Să avem oroare de ceea ce este rău
IEHOVA este un Dumnezeu sfânt. În vechime, el era „Sfântul lui Israel“ şi, în această calitate, el pretindea ca Israelul să fie curat, nepătat (Psalmul 89:18). El i-a spus poporului său ales: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt“ (Leviticul 11:45). Oricine dorea să „se suie la muntele DOMNULUI“ trebuia să aibă „mâinile nevinovate şi inima curată“ (Psalmul 24:3, 4). Aceasta însemna mai mult decât simpla evitare a acţiunilor păcătoase. Însemna ‘să urască răul’. — Proverbele 8:13.
În mod iubitor, Iehova a stabilit legi detaliate pentru ca naţiunea Israel să poată identifica şi evita păcatul (Romani 7:7, 12). Aceste legi includeau norme precise cu privire la moralitate. Practici ca adulterul, homosexualitatea, incestul şi bestialitatea erau considerate poluanţi spirituali nesfinţi (Leviticul 18:23; 20:10–17). Cei care se făceau vinovaţi de astfel de practici erau anihilaţi din naţiunea Israel.
Când congregaţia creştinilor unşi a devenit „Israelul lui Dumnezeu“, şi pentru ei au fost stabilite norme morale similare (Galateni 6:16). Şi creştinii trebuiau să aibă „oroare de ceea ce este rău“ (Romani 12:9, NW). Cuvintele adresate de Iehova Israelului li se aplicau şi lor: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt“ (1 Petru 1:15, 16). Practicile nesfinte, cum ar fi fornicaţia, adulterul, homosexualitatea, bestialitatea şi incestul, nu trebuiau să corupă congregaţia creştină. Cei care nu se abţineau de la astfel de lucruri aveau să fie excluşi din Regatul lui Dumnezeu (Romani 1:26, 27; 2:22; 1 Corinteni 6:9, 10; Evrei 13:4). În aceste ‘zile din urmă’, aceleaşi norme li se aplică şi ‘altor oi’ (2 Timotei 3:1; Ioan 10:16). Ca urmare, creştinii unşi şi alte oi constituie un popor curat şi sănătos, apt să poarte numele Dumnezeului lor în calitate de Martori ai lui Iehova. — Isaia 43:10.
Menţinerea curată a congregaţiei
În contrast cu aceasta, lumea scuză toate felurile de imoralitate. Chiar dacă adevăraţii creştini sunt diferiţi, ei nu trebuie să uite că mulţi dintre cei care îl slujesc în prezent pe Iehova au fost odinioară în lume. Înainte de a-l cunoaşte pe Dumnezeul nostru sfânt, mulţi nu au înţeles de ce nu trebuiau să-şi satisfacă dorinţele şi fanteziile cărnii lor decăzute, bălăcindu-se într-o „revărsare de destrăbălare“ (1 Petru 4:4). Apostolul Pavel, după ce a descris practicile dezgustătoare ale oamenilor depravaţi ai naţiunilor, a spus: „Şi aşa eraţi unii dintre voi“. Totuşi, el continuă: „Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru“. — 1 Corinteni 6:11.
Ce declaraţie mângâietoare este aceasta! Indiferent ce a făcut o persoană mai devreme în viaţă, ea se schimbă când glorioasa veste bună despre Cristos acţionează asupra inimii ei. Ea exercită credinţă şi i se dedică lui Iehova Dumnezeu. Începând de atunci, trăieşte o viaţă pură din punct de vedere moral, fiind curată în ochii lui Dumnezeu (Evrei 9:14). Păcatele pe care le-a comis în trecut sunt iertate, şi persoana poate ‘tinde spre cele din faţă’a. — Filipeni 3:13, 14, NW; Romani 4:7, 8.
