Viaţa şi lumina merg mînă în mînă

„Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta putem noi vedea lumina“ (Ps. 36:9).

 1, 2. In ce măsură creşte aprecierea noastră pentru lumină ca o necesitate şi un izvor al bucuriei, cînd o comparăm cu întunericul?

Lumina şi întunericul sînt cele mai mari contraste. Dacă facem ziua-n amiaza mare o plimbare pe un cîmp de ne simţim considerabil de sigur. Noi nu putem vedea numai împrejurarea noastră nemijlocită sau să ne îndreptăm spre anumite lucruri şi să le stingem, ci putem să recunoaştem, de asemenea semnele diferitelor provincii în depărtare şi chiar ceva ce apare la orizont. Pe întuneric complet, dimpotrivă ar fi nechibzuit să faci măcar un singur pas fără lampa de buzunar sau lanterna, şi chiar atunci ar trebui cineva să se deplaseze cu cea mai mare prevedere.

² Făcînd abstracţie de faptul că noi avem nevoie de lumină pentru viaţă şi pentru deplasare, ea face viaţa, de asemenea, mai frumoasă şi mai plăcută. Să presupunem că sîntem pe drum în soarele arzător de amiază şi ajungem acum într-o pădure umbroasă. Ce contrast plăcut! Pentru ce este acest contrast aşa de bine făcător? Deoarece lumina este acuma aşa de dulce şi liniştită pentru ochi. Ea se reflectă de pomii diferiţi şi de frunzişul lor şi poate încă de unele flori în desiş, în nuanţe nesfîrşit de multe culori. Dacă privim spre cer, soarele nu ne orbeşte, căci cerul este acoperit de ramuri şi frunze, iar lumina se vede numai în formă de nenumărate puncte mărunte sau pete. Nouă ne-ar plăcea cel mai mult să rămînem şi să ne bucurăm de frumuseţea pădurii, mai ales cînd la noi este încă un prieten, care de asemenea, ştie să se bucure tăcut de toate acestea.

 3 Ce legătură naturală există între lumină şi viaţă?

³ Natural, noi n-am fi putut recunoaşte şi nici aprecia valoarea enormă, pe care o are lumina din cauza utilităţii sale şi, de asemenea ce izvor de bucurie nesfîrşită, dacă n-am trăi sau dacă am fi orbi. Da, cu cît sîntem mai sănătoşi şi cu cît vedem mai bine, cu atît mai mult apreciem lumina. Viaţa şi lumina merg, într-adevăr, mînă în mînă.

 4 (a) Pentru ce şi în ce privinţă consideră mulţi oameni toate acestea ca ceva firesc? (b) Spre ce întîmplare importantă am putea să îndreptăm astfel de persoane indiferente?

⁴ Din păcate, mulţi oameni consideră toate acestea ca firesc. Ei se bucură de binefacerile vieţii şi ale luminii, nu-şi fac însă griji despre faptul cine este, Autorul acestora. Ei sînt de părere că viaţa ar fi apărut în esenţă din întîmplare, printr-un proces de evoluţie, care ar fi început de la sine şi n-ar fi fost dirijat de nimeni. Despre lumina, de care ne bucurăm noi pe pămînt, spun ei că ea ar putea veni din nici o altă parte, decît de la soare. Cît de uluiţi, pentru a nu spune, şocaţi, ar fi fost astfel de oameni dacă ar fi întîmplarea importantă, pe care a avut-o un bărbat în trecutul îndepărtat şi pe care el a descris-o regelui Agripa II în felul următor: „Pe la amiază, rege, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul celor ce călătoreau cu mine o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui“. Cine era acest bărbat? Cu ocazia cărui eveniment a avut el această întîmplare importantă, şi de ce însemnătate era ea? (Fapte 26:13).

 5 Cum poate fi caracterizată darea de seamă despre întîmplarea importantă a lui Saul, care a duso la convertirea sa, ca demnă de încredere?

