Perspectivele paradiziace rămîn valabile în pofida neascultării oamenilor

 1. Unde şi în ce ambianţă sînt văzuţi, odată cu trecerea timpului, primul bărbat şi prima femeie?

TIMPUL a trecut. Primul bărbat şi prima femeie nu mai sînt goi şi nevinovaţi. Ei poartă îmbrăcăminte — lungi veşminte din piei de animale. Ei se află chiar la intrarea în grădina perfectă a Edenului. Ei stau cu spatele la grădină şi se uită la priveliştea dinaintea lor. Cei doi văd doar un teren necultivat. Este clar că acesta nu se bucură de binecuvîntarea lui Dumnezeu. În faţa lor văd doar mărăcini şi scaieţi. Nu acesta este pămîntul referitor la care ei primiseră însărcinarea să–l supună? Ba da, însă primul bărbat şi prima femeie nu se află acum aici, afară, cu scopul de–a extinde grădina Edenului peste acest teren neîngrijit.

 2. De ce nu încearcă bărbatul şi femeia să se întoarcă în grădina paradiziacă?

² Dar de ce nu se întorc ei în grădina paradiziacă din faţa unei asemenea privelişti? Uşor de spus, dar iată ce se află în spatele lor, la intrarea în grădină: Heruvimi — creaturi pe care ei nu le–au mai văzut vreodată, nici măcar înăuntrul grădinii — şi lama înflăcărată a unei săbii care se roteşte singură fără încetare. Aceasta nu permitea nicidecum bărbatului şi femeii să treacă dincolo de ea şi să ajungă vii în grădină! — Geneza 3:24.

 3. Ce anume a determinat schimbarea radicală a condiţiilor de viaţă ale primei perechi umane?

³ Dar ce se întîmplase? Ceea ce s–a întîmplat nu constituie un mister atît de încîlcit încît să–i pună pe oamenii de ştiinţă în încurcătură mii de ani. Este uşor de explicat: Primul bărbat şi prima femeie trebuiau să realizeze minunatele perspective ce li s–au pus înainte prin însărcinarea primită de la Dumnezeu în ziua căsătoriei lor însă numai în cazul în care ei aveau să asculte de Tatăl lor ceresc chiar şi în cele mai mici lucruri. Ascultarea lor perfectă urma să fie testată printr–o singură poruncă referitoare la hrană, şi anume: Ei nu aveau voie să mănînce din fructul acelui ’pom al cunoştinţei binelui şi răului‘ (Geneza 2:16, 17). Dacă cei doi contraveneau poruncilor lui Dumnezeu, ei trebuiau negreşit să moară, lucru pe care Adam, profetul lui Dumnezeu, i l–a spus soţiei sale, o creatură umană mai tînără. Dar, în mod surprinzător acel nacháş — şarpele — a negat veridicitatea a ceea ce Dumnezeu îi spusese lui Adam cînd îl avertizase să nu mănînce din „pomul [interzis al] cunoştinţei binelui şi răului“. Şarpele a înşelat–o pe femeie făcînd–o să creadă că dacă ea va viola legea lui Dumnezeu şi va mînca din fructul interzis va ajunge să fie asemenea lui Dumnezeu, va deveni independentă şi va putea deci să hotărască singură ce e bine şi ce e rău. — Geneza 3:1–5.

Aceasta nu este mitologie

 4, 5. Cum arată apostolul Pavel că relatarea despre înşelarea primei femei de către şarpe nu a fost mit?

⁴ Este relatarea aceasta incredibilă? Pare ea oare a fi nici mai mult nici mai puţin decît un mit, o legendă, o istorioară care nu se bazează pe fapte şi deci inacceptabilă pentru un adult contemporan cu mintea luminată? Oricum, nu aşa a considerat–o un scriitor care este şi astăzi foarte citit, un scriitor demn de încredere, un apostol care fusese ales în mod special şi care cunoştea că lucrurile redactate de el erau exacte. Congregaţiei de creştini adulţi din oraşul Corint, oraş ai cărui locuitori erau înţelepţi în felul lumii, apostolul sus–menţionat — Pavel — le–a scris următoarele: „Mi–e teamă ca nu cumva, aşa cum şarpele a sedus–o pe Eva prin viclenia lui, mintea voastră să fie coruptă şi îndepărtată de sinceritatea şi castitatea cuvenite lui Cristos.“ — 2 Corinteni 11:3.

