Iehova: un Dumnezeu care îşi preţuieşte slujitorii

„Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi iubirea pe care aţi arătat-o pentru numele său.“ — EVREI 6:10.

 1. Cum şi-a arătat Iehova aprecierea faţă de moabita Rut?

IEHOVA preţuieşte mult eforturile celor care caută cu sinceritate să facă voinţa sa, şi îi răsplăteşte din plin (Evrei 11:6). Boaz, un om fidel din timpurile biblice, cunoştea această minunată faţetă a personalităţii lui Dumnezeu. Iată ce i-a spus el moabitei Rut, care se îngrijea cu iubire de soacra ei rămasă văduvă: „Iehova să te răsplătească pentru ceea ce faci şi plata să-ţi fie deplină de la Iehova“ (Rut 2:12). A binecuvântat-o Dumnezeu pe Rut? Absolut! În fond, despre ea s-a scris în Biblie! În plus, Rut s-a căsătorit cu Boaz şi a devenit o ascendentă a regelui David şi a lui Isus Cristos (Rut 4:13, 17; Matei 1:5, 6, 16). Acesta este doar unul dintre numeroasele exemple biblice care arată că Iehova îşi preţuieşte slujitorii.

 2, 3. a) De ce este remarcabil că Iehova îşi apreciază slujitorii? b) De ce ne preţuieşte Iehova? Daţi un exemplu.

² Iehova consideră că ar fi nedrept din partea lui să nu manifeste apreciere. În Evrei 6:10 se spune: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi iubirea pe care aţi arătat-o pentru numele său, slujindu-le sfinţilor şi continuând să le slujiţi“. Această afirmaţie este şi mai remarcabilă dacă ne gândim că Dumnezeu îşi arată aprecierea pentru slujitorii săi devotaţi deşi aceştia sunt păcătoşi şi nu ajung la gloria sa. — Romani 3:23.

³ Fiind imperfecţi, am putea crede că faptele noastre de devoţiune sfântă sunt nesemnificative şi că nu merităm binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar Iehova ne înţelege pe deplin motivaţiile şi situaţia şi preţuieşte cu adevărat serviciul nostru făcut din tot sufletul (Matei 22:37). Să ne gândim, de pildă, la o mamă care găseşte pe noptiera ei un cadou, un colier care nu costă prea mult. S-ar putea gândi că e de mică valoare şi l-ar putea lăsa deoparte. Dar vede lângă colier câteva rânduri scrise pe o felicitare. Cadoul e de la fetiţa ei, care şi-a folosit toate economiile ca să-l cumpere. Mama priveşte acum cadoul cu alţi ochi. Îi dau lacrimile, îşi îmbrăţişează fetiţa şi-i mulţumeşte din inimă.

 4, 5. Cum l-a imitat Isus pe Iehova în privinţa aprecierii?

⁴ Întrucât cunoaşte pe deplin motivaţiile şi limitele noastre, Iehova este bucuros când îi dăm tot ce avem mai bun, indiferent cât înseamnă asta. Isus l-a imitat perfect pe Tatăl său în această privinţă. Să ne amintim relatarea biblică despre bănuţii văduvei. „Când şi-a ridicat privirea, [Isus] i-a văzut pe bogaţii care îşi puneau darurile în cutiile trezoreriei. Apoi a văzut o văduvă săracă care punea acolo doi bănuţi şi a zis: «Adevărat vă spun că această văduvă, deşi săracă, a pus mai mult decât toţi. Pentru că toţi aceştia au pus daruri din prisosul lor, dar această femeie, din sărăcia ei, a pus tot ce mai avea ca să trăiască».“ — Luca 21:1–4.

⁵ Da, cunoscând situaţia femeii — că era văduvă şi săracă —, Isus a înţeles adevărata valoare a darului ei şi l-a apreciat mult. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Iehova (Ioan 14:9). Nu e încurajator să ştim că, indiferent de situaţia noastră, putem căpăta favoarea Dumnezeului nostru plin de apreciere şi a Fiului său?

Iehova îl răsplăteşte pe un etiopian temător de Dumnezeu

 6, 7. De ce şi cum şi-a demonstrat Iehova aprecierea faţă de Ebed-Melec?

