Ce presupune să-l iubeşti pe Dumnezeu?
ÎN URMĂ cu aproximativ 6 000 de ani s-a născut primul copil uman. După naşterea sa, mama lui, Eva, a spus: „Am căpătat un om cu ajutorul DOMNULUI!“ (Geneza 4:1). Afirmaţia ei dezvăluie că, deşi erau deja condamnaţi la moarte pentru răzvrătirea lor, Eva şi soţul ei, Adam, mai erau conştienţi de divinitatea lui Iehova. Mai târziu s-a conceput cel de-al doilea fiu al lor. Băieţii au primit numele de Cain şi Abel.
Pe măsură ce fiii au crescut, fără îndoială că ei au învăţat multe lucruri despre iubirea lui Iehova prin simpla examinare a creaţiei sale. Ei s-au bucurat de frumoasele culori din natură şi de varietatea de animale şi plante. Dumnezeu le-a dat nu numai viaţă, dar şi capacitatea de a găsi plăcere în viaţă.
Ei au aflat că părinţii lor fuseseră creaţi perfecţi şi că scopul iniţial al lui Iehova cu privire la oameni a fost acela de a trăi pentru totdeauna. Probabil că Adam şi Eva le-au descris frumoasa grădină a Edenului şi au fost obligaţi să le explice într-un fel de ce fuseseră expulzaţi dintr-un astfel de cămin paradiziac. Cain şi Abel au fost, probabil, conştienţi şi de profeţia divină consemnată în Geneza 3:15. Prin această profeţie, Iehova şi-a exprimat scopul de a restabili lucrurile la timpul cuvenit, spre binele celor care îl iubesc şi se dovedesc loiali faţă de el.
Faptul de a învăţa despre Iehova şi despre calităţile sale trebuie să fi creat în Cain şi Abel dorinţa de a avea favoarea lui Dumnezeu. Deci ei s-au apropiat de Iehova, aducându-i ofrande. Relatarea biblică spune: „După un timp oarecare, Cain a adus DOMNULUI o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor“. — Geneza 4:3, 4.
Dorinţa lor de a avea favoarea lui Dumnezeu a stat la baza relaţiei cu el. Cain a ajuns să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, în timp ce Abel a continuat să fie motivat de iubire autentică pentru Dumnezeu. Abel nu ar fi cultivat niciodată o astfel de relaţie cu Dumnezeu dacă nu ar fi dobândit mai înainte cunoştinţă despre personalitatea şi scopurile lui Iehova.
Şi tu îl poţi cunoaşte pe Iehova. De exemplu, din Biblie poţi afla că Dumnezeu este o persoană reală, nu doar o forţă impersonală care creează lucrurile la voia întâmplării. (Compară cu Ioan 7:28; Evrei 9:24; Apocalipsa 4:11.) Biblia învaţă şi că Iehova este un Dumnezeu „plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi adevăr“. — Exodul 34:6.
„Ascultarea face mai mult decât jertfele“
După cum reiese din relatarea despre Cain şi Abel, faptul de a avea cunoştinţă despre Dumnezeu şi dorinţa de a avea o relaţie strânsă cu el nu sunt suficiente. Este adevărat, cei doi fraţi s-au apropiat de Dumnezeu cu ofrande. Însă „DOMNUL a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa“. — Geneza 4:3–5.
De ce a respins Iehova jertfa lui Cain? Să fi fost vreo problemă cu calitatea ofrandei? S-a supărat Iehova deoarece Cain oferise o jertfă „din roadele pământului“ şi nu din animale? Nu neapărat. Mai târziu, Dumnezeu a acceptat cu bucurie ofrandele de cereale şi de alte roade ale pământului din partea multor închinători ai săi (Leviticul 2:1–16). Deci, după cât se pare, problema avea legătură cu inima lui Cain. Iehova a putut citi în inima lui Cain şi l-a avertizat: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Dacă faci bine, nu vei fi bine primit? Dar, dacă nu faci bine, păcatul stă culcat la uşă; dorinţa lui se ţine după tine“. — Geneza 4:6, 7.
Iubirea autentică de Dumnezeu presupune mai mult decât simpla oferire de jertfe. Iată de ce Iehova l-a încurajat pe Cain să ‘facă bine’. Dumnezeu dorea ascultare. O astfel de ascultare de Dumnezeu l-ar fi ajutat pe Cain să pună bazele unei relaţii de iubire cu Creatorul. Biblia subliniază valoarea ascultării prin aceste cuvinte: „Îi plac DOMNULUI mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul DOMNULUI? Iată, ascultarea face mai mult decât jertfele şi luarea aminte mai mult decât grăsimea berbecilor“. — 1 Samuel 15:22.
