Dedicarea şi libertatea de alegere

„Pentru o asemenea libertate ne-a făcut Cristos liberi.“ — GALATENI 5:1, NW.

 1. Îndeosebi la ce se referă termenii ebraici şi greceşti traduşi prin „dedicare“, „sfinţire“ sau „consacrare“?

SCRIITORII Bibliei au folosit diferiţi termeni ebraici şi greceşti pentru a transmite ideea de ceva separat, sau pus deoparte, pentru a servi unui scop sacru. În multe Biblii, aceşti termeni sunt traduşi prin „dedicare“, „sfinţire“ sau „consacrare“. Uneori aceştia sunt folosiţi cu referire la edificii — în general cu referire la templul lui Dumnezeu din vechiul Ierusalim şi la închinarea practicată acolo. Aceste cuvinte sunt rareori folosite în legătură cu chestiuni laice.

Dedicarea la „Dumnezeul lui Israel“

 2. De ce putea fi numit Iehova pe bună dreptate „Dumnezeul lui Israel“?

² În 1513 î.e.n., Dumnezeu i-a eliberat pe israeliţi din sclavia egipteană. La scurtă vreme după aceea, el i-a pus deoparte ca popor special al său, făcând cu ei un legământ şi spunându-le: „Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi ţine legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele [veţi deveni proprietatea mea specială, NW], căci tot pământul este al Meu“ (Exodul 19:5; Psalmul 135:4). Întrucât israeliţii deveniseră proprietatea specială a lui Iehova, el putea fi numit pe bună dreptate „Dumnezeul lui Israel“. — Iosua 24:23.

 3. De ce se poate spune că Iehova nu a dat dovadă de părtinire prin faptul că a ales Israelul ca popor al său?

³ Deşi a făcut din israeliţi poporul său dedicat, Iehova nu a fost părtinitor, deoarece s-a îngrijit cu iubire şi de neisraeliţi. El şi-a instruit poporul astfel: „Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu-l asupriţi. Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu unul născut în mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului: Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru“ (Leviticul 19:33, 34). Secole mai târziu, punctul de vedere al lui Dumnezeu a fost întipărit adânc în mintea apostolului Petru, care a recunoscut: „În adevăr, înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor ci că, în orice popor, cine se teme de El şi practică dreptatea este primit de El“. — Faptele 10:34, 35.

 4. De ce condiţii depindea relaţia dintre Dumnezeu şi Israel, dar le-au întrunit israeliţii?

⁴ Remarcaţi totodată că faptul de a fi poporul dedicat al lui Dumnezeu depindea de unele condiţii. Numai dacă ascultau cu stricteţe de glasul lui Dumnezeu şi dacă respectau legământul lui urmau să devină „proprietatea [sa] specială“. Din păcate, israeliţii nu au întrunit aceste condiţii. După ce l-au respins pe Mesia, trimis de Dumnezeu în secolul I e.n., ei şi-au pierdut poziţia privilegiată. Iehova nu mai era „Dumnezeul lui Israel“. Iar israeliţii naturali nu mai erau poporul dedicat al lui Dumnezeu. — Compară cu Matei 23:23.

Dedicarea ‘Israelului lui Dumnezeu’

 5, 6. a) Ce a vrut să spună Isus prin cuvintele profetice consemnate în Matei 21:42, 43? b) Când şi cum a luat fiinţă „Israelul lui Dumnezeu“?

⁵ Însemna aceasta că Iehova rămânea acum fără un popor dedicat? Nu. Citându-l pe psalmist, Isus Cristos a prezis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie în capul unghiului; DOMNUL a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri»? De aceea, vă spun că împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui popor care va aduce roadele cuvenite“. — Matei 21:42, 43.

⁶ Naţiunea care „aduce roadele cuvenite“ s-a dovedit a fi congregaţia creştină. Când a fost pe pământ, Isus a ales primii ei membri în perspectivă. Dar în ziua Penticostei din 33 e.n., Iehova Dumnezeu însuşi a întemeiat congregaţia creştină, revărsându-şi spiritul sfânt asupra primilor ei membri, în număr de aproximativ 120 (Faptele 1:15; 2:1–4). După cum a scris mai târziu apostolul Petru, această congregaţie nou formată a devenit atunci „o rasă aleasă, o preoţie regală, o naţiune sfântă, un popor menit să fie o posesiune specială“. Cu ce scop? Ca „să declar[e] pretutindeni virtuţile celui care [i]-a chemat din întuneric la lumina sa minunată“ (1 Petru 2:9, NW). Continuatorii lui Cristos, unşi de spiritul lui Dumnezeu, erau acum o naţiune dedicată, „Israelul lui Dumnezeu“. — Galateni 6:16.

