Arheologia confirmă Biblia

BĂRBAŢILOR orgolioşi care refuzau cu încăpăţînare să-l recunoască pe Isus ca Mesia şi care îi dispreţuiau pe discipolii săi, Cristos le-a declarat: „Dacă aceştia ar tăcea, pietrele ar striga” (Luca 19:40). Din fericire, Isus a avut şi mai are încă discipoli care refuză să tacă. Însă, într-un sens, chiar şi pietrele care au fost martori tăcuţi ai evenimentelor biblice au fost făcute să strige ridicîndu–şi glasul în favoarea autenticităţii Bibliei. Ştiinţa care a făcut aceste pietre să strige în favoarea Bibliei se numeşte arheologie. Ea poate fi definită drept studiul ştiinţific al vestigiilor materiale al trecutului.”

Într-o operă savantă intitulată Light from the Ancient Past, Jack Finegan ne informează că „se poate preciza că începuturile arheologiei moderne datează din 1798 cînd aproape o sută de savanţi şi artişti l-au însoţit pe Napoleon în invazia să în Egipt.” În anul 1822 egiptologul francez Champollion a reuşit să descifreze hieroglifele de pe piatra Rosetta. Spre sfîrşitul secolului al nouăsprezecelea s-au făcut săpături arheologice sistematice în Egipt, Asiria, Babilon, Palestina, continuînd pînă în prezent. A confirmat oare cazmaua arheologului raportul biblic?

ORIGINEA LUMII ŞI A OMULUI

O descoperire făcută recent în mormintele egiptene ne permite să comparăm explicaţia biblică asupra originii omului cu raportul despre creaţie conţinut într-o carte egipteană antică numită Cartea morţilor, care este expusă într-o vitrină a muzeului Luvru din Paris. Referitor la aceasta, într-o lucrare care a cîştigat autoritate Supplément au Dictionnaire de la Bible, Louis Speleers, conservator la muzeul Cinquantenaire din Bruxelles, Belgia, a scris următoarele: „Cartea morţilor relatează că într-o zi Ra [zeul-soare] şi-a părăsit ochiul său divin care străluceşte în ceruri. Su şi Tefnut i-au adus ochiul înapoi; acesta a început să plîngă şi din lacrimile lui Ra au apărut oamenii.”

O altă descoperire care face posibilă o comparaţie interesantă cu raportul biblic este aceea a unei scrii de şapte tablete care conţin Enuma elish sau „Poemul creaţiei” sumero-babilonean. Corespunzător acestui document antic, Marduc, zeul Babilonului a triumfat asupra lui Tiamat, zeiţa mării primordiale şi a tăiat-o în două. „Dintr-o jumătate [a lui Tiamat] el a făcut bolta cerească; din cealaltă a făcut pămîntul sau suportul lumii terestre. Odată făcute acestea, el a organizat lumea . . . Apoi ,pentru a face ca zeii să locuiască într-o lume care să le bucure inima’, Marduc a creat omenirea.” — Larousse Encyclopedia of Mythology.

Credeţi într-adevăr că omul provine din lacrimile lui Ra? Numeroşi egipteni civilizaţi şi instruiţi credeau astfel. Sau aţi putea admite că cerurile şi pămîntul provin din corpul unei zeiţe tăiate în două? Acestea nu sînt decît două exemple de mituri ale creaţiei în care au crezut generaţii după generaţii în scurgerea timpului.

Astăzi, oameni foarte instruiţi ne pretind să credem că universul şi toate formele de viaţa au apărut în mod spontan, fără intervenţia unei fiinţe vii superioare, în ciuda faptului că omul de ştiinţă francez Louis Pasteur a demonstrat în mod convingător că viaţa provine din viaţă. Nu este oare mai logic să acceptăm raportul biblic care declară cu atîta simplitate că universul este o expresie a „energiei dinamice” a lui Dumnezeu? (Einstein şi alţii au arătat că materia este o formă de energie). Şi nu este oare mai rezonabil să credem că Sfintele Scripturi care arată că toate formele de viaţă îşi datorează existenţă lor lui Dumnezeu?” — Gen. 1:27; Ps. 36:9; Is. 40:26–28; Ier. 10:10–13.