⁵ Mulţi oameni, printre care şi creştinii pretinşi, arată unele din întîmplările importante, raportate în Biblie ca realităţi ca fiind de domeniul miturilor şi al legendelor. Totuşi, înseşi aceşti oameni nu contestă că un bărbat cu numele Pavel — cunoscut înainte sub numele de Saul din Trast — a trăit în realitate şi a scris multe epistole, care aparţin astăzi Scripturilor Creştine Greceşti. De asemenea, nu există nici un motiv să ne îndoim de amănuntele, pe care scriitorul istoric încercat, Luca, le-a aşternut pe hîrtie, cu privire la convertirea lui Saul. Intreaga dare de seamă, care se găseşte în Faptele apostolilor 9:1–30 –de asemenea, ceea ce a spus Isus atunci lui Pavel – poartă pecetea adevărului. Este de neconceput ca Pavel să-şi fi imaginat toate acestea, cînd te gîndeşti cu ce intenţie era el pe drum spre Damasc. Cît de mare era ura sa împotriva creştinilor, a arătat-o el în faţa regelui Agripa cu cuvintele: „Ii pedepseam adesea în toate sinagogile, străduindu-mă să–i silesc să hulească. In prigoana mea nebună împotriva lor, îi prigoneam pînă şi în oraşele străine (în afara oraşului Ierusalim“). Pe drumul spre Damasc a trăit el atunci cele mai mare şoc şi cea mai mare surpriză a vieţii sale. Aceasta a fost aşadar, evenimentul. Totuşi de ce însemnătate erau toate acestea? (Fapte 26:8–11.)

A PUNE MARTURIE DESPRE LUMINA INSEAMNA VIATA

 6 Ce sarcină a dat Isus lui Saul şi pentru ce ar trebui să fim noi interesaţi în aceasta?

⁶ O considerare mai exactă a cuvintelor, pe care le-a vorbit Isus atunci lui Saul, va fi pentru noi foarte instructivă şi folositoare. Noi vom vedea prin aceasta amănunte despre legătura strînsă dintre viaţă şi lumină şi să vedem în ce măsură ne afectează aceasta pe fiecare dintre noi, indiferent cum reacţionează el. Cînd a dat Isus lui Saul sarcina sa, el i-a zis: „Căci pentru acest scop m-am făcut vizibil pentru tine, ca să te aleg ca un serv şi martor atît al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cît şi al lucrurilor, pe care te voi face să le vezi cu privire la mine; în timp ce eu te eliberez din acest popor şi din naţiunile la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să–i întorci din întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu, (pentru ca ei) să se întoarcă de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu, (Karrer), astfel încît ei să primească iertarea păcatelor şi o moştenire printre aceia, care sînt sfinţiţi prin credinţa lor în mine“ (Fapte 26:16–18).

 7 Ce a dovedit că Saul — mai tîrziu cunoscut ca Pavel — a acceptat sarcina?

⁷ Din cuvintele, vedem că el a acceptat sarcina numai decît: „Eu n-am fost neascultător faţă de vedenia cerească . . . şi am pus mărturie, atît înaintea celor mici, cît şi înaintea celor mari, şi anume că Cristos trebuia să sufere şi, ca cel dintîi, care trebuia să învieze din morţi, să vestească lumina atît acestui popor (iudeilor), cît şi naţiunilor“ (Fapte 26:19–23). Saul a înţeles corect cuvintele lui Isus. Se pune întrebarea doar, dacă şi tu le înţelegi şi recunoşti, cum ar trebui ele să-şi producă efectul asupra ta. Chibzuieşte odată asupra acestei probleme.

 8 (a) Arată că anumite expresii pot să aibe atît o însemnătate literală, cît şi una transmisă. (b) Ce exemplu arată că, în Biblie, anumite expresii sînt întrebuinţate simbolic?

⁸ Evident, Isus s-a exprimat simbolic, cînd i-a spus lui Saul că el va lăsa să vadă multe lucruri şi-i va da prilej să deschidă ochii altora, ca ei să se întoarcă din întuneric la lumină. Aceasta nu era nimic rău, nimic deosebit. Capacitatea literală de a vedea şi raţiunea sînt strîns legate una cu alta. Noi întrebuinţăm adesea expresii, care au o însemnătate literală, cuvînt cu cuvînt, sau, cîteodată, pot fi interpretate şi în sens spiritual, transmis, aşadar, cu de-a face cu mintea şi cu inima. Nu spunem noi adesea: „In svîrşit, văd clar“ şi ne referim la aceea că am înţeles ceea ce s-a vorbit? Un bun exemplu pentru aceasta îl găsim la Pavel, care, într-una din epistolele sale, a scris: „(Dumnezeu) să vă dea un spirit al înţelepciunii şi descoperirii în cunoaşterea exactă a Lui . . ., astfel încît să vă lumineze ochii inimii voastre, ca să pricepeţi . . .“ (Efes. 1:17, 18).

