Cartea biblică numărul 44 — Faptele

Scriitorul: Luca

Locul scrierii: Roma

Data încheierii scrierii: aprox. 61 e.n.

Perioada la care se referă: 33–aprox. 61 e.n.

 1, 2. a) Ce evenimente istorice şi ce activităţi sunt descrise în cartea Faptele? b) La ce perioadă se referă această carte?

ÎN A 42-a carte a Scripturilor inspirate, Luca prezintă viaţa, activitatea şi serviciul lui Isus şi al discipolilor săi până la înălţarea lui Isus. În relatarea istorică din a 44-a carte a Scripturilor, Faptele apostolilor, el continuă istoria începuturilor creştinismului, descriind cum a fost întemeiată congregaţia în urma acţiunii spiritului sfânt. Totodată, în ea se arată cum s-a extins lucrarea de mărturie, mai întâi în rândul iudeilor, apoi la oameni din toate naţiunile. Primele 12 capitole se referă în cea mai mare parte la activitatea lui Petru, iar celelalte 16, la activitatea lui Pavel. Luca a fost un colaborator apropiat al lui Pavel şi l-a însoţit în multe dintre călătoriile sale.

² Această carte îi este adresată lui Teofil. Ea conţine o relatare istorică exactă despre formarea şi dezvoltarea congregaţiei creştine. La început se menţionează cum li s-a arătat Isus discipolilor săi după înviere, iar apoi sunt consemnate unele evenimente importante care au avut loc între anii 33 şi aproximativ 61 e.n., adică într-o perioadă de aproximativ 28 de ani.

 3. Cine a scris cartea Faptele, şi când a fost încheiată scrierea ei?

³ Încă din vechime, cartea Faptele i-a fost atribuită lui Luca, scriitorul evangheliei cu acelaşi nume. Ambele cărţi îi sunt adresate lui Teofil. Repetând ultimele evenimente din evanghelia sa în primele versete din Faptele, Luca leagă cele două relatări, arătând astfel că sunt lucrarea aceluiaşi scriitor. Se pare că Luca a terminat de scris cartea Faptele în jurul anului 61 e.n., probabil spre sfârşitul celor doi ani petrecuţi la Roma alături de apostolul Pavel. Întrucât cartea relatează evenimentele care au avut loc până la această dată, ea nu putea fi încheiată mai înainte, iar faptul că nu menţionează decizia luată în urma apelului făcut de Pavel la Cezar sugerează că ea era deja terminată în acel an.

 4. Ce dovezi atestă canonicitatea şi autenticitatea cărţii Faptele?

⁴ Din cele mai vechi timpuri, bibliştii au recunoscut canonicitatea cărţii Faptele. Fragmente din Faptele se găsesc în unele dintre cele mai vechi manuscrise pe papirus ale Scripturilor greceşti, în special în manuscrisele Michigan nr. 1571 (P³⁸), din secolul al III-lea sau al IV-lea e.n., şi Chester Beatty nr. 1 (P⁴⁵), din secolul al III-lea. Cele două manuscrise confirmă că această carte era în circulaţie alături de alte cărţi ale Scripturilor inspirate şi, prin urmare, exista de mult timp în catalog. Modul în care Luca a scris cartea Faptele demonstrează aceeaşi exactitate pe care am observat-o deja în evanghelia sa. Sir William Ramsay îl aşază pe scriitorul cărţii Faptele „printre istoricii de prim rang“ şi explică ce înseamnă aceasta: „Prima şi cea mai importantă calitate a unui mare istoric este adevărul. Ceea ce afirmă el trebuie să fie demn de încredere“.a

 5. Menţionaţi un exemplu care ilustrează cât de exacte sunt scrierile lui Luca.

⁵ Pentru a ilustra exactitatea informaţiilor din scrierile lui Luca, cităm cuvintele lui Edwin Smith, comandantul unei flotile britanice aflate pe Marea Mediterană în timpul Primului Război Mondial. În numărul din martie 1947 al revistei The Rudder, el a scris: „Vasele din antichitate nu erau conduse ca vasele din timpurile moderne de o singură cârmă prinsă de etambou, ci de două vâsle mari, sau padele, fixate de-o parte şi de alta a pupei. Iată de ce Sf. Luca foloseşte pluralul [Fap. 27:40]. . . . În cercetările făcute, am constatat că tot ce a spus Luca despre mişcările acestui vas, de când a părăsit Porturi Frumoase până când a eşuat pe insula Malta, este atestat de dovezi externe şi independente foarte exacte şi convingătoare. Am constatat, de asemenea, că ceea ce consemnează el cu privire la durata călătoriei pe mare corespunde cu distanţa parcursă şi, nu în ultimul rând, că descrierea locului în care au ajuns corespunde realităţii. Toate acestea demonstrează că Luca a făcut călătoria pe care a descris-o. Pe lângă aceasta, el s-a dovedit un om ale cărui observaţii şi afirmaţii pot fi considerate absolut sigure şi demne de încredere“.b