AVRAAM ŞI ARHEOLOGIA

Avraam este unul dintre principalele personaje ale Bibliei. El a fost nu numai strămoşul tuturor celor care au redactat Biblia ci şi strămoşul evreilor şi al multor arabi, dar el este numit totodată şi „tatăl tuturor acelora care au credinţă” (Rom. 4:11). Oamenii tuturor naţiunilor ar trebui să fie interesaţi să cunoască dacă raportul biblic privitor la Avraam este exact. De ce oare? Pentru că lui i-a făcut Dumnezeu promisiunea: „Prin intermediul seminţei tale cu siguranţă se vor binecuvînta toate naţiunile pămîntului” (Gen. 22:16–18). Dacă dorim să facem parte dintre aceia „care au credinţă” şi care vor fi binecuvîntaţi prin sămînţa lui Avraam, atunci va trebui să arătăm cel mai mare interes faţă de dovezile care vin să confirme exactitatea detaliilor biblice privitoare la viaţa şi la epoca patriarhului Avraam.

Biblia ne informează că Avraam (care se numea pe atunci Avram) a creşcut în „Ur-ul Caldeei” (Gen. 11:27, 28). Este aceasta o aşezare legendară? Ce au dezvăluit cazmalele şi lopţile arheologilor? Din 1854 J. E. Taylor a încercat să identifice Ur-ul cu Tell el-Muqayyar (Colina de bitumin), care se găsea la cîţiva kilometri la vest de Eufrat. În anul 1869 într-un raport ţinut în faţa Academiei franceze Collège de France, la Paris, orientalistul Julles Oppert a stabilit că aşezarea în discuţie era oraşul Ur. El se baza în aceasta afirmaţie pe inscripţiile cuneiforme de pe cilindrele de argilă găsite de către Taylor. Apoi, mult mai tîrziu, între 1922 şi 1934, arheologul britanic Sir Leonhard Woolley nu numai că a confirmat această identificare ci a şi descoperit totodată că Avraam a părăsit un oraş infloritor şi cu o înaltă civilizaţie, cu case confortabile şi cu un impozant ziggurat (turn-templu) dedicat cultului zeului lunii Nanna sau Sin. Istoricii îşi exprimaseră multă vreme îndoielile cu privire la existenţa oraşului Ur menţionat în raportul biblic privitor la Avraam. Dar cazmaua arheologilor a dovedit că Biblia era adevărată.

Arheologii au confirmat totodată şi caracterul istoric a numeroase obiceiuri evocate în raportul biblic privitor la Avraam. Spre exemplu, la Nuzu sau Nuzi, un oraş antic hurrit situat la sud-est de Ninive, au fost găsite tablete de ceramică care autentificau anumite obiceiuri cum sînt acestea: sclavul putea deveni moştenitorul stăpînului său atunci cînd acesta nu avea copii (a se vedea ce a spus Avraam despre sclavul său Eleazar — în Geneza 15:1–4); o femeie sterilă era obligată să-i dea soţului ei o concubină (Sara sau Sarai i-a dat lui Avraam pe Agar — Geneza 16:1, 2); tranzacţiile comerciale se făceau la poarta oraşului (cum a fost cazul atunci cînd Avraam a cumpărat ogorul şi peştera Macpela de lîngă Hebron — Geneza 23:1–20). Exemplele de declaraţii biblice confirmate de săpăturile de la Nuzi sînt atît de numeroase încît publicaţia ştiinţifică franceză Supplément au Dictionnaire de la Bible. (Volumul VI coloanele 663–672) le consacră, după cum se vede, mai bine de opt coloane cu litere mărunte. Encyclopedia Britannica declară: „Documentele de la Nuzi au clarificat multe pasaje dificile din naraţiunile despre patriarhii Genezei care au trăit în aceeaşi epocă.”

NUMELE PROPRII ÎŞI GĂSESC CONFIRMAREA

Arheologul francez André Parrot a făcut săpături importante în raza aşezării antice regale — oraşul Mari de pe Eufratul Mijlociu. Oraşul-stat Mari a fost una dintre principalele puteri ale Mesopotamiei Superioare de la începutul celui de al II-lea mileniu înaintea erei noastre, pînă în ziua în care a fost cucerit şi nimicit de către regele babilonean Hammurabi. În ruinele imensului palat dat la iveală acolo, echipa de arheologi francezi, a descoperit 20 000 de tăbliţe de lut. Unele dintre aceste tăbliţe cu scriere cuneiformă menţionează oraşe cu numele Peleg, Serug, Nahor, Terah, şi Haran. Interesant este faptul că toate aceste nume apar în raportul Genezei ca nume ale strămoşilor lui Avraam. — Gen. 11:17–26.

