Iehova duce mulţi fii la glorie

„Se cuvenea ca [Dumnezeu], ducându-i pe mulţi fii la glorie, să-l facă perfect prin suferinţe pe Instrumentul principal al salvării lor.“ — EVREI 2:10, NW.

 1. De ce putem fi siguri că scopul lui Iehova cu privire la omenire se va împlini?

IEHOVA a creat pământul pentru a fi locuinţa eternă a unei familii umane perfecte care să se bucure de o viaţă fără sfârşit (Eclesiastul 1:4; Isaia 45:12, 18). Este adevărat că strămoşul nostru Adam a păcătuit şi, ca urmare, le-a transmis descendenţilor săi păcatul şi moartea. Totuşi, scopul lui Dumnezeu cu privire la omenire se va împlini prin intermediul Seminţei Promise de el, Isus Cristos (Geneza 3:15; 22:18; Romani 5:12–21; Galateni 3:16). Iubirea faţă de lumea omenirii l-a îndemnat pe Iehova să-l dea pe „singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:16). Iar iubirea l-a îndemnat pe Isus „să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ (Matei 20:28). Această „răscumpărare corespunzătoare“ cumpără înapoi drepturile şi perspectivele pierdute de Adam şi face posibilă viaţa veşnică. — 1 Timotei 2:5, 6, NW; Ioan 17:3.

 2. Cum a fost prefigurată aplicarea jertfei de răscumpărare a lui Isus cu ocazia Zilei anuale a Ispăşirii din Israel?

² Aplicarea jertfei de răscumpărare a lui Isus a fost prefigurată cu ocazia Zilei anuale a Ispăşirii. În ziua respectivă, marele preot al Israelului aducea un taur ca jertfă pentru păcat şi prezenta sângele acestuia la Arca sfântă din Locul Preasfânt care se afla în tabernacol, iar mai târziu în templu. El aducea această jertfă pentru el însuşi, pentru casa lui şi pentru tribul lui Levi. În mod asemănător, Isus Cristos a prezentat în faţa lui Dumnezeu valoarea sângelui său pentru a acoperi mai întâi păcatele „fraţilor“ săi spirituali (Evrei 2:12; 10:19–22; Leviticul 16:6, 11–14). În Ziua Ispăşirii, marele preot aducea şi un ţap ca jertfă pentru păcat şi prezenta sângele acestuia în Locul Preasfânt, făcând astfel ispăşire pentru păcatele celor 12 triburi nepreoţeşti ale Israelului. În mod asemănător, Marele Preot, Isus Cristos, va aplica valoarea sângelui său în favoarea oamenilor care nu sunt din clasa preoţească, dar care exercită credinţă, ştergându-le păcatele. — Leviticul 16:15.

Duşi la glorie

 3. Potrivit cu Evrei 2:9, 10, ce a făcut Dumnezeu timp de 1 900 de ani?

³ Timp de 1 900 de ani, Dumnezeu a făcut ceva extraordinar în privinţa „fraţilor“ lui Isus. Referitor la aceasta, apostolul Pavel a scris: „Noi îl vedem pe Isus, care a fost făcut puţin mai prejos decât îngerii, încoronat cu glorie şi onoare pentru că a suferit moartea, ca el, prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, să guste moartea pentru fiecare. Căci se cuvenea ca acela [Iehova Dumnezeu] pentru care sunt toate lucrurile şi prin intermediul căruia sunt toate lucrurile, ducându-i pe mulţi fii la glorie, să-l facă perfect prin suferinţe pe Instrumentul principal al salvării lor“ (Evrei 2:9, 10, NW). Instrumentul principal al salvării este Isus Cristos, care a învăţat ascultarea perfectă prin lucrurile pe care le-a suferit când a trăit ca om pe pământ (Evrei 5:7–10). Isus a fost primul dintre cei ce urmau să fie născuţi ca fii spirituali ai lui Dumnezeu.