Iehova l-a iertat pe penitentul David pentru omucidere şi adulter şi El l-a iertat pe penitentul Manase pentru idolatrie imorală şi multă vărsare de sânge (2 Samuel 12:9, 13; 2 Cronici 33:2–6, 10–13). Putem fi într-adevăr recunoscători fiindcă el este gata să ne ierte şi pe noi dacă ne căim şi ne apropiem de el cu sinceritate şi umilinţă. Dar, deşi Iehova i-a iertat pe David şi pe Manase, aceşti doi bărbaţi — împreună cu tot Israelul — au trebuit să suporte consecinţele acţiunilor lor păcătoase (2 Samuel 12:11, 12; Ieremia 15:3–5). În mod similar, deşi Iehova îi iartă pe păcătoşii care se căiesc, consecinţele acţiunilor lor s-ar putea să fie inevitabile.
Consecinţe inevitabile
De exemplu, este posibil ca un bărbat care duce o viaţă depravată şi contractează SIDA să accepte adevărul şi să facă schimbările necesare pentru a se dedica şi boteza. Acum, el este un creştin curat spiritualiceşte, care este în relaţii bune cu Dumnezeu şi are o speranţă minunată de viitor; totuşi are SIDA. El poate muri în cele din urmă din cauza bolii, o consecinţă tristă, dar inevitabilă a conduitei sale anterioare. În cazul altor creştini, efectele imoralităţii crase din trecut pot persista în alte moduri. Ani de zile după botezul lor, poate tot restul vieţii în acest sistem de lucruri, ei trebuie să lupte cu impulsurile lor carnale de a se întoarce la fostul lor stil de viaţă imoral. Cu ajutorul spiritului lui Iehova, mulţi reuşesc să reziste. Dar ei trebuie să ducă o luptă constantă. — Galateni 5:16, 17.
Astfel de persoane nu păcătuiesc câtă vreme îşi ţin sub control impulsurile. Dar, dacă sunt bărbaţi, ar fi înţelept să nu ‘aspire’ la responsabilităţi în congregaţie cât timp au de luptat cu puternice impulsuri carnale (1 Timotei 3:1, NW). De ce? Deoarece ei ştiu câtă încredere are congregaţia în bătrâni (Isaia 32:1, 2; Evrei 13:17). Ei înţeleg că bătrânii sunt consultaţi în multe chestiuni intime şi au de rezolvat multe situaţii delicate. Nu ar fi nici iubitor, nici înţelept, nici raţional ca o persoană care duce o luptă constantă cu dorinţele carnale necurate să aspire la o astfel de poziţie de răspundere. — Proverbele 14:16; Ioan 15:12, 13; Romani 12:1.
În cazul unui bărbat care a agresat copii înainte de a fi botezat poate exista şi o altă consecinţă. Când află adevărul, el se căieşte şi îşi schimbă viaţa, neaducând acel păcat crud în congregaţie. Apoi, poate face progrese excelente, poate să-şi învingă complet impulsurile greşite şi chiar să fie înclinat să ‘aspire’ la o poziţie de răspundere în congregaţie. Dar dacă mai are încă de lucrat la refacerea imaginii sale publice după ce a fost cunoscut ca agresor de copii? Ar fi el „fără vină, . . . [cu] o bună mărturie din partea celor de afară [şi liber de acuzaţie, NW]“ (1 Timotei 3:1–7, 10; Tit 1:7)? Nu, nu ar fi. Prin urmare, el nu se va califica pentru privilegii în congregaţie.
Când un creştin dedicat păcătuieşte
Iehova înţelege că noi suntem slabi şi că putem cădea în păcat chiar şi după botez. Apostolul Ioan le-a scris creştinilor din timpul său: „Copilaşii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor: pe Isus Hristos Cel drept. El este ispăşirea pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii lumi“ (1 Ioan 2:1, 2). Da, pe baza jertfei lui Isus, Iehova îi va ierta pe creştinii botezaţi care cad în păcat, dacă aceştia se căiesc cu adevărat şi îşi abandonează conduita greşită.