 7. De ce anume urmau să se bucure membrii Israelului lui Dumnezeu, şi, prin urmare, ce li s-a cerut să evite?

⁷ Deşi membrii naţiunii sfinte erau „un popor menit să fie o posesiune specială“, ei nu urmau să fie sclavi. Din contră, ei aveau să se bucure de mai multă libertate decât naţiunea dedicată a Israelului natural. Isus le-a promis membrilor în perspectivă ai acestei noi naţiuni: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi“ (Ioan 8:32). Apostolul Pavel a arătat că creştinii erau eliberaţi de cerinţele legământului Legii. În acest sens, el le-a spus colaboratorilor săi în credinţă din Galatia: „Pentru o asemenea libertate ne-a făcut Cristos liberi. Rămâneţi, deci, tari şi nu vă lăsaţi prinşi iarăşi într-un jug al sclaviei“. — Galateni 5:1, NW.

 8. În ce privinţă le dă oamenilor mai multă libertate rânduiala creştină decât legământul Legii?

⁸ Spre deosebire de Israelul natural din vechime, Israelul lui Dumnezeu a întrunit cu stricteţe cerinţele dedicării lui până în ziua de azi. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, deoarece membrii acestuia au ales de bunăvoie să se supună. În timp ce membrii Israelului natural erau dedicaţi prin naştere, membrii Israelului lui Dumnezeu s-au dedicat în urma alegerii personale. Astfel, rânduiala creştină se deosebea foarte mult de legământul Legii iudaice, care le impunea persoanelor dedicarea, fără să le permită libertatea de a alege.

 9, 10. a) Cum a arătat Ieremia că va avea loc o schimbare în privinţa dedicării? b) De ce afirmăm că nu toţi creştinii dedicaţi de astăzi fac parte din Israelul lui Dumnezeu?

⁹ Profetul Ieremia a prezis o schimbare în privinţa dedicării când a scris: „«Iată, vin zile», zice DOMNUL, «când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou: nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că le eram soţ», zice DOMNUL. «Ci, iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea», zice DOMNUL: «Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu»“. — Ieremia 31:31–33.

¹⁰ Cu legea lui Dumnezeu „în lăuntrul lor“, scrisă, ca să spunem aşa, „în inima lor“, membrii Israelului lui Dumnezeu se simt îndemnaţi să trăiască la înălţimea dedicării lor. Ei au o motivaţie mai puternică decât israeliţii naturali, care erau dedicaţi prin naştere, nu prin alegere personală. Astăzi, puternica motivaţie a israeliţilor spirituali de a înfăptui voinţa lui Dumnezeu o au cei peste cinci milioane de colaboratori ai lor în închinare de pe tot pământul. Şi aceştia şi-au dedicat viaţa lui Iehova Dumnezeu pentru a înfăptui voinţa sa. Deşi nu au speranţa vieţii cereşti asemenea celor ce alcătuiesc Israelul lui Dumnezeu, ei au perspectiva de a trăi veşnic pe pământ sub guvernarea Regatului ceresc al lui Dumnezeu. Ei îşi demonstrează aprecierea faţă de Israelul spiritual sprijinindu-i în mod activ pe puţinii membri rămaşi ai acestuia în îndeplinirea misiunii lor de a ‘declara pretutindeni virtuţile celui care i-a chemat din întuneric la lumina sa minunată’.

Exercitarea cu înţelepciune a libertăţii acordate de Dumnezeu

11. Cu ce capacitate a fost înzestrat omul, şi cum ar trebui să şi-o folosească?

¹¹ Dumnezeu i-a creat pe oameni ca să preţuiască libertatea. El i-a înzestrat cu liber arbitru. Primul cuplu uman şi-a folosit libertatea de alegere. Însă cei doi au făcut o alegere neînţeleaptă şi egoistă, care le-a adus nenorocire atât lor, cât şi descendenţilor lor. Totuşi, acest lucru demonstrează cât se poate de clar că Iehova nu-şi obligă niciodată creaturile inteligente să adopte o atitudine contrară motivaţiilor sau dorinţelor lor lăuntrice. Şi, întrucât „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu“, singura dedicare plăcută lui este cea făcută din iubire, de bunăvoie şi cu bucurie, cea care are la bază libertatea de alegere (2 Corinteni 9:7). El nu acceptă nici un alt fel de dedicare.

12, 13. Cum serveşte Timotei ca model de instruire corectă a unui copil, şi ce i-a îndemnat exemplul său pe mulţi tineri să facă?

