Un secret pe care creştinii nu îndrăznesc să-l ţină!
„Eu am vorbit pe faţă lumii . . . n-am spus nimic în ascuns“. — IOAN 18:20.
1, 2. Care este semnificaţia cuvântului grecesc mystérion, aşa cum este folosit în Scripturi?
CUVÂNTUL grecesc mystérion este tradus în New World Translation of the Holy Scriptures de 25 de ori cu „secret sacru“ şi de 3 ori cu „mister“. Unele Biblii în limba română îl redau cu consecvenţă prin „taină“, iar altele prin „mister“. Un secret numit sacru trebuie să fie cu adevărat important! Oricine are privilegiul de a cunoaşte un astfel de secret ar trebui să se simtă foarte onorat, întrucât a fost considerat demn de a i se împărtăşi un secret al Dumnezeului suprem al universului.
2 Expository Dictionary of Old and New Testament Words a lui Vine confirmă că, în majoritatea cazurilor, expresia „secret sacru“ redă mai bine ideea decât cuvântul „mister“. Această lucrare spune despre mystérion: „În [Scripturile greceşti creştine], el denotă nu ceva misterios (idee pe care o transmite cuvântul englez), ci ceva care, fiind în afara capacităţii umane naturale de înţelegere, poate fi făcut cunoscut numai prin revelaţie divină şi le este făcut cunoscut în modul şi la timpul stabilit de Dumnezeu numai celor care sunt luminaţi de Spiritul Său. În sensul obişnuit, un mister presupune păstrarea pentru sine a unei informaţii; sensul scriptural este de revelare a unui adevăr. Prin urmare, termenii asociaţi îndeosebi cu acest subiect sunt «făcut cunoscut», «manifestat», «revelat», «predicat», «înţelegere», «distribuire»“.
3. Cum se deosebea congregaţia creştină din secolul întâi de anumite grupări religioase misterioase?
3 Această explicaţie subliniază o deosebire esenţială între grupările religioase misterioase care au proliferat în secolul întâi şi congregaţia creştină nou-formată. În timp ce persoanele iniţiate în culte secrete au fost deseori obligate printr-un jurământ al tăcerii să păstreze secret învăţăturile religioase, creştinilor nu li s-a impus niciodată o astfel de restricţie. Este adevărat că apostolul Pavel a vorbit despre „înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu [înţelepciunea lui Dumnezeu manifestată într-un secret sacru, NW]“, numind-o „cea ţinută ascunsă“, adică ascunsă de „mai-marii veacului acestuia“. Dar aceasta nu este ascunsă de creştinii cărora le-a fost revelată prin spiritul lui Dumnezeu, pentru ca ei să o poată face cunoscută. — 1 Corinteni 2:7–12; compară cu Proverbele 1:20.
„Secretul sacru“ identificat
4. Asupra cui se concentrează „secretul sacru“, şi cum?
4 „Secretul sacru“ al lui Iehova se concentrează asupra lui Isus Cristos. Pavel a scris: „[Iehova] ne-a făcut cunoscut secretul sacru al voinţei sale. Aceasta este conform bunei sale plăceri pe care şi-a propus-o în sine însuşi, în vederea unei administraţii la limita deplină a timpurilor fixate, adică: pentru a strânge din nou toate lucrurile în Cristos, lucrurile din ceruri şi lucrurile de pe pământ. Da, în el“ (Efeseni 1:9, 10, NW). Pavel a vorbit şi mai concret despre natura acestui „secret sacru“ când a arătat necesitatea „cunoaşterii exacte a secretului sacru al lui Dumnezeu, şi anume Cristos“. — Coloseni 2:2, NW.
5. Ce include „secretul sacru“?
5 Totuşi, „secretul sacru“ include mai mult, deoarece are mai multe faţete. Nu este vorba pur şi simplu despre identificarea lui Isus drept Sămânţa promisă sau Mesia; acest secret include rolul pe care l-a primit el în cadrul scopului lui Dumnezeu. El se referă la un guvern ceresc, Regatul mesianic al lui Dumnezeu, după cum le-a spus clar Isus discipolilor: „Vouă v-a fost acordat să înţelegeţi secretele sacre ale regatului cerurilor, dar acelor oameni nu le-a fost acordat“. — Matei 13:11, NW.