 6. Daţi exemple care arată cum confirmă descoperirile arheologice exactitatea cărţii Faptele?

⁶ Descoperirile arheologice atestă şi ele exactitatea relatării lui Luca. De exemplu, în urma săpăturilor făcute la Efes au fost scoase la lumină templul lui Artemis, precum şi anticul teatru unde efesenii s-au răzvrătit împotriva apostolului Pavel (Fap. 19:27–41). S-au descoperit inscripţii care confirmă că titlul „conducătorii oraşului“, folosit de Luca pentru a-i desemna pe magistraţii din Tesalonic, era corect (17:6, 8). De asemenea, două inscripţii în malteză arată că Luca l-a numit în mod corect pe Publius „mai-marele insulei“ Malta (28:7).c

 7. Cum demonstrează discursurile consemnate în Faptele că evenimentele relatate sunt reale?

⁷ În plus, discursurile rostite de Petru, Ştefan, Corneliu, Tertul, Pavel şi alţii, consemnate de Luca, se deosebesc unele de altele prin stil şi compoziţie. Chiar în discursurile lui Pavel, rostite înaintea unor auditori de diferite feluri, stilul se schimbă pentru a corespunde ocaziei. Aceasta arată că Luca a consemnat numai ce a auzit personal sau ce i-au relatat alţi martori oculari. El n-a scris un roman.

 8. Ce ne spun Scripturile despre Luca şi despre asocierea lui cu Pavel?

⁸ Cunoaştem foarte puţine lucruri despre viaţa personală a lui Luca. El nu a fost apostol, dar s-a aflat în compania lor (Luca 1:1–4). Numele lui Luca este menţionat de apostolul Pavel de trei ori în scrisorile sale (Col. 4:10, 14; 2 Tim. 4:11; Filim. 24). De fapt, câţiva ani el l-a însoţit permanent pe Pavel, care îi zicea „doctorul iubit“. Alternarea în naraţiune a persoanei a III-a plural cu persoana I plural arată că Luca a fost cu Pavel la Troa cu ocazia celei de-a doua călătorii misionare a apostolului, că a rămas probabil câţiva ani în Filipi, până când s-a întors Pavel, iar apoi i s-a alăturat din nou şi l-a însoţit în călătoria la Roma pentru proces (Fap. 16:8, 10; 17:1; 20:4–6; 28:16).

CONŢINUTUL CĂRŢII FAPTELE

 9. Ce li s-a spus discipolilor în timp ce Isus se înălţa la cer?

⁹ Evenimente dinaintea Penticostei (1:1–26). A doua relatare a lui Luca începe cu episodul în care înviatul Isus le spune discipolilor săi fideli că vor fi botezaţi cu spirit sfânt. Atunci avea oare să fie restabilit Regatul? Nu. Însă ei aveau să primească putere şi să devină martori „până în cea mai îndepărtată parte a pământului“. În timp ce Isus se înălţa la cer, iar discipolii nu l-au mai văzut, doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb le-au spus: „Acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni în acelaşi fel“ (1:8, 11).

10. a) Ce evenimente memorabile au avut loc în ziua Penticostei? b) Ce explicaţie a dat Petru, şi care a fost urmarea?

¹⁰ Ziua memorabilă a Penticostei (2:1–42). Discipolii s-au adunat cu toţii la Ierusalim. Deodată, un zgomot asemenea unei rafale de vânt a umplut casa. Deasupra celor prezenţi s-au aşezat nişte limbi ca de foc. Ei au fost umpluţi de spirit sfânt şi au început să vorbească în diferite limbi despre „lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu“ (2:11). Cei ce au văzut aceste lucruri au rămas uluiţi. Atunci Petru s-a ridicat, a luat cuvântul şi a spus că turnarea spiritului constituia o împlinire a profeţiei lui Ioel (2:28–32) şi că Isus Cristos, care fusese înviat şi înălţat la dreapta lui Dumnezeu, ‘turnase ceea ce vedeau şi auzeau’. Străpunşi în inimă de aceste cuvinte, în jur de 3 000 de oameni au acceptat cuvântul şi au fost botezaţi (2:33).

11. Cum a făcut Iehova să prospere lucrarea de predicare?

¹¹ Mărturia se extinde (2:43—5:42). În fiecare zi, Iehova îi adăuga pe cei ce erau salvaţi. La poarta templului, Petru şi Ioan au văzut un om infirm, care nu umblase niciodată. Petru a zis: „În numele lui Isus Cristos Nazarineanul, umblă!“. Imediat, omul a început să umble, „sărind şi lăudându-l pe Dumnezeu“. Apoi, Petru a îndemnat poporul să se căiască şi să se întoarcă, pentru ca astfel „să vină timpuri de înviorare de la însuşi Iehova“. Supăraţi că Petru şi Ioan îi învăţau pe oameni despre învierea lui Isus, conducătorii religioşi i-au arestat. Cu toate acestea, numărul credincioşilor s-a ridicat la aproximativ 5 000 de bărbaţi (3:6, 8, 19).

12. a) Ce au răspuns discipolii când li s-a poruncit să nu mai predice? b) De ce au fost pedepsiţi Anania şi Safira?