⁵ Pavel nu s–a referit cîtuşi de puţin la un mit sau basm şi nu s–a folosit de o astfel de născocire pentru a–i convinge pe corintenii din vremea aceea care cunoşteau foarte bine miturile religiei greceşti păgîne. Citînd din Scripturile ebraice inspirate, despre care el declara că sînt „Cuvîntul lui Dumnezeu“, apostolul Pavel afirma că „şarpele a sedus–o pe Eva prin viclenia lui“ (1 Tesaloniceni 2:13). Pe lîngă aceasta, cînd a scris unui supraveghetor creştin care avea sarcina de a–i învăţa pe alţii „modelul cuvintelor sănătoase“, apostolul Pavel a zis: „Fiindcă Adam a fost format întîi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost înşelat, ci femeia a fost cu desăvîrşire înşelată şi a căzut în transgresiune.“ — 2 Timotei 1:13; 1 Timotei 2:13, 14.

 6. (a)Prin ce anume s–a deosebit transgresiunea comisă de Adam împotriva lui Dumnezeu de transgresiunea comisă de femeie? (b) De ce putem fi siguri că femeia nu a inventat o poveste despre şarpe?

⁶ Faptul că femeia a fost înşelată de şarpe este o realitate, nu un mit, tot aşa cum consecinţele faptului că ea, în urma neascultării, a mîncat din fructul interzis sînt realităţi istorice de netăgăduit. După ce a alunecat astfel în transgresiune faţă de Dumnezeu, ea l–a convins pe soţul ei să mănînce împreună cu ea, dar Adam a mîncat nu pentru că a fost şi el înşelat cu desăvîrşire (Geneza 3:6). Iată ce ni se relatează despre felul cum au dat ei ulterior socoteală înaintea lui Dumnezeu: „Şi bărbatul a continuat zicînd: «Femeia pe care mi–ai dat–o ca să fie cu mine, ea mi–a dat fruct din pom, şi astfel am mîncat.» Atunci Iehova Dumnezeu a zis femeii: «Ce ai făcut?» La care femeia a răspuns: «Şarpele — el m–a înşelat, aşa că am mîncat»“ (Geneza 3:12, 13). Femeia nu inventase o poveste despre acel nacháş — şarpe —, iar Iehova Dumnezeu nu a considerat explicaţia ei drept o plăsmuire sau mit. El l–a tratat pe şarpele respectiv ca pe un instrument prin care femeia a fost înşelată şi determinată să comită transgresiune împotriva Sa — Dumnezeul şi Creatorul ei. Ar fi fost sub demnitatea lui Dumnezeu să se adreseze doar unui şarpe mitologic.

 7. (a) Cum prezintă Biblia hotărîrea judecătorească luată de Dumnezeu împotriva şarpelui? (b) Cum ar putea şarpele, care a înşelat–o pe prima femeie să ne înşele şi pe noi? (Referiţi–vă şi la comentariul din nota de subsol.)

⁷ Referitor la hotărîrea judecătorească pe care Dumnezeu a pronunţat–o asupra şarpelui în grădina din Eden, relatarea ne spune: „Atunci Iehova Dumnezeu îi spuse şarpelui: «Deoarece ai făcut lucrul acesta, tu eşti cel blestemat dintre toate animalele domestice şi dintre toate fiarele sălbatice ale cîmpului. Pe pîntecele tău vei umbla şi ţărînă vei mînca toate zilele vieţii tale. Şi voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între sămînţa ta şi sămînţa ei. El îţi va strivi capul şi tu îi vei strivi călcîiul»“ (Geneza 3:14, 15). Orice tribunal serios analizează faptele şi triază dovezile reale, nu legendele. Iehova Dumnezeu nu era cel care să se facă ridicol sau să acţioneze nesăbuit, pronunţînd o hotărîre judecătorească asupra unui şarpe inventat, ci a dat sentinţa cu privire la o creatură vie, reală şi care putea fi trasă la răspundere. Nu ar fi un lucru amuzant, ci unul tragic dacă acelaşi şarpe ne–ar înşela făcîndu–ne să credem că el nu a existat niciodată, că a fost doar o poveste şi că el nu era răspunzător de nimic rău pe pămînt.a