 9 Ce subliniază lumina în contrast cu întunericul?

⁹ Lumina este, aşadar, un simbol potrivit pentru adevăr şi pentru lucruri asemănătoare, pe care cineva ar trebui să le vadă, de asemplu, îndreptăţirea. Intunericul, dimpotrivă, este un simbol al eroarei şi neştinţei, precum şi al lucrurilor asemănătoare, pe care cineva le ţine mai departe secret, de exemplu, o comportare ruşinoasă sau fapte rele.

10 (a) Pus-o Pavel mărturie pentru adevăr ca atare? (b) La ce fel de paşi duce acceptarea adevărului biblic?

¹⁰ Evident, Pavel recunoscuse că el trebuia să pună mărturie pentru lumină sub conducerea Domnului Isus cel înviat, în timp ce a făcut de cunoscut adevărul (2 Cor. 4:2), şi anume, nu adevărul ca atare, ci adevărul din Cuvîntul lui Dumnezeu. (Ioan 17:17; 1 Tim. 2:4; 2 Tim. 2:15). Cine a primit adevărul, acela a început să vadă cu ochii săi spirituali, ce măsuri a trebuit să ia, ca nu numai să vină la lumină, ci ca să şi primească viaţă şi această viaţă înseamnă, de asemenea, ca şi lumina — mult mai mult decît viaţa literală prezentă, trecătoare a corpului nostru omenesc. Această semnificaţie mai adîncă îşi găseşte expresie în următoarele cuvinte ale apostolului Pavel către Efeseni: „De altfel, voi sînteţi aceia, pe care Dumnezeu i-a făcut vii, cu toate că (înainte) eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre“. Această declaraţie este primul pas spre o înţelegere exactă a vieţii, aşa cum vede Dumnezeu aceasta. (Efeseni 2:1).

11 (a) Cum putem noi să punem mărturie despre lumină şi ce are aceasta de-a face cu viaţa? (b) De ce atitudine trebuie să ne ferim în armonie cu aceasta?

¹¹ De aceea, se poate spune că viaţa şi lumina, atît literal cît şi în sens transmis şi spiritual, merg mînă în mînă. Pavel a pus mărturie pentru lumină, pentru adevăr şi aceasta a însemnat pentru el viaţă. Si pentru noi înseamnă viaţă acceptarea luminii şi transmiterea ei mai departe. Observi tu ce rol joci în aceasta? Pentru a înţelege şi mai bine, voiam să ne ocupăm ceva mai amănunţit cu cuvintele, pe carele-a vorbit Isus bărbatului, care era spre drumul spre Damasc. In mod ciudat, acest bărbat a văzut, în ciuda orbirii sale trecătoare, în privinţă spirituală, deodată totul din punct de vedere cu totul nou. Chiar şi inima sa a jucat aici un rol. Ea nu era îndărătnică sau neascultătoare. Aceasta se putea spune şi despre noi, atîta timp cît ţinem următoarele cuvinte în minte, pe care le-a adresat Iehova lui Ezechiel: „Fiul omului, tu locuieşti în mijlocul unei case de îndărătnici, care au ochi de văzut, dar care de fapt nu văd, care au urechi de auzit, dar care defapt nu aud, căci ei sînt o casă de răzvrătiţi“ (Ezec. 12:2).

SUB A CUI AUTORITATE TE GASESTI TU

12 Ce scop trebuia să servească sarcina, pe care a ptimit-o Saul şi ce am dori noi să ştim în armonie cu aceasta?

¹² Isus a spus lui Saul că ochii oamenilor trebuie să fie deschişi, pentru ca ei să se întoarcă „din întuneric la lumină“, de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu. (Fapte 26:18, Karrer). El a vorbit, aşadar, în legătură cu întunericul şi lumina, sau cum am fi putut spune şi noi, în legătură cu moartea şi viaţa de la un izvor şi de la o autoritate domnitoare. Sigur, noi am dori să ştim sub a cui autoritate venim, în caz că am dori să ne schimbăm de la o parte la alta.

