Capitolul 4

Cum a fost activ spiritul sfînt asupra oamenilor din antichitate

 1. Cum contrazice Biblia, în sine, afirmaţia că n–ar exista spiritul sfînt?

Materialiştii afirmă astăzi zadarnic că n–ar exista un astfel de spirit sfînt. Totuşi, un rezultat al activităţii spiritului sfînt asupra oamenilor din antichitate continuă să mai existe, şi anume pe întreg pămîntul. El mai este astăzi în existenţă, cu toate că o serie de oameni şi naţiuni s–au străduit să–l nimicească. Despre ce este vorba? Despre o carte care nu poate fi nimicită: Sfînta Scriptură. Deşi această carte sfîntă a fost combătută aprig de către oameni şi demoni, ea a atins totuşi cea mai mare răspîndire în raport cu orice altă carte scrisă de oameni. Există bărbaţi şi femei care sînt gata să apere această carte cu preţul vieţii lor.

 2. Cum se face că Biblia nu se deosebeşte de celelalte cărţi prin aceea că ea a fost scrisă de oameni?

² Sfînta Scriptură este, lucru general recunoscut, altfel decît toate celelalte cărţi. Motivul? Nu pentru că a fost scrisă de oameni. Numeni nu afirmă că Biblia n–ar fi fost scrisă de oameni. Dar de ce fel de oameni a fost ea scrisă? Au constituit scrierile lor produsul propriului lor spirit? Aceasta este o întrebare decisivă.

 3–5. (a) Ce aflăm din Biblie despre modul în care a fost scrisă ea? (b) Cum întăreşte Petru acest lucru conform spuselor din 2 Petru 1:15–21

³ Aflăm chiar din Biblie că cele 66 de cărţi mai mici care o compun, au fost scrise de oameni. Biblia raportează şi ce fel de oameni au fost scriitorii ei. Ea mai arată care putere invizibilă i–a îndemnat la scriere pe aceşti bărbaţi. La scrierea cărţilor lor, ei au fost influenţaţi de un spirit. N–a fost însa spiritul lui Satan Diavolul, deoarece Satan pe acea vreme inducea în eroare întregul pămînt. Luînd în discuţie spiritul care a mobilizat scrierea Bibliei, aici nu avem de–a face cu spiritul care stă îndărătul ordinii vechi prezente de lucruri. Pentru a afla ce fel de oameni au scris Biblia şi mai ales ce fel de spirit i–a îndemnat să scrie, să citim scurta lămurire a apostolului Petru care a murit ca martir pentru adevăratul creştinism:

⁴ „Astfel vreau să fac, întotdeauna, to ce pot mai bine, pentru ca voi să fiţi în stăre după plecarea mea [moartea de martir] să vă aduceţi aminte voi înşivă de aceste lucruri. Nu, nu prin aceia că noi am urmat basme neadevărate, alcătuite cu măiestrie, v–am făcut cunoştinţă cu puterea şi prezenţa domnului nostru Isus Christos, ci prin faptul că noi am fost martori oculari ai măreţiei lui slăvite. Căci el a primit de la Dumnezeu, Tătal, cinste şi slavă, atunci cînd din slava grandioasă i–au fost transmise cuvinte ca acestea: ‘Acesta este fiul meu cel peaiubit în care mi–am găsit eu însumi plăcerea’. Da, aceste cuvinte le–am auzit din cer cînd am fost cu el pe muntele cel sfînt.

⁵ Prin urmare, avem cuvîntul profetic cu atît mai tare; iar voi faceţi bine să vă îndreptaţi atenţia spre el ca spre o lampă care luminează într–un loc întunecos pînă se crapă de ziuă şi răsare o stea de zi în inimile voastre. Căci mai înainte de toate să ştiţi că nici o profeţie din Scriptură nu corespunde vreunei interpretări particulare. Deoarece profeţiile n–au fost produse prin voia vreunui om, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu aşa cum au fost purtaţi de spiritul sfînt 2 Petru 1:15–21.

 6. Cum este confirmat raportul lui Petru despre transfigurarea lui Christos, şi ce face din cele două scrisori ale lui, scrieri inspirate?

⁶ Petru însuşi a fost unul dintre cei care au scris şi au vorbit „de la Dumnezeu aşa cum i–a purtat spiritul sfînt“. Pe baza acestei realităţi, Petru a depus mărturie potrivită cu adevărul despre ceea ce el, apostolul Iacov şi apostolul Ioan văzuseră şi auziseră ca martori oculari, atunci cînd Isus s–a schimbat la fată înaintea lor pe un munte înalt din Palestina. Trei alţi ucenici au scris o relatare despre această transfigurare a lui Isus Christos, care s–a petrecut cu cîteva luni înainte de execuţia lui în afara zidurilor Ierusalimului (Matei 17:1–9; Marcu 9:2–9; Luca 9:28–36). Mărturia lui Petru este astfel confirmată de aceşti bărbaţi demni de încredere. Biblia conţine două scrisori care poartă numele lui şi care au fost scrise de el, un om, însă acest fapt nu face din scrisoarea lui o scriere de provenienţa omenească. Scrisorile lui Petru au fost concepute prin influenţa spiritului sfînt. Ele au fost inspirate astfel de Iehova Dumnezeu, izvorul spiritului sfînt.

 7. Cum a arătat Petru (în 2 Petru 3:15, 16) că el a recunoscut scrierile lui Pavel ca o parte componentă a scrierilor sfinte inspirate?

⁷ In a doua sa scrisoare, Petru declară scrierile apostolului Pavel ca o parte integrantă a scrierilor sfinte inspirate. Petru a zis: „Vedeţi apoi îndurarea Domnului nostru ca mîntuire aşa cum v–a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui, vorbindu–vă despre aceste lucruri, aşa cum face acest lucru în toate scrisorile lui. In acestea sînt totuşi, unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neînvăţaţi şi nestatornici le denaturează aşa cum fac şi cu celelalte scripturi, spre pierzarea lor proprie“ (2 Petru 3:15, 16). Criticii afirmă astăzi că ar fi fost scrise pur şi simplu de un om (Pavel), şi că ele ar fi astfel de provenienţă umană. Dar aceşti critici denaturează scripturile „spre nimicirea lor proprie“.

