Ce fel de spirit manifeşti?

 1. Ce speranţă şi-a exprimat Pavel când le-a scris fraţilor săi de credinţă?

CÂND le-a scris fraţilor săi de credinţă, apostolul Pavel şi-a exprimat de mai multe ori speranţa că Iehova şi Isus vor aproba spiritul manifestat de congregaţii. De exemplu, galatenilor le-a scris: „Bunătatea nemeritată a Domnului nostru Isus Cristos să fie cu spiritul pe care îl manifestaţi, fraţilor! Amin!“ (Gal. 6:18). La ce se referea Pavel prin expresia „spiritul pe care îl manifestaţi“?

 2, 3. a) Cu ce sens folosea uneori Pavel termenul „spirit“? b) Ce întrebări am putea să ne punem cu privire la spiritul pe care-l manifestăm?

² Termenul „spirit“ se referă în acest verset la forţa care ne impulsionează să vorbim şi să acţionăm într-un anumit fel. Unii sunt amabili, atenţi cu cei din jur, blânzi, generoşi sau iertători. Biblia ne îndeamnă să avem un „spirit blând şi liniştit“ şi un „spirit calm“ (1 Pet. 3:4; Prov. 17:27). Alţii, în schimb, sunt sarcastici, materialişti, se supără repede ori au un spirit de independenţă. Şi mai grav, unii manifestă un spirit care îi îndeamnă să aibă gânduri imorale sau să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu.

³ Folosind expresii de genul „Domnul să fie cu spiritul pe care-l manifestaţi“, Pavel îşi încuraja colaboratorii să aibă un spirit care să oglindească voinţa lui Dumnezeu şi personalitatea creştină (2 Tim. 4:22). (Citeşte Coloseni 3:9–12.) Aşadar, ar fi bine să ne întrebăm: Ce fel de spirit am? Cum aş putea manifesta într-o măsură şi mai mare un spirit plăcut lui Dumnezeu? Ce pot face pentru a contribui şi mai mult la spiritul pozitiv al congregaţiei? Pentru a ilustra, să ne gândim la un câmp de floarea-soarelui. Prin culoarea şi prospeţimea ei, fiecare floare aduce un plus de frumuseţe peisajului. În mod asemănător, fiecare dintre noi ar trebui să contribuie la frumuseţea congregaţiei. Vom vedea în continuare ce trebuie să facem pentru a manifesta un spirit aprobat de Iehova.

 4. Ce este „spiritul lumii“?

⁴ Scripturile ne spun: „Noi nu am primit spiritul lumii, ci spiritul care vine de la Dumnezeu“ (1 Cor. 2:12). Dar ce este „spiritul lumii“? Despre el se vorbeşte în Efeseni 2:2: „[Voi] umblaţi odinioară potrivit sistemului acestei lumi, potrivit conducătorului autorităţii aerului, spiritul care lucrează acum în fiii neascultării“. „Aerul“ reprezintă spiritul lumii lui Satan, sau atitudinea ei dominantă. Asemenea aerului, acest spirit este pretutindeni şi poate fi observat în atitudini precum „Mie să nu-mi spună nimeni ce să fac!“ sau „Luptă pentru drepturile tale!“. Oamenii care au o astfel de gândire sunt „fiii neascultării“.

 5. Ce spirit negativ au arătat unii israeliţi?

⁵ Şi în trecut au existat atitudini de acest gen. În timpul lui Moise, Core a contestat autoritatea celor care se aflau în fruntea Israelului. Nemulţumirea lui s-a îndreptat mai ales împotriva lui Aaron şi a fiilor săi, care aveau privilegiul de a sluji ca preoţi. Probabil, el s-a concentrat la imperfecţiunile lor. Sau, poate, a susţinut că Moise practica nepotismul, oferindu-le privilegii rudelor sale. Oricare ar fi fost situaţia, este limpede că el a început să privească lucrurile dintr-o perspectivă umană, vorbind împotriva celor numiţi de Iehova. Lipsit de respect, Core le-a spus: ‘Destul! De ce vă înălţaţi voi mai presus de congregaţie?’ (Num. 16:3). Datan şi Abiram au vorbit şi ei împotriva lui Moise. I-au reproşat că ‘vrea să stăpânească peste ei ca prinţ, depăşind orice limită’. Când Moise a trimis să-i cheme la el, cei doi au refuzat să vină, spunând cu aroganţă: „Nu urcăm!“ (Num. 16:12–14). Lui Iehova nu i-a plăcut atitudinea acestor răzvrătiţi şi i-a distrus (Num. 16:28–35).