13 Cum arată Cuvîntul lui Dumnezeu că Iehova (a) este izvorul luminii şi (b) izvorul vieţii?

¹³ Iehova că în Cuvîntul Său clar să se înţeleagă că „El este izvorul vieţii şi al luminii. El este Creatorul cerului . . . Făcătorul pămîntului şi Acela, care le-a făcut, . . . care le-a format, pentru ca ele să fie de asemenea locurile (de creaturi vii)“. Darea de seamă despre creaţiune în Genesa confirmă aceasta cu cuvintele: „La început a creat Dumnezeu cerurile şi pămîntul“. Apoi se spune cu privire la pămînt: „Să fie lumină“. Mai tîrziu este amintit luminătorul cel mare pentru stăpînirea zilei“ adică, soarele, cel mai important izvor de lumină şi de energie al pămîntului, fără de care nimic n-ar putea trăi pe pămînt. Despre lucrarea încoronată a creaţiunii pămînteşti se spune: „Iehova Dumnezeu a format pe om din pulberea pămîntului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă şi omul a devenit şi omul a devenit un suflet viu“, şi anume un suflet viu, „după chipul lui Dumnezeu“. Adam şi după aceea şi eva au fost creaţi perfecţi; ei au fost înzestraţi cu toate capacităţile raţionale, fizice şi spirituale şi se puteau bucura astfel atît de viaţă, cît şi de lumină, complet şi pe deplin. (Gen. 1:1, 3, 16, 27; 2:7).

14 Pe baza cărui fapt se poate cunoaşte că Iehova este Autoritatea supremă şi ce fel de probleme se ridică din această cauză?

¹⁴ Din aceasta reiese că Iehova Dumnezeu nu este izvorul şi Autorul vieţii şi al luminii, Creatorul şi Dătătorul de viaţă ci, în această calitate, El este, de asemenea, Autoritatea legală supremă Domnitorul cel Preaînalt, care domneşte (Ps. 103:19; Dan. 4:17, 35; Ap. 4:11). Cînd noi recunoaştem acest fapt, natural că am dori să ştim cum poate exista atunci o autoritate, care se opune lui Iehova. Ce se înţelege prin autoritatea lui Satan, amintită de Isus? Cum a luat ea naştere şi cum putem noi părăsi domeniul său suveran?

15 (a) Cum a încercat Satan în mod viclean să submineze autoritatea suverană a lui Dumnezeu? (b) Ce fel de rol a jucat Cuvîntul lui Dumnezeu aici? (c) Ce i-a îndemnat pe Adam şi Eva la modul lor de a acţiona?

¹⁵ După cum arată darea de seamă biblică, Satan a încercat să-şi impună, în mod viclean, influienţa sa, şi aceasta i-a şi reuşit. Cum a procedat el la aceasta? Cu arta de a îndupleca şi cu falsitate. El a pus eroarea, sub masca unei minciuni, ca adevăr. Cu alte cuvinte: El a pus întunericul în locul luminii. In mod interesat a dus el cu sine viaţa în joc, căci el a spus Evei că ea n-ar muri, ci ar trăi mai departe pe pămînt ca om, dacă ea ar accepta propunerea sa. El i-a propus înţelepciune mai mare, în timp ce a adăugat cuvintele: „Hotărît că veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul“ (Gen. 3:1–5). Cu aceasta Satan a voit să spună că Cuvîntul şi porunca lui Dumnezeu n-ar fi o lumină de încredere, care să conducă pe Adam şi pe Eva pe calea vieţii veşnice. După aceasta s-a hotărît întîi Eva şi apoi Adam să calce porunca simplă, neîndoielnică a lui Dumnezeu şi să apuce pe un drum egoist, indepedent, un drum, care conduce de la viaţă şi lumină în favoarea lui Dumnezeu, în întuneric şi moarte (Ps. 119:105; vezi mai departe 2 Cor. 11:14).

16 (a) Pentru ce este folositor să examinăm mai de aproape procedeul lui Satan? (b) Cum aruncă Biblia lumină asupra acestui punct?