6. a) De ce este corect să spunem că „secretul sacru“ a fost „ţinut ascuns timp de veacuri“? b) Cum a fost acesta dezvăluit în mod progresiv?
6 Între prima menţionare a scopului lui Dumnezeu de a furniza o bază pentru Regatul mesianic şi aducerea ‘la sfârşit a secretului sacru al lui Dumnezeu’ urma să treacă o lungă perioadă de timp (Apocalipsa 10:7, NW; Geneza 3:15). Secretul urma să ia sfârşit odată cu întemeierea Regatului, după cum reiese din compararea textelor din Apocalipsa 10:7 şi 11:15. De fapt, de la prima promisiune referitoare la Regat, făcută în Eden, până la apariţia Regelui desemnat, în anul 29 e.n., s-au scurs aproximativ 4 000 de ani. Alţi 1 885 de ani au trecut până când Regatul a fost întemeiat în ceruri în 1914. Astfel, „secretul sacru“ a fost dezvăluit în mod progresiv pe parcursul unei perioade de aproximativ 6 000 de ani (vezi pagina 16). Pavel a avut, într-adevăr, dreptate când a vorbit despre „descoperirea tainei [secretului sacru, NW] care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar [care] a fost arătată acum“. — Romani 16:25–27; Efeseni 3:4–11.
7. De ce putem avea cea mai mare încredere în clasa sclavului fidel şi prevăzător?
7 Spre deosebire de oameni, care au o durată de viaţă limitată, Iehova nu se simte niciodată presat de timp ca să-şi dezvăluie secretele înainte de vreme. Acest fapt ar trebui să ne împiedice să devenim nerăbdători atunci când unele întrebări biblice nu pot fi elucidate în prezent aşa cum am vrea. Modestia de care dă dovadă clasa sclavului fidel şi prevăzător, numită să furnizeze hrană pentru casa credinţei la timpul potrivit, nu-i permite să o ia cu prezumţie înainte şi să speculeze la întâmplare ceea ce nu este clar încă. Clasa sclavului se străduieşte să nu fie dogmatică. Ea nu este prea mândră pentru a recunoaşte că în prezent nu poate răspunde la orice întrebare, ţinând seama de Proverbele 4:18. Dar cât de emoţionant este să ştim că Iehova, la timpul şi în modul său, va continua să-şi dezvăluie secretele referitoare la scopurile sale! Să nu devenim niciodată nerăbdători în ce priveşte modul lui Iehova de a dirija lucrurile, încercând cu imprudenţă să o luăm înaintea Celui care dezvăluie secretele. Cât de mângâietor este să ştim că instrumentul pe care Iehova îl foloseşte astăzi nu procedează astfel! Această clasă este şi fidelă, şi prevăzătoare. — Matei 24:45, NW; 1 Corinteni 4:6.
Secretul care a fost revelat trebuie spus!
8. De unde ştim că „secretul sacru“ trebuie făcut cunoscut?
8 Iehova nu şi-a dezvăluit „secretul sacru“ creştinilor pentru ca ei să-l ţină ascuns. El trebuie făcut cunoscut, în armonie cu principiul stabilit de Isus şi valabil pentru toţi continuatorii săi, nu doar pentru câţiva clerici: „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate situată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub baniţă, ci în sfeşnic; şi luminează tuturor celor ce sunt în casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri“. — Matei 5:14–16; 28:19, 20.
9. Ce anume dovedeşte că Isus nu a fost un revoluţionar, aşa cum pretind unii?
9 Isus nu intenţiona să formeze prin mijloace revoluţionare o organizaţie clandestină de continuatori care să urmărească obiective secrete. În cartea Early Christianity and Society (Creştinismul primitiv şi societatea), Robert M. Grant scria referitor la apărarea primilor creştini de către Iustin Martirul, apologet din secolul al II-lea: „Dacă creştinii ar fi revoluţionari, ei ar rămâne în umbră pentru a-şi atinge obiectivul“. Dar cum puteau „rămâne în umbră“ creştinii şi, în acelaşi timp, să fie ca „o cetate situată pe un munte“? Ei nu îndrăzneau să-şi ascundă lumina sub o baniţă! Prin urmare, guvernul nu avea de ce să se teamă de activitatea lor. Acelaşi autor a spus în continuare despre ei că sunt „cei mai buni aliaţi ai împăratului pentru cauza păcii şi a ordinii“.
