Ultima zi din viaţa umană a lui Isus

Este vineri, 14 nisan 33 e.n., după-amiaza târziu. Un grup de femei şi bărbaţi se pregătesc să-l înmormânteze pe un prieten mult îndrăgit. Unul dintre bărbaţi, Nicodim, a adus mirodenii pentru a pregăti corpul în vederea înmormântării. Un bărbat pe nume Iosif a făcut rost de o pânză de in curată pentru a înveli corpul neînsufleţit, plin de vânătăi din cauza bătăilor.

CINE sunt aceşti oameni şi pe cine înmormântează ei? Au toate acestea vreo importanţă pentru noi? Pentru a răspunde la aceste întrebări, să vedem ce s-a întâmplat la începutul acestei zile importante.

Seara zilei de joi, 14 nisan

O lună plină şi strălucitoare se ridică încet deasupra Ierusalimului. După o zi agitată, oraşul aglomerat se cufundă în linişte. În această seară, în aer pluteşte mirosul de miel fript. Da, mii de oameni se pregătesc pentru un eveniment deosebit: celebrarea anuală a Paştelui.

Într-o încăpere mare pentru oaspeţi îi găsim pe Isus şi pe cei 12 apostoli ai săi în jurul unei mese pregătite. Ascultaţi! Vorbeşte Isus. „Am dorit mult să mănânc Paştile acestea cu voi înainte de a suferi“, spune el (Luca 22:15). Isus ştie că duşmanii săi religioşi sunt hotărâţi să-l ucidă. Dar, înainte de a se întâmpla acest lucru, în această seară va avea loc ceva foarte important.

După celebrarea Paştelui, Isus spune: „Unul dintre voi Mă va vinde“ (Matei 26:21). Aceste cuvinte îi neliniştesc pe apostoli. Cine ar putea fi oare? După o discuţie cu apostolii, Isus îi spune lui Iuda Iscarioteanul: „Ce faci, fă repede“ (Ioan 13:27). Iuda este un trădător, deşi ceilalţi nu îşi dau seama de acest lucru. El pleacă pentru a-şi duce la îndeplinire rolul mişelesc pe care îl are în cadrul complotului urzit împotriva lui Isus.

O celebrare specială

Isus instituie acum o celebrare complet nouă, prin care se va comemora moartea sa. Luând o bucată de pâine, Isus rosteşte o rugăciune de mulţumire pentru aceasta şi o rupe în bucăţi. „Luaţi, mâncaţi“, îi îndeamnă el. „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi.“ După ce fiecare dintre ei mănâncă din pâine, el ia un pahar cu vin roşu şi rosteşte o binecuvântare pentru acesta. „Beţi toţi din el“, le spune Isus şi le explică următoarele: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, care se varsă pentru voi“. El le dă următoarea poruncă celor 11 apostoli fideli care au mai rămas: „Să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea“. — Matei 26:26–28; Luca 22:19, 20; 1 Corinteni 11:24, 25.

În această seară, Isus îi pregăteşte în mod iubitor pe apostolii săi loiali pentru ce îi aşteaptă şi îi asigură de iubirea profundă pe care o are faţă de ei. „Nimeni“, explică el, „nu are o iubire mai mare decât acel care îşi dă viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc Eu“ (Ioan 15:13–15). Da, cei 11 apostoli au demonstrat că sunt prieteni adevăraţi rămânând de partea lui Isus când el a trecut prin încercări.

Noaptea târziu, probabil după miezul nopţii, Isus rosteşte o rugăciune memorabilă, apoi intonează împreună cântări de laudă la adresa lui Iehova. În lumina unei luni pline, ei părăsesc oraşul şi traversează Valea Chedronului. — Ioan 17:1—​18:1.

În grădina Ghetsimani

După puţin timp, Isus şi apostolii ajung la grădina Ghetsimani. Lăsându-i pe opt dintre apostoli la intrarea în grădină, Isus îi ia cu el pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, mergând mai departe, în mijlocul măslinilor. „Sufletul Meu este plin de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi“, le spune el celor trei apostoli. — Marcu 14:33, 34.