¹⁶ Să ne oprim o clipă, acum, pentru a examina una din principalele metode ale lui Satan şi eficacitatea ei. Ca şi la Eva, la fel foloseşte Satan şi la noi mijlocul rafinat al înşelăpciunii, pentru a ne determina, dacă e posibil, să examinăm lucrurile dintr-un punct de vedere egoist. Dacă inima noastră este stăpînită de egoism, îi reuşeşte lui Satan mai curînd să ne orbească şi să ne înşele, astfel încît noi îi cădem în cursă. Noi încercăm să ne justificăm şi desconsiderăm temerea de Dumnezeu. Aceasta reiese clar şi lămurit din Psalmul 36:1–3 unde se spune: „Expresia celui rău este în mijlocul inimii lui; nu există teamă de Dumnezeu (nici o temere de Dumnezeu, Herder) în ochii săi. Căci el a procedat prea măgulitor faţă de el însuşi în proprii săi ochi, ca şi cînd ar putea descoperi vina sa, pentru a o urî. Cuvintele gurii sale sînt nocivitate şi înşelăciune; el a încetat de a avea judecată pentru facerea de bine“. Cum sună sentinţa lui Dumnezeu asupra unor astfel de oameni, aflăm din cuvintele profetului Isaia: „Vai de cei ce spun că binele este rău şi că răul este bine, aceia, care pun întunericul în locul luminii şi lumina în locul întunericului . . .! Vai de aceia, care sînt înţelepţi în proprii lor ochi şi se cred chiar pricepuţi. Noi ar trebui să ne ferim de a ne „împietri prin puterea înşelătoare“ a păcatului şi din această cauză, să fim orbiţi. (Isaia 5:20, 21; Evr. 3:13).

17 In ce măsură este omul însuşi vinovat pentru faptul că ajunge tot mai mult sub influienţa lui Satan?

¹⁷ După răscoala din Eden, oamenii au ajuns, în general tot mai mult sub autoritatea lui Satan. Vina pentru aceasta o purta înainte de toate Satan, dar omul însuşi a contribuit, de asemenea, la aceasta. Să ne gîndim la aceea că Dumnezeu n-a lăsat omenirea în neştinţă despre sine. El este într-adevăr, nevăzut, dar „însuşirile Sale nevăzute se văd lămurit, de la facerea lumii, deoarece ele sînt observate prin lucrurile făcute de El, da, puterea Sa veşnic durabilă şi dumnezeirea Lui, aşa că sînt nescuzabili“. In armonie cu Psalmul 36:1–3 Pavel spune apoi mai departe: „Cu toate că au cunoscut (oamenii) pe Dumnezeu, nu l-au preamărit ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit, ci au devenit cu capul sec în raţionamentul lor şi inima lor fără pricepere s-a întunecat“ (Rom. 1:19–23). Admiţind că Satan a pus întunericul ca lumină, dar din păcate, oamenii, în general, au iubit mai mult întunericul şi nelegiuirea decît lumina. Aceasta se confirmă prin profeţia inspirată a lui Enoh, pentru că în ea găsim de patru ori expresia „nelegiuiţi“ sau „nelegiuit“ (Iuda 14, 15). Cele trei excepţii, care au existat, după darea de seamă biblică, în timpul de dinainte de potop, anume Abel, Enoh şi Noe, erau pur şi simplu, o confirmare pentru nescuzabilitatea majorităţii. Aceşti bărbaţi au umblat cu Dumnezeu. Despre Noe se spunea că el a manifestat temere de Dumnezeu şi a condamnat lumea (Gen. 5:22; 6:9; Evr. 11:4–7).

AUTORITATEA IMPARATIEI

18 Ce fel de dezvoltare referitoare la autoritatea suverană a lui Satan a intervenit după potop?

¹⁸ După potop, Satan a început să exercite autoritatea cu siguranţă printr-o formă de stat vizibilă. Citim pentru prima oară despre o împărăţie. Satan a găsit în Nimrod un instrument ascultător pentru scopul său ambiţios. Despre Nimrod citim: El a făcut începutul în a deveni un puternic pe pămînt. El s-a dovedit ca vînător puternic în opoziţie faţă de Iehova . . . Si începutul împărăţiei sale a fost Babel . . în cîmpia Siniar. Din acea ţară a plecat în Asiria (ca s-o cucerească) şi s-a apucat să construiască Ninive“ (Gen. 10:8–12).

19 (a) Cum s-a arătat opoziţia împotriva lui Iehova şi cum a reacţionat Iehova? (b) Cum s-a dezvoltat această opoziţie mai departe cu toate că la un moment dat fuseseră opriţi?