 8. Ce a spus Pavel, conform textului din 2 Timotei 3:16, 17, despre scrierile scrise de oameni care au vorbit „de la Dumnezeu“?

⁸ Despre scrierile sfinte scrise de oameni, care au vorbit şi au scris „de la Dumnezeu“, apostolul Pavel avea de spus următoarele: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu [literal: suflată (şoptită) de Dumnezeu (theopneustos)] şi folositoare pentru instruire mustare, îndreptare a lucrurilor, pentru educarea în nephrihănire, ca astfel omul lui Dumnezeu să fie pe deplin capabil şi întotdeauna echipat pentru orice lucrare bună“ (2 Timotei 3:16, 17; vezi şi Kingdom Interliniar Translation).

 9. Ce putea dovedi Pavel în ce priveşte temelia creştinismului, prin faptul că el s–a referit mereu la aceste scripturi?

⁹ Pavel însuşi a fost un asemenea „om al lui Dumnezeu“ capabil. El a fost foarte bine familiarizat cu vechile Scripturi Ebraice. Pavel s–a referit în repetate rînduri la aceste scrieri inspirate, fapt care dovedea că adevăratul creştinism are o temelie dată de Dumnezeu (Fapte 17:3).

10. Pentru ce s–au împlinit mereu profeţiile biblice şi în ziua de azi, chiar dacă oamenii n–au ştiut cum va trebui să–şi împlinească Dumnezeu profeţiile?

¹⁰ Faptul că profeţiile biblice s–au împlinit întotdeauna aşa ca şi astăzi în secolul douăzeci, are o anumită raţiune. Motivul este că aceste profeţii nu sînt preziceri făcute de oameni care ar fi încercat să interpreteze personal mersul evenimentelor mondiale. Dimpotrivă! Profeţiile Bibliei provin de la Dumnezeu şi el le–a comunicat unor oameni care îi erau consacraţi. Dumnezeu se îngrijeşte pentru împlinirea profeţiilor sale, chiar dacă oamenii nu cunosc cum face el aceasta. Aceste idei le–a scos în evidenţă Petru atunci cînd, aflîndu–se în Templu, a zis către o mulţime de oameni iudei: „Pe această cale Dumnezeu a împlinit ceea ce vestise mai dinainte prin gura tuturor profeţilor, că Christosul său va pătimi . . ., pe care cerul trebuie să–l găzduiască pînă la timpul restaurării tuturor lucrurilor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor prefeţilor săi sfinţi din vechime“ (Fapte 3:18–21). Biblia conţine profeţiile lui Dumnezeu, care nu minte, chiar dacă vorbeşte prin profeţi.

11. Cum a relevat Petru, atunci cînd a spus adunării de o sută douăzeci de ucenici din Ierusalim, că profeţiile lui Dumnezeu trebuiau să se împlinească neapărat?

¹¹ Deoarece profeţiile biblice provin de la Dumnezeu şi au fost transmise cu ajutorul spiritului său sfînt, ele trebuie să se împlinească necondiţionat. Acest lucru l–a accentuat şi Petru atunci cînd a vorbit unei adunări de aproximativ o sută douăzeci de ucenici al lui Christos din Ierusalim: „Bărbaţilor, fraţilor, a fost necesar ca să se împlinească cuvîntul scriptural, pe care îl prezisese spiritul sfînt prin gura lui David despre Iuda, care a devenit călăuza celor ce l–au prins pe Isus.“ (Fapte 1:15, 16).

12. Cum au exprimat Petru şi ceilalţi ucenici într–o rugăciune, că cuvintele lui David din psalmul 2:1 trebuiau să se împlinească?

¹² Mai tîrziu, Petru şi cîţiva din ucenici au rostit o rugăciune în care au menţionat împlinirea unei alte profeţii a lui David. In Faptele apostolilor 4:24, 25, se zice: „Ei şi–au ridicat glasul în unanimitate către Dumnezeu şi au zis: ‘Suverane Domn, tu eşti cel care ai făcut cerul şi pămîntul, marea şi tot ce este în ea, şi care prin spiritul sfînt, ai zis prin gura străbunului nostru David, robul tău: „Pentru ce au izbucnit naţiunile în tumult şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?“’“ (Psalm 2:1). Aceşti creştini din primul secol au fost, deci, în clar cu faptul că Scripturile Ebraice sfinte au fost un rod al spiritului sfînt, activ peste oamenii din vechime.

13 (a) Cui i se cuvine meritul, după 2 Samuel 23:1–3, pentru partea din Scripturile Ebraice pe care a compus–o unsul David? (b) Cui trebuia să–i fie atribuită împlinirea profeţiilor exprimate de David?

¹³ Deoarece psalmistul David este amintit aici cu numele ne–am putea întreba: Cum s–a gîndit el despre lucrurile pe care le–a vorbit şi notat, şi care mai tîrziu au devenit o parte integrantă a Scripturilor Ebraice sfinte? El nu a monopolizat, pentru sine meritul pentru scrierile sale, care mai sînt chiar şi astăzi pentru noi de o valoare deosebită şi de o importanţă mare. Ca dovadă pentru aceasta, serveşte o relatare despre acest rege uns al întregului Israel. Această relatare s–a păstrat pentru noi în 2 Samuel 23:1–3: „Si acestea sînt ultimele cuvinte ale lui David: ‘Exprimarea lui David, fiul lui Isai, exprimarea bărbatului apt corporal, care a fost înălţat sus, a unsului Dumnezeului lui Iacov şi a iubitorului de melodii a lui Israel. Spiritul lui Iehova a fost acela care a vorbit prin mine şi cuvîntul său a fost pe limba mea. Dumnezeul lui Israel a vorbit, Stînca lui Israel mi–a vorbit’“. Implinirea profeţiilor lui David, n–a fost pusă pe seama previziunii lui, sau pe seama capacităţii sale de a expune interpretări particulare. Ea a fost atribuită faptului că spiritul lui Dumnezeu a fost activ asupra lui David şi că Dumnezeu a dirijat desfăşurarea lucrurilor.