 8. Ce sentinţă a pronunţat Dumnezeu asupra femeii şi ce consecinţe a avut aceasta asupra fiicelor şi nepoatelor ei?

⁸ Considerînd afirmaţia femeii cu privire la şarpe drept o realitate, relatarea ne spune următoarele cu privire la soţia bărbatului: „Femeii i–a zis: «Voi mări mult durerea gravidităţii tale; în dureri vei naşte copii, iar dorinţa ta intensă se va îndrepta spre soţul tău, iar el te va domina»“ (Geneza 3:16). Nici unul dintre aceste cuvinte nu făcea parte din binecuvîntarea pe care o dăduse Dumnezeu cu ocazia căsătoriei Evei cu Adam, cînd spusese: „Fiţi fecunzi şi deveniţi numeroşi şi umpleţi pămîntul“ (Geneza 1:28). Această minunată însărcinare dată primei perechi de oameni perfecţi presupunea multe perioade de graviditate pentru femeie, dar nu un travaliu nepotrivit, nici dureri crîncene la naştere, nici asuprire din partea soţului ei. Sentinţa pronunţată asupra infractoarei urma să le afecteze şi pe fiicele şi nepoatele ei generaţii la rînd.

Legea lui Dumnezeu glorificată prin sentinţa pronunţată asupra lui Adam

 9, 10. (a) Ce avertisment direct îi dăduse Dumnezeu lui Adam, şi care aveau să fie consecinţele dacă Dumnezeu nu renunţa la aplicarea acelei pedepse? (b) Ce sentinţă a pronunţat Dumnezeu împotriva lui Adam?

⁹ Ce fel de condiţii schimbate erau însă acelea pe care femeia trebuia să le împartă cu bărbatul înduplecat de ea să i se alăture la păcat? Bărbatului acesta Dumnezeu îi spusese direct: „În ce priveşte pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci din el, căci în ziua cînd vei mînca din el, vei muri negreşit“ (Geneza 2:17). Avea Dumnezeu, Judecătorul, să respecte o sentinţă atît de categorică numai pentru faptul că Adam a mîncat o bucată dintr–un fruct? Gîndeşte–te la ceea ce avea să însemne executarea unei asemenea pedepse! Ea avea să năruiască de la sine acea senzaţională perspectivă care îi fusese oferită lui Adam şi Evei în ziua căsătoriei lor şi anume: umplerea pămîntului cu descendenţii lor — o rasă de oameni perfecţi care ar fi locuit veşnic şi paşnic pe un pămînt paradiziac, bucurîndu–se de o tinereţe eternă şi întreţinînd relaţii paşnice cu Dumnezeul şi Tatăl lor ceresc! Cu siguranţă că Dumnezeu nu avea să–şi anuleze minunatul scop referitor la omenire şi la locuinţa pămîntească a omului printr–o aplicare rigidă a pedepsei cu moartea asupra primilor părinţi ai întregii omeniri! Dar să vedem ce spune decretul divin consemnat cu exactitate în relatarea Biblică:

¹⁰ „Iar lui Adam i–a zis: «Pentru că ai ascultat de glasul soţiei tale şi ai mîncat din pomul despre care îţi dădusem această poruncă: ’Să nu mănînci din el!‘, blestemat este solul din cauza ta. Cu durere vei mînca din produsele lui în toate zilele vieţii tale. Iar din el vor creşte pentru tine mărăcini şi scaieţi, şi va trebui să mănînci vegetaţia cîmpului. În sudoarea feţei tale îţi vei mînca pîinea, pînă cînd te vei întoarce în sol, căci din el ai fost luat. Fiindcă ţărînă eşti şi în ţărînă te voi reîntoarce.»“ — Geneza 3:17–19.

11. Ce aspecte referitoare la ascultare ilustrează justeţea sentinţei pronunţate de Dumnezeu asupra lui Adam?

¹¹ Această sentinţă însemna aplicarea pedepsei cu moartea asupra omului, indiferent de consecinţele acesteia asupra scopului lui Dumnezeu de a avea un pămînt paradiziac plin de bărbaţi perfecţi şi femei perfecte care ar fi urmat să trăiască împreună în pace, manifestînd reciproc iubire şi cultivînd şi îngrijind grădina paradiziacă de proporţii mondiale. Omul ascultase de glasul soţiei sale în loc să asculte de glasul lui Dumnezeu, care îi spusese să nu mănînce din interzisul ’pom al cunoştinţei binelui şi răului‘. Şi dacă nu a ascultat el însuşi de glasul Dumnezeului şi Creatorului său, avea el oare să îi înveţe în mod consecvent pe copiii săi să asculte de acel glas? Era oare propriul său exemplu un model de urmat cînd i–ar fi invitat pe ei să asculte de Iehova Dumnezeu? —Compară 1 Samuel 15:22.

12, 13. (a) Cum i–a afectat pe copiii lui Adam păcatul comis de el? (b) De ce nu a meritat nicidecum Adam să trăiască veşnic în Paradis şi nici chiar pe pămîntul neterminat, imperfect?