Isus se îndepărtează în grădină pentru a se ruga, iar cei trei apostoli îl aşteaptă. Cu strigăte puternice şi cu lacrimi, el cere în mod stăruitor: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine!“ Pe umerii lui Isus apasă o mare responsabilitate. Cât de greu îi este să se gândească la ce vor spune duşmanii lui Iehova când Fiul Său unic-născut va fi ţintuit ca un criminal! Şi mai apăsător pentru Isus este gândul că, dacă nu va trece peste această încercare chinuitoare, acest lucru i-ar aduce dezonoare iubitului său Tată ceresc. Isus se roagă cu atâta fervoare şi este cuprins de o suferinţă atât de mare, încât transpiraţia i se transformă în picături de sânge care cad pe pământ. — Luca 22:42, 44.

Isus tocmai şi-a sfârşit cea de-a treia rugăciune. De el se apropie nişte oameni care ţin în mâini torţe şi lămpi. Cel din fruntea lor nu este altul decât Iuda Iscarioteanul, care vine direct la Isus. „Te salut, Învăţătorule!“, spune el şi îl sărută pe Isus cu multă tandreţe. „Iuda“, răspunde Isus, „cu o sărutare dai tu prins pe Fiul Omului?“ — Matei 26:49; Luca 22:47, 48; Ioan 18:3.

Apostolii înţeleg imediat despre ce este vorba. Domnul lor şi iubitul lor prieten e pe punctul de a fi arestat. De aceea, Petru apucă o sabie şi taie urechea unui sclav al marelui preot. „Lăsaţi! Până aici!“, strigă Isus. Apropiindu-se, el vindecă urechea sclavului şi îi porunceşte lui Petru: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei care scot sabia, de sabie vor pieri“ (Luca 22:50, 51; Matei 26:52). Ofiţerii şi soldaţii pun mâna pe Isus şi îl leagă. Cuprinşi de teamă şi tulburaţi din cauza celor întâmplate, apostolii îl părăsesc pe Isus şi fug în întunericul nopţii. — Matei 26:56; Ioan 18:12.

Dimineaţa zilei de vineri, 14 nisan

E trecut de miezul nopţii. Sunt primele ore ale zilei de vineri. Isus este dus mai întâi la casa fostului mare preot Ana, care deţine încă o mare influenţă şi putere. Ana îi pune câteva întrebări, după care îl trimite la casa marelui preot Caiafa, unde este adunat Sanhedrinul.

Conducătorii religioşi încearcă acum să găsească martori pentru a formula o acuzaţie împotriva lui Isus. Cu toate acestea, chiar şi depoziţiile acestor martori falşi se contrazic. În tot acest timp, Isus rămâne tăcut. Adoptând o altă metodă, Caiafa întreabă: „Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!“ Acesta este un lucru care nu poate fi negat, de aceea Isus răspunde plin de curaj: „Eu sunt . . . şi veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind cu norii cerului“. — Matei 26:63; Marcu 14:60–62.

„A hulit!“, strigă Caiafa. „Ce nevoie mai avem de martori?“ Acum, unii îl pălmuiesc şi îl scuipă. Alţii îl lovesc cu pumnii şi îl împroaşcă cu insulte (Matei 26:65–68; Marcu 14:63–65). La ivirea zorilor zilei de vineri, Sanhedrinul se întruneşte din nou, probabil pentru a da o formă cât de cât legală procesului ilegal din timpul nopţii. Isus spune încă o dată plin de curaj că el este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. — Luca 22:66–71.

