Capitolul 65

O călătorie secretă la Ierusalim

NE AFLĂM în toamna anului 32 e.n., iar Sărbătoarea Corturilor se apropie. Isus şi-a limitat activitatea în principal la teritoriul Galileei, după ce iudeii au încercat să-l omoare cu ocazia sărbătorii Paştelui din anul 31 e.n. Probabil că, de atunci, Isus a mai vizitat Ierusalimul numai cu ocazia celor trei sărbători anuale ale iudeilor.

Acum fraţii săi îl îndeamnă: „Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea“. Ierusalimul este cel mai important oraş al Iudeei şi totodată centrul religios al întregii ţări. Fraţii săi exprimă acest raţionament: „Nimeni nu face ceva în ascuns, ci caută să fie cunoscut în public“.

Cu toate că Iacov, Simon, Iosif şi Iuda nu cred că fratele lor mai mare, Isus, este într-adevăr Mesia, ei vor ca el să-şi arate puterea miraculoasă tuturor celor adunaţi la sărbătoare. Dar Isus este conştient de pericol: „Pe voi lumea nu vă poate urî, spune el, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele“. În consecinţă, Isus le spune fraţilor săi: „Suiţi-vă voi la sărbătoarea aceasta; Eu încă nu mă sui la sărbătoarea aceasta“.

Sărbătoarea Corturilor durează şapte zile. În ziua a opta, ea se încheie cu unele activităţi solemne. Sărbătoarea marchează sfârşitul anului agricol şi este un timp de mare bucurie şi de exprimare de mulţumiri. La câteva zile după ce fraţii lui Isus pleacă împreună cu cea mai mare parte a călătorilor, el şi discipolii săi pleacă în secret, fără să se arate în public. Ei nu aleg drumul care o ia pe lângă râul Iordan, pe care merg majoritatea oamenilor, ci traversează Samaria.

Întrucât va fi necesar ca Isus şi cei care-l însoţesc să fie găzduiţi într-un sat din Samaria, el trimite mesageri înaintea lui, pentru a face pregătiri. Dar oamenii refuză să facă vreun lucru pentru Isus, după ce află că el se îndreaptă spre Ierusalim. Indignaţi, Iacov şi Ioan îl întreabă pe Isus: „Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie?“ Isus îi mustră pentru un asemenea gând şi ei îşi continuă călătoria, îndreptându-se spre un alt sat.

În timp ce îşi văd de drum, un scrib îi spune lui Isus: „Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge“.

„Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, îi răspunde Isus, dar Fiul Omului n-are unde-Şi odihni capul.“ Isus îi explică acestui scrib că va avea de întâmpinat greutăţi dacă devine discipolul Său. Şi se pare că acest bărbat este prea mândru pentru a accepta acest mod de viaţă.

Unui alt bărbat, Isus îi spune: „Vino după Mine“.

„Lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu“, îi răspunde bărbatul.

„Lasă morţii să-şi îngroape morţii, îi răspunde Isus, şi tu du-te şi vesteşte împărăţia lui Dumnezeu.“ Evident, tatăl acestui bărbat nu a murit încă, deoarece, dacă aşa ar fi fost, ar fi puţin probabil ca fiul său să se găsească aici ca să-l asculte pe Isus. Se pare, mai degrabă, că el îi cere lui Isus permisiunea de a aştepta până când tatăl său va muri. El nu este pregătit să pună Regatul lui Dumnezeu pe primul loc în viaţa sa.

În timp ce ei îşi continuă drumul spre Ierusalim, un alt bărbat îi spune lui Isus: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la cei care sunt în casa mea“.

Drept răspuns, Isus îi zice: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu“. Cei care vor să fie discipoli ai lui Isus trebuie să aibă ochii fixaţi asupra serviciului pentru Regat. Aşa cum un plugar riscă să tragă o brazdă strâmbă dacă nu priveşte încontinuu drept înainte, cel care priveşte în urmă, spre acest sistem vechi de lucruri, poate să se îndepărteze cu uşurinţă de drumul care duce la viaţă. Ioan 7:2–10; Luca 9:51–62; Matei 8:19–22.

▪ Cine sunt fraţii lui Isus, şi ce cred ei despre el?

▪ De ce sunt samaritenii atât de nepoliticoşi, şi ce vor să facă Iacov şi Ioan?

▪ Care sunt cele trei conversaţii pe care le are Isus pe drum, şi cum subliniază el necesitatea de a sluji cu spirit de sacrificiu?