12; 3:19, 22, scriitorul biblic a folosit termenul kósmos cu sensul de omenire și este puțin probabil să fi schimbat acest sens imediat după aceea în 1 Corinteni 4:9, 13. Prin urmare, și dacă se acceptă redarea „atât pentru îngeri, cât și pentru oameni”, ea nu are rolul de lărgire a sensului cuvântului kósmos, ci de accentuare, arătând că creștinii au devenit un spectacol nu numai pentru lume, adică pentru oameni, ci și pentru îngeri.

Sistemul și mediul în care trăiesc oamenii. Aceasta nu înseamnă că termenul kósmos și-a pierdut complet sensul inițial de „ordine” sau „aranjament”, devenind un simplu sinonim pentru „omenire, oameni”. Omenirea însăși e caracterizată de o anumită ordine, fiind alcătuită din familii și triburi, ce au format ulterior națiuni și grupuri lingvistice (1Co 14:10; Re 7:9; 14:6), în care există clase sociale, bogați și săraci etc. (Iac 2:5, 6) De-a lungul timpului, pe măsură ce populația lumii a crescut, pe pământ s-a creat un sistem, sau o ordine socială, care a influențat viața oamenilor. Când Isus a vorbit despre ‘omul care câștigă întreaga lume, dar își pierde viața’, el s-a referit cu siguranță la tot ce poate să ofere sistemul și societatea umană în ansamblu. (Mt 16:26; compară cu 6:25-32) Un sens similar îl au și cuvintele lui Pavel, când vorbește despre „cei ce se folosesc de lume” și despre cei căsătoriți care „se îngrijorează pentru lucrurile lumii” (1Co 7:31-34), precum și cuvintele lui Ioan legate de „bunurile materiale ale acestei lumi”. (1Io 3:17; compară cu 1Co 3:22.)

Când este folosit pentru a desemna ordinea, sistemul sau mediul social în care trăiesc oamenii, kósmos este similar ca sens cu termenul grecesc aiṓn. În unele cazuri, cele două cuvinte sunt interșanjabile. De exemplu, apostolul Pavel a spus despre Dima că „l-a părăsit” deoarece „a iubit actualul sistem [aiṓna]”, în timp ce apostolul Ioan i-a avertizat pe discipoli ‘să nu iubească lumea [kósmon]’, cu modul ei de viață care exploatează carnea păcătoasă. (2Ti 4:10; 1Io 2:15-17) Iar cel descris în Ioan 12:31 drept „conducătorul acestei lumi [kósmou]” este identificat în 2 Corinteni 4:4 drept „dumnezeul acestui sistem [aiṓnos]”.

Evanghelia după Ioan se încheie cu următoarele cuvinte: „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus și care, dacă ar fi fost scrise vreodată în amănunțime, cred că lumea [o formă a lui kósmos] n-ar putea cuprinde sulurile scrise”. (Ioa 21:25) Aici, el nu a folosit cuvântul ge (pământ) sau oikouménē (pământul locuit) și deci nu s-a referit la faptul că planeta nu putea cuprinde acele suluri; el a folosit kósmos, arătând, se pare, că societatea umană nu ar fi avut loc în toate bibliotecile de la acea vreme pentru nenumăratele suluri (forma sub care se păstrau textele în vechime) în care ar fi fost consemnate faptele lui Isus. Pentru sensuri similare ale termenului kósmos, vezi și Ioan 7:4; 12:19.

Venirea „pe lume” și „în lume”. Expresia „a veni pe lume” înseamnă că cineva se naște între oameni, precum și în sistemul și contextul social în care trăiesc oamenii. (Ioa 16:21; 1Ti 6:7) Însă expresia „a veni în lume” nu se referă la nașterea cuiva în societatea umană. De exemplu, Isus a spus într-o rugăciune: „Așa cum tu m-ai trimis în lume, așa i-am trimis și eu în lume”. (Ioa 17:18) Isus și-a trimis discipolii în lume ca persoane adulte, nu ca nou-născuți. De asemenea, Ioan a spus că „în lume au ieșit” mulți profeți falși și amăgitori. (1Io 4:1; 2Io 7)