¹² Aveau copiii lui Adam să fie capabili a respecta perfect legea lui Dumnezeu, aşa cum tatăl lor însuşi fusese capabil odinioară, ca om perfect, să o respecte? Nu urma el oare să transmită copiilor săi, în virtutea legilor eredităţii, slăbiciunile sale şi tendinţa de a nu asculta de glasul lui Dumnezeu, ci de glasul altcuiva? Faptele istorice ne dau răspunsul la aceste întrebări. — Romani 5:12.

¹³ Merita oare să trăiască veşnic în Paradis sau chiar şi numai pe pămînt un astfel de om care, doar de dragul unei creaturi umane, s–a întors de la o perfectă ascultare faţă de Dumnezeu, ascultare ce constituia expresia unei perfecte iubiri faţă de Dumnezeu? Ar mai fi prezentat oare aceasta vreo garanţie dacă Dumnezeu l–ar fi lăsat să trăiască veşnic pe pămînt? Ar fi fost oare glorificată legea lui Dumnezeu şi evidenţiată absoluta sa justiţie, dacă omului i s–ar fi permis să trăiască veşnic pe pămînt în păcatul său? Nu cumva mai degrabă lucrul acesta ar fi dezonorat–o, dînd de înţeles că cuvîntul lui Dumnezeu nu este demn de încredere?

Alungaţi din grădina Edenului

14. Cum descrie Biblia acţiunea pe care a întreprins–o Dumnezeu împotriva lui Adam şi a soţiei sale?

¹⁴ Biblia ne spune ce hotărîre a luat Dumnezeu în această chestiune: „Şi Iehova a început să facă veşminte lungi din piele pentru Adam şi pentru soţia sa şi să–i îmbrace cu ele. Şi a spus în continuare: «Iată că omul a devenit ca unul dintre noi, cunoscînd binele şi răul, iar acum, ca să nu–şi întindă mîna şi să ia într–adevăr şi din fructul pomului vieţii şi să mănînce şi să trăiască pe timp indefinit —». Drept care Iehova Dumnezeu i–a scos afară din grădina Edenului să cultive solul din care fusese luat. Şi astfel, el l–a alungat pe om şi a postat la răsăritul grădinii Edenului heruvimii şi lama învăpăiată a unei săbii care se rotea încontinuu pentru a păzi drumul spre pomul vieţii.“ — Geneza 3:21–24.

15. (a) Cum a manifestat Dumnezeu consideraţie faţă de sentimentul ruşinii pe care îl împărtăşeau Adam şi soţia lui pentru faptul că erau goi? (b) Cum a fost alungată din Eden prima pereche umană? (c) Ce condiţii schimbate au avut de înfruntat în afara grădinii Edenului, Adam şi Eva?

¹⁵ Judecătorul divin a manifestat consideraţie faţă de sentimentul ruşinii pe care îl aveau acum păcătoşii Adam şi soţia sa pentru faptul că erau goi. Într–un fel — despre care nu se menţionează nimic — el le–a procurat veşminte lungi de piele pe care ei le–au pus în locul învelişurilor de frunze ţesute cu care să–şi acopere şalele şi pe care şi le făcuseră ei înşişi (Geneza 3:7). Veşmintele de piele aveau să dureze mai mult şi să–i apare mai bine de mărăcini, scaieţi şi alte lucruri vătămătoare din afara grădinii Edenului. Avînd, în urma păcatului comis, conştiinţa încărcată, ei au încercat să se ascundă de privirea lui Dumnezeu, printre pomii din grădina Edenului (Geneza 3:8). Acum, după ce li se anunţase sentinţa, ei au simţit, sub o anumită formă, presiunea exercitată de Dumnezeu pentru a–i alunga din grădină. Ei au fost mînaţi spre est şi, în scurt timp, s–au văzut afară din grădină, fiindu–le interzis pentru totdeauna să se întoarcă acolo. Adam şi Eva nu mai lucrau la extinderea grădinii şi a condiţiilor ei paradiziace pînă la marginile pămîntului. De acum încolo ei aveau să mănînce pîine făcută din vegetaţia cîmpului dar aceasta nu avea să îi menţină într–o veşnică viaţă umană. Ei fuseseră tăiaţi de la „pomul vieţii“. După un timp — oare cît anume? — ei trebuiau să moară!