⁶ Scripturile arată în repetate rânduri că Iehova îi răsplăteşte pe cei care fac voia sa. Să observăm, de pildă, cum l-a tratat el pe Ebed-Melec, un etiopian temător de Dumnezeu, care a trăit pe timpul lui Ieremia şi a slujit în casa lui Zedechia, un rege infidel al lui Iuda. Ebed-Melec a aflat că prinţii lui Iuda l-au acuzat pe nedrept pe Ieremia de sediţiune şi l-au aruncat într-un rezervor de apă, lăsându-l să moară de foame (Ieremia 38:1–7). Deşi ştia că oamenii îl urau cu înverşunare pe Ieremia din cauza mesajului pe care îl predica, Ebed-Melec şi-a pus viaţa în joc şi s-a adresat regelui. Dând dovadă de curaj, el a spus: „O, domnul şi regele meu! Rău s-au purtat oamenii aceştia în tot ce i-au făcut profetului Ieremia, căci l-au aruncat în rezervor. Acolo unde este va muri de foame“. La porunca regelui, Ebed-Melec a luat 30 de oameni şi l-a salvat pe profetul lui Dumnezeu. — Ieremia 38:8–13.

⁷ Iehova a văzut că Ebed-Melec a dat dovadă de credinţă şi că aceasta l-a ajutat să învingă teama. Astfel, Iehova şi-a arătat aprecierea faţă de Ebed-Melec spunându-i prin intermediul lui Ieremia: „Iată că împlinesc cuvintele mele asupra acestui oraş aducând nenorocirea, nu binele. . . . Iar pe tine te voi scăpa în ziua aceea, . . . şi nu vei fi dat în mâna oamenilor de care îţi este frică. Căci te voi scăpa . . . , vei avea ca pradă sufletul tău, fiindcă te-ai încrezut în mine“ (Ieremia 39:16–18). Şi, într-adevăr, Iehova l-a scăpat pe Ebed-Melec, dar şi pe Ieremia, din mâna prinţilor nelegiuiţi ai lui Iuda şi mai târziu din mâna babilonienilor, care au ras Ierusalimul de pe faţa pământului. „[Iehova] păzeşte sufletele celor loiali lui, îi scapă din mâna celor răi“, se spune în Psalmul 97:10.

„Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti“

 8, 9. După cum a arătat Isus, ce fel de rugăciuni îi plac lui Iehova?

⁸ O altă dovadă că Iehova preţuieşte faptele noastre de devoţiune sfântă o găsim în ceea ce spune Biblia despre rugăciune. Înţeleptul Solomon a spus că Dumnezeu „îşi găseşte plăcerea în rugăciunea celor drepţi“ (Proverbele 15:8). În zilele lui Isus, mulţi conducători religioşi se rugau în public, dar nu dintr-o inimă sinceră, ci din dorinţa de a-i impresiona pe oameni. Isus a spus că ei „şi-au luat deja răsplata din plin“. Însă el şi-a îndemnat continuatorii: „Când te rogi, intră în camera ta şi, după ce închizi uşa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns. Atunci Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti“. — Matei 6:5, 6.

⁹ Desigur, Isus nu a condamnat rugăciunile rostite în public, deoarece el însuşi s-a rugat în public în unele situaţii (Luca 9:16). Iehova se bucură mult când ne rugăm dintr-o inimă sinceră, fără intenţia de a impresiona pe cineva. De fapt, rugăciunile noastre personale arată cu exactitate cât de mult îl iubim pe Dumnezeu şi cât de mare este încrederea noastră în el. Nu e de mirare că Isus căuta adesea un loc retras când voia să se roage. Odată, el a făcut acest lucru „dis-de-dimineaţă, pe când era încă întuneric“. Altă dată „a urcat numai el pe munte ca să se roage“. Iar înainte de a-i alege pe cei 12 apostoli, Isus a căutat din nou să fie singur şi s-a rugat toată noaptea. — Marcu 1:35; Matei 14:23; Luca 6:12, 13.

10. De ce anume putem fi siguri dacă rugăciunile noastre reflectă sinceritate şi o dorinţă fierbinte de a-i plăcea lui Dumnezeu?

¹⁰ Gândiţi-vă cu câtă atenţie trebuie să fi ascultat Iehova rugăciunile sincere ale Fiului său! De fapt, Isus s-a rugat uneori „cu strigăte puternice şi lacrimi“ şi „a fost ascultat pentru teama lui sfântă“ (Evrei 5:7; Luca 22:41–44). Dacă rugăciunile noastre reflectă o astfel de sinceritate şi o dorinţă fierbinte de a-i plăcea lui Dumnezeu, putem fi siguri că Tatăl nostru ceresc le ascultă cu atenţie şi le preţuieşte. Da, „Iehova este aproape de toţi . . . cei ce-l cheamă în fidelitate“. — Psalmul 145:18.

11. Ce efect are asupra lui Iehova ceea ce facem când suntem singuri?

¹¹ Dacă lui Iehova îi place să vadă că ne rugăm lui când suntem singuri, fără îndoială că îi place mult să vadă şi că ascultăm de el când suntem singuri! Da, Iehova ştie ce facem când nu suntem văzuţi de oameni (1 Petru 3:12). Dacă ne dovedim fideli şi ascultători când suntem singuri demonstrăm că avem „o inimă întreagă“ faţă de Iehova, o inimă cu motivaţii curate, care este fermă de partea a ceea ce este drept (1 Cronici 28:9). Cât de mult îi bucură inima lui Iehova o astfel de conduită! — Proverbele 27:11; 1 Ioan 3:22.

