Celibatul şi căsătoria: le priveşti în mod realist?
„Spun aceasta . . . ca să vă îndemn la ceea ce se cuvine şi la slujirea continuă şi fără distragere a Domnului.“ (1 COR. 7:35)
1, 2. De ce trebuie cu toţii să căutăm îndrumarea lui Iehova?
DEZAMĂGIRE, îngrijorare, bucurie. Iată ce simţim uneori când interacţionăm cu persoanele de sex opus. De fapt, puţine aspecte ale vieţii au un efect atât de puternic asupra noastră. Pentru a ţine sub control aceste sentimente, avem nevoie de îndrumarea lui Iehova. Dar trebuie să apelăm la el şi în alte situaţii. De exemplu, un creştin mulţumit cu statutul lui de celibatar ar putea simţi că familia sau prietenii îl presează să se căsătorească. Altul doreşte să facă acest pas, dar n-a găsit încă partenerul potrivit. Iar altul nu se simte pregătit pentru căsătorie şi are nevoie de îndrumare. În plus, cu toţii, căsătoriţi sau celibatari, trebuie să fugim de imoralitate.
2 Aceste situaţii ne pot influenţa nu numai fericirea, ci şi relaţia cu Iehova. În capitolul 7 al primei scrisori către corinteni, Pavel le-a dat sfaturi atât celibatarilor, cât şi celor căsătoriţi. Obiectivul său era să-i ajute să facă ‘ceea ce se cuvine şi să slujească Domnului fără distragere şi continuu’ (1 Cor. 7:35). În timp ce vei analiza sfaturile sale, gândeşte-te cum poţi şi tu, indiferent că eşti sau nu căsătorit, să-i slujeşti mai bine lui Iehova.
O decizie personală
3, 4. a) Ce probleme apar când rudele sau prietenii fac presiuni asupra unui tânăr necăsătorit? b) Cum ne ajută exemplul lui Pavel să avem un punct de vedere echilibrat cu privire la căsătorie?
3 Asemenea societăţii iudaice din secolul I, multe comunităţi din prezent pun mare preţ pe căsătorie. Dacă un tânăr sau o tânără trece de o anumită vârstă şi nu s-a căsătorit, rudele şi prietenii încep să-i dea tot felul de sfaturi. Îi spun pe ocolite că ar trebui să-şi caute mai serios un partener conjugal. Sau îi fac apropouri cu privire la anumite persoane care, în opinia lor, i s-ar potrivi. Poate chiar îi aranjează o întâlnire „întâmplătoare“ cu un potenţial partener. Dar asemenea iniţiative îi pot stânjeni pe cei doi, le pot răni sentimentele sau pot distruge prietenii.
4 Pavel n-a făcut niciodată astfel de presiuni asupra altora (1 Cor. 7:7). El i-a slujit cu bucurie lui Iehova chiar dacă nu a fost căsătorit. Cu toate acestea, el a respectat dreptul altora de a se căsători. Şi creştinii de azi au dreptul să-şi întemeieze o familie sau să rămână celibatari; nimeni nu trebuie să le impună ce să facă.
Celibatari fericiţi
5, 6. De ce a vorbit Pavel în mod pozitiv despre celibat?
5 Pavel a prezentat celibatul într-o lumină pozitivă. (Citeşte 1 Corinteni 7:8.) Deşi nu era căsătorit, el nu s-a considerat superior celor care îşi întemeiaseră o familie, aşa cum se consideră unii clerici celibatari de azi. El a scos în evidenţă avantajul de care se bucură în serviciul lui Iehova mulţi creştini necăsătoriţi: ei pot accepta responsabilităţi care nu le sunt accesibile celor căsătoriţi.