 6. Cum au arătat unii creştini din secolul I că aveau o atitudine negativă şi care era, probabil, motivul?

⁶ Şi unii creştini din secolul I au devenit critici la adresa celor cu autoritate din congregaţie, ‘nesocotind domnia’ (Iuda 8). Probabil că erau nemulţumiţi de propriile privilegii şi încercau să-i determine şi pe alţii să nu aibă respect faţă de cei care se achitau cu zel de responsabilităţile teocratice. (Citeşte 3 Ioan 9, 10.)

 7. Ce atitudine ar trebui să evităm?

⁷ Un astfel de spirit nu-şi are locul în congregaţia creştină. De aceea, trebuie să fim atenţi să nu ni-l însuşim. Bătrânii de congregaţie nu sunt perfecţi, aşa cum nu erau nici cei cu autoritate din zilele lui Moise sau ale apostolului Ioan. Ei pot face greşeli care să ne afecteze direct. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar fi total nepotrivit ca un membru al congregaţiei să adopte spiritul lumii, insistând să i se facă dreptate sau să se ia măsuri împotriva bătrânului respectiv. Iehova alege uneori să treacă cu vederea anumite greşeli minore. N-am putea face şi noi la fel? Din cauza unor defecte ale bătrânilor, reale sau presupuse, unii creştini care au comis un păcat grav au refuzat să se prezinte înaintea unui comitet de bătrâni desemnat să-i ajute. Ei se aseamănă cu un pacient care refuză un tratament ce-l poate însănătoşi doar pentru că-l deranjează ceva din personalitatea medicului.

 8. Ce versete biblice ne ajută să păstrăm o atitudine potrivită faţă de cei care sunt în fruntea congregaţiei?

⁸ Pentru a evita un asemenea spirit, să ne amintim că Isus este descris în Biblie ţinând ‘în mâna dreaptă şapte stele’. Acestea îi reprezintă pe bătrânii de congregaţie unşi şi, prin extensie, pe toţi bătrânii. Isus îndrumă ‘stelele’ din mâna sa aşa cum consideră de cuviinţă (Rev. 1:16, 20). În calitate de Cap al congregaţiei, el deţine controlul absolut asupra corpurilor de bătrâni. Dacă un bătrân are, într-adevăr, nevoie de corectare, Cel ai cărui ochi sunt „ca o flacără de foc“ va lua măsuri ca acesta să fie corectat la momentul şi în modul hotărâte de El (Rev. 1:14). Până atunci însă, trebuie să arătăm respect faţă de bătrânii numiţi de spiritul sfânt. Pavel a scris: „Ascultaţi de cei care sunt în fruntea voastră şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează neîncetat asupra sufletelor voastre ca unii care vor da socoteală, ca să facă lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci ar fi în paguba voastră“ (Evr. 13:17).

 9. a) Ce demonstrează un creştin prin reacţia pe care o are când este corectat sau disciplinat? b) Care este cel mai înţelept mod de a reacţiona la disciplinare?