Discutînd asupra asemănării între aceste nume proprii ale antichităţii, John Bright scria în a sa History of Israel: „În nici unul dintre aceste cazuri noi nu . . . dispunem de o menţionare a înşişi patriarhilor Bibliei. Dar nenumăratele dovezi furnizate de documentele contemporane acestor personaje arată cu claritate că numele lor concordă perfect cu numele amoriţilor de la începutul celui de al doilea mileniu, mai degrabă decît cu cele din oricare altă epocă ulterioară. Astfel, în această privinţă, naraţiunile patriarhale sînt absolut autentice.”

Foarte de curînd, în 1976, arheologii italieni şi sirieni au identificat în nordul Siriei oraşul-stat din antichitate — Ebla. Numele de Ebla ca şi acela de Mari nu este menţionat în Biblie. În schimb, aceste două oraşe sînt menţionate în texte care datează din perioada patriarhală. Astfel ce a scos la iveală cazmaua cercetătorilor cu privire la aceste noi aşezări? În biblioteca palatului regal s-au găsit mii de tăbliţe de lut care datează de la sfîrşitul mileniului al III-lea sau de la începutul mileniului al II-lea înaintea erei noastre. Vorbind despre această descoperire, săptămînalul francez Le Point din 19 martie 1979 declara: „Numele proprii sînt surprinzător de asemănătoare [cu cele din Scripturi]. În Biblie noi găsim ,Avraam;’ în tăbliţele de la Ebla, ,Av-ra-um;’ Esau — E-sa-um; Michael — Mi-ki-ilu; David — Da-u-dum; Ismael — Is-ma-ilum; Israel — Is-ra-ilu. Arhivele de la Ebla mai conţin şi numele de Sodoma şi Gomora, oraşe menţionate în Biblie, dar a căror realitate istorică a fost contestată mult timp de către savanţi. . . . Ba mai mult oraşele menţionate în tăbliţe sînt înşirate exact în aceeaşi ordine în care sînt menţionate şi în Vechiul Testament: Sodoma, Gomora, Adma, Ţeboim şi Bela [Gen. 14:2].” Boyce Rendberger scria în New York Times: „Unii biblişti cred că [tăbliţele de la Ebla] preţuiesc tot atît cît şi sulurile de la Marea Moartă în ce priveşte sprijinirea şi întărirea cunoştinţelor noastre privitoare la viaţa din timpurile biblice.”

OBICEIURI ŞI LEGI

Arheologia a jucat un rol important în explicarea obiceiurilor la care face aluzie Biblie, confirmînd astfel exactitatea raportului biblic. Cităm ca exemplu capitolul 31 din Geneza unde ni se raportează că Rahela, soţia lui Iacob „a furat terafimii care aparţineau tatălui ei” Laban (vers. 19). Se spune acolo că Laban şi-a luat osteneala de a o urmări pe fiica lui şi pe soţul ei timp de şapte zile, ca să-şi găsească „dumnezeii” lui (vers. 23 şi 30). Este interesant faptul că o descoperire arheologică făcută la Nuzi, în oraşul antic din nordul Mesopotamiei, a dezvăluit existenţa unei legi patriarhale potrivit căreia posedarea zeilor de familie îi acorda unei om dreptul de proprietate asupra bunurilor socrului său decedat. Dacă ne aducem aminte că Laban era originar din nord-estul Mesopotamiei şi în ce mod viclean s-a purtat cu Iacob, cunoaşterea acestei legi ne permite să înţelegem mai bine gestul ciudatului furt al Rahelei precum şi eforturile depuse de Laban pentru a reintra în posesia „dumnezeilor” săi. Muzeul Luvru din Paris expune mai mulţi asemenea „dumnezei domestici” sau ocrotitori ai gospodăriei, descoperiţi în diferite oraşe ale Mesopotamiei. Dismensiunile lor reduse (între zece şi cincisprezece centimetri) ne ajută totodată să înţelegem şi cum i-a reuşit Rahelei să-i ascundă, aşezîndu-se pe coşul cu care era prevăzută şeaua, precum şi de ce a refuzat să se ridice cînd căuta Laban. — Vers. 34, 35.

