Fiţi mândri că sunteţi creştini!

„Cine se laudă să se laude în Iehova.“ — 1 CORINTENI 1:31.

 1. Ce tendinţă este evidentă în atitudinea oamenilor faţă de religie?

„APATEISM.“ Acest cuvânt a fost inventat recent de un analist pe probleme religioase pentru a descrie atitudinea multor oameni faţă de propria credinţă. El a explicat: „Cel mai puternic curent religios din zilele noastre nu este, de fapt, o religie, ci o atitudine pe care am putea-o numi cel mai bine «apateism»“. Argumentând, el a definit apateismul drept „tendinţă de a nu da prea mare importanţă propriei religii“. Mulţi oameni, a remarcat acest analist, „cred în Dumnezeu . . ., dar nu prea le pasă de el“.

 2. a) De ce nu este surprinzător că oamenii au devenit indiferenţi faţă de lucrurile spirituale? b) De ce este indiferenţa un pericol pentru creştinii adevăraţi?

² Pe cei ce studiază Biblia nu-i surprinde această tendinţă spre apatie (Luca 18:8). Lipsa de interes şi de zel faţă de religie în general este de aşteptat, întrucât religia falsă îi înşală şi îi dezamăgeşte de mult timp pe oameni (Revelaţia 17:15, 16). Acest spirit care predomină în societatea actuală constituie un pericol şi pentru creştinii adevăraţi. Nu ne putem permite să devenim nepăsători cu privire la credinţă şi să ne pierdem zelul pentru serviciul lui Dumnezeu şi pentru adevărul biblic. Isus a avertizat asupra apatiei spirituale spunându-le creştinilor care locuiau în Laodiceea secolului I: „Nu eşti nici rece, nici fierbinte. Aş dori să fii rece sau fierbinte. . . . Eşti căldicel“. — Revelaţia 3:15–18.

Să înţelegem cine suntem

 3. Ce motive au creştinii să fie mândri?

³ Pentru a lupta împotriva apatiei spirituale, creştinii trebuie să ştie bine cine sunt şi să fie mândri, în sensul bun al cuvântului, de propria identitate de slujitori ai lui Iehova şi discipoli ai lui Cristos. Biblia ne arată cine suntem. Suntem „martori“ ai lui Iehova, „colaboratori ai lui Dumnezeu“, deoarece le predicăm altora ‘vestea bună’ (Isaia 43:10; 1 Corinteni 3:9; Matei 24:14). Suntem oameni care ‘se iubesc unii pe alţii’, creştini adevăraţi care, „prin folosire, şi-au exersat facultăţile de percepţie ca să deosebească atât binele, cât şi răul“ (Ioan 13:34; Evrei 5:14). Suntem „surse de lumină în lume“ (Filipeni 2:15). Suntem persoane care se străduiesc ‘să-şi menţină excelentă conduita printre naţiuni’. — 1 Petru 2:12; 2 Petru 3:11, 14.

 4. Prin ce se mai identifică închinătorii lui Iehova?

⁴ Închinătorii adevăraţi ai lui Iehova ştiu, totodată, că „nu fac parte din lume“, după cum nici Conducătorul lor, Isus Cristos, nu a făcut parte din lume (Ioan 17:16). Ei se păstrează separaţi de „cei din naţiuni“, care „sunt în întuneric din punct de vedere mintal şi înstrăinaţi de viaţa lui Dumnezeu“ (Efeseni 4:17, 18). Prin urmare, continuatorii lui Isus ‘resping impietatea şi dorinţele lumeşti şi trăiesc cu judecată sănătoasă, dreptate şi devoţiune sfântă în actualul sistem de lucruri’. — Tit 2:12.

 5. Cum trebuie înţeles îndemnul de ‘a ne lăuda în Iehova’?

⁵ Ştiind bine cine suntem şi fiind conştienţi de relaţiile noastre cu Suveranul universului, ne simţim îndemnaţi ‘să ne lăudăm în Iehova’ (1 Corinteni 1:31). În ce sens? Fiind creştini adevăraţi, suntem mândri că Iehova este Dumnezeul nostru. Noi urmăm îndemnul: „Cel care se laudă, să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt DOMNUL, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ“ (Ieremia 9:24)! Noi ‘ne lăudăm’ cu privilegiul de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi de a fi folosiţi de el pentru a-i ajuta pe alţii.