¹² În ziua următoare, Petru şi Ioan au fost duşi înaintea conducătorilor iudei pentru a fi interogaţi. Petru a spus deschis că salvarea este doar prin Isus Cristos, iar, când li s-a poruncit să nu mai predice, Petru şi Ioan au răspuns: „Judecaţi voi înşivă dacă este drept în ochii lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. Fiindcă noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit“ (4:19, 20). Atunci ei au fost eliberaţi şi toţi discipolii au continuat să predice Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Având în vedere împrejurările, ei îşi ofereau bunurile pentru a fi folosite în comun, iar acestea erau distribuite în funcţie de necesităţi. Însă un bărbat numit Anania, împreună cu soţia lui, Safira, au vândut un teren şi, lăsând impresia că donau întreaga sumă obţinută, au oprit o parte din bani. Petru i-a demascat, iar ei au căzut morţi pentru că încercaseră să-l înşele pe Dumnezeu şi spiritul sfânt.

13. Ce acuzaţie li s-a adus apostolilor, cum au răspuns ei, şi ce au continuat să facă?

¹³ Plini de furie, conducătorii religioşi i-au aruncat din nou în închisoare pe apostoli, dar de această dată au fost eliberaţi de îngerul lui Iehova. În ziua următoare, ei au fost aduşi din nou înaintea Sanhedrinului şi au fost acuzaţi că ‘umpluseră Ierusalimul cu învăţătura lor’. Atunci ei au răspuns: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“. Deşi au fost biciuiţi şi ameninţaţi, ei au refuzat să se oprească şi „în fiecare zi, în templu şi din casă în casă, nu încetau să predea şi să anunţe vestea bună despre Cristos, Isus“ (5:28, 29, 42).

14. Ce a dus la martiriul lui Ştefan?

¹⁴ Martiriul lui Ştefan (6:1—8:1a). Ştefan era unul dintre cei şapte bărbaţi numiţi de spiritul sfânt să împartă hrană la mese. De asemenea, el depunea cu putere mărturie despre adevăr şi apăra credinţa cu atât de mult zel, încât duşmanii lui s-au umplut de furie şi l-au adus înaintea Sanhedrinului, acuzându-l de blasfemie. Prezentându-şi apărarea, Ştefan a vorbit mai întâi despre îndelunga răbdare a lui Iehova faţă de Israel. Apoi, fără teamă şi cu toată convingerea, le-a spus: ‘Oameni încăpăţânaţi, voi întotdeauna vă împotriviţi spiritului sfânt, voi, care aţi primit Legea transmisă prin îngeri, dar n-aţi respectat-o’ (7:51–53). Aceste cuvinte au fost însă prea mult pentru ei! Atunci s-au repezit asupra lui, l-au scos în afara oraşului, au aruncat cu pietre în el şi l-au omorât. Saul a urmărit în mod aprobator execuţia.

15. Care au fost urmările persecuţiei, şi ce experienţe a avut Filip în predicare?

¹⁵ Persecuţii, convertirea lui Saul (8:1b—9:30). Persecuţia care a început în acea zi împotriva congregaţiei din Ierusalim i-a împrăştiat pe toţi discipolii, cu excepţia apostolilor, în întreaga ţară. Filip a mers în Samaria, unde mulţi au acceptat cuvântul lui Dumnezeu. Petru şi Ioan au fost trimişi din Ierusalim în Samaria, pentru ca, „prin punerea mâinilor apostolilor“, aceşti credincioşi să primească spirit sfânt (8:18). Apoi un înger l-a îndrumat pe Filip spre sud, pe drumul ce cobora de la Ierusalim la Gaza. Acolo el a întâlnit un eunuc de la curtea regală a Etiopiei, care călătorea în carul său şi citea din cartea Isaia. Filip i-a explicat semnificaţia profeţiei şi l-a botezat.

16. Cum a avut loc convertirea lui Saul?

¹⁶ Între timp, Saul, care sufla „încă ameninţare şi ucidere împotriva discipolilor Domnului“, se îndrepta spre Damasc să-i aresteze pe „membrii Căii“. Deodată, o lumină din cer a strălucit în jurul lui, iar el a căzut orbit la pământ. O voce din cer i-a spus: „Sunt Isus, pe care tu îl persecuţi“. După ce a stat trei zile în Damasc, a venit să-i slujească un discipol numit Anania. Saul şi-a recăpătat vederea şi a fost botezat. Apoi s-a umplut de spirit sfânt şi a devenit un predicator capabil şi zelos al veştii bune (9:1, 2, 5). În urma acestei uluitoare schimbări de situaţie, cel ce persecuta a devenit cel persecutat şi, ca să-şi scape viaţa, el a trebuit să fugă mai întâi din Damasc, apoi din Ierusalim.