12, 13. Cum ne putem păzi mintea şi inima fiind asemenea discipolului fidel Natanael?

¹² Prin urmare, creştinii fideli evită păcatele ascunse care corup mintea şi inima, cum ar fi faptul de a se uita la materiale pornografice sau care prezintă acte de violenţă. Chiar dacă cineva ar ascunde de oameni unele păcate, ştim că „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor aceluia căruia trebuie să-i dăm socoteală“ (Evrei 4:13; Luca 8:17). Străduindu-ne să evităm lucrurile care îi displac lui Iehova, ne păstrăm conştiinţa curată, dar şi bucuria de a şti că suntem aprobaţi de Dumnezeu. Nu încape îndoială că Iehova îl preţuieşte pe cel „care umblă ireproşabil, care practică dreptatea şi spune adevărul în inima lui“. — Psalmul 15:1, 2.

¹³ Dar cum ne putem păzi mintea şi inima într-o lume plină de răutate (Proverbele 4:23; Efeseni 2:2)? Trebuie să profităm la maximum de toate măsurile spirituale oferite de Iehova. Însă trebuie şi să depunem toate eforturile să respingem răul şi să facem binele, acţionând cu promptitudine pentru ca dorinţele greşite să nu prindă rădăcini şi să dea naştere păcatului (Iacov 1:14, 15). Gândeşte-te ce fericit ai fi dacă Isus ar spune şi despre tine ce a spus despre Natanael: „Iată într-adevăr [un om] în care nu este înşelăciune“ (Ioan 1:47). Natanael, numit şi Bartolomeu, a avut mai târziu privilegiul să devină unul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus. — Marcu 3:16–19.

„Un mare preot îndurător şi fidel“

14. Spre deosebire de alţii, cum a considerat Isus gestul Mariei?

¹⁴ Isus este „chipul Dumnezeului nevăzut“, Iehova. Întotdeauna Isus l-a imitat perfect pe Tatăl său arătându-şi aprecierea faţă de cei care îi slujesc lui Dumnezeu cu o inimă curată (Coloseni 1:15). De pildă, cu cinci zile înainte de a-şi da viaţa ca jertfă, Isus şi câţiva discipoli ai săi au fost invitaţi în casa lui Simon din Betania. În seara aceea, Maria, sora lui Lazăr şi a Martei, „a luat o litră de ulei parfumat, nard veritabil, foarte scump“ (echivalentul salariului pe un an) şi l-a turnat pe capul şi pe picioarele lui Isus (Ioan 12:3). „Pentru ce risipa aceasta?“, au întrebat unii. Isus însă a privit cu totul altfel gestul Mariei. L-a considerat o dovadă de mare generozitate, o faptă cu semnificaţii profunde ţinând cont că în scurt timp avea să moară şi să fie înmormântat. Prin urmare, Isus nu a criticat-o pe Maria, ci a lăudat-o. El a spus: „Oriunde va fi predicată această veste bună, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei“. — Matei 26:6–13.

15, 16. Ce foloase ne aduce faptul că Isus i-a slujit lui Dumnezeu ca om pe pământ?

¹⁵ Ce privilegiaţi suntem că Isus, o persoană plină de apreciere, este Conducătorul nostru! Faptul că Isus a trăit ca om l-a pregătit pentru lucrarea pe care Iehova urma să i-o încredinţeze: să slujească în calitate de Mare Preot şi Rege, mai întâi al congregaţiei celor unşi, şi apoi al întregii omeniri. — Coloseni 1:13; Evrei 7:26; Revelaţia 11:15.

¹⁶ Isus se interesa mult de oameni şi avea o afecţiune deosebită pentru ei chiar şi înainte de a veni pe pământ (Proverbele 8:31). Trăind ca om, el a înţeles mai bine ce înseamnă să treci prin încercări în timp ce-i slujeşti lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris că Isus „a trebuit să devină asemenea «fraţilor» săi în toate privinţele, ca să poată fi un mare preot îndurător şi fidel . . . Astfel, pentru că el însuşi a suferit când a fost pus la încercare, poate să vină în ajutorul celor ce sunt puşi la încercare“. Isus poate „avea compătimire pentru slăbiciunile noastre“ deoarece „în toate privinţele a fost pus la încercare ca noi, dar fără păcat“. — Evrei 2:17, 18; 4:15, 16.

17, 18. a) Cum reiese din scrisorile către cele şapte congregaţii din Asia Mică faptul că Isus îşi înţelegea şi îşi preţuia discipolii? b) În ce scop au fost pregătiţi creştinii unşi?

