Ei au făcut voinţa lui Iehova

Un samaritean se dovedeşte a fi un semen bun

ÎN ZILELE lui Isus exista o animozitate făţişă între evrei şi neevrei. Cu timpul, Mişna iudaică prevedea chiar o lege care le interzicea evreicelor să asiste la naşterea unui copil neevreu, pentru că aceasta contribuia la aducerea pe lume a încă unui neevreu. — Abodah Zara 2:1.

Samaritenii erau mai apropiaţi de evrei decât neevreii, atât pe plan religios, cât şi rasial. Însă şi ei erau consideraţi proscrişi. „Iudeii n-au legături cu samaritenii“, a scris apostolul Ioan (Ioan 4:9). De fapt, Talmudul învăţa că „o bucată de pâine pe care ţi-o dă un samaritean este mai necurată decât carnea de porc“. Unii evrei chiar foloseau termenul de „samaritean“ pentru a exprima dispreţul şi dezaprobarea. — Ioan 8:48.

Având în vedere această situaţie, cuvintele lui Isus adresate unui om foarte priceput în legea iudaică au fost deosebit de instructive. Bărbatul s-a apropiat de Isus şi l-a întrebat: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“ Drept răspuns, Isus i-a atras atenţia asupra Legii mozaice, care poruncea: „Să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată cugetarea ta; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi“. Acest om al legii l-a întrebat apoi pe Isus: „Şi cine este aproapele meu?“ (Luca 10:25–29; Leviticul 19:18; Deuteronomul 6:5). În concepţia fariseilor, termenul „aproapele“ se aplica numai la cei ce ţineau tradiţiile iudaice — dar în nici un caz la neevrei sau la samariteni. Dacă acest om al legii curios credea că Isus susţine această idee, el avea să rămână surprins.

Un samaritean milos

Isus a răspuns la întrebarea acestui om printr-o parabolăa. „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon“, a spus Isus. Distanţa dintre Ierusalim şi Ierihon era de aproximativ 23 de kilometri. Drumul care lega aceste oraşe avea cotituri periculoase şi pinteni de rocă ascuţiţi, care le permiteau hoţilor să se ascundă, să atace şi să plece neobservaţi. Exact aşa s-a întâmplat cu călătorul din parabola lui Isus: „a căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au rănit, au plecat şi l-au lăsat aproape mort“. — Luca 10:30.

Isus a continuat: „Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte de cealaltă parte. Un levit trecea şi el prin locul acela şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături“ (Luca 10:31, 32). Preoţii şi leviţii erau învăţători ai Legii — care cuprindea şi legea despre iubirea de aproapele (Leviticul 10:8–11; Deuteronomul 33:1, 10). Fără îndoială, ei ar fi trebuit, mai mult ca oricine, să se simtă îndemnaţi să-l ajute pe călătorul rănit.

Isus a continuat: „Un samaritean, care era în călătorie, a venit la el“. Menţionarea samariteanului a sporit în mod sigur curiozitatea omului legii. Avea Isus să susţină concepţia negativă despre această naţiune? Din contră, Isus a spus că, atunci când l-a văzut pe nefericitul călător, samariteanului „i s-a făcut milă de el“. Isus a zis: „S-a apropiat şi i-a legat rănile, turnând peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe animalul lui, l-a dus la o casă de poposireb şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: «Ai grijă de el şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întoarcere»“. — Luca 10:33–35.

Isus l-a întrebat pe omul interesat: „Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui ce căzuse între tâlhari?“ Omul legii ştia răspunsul, însă i se părea ceva respingător să spună „samariteanul“. Aşa că a răspuns simplu: „Cel care şi-a făcut milă cu el“. Atunci Isus i-a spus: „Du-te şi fă şi tu la fel“. — Luca 10:36, 37.

Învăţăminte pentru noi

Omul care i-a pus întrebări lui Isus a procedat astfel în încercarea de „a se îndreptăţi“ (Luca 10:29). El credea probabil că Isus avea să-l laude pentru că respecta cu atâta meticulozitate Legea mozaică. Însă această persoană încrezută trebuia să înveţe adevărul proverbului biblic: „Orice cale a omului este dreaptă în ochii lui, dar Cel ce cântăreşte inimile este DOMNUL“. — Proverbele 21:2.

Parabola lui Isus arată că o persoană cu adevărat dreaptă nu numai că se supune legilor lui Dumnezeu, dar şi imită calităţile sale (Efeseni 5:1). De exemplu, Biblia ne spune că „Dumnezeu nu este părtinitor“ (Faptele 10:34). Îl imităm noi în această privinţă? Impresionanta parabolă a lui Isus arată că serviabilitatea noastră trebuie să depăşească barierele naţionale, culturale şi religioase. Într-adevăr, creştinii sunt învăţaţi „să facă bine la toţi“ — nu numai oamenilor din aceeaşi clasă socială, naţiune sau rasă şi nu doar celor care au aceeaşi credinţă ca ei. — Galateni 6:10.

Martorii lui Iehova se străduiesc să urmeze acest îndemn scriptural. De exemplu, când au loc calamităţi naturale, ei le trimit ajutoare umanitare colaboratorilor lor în credinţă, dar şi celor ce nu sunt Martori.c În plus, ei petrec în total peste un miliard de ore anual ajutându-i pe oameni să cunoască mai bine Biblia. Ei se străduiesc să ajungă la orice om cu mesajul Regatului, deoarece voinţa lui Dumnezeu este ca „orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului“. — 1 Timotei 2:4, NW; Faptele 10:35.

[Note de subsol]