Capitolul 18

Supunerea creştinilor faţă de lege

 1. Ce purtare vor avea ceice să conformează cu Biblia în aceasta lume plină de răutate?

AM AJUNS să trăim şi să vedem că răutatea şi criminalitatea creşte şi acopere tot pămîntul; Şi că poporul condus de principii Biblice nu contribuie la aceasta rea situaţie universală. Poporul acesta să conformează sfatului scris în Cuvîntul lui Dumnezeu, anume: „Fiţi supuşi guvernelor şi autorităţilor ca unora cari domnesc peste voi“. — Titu 3:1.

 2. De ce atitudine faţă de lege se vor descotorosi închinătorii adevăraţi?

² Adevărat că unii din poporul acesta compus din închinători adevăraţi odinioară făceau parte din aceasta lume înrăutăţită; Provabil că unii din ei vor fi răpit anumite lucruri cari aparţineau altora; Şi la fel ca şi ceilalţi oameni lumeşti, ei pe atunci vor fi socotit că respectul şi supunerea faţă de lege sînt importante numai cînd te vede jandarmul, sau poliţistul. Adecă ei pe atunci se conformau majorităţii popoarelor acestei lumi. Însă ei eventual şi–au dat seama că Biblia ne arată faptul că toţi ceice voiesc să fie număraţi între închinătorii adevăraţi trebuie să aibă o judecată şi o perspectivă cu totului deosebită asupra vieţii lor. — Efeseni 4:22–29.

 3. (a) Ce atitudine vor avea Creştinii faţă de guvernele politice? (b) Din ce motive nu se vor uni Creştinii cu ceice demonstrează nesupuneri civile şi alte lucruri cari caută să împiedece activităţile guvernului?

³ Apostolul Pavel ne atrage o atenţie foarte specifică despre atitudinea ce Creştinii trebuie s–o aibă faţă de guvernele politice, zicînd: „Fiecare suflet să fie supus autorităţilor superioare, fiindcă nicio autoritate nu există decît numai dela Dumnezeu“ (Romani 13:1) Dar aceasta nu înseamnă că doar însuşi Dumnezeu ar fi alcătuit sau întocmit aceste guverne, orică el aprobă conduita lor. Unele din aceste guverne declară deschis că sînt ateiste. Dar în ciuda acestui fapt Dumnezeu le permite să existe. Adecă ei n–ar putea exercita nicio autoritate, dacă Dumnezeu nu le–ar permite. (Ioan 19:11) Şi dacă Dumnezeu le permite aceasta autoritate, ce interes, sau ce treabă ar putea avea Creştinii ca să se amestece în afacerile acestor autorităţi? Chiar dacă cineva deloc nu s–ar împăca cu conduita guvernului, el nu este îndreptăţit la răscoale sau alte forme de nesupuneri publice ca să oprească Statul politic dela executarea afacerilor lui. Oricine să împotriveşte în felul acesta va cadeă la dificultăţi nu numai cu guvernul, ci în acelaşi timp cu Dumnezeu. La Romani 13:2 citim că: „Oricine să împotriveşte autorităţilor să împotriveşte aranjamentului lui Dumnezeu; Şi toţi împotrivitorii aceştia îşi vor lua pedeapsa cuvenită“.

 4. (a) Ce beneficii ne provin dela guverne? (b) Ce motive trebuie să aibe Creştinii cu privire la taxe şi impozite?

⁴ Ca să ne arătăm respectul cuvenit pentru aceste guverne şi aprecierea pentru serviciile beneficiale primite din partea lor, este un lucru bun şi frumos. Noi avem atîtea motive bune să fim mulţumitori acestor guverne pentru drumurile şi şoselele publice, pentru instituţiile de învăţămînt, pentru serviciile de pompieri şi siguranţă publică, pentru controlarea şi supravegherea alimentelor, şi pentru tribunalele judecătoreşi cari ne asigură contra elementelor criminale. În toate aceste privinţe „autorităţile superioare“ funcţionează ca „servitorii publici ai lui Dumnezeu“ prevăzînd aceste multe servicii folositoare pentru poporul său. Avînd în minte toate aceste beneficii personale şi faptul că aceste trebuie suportate prin taxele şi impozitele impuse asupra poporului, apostolul ne avizează zicîndu–ne: „De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai din frica pedepsii (impusă asupra infractorilor legii), ci mai ales din cauza conştiinţei voastre. Din aceste motive sînteţi obligaţi să plătiţi taxe şi impozite, fiindcă ei sînt servitorii publici ai lui Dumnezeu cari fac necurmat serviciul acesta. Daţi fiecăruia ce–i sînteţi datori: cui datoraţi taxe, daţi–i taxe; Şi cui datoraţi tribut, daţi–i tribut“. — Romani 13:5–7.

 5. (a) Este supunerea Creştinilor faţă de autorităţile politice nelimitată? (b) Ce două aspecte ne arată Isus în aceasta privinţă?

