Mesia — O speranţă reală?

El s-a autonumit Moise. Numele lui real însă s-a pierdut în istorie. În secolul al V-lea e.n. a străbătut insula Creta convingîndu-i pe iudeii de acolo că el era mesia pe care îl aşteptau ei. El le-a spus că în scurt timp opresiunea, exilul şi captivitatea lor urmau să ia sfîrşit. Ei au crezut. Cînd a venit ziua eliberării lor, iudeii l-au urmat pe „Moise“ pe un promontoriu de lîngă Marea Mediterană. El le-a spus că trebuiau doar să se arunce în mare, iar aceasta avea să se despartă în două în faţa lor. Mulţi au ascultat, aruncîndu-se în mare, dar aceasta nu s-a despărţit în două. Foarte mulţi s-au înecat; unii au fost salvaţi de marinari şi de pescari. Dar Moise nu a mai fost găsit nicăieri. Respectivul mesia dispăruse.

CE ESTE un mesia? Ne-ar putea veni în minte cuvintele „salvator“, „răscumpărător“ şi „conducător“. Mulţi oameni consideră că un mesia este o figură care le inspiră speranţă şi devoţiune continuatorilor săi, promiţîndu-le să-i conducă de la opresiune la libertate. Dat fiind că istoria umană este în mare parte o istorie a opresiunii, nu este surprinzător faptul că, de-a lungul secolelor, astfel de mesia au apărut în număr destul de mare (compară cu Eclesiastul 8:9). Dar, asemenea aşa-numitului Moise din Creta, aceşti mesia i-au condus cel mai adesea pe continuatorii lor la dezamăgire şi dezastru în loc de eliberare.

„Acesta este Regele Mesia!“ Iată cum îl saluta reputatul rabin Akiba ben Joseph pe Simeon Bar Kokhba în anul 132 e.n. Bar Kokhba era un bărbat important care comanda o armată puternică. În sfîrşit, gîndeau mulţi evrei, iată omul care avea să pună capăt îndelungatei lor oprimări exercitate de către puterea mondială romană. Bar Kokhba a dat greş; sute de mii dintre compatrioţii săi au plătit cu viaţa acest eşec.

În secolul al XII-lea, a apărut un alt mesia evreu, de data aceasta în Yemen. Cînd califul, sau guvernatorul, i-a cerut un semn prin care să-şi ateste calitatea de mesia, acesta i-a propus califului să-l decapiteze, iar învierea lui imediată să servească drept semn. Califul a fost de acord cu acest plan — şi acesta a fost sfîrşitul respectivului mesia din Yemen. În acelaşi secol, un bărbat pe nume David Alroy le-a spus evreilor din Orientul Mijlociu să se pregătească să-l urmeze pe aripile îngerilor în drumul înapoi spre Ţara Sfîntă. Mulţi au crezut că el era mesia. Evreii din Bagdad au aşteptat cu răbdare pe acoperişul caselor lor fără să-şi facă griji şi fără să ştie că hoţii le jefuiau avuţiile.

În secolul al XVII-lea s-a ridicat la Smirna Sabbatai Zevi. El şi-a proclamat calitatea de mesia evreilor din toată Europa. Chiar unii creştini au ascultat de el. Zevi le-a oferit discipolilor eliberarea — evident lăsîndu-i să practice păcatul fără restricţie. Cei mai apropiaţi continuatori ai săi practicau orgii, nudism, fornicaţie şi incest, autopedepsindu-se apoi cu lovituri de bici, tăvălindu-se dezbrăcaţi prin zăpadă şi îngropîndu-se pînă la gît în pămîntul rece. În timp ce călătorea spre Turcia, Zevi a fost prins şi i s-a spus că trebuie ori să se convertească la islamism, ori să moară. El s-a convertit. Mulţi dintre adepţii lui au fost dispersaţi. Totuşi, în următoarele două secole, Zevi era încă numit mesia de unii oameni.

Creştinătatea şi-a prezentat şi ea seria ei de mesia. În secolul al XII-lea, un bărbat cu numele Tanchelm şi-a format o armată de aderenţi şi a stăpînit peste oraşul Antwerp. Acest mesia s-a autonumit dumnezeu; el îşi vindea chiar propria apă din baie pentru ca discipolii săi să o bea ca pe un simbol sacru! Un alt mesia „creştin“ a fost Thomas Müntzer din Germania secolului al XVI-lea. El a condus o revoltă împotriva autorităţilor civile locale, spunîndu-le continuatorilor săi că aceasta era bătălia Armaghedonului. El le-a promis că va prinde în mînecile sale ghiulele trase de tunurile vrăjmaşilor. În loc de aceasta, oamenii lui au fost masacraţi, iar Müntzer a fost decapitat. Mulţi alţi mesia de acest fel s-au ivit de-a lungul secolelor în creştinătate.