 4. Când şi cum a fost născut Isus ca Fiu spiritual al lui Dumnezeu?

⁴ Iehova s-a folosit de spiritul său sfânt, sau de forţa sa activă, pentru a-i da naştere lui Isus în calitate de Fiu spiritual al său, ca să-l ducă la glorie cerească. Când era numai cu Ioan Botezătorul, Isus a fost scufundat complet în apă pentru a simboliza faptul că se prezenta înaintea lui Dumnezeu. Relatarea evanghelică a lui Luca spune: „Fiind botezat tot poporul, a fost botezat şi Isus; şi, rugându-Se, s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în formă de trup, ca un porumbel. Şi din cer a venit un glas: «Tu eşti Fiul Meu prea iubit; în Tine Îmi găsesc desfătarea!»“ (Luca 3:21, 22). Ioan a văzut spiritul sfânt venind asupra lui Isus şi a auzit glasul lui Iehova numindu-l în mod deschis Fiul Său preaiubit. În acel moment, Iehova l-a născut prin spirit sfânt pe Isus, primul dintre acei ‘mulţi fii care aveau să fie duşi la glorie’.

 5. Cine şi câţi sunt cei care au beneficiat primii de jertfa lui Isus?

⁵ „Fraţii“ lui Isus au fost primii care au beneficiat de jertfa sa (Evrei 2:12–18). Într-o viziune, apostolul Ioan i-a văzut pe aceştia în glorie pe muntele Sion ceresc împreună cu Mielul, Domnul Isus Cristos înviat. Tot Ioan a dezvăluit şi numărul lor, spunând: „M-am uitat şi iată, Mielul stătea pe Muntele Sion; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. . . . Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină“ (Apocalipsa 14:1–5). Aşadar, aceşti ‘mulţi fii duşi la glorie’ în cer sunt, în total, numai 144 001 — Isus şi fraţii lui spirituali.

„Născut din Dumnezeu“

 6, 7. Cine sunt cei ‘născuţi din Dumnezeu’, şi ce înseamnă aceasta pentru ei?

⁶ Cei aduşi în existenţă de către Iehova sunt „născu[ţi] din Dumnezeu“. Adresându-li-se acestora, apostolul Ioan a scris: „Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânţa [reproductivă a lui Iehova, NW] rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu“ (1 Ioan 3:9). „Sămânţa reproductivă“ este spiritul sfânt al lui Dumnezeu. Lucrând în armonie cu cuvântul său, acest spirit l-a „născut din nou“ pe fiecare dintre cei 144 000, dându-i o speranţă cerească. — 1 Petru 1:3–5, 23.

⁷ Isus a fost Fiul lui Dumnezeu de la naşterea sa ca om, tot aşa cum omul perfect Adam a fost ‘fiul lui Dumnezeu’ (Luca 1:35; 3:38). Însă este semnificativ faptul că, după botezul lui Isus, Iehova a declarat: „Tu eşti Fiul meu cel iubit; eu te-am aprobat“ (Marcu 1:11, NW). Această declaraţie însoţită de revărsarea spiritului sfânt arăta clar că Dumnezeu l-a adus în existenţă în acel moment pe Isus ca Fiu spiritual al Său. În sens figurat, atunci Isus a fost „născut din nou“, având dreptul să primească încă o dată viaţă ca Fiu spiritual al lui Dumnezeu în cer. Asemenea lui, cei 144 000 de fraţi spirituali ai săi sunt „născuţi din nou“ (Ioan 3:1–8; vezi Turnul de veghere din 15 noiembrie 1992, paginile 3–6). Şi tot ca Isus, ei sunt unşi de Dumnezeu şi au misiunea de a proclama vestea bună. — Isaia 61:1, 2; Luca 4:16–21; 1 Ioan 2:20.