Apoi preoţii principali şi bătrânii îl trimit pe Isus la Pontius Pilatus, guvernatorul roman al Iudeii, pentru a fi judecat de acesta. Ei îl acuză pe Isus că a corupt naţiunea, că a interzis plătirea taxelor la Cezar şi că a „zis că El este Hristosul, un împărat“ (Luca 23:2; compară cu Marcu 12:17). După ce îi pune lui Isus câteva întrebări, Pilat spune: „Eu nu găsesc nici o vină în Omul Acesta“ (Luca 23:4). Când Pilat aude că Isus este galilean, îl trimite la Irod Antipa, guvernatorul Galileii, care se află în Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui. Irod nu este interesat să se facă dreptate. El nu vrea decât să-l vadă pe Isus făcând un miracol. Întrucât Isus nu-i satisface această curiozitate şi rămâne tăcut, Irod şi soldaţii săi îşi bat joc de el şi îl trimit înapoi la Pilat.

„Dar Acesta ce rău a făcut?“, întreabă Pilat încă o dată. „Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, după ce-L voi pedepsi, Îi voi da drumul“ (Luca 23:22). Astfel, el ordonă ca Isus să fie biciuit cu un bici făcut din mai multe curele care îi sfâşie spatele, cauzându-i suferinţă. Apoi soldaţii îi îndeasă pe cap o coroană de spini. Ei îşi bat joc de el şi îl lovesc cu o trestie groasă, înfigându-i coroana de spini şi mai adânc în pielea capului. În pofida tuturor durerilor şi a maltratărilor indescriptibile, Isus îşi păstrează în mod remarcabil demnitatea şi tăria.

Pilat îl aduce din nou în faţa mulţimii, crezând probabil că starea în care se află Isus va stârni cât de cât mila. „Iată“, spune Pilat, „vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în El“. Însă preoţii principali strigă: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!“ (Ioan 19:4–6). Pe măsură ce mulţimea devine tot mai insistentă, Pilat cedează şi îl predă pe Isus pentru a fi ţintuit.

O moarte chinuitoare

Este cu mult trecut de mijlocul dimineţii. Isus este dus în afara Ierusalimului, într-un loc numit Golgota. Mâinile şi picioarele îi sunt ţintuite cu nişte piroane pe un stâlp de tortură. Cuvintele nu pot descrie suferinţa cumplită prin care trece Isus când stâlpul este ridicat vertical, iar rănile făcute de piroane se lărgesc sub greutatea corpului. O mulţime de oameni se adună pentru a asista la ţintuirea lui Isus şi a doi criminali. Mulţi vorbesc injurios la adresa lui Isus. „Pe alţii i-a mântuit“, spun în bătaie de joc preoţii principali şi alţii, „iar pe Sine nu Se poate mântui!“. Până şi soldaţii şi cei doi criminali ţintuiţi îl ridiculizează pe Isus. — Matei 27:41–44.

Dintr-o dată, la amiază, la puţin timp după ce Isus este ţintuit, un întuneric înfricoşător de origine divină cuprinde ţara timp de trei ore.a Probabil că acest lucru îl determină pe unul dintre răufăcători să-l mustre pe celălalt. Apoi, întorcându-se spre Isus, acesta îl imploră: „Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta!“ Ce credinţă uimitoare a avut acest răufăcător în faţa morţii! „Adevărat îţi zic astăzi“, îi răspunde Isus, „vei fi cu mine în Paradis“ (NW). — Luca 23:39–43.

Pe la trei după-amiaza, Isus simte că i se apropie sfârşitul. „Mi-e sete“, spune el. Apoi strigă cu voce tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ Isus simte că Tatăl său şi-a retras, ca să spunem aşa, ocrotirea de la el pentru a permite ca integritatea sa să fie testată până la limită, de aceea Isus citează cuvintele lui David. Cineva îi pune lui Isus pe buze un burete înmuiat în vin acru. După ce ia din vin, Isus spune încet: „S-a sfârşit!“ Apoi strigă cu voce tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!“, îşi lasă capul în jos şi moare. — Ioan 19:28–30; Matei 27:46; Luca 23:46; Psalmul 22:1.