¹⁷ Isus a înţeles mai bine încercările prin care treceau continuatorii săi, iar acest lucru s-a văzut cu claritate după învierea sa. Să ne gândim, de pildă, la scrisorile sale către cele şapte congregaţii din Asia Mică, scrise de apostolul Ioan. Adresându-se congregaţiei din Smirna, Isus a spus: „Cunosc necazul şi sărăcia ta“. Cu alte cuvinte, Isus i-a spus: „Înţeleg pe deplin problemele tale. Ştiu prin ce treci“. Apoi, cu compasiunea şi cu autoritatea celui care a suferit el însuşi până la moarte, Isus a mai spus: „Dovedeşte-te fidel până la moarte şi îţi voi da coroana vieţii!“. — Revelaţia 2:8–10.

¹⁸ În scrisorile adresate celor şapte congregaţii sunt numeroase expresii care arată că Isus înţelege pe deplin problemele discipolilor săi şi că preţuieşte mult integritatea lor (Revelaţia 2:1—3:22). Să nu uităm că Isus s-a adresat atunci unor creştini unşi care aveau speranţa de a domni cu el în cer. Asemenea Domnului lor, ei au fost pregătiţi pentru un rol foarte important: să ajute, plini de compasiune, omenirea suferindă să aibă parte de foloasele jertfei de răscumpărare a lui Cristos. — Revelaţia 5:9, 10; 22:1–5.

19, 20. Cum îşi manifestă recunoştinţa faţă de Iehova şi faţă de Fiul său cei care alcătuiesc ‘marea mulţime’?

¹⁹ Desigur, Isus îşi manifestă iubirea nu numai faţă de continuatorii săi unşi, ci şi faţă de „alte oi“ ale sale care dau dovadă de loialitate. Milioane dintre acestea alcătuiesc ‘marea mulţime . . . din toate naţiunile’ care va supravieţui apropiatului ‘mare necaz’ (Ioan 10:16; Revelaţia 7:9, 14). Aceşti oameni vin în număr mare şi iau poziţie de partea lui Isus fiind recunoscători pentru jertfa sa de răscumpărare şi pentru speranţa de a trăi veşnic. Cum îşi manifestă ei recunoştinţa? ‘Îndeplinind pentru Dumnezeu un serviciu sacru, zi şi noapte’. — Revelaţia 7:15–17.

²⁰ Raportul mondial pentru anul de serviciu 2006, prezentat la paginile 27 la 30, arată clar că aceşti slujitori fideli îndeplinesc într-adevăr ‘zi şi noapte un serviciu sacru’ pentru Iehova. De fapt, în anul de serviciu 2006, ei şi grupul relativ mic de creştini unşi care mai sunt pe pământ au petrecut în total 1 333 966 199 de ore în lucrarea de predicare — echivalentul a peste 150 000 de ani!

Să continuăm să manifestăm recunoştinţă!

21, 22. a) În ce priveşte manifestarea recunoştinţei, de ce trebuie creştinii să fie deosebit de atenţi în prezent? b) Ce vom analiza în articolul următor?

²¹ Suntem realmente impresionaţi când ne gândim la aprecierea profundă pe care au manifestat-o Iehova şi Fiul său în relaţiile cu oamenii imperfecţi! Însă, din nefericire, majoritatea oamenilor nu se gândesc mai deloc la Dumnezeu, ci se concentrează asupra propriilor interese. Descriindu-i pe oamenii care trăiesc în „zilele din urmă“, Pavel a scris: „Vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, . . . nerecunoscători“ (2 Timotei 3:1–5). Ce deosebire există între aceştia şi creştinii adevăraţi, care prin rugăciuni sincere, prin ascultare de bunăvoie şi printr-un serviciu îndeplinit din tot sufletul, îşi demonstrează recunoştinţa faţă de tot ce a făcut Dumnezeu pentru ei! — Psalmul 62:8; Marcu 12:30; 1 Ioan 5:3.

²² În articolul următor vom analiza câteva dintre numeroasele măsuri spirituale pe care Iehova le-a luat cu iubire în folosul nostru. Fie ca, meditând la aceste ‘daruri bune’, recunoştinţa noastră să crească tot mai mult. — Iacov 1:17.

Cum aţi răspunde?

• Cum a dovedit Iehova că este un Dumnezeu care îşi preţuieşte slujitorii?

• Când suntem singuri, cum putem să-i bucurăm inima lui Iehova?

• Cum şi-a exprimat Isus aprecierea?

• Cum l-a ajutat pe Isus faptul că a trăit ca om să devină un conducător plin de compasiune şi de apreciere?

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Aşa cum un părinte preţuieşte mult gestul copilului său, şi Iehova se bucură când îi dăm tot ce avem mai bun