Dovezi ale naşterii spirituale

 8. Ce dovezi ale naşterii spirituale au existat în cazul a) lui Isus, b) al primilor săi discipoli?

⁸ Au existat dovezi ale naşterii spirituale a lui Isus. Ioan Botezătorul a văzut spiritul coborându-se peste Isus şi l-a auzit pe Dumnezeu numindu-l Fiu spiritual pe cel care tocmai fusese uns în calitate de Mesia. Dar cum aveau să ştie discipolii lui Isus că fuseseră născuţi de spirit? În ziua înălţării lui la cer, Isus le-a spus: „Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt [spirit sfânt, NW]“ (Faptele 1:5). Discipolii lui Isus au fost „botezaţi cu spirit sfânt“ în ziua Penticostei din anul 33 e.n. Acea revărsare de spirit a fost însoţită de ‘un sunet din cer ca vâjâitul unui vânt puternic’ şi de „limbi ca de foc“ care s-au pus pe capul fiecărui discipol. Uluitor a fost faptul că discipolii aveau capacitatea de a ‘vorbi în alte limbi, după cum le da spiritul să vorbească’. Aşadar, au existat dovezi vizibile şi audibile ale faptului că, pentru continuatorii lui Cristos, se deschisese calea spre glorie cerească în calitate de fii ai lui Dumnezeu. — Faptele 2:1–4, 14–21; Ioel 2:28, 29.

 9. Ce a dovedit că samaritenii, Corneliu şi alţii din secolul întâi au fost născuţi de spirit?

⁹ După câtva timp, Filip evanghelizatorul predica în Samaria. Deşi samaritenii au acceptat mesajul lui şi s-au botezat, ei nu aveau dovada că Dumnezeu îi născuse ca fii ai săi. Când apostolii Petru şi Ioan s-au rugat şi şi-au pus mâinile peste acei credincioşi, ei „au primit Duh Sfânt“ într-un mod nespecificat, dar evident pentru observatori (Faptele 8:4–25). Aceasta era dovada că acei samariteni credincioşi fuseseră născuţi de spirit ca fii ai lui Dumnezeu. Tot la fel, în anul 36 e.n., Corneliu şi alţi neiudei au acceptat adevărul lui Dumnezeu. Petru şi credincioşii iudei care îl însoţiseră „au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste celelalte popoare; căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu“ (Faptele 10:44–48). Mulţi creştini din secolul I au primit „darurile spiritului“, cum ar fi vorbirea în limbi (1 Corinteni 14:12, 32, NW). Aceste persoane aveau deci o dovadă clară că fuseseră născute de spirit. Dar cum aveau să ştie creştinii de mai târziu dacă fuseseră născuţi de spirit sau nu?

Mărturia spiritului

10, 11. Pe baza textului din Romani 8:15–17, cum aţi explica faptul că spiritul depune mărturie împreună cu cei care sunt moştenitori cu Cristos?

¹⁰ Toţi cei 144 000 de creştini unşi au avut dovada incontestabilă a faptului că aveau spiritul lui Dumnezeu. În acest sens, Pavel a scris: „[Voi] aţi primit un spirit de adopţiune ca fii, spirit prin care strigăm: «Abba, Tată!» Însuşi spiritul depune mărturie împreună cu spiritul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Deci dacă suntem copii, suntem şi moştenitori; într-adevăr moştenitori ai lui Dumnezeu, dar moştenitori împreună cu Cristos, dacă suferim împreună cu el, ca să fim şi glorificaţi împreună cu el“ (Romani 8:15–17, NW). Creştinii unşi au un sentiment filial faţă de Tatăl lor ceresc, un sentiment profund că îi aparţin lui ca fii (Galateni 4:6, 7). Ei sunt absolut siguri că Dumnezeu i-a născut ca fii spirituali ai săi şi ca moştenitori împreună cu Cristos ai Regatului ceresc. În această privinţă, spiritul sfânt al lui Iehova joacă un rol determinant.

¹¹ Sub influenţa spiritului sfânt al lui Dumnezeu, spiritul celor unşi, sau atitudinea lor dominantă, îi îndeamnă să aplice la ei înşişi cele menţionate în Cuvântul lui Dumnezeu despre speranţa cerească. De exemplu, când citesc ce spun Scripturile despre copiii spirituali ai lui Iehova, ei recunosc în mod spontan că acele cuvinte li se aplică (1 Ioan 3:2). Ei ştiu că au fost „botezaţi în Cristos Isus“ şi în moartea lui (Romani 6:3, NW). Ei au convingerea fermă că sunt fiii spirituali ai lui Dumnezeu, care vor muri şi vor fi înviaţi la glorie cerească, la fel ca Isus.