17. Cum a ajuns vestea bună la păgânii necircumcişi?

¹⁷ Vestea bună ajunge la păgânii necircumcişi (9:31—12:25). Congregaţia „s-a bucurat de o perioadă de pace şi se zidea şi, umblând în teamă de Iehova şi în mângâierea spiritului sfânt, continua să se înmulţească“ (9:31). În Iope, Petru a înviat-o pe Tabita (Dorca) şi, în timp ce se afla acolo, a primit invitaţia să meargă la Cezareea, unde îl aştepta centurionul Corneliu. El i-a predicat lui Corneliu şi casei lui. Aceştia au crezut, iar spiritul sfânt a fost turnat peste ei. Înţelegând „că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este primit de el“, Petru i-a botezat. Ei au fost primii păgâni necircumcişi care s-au convertit. Mai târziu, Petru le-a explicat acest nou eveniment fraţilor din Ierusalim, iar ei l-au glorificat pe Dumnezeu (10:34, 35).

18. a) Ce s-a întâmplat apoi în Antiohia? b) Ce persecuţie a izbucnit, dar şi-a atins ea scopul?

¹⁸ Vestea bună se răspândea în continuare cu rapiditate. În acest timp, Barnaba şi Saul au predat unei mulţimi numeroase în Antiohia şi, prin îngrijire divină, discipolii au fost „numiţi prima oară creştini în Antiohia“ (11:26). Apoi a izbucnit din nou persecuţia. Irod Agripa I a poruncit ca Iacov, fratele lui Ioan, să fie ucis cu sabia. De asemenea, el l-a aruncat în închisoare pe Petru, dar îngerul lui Iehova l-a eliberat şi de data aceasta. Răul rege Irod a avut un sfârşit tragic! Pentru că nu i-a dat glorie lui Dumnezeu, a fost mâncat de viermi şi a murit. În schimb, „cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se răspândea“ (12:24).

19. Cât de amplă a fost prima călătorie misionară a lui Pavel, şi care au fost rezultatele?

¹⁹ Prima călătorie misionară a lui Pavel, împreună cu Barnaba (13:1—14:28).d În Antiohia, Barnaba şi „Saul, numit şi Pavel“ au fost puşi deoparte şi trimişi de spiritul sfânt (13:9). Pe insula Cipru, mulţi au devenit credincioşi, unul dintre aceştia fiind proconsulul Sergius Paulus. Pe continent, în Asia Mică, ei au vizitat cel puţin şase oraşe, şi peste tot s-a observat acelaşi lucru: o diferenţă clară între cei ce acceptau cu bucurie vestea bună şi cei ce se împotriveau cu încăpăţânare, instigând mulţimile să arunce cu pietre în mesagerii lui Iehova. După ce au numit bătrâni în congregaţiile nou-formate, Pavel şi Barnaba s-au întors în Antiohia Siriană.

20. Prin ce decizie a fost rezolvată problema circumciziei?

²⁰ Este rezolvată problema circumciziei (15:1–35). Având în vedere marele număr de neiudei convertiţi s-a ridicat întrebarea dacă aceştia trebuiau sau nu să fie circumcişi. Pavel şi Barnaba au prezentat această problemă înaintea apostolilor şi a bătrânilor din Ierusalim. Discipolul Iacov, care a prezidat întrunirea, a stabilit ca decizia unanimă să fie transmisă prin intermediul unei scrisori oficiale, în care se spunea: „Spiritul sfânt şi noi am considerat că este bine să nu vă adăugăm nicio altă povară, decât următoarele lucruri necesare: să vă abţineţi de la lucrurile jertfite idolilor, de la sânge, de la animale strangulate şi de la fornicaţie“ (15:28, 29). Această scrisoare încurajatoare le-a adus bucurie fraţilor din Antiohia.

21. a) Cine l-a însoţit pe Pavel în a doua călătorie a sa? b) Ce evenimente au avut loc în timpul vizitei în Macedonia?

²¹ Serviciul sacru se extinde în urma celei de-a doua călătorii a lui Pavel (15:36—18:22).e „După câteva zile“, Barnaba şi Marcu s-au îmbarcat pentru Cipru, în timp ce Pavel şi Sila au traversat Siria şi Asia Mică (15:36). La Listra, lui Pavel i s-a alăturat tânărul Timotei, după care au pornit spre Troa, aflată pe coasta Mării Egee. Aici, într-o viziune, Pavel a văzut un om care îl implora: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!“ (16:9). Atunci lui Pavel i s-a alăturat Luca şi s-au îmbarcat pentru Filipi, principalul oraş din Macedonia, unde Pavel şi Sila au fost aruncaţi în închisoare. În aceste împrejurări, temnicerul a devenit credincios şi a fost botezat. După ce au fost eliberaţi, ei s-au dus la Tesalonic, dar acolo iudeii, plini de gelozie, au instigat o gloată împotriva lor. Astfel, în timpul nopţii, fraţii i-au trimis pe Pavel şi pe Sila la Bereea. Iudeii din acest oraş au dovedit că aveau un caracter mai nobil, primind cuvântul „cu cea mai mare însufleţire şi cercetând cu atenţie Scripturile în fiecare zi“ pentru a se convinge de lucrurile învăţate (17:11). Lăsându-i pe Sila şi pe Timotei în această nouă congregaţie, aşa cum îl lăsase pe Luca în Filipi, Pavel şi-a continuat drumul spre sud, până la Atena.

