Tată şi bătrân: îndeplinirea ambelor roluri

„Dacă cineva nu ştie să-şi conducă bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?“ — 1 TIMOTEI 3:5.

 1, 2. a) Cum au putut supraveghetorii necăsătoriţi şi cei căsătoriţi, dar fără copii, din secolul întâi să le slujească fraţilor lor? b) Cum constituie Acuila şi Priscila un exemplu pentru multe perechi căsătorite din prezent?

SUPRAVEGHETORII congregaţiei creştine primitive puteau să fie bărbaţi necăsătoriţi, bărbaţi căsătoriţi şi fără copii sau căsătoriţi şi cu copii. Fără îndoială că unii creştini au putut urma sfatul dat de apostolul Pavel în capitolul 7 din prima sa scrisoare către corinteni, rămânând necăsătoriţi. Isus declarase: „Există eunuci care s-au făcut singuri eunuci din consideraţie pentru regatul cerurilor“ (Matei 19:12, NW). Astfel de bărbaţi necăsătoriţi, cum erau Pavel şi, probabil, unii dintre însoţitorii lui itineranţi, erau liberi să călătorească pentru a le da ajutor fraţilor lor.

² Biblia nu spune dacă Barnaba, Marcu, Sila, Luca, Timotei şi Tit erau necăsătoriţi. În cazul în care erau căsătoriţi, fără îndoială că erau suficient de liberi de responsabilităţile familiale din moment ce se puteau deplasa în multe locuri pentru diverse însărcinări (Faptele 13:2; 15:39–41; 2 Corinteni 8:16, 17; 2 Timotei 4:9–11; Tit 1:5). Poate că erau întovărăşiţi de soţiile lor, la fel ca Petru şi „ceilalţi apostoli“, care se pare că îşi luau soţiile cu ei când mergeau dintr-un loc într-altul (1 Corinteni 9:5). Acuila şi Priscila constituie un exemplu de pereche căsătorită dispusă să se deplaseze pentru a-l urma pe Pavel din Corint în Efes, apoi la Roma şi înapoi în Efes. Biblia nu spune dacă aceştia au avut copii sau nu. Serviciul lor devotat în folosul fraţilor le-a adus recunoştinţa ‘tuturor bisericilor dintre neamuri’ (Romani 16:3–5; Faptele 18:2, 18; 2 Timotei 4:19). În mod cert, astăzi există multe perechi căsătorite care, asemenea lui Acuila şi Priscila, ar putea servi în alte congregaţii, probabil mutându-se acolo unde nevoia este mai mare.

Tată şi bătrân

 3. Ce anume sugerează că mulţi bătrâni din primul secol erau căsătoriţi şi aveau familie?

³ Se pare că în secolul I e.n., majoritatea bătrânilor creştini erau bărbaţi căsătoriţi care aveau copii. Când Pavel a prezentat condiţiile pe care trebuie să le întrunească un bărbat care „doreşte să facă lucrarea de supraveghere“, el a afirmat că un astfel de creştin trebuie „să-şi conducă bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere, cu toată seriozitatea“. — 1 Timotei 3:1, 4.

 4. Ce se cerea de la bătrânii căsătoriţi care aveau copii?

⁴ După cum am văzut, un supraveghetor nu era obligat să aibă copii, nici măcar să fie căsătorit. Dar dacă era căsătorit, pentru a obţine numirea de bătrân sau slujitor ministerial, un creştin trebuia să-şi exercite autoritatea în mod corespunzător şi iubitor faţă de soţia lui şi să demonstreze că este în stare să-şi ţină copiii în supunere cuvenită (1 Corinteni 11:3; 1 Timotei 3:12, 13). Orice carenţă gravă în ce priveşte conducerea propriei case l-ar fi descalificat pe un frate, făcându-l să-şi piardă privilegiile speciale din congregaţie. De ce? Pavel explică: „Dacă cineva nu ştie să-şi conducă bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?“ (1 Timotei 3:5). Dacă cei din propria lui familie nu erau dispuşi să se supună conducerii lui, cum aveau să reacţioneze alţii?

„Având copii credincioşi“

 5, 6. a) Ce cerinţă referitoare la copii i-a amintit Pavel lui Tit? b) Ce se aşteaptă de la bătrânii care au copii?

⁵ Când l-a instruit pe Tit să numească supraveghetori în congregaţiile din Creta, Pavel a specificat: „Dacă este cineva fără vină, soţ al unei singure soţii, având copii credincioşi care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare. Căci supraveghetorul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără vină“. Ce înseamnă cerinţa „având copii credincioşi“? — Tit 1:6, 7.