De fapt, multe pasaje biblice în care se spune că Isus „a venit în lume” sau „a fost trimis în lume” nu se referă la nașterea lui ca om, ci mai degrabă la activitatea sa publică, la serviciul pe care l-a îndeplinit printre oameni după ce a fost botezat și uns, aducând lumină spirituală în lume. (Compară cu Ioa 1:9; 3:17, 19; 6:14; 9:39; 10:36; 11:27; 12:46; 1Io 4:9.) Nașterea sa ca om a fost doar modalitatea potrivită prin care el putea realiza acest lucru (Ioa 18:37) Această înțelegere este confirmată de apostolul Pavel care a scris că Isus, „când a venit în lume”, a rostit cuvintele din Psalmul 40:6-8, ceea ce, în mod logic, nu ar fi putut face ca prunc nou-născut. (Ev 10:5-10)

Când serviciul său public se apropia de sfârșit, Isus a știut că „îi sosise ceasul să plece din lumea aceasta și să se ducă la Tatăl”. El avea să moară ca om și să fie înviat la viață în domeniul spiritual, de unde venise. (Ioa 13:1; 16:28; 17:11; compară cu Ioa 8:23.)

„Lucrurile elementare ale lumii.” În Galateni 4:1-3, după ce Pavel arată că un copil era asemenea unui sclav în sensul că se afla sub autoritatea altora până la o anumită vârstă, el spune: „Tot așa și noi, când eram copii, eram ținuți în sclavie de lucrurile elementare [stoikheía] ale lumii”. Apoi Pavel arată că Fiul lui Dumnezeu a venit la „timpul fixat” și i-a eliberat de sub Lege pe cei ce i-au devenit discipoli, astfel încât să poată primi adopția ca fii. (Ga 4:4-7) În mod asemănător, în Coloseni 2:8, 9, 20, apostolul îi avertizează pe creștinii din Colose să nu fie prinși în capcană „prin filozofie și amăgire deșartă, care se bazează pe tradiția oamenilor și pe lucrurile elementare [stoikheía] ale lumii, nu pe Cristos”, deoarece în Cristos „locuiește trupește toată plinătatea naturii divine”. Totodată, el subliniază că ei muriseră „împreună cu Cristos în ce privește lucrurile elementare ale lumii”.

Referitor la termenul grecesc stoikheía (forma de plural al lui stoikheíon) folosit de Pavel, în lucrarea The Pulpit Commentary (Galatians, p. 181) se face următorul comentariu: „Pornind de la sensul principal de «stâlpi așezați în rând», . . . termenul [stoikheía] a ajuns să se refere la literele alfabetului înșiruite și, de aici, la părțile de bază ale limbajului; apoi, la elementele de bază ale tuturor obiectelor din natură, cum ar fi, de exemplu, cele patru «elemente», [sau aspecte fundamentale ale materiei] (vezi 2 Pet. iii. 10, 12); și apoi, la noțiunile fundamentale ale oricărui domeniu de cunoaștere. Cu acest ultim sens este folosit în Ev. v. 12”. (Publicat de C. Spence, Londra, 1885) Verbul înrudit stoikhéō înseamnă „a umbla în mod ordonat” sau „a umbla cum se cuvine”. (Ga 6:16)

Când le-a scris galatenilor și colosenilor, se pare că apostolul Pavel nu s-a referit la elementele de bază ale creației materiale, ci, mai degrabă, așa cum a remarcat eruditul german Heinrich A. W. Meyer în lucrarea sa Critical and Exegetical Hand-Book (1884, Galatians, p. 168), la „elementele lumii necreștine”, adică la principiile ei fundamentale sau de bază. Din scrierile lui Pavel reiese că aceste elemente includeau filozofiile și învățăturile înșelătoare bazate exclusiv pe gândirea umană, norme, credințe, concepții și mitologii, precum cele ale grecilor și ale altor popoare păgâne. (Col 2:8) Însă prin acest termen, este clar că Pavel s-a referit și la unele concepții evreiești, precum învățăturile evreiești nebiblice care promovau ascetismul și „o formă de închinare a îngerilor”, dar și la învățătura potrivit căreia creștinii trebuiau să respecte Legea Mozaică. (Col 2:16-18; Ga 4:4, 5, 21)