14. Cum lasă să se recunoască atît Isaia cît şi Ieremia că participarea lor la alcătuirea Sfintelor Scripturi n–a fost meritul lor propriu?

¹⁴ David n–a fost singurul care a recunoscut că participarea lui la alcătuirea Sfintelor Scripturi, n–a fost meritul său propriu. Si ceilalţi profeţi, ale căror cărţi inspirate ne–au rămas la dispoziţie în Biblie, au recunoscut sincer că nu lor le revine meritul pentru cuvîntul lui Dumnezeu. De exemplu Isaia îşi introduce însemnata lui carte profetică cu cuvintele: „Viziunea lui Isaia, fiul lui Amoţ care priveşte pe Iuda şi Ierusalim, în zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, regii lui Iuda. Ascultaţi o, ceruri şi îndreaptăţi urechea o, pămîntule, căci Iehova însuşi a vorbit“ (Isaia 1:1, 2). Iar Ieremia şi–a deschis cea mai semnificativă carte profetică cu cuvintele: „Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii care erau în Anatot în ţara lui Beniamin, căruia i–a vorbit cuvîntul lui Iehova în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui.“ (Ieremia 1:1, 2).

FAPTE MARETE PE CARE LE–A CAUZAT SPIRITUL SFINT ÎN ANTICHITATE

15. In ce fel s–a dovedit spiritul sfînt, care a fost răspunzător pentru scrierea Bibliei, mai puternic decît sabia renumiţilor comandanţi militari?

¹⁵ Nimeni să nu strîmbe dispreţuitor din nas despre ceea ce a dat spiritul sfînt la iveală în Sfintele Scripturi. Pana care s–a mişcat în mîna scriitorilor biblici, sub influenţa spiritului sfînt al lui Dumnezeu, s–a dovedit a fi mult mai puternică decît sabia lui Cezar, Napoleon Bonaparte sau Adolf Hitler. In realitate, spiritul sfînt putea cauza lucruri cu mult mai senzaţionale decît scrierea cu pană şi cerneală. De către bărbaţii antichităţii sînt relatate fapte măreţe, săvîrşite cu ajutorul acestei puteri uriaşe a Dumnezeului atotputernic şi in vizibil.

16, 17. (a) De unde a provenit forţa dinamică prin care au fost despărţite apele Mării Roşii, atunci cînd Moise şi–a întins toiagul lui asupra mării? (b) Cum este confirmat răspunsul corect în Isaia 63:11–14?

¹⁶ Să ne gîndim, de exemplu, la Moise, scriitorul primelor cinci cărţi ale Bibliei. In anul 1513 î.e.n., el se afla pe coasta vestică a Mării Roşii. El a îndreptat asupra mării toiagul pe care îl ţinea în mîna sa dreaptă. Si ce s–a întîmplat? Apele s–au despărţit, aşa încît israeliţii au putut trece printre acestea, înainte ca urmaritorii egipteni să–a ajungă din urmă. A fost cauzată aceasta minune printr–o forţă dinamică ce provenea de la Moise? Imposibil! Nu de la profetul Moise, ci de la sursa cerească a tuturor energiilor a venit forţa dinamică irezistibilă care a fost în stare să despartă apele care blocaseră israeliţilor calea de refugiu (Exod 14:21 pînă la 15:21). De aceea, atunci cînd servii lui Iehova din ziua de azi sînt arestaţi şi se găsesc în greutăţi, ei ar trebui să–şi amintească de ceea ce a făcut Iehova pe atunci şi să se întrebe:

¹⁷ „Unde este El, care i–a condus afară din mare cu păstorul [Moise şi Aaron] turmei sale? Unde este El, care–şi punea spiritul său sfînt în el? El, care şi–a întins braţul [puterii] lui înaintea lor pentru a–şi face un nume pe timp nedefinit; El, care–i făcea să păşească prin apele cu valuri [ale mării], aşa încît ei nu s–au poticnit ca un cal în pustie? Cum se pogoară un animal în şesul văii, aşa i–a lăsat apoi însuşi spiritul lui Iehova să se odihnească. Aşa ţi–ai condus poporul tău, pentru a–ţi face ţie însuţi un nume slăvit“ (Isaia 63:11–14).

18. Cum îşi va face acelaşi Dumnezeu în secolul XX un „nume slăvit“?

¹⁸ Aceste versete din profeţia lui Isaia se referă la timpul cînd poporul lui Moise a fost eliberat din sclavia Egiptului. Pe atunci, în primăvara anului 1513 î.e.n., Iehova şi–a făcut un nume netrecător, un nume de o glorie fără precedent. Dar şi acum, în secolul XX, a venit timpul în care acelaşi Dumnezeu îşi va face un ‘nume slăvit’. El va cauza o eliberare de proporţie mult mai mare decît cea de atunci de la Marea Roşie. Fericiţi vor fi toţi oamenii pentru care numele lui Dumnezeu, Iehova, va fi atunci „slăvit“.

19. Ce însuşire a lui Moise este pusă, conform textului din Evrei 11:29, pe seama faptului că s–au întîmplat aceste lucruri?

¹⁹ De aceea, nu ne putem permite să subestimăm forţa dinamică a spiritului sfînt al lui Iehova. Ea este şi astăzi tot aşa de eficace ca şi înainte cu 3 500 de ani. Profetul Moise nu a subapreciat puterea spiritului lui Dumnezeu. El a crezut în sursa divină a acestui spirit cauzator de minuni, şi lucrurile s–au desfăşurat conform credinţei lui: „Prin credinţă au trecut ei prin Marea Roşie ca peste pămînt uscat, pe cînd egiptenii, care au încercat acelaşi lucru, au fost înghiţiţi de ea“ (Evrei 11:29). In acest mod, Dumnezeu a lăsat să se recunoască că el răsplăteşte pe cei care exercită credinţă în el (Evrei 11:6). Să se observe, de asemenea, ce este raportat în Numeri 11:16, 17, 24–29 despre credinciosul Moise şi despre spirit.