10. De ce creştinii nu trebuie să-şi ţină ascunsă identitatea?
10 Isus nu dorea ca discipolii lui să-şi ţină ascunsă identitatea de membri ai unei aşa-numite secte religioase (Faptele 24:14; 28:22). Dacă astăzi nu am lăsa lumina noastră să lumineze, acest lucru i-ar displăcea şi lui Cristos, şi Tatălui său, Cel care dezvăluie secretele, iar pe noi nu ne-ar face fericiţi.
11, 12. a) De ce doreşte Iehova ca creştinismul să fie făcut cunoscut? b) Cum a stabilit Isus exemplul corespunzător?
11 Iehova „doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă“ (2 Petru 3:9; Ezechiel 18:23; 33:11; Faptele 17:30). Baza pentru iertarea păcatelor oamenilor care se căiesc este credinţa în jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos, care s-a dat pe sine ca răscumpărare pentru toţi — nu doar pentru câţiva — , astfel încât „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:16). Este vital ca oamenii să fie ajutaţi să facă paşii necesari care le vor permite să primească verdictul de oi, nu de capre în timpul judecăţii care se apropie. — Matei 25:31–46.
12 Adevăratul creştinism nu trebuie ascuns, ci trebuie făcut cunoscut în orice mod corespunzător şi posibil. Isus însuşi a dat exemplul potrivit. Când a fost întrebat de preotul de frunte cu privire la discipolii săi şi la învăţăturile sale, el a spus: „Eu am vorbit pe faţă lumii; totdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi n-am spus nimic în ascuns“ (Ioan 18:19, 20). Având în vedere acest precedent, ce persoană temătoare de Dumnezeu ar îndrăzni să ţină secret ceea ce Dumnezeu a declarat că trebuie să fie făcut cunoscut tuturor? Cine ar îndrăzni să ascundă „cheia cunoştinţei“ care conduce la viaţă eternă? Dacă ar face aşa, ar semăna cu ipocriţii religioşi din secolul întâi. — Luca 11:52; Ioan 17:3.
13. De ce ar trebui să predicăm cu orice ocazie?
13 Fie ca nimeni să nu poată spune vreodată că noi, Martorii lui Iehova, am ţinut secret mesajul despre Regatul lui Dumnezeu! Indiferent că mesajul este acceptat sau respins, oamenii trebuie să ştie că el a fost predicat (compară cu Ezechiel 2:5; 33:33). Prin urmare, să profităm de orice ocazie pentru a le transmite tuturor mesajul adevărului, oriunde i-am întâlni.
Lui Satan i se pun cârlige în fălci
14. De ce nu ar trebui să avem reţineri în închinarea noastră?
14 În multe locuri, Martorii lui Iehova intră tot mai mult în atenţia mass-mediei. Aşa cum li s-a întâmplat şi primilor creştini, ei sunt deseori prezentaţi într-o lumină falsă şi incluşi în aceeaşi categorie cu organizaţiile secrete şi cultele religioase suspecte (Faptele 28:22). S-ar putea ca modul deschis în care predicăm să ne facă mai expuşi la atac? În mod sigur ar fi lipsit de înţelepciune şi nu în armonie cu sfatul lui Isus să ne lansăm în mod inutil în polemici (Proverbele 26:17; Matei 10:16). Cu toate acestea, binefăcătoarea lucrare de predicare a Regatului şi de ajutare a oamenilor să-şi îmbunătăţească viaţa nu trebuie ascunsă. Ea îl glorifică pe Iehova, înălţându-l, îndreptând atenţia spre el şi spre Regatul său instaurat. În Europa Răsăriteană şi în unele părţi ale Africii, recenta reacţie îmbucurătoare la adevărul biblic se datorează, în parte, libertăţii tot mai mari cu care se poate predica în prezent adevărul în aceste locuri.
15, 16. a) Căror scopuri servesc sinceritatea şi prosperitatea noastră spirituală, dar constituie acestea un motiv de îngrijorare? b) De ce pune Iehova cârlige în fălcile lui Satan?
15 Este adevărat că modul deschis în care predică Martorii lui Iehova, paradisul spiritual de care se bucură şi prosperitatea lor — atât resursele umane, cât şi bunurile materiale — nu trec neobservate. În timp ce pe cei sinceri îi atrag, aceşti factori le pot provoca aversiune celor ce se împotrivesc (2 Corinteni 2:14–17). De fapt, această prosperitate ar putea să ademenească, în cele din urmă, forţele lui Satan ca să atace poporul lui Dumnezeu.