22. Ce efect a avut discursul magistral ţinut de Pavel la Areopag?

²² În acest oraş plin de idoli, unii filozofi epicurieni şi stoici aroganţi l-au luat în râs pe Pavel, numindu-l ‘palavragiu’ şi „vestitorul unor zeităţi străine“ şi l-au dus la Areopag, sau Colina lui Marte. Cu o retorică desăvârşită, Pavel a adus argumente arătând că oamenii trebuiau să-l caute pe adevăratul Dumnezeu, „Domnul cerului şi al pământului“, care garantează că va face o judecată dreaptă prin cel pe care l-a înviat din morţi. Când a menţionat învierea, auditoriul s-a dezbinat, însă unii dintre cei prezenţi au devenit credincioşi (17:18, 24).

23. Ce evenimente au avut loc în Corint?

²³ În următorul oraş, Corint, Pavel a rămas la Aquila şi Priscila şi a făcut corturi împreună cu ei, fiindcă aveau aceeaşi meserie. Pentru că unii se împotriveau predicării sale, Pavel a fost nevoit să părăsească sinagoga şi să ţină întrunirile într-o casă de lângă sinagogă, care îi aparţinea lui Tiţiu Iust. Crisp, preşedintele sinagogii, a devenit credincios. După o şedere de 18 luni în Corint, Pavel a plecat la Efes împreună cu Aquila şi Priscila, pe care i-a lăsat în acest oraş, iar el şi-a continuat drumul spre Antiohia Siriană, încheind astfel a doua călătorie misionară.

24, 25. a) Ce s-a întâmplat în Efes când Pavel a început a treia călătorie misionară? b) Ce tulburare a avut loc la sfârşitul celui de-al treilea an al şederii lui Pavel acolo?

²⁴ Pavel vizitează din nou congregaţiile; a treia călătorie (18:23—21:26).f Un iudeu cu numele Apolo, originar din Alexandria, Egipt, a venit la Efes şi a început să vorbească în mod curajos în sinagogă despre Isus. Aquila şi Priscila au considerat că era necesar să-i explice mai exact învăţătura înainte ca el să plece la Corint. Pavel şi-a început a treia călătorie misionară şi, la scurt timp după aceea, a ajuns la Efes. Aflând că discipolii de aici fuseseră botezaţi cu botezul lui Ioan, Pavel le-a explicat botezul în numele lui Isus. Apoi a botezat aproximativ 12 bărbaţi, iar, când şi-a pus mâinile peste ei, aceştia au primit spiritul sfânt.

²⁵ Pavel a stat trei ani în Efes, timp în care „cuvântul lui Iehova creştea şi era tot mai tare“. Mulţi oameni abandonau închinarea la Artemis, zeiţa ocrotitoare a oraşului (19:20). Plini de furie la gândul că îşi puteau pierde sursa de venit, cei ce făceau altare de argint au provocat o tulburare atât de mare în oraş, încât a fost nevoie de câteva ore pentru ca mulţimea să fie împrăştiată. Nu după mult timp, Pavel a plecat spre Macedonia şi Grecia, iar în drumul său i-a vizitat pe credincioşi.

26. a) Ce miracol a înfăptuit Pavel la Troa? b) Ce sfat le-a dat el supraveghetorilor din Efes?

²⁶ Pavel a rămas trei luni în Grecia, după care s-a întors trecând prin Macedonia, unde i s-a alăturat din nou Luca. Ei au navigat spre Troa, iar aici, în timpul unui discurs ţinut de Pavel până noaptea târziu, un tânăr care stătea pe fereastră a aţipit şi a căzut de la etajul al doilea. Când l-au ridicat, tânărul era mort, însă Pavel l-a readus la viaţă. A doua zi, Pavel şi colaboratorii săi au plecat la Milet, unde Pavel, înainte de a-şi continua călătoria spre Ierusalim, a ţinut o întrunire cu bătrânii din Efes. El le-a spus că nu aveau să-i mai vadă faţa. De aceea, era urgent ca ei să ia iniţiativa şi să păstorească turma lui Dumnezeu ‘în mijlocul căreia spiritul sfânt îi numise supraveghetori’. Pavel le-a amintit de exemplul pe care li-l lăsase şi i-a îndemnat să rămână treji şi să se dăruiască în folosul fraţilor (20:28). Deşi a fost avertizat să nu meargă la Ierusalim, Pavel nu s-a întors din drum. Colaboratorii săi au încuviinţat, zicând: „Să se facă voinţa lui Iehova!“ (21:14). Iacov şi bătrânii s-au bucurat mult când Pavel le-a relatat cum binecuvântase Dumnezeu serviciul său printre naţiuni.

27. Cum a fost primit Pavel la templu?

²⁷ Pavel este arestat şi judecat (21:27—26:32). Pavel a fost primit cu ostilitate când a apărut la templul din Ierusalim. Iudeii din Asia au stârnit întregul oraş împotriva lui, dar soldaţii romani au sosit la timp şi l-au scăpat.

28. a) Ce întrebare a pus Pavel înaintea Sanhedrinului, şi care a fost rezultatul? b) Unde a fost dus după aceea?