20, 21. (a) Cum se face că oamenii din vechime, care au manifestat credinţă în Dumnezeu, trebuiau să fi avut o anumită măsură de spirit sfînt? (b) Care bărbaţi ai credinţei sînt menţionaţi în Evrei 11:4–7, şi ce se spune despre ei?

²⁰ După Galateni 5:22, 23, credinţa se numără printre „roadele spiritului“. Nu încape îndoială că cei care manifestă credinţă în Dumnezeu trebuie să aibă şi o anumită măsură a spiritului lui Dumnezeu. In Evrei, capitolul 11, sînt citaţi cîţiva dintre, bărbaţii şi femeile credincioase din timpurile antice. Impreună, ei constituie ‘un mare nor de martori care ne înconjoară’ (Evrei 12:1). Primul martor pentru Iehova Dumnezeu, amintit în acest raport, este Abel, fratele mai tînăr al lui Cain, unul din fiii lui Adam şi ai Evei. In timpul dinaintea potopului mondial (2370/69 î.e.n.) au mai existat şi alţi martori ai lui Iehova. In Evrei 11:4–7 găsim numele a trei martori antedeluvieni ai lui Dumnezeu Cel Preaînlt. Citim:

²¹ „Prin credinţă a oferit Abel lui Dumnezeu o jertfă mai valoroasă decît Cain, credinţă prin care el a obţinut mărturia că era neprihănit, prin faptul că Dumnezeu i–a dat mărturie referitoare la darul său; şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort. Prin credinţă a fost făcut Enoh să dispară ca să nu vadă moartea, şi n–a putut fi găsit nicăieri, fiindcă Dumnezeu îl făcuse să dispară; căci înainte de dispariţia lui, el primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Dar fără credinţă este imposibil să fim plăcuţ lui, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el este şi că el devine o răsplată pentru cei care–l caută în mod serios. Prin credinţă Noe a arătat frică de Dumnezeu după ce primise o avertizare divină despre lucrurile care nu se puteau vedea încă, şi a construit o corabie pentru salvarea celor din casa lui; şi prin această credinţă el a osîndit lumea, şi a devenit un moştenitor al neprihănirii, care este conform credinţei“.

22. Cum arată faptele că fiecare dintre aceşti trei bărbaţi au posedat o anumită măsură de spirit sfînt?

²² Abel, Enoh şi Noe sînt amintiţi aici în special fiindcă ei s–au remarcat prin credinţa lor. Dar şi soţia lui Noe, cei trei fii ai acestuia şi nurorile lui, care au intrat cu el în corabie şi au rămas în viaţă pe parcursul potopului, pot fi la fel de bine menţionaţi aici (1 Petru 3:19, 20). Abel trebuia să fi avut o anumită măsură de spirit sfînt, deoarece el a posedat unul din roadele spiritului, şi anume credinţa. De asemenea, nu există nici o îndoială despre faptul că şi Enoh, fiul lui Iared, a avut o anumită măsură de spirit sfînt, deoarece, după Iuda 14, 15, Enoh a fost primul despre care se ştie că Dumnezeu l–a întrebuinţat pentru a exprima o profeţie (Geneza 5:18–24). Tot la fel şi Noe a fost întrebuinţat de Iehova ca profet. El a fost un „propovăduitor al neprihănirii“ (2 Petru 2:5; Geneza 9:24–29). Cine ar putea contesta faptul că Noe n–a îndeplinit o faptă măreaţă, demnă de luat în considerare, în mijlocul unei lumi de oameni fără de Dumnezeu? Totuşi, el n–a săvîrşit această faptă curajoasă din propria lui putere. Indărătul lui a stat forţa eficace a lui Dumnezeu.

23, 24. (a) Ce calitate a dovedit Dumnezeu în timp ce Noe a construit corabia? (b) Ce hotărîre a luat Dumnezeu conform textului din Geneza 6:1–3, şi de ce?

²³ In zilele lui Noe, spiritul lui Dumnezeu a fost activ şi faţă de omenire. Vremea în care a fost construită corabia s–a caracterizat prin „îndurarea lui Dumnezeu“ (1 Petru 3:20). Dumnezeu a exercitat o mare îndurare şi stăpînire de sine, fapt prin care oamenii necredincioşi au primit ocazia să se căiască, întrucît ai au observat construirea corăbiei şi l–au putut asculta pe Noe ‘predicînd neprihănirea’. Dar cine a reacţionat la activitatea spiritului lui Dumnezeu? Numai Noe şi soţia sa, precum şi fiii săi Sem, Ham şi Iafet, împreună cu cele trei soţii ale lor. Dumnezeu n–a avut intenţia să intreprindă pe un timp nedefinit eforturi deosebite în favoarea oamenilor şi să se lupte cu ei, practic, pentru binele lor propriu. Din Geneza 6:1–3 aflăm ce decizie a luat Dumnezeu şi, mai ales, ce împrejurări de pe pămînt l–au determinat să ia această hotărîre.

²⁴ „Acum s–a întîmplat, că mai apoi, cînd oamenii au început să se înmulţească pe suprafaţa pămîntului şi li s–au născut fiice, fiii adevăratului Dumnezeu au început să privească spre fiicele oamenilor şi au observat că ele arătau bine; ei şi luat apoi neveste, adică pe toate pe care le alegeau. Ca urmare, Iehova a zis: ‘Spiritul meu nu va activa un timp nedefinit faţă de om, deoarece el nu este decît carne. Astfel, zilele sale se vor ridica la o sută douăzeci de ani’“.