⁶ Expresia „copii credincioşi“ se referă la copiii care şi-au dedicat deja viaţa lui Iehova şi s-au botezat sau la copiii care progresează spre dedicare şi botez. Membrii unei congregaţii aşteaptă din partea copiilor bătrânilor să fie, în general, manieraţi şi ascultători. Trebuie să fie evident faptul că un bătrân face tot ce îi stă în putinţă pentru a zidi credinţa copiilor săi. Regele Solomon a scris: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“ (Proverbele 22:6). Dar dacă un tânăr care a primit o astfel de instruire refuză să îl slujească pe Iehova sau chiar comite un păcat grav?

 7. a) Ce dovedeşte că Proverbele 22:6 nu exprimă o regulă inflexibilă? b) Dacă copilul unui bătrân nu alege să-l slujească pe Iehova, de ce bătrânul nu-şi pierde în mod automat privilegiile?

⁷ Este clar că proverbul tocmai citat nu exprimă o regulă inflexibilă. El nu anulează principiul voinţei libere (Deuteronomul 30:15, 16, 19). Când un fiu sau o fiică ajunge la vârsta la care îşi poate asuma responsabilităţi, el sau ea trebuie să ia o decizie personală cu privire la dedicare şi botez. Dacă este evident că tatăl care este bătrân i-a dat ajutorul spiritual, îndrumarea şi disciplinarea necesare, însă tânărul nu alege să-l slujească pe Iehova, tatăl nu este descalificat în mod automat din funcţia de supraveghetor. Pe de altă parte, dacă un bătrân are câţiva copii minori care locuiesc acasă şi care, pe rând, devin slabi spiritualiceşte şi dau de necaz, el ar putea să nu mai fie considerat un om care ‘îşi conduce bine casa’ (1 Timotei 3:4). Ideea este că trebuie să fie evident că un supraveghetor face tot ce poate pentru a avea „copii credincioşi care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare“a.

Căsătorit cu o „soţie necredincioasă“

 8. Cum trebuie să acţioneze un bătrân faţă de soţia lui necredincioasă?

⁸ Cu privire la creştinii căsătoriţi cu femei necredincioase, Pavel a scris: „Dacă un frate are o soţie necredincioasă şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. . . . Căci . . . soţia necredincioasă este sfinţită prin fratele; altfel, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. Căci . . . ce ştii tu, soţule, dacă îţi vei mântui soţia?“ (1 Corinteni 7:12–14, 16). Cuvântul „necredincioasă“ folosit aici nu se referă la o soţie care nu are convingeri religioase, ci la o femeie care nu îi este dedicată lui Iehova. Ea putea să fie iudeică sau să creadă în zei păgâni. În prezent, un bătrân ar putea fi căsătorit cu o femeie care practică o religie diferită, cu o agnostică sau chiar cu o atee. Dacă ea doreşte să rămână cu el, el nu trebuie să o părăsească pentru simplul motiv că au convingeri diferite. El trebuie să continue să ‘locuiască cu ea potrivit cunoştinţei, dând cinste femeii, ca fiind un vas mai slab’, nutrind speranţa că o va salva. — 1 Petru 3:7; Coloseni 3:19.

 9. În ţările în care legea le oferă şi soţului, şi soţiei dreptul de a-şi instrui copiii potrivit propriilor lor convingeri religioase, cum trebuie să acţioneze un bătrân, şi cum va afecta acest lucru privilegiile sale?

⁹ Dacă un supraveghetor are copii, el îşi va exercita în mod corespunzător autoritatea de soţ şi tată, crescându-şi copiii „în disciplina şi în învăţătura Domnului“ (Efeseni 6:4). În multe ţări, legea le oferă ambilor parteneri conjugali dreptul de a le acorda instruire religioasă copiilor lor. În acest caz, soţia ar putea pretinde să-şi exercite dreptul de a-şi instrui copiii potrivit convingerilor şi practicilor ei religioase, ceea ce ar putea include faptul de a-i duce cu ea la biserica eib. Bineînţeles, copiii ar trebui să-şi urmeze conştiinţa instruită biblic în ce priveşte neparticiparea la ceremonii religioase false. În calitate de cap de familie, tatăl îşi va exercita propriul lui drept de a studia cu copiii şi de a-i lua la întrunirile de la Sala Regatului când este posibil. Când vor ajunge la vârsta la care pot hotărî singuri, ei vor decide personal ce cale vor urma (Iosua 24:15). Dacă ceilalţi bătrâni şi membrii congregaţiei observă că el face tot ce îi permite legea pentru a-şi instrui copiii cum trebuie pe calea adevărului, el nu va fi descalificat din funcţia de supraveghetor.