Şi alte religii au avut figurile lor mesianice. Islamismul a indicat spre Mahdi, sau cel îndrumat în mod drept, care avea să-i conducă într-o eră a justiţiei. În hinduism, unii au pretins că erau avataruri sau reîncarnări ale unor diverşi zei. Şi, aşa cum observă The New Encyclopædia Britannica, „chiar o religie atît de nemesianică cum este budismul a prezentat în rîndul grupurilor Mahāyāna credinţa în viitorul Budha Maitreya care va coborî din locuinţa sa cerească şi-i va duce pe cei fideli în paradis“.

Mesia din secolul al XX-lea

Chiar în secolul nostru, nevoia unui adevărat mesia a devenit mai stringentă ca oricînd; nu este surprinzător deci că mulţi au pretins titlul acesta. În Congo, în anii 1920, ’30 şi ’40 au fost salutaţi ca mesia Simon Kimbangu şi succesorul său Andre „Isus“ Matswa. Ei au murit, dar continuatorii lor îi aşteaptă încă să se întoarcă şi să-i conducă într-un mileniu african.

Acest secol a asistat, de asemenea, la ridicarea unor „culte cargo“ în Noua Guinee şi Melanezia. Membrii lor aşteaptă să sosească o navă sau un avion, încărcat cu albi asemenea unor mesia care îi vor face bogaţi şi-i vor conduce într-o eră a fericirii în care chiar morţii vor fi înviaţi.

Naţiunile industrializate au avut şi ele nişte mesia ai lor. Unii sînt conducători religioşi, cum ar fi Sun Myung Moon, care s-a autoproclamat succesor al lui Isus Cristos şi pretinde că purifică lumea prin intermediul unei familii unite alcătuite din adepţii săi. Şi unii conducători politici au încercat să-şi asume un statut mesianic, cel mai înfiorător exemplu fiind Adolf Hitler şi bombastica sa cuvîntare despre Reichul de o Mie de Ani.

Unele filozofii şi organizaţii politice au dobîndit în mod asemănător un statut mesianic. De exemplu, The Encyclopedia Americana consemnează faptul că teoria politică marxist-leninistă are nuanţe mesianice. De asemenea, Organizaţia Naţiunilor Unite, salutată pretutindeni drept unica speranţă pentru pacea mondială, se pare că a devenit un fel de mesia-substitut în minţile multora.

O speranţă reală?

Această scurtă trecere în revistă nu face decît să arate foarte limpede faptul că istoria mişcărilor mesianice este în mare parte o istorie a unor deziluzii, a unor speranţe năruite şi a unor visuri inoportune. Nu este deloc surprinzător deci că mulţi oameni de astăzi au devenit sfidători în ce priveşte speranţa într-un mesia.

Dar, înainte de a respinge complet speranţa mesianică, ar trebui să aflăm mai întîi de unde provine ea. De fapt, „mesia“ este un cuvînt biblic. Cuvîntul ebraic este ma·shi·ach sau „unsul“. În timpurile biblice, unii regi şi preoţi erau instalaţi uneori în funcţiile lor printr-o ceremonie de ungere, în timpul căreia li se turna pe cap un ulei parfumat. Aşadar, lor li se aplica pe drept cuvînt termenul ma·shi·ach. Existau, de asemenea, bărbaţi care erau unşi sau numiţi într-o funcţie specială, fără vreo ceremonie de ungere. Moise este numit la Evrei 11:24–26, NW, „Cristos“ sau „unsul“, deoarece a fost ales profet şi reprezentant al lui Dumnezeu.

Această definiţie a lui mesia ca fiind „unsul“ îi situează pe mesia din Biblie pe o poziţie distinctă faţă de falşii mesia despre care am discutat. Mesia din Biblie nu se autonumeau; nici nu erau aleşi de nişte mulţimi de continuatori care-i adorau. Nu, numirea lor venea de sus, chiar din partea lui Iehova Dumnezeu.

Cu toate că Biblia vorbeşte despre mulţi mesia, ea îl înalţă pe unul dintre ei mult deasupra celorlalţi (Psalmul 45:7). Acest Mesia este figura centrală din profeţiile biblice, este cheia împlinirii celor mai însufleţitoare profeţii ale Bibliei. Iar acest Mesia luptă realmente cu problemele cu care ne confruntăm noi astăzi.

Salvatorul omenirii

Biblicul Mesia abordează problemele omenirii mergînd la rădăcina lor. Cînd primii noştri părinţi, Adam şi Eva, s-au răzvrătit împotriva Creatorului la instigaţia rebelei creaturi spirituale Satan, ei şi-au arogat, de fapt, dreptul absolut de guvernare. Ei au dorit să fie cei care să decidă ce era bine şi ce era rău. Ei au ieşit, prin urmare, de sub guvernarea iubitoare şi protectoare a lui Iehova şi au aruncat familia umană în haosul şi suferinţa autoguvernării, a imperfecţiunii şi a morţii. — Romani 5:12.