²⁸ Ce provocase această tulburare? Cine era acest Pavel? De ce anume se făcea vinovat? Comandantul armatei era dezorientat şi voia să afle răspunsul. Deoarece era cetăţean roman, Pavel n-a mai fost biciuit şi a fost dus înaintea Sanhedrinului. Acesta era un tribunal dezbinat, format din farisei şi saduchei. De aceea, Pavel a pus o întrebare despre înviere, şi astfel i-a ridicat pe unii împotriva altora. Întrucât cearta dintre ei devenea violentă, soldaţii romani au fost nevoiţi să-l smulgă pe Pavel din mijlocul Sanhedrinului, înainte de a fi făcut bucăţi. În timpul nopţii, el a fost dus în secret, sub o escortă militară puternică, în Cezareea, la guvernatorul Felix.

29. Înaintea cui şi-a prezentat Pavel apărarea când a fost acuzat de instigare la revoltă, şi la cine a făcut el apel?

²⁹ Acuzat de instigare la revoltă de către împotrivitorii săi, Pavel s-a apărat cu măiestrie înaintea lui Felix. Însă Felix spera că va primi bani ca să-l elibereze. Au trecut doi ani. În locul lui Felix a fost numit guvernator Porcius Festus. El a ordonat ca Pavel să fie judecat din nou. Şi de această dată lui Pavel i s-au adus acuzaţii grave, dar el şi-a apărat din nou nevinovăţia. Însă, pentru a câştiga favoarea iudeilor, Festus a propus ca Pavel să fie judecat iarăşi înaintea lui la Ierusalim. Dar Pavel a spus: „Fac apel la Cezar!“ (25:11). După un timp, regele Irod Agripa II i-a făcut o vizită de curtoazie lui Festus, iar Pavel a fost adus iarăşi în sala de judecată. Mărturia lui a fost atât de puternică şi de convingătoare, încât Agripa s-a simţit îndemnat să spună: „Curând m-ai convinge să devin creştin!“ (26:28). Agripa a recunoscut şi el că Pavel era nevinovat şi că ar fi putut fi eliberat dacă nu făcea apel la Cezar.

30. Ce experienţe a avut Pavel în călătoria până în Malta?

³⁰ Plecarea lui Pavel la Roma (27:1—28:31).g Împreună cu alţi deţinuţi, Pavel a fost urcat pe o corabie pentru prima etapă a călătoriei spre Roma. Din cauza vânturilor potrivnice, înaintarea a fost lentă. În portul Mira au urcat pe altă corabie. Când au ajuns în Creta, la Porturi Frumoase, Pavel i-a sfătuit să ierneze în acel loc, însă cei mai mulţi au fost de părere să ridice ancora. Abia ieşiseră în larg când au fost loviţi de un vânt năprasnic şi au fost purtaţi în derivă. În cele din urmă, după două săptămâni, vasul a eşuat pe un banc de nisip în largul coastei malteze şi s-a sfărâmat. Aşa cum îi asigurase Pavel, niciunul dintre cei 276 de oameni aflaţi la bord nu şi-a pierdut viaţa. Locuitorii Maltei s-au purtat cu multă omenie faţă de ei şi, în iarna aceea, Pavel i-a vindecat pe mulţi localnici prin puterea miraculoasă a spiritului lui Dumnezeu.

31. Cine a venit să-l întâmpine pe Pavel când a ajuns la Roma, şi ce activitate a desfăşurat el acolo?

³¹ În primăvara următoare, Pavel a ajuns la Roma, iar fraţii i-au ieşit în întâmpinare. Văzându-i, Pavel „i-a mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj“. Deşi era tot în detenţie, i s-a permis să stea într-o casă pe care o închiriase, unde era păzit de un soldat. Luca îşi încheie relatarea spunând că Pavel îi primea cu drag pe toţi cei ce veneau la el, „predicându-le regatul lui Dumnezeu şi învăţându-i lucrurile privitoare la Domnul Isus Cristos cu cea mai mare libertate de exprimare, fără piedici“ (28:15, 31).

DE CE ESTE DE FOLOS

32. Cum a dovedit Petru autenticitatea Scripturilor ebraice atât înaintea Penticostei, cât şi cu ocazia acesteia?

³² Asemenea evangheliilor, cartea Faptele confirmă autenticitatea şi caracterul inspirat al Scripturilor ebraice. Cu puţin timp înaintea Penticostei, Petru a menţionat împlinirea a două profeţii pe care ‘spiritul sfânt le-a spus mai înainte prin gura lui David despre Iuda’ (Fap. 1:16, 20; Ps. 69:25; 109:8). De asemenea, Petru s-a adresat mulţimii uluite adunate la Penticostă, spunând că ei toţi erau, de fapt, martori la împlinirea a „ce s-a spus prin profetul Ioel“ (Fap. 2:16–21; Ioel 2:28–32; compară şi Faptele 2:25–28, 34, 35 cu Psalmii 16:8–11 şi 110:1).