25. Ce a intenţionat să facă Dumnezeu la timpul stabilit pentru a da omenirii un nou început?

²⁵ Această căsătorie mixtă dintre „fiii“ întrupaţi „ai adevăratului Dumnezeu“ şi fiicele oamenilor a fost un lucru scandalos o dată survenită, această tă modificare nu trebuia să continue la infinit. Tocmai aceasta a fost decizia pe care a luat–o Dumnezeu. Spiritul său trebuia lăsat, deci, să mai desfăşoare indurare numai o sută douăzeci de ani. După trecerea acestei perioade de timp trebuia să intervină o schimbare de proporţii colosale. Atunci, ar fi fost timpul ca abţinerea lui îndelung exercitată să se sfîrşească. Căsătoria mixtă dintre îngerii întrupaţi şi fiicele oamenilor trebuia să fie desfiinţată printr–un potop mondial, prin care chiar şi vîrfurile munţilor să fie acoperite de apă. Noe şi familia sa, care mai aparţineau de neamul omenesc curat şi nepătat, trebuiau să înfrunte siguri acest potop într–o corabie voluminoasă impermeabilă şi să dea omenirii un nou început. Acea lume de oameni fără de Dumnezeu nu trebuia să mai aibă ocazia să irite sau să întristeze spiritul lui Dumnezeu. Dumnezeu n–a fost dispus să renunţe la pedepsire (Observă Efeseni 4:30; Isaia 63:10; Evrei 10:29).

26, 27. (a) Ce alt proiect de construcţie a sprijinit Dumnezeu la mai mult de opt sute de ani după ce Noe construise corabia? (b) Ce deosebirea existat între corabia lui Noe şi tabernacolul sfînt, împreună cu curtea lui dinainte?

²⁶ In acest mod, Dumnezeu a dat un început nou şi drept familiei umane prin supravieţuitorii temători de Dumnezeu care erau de natură pur omenească. In acest scop, Dumnezeu a sprijinit activitatea de construire a lui Noe. Cu peste opt sute de ani mai tîrziu, Dumnezeu a sprijinit un alt important proiect de construcţie. In codul de legi pe care l–a primit profetu Moise pe muntele Sinai, Dumnezeu a pretins construirea unui tabernacol sfînt.

²⁷ In jurul acestui cort sfînt al întîlnirii trebuiau să se întîlnească regulat cele douăsprezece seminţii ale poporului lui Moise, naţiunea Israel, cu dumnezeul lor, şi preoţii trebuiau să prezinte jertfe de ispăşire a păcatelor pentru întreaga naţiune. Acest cort şi curtea lui dinainte îngrădită n–au fost atît de mari ca arca lui Noe. Corabia lui Noe a fost aşa de mare încît în ea ar fi avut loc nouă asemenea curţi, cîte trei în fiecare din cela trei etaje ale corabiei. Construirea corabiei a pretins mari cunoştinţe tehnice, pe care Dumnezeu le putea acorda lui Noe şi fiilor săi. Tabernacolul lui Israel a reclamat simţ artistic.

28. In ce fel reiese din Exod 31:1–6 că Dumnezeu a sprijinit construcţia tabernacolului prin spiritul său?

²⁸ Deoarece Dumnezeu a poruncit israeliţilor să execute tabernacolul în vederea închinării, el a sprijinit construcţia lor. Dar cum? Răspunsul îl primim din Exod 31:1–6. Să observăm aici referirea la forţa activă a lui Dumnezeu:

„Si Iehova a continuat să vorbească lui Moise, zicîndu–i: ‘Iată, l–am chemat cu numele pe Beţalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur din seminţia lui Iuda. Si eu îl voi umple cu spiritul lui Dumnezeu, în înţelepciune şi pricepere, în cunoştinţă şi în orice fel de iscucinţă, în vederea conceperii planurilor, pentru lucrul în aur, argint şi cupru, pentru prelucrarea pietrelor şi montarea lor, pentru prelucrarea lemnului, făcînd produse de orice fel. In ce mă priveşte pe mine, iată, ţi–am dat şi pe Oholiab, fiul lui Ahisamah din seminţia lui Dan, şi în inima înţeleaptă a fiecăruia din ei voi pune, cu siguranţă, înţelepciune pentru ca să poată face absolut tot ce ţi–am poruncit’“.

Deci, meşteşugarul Beţalel a fost umplut cu spiritul lui Dumnezeu.

29, 30.(a) Ce a cauzat ca tabernacolul să fie construit în aşa scurt timp? (b) Cînd şi cum au văzut Beţalel şi Oholiab că Dumnezeu a încuviinţat lucrarea lor?

²⁹ Cu ajutorul acestei forţe active provenite de la izvorul tuturor energiilor, lucrătorii au putut termina construcţia tabernacolului sfînt şi amenajarea lui deplină. La sfîrşitul respectivului an lunar, toate amănuntele erau gata, aşa încît ele puteau fi asamblate şi tabernacolul putea fi ridicat. In Exod 38:22, 23 se raportează despre această realizare măreaţă, cu cuvintele: „Si Beţalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda, a făcut tot ce îi poruncise Iehova lui Moise. Iar cu el a fost Oholiab, fiul Ahisamah din seminţia lui Dan, un meşteşugar iscusit, broder şi ţesător în fir albastru, în lînă purpurie şi în stofă de culoare carmin şi în pînză fină de in“. Pentru Beţaleel şi Oholiab, prima zi a noului an lunar (1 Nisan 1512 î.e.n.), trebuia să fi fost o zi fericită. In acea zi, „tabernacolul cortului întîlnirii“ a fost ridicat din ordinul lui Iehova, iar Beţalel şi Oholiab au văzut o minune:

³⁰ „Norul a început să acopere cortul întîlnirii şi slava lui Iehova a umplut tabernacolul“. Pentru Beţalel şi Oholiab aceasta a fost o dovadă a faptului că ei şi–au făcut bine lucrarea şi că Iehova i–a aprobat. Spiritul său acţionase prin ei (Exod 40:1-34).