¹² Înţelegând pe deplin această cerinţă, Martorii lui Iehova susţin necesitatea dedicării personale la Dumnezeu, dar ei nu constrâng pe nimeni să o facă, nici măcar pe copiii lor. Spre deosebire de multe biserici, Martorii nu-şi botează copiii când aceştia sunt mici, ca şi cum ar încerca să-i oblige să se dedice fără să facă o alegere personală. Modelul scriptural de urmat este cel al tânărului Timotei. Când Timotei era adult, apostolul Pavel i-a spus: „Rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciune spre mântuire, prin credinţa în Hristos Isus“. — 2 Timotei 3:14, 15.

¹³ Demn de remarcat este faptul că Timotei cunoştea Sfintele Scripturi deoarece fusese învăţat din pruncie. El s-a convins — nu a fost obligat să creadă învăţăturile creştine predate de mama şi de bunica sa (2 Timotei 1:5). Ca urmare, Timotei a înţeles că era înţelept să devină un continuator al lui Cristos, şi astfel dedicarea creştină a fost alegerea lui personală. În epoca modernă, zeci de mii de tineri şi tinere ai căror părinţi sunt Martori ai lui Iehova au urmat acest exemplu (Psalmul 110:3). Dar alţii nu l-au urmat. Aceasta este o chestiune de alegere personală.

Al cui sclav alegeţi să fiţi?

14. Ce se spune în Romani 6:16 despre libertatea absolută?

¹⁴ Nici un om nu are libertate absolută. Libertatea fiecăruia este limitată de legi fizice, cum ar fi legea gravitaţiei, care nu pot fi ignorate fără consecinţe. Nici în sens spiritual nu avem libertate absolută. Pavel a argumentat în felul următor: „Nu ştiţi că dacă vă supuneţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii [sclavii, NW] aceluia de care ascultaţi, fie de păcat, care duce la moarte, fie de ascultare, care duce la dreptate?“ — Romani 6:16.

15. a) Cum privesc oamenii ideea de a fi sclavi, dar ce ajung să facă majoritatea? b) Ce întrebări este potrivit să ne punem?

¹⁵ Ideea de a fi sclavii cuiva le repugnă majorităţii oamenilor. Totuşi, în lumea de astăzi, realitatea este că oamenii se lasă deseori manipulaţi şi influenţaţi în foarte multe moduri subtile, ajungând să facă în mod involuntar ceea ce doresc alţii de la ei. De exemplu, spoturile publicitare şi lumea distracţiilor încearcă să-i preseze pe oameni în tiparul stabilit de ele. Organizaţiile politice şi religioase îi determină pe oameni să le susţină ideile şi obiectivele, dar nu întotdeauna prin argumente convingătoare, ci apelând deseori la un sentiment de solidaritate sau loialitate. Întrucât Pavel a spus că ‘suntem sclavii aceluia de care ascultăm’, ar fi bine ca fiecare să se întrebe: „Al cui sclav sunt eu? Cine exercită cea mai mare influenţă asupra deciziilor mele şi a modului meu de viaţă? Oare clericii religioşi, conducătorii politici, magnaţii comerciali sau personalităţile din lumea divertismentelor? De cine ascult eu — de Dumnezeu sau de oameni?“

16. În ce sens sunt creştinii sclavi ai lui Dumnezeu, şi care este punctul de vedere corect cu privire la această sclavie?

¹⁶ Creştinii nu consideră ascultarea de Dumnezeu drept o violare nejustificată a libertăţii personale. Ei aleg de bunăvoie să-şi folosească libertatea la fel ca Exemplul lor, Isus Cristos, aducându-şi dorinţele şi priorităţile personale în armonie cu voinţa lui Dumnezeu (Ioan 5:30; 6:38). Ei cultivă „gândul [mentalitatea, NW] lui Hristos“, supunându-se lui în calitate de Cap al congregaţiei (1 Corinteni 2:14–16; Coloseni 1:15–18). Acest lucru este foarte asemănător cu situaţia unei femei care se căsătoreşte şi colaborează de bunăvoie cu bărbatul pe care îl iubeşte. De fapt, corpul de creştini unşi este comparat cu o fecioară castă, promisă lui Cristos în căsătorie. — 2 Corinteni 11:2; Efeseni 5:23, 24; Apocalipsa 19:7, 8.