Întrucât este după-amiaza târziu, se fac în grabă pregătiri în vederea înmormântării lui Isus înainte de începerea sabatului (15 nisan), la apusul soarelui. Lui Iosif din Arimateea, un membru respectat al Sanhedrinului care a fost în secret un discipol al lui Isus, i se acordă permisiunea de a-l înmormânta. Nicodim, şi el membru al Sanhedrinului care şi-a mărturisit în secret credinţa în Isus, aduce 33 de kilograme de smirnă şi aloe. Ei aşază cu multă grijă corpul lui Isus într-un mormânt comemorativ nefolosit, aflat în apropiere.

Din nou viu!

Este duminică dimineaţă şi e încă întuneric când Maria Magdalena şi alte câteva femei merg la mormântul lui Isus. Dar iată! Piatra de la gura mormântului a fost rostogolită într-o parte. Mormântul este gol! Maria Magdalena aleargă să le dea de veste lui Petru şi lui Ioan (Ioan 20:1, 2). La puţin timp după plecarea ei, un înger li se înfăţişează celorlalte femei. El spune: „Nu vă temeţi“, şi le îndeamnă zicându-le: „Duceţi-vă repede şi spuneţi ucenicilor Lui că El a înviat dintre cei morţi!“ — Matei 28:2–7.

În timp ce merg cât pot de repede, ele se întâlnesc cu însuşi Isus! „Duceţi-vă şi spuneţi fraţilor Mei“, le spune el (Matei 28:8–10). Mai târziu, când Maria Magdalena stă la mormânt şi plânge, îi apare Isus. Stăpânindu-şi cu greu bucuria, ea aleargă să le spună şi celorlalţi discipoli această veste minunată (Ioan 20:11–18). De fapt, în acea duminică memorabilă, înviatul Isus se arată de cinci ori la diferiţi discipoli, nelăsând nici o umbră de îndoială că el este din nou viu!

Ce importanţă au pentru noi aceste evenimente

Cum pot aceste evenimente, care au avut loc în urmă cu 1 966 de ani, să aibă importanţă pentru noi acum, în pragul secolului al XXI-lea? Un martor al acestor evenimente explică: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. În aceasta este iubirea, nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre“. — 1 Ioan 4:9, 10.

În ce fel este moartea lui Cristos o jertfă de „ispăşire“? Este o jertfă de ispăşire deoarece face posibilă o bună relaţie cu Dumnezeu. Primul om, Adam, s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, şi, astfel, le-a lăsat ca moştenire urmaşilor săi păcatul şi moartea. Isus, în schimb, şi-a dat viaţa ca răscumpărare în vederea plătirii preţului pentru păcatul şi moartea omenirii, furnizând astfel o bază pentru ca Dumnezeu să-şi extindă îndurarea şi favoarea (1 Timotei 2:5, 6). Exercitând credinţă în jertfa ispăşitoare de păcate a lui Isus, putem fi eliberaţi de sub condamnarea pe care am moştenit-o de la păcătosul Adam (Romani 5:12; 6:23). Totodată, acest lucru ne oferă posibilitatea de a avea o relaţie personală cu iubitorul nostru Tată ceresc, Iehova Dumnezeu. Pe scurt, jertfa supremă a lui Isus poate însemna faptul de a ne bucura de o viaţă care nu se va sfârşi niciodată. — Ioan 3:16; 17:3.

Despre aceste lucruri, şi despre altele referitoare la acest subiect, se va discuta în seara zilei de joi, 1 aprilie, în zeci de mii de locuri de pe tot pământul, când milioane de oameni se vor aduna pentru a comemora moartea lui Isus Cristos. Sunteţi invitaţi să fiţi prezenţi. Martorii lui Iehova din zona în care locuiţi vor fi încântaţi să vă anunţe unde şi când puteţi asista la acest eveniment. Faptul de a fi prezenţi vă va spori, fără îndoială, aprecierea pentru ceea ce iubitorul nostru Dumnezeu şi iubitul său Fiu au făcut în ultima zi din viaţa umană a lui Isus.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 7]

MOARTEA ŞI ÎNVIEREA LUI ISUS

33 E.N. EVENIMENTE CEL MAI MARE OMb

[Notă de subsol]