O adevărată încercare

 6. De ce le este greu unora să păstreze viu în minte că sunt creştini?

⁶ Este adevărat, nu e întotdeauna uşor să păstrăm viu în minte că suntem creştini. Un tânăr care a crescut în adevăr îşi aminteşte că, o vreme, a slăbit din punct de vedere spiritual. El spune: „Uneori nu ştiam de ce sunt Martor al lui Iehova. Cunoşteam adevărul de mic, dar câteodată mă gândeam că fac parte pur şi simplu dintr-o religie recunoscută, ca oricare alta“. Alţii lasă ca lumea divertismentelor, mass-media şi concepţia lumească despre viaţă să le modeleze identitatea (Efeseni 2:2, 3). Din când în când, unii creştini trec prin perioade în care se îndoiesc de ei înşişi şi simt nevoia să-şi reanalizeze valorile şi obiectivele.

 7. a) Ce fel de autoanaliză este potrivit să-şi facă slujitorii lui Dumnezeu? b) Ce pericol există?

⁷ Este greşit să ne analizăm din când din când cu atenţie? Nicidecum. Ne amintim probabil că apostolul Pavel i-a îndemnat pe creştini să continue să se examineze: „Verificaţi mereu dacă sunteţi în credinţă, dovediţi mereu ceea ce sunteţi voi înşivă“ (2 Corinteni 13:5). Prin aceste cuvinte, apostolul îi încuraja să-şi canalizeze bine eforturile ca să depisteze orice slăbiciune spirituală şi să ia măsurile necesare pentru a o învinge. Când verifică dacă este în credinţă, creştinul trebuie să vadă dacă cuvintele şi faptele lui sunt în armonie cu credinţa sa. Însă, dacă este greşit orientată, autoanaliza care ne îndeamnă să ne căutăm „identitatea“ sau să căutăm răspunsuri independent de relaţiile noastre cu Iehova sau în afara congregaţiei creştine se va dovedi inutilă şi poate chiar fatală pe plan spiritual.a Nu am dori niciodată ‘să suferim un naufragiu în ce priveşte credinţa’! — 1 Timotei 1:19.

Nu suntem scutiţi de încercări

 8, 9. a) Cum a arătat Moise că nu avea încredere în sine? b) Cum a reacţionat Iehova când Moise a ezitat să-şi asume o anumită responsabilitate? c) Ce efect are asupra voastră promisiunea că Iehova vă va susţine?

⁸ Dar dacă uneori un creştin îşi pierde încrederea în propriile capacităţi, ar trebui el oare să se considere fără valoare? Bineînţeles că nu! El poate găsi mângâiere în faptul de a şti că şi în trecut unii martori fideli ai lui Dumnezeu au încercat astfel de sentimente. Să ne gândim, de pildă, la Moise, care a fost un remarcabil exemplu de credinţă, loialitate şi devoţiune sfântă. Când i s-a încredinţat o misiune care i s-a părut peste puterile sale, Moise a ezitat întrebând: „Cine sunt eu?“ (Exodul 3:11). După cât se pare, primul gând care i-a trecut prin minte a fost: „Eu sunt un nimeni!“ sau „Nu mă simt capabil să-mi asum această responsabilitate!“ Dar de ce se simţea Moise incompetent? Pentru a înţelege acest lucru, trebuie să luăm în calcul câteva aspecte din trecutul său şi situaţia sa personală: Făcea parte dintr-o naţiune de sclavi. Fusese respins de poporul său. Nu avea o vorbire fluentă (Exodul 1:13, 14; 2:11–14; 4:10). Era păstor, o ocupaţie pe care egiptenii o considerau dezgustătoare (Geneza 46:34). Nu e de mirare că Moise a considerat că nu el era omul potrivit pentru a elibera din sclavie poporul lui Dumnezeu!

⁹ Iehova l-a încurajat pe Moise prin două promisiuni extraordinare: „Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta“ (Exodul 3:12). Întrucât Moise era nesigur pe sine, Dumnezeu i-a spus că avea să fie în permanenţă cu el şi că Moise avea să elibereze în mod sigur poporul. De-a lungul secolelor, Dumnezeu a continuat să le promită sprijin slujitorilor săi. De exemplu, când israeliţii se pregăteau să intre în Ţara Promisă, el le-a spus prin intermediul lui Moise următoarele: „Întăriţi-vă şi fiţi plini de curaj. . . . DOMNUL Dumnezeul tău va merge El Însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa“ (Deuteronomul 31:6). Iehova l-a încurajat şi pe Iosua spunând: „Nimeni nu va putea să stea înaintea ta, în toate zilele vieţii tale. . . . Eu voi fi cu tine . . .; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi“ (Iosua 1:5). Iar creştinilor Dumnezeu le promite: „Nicidecum nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi“ (Evrei 13:5). Având un asemenea sprijin, ar trebui să fim mândri că suntem creştini!

10, 11. Cum a fost ajutat levitul Asaf să-şi păstreze o atitudine corectă faţă de valoarea serviciului său pentru Iehova?