Un exemplu în acest sens s-a observat în congregaţia din Corint, în secolul I. Apostolul Pavel a aflat că în acea congregaţie tânără exista un caz de incest, iar el a dat instrucţiuni ca bărbatul respectiv să fie exclus. Mai târziu, păcătosul s-a căit, iar Pavel a îndemnat congregaţia să-l reprimească (1 Corinteni 5:1, 13; 2 Corinteni 2:5–9). Astfel, prin puterea vindecătoare a bunătăţii iubitoare a lui Iehova şi datorită valorii deosebite a jertfei de răscumpărare a lui Isus, acel om a fost curăţat de păcatul lui. Lucruri asemănătoare se pot întâmpla şi astăzi. Din nou se poate spune că, deşi o persoană botezată care comite un păcat grav se căieşte şi este iertată în ochii lui Iehova, ea poate suferi în continuare consecinţele păcatului ei. — Proverbele 10:16, 17; Galateni 6:7.
De exemplu, dacă o fată dedicată comite fornicaţie, ea ar putea să regrete amarnic acţiunea ei şi, în cele din urmă, să-şi revină din punct de vedere spiritual cu ajutorul congregaţiei. Dar dacă rămâne însărcinată în urma imoralităţii comise? Atunci întreaga ei viaţă se schimbă în mod inevitabil din cauza faptei comise. Un bărbat care comite adulter se poate căi şi să nu fie exclus. Însă partenera lui nevinovată are motive scripturale să divorţeze de el, iar ea poate decide să procedeze astfel (Matei 19:9). Dacă ea divorţează, bărbatul, deşi este iertat de Iehova, va trăi tot restul vieţii cu această consecinţă gravă a păcatului său. — 1 Ioan 1:9.
Ce se poate spune despre un bărbat care, din lipsă de iubire, divorţează de soţia lui pentru a se căsători cu altă femeie? Probabil că, în cele din urmă, el se va căi şi va fi reprimit în congregaţie. Cu timpul, el poate face progrese şi să ajungă la ‘maturitate’ (Evrei 6:1). Dar, atâta vreme cât prima lui soţie nu s-a recăsătorit, el nu va fi calificat să slujească într-o poziţie de răspundere în congregaţie. El nu este „soţul unei singure soţii“, pentru că nu avea nici un motiv scriptural să divorţeze de prima soţie. — 1 Timotei 3:2, 12.
Nu sunt acestea motive întemeiate pentru care un creştin ar trebui să cultive oroare faţă de ceea ce este rău?
Ce se poate spune despre un agresor de copii?
Dar dacă un creştin adult botezat comite o agresiune sexuală asupra unui copil? Este păcătosul atât de rău, încât Iehova nu-l va ierta niciodată? Nu neapărat. Isus a afirmat că ‘hula împotriva Duhului Sfânt’ este de neiertat. Iar Pavel a spus că nu rămâne nici o jertfă pentru păcate în cazul celui care practică păcatul în mod voit, în pofida faptului că el cunoaşte adevărul (Luca 12:10; Evrei 10:26, 27). Însă Biblia nu spune nicăieri că un creştin adult care abuzează sexual de un copil — fie prin incest, fie altfel — nu poate fi iertat. De fapt, păcatul lui poate fi iertat dacă se căieşte sincer din inimă şi îşi schimbă complet conduita. Totuşi s-ar putea să aibă de luptat cu impulsurile carnale sexuale pe care le-a dezvoltat (Efeseni 1:7). Şi s-ar putea să existe consecinţe care nu pot fi evitate.
În funcţie de legile ţării în care trăieşte, agresorul s-ar putea să petreacă un timp în închisoare sau să suporte alte sancţiuni din partea Statului. Congregaţia nu-l va scuti de acestea. În plus, el a dezvăluit o slăbiciune gravă care va fi luată în considerare. Dacă dă dovadă de căinţă, el va fi încurajat să progreseze din punct de vedere spiritual, să participe la serviciul de teren, chiar să ţină unele teme la Şcoala de Minister Teocratic şi unele părţi în programul Întrunirii de Serviciu, dar nu cele de instruire. Totuşi, aceasta nu înseamnă că el se va califica pentru a sluji într-o poziţie de răspundere în congregaţie. Care sunt motivele scripturale pentru această decizie?