⁹ Când e disciplinat sau când îşi pierde anumite privilegii în congregaţie, un creştin poate demonstra ce fel de spirit are. De exemplu, un frate tânăr care obişnuia să joace jocuri video violente a fost sfătuit cu tact de bătrâni. Din păcate, el nu a fost receptiv la sfaturi şi nu a mai putut fi slujitor auxiliar deoarece nu mai întrunea cerinţele biblice (Ps. 11:5; 1 Tim. 3:8–10). Apoi însă, fratele a început să vorbească cu ceilalţi despre decizia bătrânilor, exprimându-şi nemulţumirea. El chiar a trimis la filială mai multe scrisori denigratoare la adresa bătrânilor şi a încercat să-i convingă şi pe alţi membri ai congregaţiei să facă la fel. Cât de grav ar fi să punem în pericol pacea întregii congregaţii doar pentru a ne justifica acţiunile! Ar fi mult mai înţelept să privim disciplinarea drept o ocazie de a ne conştientiza slăbiciunile şi s-o acceptăm fără să murmurăm. (Citeşte Plângerile 3:28, 29.)

10. a) În conformitate cu Iacov 3:16–18, ce înseamnă şi ce nu înseamnă a avea o atitudine potrivită în congregaţie? b) Ce foloase avem dacă manifestăm „înţelepciunea de sus“?

¹⁰ În Iacov 3:16–18 se explică ce înseamnă şi ce nu înseamnă a avea o atitudine potrivită în congregaţie: „Unde este gelozie şi spirit de ceartă, este dezordine şi orice lucru rău. Dar înţelepciunea de sus este în primul rând castă, apoi paşnică, rezonabilă, gata să asculte, plină de îndurare şi de roade bune, nepărtinitoare, neipocrită. În plus, rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace“. Dacă vom acţiona în armonie cu „înţelepciunea de sus“, vom imita calităţile lui Dumnezeu şi vom promova un spirit pozitiv între fraţi.

11. a) Ce vom evita dacă ne păstrăm un spirit bun? b) Ce învăţăm din exemplul lui David?

¹¹ Să nu uităm că Iehova i-a numit pe bătrâni ‘pentru a păstori congregaţia sa’ (Fap. 20:28; 1 Pet. 5:2). Aşadar, este înţelept să respectăm această măsură, indiferent că avem sau nu privilegiul de a sluji ca bătrâni. Manifestând o atitudine corectă, nu vom fi exagerat de preocupaţi de poziţia, sau de autoritatea, noastră în congregaţie. Saul, regele Israelului, „l-a privit cu suspiciune pe David“ deoarece se temea că acesta îi putea lua tronul (1 Sam. 18:9). El a dezvoltat o atitudine negativă şi chiar a vrut să-l ucidă pe David. Să nu fim deci peste măsură de preocupaţi de poziţia noastră, aşa cum a fost Saul, ci să imităm atitudinea bună a lui David. În ciuda nedreptăţilor suferite, acest tânăr a continuat să respecte autoritatea stabilită de Dumnezeu. (Citeşte 1 Samuel 26:23.)

12. Ce putem face pentru a contribui la unitatea congregaţiei?

¹² Diferenţele de opinie pot provoca tensiuni în congregaţie, chiar şi în rândul bătrânilor. Însă Biblia ne oferă sfaturi utile în această privinţă. De exemplu, în Romani 12:10 se spune: „În a vă arăta onoare unii altora, fiţi primii“. Iar în versetul 16 suntem îndemnaţi: „Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi“. În loc să insistăm asupra propriei opinii, ar trebui să admitem că deseori există mai mult decât un singur mod corect de a aborda o situaţie. Dacă încercăm să înţelegem punctul de vedere al celorlalţi, putem contribui la unitatea congregaţiei (Filip. 4:5).