E adevărat că Legea Mozaică era de origine divină, însă, întrucât ea se împlinise în Cristos Isus – „realitatea” pe care o prefigura Legea – aceasta nu mai era în vigoare. (Col 2:13-17) În plus, tabernacolul (și mai târziu templul) fuseseră construite de oameni și, prin urmare, erau ‘pământești’ (gr. kosmikón; Ev 9:1, BC). Astfel, ele aparțineau domeniului omenesc, nu celui ceresc, sau spiritual, iar cerințele asociate acestora „au fost cerințe legale referitoare la corp și au fost impuse până la timpul fixat pentru îndreptarea lucrurilor”. Cristos intrase acum „în cortul mai mare și mai perfect, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creația aceasta”, cu alte cuvinte intrase chiar în cer (Ev 9:8-14, 23, 24). El însuși îi spusese unei femei samaritene că avea să vină vremea când templul din Ierusalim urma să nu mai fie un element esențial al închinării adevărate, ci că adevărații închinători aveau să i se închine Tatălui „cu spirit și cu adevăr”. (Ioa 4:21-24) Odată cu moartea, învierea și înălțarea la cer a lui Cristos Isus, nu a mai fost necesară folosirea în domeniul omenesc a unor ʻreprezentări simboliceʼ (Ev 9:23) ale unor realități cerești mult mai grandioase.

Așadar, creștinii din Colose și Galatia puteau acum să-i aducă închinare lui Dumnezeu potrivit sistemului superior introdus de Cristos Isus. El era cel ce trebuia considerat etalonul suprem și unitatea de măsură pentru a stabili adevărul și corectitudinea oricărei învățături sau mod de viață, nu oamenii cu principiile și învățăturilor lor și nici chiar cerințele Legii referitoare la corp. (Col 2:9) Creștinii nu mai trebuiau să se supună legii lui Moise așa cum un copil se supunea autorității unui pedagog, sau îndrumător. (Ga 3:23-26) Relațiile lor cu Dumnezeu trebuiau să fie asemenea relațiilor unui fiu adult cu tatăl său. În comparație cu învățătura creștină, legea era elementară, „ABC-ul religiei”. (Critical and Exegetical Hand-Book, de H. Meyer, 1885, Colossians, p. 292) Întrucât fuseseră născuți la viață cerească, creștinii unși, practic, muriseră și fuseseră pironiți pe stâlp în ce privește kósmos-ul, adică domeniul vieții umane, supus unor legi și prevederi precum circumcizia cărnii. Ei deveniseră „o creație nouă”. (2Co 5:17; Col 2:11, 12, 20-23; compară cu Ga 6:12-15; Ioa 8:23.) Ei știau că Regatul lui Isus nu era de origine umană. (Ioa 18:36) Sub nicio formă, nu trebuiau să se întoarcă la „lucrurile elementare, slabe și lipsite de valoare” ce aparțineau domeniului omenesc! (Ga 4:9) Aceasta ar fi însemnat să se lase amăgiți și să renunțe la „bogățiile care rezultă din înțelegerea clară și sigură a adevărului” și la „cunoștința exactă a secretului sacru al lui Dumnezeu, și anume Cristos”, în care sunt ascunse „toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței”. (Col 2:1-4)

Lumea înstrăinată de Dumnezeu. Un alt sens al cuvântului kósmos care se găsește doar în Scripturi se referă la lumea alcătuită din oamenii care nu sunt slujitori aprobați ai lui Dumnezeu. Petru a scris că Dumnezeu a adus Potopul „peste o lume de oameni lipsiți de pietate”, dar i-a păstrat în viață pe Noe și familia sa. În acest mod, „lumea de atunci a fost distrusă când a fost inundată de apă”. (2Pe 2:5; 3:6) Distrugerea kósmos-ului nu se referă la distrugerea planetei sau a corpurilor cerești din univers. Așadar, observăm din nou că sensul termenului este limitat la sfera umană, în acest caz, la societatea umană nelegiuită de atunci. Aceasta este „lumea” pe care a condamnat-o Noe prin credința sa. (Ev 11:7)

Lumea, sau societatea umană, nelegiuită de dinainte de Potop și-a ajuns sfârșitul, dar nu și omenirea în sine, care a supraviețuit prin Noe și familia sa. După Potop, marea majoritate a oamenilor au abandonat din nou calea dreptății și au creat o nouă societate umană rea. Însă au fost și oameni care au ales să rămână pe calea dreptății. Cu timpul, Dumnezeu a ales Israelul ca popor al său și a încheiat cu acesta un legământ, separându-l, astfel, de lume în general. Din acest motiv, în Romani 11:12-15, Pavel a folosit termenul kósmos, „lume”, ca echivalent al „oamenilor din națiuni” (NWT), sau al „neamurilor” (BC), adică al neisraeliților. În scrisoarea sa, el arată că din cauza apostaziei evreilor, Dumnezeu a anulat legământul său cu ei și le-a dat posibilitatea celor din națiuni să se împace cu el, să intre într-o relație de legământ și să se bucure de „bogățiile”, sau binecuvântările, acestuia. (Compară cu Ef 2:11-13) Așadar, și în perioada cuprinsă între Potop și apariția creștinismului, „lumea”, sau kósmos-ul, îi desemna pe oamenii care nu erau slujitori aprobați ai lui Dumnezeu și, îndeosebi, pe neevrei în perioada în care Israelul a fost poporul de legământ al lui Iehova. (Compară cu Ev 11:38.)