„Să-şi conducă bine casa“

10. Dacă un bărbat cu familie este bătrân, care este principala sa îndatorire?

¹⁰ Nici pentru un bătrân care este tată şi a cărui soţie este o colaboratoare creştină nu este uşor să-şi împartă în mod corespunzător timpul şi atenţia între soţia sa, copiii săi şi responsabilităţile din congregaţie. Scripturile arată foarte clar că un tată creştin are obligaţia de a-şi îngriji soţia şi copiii. Pavel a scris: „Dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi şi mai ales de cei din casa lui, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios“ (1 Timotei 5:8). În aceeaşi scrisoare, Pavel a afirmat că numai bărbaţii căsătoriţi care demonstraseră deja că erau soţi şi taţi buni trebuiau recomandaţi ca supraveghetori. — 1 Timotei 3:1–5.

11. a) În ce privinţe trebuie un bătrân ‘să poarte de grijă de ai săi’? b) Cum îl poate ajuta acest lucru pe un bătrân să-şi îndeplinească responsabilităţile din congregaţie?

¹¹ Un bătrân trebuie să ‘poarte de grijă’ de ai săi nu numai din punct de vedere material, ci şi spiritual şi afectiv. Înţeleptul rege Solomon a scris: „Vezi-ţi întâi de treburi afară, îngrijeşte de lucrul câmpului şi după aceea zideşte-ţi casa“ (Proverbele 24:27). Aşadar, în timp ce se îngrijeşte de necesităţile materiale, afective şi recreative ale soţiei şi copiilor lui, un supraveghetor trebuie să-i zidească şi din punct de vedere spiritual. Aceasta îi pretinde timp — pe care nu îl va putea dedica problemelor din congregaţie. Însă acest timp îi poate aduce o recompensă bogată în ce priveşte fericirea şi buna spiritualitate a familiei. Cu timpul, dacă familia sa este tare spiritualiceşte, bătrânul ar putea avea nevoie de mai puţin timp pentru a rezolva problemele familiale. Acest fapt îi va permite să se îngrijească mai mult de problemele din congregaţie. Exemplul său de soţ şi tată bun va fi în folosul spiritual al congregaţiei. — 1 Petru 5:1–3.

12. În ce privinţă trebuie să dea un bun exemplu taţii care sunt bătrâni?

¹² Faptul de a-şi conduce bine casa include planificarea timpului pentru a conduce un studiu familial. Este foarte important ca bătrânii să dea un exemplu bun în această privinţă, întrucât familiile puternice formează congregaţii puternice. Programul unui supraveghetor nu trebuie să fie întotdeauna atât de încărcat cu alte privilegii de serviciu, încât acesta să nu mai aibă timp să studieze cu soţia şi copiii săi. Dacă aşa ar sta lucrurile, el ar trebui să-şi reanalizeze planificarea. Poate că trebuie să se reorganizeze sau să reducă timpul pe care îl dedică altor activităţi, uneori chiar refuzând anumite privilegii.

Supraveghere echilibrată

13, 14. Ce sfat le-a dat „sclavul fidel şi prevăzător“ bătrânilor care au familii?

¹³ Sfatul de a ţine în echilibru responsabilităţile din familie şi pe cele din congregaţie nu este nou. De ani de zile, „sclavul fidel şi prevăzător“ le dă bătrânilor sfaturi în această privinţă (Matei 24:45, NW). Cu peste 37 de ani în urmă, Turnul de veghere din 15 septembrie 1959 (engl.), la paginile 553 şi 554, sfătuia astfel: „În fond, nu este aceasta o chestiune de a ţine în echilibru toate aceste lucruri care ne pretind timp? În acest echilibru, să dăm importanţa cuvenită intereselor propriei noastre familii. Desigur, Iehova Dumnezeu nu aşteaptă ca un bărbat să-şi dedice tot timpul activităţilor congregaţiei, ajutându-şi fraţii şi semenii să obţină salvare şi neglijând în acelaşi timp salvarea propriei sale familii. Soţia şi copiii sunt prima responsabilitate a unui bărbat“.

¹⁴ Turnul de veghere din 1 mai 1988, pagina 11, sfătuia: „Participarea întregii familii la predicare va strânge legăturile familiale. Totuşi, nevoile specifice ale copiilor noştri pretind să le dăm din timpul şi din afecţiunea noastră. Iată de ce trebuie să dăm dovadă de echilibru, ca să hotărâm cât timp putem să consacrăm îndatoririlor noastre în mijlocul congregaţiei, astfel încât să ne putem îngriji şi de «ai noştri» pe plan spiritual, afectiv şi material. [Un creştin] trebuie «să înveţe în primul rând să practice devoţiunea sfântă în propria lui casă» (1 Timotei 5:4, 8, NW)“.