⁵ Dar cît de departe merge aceasta supunere faţă de autorităţile politice? Este ea nelimitată? Este supunerea de legile umane mai importantă decît supunerea de legea lui Dumnezeu? Absolut nu. În Scriptura citată mai sus observăm că una din cauzele acestei supuneri este „cauza conştiinţii voastre“. Aşadar că conştiinţa noastră nu poate fi desconsiderată; Şi mai ales cînd conştiinţa a fost instruită şi conformată Cuvîntului lui Dumnezeu. Isus Cristos ne arată că aici avem de considerat două aspecte. El a arătat că plătirea de taxe şi de tribut Statului Roman erau lucruri cu totului potrivite, zicînd: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului“, şi apoi a adăugat: „Însă lui Dumnezeu ce este alui Dumnezeu“. (Marcu 12:17) De aici urmează că este de o importanţă vitală ca fiecare persoană să–şi examineze conduita vieţii ca să fie absolut sigură că, mai presus de toate, să nu contribuie la creşterea şi răspîndirea universală de nesupunere faţă de legea lui Dumnezeu. — Psalm 1:1–3.

SUPUNEREA LA LEGEA SUPREMĂ

 6. Ce făcuseră apostolii sub ordinul de a nu mai propovădui? Ce lege supremă recunoscuseră ei?

⁶ În scurt timp după moartea lui Isus apostolii lui fuseseră provocaţi să–şi dovedească poziţia cu privire la aceasta chestiune. Ei primiseră ordin dela autorităţile Ierusalimului ca să nu mai vorbească în numele lui Isus Cristos. Conformatu–sau ei acelui ordin? Ce–ai fi făcut tu în cazul acela? Apostolii au răspuns franc: „Noi trebuie să fim supuşi lui Dumnezeu ca domnitor, mai mult decît oamenilor“. (Fapte 5:29; Vezi şi 4:18–20) Adecă, apostolii nu şi–au considerat obligaţia lor faţă de legile oamenilor ca ceva uşor; Dar cînd aceste legi umane sînt în conflict direct cu legea lui Dumnezeu, ei imediat au recunoscut faptul că legea lui Dumnezeu este supremă. La înfăţişarea acestor lucruri unul din fruntaşii tribunalului din Ierusalim imediat a zis colegilor judiciari ai lui să nu se amestece în lucrarea acelor Creştini şi să-i lase în pace; Pentruca nu cumva acel grup de judecători să devină luptători contra lui Dumnezeu. — Fapte 5:33–39.

 7. (a) Ce porunci primise Moise cu privire la închinarea la icoane? (b) Ce fel de obiecte pentru închinare şi–au făcut oamenii? (c) Ce exemplu trebuie să urmeze Creştinii cînd legile seculare le impun să se închine la icoane, sau embleme?

⁷ Toate poruncile lui Dumnezeu sînt importante, cele privitoare la lucrarea de propovăduire cît şi acele privitoare la alte chestiuni. Anume: Iehova a poruncit poporului său de pe timpul lui Moise, zicîndu–le: „Să nu-ţi faci vreun chip cioplit nici vreo altă închipuire a lucrurilor cari sînt sus în ceruri sau jos pe pămînt sau în apele de sub pămînt. Să nu fii ademenit să te închini lor nici să le serveşti, pentrucă Eu Iehova Dumnezeul tău sînt un Dumnezeu care-ţi cere o închinare exclusivă“. (Exodul 20:4, 5) Dar în ciuda acestei porunci specifice, oamenii şi–au făcut multe şi felurite obiecte de închinare. Unii fac obiecte religioase de lemn sau de metal, pe cînd alţii şi-le întocmesc din materiale de stofă sau de pînză asupra cărora ei pictează sau coase felurite obiecte ce există în ceruri sau aici pe pămînt. În unele cazuri închinarea făcută înaintea acestor obiecte este voluntară, iar în alte cazuri închinarea este impusă de legile umane. Dar face aceasta vreo diferenţă? Adecă, faptul că legea seculară cere şi impune ca anumite forme de închinare sau devotament să fie efectuate în prezenţa acestor icoane sau embleme; Sînt persoanele cari fac acest fel de închinări scutite de obligaţia de a fi supuse legii lui Dumnezeu în aceasta chestiune? Biblia ne arată că închinătorii credincioşi ai lui Dumnezeu din districtul Babilonic, nu s–au lăsat să fie ademeniţi să–şi facă aşa fel de închinare. Cei trei tineri Evrei, Sedrac, Mesac, şi Abernego, au refuzat orice fel de participare la aşa fel de ceremonii ordinate din partea regelui Babilonic. Dar din ce motive? Motivele au fost că întreagă ceremonia era o formă de închinare, şi ei ştiau că închinarea lor aparţine numai lui Iehova. Dumnezeu le–a aprobat purtarea. Dar ce făcuse regele Babilonului? La început, el devenise foarte furios şi violent. Însă mai tîrziu, dupăce observase mîna lui Iehova Dumnezeu asupra chestiunii; Şi dupăce realizase că acei trei tineri nu reprezentau nicio ameninţare, sau primejdie pentru Statul politic; Regele declarase un decret care le garantase libertatea. (Daniel 3:1–30) Aceea a fost o dovadă de credincioşie şi loialitate admirabilă faţă de Dumnezeu. Cititorule, nu vrei tu să fi tocmai aşa de fix în serviciul tău de închinare exclusivă faţă de Iehova?