31, 32.(a) Cîtă vreme a servit scopului lui Dumnezeu, tabernacolul? (b) Ce arată că construcţia şi isprăvirea templului lui Solomon, au fost sprijinite de spiritului lui Dumnezeu?

³¹ Tabernacolul cortului întîlnirii a continuat să existe timp de 485 de ani, servindu–şi cu credincioşie scopul pentru care fusese făcut, pînă ce regele Solomon a terminat în 1027 î.e.n., construcţia unui templu în Ierusalim, dedicîndu–l închinării lui Dumnezeu.

³² Construirea templului lui Solomon, fiul lui David, a fost sprijinită deopotrivă de spiritul lui Dumnezeu, deoarece David a primit planul de construcţie pentru această clădire nouă prin inspiraţie. In 1 Cronici 28:11–19 citim: „El a dat pricepere pentru toate într–o sciere de mîna lui Iehova care era asupra mea, ba chiar pentru toţi lucrătorii construcţiei“. Cînd acest templu glorios a fost inaugurat pe muntele Moria din Ierusalim, Iehova a arătat că el a recunoscut noua clădire care trebuia să servească închinării sale: „Casa însăşi, chiar casa lui Iehova, s–a umplut cu un nor . . . iar preoţii n–au mai putut sta să–şi facă serviciul din cauza norului, deoarece slava lui Iehova a umplut casa adevăratului Dumnezeu“ (2 Cronici 5:13, 14).

33. Ce se află în strînsă legătură cu închinarea curată la Dumnezeu?

³³ Să observăm, de aceea, următorul fapt important: Spiritul sfînt este într–o strînsă legătură cu închinarea curată a lui Iehova. El acţionează plin de putere în favoarea acelora care exercită şi preţuiesc închinarea curată la adevăratul Dumnezeu. Acest lucru este ilustrat în unele exemple de pe vremea cînd asupra poporului Israel, aflat în ţara promisă, domneau judecători aleşi în mod special.

ACTIVITATEA ZGUDUITOARE A SPIRITULUI IN TIMPUL JUDECATORILOR

34. Cum a acţionat spiritul sfînt prin judecătorul Otniel?

³⁴ Ori de cîte ori israeliţii se abăteau de la închinarea curată, ei ajungeau sub puterea apăsătoare a regelui Siriei. „Si fiii lui Israel au început să strige la Iehova după ajutor. Atunci Iehova le–a trezit un izbăvitor fiilor lui Israel, pentru ca să–i izbăvească, pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai tînăr al lui Caleb.“ Ce s–a întîmplat atunci? „Spiritul lui Iehova a venit peste el şi el a devenit judecătorul lui Israel.“ Cînd a ieşit la război, Iehova a dat în mîinile lui pe Cuşan–Rişataim, regele Siriei, aşa încît mîna sa l–a învins pe Cuşan–Rişataim. Si apoi, ţara a avut odihnă timp de patruzeci de ani.“ (Judecători 3:9–11).

35. Cum a fost activ spiritul sfînt în cazul judecătorului Ghedeon?

³⁵ In trecerea timpului, împrejurările au cerut ca Iehova să trezească un alt judecător în vederea salvării poporului său Israel. „Si tot Madianul, Amalecul şi oamenii din răsărit s–au strîns ca un singur om, au trecut apoi dincolo şi au aşezat tabăra în cîmpia joasă a Izreelului. Si spiritul lui Iehova l–a învăluit pe Ghedeon, aşa încît el a sunat apoi din Corn şi abiezeriţii au fost chemaţi să meargă după el“ (Judecători 6:33, 34). Cu ajutorul acestui bărbat de credinţă, Iehova a acordat poporului său o victorie, despre care s–au făcut referiri şi în istoria biblică de mai tîrziu (Isaia 9:4–6; 10:26; Psalm 83:9–12; Evrei 11:32, 33).

36. Ce a cauzat spiritul sfînt prin judecătorul Iefta?

³⁶ Spiritul sfînt a fost mereu activ asupra bărbaţilor credincioşi pe care Iehova i–a întrebuinţat pentru a săvîrşi fapte glorioase care au intrat în istorie. Cu o anumită ocazie, de exemplu, israeliţii supuşi s–au aflat într–un război faţă–n faţă cu amoniţii agresivi. „Spiritul lui Iehova a venit acum asupra lui Iefta, şi el a pornit să treacă prin Ghilead şi Manase . . . la fiii lui Amon“. In dorinţa lui de a repurta o victorie spre faima lui Iehova, judecătorul Iefta a depus o juruinţă pentru care a fost nevoit mai tîrziu să plătească un preţ înalt. Aşa l–a întrebuinţat Iehova pe el pentru a provoca prăbuşirea amoniţilor (Judecători 11:29 pînă la 12:7).

37. Pe cine a trezit Iehova pentru a izbăvi pe israeliţi din mîna filistenilor, şi cum i–a izbăvit el?

³⁷ La cîţiva ani mai tîrziu, s–a întîmplat că filistenii i–au asuprit pe israeliţi deosebit de greu. De aceea, Iehova a cauzat naşterea unui om neobişnuit, numit Samson. El trebuia să „preia conducerea pentru a izbăvi pe Israel din mîna filistenilor“. In acest scop a fost sprijinit de forţa activă a lui Dumnezeu. In trecerea timpului, spiritul lui Iehova a început să–l mişte în Mahane–Dan, între Tora şi Eştaol“. Faptul că el era cel mai puternic om care a trăit vreodată pe pămînt, n–a fost atribuit, deci, puterii proprii a lui Samson (Judecători 13:5,25).

38. Ce a făcut Samson cînd a întîlnit un leu răpitor, şi cum a procedat după ce filistenii îl înşelaseră în legătură cu deslegarea ghicitorii lui?