17. Ce au ales să fie toţi Martorii lui Iehova?

¹⁷ Fiecare Martor al lui Iehova, indiferent dacă are speranţă cerească sau pământească, s-a dedicat personal lui Dumnezeu pentru a înfăptui voinţa sa şi pentru a-l asculta în calitate de Conducător. Dedicarea fiecărui Martor a fost o alegere personală de a deveni sclav al lui Dumnezeu şi de a nu rămâne sclav al oamenilor. Această atitudine este în armonie cu sfatul apostolului Pavel: „Aţi fost cumpăraţi cu un preţ; nu vă faceţi robi ai oamenilor!“ — 1 Corinteni 7:23.

Să învăţăm să tragem foloase

18. Când se califică pentru botez un viitor Martor?

¹⁸ Înainte ca o persoană să poată deveni Martor al lui Iehova, ea trebuie să întrunească anumite cerinţe scripturale. Bătrânii analizează cu multă atenţie dacă un viitor Martor înţelege într-adevăr ce presupune dedicarea creştină. Doreşte într-adevăr să fie Martor al lui Iehova? Este dispus să trăiască în armonie cu ceea ce înseamnă aceasta? Dacă nu, nu este calificat pentru botez.

19. De ce nu există motive de a critica o persoană care decide să devină un slujitor dedicat al lui Dumnezeu?

¹⁹ Însă, dacă o persoană întruneşte toate cerinţele, de ce ar trebui criticată pentru că a ales de bunăvoie să se lase influenţată de Dumnezeu şi de Cuvântul Său inspirat? Este oare mai puţin acceptabil faptul de a te lăsa influenţat de Dumnezeu decât de oameni? Sau este oare mai puţin folositor? Martorii lui Iehova nu cred acest lucru. Ei acceptă din toată inima cuvintele lui Dumnezeu consemnate de Isaia: „Eu, DOMNUL Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te conduc pe calea pe care trebuie să mergi“. — Isaia 48:17.

20. În ce privinţe îi eliberează adevărul biblic pe oameni?

²⁰ Adevărul biblic îi eliberează pe oameni de doctrinele religioase false, cum ar fi chinul veşnic într-un iad de foc (Eclesiastul 9:5, 10). În schimb, adevărul le umple inimile de recunoştinţă pentru speranţa reală cu privire la morţi — învierea, care este posibilă prin jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos (Matei 20:28; Faptele 24:15; Romani 6:23). Adevărul biblic îi eliberează pe oameni de frustrările datorate faptului că şi-au pus încrederea în promisiunile politice care nu se mai îndeplinesc. În schimb, inimile lor se umplu de bucurie când ştiu că Regatul lui Iehova guvernează deja în ceruri şi că în scurtă vreme va guverna peste întreg pământul. Adevărul biblic îi eliberează pe oameni de practici care, deşi sunt atrăgătoare pentru carnea decăzută, îl dezonorează pe Dumnezeu şi cer un tribut greu, cum ar fi stricarea relaţiilor cu alţii, boli şi moartea prematură. În concluzie, faptul de a fi sclavi ai lui Dumnezeu aduce foloase mult mai mari decât faptul de a fi sclavi ai oamenilor. De fapt, dedicarea la Dumnezeu ne garantează foloase „în veacul acesta, . . . iar în veacul viitor viaţa veşnică“. — Marcu 10:29, 30.

21. Cum privesc Martorii lui Iehova dedicarea la Dumnezeu, şi care este dorinţa lor?

²¹ Martorii lui Iehova de astăzi nu fac parte dintr-o naţiune dedicată prin naştere, ca israeliţii de odinioară. Martorii fac parte dintr-o congregaţie de creştini dedicaţi. Fiecare Martor botezat a ajuns să facă pasul dedicării exercitându-şi în mod individual libertatea de alegere. Într-adevăr, pentru Martorii lui Iehova, dedicarea conduce la o relaţie personală călduroasă cu Dumnezeu, marcată de un serviciu adus de bunăvoie lui. Ei doresc din toată inima să rămână în această relaţie care le aduce bucurie, ţinând pentru totdeauna ferm la libertatea pentru care i-a făcut liberi Isus Cristos.

Cum aţi răspunde?

◻ De ce faptul că Dumnezeu a ales Israelul ca „proprietate [a sa] specială“ nu a fost o dovadă de părtinire?

◻ De ce se poate spune că dedicarea creştină nu presupune o pierdere a libertăţii?

◻ Care sunt foloasele dedicării la Iehova Dumnezeu?

◻ De ce este mai bine să fii slujitor al lui Iehova decât sclav al oamenilor?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

În Israelul antic, o persoană era dedicată lui Dumnezeu prin naştere

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Dedicarea creştină este o chestiune de alegere personală