În mod similar și foarte frecvent, kósmos este folosit pentru a desemna întreaga societate umană necreștină, indiferent de etnie sau rasă. Aceasta este lumea care l-a urât pe Isus și pe continuatorii săi, deoarece au depus mărturie despre nelegiuirea ei și s-au păstrat separați de ea. Această lume l-a urât pe însuși Iehova Dumnezeu și nu a ajuns să-l cunoască. (Ioa 7:7; 15:17-25; 16:19, 20; 17:14, 25; 1Io 3:1, 13) Asupra acestei societăți umane nedrepte și a regatelor ei domnește Satan Diavolul, Dușmanul lui Dumnezeu, el fiind, de fapt, „dumnezeul acestei lumi”. (Mt 4:8, 9; Ioa 12:31; 14:30; 16:11; compară cu 2Co 4:4) Dumnezeu nu a adus în existență o astfel de lume nelegiuită; ea este creația principalului său Împotrivitor, ‘în puterea căruia zace întreaga lume’. (1Io 4:4, 5; 5:18, 19) Satan și „forțele [sale] spirituale rele din locurile cerești” sunt „conducătorii mondiali [sau cosmocrații; gr. kosmokrátoras]” invizibili ai lumii înstrăinate de Dumnezeu. (Ef 6:11, 12)

În astfel de pasaje, termenul kósmos, lume, nu se referă la omenire, din care făceau parte discipolii lui Isus, ci la întreaga societate umană organizată din afara congregației creștine. Altminteri, pentru a ‘nu mai face parte din lume’, creștinii ar fi trebuit să moară și să nu mai trăiască în trupuri fizice. (Ioa 17:6; 15:19) Deși în mod inevitabil trăiesc în mijlocul oamenilor „din lume”, care sunt imorali, idolatri, extorcatori etc (1Co 5:9-13), creștinii trebuie să se păstreze curați și nepătați de corupția și degradarea lumii, evitând prietenia cu ea, pentru a nu fi condamnați odată cu ea. (1Co 11:32; Iac 1:27; 4:4; 2Pe 1:4; 2:20; compară cu 1Pe 4:3-6) Ei nu se lasă îndrumați de înțelepciunea lumii, care este nebunie în ochii lui Dumnezeu, și nici nu se lasă influențați de „spiritul lumii”, adică de înclinația ei egoistă și păcătoasă. (1Co 1:21; 2:12; 3:19; 2Co 1:12; Tit 2:12; compară cu Ioa 14:16, 17; Ef 2:1, 2; 1Io 2:15-17; vezi SPIRIT [Înclinația mentală predominantă].) Astfel, asemenea Fiului lui Dumnezeu, ei „înving lumea” prin credința lor. (Ioa 16:33; 1Io 4:4; 5:4, 5) Această societate umană nedreaptă „va trece” (1Io 2:17) când, la fel ca lumea nelegiuită de dinainte de Potop, va fi distrusă de Dumnezeu. (2Pe 3:6)

Lumea lipsită de pietate va pieri; omenirea va continua să existe. Așadar, kósmos-ul pentru care a murit Isus se referă, cu siguranță, la omenire, în sensul de familie umană, adică la oameni în general. (Ioa 3:16, 17) Când s-a rugat pentru lume, Isus nu s-a rugat pentru societatea umană înstrăinată de Dumnezeu, care, în realitate, se află în dușmănie cu Dumnezeu, ci doar pentru oamenii care au ieșit din ea și manifestă credință în el. (Ioa 17:8, 9) Isus a arătat că, așa cum omenirea a supraviețuit distrugerii lumii prin Potop, tot la fel omenirea va supraviețui necazului cel mare (Mt 24:21, 22, 36-39; compară cu Re 7:9-17) Potrivit Bibliei, „Regatul lumii” (evident, cu sensul de „omenire”) va deveni „regatul Domnului nostru și al Cristosului său”, iar cei care domnesc cu Cristos în regatul ceresc „vor domni ca regi peste pământ”, adică peste oamenii care vor fi supraviețuit distrugerii societății umane nelegiuite conduse de Satan. (Re 11:15; 5:9, 10)