Ce dovadă de iubire a fost deci faptul că Iehova Dumnezeu a ales acel moment întunecat din istoria umană pentru a dărui întregii omeniri o licărire de speranţă. Rostind sentinţa împotriva oamenilor rebeli, Dumnezeu a profeţit că descendenţii lor vor avea un eliberator. Desemnat sub numele de „sămînţa“, acest Salvator urma să vină pentru a contracara lucrarea îngrozitoare pe care o săvîrşise Satan în Eden; Sămînţa urma să-i zdrobească capul acelui „şarpe“, Satan, înlăturîndu-l din existenţă. — Geneza 3:14, 15.

Din timpuri antice, iudeii au considerat această profeţie ca fiind mesianică. Numeroase Targum-uri, parafrazări ebraice ale Scripturilor Sacre utilizate în mod obişnuit în secolul întîi, dădeau explicaţia că această profeţie avea să se împlinească „în ziua Regelui Mesia“.

Nu este surprinzător, aşadar, faptul că, încă de la început, bărbaţi ai credinţei au fost impresionaţi de această promisiune a unei viitoare Seminţe sau Salvator. Imaginaţi-vă sentimentele lui Avraam atunci cînd Iehova i-a spus că Sămînţa urma să vină prin propria sa linie genealogică şi că „toate naţiunile pămîntului“ — nu doar proprii săi descendenţi — „se vor binecuvînta“ prin intermediul acelei Seminţe. — Geneza 22:17, 18, NW.

Mesia şi guvernarea

Profeţii de mai tîrziu au legat această speranţă de perspectiva unei bune guvernări. La Geneza 49:10, lui Iuda, strănepotul lui Avraam, i s-a spus: „Sceptrul nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, pînă va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele“. Este limpede, acest „Şilo“ urma să guverneze — şi el va guverna nu numai peste evrei, ci şi peste ‘popoare’ (compară cu Daniel 7:13, 14). Şilo era identificat de vechii iudei ca fiind Mesia; de fapt, unele dintre Targum-urile ebraice nu făceau decît să înlocuiască cuvîntul „Şilo“ cu „Mesia“ sau cu „regele Mesia“.

Pe măsură ce lumina profeţiei inspirate a continuat să strălucească, au fost dezvăluite mai multe aspecte în legătură cu domnia acestui Mesia (Proverbele 4:18). La 2 Samuel 7:12–16, Regelui David, un descendent al lui Iuda, i s-a spus că Sămînţa avea să vină pe linia sa. În plus, această Sămînţă urma să fie un Rege neobişnuit. Tronul său, sau domnia sa, avea să dureze pentru totdeauna! Isaia 9:6, 7 susţine această idee: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia [„guvernarea“, King James Version] va fi pe umărul Lui . . . El va face ca domnia lui să crească şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi cu dreptate, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face rîvna [lui Iehova al, NW] oştirilor“.

Vă puteţi imagina o asemenea guvernare? Un domnitor drept şi just care stabileşte pacea şi care guvernează pentru totdeauna! Cît de mult diferă el de succesiunea jalnică de falşi mesia din istorie! Departe de a fi un conducător autodesemnat care se autoamăgeşte, biblicul Mesia este un domnitor mondial înzestrat cu toată puterea şi autoritatea necesară pentru a schimba condiţiile mondiale.

Această perspectivă are o semnificaţie profundă în timpurile noastre agitate. Omenirea nu a avut niciodată o nevoie mai desperată de o astfel de speranţă. Dar, întrucît cineva poate să se agaţe uşor de speranţe false, este vital ca fiecare dintre noi să analizeze cu atenţie această întrebare: A fost Isus din Nazaret promisul Mesia, aşa cum cred atît de mulţi oameni? Problema va fi examinată în articolul care urmează.

[Chenarul de la pagina 6]

Un Mesia în Brooklyn?

Panouri de reclame, afişe şi reclame flourescente au proclamat recent în Israel: „Pregătiţi-vă pentru venirea lui Mesia!“ Această campanie publicitară, care a costat 400 000 de dolari, a fost lansată de lubavitcheri, o sectă ultraortodoxă a evreilor hasidici. În rîndurile celor 250 000 de membri ai grupului există convingerea larg răspîndită că marele lor rabin Menachem Mendel Schneerson din Brooklyn, New York, este Mesia. De ce? Schneerson susţine că Mesia va veni în această generaţie. Iar, conform afirmaţiilor revistei Newsweek, reprezentanţi oficiali lubavitcheri susţin cu insistenţă că rabinul în vîrstă de 90 de ani nu va muri înainte de a veni Mesia. De secole, secta susţine că fiecare generaţie prezintă cel puţin un om care întruneşte condiţiile pentru a fi Mesia. Schneerson pare a fi un astfel de om pentru continuatorii săi şi el nu şi-a desemnat un succesor. Totuşi, majoritatea evreilor nu-l acceptă ca Mesia, spune Newsweek. Potrivit periodicului Newsday, Eliezer Schach, un rabin rival în vîrstă de 96 de ani, l-a numit un „mesia fals“.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Credinţa că Moise din Creta era mesia i-a costat viaţa pe mulţi oameni