Capitolul 96

Isus şi tânărul conducător bogat

ÎN TIMP ce Isus străbate districtul Pereea îndreptându-se spre Ierusalim, un tânăr aleargă spre el şi cade în genunchi înaintea lui. Bărbatul acesta este numit conducător, ceea ce înseamnă, probabil, că el deţine o poziţie proeminentă într-o sinagogă locală sau că este chiar membru al Sanhedrinului. De asemenea, el este foarte bogat. „Bunule Învăţător, întreabă el, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“

„Pentru ce Mă numeşti bun?“, îi răspunde Isus. „Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu.“ Probabil că tânărul foloseşte termenul „bunule“ ca titlu, motiv pentru care Isus îl lămureşte că un astfel de titlu îi aparţine numai lui Dumnezeu.

„Dar, dacă vrei să intri în viaţă, continuă Isus, păzeşte poruncile.“

„Care?“, întreabă tânărul.

Citând cinci din cele Zece Porunci, Isus îi răspunde: „Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu faci o mărturie mincinoasă! Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta“. Şi, adăugând o poruncă şi mai importantă, Isus îi spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!“

„Toate aceste lucruri le-am păzit din tinereţea mea“, răspunde omul cu toată sinceritatea. „Ce-mi mai lipseşte?“

Ascultând întrebarea pe care i-o pune cu atâta interes şi ardoare, Isus încearcă un sentiment de iubire pentru acest tânăr. Observând însă că este ataşat de bunurile materiale, Isus îi arată ce trebuie să facă: „Îţi lipseşte un lucru: du-te, vinde tot ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer; apoi vino şi urmează-Mă“.

Isus priveşte desigur, cu milă, în timp ce tânărul se scoală şi se îndepărtează adânc mâhnit. Bogăţia pe care o posedă nu îl lasă să vadă valoarea adevăratei comori. Isus deplânge această situaţie şi spune: „Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au avuţii!“

Discipolii rămân uimiţi de cuvintele lui Isus. Dar ei rămân şi mai uimiţi atunci când Isus rosteşte în continuare o regulă generală: „Mai uşor este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu“.

Dar discipolii vor să ştie: „Cine poate atunci să fie mântuit?“

Privind ţintă la ei, Isus le răspunde: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate sunt cu putinţă la Dumnezeu“.

Remarcând faptul că ei au făcut o alegere cu totul diferită de cea a tânărului conducător bogat, Petru spune: „Iată, noi am lăsat toate şi Te-am urmat“. Apoi întreabă: „Ce va fi cu noi?“

Isus le promite că „atunci când Fiul Omului va sta pe scaunul de domnie al măririi Sale, la reînnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi sta şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel“. Da, Isus le arată că va exista o creare din nou a condiţiilor de pe pământ, astfel încât totul să fie aşa cum a fost în grădina Edenului. Iar Petru şi ceilalţi discipoli vor primi recompensa de a guverna împreună cu Cristos peste Paradisul mondial. Cu siguranţă că această mare recompensă merită orice sacrificiu!

Dar, încă de pe acum există recompense, după cum declară Isus cu hotărâre: „Nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, . . . sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul [sistemul de lucruri, NW] viitor viaţa veşnică“.

Conform promisiunilor lui Isus, discipolii săi se bucură — oriunde s-ar duce pe acest pământ — de o asemenea legătură cu colaboratorii lor creştini, legătură care este mai apropiată şi mai preţioasă decât aceea pe care o au cu membrii familiilor lor. Evident că tânărul conducător bogat pierde atât recompensa aceasta, cât şi recompensa vieţii veşnice în Regatul ceresc al lui Dumnezeu.

Apoi Isus adaugă: „Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi“. Ce vrea să spună el prin aceste cuvinte?

El vrea să spună că mulţi oameni care sunt „cei dintâi“ în ceea ce priveşte privilegiile religioase de care se bucură, aşa cum este cazul tânărului conducător bogat, nu vor intra în Regat. Ei vor fi „cei din urmă“. Dar mulţi alţii, printre care se numără şi umilii discipoli ai lui Isus, pe care fariseii, ce se îndreptăţesc singuri, îi privesc cu dispreţ, considerându-i a fi „cei din urmă“ — adică oameni ai pământului sau ‛am ha’árets — vor deveni „cei dintâi“. Faptul că devin „cei dintâi“ înseamnă că vor primi privilegiul de a deveni coregenţi cu Cristos în Regat. Marcu 10:17–31; Matei 19:16–30; Luca 18:18–30.

▪ Ce fel de conducător este, evident, tânărul bogat?

▪ De ce obiectează Isus când este numit bun?

▪ Cum ilustrează reacţia tânărului conducător pericolul de a fi bogat?

▪ Ce recompense le promite Isus continuatorilor săi?

▪ În ce fel cei dintâi devin cei din urmă, şi cei din urmă, cei dintâi?