În primul rând, un bătrân trebuie să fie „stăpân pe sine“ (Tit 1:8, NW). E adevărat, nici unul dintre noi nu se stăpâneşte în mod perfect (Romani 7:21–25). Însă un creştin adult dedicat care comite păcatul de a agresa sexual un copil denotă o slăbiciune carnală nefirească. Experienţa a arătat că un astfel de adult ar putea foarte bine să agreseze şi alţi copii. E adevărat, nu orice agresor de copii repetă păcatul, însă mulţi o fac. Iar congregaţia nu poate citi în inimi pentru a spune cine va mai agresa şi cine nu va mai agresa copii (Ieremia 17:9). Prin urmare, sfatul adresat de Pavel lui Timotei se aplică cu precădere în cazul adulţilor botezaţi care au agresat copii: „Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă şi să nu te faci părtaş păcatelor altora“ (1 Timotei 5:22). Pentru a ne ocroti copiii, un fost agresor de copii nu se poate califica în vederea unei poziţii de răspundere în congregaţie. În plus, el nu poate servi ca pionier, nici în vreo altă ramură a serviciului cu timp integral. — Compară cu principiul din Exodul 21:28, 29.
Unii ar putea întreba: ‘Nu au comis unii alte genuri de păcate şi în aparenţă s-au căit, doar ca să repete păcatul mai târziu?’ Da, s-a întâmplat acest lucru, însă mai trebuie luaţi în considerare câţiva factori. Dacă, de exemplu, o persoană îi face avansuri imorale unui alt adult, adultul ar trebui să fie în stare să se opună avansurilor lui sau ale ei. Copiii pot fi mult mai uşor amăgiţi, dezorientaţi sau intimidaţi. Biblia vorbeşte despre lipsa de înţelepciune a copiilor (Proverbele 22:15; 1 Corinteni 13:11). Isus i-a folosit pe copii ca exemplu de inocenţă umilă (Matei 18:4; Luca 18:16, 17). Inocenţa unui copil include o lipsă totală de experienţă. Majoritatea copiilor sunt deschişi, dornici să le placă altora şi, astfel, vulnerabili la abuzuri din partea unui adult viclean pe care îl cunosc şi în care au încredere. Aşadar, congregaţia are responsabilitatea înaintea lui Iehova de a ocroti copiii din cadrul ei.
Copiii bine educaţi învaţă să asculte şi să-i onoreze pe părinţi, pe bătrâni şi pe alţi adulţi (Efeseni 6:1, 2; 1 Timotei 5:1, 2; Evrei 13:7). Ar fi o perversiune flagrantă dacă una dintre aceste persoane cu autoritate ar abuza de încrederea inocentă a unui copil pentru a-l seduce sau forţa să comită acte sexuale. Cei care au fost agresaţi sexual în felul acesta luptă deseori ani întregi pentru a depăşi trauma afectivă rezultată. De aceea, un agresor de copii este supus unor restricţii şi unei disciplinări severe din partea congregaţiei. Nu statutul său de persoană cu autoritate ar trebui să ne preocupe, ci, mai degrabă, puritatea absolută a congregaţiei. — 1 Corinteni 5:6; 2 Petru 3:14.
Dacă un agresor de copii se căieşte sincer, el va înţelege înţelepciunea aplicării principiilor Bibliei. Dacă el învaţă realmente să aibă oroare de ceea ce este rău, atunci va fi dezgustat de ceea ce a făcut şi va lupta ca să evite repetarea păcatului (Proverbele 8:13; Romani 12:9). În plus, el îi va mulţumi cu certitudine lui Iehova pentru mărimea iubirii Sale, datorită căreia un păcătos penitent, cum este el, poate încă să-i aducă închinare Dumnezeului nostru sfânt şi să spere să fie printre cei „drepţi“ care vor locui pământul pentru totdeauna. — Proverbele 2:21.
[Notă de subsol]
[Text generic pe pagina 28]
Deşi Iehova îi iartă pe păcătoşii care se căiesc, consecinţele acţiunilor lor s-ar putea să fie inevitabile.