6 De exemplu, Pavel a primit privilegiul de a fi „apostol al naţiunilor“ (Rom. 11:13). Vă invităm să citiţi capitolele 13 la 20 din cartea Faptele şi să-l însoţiţi în timp ce predică alături de alţi misionari în teritorii nelucrate şi înfiinţează multe congregaţii. Pavel s-a confruntat cu încercări prin care puţini dintre noi vor trece vreodată (2 Cor. 11:23–27, 32, 33). Dar bucuria pe care a simţit-o ajutându-i pe oameni să devină discipoli ai lui Cristos a compensat toate suferinţele îndurate (1 Tes. 1:2–7, 9; 2:19). Ar fi putut realiza el atâtea lucruri dacă ar fi fost căsătorit sau dacă ar fi avut copii?
7. Cum profită unii Martori necăsătoriţi de situaţia lor pentru a promova interesele Regatului? Daţi un exemplu.
7 Mulţi creştini necăsătoriţi profită de situaţia lor pentru a susţine într-o măsură mai mare interesele Regatului. De pildă, Sara şi Limbania, două pioniere necăsătorite din Bolivia, s-au mutat într-un sat unde nu se predicase de ani de zile şi unde nu există curent electric. Iată ce relatează ele: „Întrucât nu au nici radio, nici televizor, oamenii îşi petrec timpul liber citind“. Unii le-au spus surorilor că citeau publicaţii ale Martorilor care nu se mai tipăresc. Ele au găsit aproape la fiecare casă persoane interesate de adevăr, astfel că le-a luat mult timp să termine teritoriul respectiv. O bătrânică le-a zis: „Sfârşitul trebuie să fie foarte aproape dacă Martorii au reuşit să ajungă şi la noi“. În scurt timp, unii săteni au început să participe la întruniri.
8, 9. a) De ce a prezentat Pavel celibatul într-o lumină pozitivă? b) Ce avantaje au creştinii necăsătoriţi?
8 Bineînţeles, şi creştinii căsătoriţi au rezultate frumoase când predică în teritorii dificile. Dar anumite repartiţii accesibile pionierilor celibatari pot fi o provocare pentru cei căsătoriţi sau pentru cei care au copii. Pavel ştia că în teritoriul congregaţiilor locale exista potenţial mare de creştere şi voia ca toţi fraţii să aibă parte de aceeaşi bucurie în lucrare ca şi el. Din acest motiv a vorbit despre avantajele celibatului.
9 O pionieră necăsătorită din Statele Unite a scris: „Unii cred că nu poţi fi fericit dacă nu eşti căsătorit. Dar m-am convins că adevărata fericire depinde de prietenia cu Iehova. Celibatul, deşi presupune sacrificii, este un dar minunat dacă ştii să profiţi de el; poate fi un pas spre fericire, nu un obstacol în calea ei. Iehova le arată tuturor afecţiune, indiferent că sunt căsătoriţi sau celibatari“. Această soră slujeşte în prezent într-o ţară unde este mare nevoie de vestitori. Dacă eşti necăsătorit, ai putea să-ţi foloseşti şi tu această libertate pentru a face mai mult în lucrarea de predicare? Celibatul poate fi şi pentru tine un dar nepreţuit de la Iehova!
Celibatari care vor să se căsătorească
10, 11. Cum îi susţine Iehova pe cei care nu şi-au găsit încă un partener de viaţă potrivit?
10 Mulţi slujitori fideli decid la un moment dat să se căsătorească şi încep să îşi caute un tovarăş de viaţă. Ei sunt conştienţi că au nevoie de îndrumare şi îl roagă pe Iehova să-i ajute să-şi găsească un partener potrivit. (Citeşte 1 Corinteni 7:36.)
11 Dacă vrei să te căsătoreşti cu cineva devotat trup şi suflet lui Iehova, roagă-te pentru asta (Filip. 4:6, 7). În cazul în care nu vei găsi imediat un partener, nu te descuraja. Încrede-te în ajutorul lui Iehova şi el te va susţine pe plan afectiv (Evr. 13:6).