15. De ce un bătrân cu soţie şi copii are nevoie de înţelepciune şi discernământ?

¹⁵ Un proverb scriptural spune: „Prin înţelepciune se înalţă o casă şi prin pricepere [discernământ, NW] se întăreşte“ (Proverbele 24:3). Da, pentru ca un supraveghetor să-şi îndeplinească sarcinile teocratice şi, în acelaşi timp, să-şi edifice casa, el are, în mod cert, nevoie de înţelepciune şi discernământ. Din punct de vedere scriptural, el are mai mult decât un domeniu de supraveghere. Sunt implicate familia lui şi responsabilităţile din congregaţie. El are nevoie de discernământ pentru a păstra un echilibru între acestea (Filipeni 1:9, 10). El are nevoie de înţelepciune pentru a-şi stabili priorităţile (Proverbele 2:10, 11). Oricât de răspunzător s-ar putea simţi faţă de privilegiile sale din congregaţie, el trebuie să înţeleagă că, în calitate de soţ şi tată, principala lui responsabilitate în faţa lui Dumnezeu este îngrijirea şi salvarea familiei lui.

Taţi buni şi, totodată, bătrâni buni

16. Ce avantaj are un bătrân care este şi tată?

¹⁶ Un bătrân care are copii bine educaţi poate fi o adevărată comoară. Dacă a învăţat să se îngrijească bine de familia lui, el este capabil să ajute alte familii din congregaţie. El înţelege mai bine problemele lor şi le poate da sfaturi care să reflecte propria sa experienţă. Din fericire, mii de bătrâni din lumea întreagă îşi îndeplinesc foarte bine îndatoririle de soţi, taţi şi supraveghetori.

17. a) Ce nu trebuie să uite niciodată un bătrân care este şi tată? b) Cum ar trebui să dea dovadă de empatie ceilalţi membri ai congregaţiei?

¹⁷ Pentru ca un bărbat cu familie să fie bătrân, el trebuie să fie un creştin matur care, în timp ce se îngrijeşte de soţia şi copiii săi, îşi poate organiza lucrurile în aşa fel, încât să le poată acorda timp şi atenţie altora din congregaţie. El nu trebuie să uite niciodată că lucrarea lui de păstorire începe acasă. Cunoscând faptul că bătrânii cu soţie şi copii au responsabilitatea de a se îngriji atât de familiile lor, cât şi de sarcinile pe care le au în congregaţie, membrii congregaţiei vor încerca să nu aibă pretenţii exagerate la timpul lor. De exemplu, un bătrân care are copii ce trebuie să meargă la şcoală a doua zi dimineaţa nu poate să rămână întotdeauna după întrunirile care se ţin seara. Ceilalţi membri ai congregaţiei trebuie să înţeleagă acest lucru şi să manifeste empatie. — Filipeni 4:5.

Trebuie să-i preţuim pe bătrânii noştri

18, 19. a) Ce am înţeles în urma analizării capitolului 7 din 1 Corinteni? b) Cum trebuie să-i considerăm pe astfel de creştini?

¹⁸ Analizarea capitolului 7 din prima scrisoare a lui Pavel către corinteni ne-a permis să înţelegem că există mulţi bărbaţi necăsătoriţi care, urmând sfatul lui Pavel, îşi folosesc libertatea pentru a servi intereselor Regatului. Există totodată mii de fraţi căsătoriţi şi fără copii care, în timp ce le acordă cuvenita atenţie soţiilor lor, slujesc ca supraveghetori excelenţi în districte, în circumscripţii, în congregaţii şi la filialele Watch Tower, beneficiind de colaborarea demnă de laudă a soţiilor lor. În fine, în cele aproape 80 000 de congregaţii ale poporului lui Iehova există mulţi taţi care nu numai că se îngrijesc cu iubire de soţiile şi de copiii lor, dar îşi şi rezervă timp pentru a le sluji fraţilor lor ca păstori plini de grijă. — Faptele 20:28.

¹⁹ Apostolul Pavel a scris: „Bătrânii care prezidează într-un mod excelent să fie socotiţi demni de o dublă onoare, în special aceia care lucrează din greu în vorbire şi învăţare“ (1 Timotei 5:17, NW). Da, bătrânii care îşi conduc în mod excelent familia şi congregaţia sunt demni de iubirea şi respectul nostru. Trebuie într-adevăr ‘să-i îndrăgim pe oamenii de felul acesta’. — Filipeni 2:29, NW.

[Note de subsol]

Recapitulare

◻ De unde ştim că mulţi bătrâni din secolul I e.n. aveau familie?

◻ Ce se pretinde de la bătrânii căsătoriţi care au copii, şi de ce?

◻ Ce se înţelege prin a avea „copii credincioşi“, dar ce se întâmplă când copilul unui bătrân nu alege să-l slujească pe Iehova?

◻ În ce privinţe trebuie un bătrân ‘să poarte de grijă de ai săi’?

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Familiile puternice formează congregaţii puternice.