De ce luptă „Dumnezeul păcii“

DECLARAŢIA făcută de Iehova în Eden, potrivit căreia avea să pună duşmănie între sămânţa Adversarului său şi sămânţa „femeii“, nu i-a schimbat identitatea de „Dumnezeu al păcii“ (Geneza 3:15; Romani 16:20; 1 Corinteni 14:33). Situaţia de atunci se aseamănă cu cea din timpul vieţii pământeşti a Fiului său Isus Cristos, care, după ce s-a referit la unitatea dintre el şi Tatăl său ceresc, a spus: „Să nu credeţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie“ (Matei 10:32–40). Ministerul lui Isus a produs dezbinări, chiar şi în sânul familiei, dar acest lucru se datora respectării şi proclamării normelor drepte ale lui Dumnezeu şi adevărului său (Luca 12:51–53). Dezbinările au fost consecinţa faptului că mulţi oameni şi-au împietrit inima la aceste adevăruri, în timp ce alţii le-au acceptat (Ioan 8:40, 44–47; 15:22–25; 17:14). Acest lucru era inevitabil dacă se urmărea respectarea principiilor divine, însă vina era a celor care respingeau ce era drept.

Tot la fel, duşmănia prezisă în Geneza se datora faptului că normele perfecte ale lui Iehova nu admiteau nici o scuză pentru conduita rebelă adoptată de „sămânţa“ lui Satan. Conduita rebelă pe care au ales-o oamenii şi îngerii răi a constituit o provocare la adresa suveranităţii legitime a lui Iehova şi a ordinii depline din univers. Pentru a înfrunta această provocare, Iehova a trebuit să devină „un războinic viteaz“, apărându-şi propria reputaţie şi normele drepte, luptând în favoarea celor care îl iubesc şi îl slujesc şi executând judecata împotriva celor care merită distrugerea (Exodul 15:3–7; 1 Samuel 17:45; 2 Cronici 14:11; Isaia 30:27–31; 42:13).