12. De ce trebuie un creştin să se gândească bine înainte de a accepta o cerere în căsătorie?
12 Un creştin care îşi caută un partener de viaţă ar putea primi o cerere în căsătorie din partea cuiva cu o spiritualitate îndoielnică sau chiar din partea unui necredincios. Dacă te afli în această situaţie, să nu uiţi că durerea pe care ţi-o va pricinui alegerea unui partener nepotrivit va fi cu mult mai mare decât sentimentele de singurătate pe care le ai, probabil, acum, când eşti necăsătorit. Ţine minte: odată căsătorit, vei fi legat pe viaţă de partenerul tău, la bine şi la rău (1 Cor. 7:27). Nu lua o decizie pe care s-o regreţi mai târziu. (Citeşte 1 Corinteni 7:39.)
Priveşte realist căsătoria
13–15. Ce chestiuni trebuie stabilite înainte de căsătorie?
13 Deşi a spus că o persoană necăsătorită îi poate sluji mai bine lui Iehova, Pavel nu i-a considerat inferiori pe cei care decideau să se căsătorească. El le-a dat sfaturi care să-i ajute să depăşească problemele specifice vieţii de cuplu şi să-şi întărească relaţia.
14 Cuplurile trebuie să aibă aşteptări realiste cu privire la căsătorie. În perioada de curtare, cei doi consideră, probabil, că iubirea lor este unică şi că vor trăi fericiţi toată viaţa. Astfel, pornesc la drum purtaţi de vise, având impresia că nimic nu le va umbri fericirea. Evident, o asemenea concepţie este nerealistă. Deşi momentele romantice din viaţa de cuplu sunt frumoase, ele nu-i pregătesc pe cei doi pentru „necazurile“ inerente căsniciei. (Citeşte 1 Corinteni 7:28.)a
15 Mulţi dintre cei proaspăt căsătoriţi constată cu surprindere, sau chiar cu dezamăgire, că au puncte de vedere diferite cu privire la chestiuni importante precum cheltuielile, petrecerea timpului liber, locuinţa şi vizitarea rudelor apropiate. În plus, amândoi au defecte de personalitate care pot fi deranjante. Unii nu consideră că este important să discute despre aceste lucruri în perioada de curtare, însă, mai târziu, s-ar putea să aibă probleme. Prin urmare, trebuie să le pună la punct înainte de căsătorie.
16. De ce trebuie soţul şi soţia să stabilească de comun acord cum îşi vor rezolva problemele?
16 Pentru a avea o căsnicie fericită, soţul şi soţia trebuie să înfrunte împreună problemele. Trebuie să stabilească de comun acord cum îşi vor disciplina copiii şi cum se vor îngriji de părinţi. Stresul vieţii nu trebuie să-i dezbine. Dacă vor aplica principiile Bibliei, vor putea să rezolve multe probleme, să suporte situaţiile care nu se pot schimba şi să rămână uniţi şi fericiţi (1 Cor. 7:10, 11).
17. De ce anume trebuie să ţină cont soţul şi soţia?
17 Un alt aspect privitor la căsătorie este consemnat în 1 Corinteni 7:32–34. (Citeşte.) Cei căsătoriţi „se îngrijorează pentru lucrurile lumii“, precum hrana, îmbrăcămintea, locuinţa şi alte necesităţi fundamentale. Un bărbat necăsătorit dedică, probabil, mult timp lucrării de predicare. Dar, după căsătorie, el trebuie să folosească o parte din acel timp ‘ca să-i placă soţiei lui’. Bineînţeles, acelaşi lucru este valabil şi în cazul ei. Iehova, în înţelepciunea sa, cunoaşte necesităţile celor doi. El ştie că soţul şi soţia trebuie să folosească o parte din timpul dedicat înainte serviciului sacru pentru a-şi consolida căsnicia.
18. Ce alte schimbări trebuie să facă cei proaspăt căsătoriţi?
18 Însă ce se poate spune despre timpul pe care fiecare dintre cei doi îl rezerva înainte destinderii şi altor activităţi? Dacă soţul şi soţia trebuie să ia o parte din timpul dedicat lui Iehova pentru a-şi întări relaţia, ei ar trebui să facă la fel şi cu timpul alocat înainte prietenilor. Cum s-ar simţi soţia dacă soţul ei ar continua să-şi petreacă timpul liber făcând sport cu prietenii? Sau cum s-ar simţi soţul dacă soţia lui ar sta mult timp cu prietenele? Partenerul neglijat s-ar putea simţi singur, nefericit şi neiubit. Dacă amândoi se străduiesc să-şi întărească relaţia conjugală, astfel de sentimente vor fi evitate (Ef. 5:31).