¹⁹ Prin aceeaşi ambiţie şi îmbolciţe de acelaşi spirit răzvrătit, anumiţi oameni s-au hotărît, aşadar, să acapareze autoritatea şi apoi s-o păstreze. Ei au spus: „Haidem! Să ne construim o cetate şi un turn, al cărui vîrf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată suprafaţa pămîntului“. Prin aceasta ei au corespuns scopului lui Satan, dar s-au expus scopului expres al lui Iehova Suveranul Domn. Dumnezeu n-a închis ochii în faţa acestei situaţii. El „a coborît, pentru a vedea cetatea şi turnul, pe care le construiseră fii oamenilor“. El a spus apoi“. „Acum nimic n-ar fi irealizabil, din ceea ce şi-ar fi putut pune în gînd să facă“. Dumnezeu a zădărnicit, aşadar, scopul lor comun, în timp ce le-a încurcat limba şi i-a determinat, astfel, să se împrăştie pe întreg pămîntul (Gen. 9:1; 11:1–8; Fapte 4:24). Cei mai mulţi oameni, însă, au preferat mai departe o domnie omenească, şi s-au găsit întotdeauna de aceia, care aveau spiritul lui Satan şi se străduiau după putere şi autoritate suverană. In acest mod au luat naştere împărăţiile întemeiate de oameni. Unele erau, la început, doar împărăţii-cetăţi, altele cuprindeau o întreagă regiune, ca împărăţiile lui Moab şi Amon, şi în sfîrşit au luat naştere şi imperiile mondiale.

20 (a) Ce fel de rol a jucat religia în împărăţiile întemeiate de oameni? (b) Despre ce excepţie raportează Biblia? (c) Cum şi în ce măsură a domnit Satan peste cea mai mare parte a oamenilor?

²⁰ Religia a jucat, la toate aceste împărăţii, într-adevăr un rol însemnat, dar nici domnitori, nici supuşii lor, n-au recunoscut pe Iehova ca Domnitorul cel Preaînalt, căruia ise cuveneau închinarea şi supunerea (Ier. 10:10; Dan. 6:26). Biblia aminteşte doar o excepţie, regele Salemnului, Melhisedec. El a servit, de asemenea, ca „preot al Lui Dumnezeu, cel Preaînalt“. Cînd a binecuvîntat pe Avraam, el a spus. „Binecuvîntat să fie Avraam de Dumnezeu, cel Preaînalt, Acela, care a adus în existenţă cerul şi pămîntul“ Avraam s-a exprimat în mod asemănător despre Dumnezeu, cînd a vorbit cu regele Sadomei. In rest însă, domnea Satan, împreună cu îngerii neascultători, care i se alăturaseră prin religia falsă şi înşelăciune, peste toate împărăţiile. Aceasta, de obicei, nu se ia în consideraţie, deoarece Satan şi hoardele sale de demoni sînt nevăzuţi prin ochii omeneşti. Da, nevăzuţi, dar, cu toate acestea, foarte activi. Isus a caracterizat pe Satan Diavolul de trei ori ca domnitorul acestei lumi şi Pavel descrie lupta, pe care o duc creştinii împotriva Diavolului, ca o luptă împotriva autorităţilor, împotriva stăpînitorilor mondiali ai acestui întuneric, înpotriva forţelor spirituale rele din locurile cereşti“ (Ioan 12:31; 14:30; 16:11; 6:11, 12, vezi mai departe 2 Corinteni 4:4).

21 (a) Ce înseamnă a fi eliberat de sub autoritatea lui Satan? (b) In ce măsură a ajuns dezvoltarea lucrurilor de ambele părţi, astăzi un punct important?

²¹ Dacă, aşadar, trebuie ca oamenii, cum a spus Isus lui Saul, să se întoarcă „de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu“, atunci aceasta înseamnă pentru ei o trecere dintr-un domeniu suveran la altul. Pavel a scris: „El (Iehova) ne-a eliberat de autoritatea întunericului şi ne-a transplantat în Impărăţia Fiului dragostei Sale“ (Col. 1:13). Astăzu, dezvoltarea lucrurilor de ambele părţi adverse — de partea lui Iehova şi de partea lui Satan Diavolul — a ajuns la un punct critic important, „Duşmănia“ prezisă, între cele două părţi a atins, evident, un punct culminant. (Gen. 3:15). Intunericul, în domeniul Suveran al lui Satan, n-a fost încă niciodată aşa de mare ca astăzi. Stăpînitorii şi stăpîniţi nu ştiu cum să-şi rezolve multele lor probleme apăsătoare. „Domnea un întuneric aşa de, des că–l puteai apuca“ (Ex. 10:21, 22 Menge). Peste supuşii Domniei lui Iehova, exercitată de Regele Său mesianic, Cristos Isus, Străluceşte lumina adevărului şi a dreptăţii mai puternic ca oricînd. Aceasta le arată nu numai drumul, ci le dă şi convingere deplină şi-i lasă să aibe parte de multele binecuvîntări spirituale şi de bucurie. Este vorba de o chestiune, asupra căreia oamenii trebuie să hotărească acum, aşadar pentru Domnia şi autoritatea Impărăţiei.