¹⁰ La aproximativ 5 secole după Moise, un levit fidel pe nume Asaf a recunoscut cu francheţe că, la un moment dat, s-a îndoit de valoarea integrităţii. Asaf a observat că, în timp ce el se străduia din răsputeri să-i slujească lui Dumnezeu în pofida încercărilor şi tentaţiilor, unii care îl batjocoreau pe Dumnezeu dobândeau mai multă putere şi o duceau din ce în ce mai bine pe plan material. Ce efect a avut acest lucru asupra lui Asaf? „Era să mi se îndoaie piciorul“, a recunoscut el. „Puţin a lipsit să-mi alunece paşii, căci eram invidios faţă de cei aroganţi, când vedeam prosperitatea celor răi.“ Asaf a început să se îndoiască de importanţa faptului de a fi un închinător al lui Iehova. „Degeaba dar mi-am curăţit eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie“, se gândea el. „În fiecare zi sunt lovit.“ — Psalmul 73:2, 3, 13, 14.

¹¹ Ce a făcut Asaf când a fost asaltat de aceste sentimente tulburătoare? Şi le-a negat el oare? Nu. El şi le-a exprimat în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, după cum putem vedea în Psalmul 73. În cazul lui Asaf, punctul de cotitură a fost vizita sa la templu. Aici, el şi-a dat seama că a-i fi devotat lui Dumnezeu reprezintă totuşi cel mai bun mod de viaţă. Odată ce şi-a reînsufleţit aprecierea pentru serviciul divin, el a înţeles că Iehova urăşte răutatea şi că, la timpul potrivit, cei răi vor fi pedepsiţi (Psalmul 73:17–19). Corectându-şi punctul de vedere, Asaf şi-a cristalizat sentimentul identităţii de slujitor privilegiat al lui Iehova. El i-a spus lui Dumnezeu: „Eu sunt totdeauna cu Tine; Tu m-ai apucat de mâna dreaptă, Tu mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă“ (Psalmul 73:23, 24). Asaf a ajuns ‘să se laude din nou în Dumnezeu’. — Psalmul 34:2.

Ei au avut un puternic simţ al identităţii

12, 13. Daţi exemple de personaje biblice care au fost mândre de relaţiile lor cu Dumnezeu.

¹² O modalitate de a ne dezvolta simţul identităţii creştine este să examinăm şi să imităm credinţa închinătorilor loiali care, în pofida dificultăţilor, au fost cu adevărat mândri de prietenia lor cu Dumnezeu. Să ne gândim, de exemplu, la Iosif, fiul lui Iacov. Când era foarte tânăr, el a fost trădat, vândut ca sclav şi dus în Egipt, la sute de kilometri depărtare de tatăl său temător de Dumnezeu. În mediul în care a ajuns să trăiască, nu mai avea parte de căldura şi sprijinul cu care se obişnuise acasă. În Egipt, Iosif nu avea lângă el nici un închinător al lui Iehova la care să apeleze pentru un sfat sănătos. Aici, el a trecut prin situaţii care i-au pus la încercare integritatea morală şi încrederea în Dumnezeu. Cu toate acestea, Iosif a făcut eforturi conştiente ca să nu scape nici o clipă din vedere că era slujitor al lui Dumnezeu. Astfel, el a rămas fidel respectând ceea ce ştia că era drept. Chiar şi într-un mediu ostil, el a fost mândru că i se închina lui Iehova şi nu a ezitat să-şi facă cunoscut punctul de vedere. — Geneza 39:7–10.

¹³ Opt secole mai târziu, o fetiţă israelită a fost luată captivă şi a devenit sclavă în casa generalului sirian Naaman. Cu toate acestea, ea nu a uitat că era o închinătoare a lui Iehova. Când i s-a ivit ocazia, a depus cu îndrăzneală o mărturie frumoasă despre Iehova arătând că Elisei era profetul adevăratului Dumnezeu (2 Împăraţi 5:1–19). Ani mai târziu, tânărul rege Iosia, deşi trăia într-un mediu corupt, a decretat reforme religioase de durată, a reparat templul lui Dumnezeu şi a ajutat naţiunea să se întoarcă la Iehova. El a fost mândru de credinţa şi de închinarea sa (2 Cronici, capitolele 34 şi 35). În Babilon, Daniel şi cei trei prieteni evrei ai săi nu au uitat nici o clipă că erau slujitori ai lui Iehova. Deşi au fost supuşi la încercări şi s-au confruntat cu tentaţii, ei şi-au păstrat integritatea. Fără îndoială, au fost mândri că erau slujitori ai lui Iehova. — Daniel 1:8–20.