Scopul originar al lui Iehova rămîne neschimbat

16. Ce nu intenţiona Dumnezeu să facă, şi de ce?

¹⁶ A hotărît Dumnezeu acum să distrugă pămîntul, împreună cu luna, soarele şi stelele printr–un foc devastator de proporţii universale, pentru că aceste două creaturi făcute din ţărînă păcătuiseră împotriva lui? Dacă Dumnezeu ar fi procedat astfel, nu ar fi însemnat oare lucrul acesta că el ar fi eşuat în împlinirea scopului său, şi toate acestea din cauza a ceea ce iniţiase un nacháş? Ar putea un simplu şarpe să zădărnicească scopul lui Dumnezeu? Iehova îi prezentase lui Adam şi Evei scopul său în ziua căsătoriei lor, cînd i–a binecuvîntat şi le–a spus care era voinţa lui cu privire la ei: umplerea pămîntului cu o rasă de oameni perfecţi, supunerea pămîntului şi aducerea lui la stadiul de perfecţiune al grădinii Edenului şi supunerea de către întreaga omenire, în mod paşnic, a tuturor creaturilor vii de rang inferior de pe pămînt şi din apele lui. Această strălucitoare viziune a scopului lui Dumnezeu încheia pregătirile făcute timp de şase zile creative, cu o durată de mai multe mii de ani! Urma oare acum ca acest scop nobil să fie abandonat doar din cauza unui şarpe şi a neascultării primei perechi umane? Cîtuşi de puţin! — Compară Isaia 46:9–11.

17. Ce hotărîse Dumnezeu să facă referitor la cea de a şaptea zi, şi deci cum se va termina ea?

¹⁷ Era încă ziua de odihnă, a şaptea, a lui Iehova Dumnezeu. El hotărîse să binecuvînteze această zi şi s–o sfinţească. El nu avea să permită vreunui lucru să o transforme în zi blestemată, iar orice blestem pe care l–ar fi uneltit cineva ca să cadă asupra acestei zile de odihnă, el l–ar fi dejucat şi transformat într–o binecuvîntare, dînd zilei un final fericit. Această zi va lăsa pămîntul întreg în condiţia de loc sfînt, unde voinţa lui Dumnezeu se va face pe pămînt precum în cer şi aceasta de către o rasă de oameni perfecţi. — Compară Matei 6:10.

18, 19. (a) De ce descendenţii suferinzi ai primei perechi umane păcătoase pot să se bucure? (b) Ce se va publica în numerele viitoare ale revistei Turnul de veghere?

¹⁸ Dumnezeu nu a avut deloc sentimentul unei nereuşite. El nu şi–a abandonat scopul. El a hotărît să se justifice ca fiind Cel demn de încredere absolută, care hotărăşte ducîndu–şi la îndeplinire în totalitate hotărîrile, cu toată încrederea în sine cuvenită (Isaia 45:18). Descendenţii imperfecţi şi suferinzi ai primei perechi umane păcătoase pot să se bucure privind spre realizarea cu fidelitate de către Dumnezeu a scopului său originar, din care se vor putea trage foloase veşnice. Din ziua sa de odihnă au trecut deja mii de ani, iar acea parte finală a zilei care se va bucura de o binecuvîntare specială din partea lui trebuie să fie aproape. „Seara“ zilei sale de odihnă e pe terminate şi, ca şi în toate celelalte şase zile de creaţie care au precedat–o, trebuie să vină „dimineaţa“. Cînd această „dimineaţă“ va atinge perfecţiunea făcînd clar vizibil înaintea ochilor tuturor realizarea glorioasă a scopului de neschimbat al lui Dumnezeu, atunci se va putea consemna în document: ’Şi a ajuns să fie seară, şi a ajuns să fie dimineaţă: a şaptea zi.‘ Într–adevăr, o perspectivă extraordinară!

¹⁹ Gîndul la toate acestea ne fac să ne înfiorăm de bucurie! În numerele viitoare ale acestei reviste se vor publica mai multe informaţii despre perspectivele încîntătoare ale vieţii în Paradis, perspective care îi aşteaptă pe oamenii ascultători, pe cei ce iubesc legea lui Dumnezeu.

[Notă de subsol]

Ce ai răspunde?

◼ De ce şi–a pierdut prima pereche de oameni locuinţa paradiziacă?

◼ De unde ştim că înşelarea Evei prin intermediul unui şarpe nu a fost un mit?

◼ Ce sentinţă a pronunţat Dumnezeu asupra femeii?

◼ Ce sentinţă a pronunţat Dumnezeu asupra lui Adam şi de ce a glorificat ea legea lui Dumnezeu?

◼ De ce nu s–a simţit Dumnezeu descurajat cu privire la scopul său de a face ca pămîntul să fie umplut de oameni perfecţi care să trăiască în Paradis?