 8. (a) Ce impuse statul Roman supuşilor săi şi pentruce nu să supuseră Creştinii acelei legi? (b) Fost–a aceea o purtare nerespectuasă?

⁸ Aceiaşi chestiune de închinare confruntase pe Creştinii din imperiul Roman, Statul a cerut ca fiecare locuitor al imperiului trebuie să aducă sacrificii de tămîe în prezenţa chipului Cezarului ca semn de loialitate. Creştinii Romani au continuat supuşi la toate legile, în afară de aceasta una. Ei şi–au dat seama că legea aceasta le pretinde închinarea, fie înaintea vreunei persoane sau înaintea unei embleme. (Matei 4:10) Unul din acei Creştini, Iustin Martir care a trăit în secolul al doilea, a prezintat opinia comună a Creştinilor zicînd romanilor: „Noi vă recunoaştem de regii şi domnitorii tuturor popoarelor, şi sîntem bucuroşi se vă servim în toate celelalte lucruri; Dar noi ne închinăm numai singurului Dumnezeu’. Mulţi oameni aveau idei greşite despre Creştini aceia, dar faptul era că ei nu să purtau nerespectuoşi faţă de legile Romane sau de Cezarul; Şi nicinu constituiau vreo ameniţnare sau primejdie pentru ceilalţi Romani. Unul din guvernatorii Romani într–un comunicat oficial către împăratul Trăian documentează faptul că Creştinii „refuză să comită înşelătorii, furtişaguri, şi adulter“. Adecă, un fel de popor de care fiecare Roman ar fi fost bucuros să–i aibă de vecini. Ei au fost aşa fel de popor bun numai din cauza religiei Creştine adevărate.

 9. Ce mai datorăm noi lui Dumnezeu, înafară de închinare?

⁹ Dar noi mai datorăm lui Dumnezeu ceva pe lîngă închinarea noastră. Unul din apostolii lui Isus Cristos ne arată lucrul acesta cînd zice: „Dumnezeul care a făcut lumea şi toate lucrurile din ea . . . el dă tuturor persoanelor viaţă“. Faptul este că noi existăm şi trăim numai din cauza că Dumnezeu ne–a dat viaţă. El este Sursa vieţii. (Psalm 36:9) Întrebarea este că ce facem noi cu viaţă aceasta de care Dumnezeu ne permite să ne bucurăm?

10. Cum ne învaţă Scriptura ca să fim plăcuţi lui Dumnezeu prin felul cum ne trăim vieţile?

¹⁰ Creştinii adevăraţi recunosc faptul că ei se vor bucura de aprobarea lui Dumnezeu numai dacă vor refuza să–şi trăiască veiţile în activităţi cari–i va pune în opoziţie cu Dumnezeu. De aceea ei să păzesc de purtările acelor clase de persoane desemnaţi în Biblie că la sfîrşitul acestui sistem rău vor fi distruşi de mîna executantului lui Dumnezeu. (Apocalipsa 19:17–21) Ei preţuiesc faptul că judecata lui Dumnezeu este dreaptă, justă, şi adevărată; Şi îşi modelează vieţile în deplină armonie cu voinţa lui. Ei îşi dau bună seama că aceasta purtare bună va aduce asupra lor dezaprobarea şi persecutarea din partea acelora cari sînt interesaţi numai în sistemul prezent. Avînd deplină credinţă că legea lui Dumnezeu este dreaptă, ei cinstesc legea şi închinarea lui Dumnezeu socotind aceste ca lucrurile principale în toată viaţa lor. (Mica 4:1–3) Ei imitează pe Isus Cristoa, Fiul lui Dumnezeu, întrebuinţindu-şi vieţile în serviciul lui Dumnezeu, în loc să urmărească nişte carieri egoiste. (1 Corinteni 7:23; 1 Petru 4:1, 2) În chipul acesta, ei într–adevăr plătesc lui Dumnezeu tot ce i să cuvine.

11. Cum trebuie supunerea legii să ne afecteze vieţile?

¹¹ Cititorule, vrei tu să te bucuri de aprobarea lui Dumnezeu? Dacă vrei aceasta, să ştii că supunerea faţă de lege va fi o chestiune serioasă în viaţă ta. Urmărind aceasta chestiune vei fi acţionat să ai respectul cuviincios pentru persoanele şi proprietăţile vecinilor tăi. Vei fi pe deplin respectuos faţă de funcţionarii guvernului. Însă mai presus de toate aceste, vei fi motivat să–ţi îndrmezi toată viaţa în deplină armonie cu hotărîrile judecătoreşti ale lui Iehova Dumnezeu, care este Legislatorul şi Judecătorul suprem.