12. Ce a generat spiritul lui Dumnezeu în creştinii unşi?

¹² Faptul de a deveni un fiu spiritual nu este o dorinţă cultivată. Cei născuţi de spirit nu vor să meargă la cer din cauza necazurilor care există acum pe pământ (Iov 14:1). Dimpotrivă, spiritul lui Iehova a generat în cei cu adevărat unşi o speranţă şi o dorinţă neobişnuită pentru oameni în general. Aceşti creştini unşi ştiu că viaţa veşnică într-o stare de perfecţiune umană pe un pământ paradiziac, în mijlocul unei familii fericite şi al prietenilor va fi un lucru minunat. Totuşi, inima lor nu tânjeşte după o astfel de viaţă. Cei unşi nutresc o speranţă cerească atât de puternică, încât îşi sacrifică de bunăvoie toate perspectivele pământeşti şi tot ce îi leagă de pământ. — 2 Petru 1:13, 14.

13. Potrivit textului din 2 Corinteni 5:1–5, care era „dorinţa“ fierbinte a lui Pavel, şi ce demonstrează aceasta cu privire la cei născuţi de spirit?

¹³ Pentru aceste persoane, speranţa vieţii cereşti oferită de Dumnezeu este atât de puternică, încât ele nutresc aceleaşi sentimente ca Pavel, care a scris: „Ştim că dacă se desface casa pământească a cortului nostru, avem în ceruri o clădire de la Dumnezeu, o casă veşnică, nefăcută de mână. Şi în adevăr, gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră din cer, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi, nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi. Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi [de acesta], ci să fim îmbrăcaţi [cu celălalt], pentru ca ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel care ne-a făcut chiar pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului [acontul a ceea ce trebuie să vină, adică spiritul, NW]“ (2 Corinteni 5:1–5). „Dorinţa“ fierbinte a lui Pavel era aceea de a fi înviat în cer în calitate de creatură spirituală nemuritoare. Vorbind în sens metaforic despre corpul uman, el îl compară cu un cort care se poate prăbuşi oricând, o structură fragilă şi temporară în comparaţie cu o casă. Deşi trăiesc pe pământ într-un corp carnal, muritor, creştinii care au spiritul ca acont al vieţii cereşti viitoare aşteaptă cu nerăbdare „o clădire de la Dumnezeu“, un corp spiritual nemuritor şi incoruptibil (1 Corinteni 15:50–53). La fel ca Pavel, ei pot spune cu sinceritate: „Suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta [uman], ca să fim acasă [în cer] la Domnul“. — 2 Corinteni 5:8.

Incluşi în legăminte speciale

14. Când a instituit Comemorarea, ce legământ a menţionat mai întâi Isus, şi ce rol joacă acesta pentru israeliţii spirituali?

¹⁴ Creştinii născuţi de spirit sunt siguri că au fost incluşi în două legăminte speciale. Isus a menţionat unul dintre acestea când a folosit pâine nedospită şi vin pentru a institui Comemorarea apropiatei sale morţi şi a spus cu privire la paharul cu vin: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, care se varsă pentru voi“ (Luca 22:20; 1 Corinteni 11:25). Cine sunt participanţii la noul legământ? Iehova Dumnezeu şi membrii Israelului spiritual — cei pe care Iehova şi-a propus să-i ducă la glorie cerească (Ieremia 31:31–34; Galateni 6:15, 16; Evrei 12:22–24). Intrând în vigoare datorită sângelui vărsat al lui Isus, noul legământ scoate dintre naţiuni un popor pentru numele lui Iehova şi face din aceşti creştini născuţi de spirit o parte a „seminţei“ lui Avraam (Galateni 3:26–29; Faptele 15:14). Noul legământ le dă ocazia tuturor israeliţilor spirituali să ajungă la glorie prin înviere la viaţă nemuritoare în ceruri. Întrucât acesta este un ‘legământ veşnic’, foloasele ce decurg din el vor dura pentru totdeauna. Rămâne de văzut dacă acest legământ va juca şi alte roluri pe parcursul Mileniului şi după aceea. — Evrei 13:20.