Iehova pretinde puritate morală
19, 20. a) De ce nu sunt scutite cuplurile căsătorite de ispita imoralităţii? b) Ce pericol există când partenerii de căsătorie stau separaţi mult timp?
19 Slujitorii lui Iehova sunt hotărâţi să rămână curaţi din punct de vedere moral. Unii decid să se căsătorească tocmai pentru a evita problemele de acest fel. Totuşi, căsătoria nu ne protejează automat de necurăţia sexuală. În timpurile biblice, un oraş fortificat le asigura protecţie numai celor care rămâneau în el, la adăpostul zidurilor. Dacă o persoană ieşea când hoţii dădeau târcoale oraşului, ea putea fi jefuită sau chiar ucisă. În mod asemănător, creştinii căsătoriţi se pot feri de imoralitate doar dacă rămân în cadrul limitelor impuse de Fondatorul căsătoriei.
20 Pavel vorbeşte despre aceste limite la 1 Corinteni 7:2–5. Relaţiile sexuale sunt un drept exclusiv al celor doi soţi. Fiecare trebuie să-i dea celuilalt „ceea ce i se cuvine“, adică relaţiile sexuale la care are dreptul. Când soţul şi soţia stau mult timp departe unul de altul, petrecându-şi vacanţele separat sau lucrând foarte mult, se vor priva de ‘ceea ce li se cuvine’. Ar fi foarte dureros dacă, ‘din cauza lipsei de stăpânire’, unul dintre ei ar ceda la presiunile lui Satan şi ar comite adulter. Iehova îi binecuvântează pe soţii care se îngrijesc de familie fără să-şi pună în pericol căsnicia (Ps. 37:25).
Respectarea sfaturilor Bibliei aduce foloase
21. a) De ce este atât de dificilă decizia de a te căsători sau de a rămâne celibatar? b) De ce este util sfatul din 1 Corinteni, capitolul 7?
21 Decizia ta de a rămâne celibatar sau de a te căsători este una dintre cele mai dificile decizii din viaţă. Fiind imperfecţi, cu toţii greşim unii faţă de alţii. De aceea, chiar dacă ne bucurăm de binecuvântarea lui Iehova, nu suntem întru totul scutiţi de dezamăgiri. Atât celibatarii, cât şi cei căsătoriţi trebuie deci să aplice sfaturile din 1 Corinteni, capitolul 7. Astfel, vor şti cum să evite problemele şi-l vor bucura pe Iehova. (Citeşte 1 Corinteni 7:37, 38.) Da, cel mai nobil obiectiv pe care îl poţi avea este să câştigi aprobarea Sa! În felul acesta vei ajunge să trăieşti veşnic în lumea nouă, o lume în care bărbaţii şi femeile nu se vor mai confrunta cu presiunile la care sunt supuşi azi!
[Notă de subsol]
a Vezi cartea Secretul unei familii fericite, capitolul 2, paragrafele 16–19.
Poţi răspunde?
• De ce nu trebuie să facem presiuni asupra altora ca să se căsătorească?
• Cum poate un celibatar să profite de situaţia sa?
• Cum se pot pregăti pentru problemele specifice căsniciei două persoane aflate în perioada de curtare?
• De ce trebuie creştinii căsătoriţi să fie atenţi şi ei la pericolul imoralităţii?
[Legenda fotografiilor de la pagina 14]
Creştinii necăsătoriţi găsesc bucurie când petrec mult timp în lucrarea de predicare
[Legenda fotografiei de la pagina 16]
Ce schimbări trebuie să facă un cuplu proaspăt căsătorit?