Una dintre cele mai frumoase piese ale Luvrului este o stelăa din piatră neagră care măsoară 2,25 metri înălţime şi care este cunoscută sub numele de „codul lui Hammurabi.” Sub un relief care-l reprezintă pe regele babilonean Hammurabi în momentul în care–şi primeşte autoritatea din mîinile zeului soare Samaş, se află, sub formă de coloane de litere cuneiforme, textul a 282 de legi. Întrucît se spune că Hammurabi a domnit între 1728 şi 1686 î.e.n., unii critici ai Bibliei au pretins că Moise, care a consemnat în scris legile lui Israel cu peste un secol şi jumătate mai tîrziu, n-a făcut decît să plagieze acest cod al regelui babilonean. Dezminţind această acuză, W. Martin în cartea sa Documents from Old Testament Times declară:

„În ciuda numeroaselor asemănări, nimic nu ne autorizează să credem că textul evreiesc provine direct din textul babilonean. Chiar dacă cele două coduri de legi diferă prea puţin în literă, ele diferă mult în spirit. Spre exemplu, în Codul lui Hammurabi furtul şi tăinuirea bunurilor furate erau pedepsite cu moartea (legea 6 şi 22), dar în legile lui Israel pedeapsa consta în despăgubirea victimei (Exod 22:1; Lev. 6:1–5). Pe cînd legea mozaică interzicea extrădarea unui sclav fugit de la stăpînul său (Deut. 23:15, 16), legile babiloniene pedepseau cu moartea pe oricine îl găzduia pe fugar. — Legile 15, 16 şi 19.”

În al său Supplément au Dictionnaire de la Bible orientalistul francez Josef Plessis scria: „Nu pare ca legislatorul evreilor să fi utilizat diferite coduri ale Babilonului şi ale Asiriei. Nimic din opera sa nu se poate dovedi că ar fi fost împrumutată. Cu toate că există similitudini interesante, ele nu sînt de natură să nu poată fi explicate cu uşurinţă prin codificarea obiceiurilor comune la popoarele cu origine comună.”

În timp ce codul lui Hammurabi reflectă un spirit de răzbunare, legea mozaică spune: „Să nu-l urăşti pe fratele tău în inima ta . . . să nu te răzbuni nici să nu le porţi pică fiilor poporului tău; şi va trebui ca tu să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Lev. 19:17, 18). Astfel noi dispunem nu numai de dovada că Moise n-a făcut nici un împrumut din codul lui Hammurabi, ci o comparaţie a legilor Bibliei cu cele gravate pe tăbliţele de lut şi pe stelele exhumateb de arheologi arată că legile biblice sînt net superioare legislaţiei altor popoare ale antichităţii.

ARHEOLOGIA ŞI SCRIPTURILE GRECEŞTI

Ce spun scripturile greceşti îndeobşte cunoscute sub numele de „Noul Testament”? A confirmat oare arheologia exactitatea acestei importante părţi a Bibliei? S-au scris cărţi întregi care arată că există o asemenea confirmare. În 1890 biblistul francez F. Vigouroux a publicat o carte de peste 400 de pagini intitulată Le Nouveau Testament et les découverts archéologiques modernes (Noul Testament şi descoperirile arheologice moderne). El ne prezintă în această carte dovezi abundente care sprijinesc evangheliile, Faptele apostolilor şi scrisorile conţinute în Scripturile greceşti. În anul 1895, W. M. Ramsay a publicat cartea sa care este clasică acum, St. Paul the Traveller and the Roman Citizen (Sfîntul Pavel călătorul şi cetăţeanul roman) care ne oferă un foarte valoros material care arată autenticitatea Scripturilor creştine greceşti.

Mai recent au fost publicate multe alte cărţi şi articole de erudiţie care arată cum a dovedit arheologia veracitatea întregii Biblii. În cartea sa The Archaeology of the New Testament, publicată pentru prima dată în anul 1970, E. M. Blaiklock scrie: „Istoriografia biblică a primit confirmări atît de frapante încît istoricii au învăţat să respecte autoritatea atît a Vechiului cît şi a Noului Testament şi să admire exactitatea, interesul profund faţă de adevăr şi clarviziunea istorică inspirată care-i caracteriza pe diferiţi autori ce au dat Bibliei cărţile lor istorice.”

Într-adevăr, arheologia confirmă Biblia. Dar se poate spune oare acelaşi lucru şi despre alte discipline ştiinţifice?

[Harta de la pagina 6]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Haran

Ebla

Mari

Nuzi

Babilon

Lagaş

Ur

Sumer

Golful Persic

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Ziggurat descoperit în Ur din Caldeea antică

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Zeu ocrotitor al gospodăriei (descoperit in Lagaş)

Codul lui Hammurabi