16 Ar trebui să ne îngrijoreze acest lucru? Potrivit profeţiei lui Iehova consemnate în capitolul 38 din Ezechiel, nu. Această profeţie spune că Gog din Magog, care îl reprezintă pe Satan Diavolul înjosit după instaurarea Regatului în 1914 şi aruncat în vecinătatea pământului, va porni un atac împotriva poporului lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:7–9). Iehova îi spune lui Gog: „Vei zice: «Mă voi sui împotriva ţării acesteia cu sate fără ziduri, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau fără grijă în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri, şi neavând nici zăvoare, nici porţi! Mă voi duce să iau pradă şi să fac jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul popoarelor, care are turme şi bunuri şi locuieşte în mijlocul pământului»“ (Ezechiel 38:11, 12). Totuşi, versetul 4 arată că poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă de acest atac, deoarece este acţiunea lui Iehova. Dar de ce va permite Dumnezeu — sau chiar va provoca — un atac total împotriva poporului său? În versetul 23 citim răspunsul lui Iehova: „Mă voi slăvi şi Mă voi sfinţi, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii popoarelor, şi vor şti că Eu sunt DOMNUL“.
17. Cum ar trebui să privim atacul iminent al lui Gog?
17 Aşadar, în loc să trăiască cu teamă de atacul lui Gog, poporul lui Iehova aşteaptă cu nerăbdare această nouă împlinire a profeţiei biblice. Cât de emoţionant este să ştim că prin prosperitatea şi binecuvântarea organizaţiei sale vizibile, Iehova pune cârlige în fălcile lui Satan şi provoacă înfrângerea acestuia şi a forţelor lui armate! — Ezechiel 38:4.
Acum mai mult ca oricând
18. a) Ce ajung să înţeleagă mulţi oameni acum, şi de ce? b) În ce fel reacţia la predicarea Regatului este o motivaţie puternică?
18 În timpurile moderne, Martorii lui Iehova şi-au exprimat foarte deschis convingerile bazate pe Biblie, chiar dacă acest lucru nu a fost în general acceptat. De multe decenii, ei avertizează cu privire la pericolele pe care le implică fumatul şi consumul de droguri, la lipsa de înţelepciune a creşterii copiilor într-o manieră laxistă, la efectele nocive ale distracţiilor impregnate cu relaţii sexuale ilicite şi cu violenţă şi la riscurile transfuziilor de sânge. Ei au scos totodată în evidenţă inconsecvenţele teoriei evoluţiei. Tot mai mulţi oameni spun în prezent: „La urma urmelor, Martorii lui Iehova nu greşesc“. Dacă nu am fi făcut cunoscute convingerile noastre într-un mod atât de deschis, ei nu ar fi putut reacţiona în felul acesta. Şi să nu scăpăm din vedere că, printr-o astfel de afirmaţie, ei fac un pas în direcţia declarării: „Satan, eşti un mincinos; de fapt, Iehova are dreptate“. Ce motivaţie puternică pentru a continua să urmăm exemplul lui Isus, declarând public cuvântul adevărului! — Proverbele 27:11.
19, 20. a) Ce hotărâre a exprimat poporul lui Iehova în 1922, şi continuă să fie valabile aceste cuvinte? b) Cum ar trebui să considerăm „secretul sacru“ al lui Iehova?
19 Poporul lui Iehova a înţeles de mult timp obligaţia ce îi revine în această privinţă. La un congres remarcabil ţinut în 1922, J. F Rutherford, preşedintele de atunci al Societăţii Watch Tower, şi-a încântat auditoriul spunând: „Fiţi echilibraţi, fiţi vigilenţi, fiţi activi, fiţi curajoşi! Fiţi martori fideli şi adevăraţi pentru Domnul. Înainte la luptă, până când orice vestigiu al Babilonului va rămâne pustiu. Vestiţi mesajul în lung şi-n lat. Lumea trebuie să ştie că Iehova este Dumnezeu şi că Isus Cristos este Regele regilor şi Domnul domnilor. Aceasta este ziua tuturor zilelor. Iată, Regele domneşte! Voi sunteţi agenţii săi de publicitate. Aşadar, vestiţi, vestiţi, vestiţi Regele şi regatul său“.