Valoarea ascultării a fost bine clarificată mai târziu prin cuvintele din 1 Ioan 5:3: „Aceasta este dragostea de Dumnezeu, să păzim poruncile Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele“. Nu există o modalitate mai bună de a ne manifesta iubirea faţă de Iehova decât aceea de a ne supune autorităţii sale. Aceasta presupune respectarea codului moral al Bibliei (1 Corinteni 6:9, 10). Presupune să iubim ce este bine şi să urâm ce este rău. — Psalmii 97:10; 101:3; Proverbele 8:13.
O manifestare importantă a iubirii noastre faţă de Dumnezeu este iubirea de semeni. Biblia ne spune: „Dacă cineva zice: «Eu iubesc pe Dumnezeu» şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?“ — 1 Ioan 4:20.
Apropierea de Dumnezeu este posibilă
Poate că unii spun: ‘Eu mă închin lui Iehova. Ascult de legile sale. Îmi tratez semenii cu nepărtinire. Le fac pe toate acestea. Totuşi nu mă simt cu adevărat aproape de Dumnezeu. Nu simt o iubire puternică pentru el, iar acest lucru îmi dă un sentiment de vinovăţie’. Unii consideră că nu sunt demni să fie într-o relaţie atât de apropiată cu Iehova.
După aproape 37 de ani de serviciu devotat pentru Iehova, un creştin a scris: „De multe ori în viaţă am simţit că am fost mai mult superficial în serviciul lui Iehova, că, probabil, nu am pus inimă în el. Dar ştiam că a-l servi pe Iehova este lucrul cel mai bun şi nu-mi puteam permite să mă opresc. Însă ori de câte ori citeam despre cineva care spunea că «inima îi deborda de iubire pentru Iehova», mă întrebam: «Ce nu este în regulă cu mine, din moment ce nu am simţit niciodată acest lucru?»“ Cum ne putem apropia de Dumnezeu?
Când iubeşti cu adevărat pe cineva, te gândeşti deseori la el. Doreşti foarte mult să fii aproape de el, deoarece îţi este drag. Cu cât îl vezi mai mult, îi vorbeşti mai mult şi te gândeşti mai mult la el, cu atât îţi creşte mai mult iubirea pentru el. Acest principiu se aplică şi în cazul cultivării iubirii tale faţă de Dumnezeu.
În Psalmul 77:12, scriitorul inspirat spune: „Mă voi gândi la toate lucrările Tale şi voi lua aminte la faptele Tale“. Meditarea este vitală pentru cultivarea iubirii de Dumnezeu. Acest lucru este cu atât mai valabil dacă ne gândim că el este invizibil. Dar cu cât te gândeşti mai mult la el, cu atât mai real devine pentru tine. Numai astfel poţi cultiva o relaţie sinceră şi plină de afecţiune cu el, deoarece el este o realitate pentru tine.
Înclinaţia ta de a medita în mod frecvent la căile şi acţiunile lui Iehova va depinde de cât de des asculţi de el. Tu asculţi prin citirea şi studierea regulată a Cuvântului său, Biblia. Psalmistul spunea că acela care „îşi găseşte plăcerea în Legea DOMNULUI şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui“ este un om fericit. — Psalmul 1:1, 2.
Un alt factor important este rugăciunea. De aceea, Biblia ne îndeamnă de repetate ori să ne rugăm: „în tot timpul“, ‘dedicându-ne rugăciunii’, ‘stăruind în rugăciune’ şi ‘rugându-ne neîncetat’ (Efeseni 6:18; 1 Corinteni 7:5; Romani 12:12; 1 Tesaloniceni 5:17). Rugăciunile insistente adresate lui Iehova ne vor face plăcuţi lui, iar certitudinea că ne ascultă ne va apropia de el. Acest lucru a fost confirmat de psalmist, când a declarat: „Iubesc pe DOMNUL, căci El aude glasul meu, cererile mele. Da, El Şi-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema în toate zilele mele“. — Psalmul 116:1, 2.