³⁸ Odată, cînd Samson se afla singur pe drum, înaintea lui s-a ivit spontan „un leu tînăr cu coamă“, şi „a răcnit către el“. Ce s–a întîmplat acum cu Samson, care era neînarmat? „Atunci, spiritul lui Iehova a devenit acti peste el, aşa încît l–a sfîşiat, aşa cum sfîşie un ied. Si în mînă n–a avut nimic“. La puţin timp după aceea, filistenii l–au amăgit în legătură cu o ghicitoare, aşa încît el a fost nevoit să le plătească un preţ ridicat. Aceata s–a răsfrînt asupra filistenilor ca un bumerang. Si din nou „spiritul lui Iehova a devenit activ asupra lui, astfel că s–a coborît în Ascalon [Filisteea] şi a ucis treizeci de bărbaţi dintre ei, şi a luat hainele de care–i despuiase, dîndu–le celor care–i comunicaseră ghicitoarea“ (Judecători 14:5–9).

39. Ce s–a întîmplat cînd israeliţii l–au extrădat legat pe Samson filistenilor?

³⁹ Nici chiar frînghiile noi cu care fusese legat atunci cînd a fost extrădat filistenilor perfizi, n–au fost destul de tari. Spiritul lui Iehova a devenit activ peste el, iar funiile care erau pe braţele lui au ajun ca nişte fire de in arse, astfel că legăturile de la mîinile lui au căzut ca topite. El a găsit acum o falcă jilavă de măgar şi a întins mîna, a luat–o şi a început apoi să doboare cu aceasta o mie de bărbaţi“ (Judecători 15:11–15).

40, 41. Cum a fost posibil ca Samson să omoare la moartea lui mai mulţi filisteni decît omorîse pe parcursul întregii lui cariere de judecător al lui Israel?

⁴⁰ Cea mai mare faptă pe care Dumnezeu a săvîrşit–o prin Samson împotriva filistenilor, care se închinau dumnezeului fals Dagon, a fost în acelaşi timp ultima faptă de glorie a lui Samson. Ea a fost o dovadă pentru faptul că spiritul lui Dumnezeu nu oboseşte şi nu slăbeşte.

⁴¹ Inşelat de Dalila, şi cu ochii scoşi de filistenii dornici de răzbunare, Samson se afla între două coloane sau stîlpi de susţinere în templul lui Dagon din Gaza (Filisteea). In acest loc strategic, „Samson s–a rezemat de cele două coloane principale pe care se sprijinea clădirea şi le–a cuprins pe una cu mîna dreaptă şi pe cealaltă cu mîna stîngă, şi Samson a spus atunci: ‘Sufletul meu să meu moară împreună cu filistenii’. Apoi s–a opintit cu putere şi astfel clădirea a căzut asupra bărbaţilor de frunte şi peste tot poporul care se afla acolo, aşa încît cei pe care i–a omorît la propria sa moarte au fost mai mulţi decît cei pe care îi ucisese în tot timpul vieţii lui“ (Judecători 16:23–30).

42. Cu cine este adus în legătură numele lui Samson în Evrei 11:32–34?

⁴² Samson este numărat printre oamenii din antichitate, care au avut credinţă în Dumnezeu, o însuşire care este un rod al spiritului Dumnzeu. „Si ce să mai spun, căci nu mi–ar a-junge timpul dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, precum şi de Samuel şi de ceilalţi profeţi care au biruit prin credinţă împărăţii, au făcut dreptate, au dobîndit făgăduinţe, au astupat gura leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, dintr–o stare de slăbiciune au fost umpluţi cu putere, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile străine“ (Evrei 11:32–34).

UNSUL LUI IEHOVA

43. Ce schimbare s–a întîmplat privitor la David, la puţin timp după ce Samuel îl unsese cu ulei în Betleem?

⁴³ Un nume demn de luat în seamă, pe care îl menţionează scriitorul epistolei adresate evreilor, este David, fiul Isai din Betleem. Pe vremea cînd David era încă un tînăr păstor, el a fost uns de profetul Samuel ca viitor rege peste toate cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Dar ce s–a întîmplat imediat după ungerea sa? „Si spiritul lui Iehova a început să fie activ din acea zi asupra lui David. Mai tîrziu Samuel s–a sculat şi a mers pe drumul lui spre Rama. Iar în ce priveşte spiritul lui Iehova, el s–a îndepărtat de la Saul [regele care domnea pe atunci]“ (1 Samuel 16:13, 14). In cele din urmă, regele necredincios Saul, a recurs disperat la un medium spiritist, care trebuia în măsura în care era posibil, să–l pună în legătură cu morţii. Curînd după aceea, el a căzut pe cîmpul de luptă într–un război împotriva filistenilor.

44. Ce a făcut Dumnezeu cu David, după ce Saul încetase din viaţă într–un război?

⁴⁴ După aceea, David şi–a început serviciul regal pentru care fusese uns de către Samuel. Dumnezeu; l–a făcut capabil de fapte mari, printre care şi de supunerea întregii ţări promise. Mai mult decît atît, Dumnezeu l–a inspirat să exprime profeţii şi să le noteze. El s–a dovedit a fi un adevărat profet.

45. Cui i se cuvine cinstea pentru aceste acte de credinţă, şi ce eveniment au sărbătorit Zorobabel şi marele preot Iosua în împlinirea veştii din Zaharia 4:6?

⁴⁵ Pentru toate actele de mare glorie pe care le–au înfăptuit aceşti bărbaţi din timpurile antice, merită cinstea Dumnezeul forţei dinamic inepuizabile. Printre aceste fapte se numără şi scrierea celor 39 de cărţi ale Scripturilor Ebraice inspirate, de la Geneza pînă la Maleahi. Cartea profetică a lui Zaharia, conţine o veste încurajatoare adresată dregătorului Zorobabel, care fusese însărcinat să ridice din nou în Ierusalim templul, care fusese nimicit de babilonieni în anul 607 î.e.n. Vestea adresată acestui reconstructor al templului a sunat: „‘Nu printr–o forţă armată şi nici prin putere, ci prin spiritul meu’, a zis Iehova al oştirilor“ (Zaharia 4:6). Dregătorul Zorobabel şi colaboratorul său, marele preot Iosua, au fost sprijiniţi de ceva mai puternic decît o forţă militară sau decît o forţă fizică, şi astfel ei au putut face faţă împotrivirii duşmanului şi au avut privilegiul să sărbătorească în anul 515 î.e.n. în Ierusalim, reconstrucţia completă a templului lui Iehova.