13. Ce ar trebui să facem după ce ne-am exprimat propria părere, şi ce exemplu biblic ne ajută în acest sens?

¹³ Totuşi, nu este greşit să ne spunem părerea dacă observăm ceva ce considerăm că trebuie schimbat în congregaţie. În primul secol s-a ivit o problemă care a generat multe discuţii aprinse. Fraţii au hotărât ca „Pavel, Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să urce la apostolii şi bătrânii din Ierusalim, în legătură cu această dispută“ (Fap. 15:2). Fără îndoială, fiecare frate avea o părere cu privire la acea chestiune şi o soluţie. Dar, odată ce şi-au exprimat punctul de vedere şi a fost luată o decizie sub îndrumarea spiritului sfânt, fraţii nu au mai insistat asupra propriei păreri. După ce scrisoarea referitoare la decizia luată a ajuns la congregaţii, fraţii „s-au bucurat de această încurajare“ şi „se întăreau în credinţă“ (Fap. 15:31; 16:4, 5). Şi astăzi, după ce aducem o problemă în atenţia fraţilor cu răspundere, să-i lăsăm pe ei s-o analizeze sub rugăciune.

14. Cum putem manifesta un spirit bun în relaţiile cu ceilalţi?

¹⁴ Avem multe ocazii în care putem manifesta un spirit bun în relaţiile cu ceilalţi. Este o dovadă de înţelepciune să fim gata să iertăm când suntem jigniţi. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: „Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi, dacă cineva are vreun motiv să se plângă împotriva altuia, să vă iertaţi cu mărinimie unii pe alţii. Aşa cum v-a iertat Iehova cu mărinimie, aşa să faceţi şi voi“ (Col. 3:13). Cuvintele „dacă cineva are vreun motiv să se plângă împotriva altuia“ sugerează că am putea avea motive întemeiate să ne supărăm pe alţii. Totuşi, să nu ne concentrăm asupra trăsăturilor sau a obiceiurilor iritante ale fraţilor noştri şi să tulburăm, astfel, pacea congregaţiei. Mai degrabă, să încercăm să-l imităm pe Iehova şi să iertăm cu mărinimie, continuând să-i slujim umăr la umăr.

15. a) Ce putem învăţa despre iertare de la Iov? b) Cum ne poate ajuta rugăciunea să avem un spirit bun?

¹⁵ Putem învăţa multe de la Iov în ce priveşte iertarea. Cei trei falşi mângâietori l-au jignit, adresându-i cuvinte lipsite de bunătate. Totuşi, Iov i-a iertat. Ce l-a ajutat în acest sens? El „s-a rugat pentru tovarăşii lui“ (Iov 16:2; 42:10). Când ne rugăm pentru alţii, putem să ne schimbăm atitudinea faţă de ei. Iar când ne rugăm pentru toţi colaboratorii creştini, vom dezvolta un spirit ca al lui Cristos (Ioan 13:34, 35). În plus, trebuie să ne rugăm pentru spirit sfânt (Luca 11:13). Spiritul lui Dumnezeu ne va ajuta să manifestăm calităţi creştine în relaţiile cu ceilalţi. (Citeşte Galateni 5:22, 23.)

16, 17. Ce eşti hotărât să faci în ce priveşte ‘spiritul pe care-l manifeşti’?

¹⁶ Când fiecare depune eforturi pentru a avea un spirit bun, întreaga congregaţie are de câştigat. Probabil că, după analizarea acestui articol, vom constata că trebuie să facem şi noi îmbunătăţiri pentru a promova un spirit ziditor. Dacă aşa stau lucrurile, să-i permitem Cuvântului lui Dumnezeu să ne dezvăluie cum putem face schimbări (Evr. 4:12). Pavel, care dorea să fie un bun exemplu pentru fraţi, a spus: „Conştiinţa mea este curată în toate privinţele. Totuşi, nu prin aceasta sunt dovedit drept, fiindcă cel ce mă judecă este Iehova“ (1 Cor. 4:4).

¹⁷ Vom contribui la spiritul bun al congregaţiei dacă ne străduim să acţionăm în armonie cu înţelepciunea de sus şi dacă nu suntem exagerat de preocupaţi de propria persoană şi de poziţia noastră. Fiind dispuşi să iertăm şi concentrându-ne asupra calităţilor celorlalţi, vom fi în relaţii bune cu colaboratorii noştri (Filip. 4:8). Dar cel mai important este că Iehova şi Isus vor fi mulţumiţi de ‘spiritul pe care-l manifestăm’ (Filim. 25).