33. Cum au arătat Petru, Filip, Iacov şi Pavel că Scripturile ebraice sunt inspirate?

³³ Pentru a convinge o altă mulţime adunată în afara templului, Petru a apelat din nou la Scripturile ebraice, citând mai întâi cuvintele lui Moise, după care a spus: „Toţi profeţii, începând cu Samuel şi cei care au urmat, toţi cei care au vorbit, au anunţat clar şi aceste zile“. Mai târziu, înaintea Sanhedrinului, Petru a citat cuvintele din Psalmul 118:22 pentru a arăta că Cristos, piatra pe care ei au respins-o, a devenit „capul unghiului“ (Fap. 3:22–24; 4:11). Filip i-a explicat eunucului etiopian cum s-a împlinit profeţia din Isaia 53:7, 8, iar acesta, înţelegând-o, a cerut cu umilinţă să fie botezat (Fap. 8:28–35). În mod asemănător, vorbindu-i lui Corneliu despre Isus, Petru a afirmat: „Despre el depun mărturie toţi profeţii“ (10:43). Când a fost dezbătută problema circumciziei, Iacov şi-a susţinut decizia, spunând: „Cu aceasta corespund cuvintele Profeţilor, după cum este scris“ (15:15–18). Apostolul Pavel a făcut apel la aceeaşi sursă (26:22; 28:23, 25–27). În mod evident, discipolii şi ascultătorii lor au acceptat imediat Scripturile ebraice ca parte a Cuvântului lui Dumnezeu, fapt ce le conferă pecetea inspiraţiei divine.

34. Ce dezvăluie cartea Faptele cu privire la congregaţia creştină, şi există vreo diferenţă astăzi?

³⁴ Cartea Faptele este deosebit de folositoare, deoarece arată cum a luat fiinţă şi cum a crescut congregaţia creştină prin puterea spiritului sfânt. De la începutul acestei relatări captivante până la sfârşitul ei observăm extinderea care a avut loc datorită binecuvântării lui Dumnezeu. De asemenea, remarcăm îndrăzneala şi bucuria primilor creştini, atitudinea fermă cu care respingeau orice compromis când erau persecutaţi, precum şi dispoziţia lor de a sluji. De exemplu, Pavel a răspuns invitaţiei de a începe serviciul într-un teritoriu străin şi a mers în Macedonia (4:13, 31; 15:3; 5:28, 29; 8:4; 13:2–4; 16:9, 10). Există vreo diferenţă în ce priveşte congregaţia creştină de astăzi? Nu, deoarece membrii ei sunt uniţi prin iubire şi interese comune şi vorbesc despre „lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu“ sub îndrumarea spiritului sfânt (2:11, 17, 45; 4:34, 35; 11:27–30; 12:25).

35. După cum evidenţiază cartea Faptele, în ce fel ar trebui să depunem mărturie şi ce calitate este necesară în serviciul sacru?

³⁵ Cartea Faptele arată cum trebuie îndeplinită lucrarea creştină de proclamare a Regatului lui Dumnezeu. Pavel însuşi este un exemplu. El a zis: „Nu m-am reţinut să vă spun toate lucrurile care erau de folos şi să vă învăţ în public şi din casă în casă“. Apoi a adăugat: „Am depus o mărturie temeinică“. Această temă, ‘mărturia temeinică’, ne reţine atenţia în toată cartea şi iese în evidenţă într-un mod cu totul deosebit în ultimele paragrafe. Deşi se afla în lanţuri, Pavel îşi exprimă devoţiunea sinceră faţă de predicare şi predare prin cuvintele: „De dimineaţă până seara, el le-a explicat lucrurile, depunând o mărturie temeinică despre regatul lui Dumnezeu şi aducându-le argumente convingătoare despre Isus, atât din legea lui Moise, cât şi din Profeţi“. Fie ca şi noi să fim întotdeauna la fel de devotaţi lucrării Regatului! (20:20, 21; 28:23; 2:40; 5:42; 26:22)

36. Ce sfaturi practice date de Pavel sunt extrem de importante pentru supraveghetorii de astăzi?

³⁶ Discursul rostit de Pavel în faţa supraveghetorilor din Efes conţine multe sfaturi practice pentru supraveghetorii de astăzi. Întrucât au fost numiţi de spiritul sfânt, este foarte important ca supraveghetorii să ‘fie atenţi la ei înşişi şi la toată turma’, păstorind-o cu tandreţe şi ocrotind-o de lupii asupritori, care caută s-o distrugă. Această responsabilitate nu este deloc uşoară! Supraveghetorii trebuie să rămână treji şi să se zidească prin cuvântul bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu. În timp ce se străduiesc să-i ajute pe cei slabi, ei trebuie să-şi amintească de „cuvintele Domnului Isus, când a zis: «Este mai multă fericire în a da decât în a primi»“ (20:17–35).