20 Dacă aceste cuvinte au fost importante în 1922, cu cât mai importante sunt astăzi, după 75 de ani, când revelarea lui Cristos ca Judecător şi Executor al răzbunării este mult mai aproape! Mesajul despre Regatul instaurat al lui Iehova şi despre paradisul spiritual de care se bucură poporul lui Dumnezeu este un „secret sacru“ prea măreţ pentru a-l ţine secret. Aşa cum a declarat Isus, continuatorii săi trebuie să fie, cu ajutorul spiritului sfânt, martori „până la marginile pământului“ cu privire la rolul-cheie pe care-l are el în cadrul scopului etern al lui Iehova (Faptele 1:8; Efeseni 3:8–12). De fapt, ca slujitori ai lui Iehova — Dumnezeul care dezvăluie secretele — , noi nu îndrăznim să ţinem acest secret pentru noi înşine!
Cum aţi răspunde?
◻ Care este „secretul sacru“?
◻ De unde ştim că acesta trebuie făcut cunoscut?
◻ Ce declanşează atacul lui Gog împotriva poporului lui Iehova, şi cum ar trebui să privim acest lucru?
◻ Ce ar trebui să fim hotărâţi să facem fiecare?
[Chenarul de la pagina 16]
UN „SECRET SACRU“ DEZVĂLUIT ÎN MOD PROGRESIV
◻ După 4026 î.e.n.: Dumnezeu promite să ridice o Sămânţă care să-l distrugă pe Satan. — Geneza 3:15
◻ 1943 î.e.n.: Se încheie legământul avraamic, prin care se promite că Sămânţa va veni pe linia lui Avraam. — Geneza 12:1–7
◻ 1918 î.e.n.: Naşterea lui Isaac ca moştenitor al legământului. — Geneza 17:19; 21:1–5
◻ cca 1761 î.e.n.: Iehova confirmă că Sămânţa va veni prin fiul lui Isaac, Iacob. — Geneza 28:10–15
◻ 1711 î.e.n.: Iacob arată că Sămânţa va veni prin fiul său Iuda. — Geneza 49:10
◻ 1070–1038 î.e.n.: Regele David află că Sămânţa va fi un descendent de-al său şi că va domni ca Rege pentru totdeauna. — 2 Samuel 7:13–16; Psalmul 89:35, 36
◻ 29–33 e.n.: Isus este identificat drept Sămânţa, Mesia, viitorul judecător şi Regele desemnat. — Ioan 1:17; 4:25, 26; Faptele 10:42, 43; 2 Corinteni 1:20; 1 Timotei 3:16
◻ Isus dezvăluie că el va avea coregenţi şi cojudecători, că Regatul ceresc va avea supuşi pământeşti şi că toţi continuatorii trebuie să fie predicatori ai Regatului. — Matei 5:3–5; 6:10; 28:19, 20; Luca 10:1–9; 12:32; 22:29, 30; Ioan 10:16; 14:2, 3
◻ Isus dezvăluie că Regatul va fi instaurat la o dată precisă, aşa cum confirmă evenimentele mondiale. — Matei 24:3–22; Luca 21:24
◻ 36: Petru află că şi neiudeii vor moşteni Regatul. — Faptele 10:30–48
◻ 55: Pavel spune că, în timpul prezenţei lui Cristos, comoştenitorii Regatului vor fi înviaţi la viaţă nemuritoare şi incoruptibilă. — 1 Corinteni 15:51–54
◻ 96: Isus, domnind deja peste continuatorii săi unşi, dezvăluie că numărul lor final va fi de 144 000. — Efeseni 5:32; Coloseni 1:13–20; Apocalipsa 1:1; 14:1–3
◻ 1879: Revista Zion’s Watch Tower arată că anul 1914 va fi foarte important în desfăşurarea „secretului sacru“ al lui Dumnezeu
◻ 1925: Revista The Watch Tower explică faptul că Regatul s-a născut în 1914; „secretul sacru“ cu privire la Regat trebuie făcut cunoscut tuturor. — Apocalipsa 12:1–5, 10, 17
[Legenda fotografiilor de la pagina 15]
Asemenea Conducătorului lor Isus, Martorii lui Iehova vorbesc public despre Regatul lui Iehova