Fii mândru că eşti creştin

14, 15. Ce înseamnă printre altele a fi mândri că suntem creştini?

¹⁴ Aceşti slujitori ai lui Dumnezeu n-au dat greş, deoarece au fost mândri, în sensul bun al cuvântului, de poziţia lor înaintea lui Dumnezeu. Dar ce se poate spune despre noi? Ce înseamnă a fi mândri că suntem creştini?

¹⁵ În primul rând, aceasta înseamnă să fim profund recunoscători că facem parte din poporul care poartă numele lui Iehova şi că ne bucurăm de binecuvântarea şi aprobarea Sa. Dumnezeu îi ştie foarte bine pe cei care sunt ai lui. Apostolul Pavel, care a trăit într-o perioadă de mare confuzie religioasă, a scris: „Iehova îi cunoaşte pe cei care îi aparţin“ (2 Timotei 2:19; Numeri 16:5). El este mândru de ei. Dumnezeu declară: „Cel care se atinge de voi se atinge de lumina ochilor [mei]“ (Zaharia 2:8). Este limpede că Iehova ne iubeşte. Şi noi trebuie să-l iubim. Pavel a făcut următoarea remarcă: „Dacă cineva îl iubeşte pe Dumnezeu, acela este cunoscut de el“. — 1 Corinteni 8:3.

16, 17. De ce pot creştinii, tineri şi vârstnici, să fie mândri de moştenirea lor spirituală?

¹⁶ Tinerii care au crescut în familii de Martori ai lui Iehova trebuie să se gândească dacă îşi construiesc identitatea creştină pe baza unor relaţii personale strânse cu Dumnezeu. Ei nu se pot baza doar pe credinţa părinţilor. Referitor la fiecare slujitor al lui Dumnezeu, Pavel a scris: „Pentru propriul său stăpân stă în picioare sau cade“. Pavel continuă astfel: „Fiecare dintre noi îi va da socoteală despre sine lui Dumnezeu“ (Romani 14:4, 12). Evident, faptul de a continua fără tragere de inimă tradiţia religioasă a familiei nu poate întreţine o prietenie strânsă şi de durată cu Iehova.

¹⁷ Există o listă lungă de martori ai lui Iehova, de la fidelul Abel, de acum 6 000 de ani, până la ‘marea mulţime’ de Martori din timpurile moderne. Pe această listă îşi vor trece numele şi numeroşii închinători ai lui Iehova care se vor bucura de viaţă veşnică în viitor (Revelaţia 7:9; Evrei 11:4). Noi suntem cei care s-au alăturat în ultimul timp acestui lung şir de închinători fideli. Ce minunată moştenire spirituală avem!

18. În ce fel ne deosebesc de lume valorile şi normele creştine?

¹⁸ Identitatea noastră creştină reprezintă totodată ansamblul de valori, calităţi, norme şi trăsături proprii unui creştin. Ea reprezintă ‘Calea’, singura cale de viaţă reuşită şi care ne aduce aprobarea lui Dumnezeu (Faptele 9:2; Efeseni 4:22–24). Creştinii ‘se asigură de toate lucrurile’ şi ‘ţin ferm la ceea ce este excelent’ (1 Tesaloniceni 5:21). Noi observăm foarte bine marea deosebire dintre creştinism şi lumea înstrăinată de Dumnezeu. Iehova arată foarte clar diferenţa dintre închinarea adevărată şi cea falsă. Prin intermediul profetului Maleahi, el a declarat: „Veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel drept şi cel rău, dintre cel care slujeşte lui Dumnezeu şi cel care nu-I slujeşte“. — Maleahi 3:18.

19. În ce situaţie nu vor ajunge niciodată creştinii adevăraţi?

¹⁹ În această lume în care domneşte confuzia este foarte important ‘să ne lăudăm în Iehova’. Ce ne poate ajuta să fim mândri că avem un asemenea Dumnezeu şi să nu pierdem nici o clipă din vedere că suntem creştini? În următorul articol vor fi prezentate câteva sugestii utile. În timp ce le analizaţi, puteţi fi siguri de un lucru: Creştinii adevăraţi nu vor cădea niciodată victimă „apateismului“.

[Notă de subsol]

Vă amintiţi?

• Cum pot creştinii ‘să se laude în Iehova’?

• Ce aţi învăţat din exemplul lui Moise şi al lui Asaf?

• Menţionaţi câteva personaje biblice care au fost mândre că i-au slujit lui Dumnezeu.

• Ce înseamnă a fi mândri că suntem creştini?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 14]

Un timp, Moise nu a avut încredere în el

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 15]

Mulţi slujitori din vechime ai lui Iehova au fost mândri de identitatea lor