37. Prin ce argumentaţie plină de tact a făcut Pavel la Areopag să se înţeleagă clar ideea principală?

³⁷ Celelalte discursuri ale lui Pavel sunt la fel de însufleţitoare, expunând clar principiile biblice. Să menţionăm, de exemplu, argumentaţia magistrală din discursul pe care l-a ţinut la Areopag în faţa stoicilor şi a epicurienilor. La început, el a citat inscripţia de pe un altar, „Unui Dumnezeu necunoscut“, şi s-a folosit de aceasta pentru a arăta că singurul Dumnezeu adevărat, Domnul cerului şi al pământului, care a făcut dintr-un singur om toate naţiunile oamenilor, „nu este departe de niciunul dintre noi“. Apoi, pentru a demonstra cât de absurd era să creadă că proveneau din idoli de aur, de argint sau de piatră, care n-au viaţă, Pavel a citat din cuvintele poeţilor lor: „Căci şi noi suntem urmaşii săi“. Astfel, el a subliniat cu tact suveranitatea Dumnezeului celui viu. Abia în încheierea discursului a vorbit despre înviere, dar nici atunci nu l-a menţionat cu numele pe Cristos. Pavel a făcut să se înţeleagă clar ideea principală că singurul Dumnezeu adevărat este Suveranul suprem şi, drept urmare, unii au devenit credincioşi (17:22–34).

38. Ce studiu încurajează cartea Faptele, şi ce binecuvântări va aduce acesta?

³⁸ Cartea Faptele încurajează studiul continuu şi sârguincios din „toată Scriptura“. Când Pavel a predicat prima dată în Bereea, iudeii de acolo „au primit cuvântul cu cea mai mare însufleţire, cercetând cu atenţie Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile erau aşa“, de aceea au fost lăudaţi că „aveau un caracter mai nobil“ (17:11). Astăzi, la fel ca atunci, cercetarea atentă a Scripturilor alături de congregaţia lui Iehova condusă de spirit va fi binecuvântată, în sensul că ne va ajuta să avem o credinţă puternică şi o convingere fermă. Printr-un astfel de studiu putem ajunge la o înţelegere clară a principiilor divine. Câteva dintre aceste principii sunt expuse în mod remarcabil în Faptele 15:29. Aici, corpul de guvernare, format din apostoli şi fraţi bătrâni din Ierusalim, a făcut cunoscut că circumcizia nu era o cerinţă pentru Israelul spiritual, însă existau interdicţii clare cu privire la idolatrie, sânge şi fornicaţie.

39. a) Cum au fost întăriţi discipolii pentru a face faţă persecuţiilor? b) Ce mărturie curajoasă au depus ei? A fost ea eficientă?

³⁹ Acei discipoli din secolul I au studiat Scripturile inspirate şi astfel au putut să citeze din ele şi să le aplice când a fost necesar. Ei au fost întăriţi prin cunoştinţa exactă şi prin spiritul lui Dumnezeu să facă faţă unor persecuţii crâncene. Petru şi Ioan le-au lăsat un model tuturor creştinilor fideli când le-au spus cu îndrăzneală conducătorilor care li se împotriveau: „Judecaţi voi înşivă dacă este drept în ochii lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. Fiindcă noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit“. Apoi, când au fost duşi iarăşi înaintea Sanhedrinului, care le-a „poruncit clar“ să nu mai predea în numele lui Isus, ei au răspuns fără echivoc: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“. Acest răspuns plin de curaj a fost o excelentă mărturie în faţa conducătorilor şi l-a determinat pe Gamaliel, un renumit învăţător al Legii, să facă bine-cunoscuta sa declaraţie în favoarea libertăţii de închinare, care a dus la eliberarea apostolilor (4:19, 20; 5:28, 29, 34, 35, 38, 39).

40. Cum ne încurajează cartea Faptele să depunem o mărturie temeinică despre Regat?

⁴⁰ Scopul glorios al lui Iehova cu privire la Regatul său, care străbate ca un fir roşu întreaga Biblie, este scos în evidenţă într-un mod cu totul deosebit în cartea Faptele. Chiar la începutul cărţii, Isus este prezentat vorbind „despre lucrurile referitoare la regatul lui Dumnezeu“ în cele 40 de zile dinaintea înălţării sale. Răspunzând la întrebarea discipolilor cu privire la restabilirea Regatului, Isus le-a spus că, mai întâi, ei trebuiau să-i fie martori până în cea mai îndepărtată parte a pământului (1:3, 6, 8). Începând din Ierusalim, discipolii au predicat Regatul cu multă îndrăzneală. Persecuţiile care au urmat au dus la uciderea cu pietre a lui Ştefan şi din cauza lor mulţi discipoli s-au împrăştiat în teritorii noi (7:59, 60). Se consemnează că Filip a anunţat cu mult succes „vestea bună despre regatul lui Dumnezeu“ în Samaria, iar Pavel şi colaboratorii săi au proclamat „regatul“ în Corint, Efes şi Roma. Toţi aceşti creştini din secolul I sunt exemple excelente de încredere fermă în Iehova şi în sprijinul oferit de spiritul său (8:5, 12; 14:5–7, 21, 22; 18:1, 4; 19:1, 8; 20:25; 28:30, 31). Văzând zelul şi curajul lor extraordinar şi observând cât de mult le-a binecuvântat Iehova eforturile, şi noi ne simţim îndemnaţi să ne dovedim fideli, „depunând o mărturie temeinică despre regatul lui Dumnezeu“ (28:23).

[Note de subsol]