15. În armonie cu Luca 22:28–30, în ce alt legământ au început să fie incluşi discipolii unşi ai lui Isus, şi când?

¹⁵ Acei „mulţi fii“ pe care Iehova şi-a propus să-i ‘ducă la glorie’ au fost totodată incluşi în mod individual în legământul pentru un Regat ceresc. Cu privire la acest legământ încheiat între el însuşi şi continuatorii săi, Isus a spus: „Voi sunteţi aceia care aţi rezistat cu mine în încercările mele; şi eu închei un legământ cu voi, la fel cum Tatăl meu a încheiat un legământ cu mine, pentru un regat, ca să mâncaţi şi să beţi la masa mea în regatul meu şi să şedeţi pe tronuri, ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel“ (Luca 22:28–30, NW). Legământul pentru Regat a intrat în vigoare când discipolii lui Isus au fost unşi cu spirit sfânt la Penticosta din 33 e.n. Acel legământ încheiat între Cristos şi regii asociaţi lui rămâne în vigoare pentru totdeauna (Apocalipsa 22:5). Ca urmare, creştinii născuţi de spirit sunt siguri că fac parte din noul legământ şi din legământul pentru Regat. Aşadar, când se celebrează Cina Domnului, numai creştinii unşi care au mai rămas pe pământ, relativ puţini la număr, se împărtăşesc din pâine, care reprezintă corpul uman fără păcat al lui Isus, şi din vin, care semnifică sângele lui perfect vărsat în moarte, sânge care validează noul legământ. — 1 Corinteni 11:23–26; vezi Turnul de veghere din 1 ianuarie 1990, paginile 17–20.

Chemaţi, aleşi şi credincioşi

16, 17. a) Pentru a fi duşi la glorie, ce trebuie să se adeverească în cazul tuturor celor 144 000? b) Cine sunt cei „zece împăraţi“, şi cum tratează ei rămăşiţa pământească a „fraţilor“ lui Cristos?

¹⁶ Prima aplicare a jertfei de răscumpărare a lui Isus face posibil ca 144 000 de oameni să fie chemaţi la viaţă cerească şi aleşi prin faptul că sunt născuţi de spirit de către Dumnezeu. Bineînţeles că, pentru a fi duşi la glorie, ei trebuie să ‘caute tot mai mult să-şi întărească chemarea şi alegerea’ şi trebuie să se dovedească credincioşi până la moarte (2 Petru 1:10; Efeseni 1:3–7; Apocalipsa 2:10). Mica rămăşiţă de creştini unşi care se află încă pe pământ îşi menţine integritatea în pofida opoziţiei celor „zece împăraţi“, care reprezintă toate puterile politice. „Ei se vor război cu Mielul — a spus un înger — , dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui.“ — Apocalipsa 17:12–14.

¹⁷ Conducătorii umani nu pot face nimic împotriva lui Isus, „Împăratul împăraţilor“, pentru că el este în ceruri. Dar ei îşi arată duşmănia faţă de rămăşiţa „fraţilor“ lui care sunt încă pe pământ (Apocalipsa 12:17). Acestei duşmănii i se va pune capăt la Armaghedon, războiul lui Dumnezeu, când victoria le este asigurată ‘Împăratului împăraţilor’ şi „fraţilor“ săi — „cei chemaţi, aleşi şi credincioşi“ (Apocalipsa 16:14, 16). Între timp, creştinii născuţi de spirit sunt foarte ocupaţi. Ce fac ei acum, înainte de a fi duşi la glorie de Iehova?

Cum aţi răspunde?

◻ Pe cine ‘duce la glorie cerească’ Dumnezeu?

◻ Ce înseamnă a fi „născut din Dumnezeu“?

◻ Cum ‘depune mărturie spiritul’ împreună cu unii creştini?

◻ În ce legăminte au fost incluşi cei născuţi de spirit?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

La Penticosta din anul 33 e.n. au existat dovezi potrivit cărora calea spre glorie cerească se deschisese