22 Unde şi cum sînt accentuate mai cu seamă autoritatea şi domnia (a) cu referire la Impărăţia mesianică şi (b) cu privire la pretenţia la putere a lui Satan?

²² Acest punct este accentuat în mod deosebit în Apocalipsa. Intr-o vedenie a auzit Ioan voci din cer, dare ziceau: Impărăţia lumii a devenit Impărăţia Domnului nostru şi a Cristosului Său, şi el va domni ca rege pentru totdeauna şi veşnic. „Aceasta s-a împlinit în anul 1914, cînd s-a sfîrşit domnia neîntreruptă, pe care au exercitat-o naţiunile, cu permisiunea Lui Dumnezeu, de la anul 607 î.e.n., o perioadă de 2 520 de ani. După ce Ioan văzuse naşterea Impărăţiei mesianice, precum şi războiul în cer şi aruncarea balaurului, Satan Diavolul, din cer, ei au auzit anunţul: „Acum a venit mîntuirea, Impărăţia Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristocului Său“. In contrast cu aceasta, aflăm din vedenia următoare că balaurul a dat „animalului sălbatic“ (un simbol al organizaţiei politice mondiale a lui Satan) puterea sa, tronul său şi autoritate mare“, astfel încît toţi locuitorii pămîntului să i se închine. Ceva asemănător se spune despre autoritatea şi închinarea „chipului animalului sălbatic“ care simbolizează prezenţa Organizaţie a Naţiunilor Unite. Da, organizaţia lui Satan „exercită constrîngere asupra tuturor oamenilor, ca să primească semnul, fără care viaţa este făcută aproape imposibilă“. (Apoc. 11:15; 12:10; 13:2, 15–17).

23 (a) Ce fel de întrebări ar trebui să ne punem, aşadar? (b) Cum se înţelege ultima parte din Psalmul 36:9, şi la ce concluzie ajungem noi sprijiniţi pe aceasta?

²³ Sub a cui autoritate te găseşti tu? Te mulţumeşti tu să fii un sprijinitor al orînduirii mondiale a lui Satan? Sau ai dorinţa sinceră de a scăpa de sub autoritatea lui Satan, dar nu eşti în clar despre ce măsură ar trebui să iei şi ţi-e teamă de conseţinţele legate de aceasta? Caută încăodată Psalmul 36, pentru încurajarea ta. După descrierea punctului de vedere rău al acelora, care procedează întodeauna corect în proprii lor ochi, care nu-şi recunosc greşala şi ei din această cauză, nici nu învaţă să urască, psalmistul se îndreaptă spre Iehova. El laudă bunătatea iubitoare a lui Iehova, credincioşia şi dreptatea, precum şi binecuvîntările care vor fi acordate acelora, care caută adăpost sub aripile Sale. El vorbeşte despre Iehova ca „izvorul vieţii“ şi adaugă apoi încă cuvintele: „Prin lumina de la Tine, putem să vedem lumină“. Astfel exprimat: Noi vom fi determinaţi să ne întoarcem de la întuneric la lumină şi să cunoaştem ce măsuri trebuie să luăm, pentru a cîştiga viaţă veşnică sub autoritatea suverană a lui Dumnezeu, de abia atunci cînd învăţăm să privim totul — chiar şi pe noi înşine — din punctul său de vedere. Fericiţi sîntem noi, cînd mergem mînă în mînă cu această lumină, adevăr şi dreptate, căci cărarea celor drepţi este ca lumina strălucitoare, care este din ce în ce mai clară, pînă la ziua deplină. Atunci ne putem ruga ca şi David: Intinde–Ţi şi mai departe bunătatea Ta peste cei ce te cunosc şi dreptatea Ta peste cei ce sînt cu inima cinstită“ (Ps. 36:5–10; Prov. 4:18).

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

Deoarece Adam şi Eva au voit să fie independenţi, au apucat pe un drum, care, de la lumină şi viaţă, i-a dus în întuneric şi moarte.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Dumnezeu a zădărnicit scopul constructorilor Turnului Babel, în timp ce le-a încurcat limbe.