INDICII PENTRU FAPTE MARETE DIN ZILELE DE AZI

46. Cum se face că aceste acte glorioase pe care le–au înfăptuit oamenii cu ajutorul spiritului sfînt, sînt mai multe la număr decît evenimentele istorice?

⁴⁶ Vestea încurajatoare adresată lui Zorobabel a fost însemnată sub inspiraţie cu peste jumătate de mileniu înaintea erei noastre. Si totuşi ea este, pentru noi astăzi, de aceeaşi importanţă aşa cum a fost ea pentru Zorobabel, atunci în zilele profetului Zaharia. Cum aşa? Fiindcă noi credem în Iehova, izvorul divin al puterii dinamic supraomeneşti. Faptele glorioase săvîrşite prin faptul că Dumnezeu cel atotputernic a făcut ca spiritul său sfînt să fie activ asupra oamenilor din timpurile antice, sînt mai multe decît evenimentele istorice. Ele au fost, de asemenea, indicii pentru faptele măreţe pe care le–a săvîrşit Iehova, din timpul lui Mesia, unsul său, pînă în generaţia noastră.

47, 48. (a) Cum de a fost neobişnuită naşterea bărbatului care l–a pe Mesia cel promis? (b) Cu ce trebuia să fie umplut predecesorul lui Mesia încă din pîntecele mamei sale, şi ce trebuie să facă el?

⁴⁷ Prezisul Mesia a fost prezentat acum 1 900 de ani, de un bărbat a cărui naştere a fost la fel de neobişnuită. Naşterea lui n–a fost atribuită unei capacităţi normale de reproducere a tatălui şi a mamei sale. Pe atunci, ei ajunseseră prea bătrîni pentru a mai putea avea copii. Puterea lor de reproducere trebuia să fie reactivată, astfel ca ei să–l poată aduce pe lume pe singurul lor copil, un fiu, căruia tatăl său Zaharia trebuia să–i pună numele Ioan.

⁴⁸ Despre acest fiu, aşteptat cu atîta ardoare, îngerul Gabriel i–a zis în templu, lui Zaharia: „El va fi umplut din pîntecele mamei sale cu spirit sfînt; şi el îi va face pe mulţi dintre fiii lui Israel să se întoarcă la Iehova Dumnezeul lor. De asemenea, el va merge înaintea lor cu spiritul şi puterea lui Ilie ca să determine ca inimile taţilor să se întoarcă spre copii şi cei neascultători spre înţelepciunea practică a celor drepţi, pentru a găti un popor pregătit pentru Iehova“ (Luca 1:5–17; compară Maleahi 4:5, 6).

49. Trebuia deci ca adevăratul Mesia să se prezinte el însus trebuia ca el să fie prezentat şi cum?

⁴⁹ Deoarece adevăratul Mesia a fost prezentat de un asemenea precursor, el nu putea fi, desigur, un om abiţios care să–şi aroge dreptul de fi Mesia, şi care să se prezinte într–un mod spectaculos în această postură naţiunii Israel, ca să–şi adune o grupă de adepţi pentru sine (Isaia 42:2–4). In loc de aceasta, el a fost prezentat oficial celor ce aşteptau pe Mesia, printr–un bărbat trimis de Dumnezeu şi avînd sprijinul acestuia (Isaia 40:3–5; Ioan 1:6, 7).

50. Ce ar trebui să se întîmple conform lui Ioel 2:28–32 după venirea lui Mesia?

⁵⁰ După venirea lui Mesia, trebuia să se împlinească profeţia entuziasmantă din Ioel 2:28–32: „Si după aceea se va întîmpla că îmi voi revărsa spiritul meu pe carnea de orice fel, şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi. In ce–i priveşte pe bărbaţii voştri bătrîni, ei vor visa visuri. In ce–i priveşte pe bărbaţii voştri tineri, ei vor vedea viziuni. Chiar şi peste robii şi slujitoarele mele voi turna spiritul meu în acele zile şi eu voi da indicii în cer şi pe pămînt, sînge, foc şi stîlpi de fum. Soarele însuşi se va preschimba în întuneric şi luna în sînge înaintea venirii zilei celei mari şi înfricoşătoare a lui Iehova. Se va întîmpla că fiecare, care cheamă numele lui Iehova va scăpa cu siguranţă; căci pe muntele Sion şi în Ierusalim vor fi cei scăpaţi, aşa cum a vorbit Iehova şi printre supravieţuitorii care–l invocă pe Iehova.“

51. (a) Ce întrebări ar trebui să ne punem pe baza profeţiei lui Ioel? (b) Pentru ce ar trebui să chemăm-acum numele lui Iehova?

⁵¹ Astăzi este timpul cel mai potrivit să ne punem întrebarea: „Cine sînt aceste persoane care au primit ceea ce a promis Iehova că va revărsa peste orice fel de carne? Sub influenţa forţei modificatoare a ceea ce a fost vărsat, aceste persoane trebuie să profeţească. Profeţirea lor este foarte potrivită cu timpul, deoarece ea trebuie să precedeze şi să anunţe „venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a lui Iehova“. Aceia care dau atenţie acestei profeţii pot să se afle apoi chiar printre cei scăpaţi. Ei se pot număra printre „supravieţuitori“. Judecînd după toate semnele care pot fi observate începînd cu 1914 e.n. „Ziua lui Iehova“, care ne stă înainte, se anuntă a fi în realitate „mare şi înfricoşătoare“. Dorim noi să scăpăm cu siguranţă? Dacă da, atunci ar trebui să invocăm necondiţionat „numele lui Iehova“, al cărui spirit stă îndărătul noii ordini viitoare.