Să-l imităm pe Dumnezeul iubirii
Iehova este bun cu noi. Fiind Creatorul universului, el are în vedere, cu siguranţă, multe lucruri şi se îngrijeşte de ele. Însă Biblia ne spune că, deşi este atât de maiestuos, el se îngrijeşte de creaţia sa umană. El ne iubeşte (1 Petru 5:6, 7). Psalmistul confirmă acest lucru prin cuvintele: „DOAMNE, Stăpânul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri. Când privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna şi stelele pe care le-ai aşezat Tu, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»“ — Psalmul 8:1, 3, 4.
În ce sens s-a gândit Iehova la omul muritor? Biblia răspunde: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. În aceasta este iubirea, nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre“. — 1 Ioan 4:9, 10.
În ce fel este această jertfă de ispăşire cea mai mare dovadă a iubirii lui Dumnezeu? Să analizăm ce s-a întâmplat în grădina Edenului. Adam şi Eva aveau de ales fie să se supună legii lui Iehova, având astfel perspectiva vieţii perfecte pentru totdeauna, fie să se răzvrătească împotriva lui Iehova, având drept consecinţă moartea. Ei au ales să se răzvrătească (Geneza 3:1–6). Procedând astfel, ei au condamnat la moarte şi întreaga omenire (Romani 5:12). Ei ne-au privat în mod prezumţios de posibilitatea de a decide pentru noi înşine. Nici unul dintre noi nu şi-a putut exprima părerea în acest sens.
Totuşi Iehova a continuat să se gândească cu iubire la omul muritor, înţelegând în ce situaţie grea se afla acesta. Prin intermediul morţii de jertfă a Fiului Său, Isus Cristos, Iehova a stabilit baza legală pentru ca fiecare dintre noi să poată alege viaţa sau moartea, ascultarea sau răzvrătirea (Ioan 3:16). Este ca şi cum Iehova ne-ar fi permis să fim judecaţi pe baza propriei noastre decizii — dându-ne ocazia să ne întoarcem în Eden, ca să spunem aşa, şi să luăm personal decizia. Aceasta este cea mai mare manifestare de iubire din câte au existat vreodată.
Imaginează-ţi durerea pe care a simţit-o Iehova când a văzut cum întâiul său născut era insultat, torturat şi răstignit ca un criminal. Şi Dumnezeu a suportat aceasta pentru noi. Cunoscând faptul că Iehova a luat iniţiativa de a ne iubi mai întâi, ar trebui, la rândul nostru, să ne simţim îndemnaţi să-l iubim şi să-l căutăm (Iacov 1:17; 1 Ioan 4:19). Biblia ne invită: „Alergaţi la DOMNUL şi la sprijinul Lui; căutaţi necurmat faţa Lui! Aduceţi-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut, de minunile şi de judecăţile gurii Lui“. — Psalmul 105:4, 5.
A avea un ataşament personal faţă de Dumnezeu şi a fi în relaţii de iubire cu el, a fi prietenul său, nu este ceva nerealist. Este posibil. E adevărat, nu putem pune chiar pe picior de egalitate iubirea noastră pentru Dumnezeu cu relaţiile umane. Iubirea pe care o simţim faţă de partenerul nostru conjugal, faţă de părinţi, fraţi, copii sau prieteni este diferită de iubirea pe care o avem faţă de Dumnezeu (Matei 10:37; 19:29). Faptul de a-l iubi pe Iehova pretinde din partea noastră devoţiune, închinare şi o dedicare necondiţionată faţă de el (Deuteronomul 4:24). Nici o altă relaţie nu are astfel de implicaţii. Însă putem cultiva sentimente puternice şi adânci faţă de Dumnezeu într-un mod reverenţios, cu teamă şi veneraţie. — Psalmul 89:7.
Deşi eşti imperfect, tu ai capacitatea de a-l iubi pe Creator, aşa cum au avut Cain şi Abel. Cain a ales să i se alăture lui Satan şi a devenit primul om ucigaş (1 Ioan 3:12). Spre deosebire de el, Iehova îşi va aminti de Abel ca de un om al credinţei şi al dreptăţii şi îl va recompensa cu viaţă în apropiatul Paradis. — Evrei 11:4.
Şi tu ai de făcut o alegere. Cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu şi al Cuvântului său, poţi ajunge să-l iubeşti într-adevăr pe Dumnezeu ‘cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea ta’ (Deuteronomul 6:5). Iehova, la rândul său, va continua să te iubească, deoarece el îi „răsplăteşte pe cei care Îl caută“. — Evrei 11:6.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
Jertfa lui Abel a fost acceptată de Dumnezeu.