POARTĂ

În Biblie sunt menționate mai multe feluri de porți: 1. porțile taberei (Ex 32:26, 27), 2. porțile orașului (Ier 37:13), 3. poarta curții tabernacolului (Ex 38:18), 4. „porțile Palatului de la casa lui Dumnezeu” (Ne 2:8), 5. porțile templului (Fa 3:10) și 6. poarta unei case (Fa 12:13, 14).

Structură. De obicei, orașele aveau cât mai puține porți, unele doar o singură poartă, întrucât acestea constituiau punctele vulnerabile ale fortificațiilor lor. Orașele cu zid interior și zid exterior aveau, bineînțeles, porți în fiecare zid. În perioadele timpurii, porțile aveau culoarul de trecere în formă de L, pentru a îngreuna pătrunderea dușmanilor în oraș. Mai târziu, după ce au început să fie folosite carele de război (aprox. sec. al XVIII-lea î.e.n.), porțile au avut culoarul de trecere drept. În urma descoperirii unor ruine, s-a observat că poarta orașului era constituită dintr-o intrare flancată de turnuri pătrate, ce dădea într-un vestibul lung de aproximativ 15–20 m. Culoarul de trecere prin vestibul avea șase pilaștri dispuși de-o parte și de alta, care-l îngustau în trei locuri. Este posibil ca unele porți cu culoare lungi să fi avut două sau trei rânduri de uși. În pereții vestibulului erau construite mici încăperi pentru gărzi. Și porțile de la templul din viziunea lui Ezechiel aveau încăperi de gardă (Eze 40:6, 7, 10, 20, 21, 28, 29, 32-36). În unele cazuri, porțile aveau acoperiș deasupra vestibulului. Existau și porți etajate, dovadă fiind scările descoperite în interiorul lor. (Compară cu 2Sa 18:24, 33.)

Unele orașe antice fortificate aveau și porți secundare, mai mici. Unele dintre acestea se aflau la baza zidului de apărare. În timp de pace, porțile secundare facilitau accesul locuitorilor în oraș. În timp de asediu erau folosite, se pare, de apărătorii orașului, care ieșeau pe aici pentru a-i ataca pe asediatori, în timp ce tovarășii lor de pe ziduri le asigurau protecția.

Ușile porților orașului erau de obicei din lemn placat cu metal, pentru a nu putea fi incendiate de dușmani. Probabil că unele erau de fier, cum a fost poarta menționată în cartea Faptele apostolilor (12:10). Despre porțile Babilonului se spune că aveau uși de aramă și zăvoare de fier (Is 45:2; compară cu Ps 107:2, 16). Din câte se pare, existau și orașe cu porți prevăzute cu zăvoare de lemn (Na 3:13). În zilele lui Solomon, în regiunea Argob, în Basan, existau „șaizeci de orașe mari, cu ziduri și zăvoare de aramă” (1Re 4:13). În Siria s-au descoperit ruinele unor orașe ale căror porți aveau o ușă masivă de piatră, constituită dintr-un singur bloc de piatră de circa 3 m înălțime, ce se rotea pe pivoți (unul sus și unul jos). Având în vedere aceste informații, înțelegem că Samson a făcut ceva cu adevărat ieșit din comun când a smuls canaturile porții orașului Gaza, cu cei doi stâlpi laterali și cu zăvorul, și le-a dus „pe vârful muntelui din fața Hebronului”. Bineînțeles, el a făcut lucrul acesta cu puterea dată de spiritul lui Iehova (Ju 16:3).

Rol. Prin sintagma „porțile orașului” se putea înțelege orașul însuși, întrucât multe dintre activitățile oficiale și tranzacțiile comerciale se desfășurau la porți (De 16:11, 14, n.s.; Rut 4:10; Ps 87:2; 122:2); în capitală, afacerile se făceau de obicei la poarta de acces în perimetrul palatului (Es 3:2, 3; 5:9, 13; 6:10, 12). Distrugerea porților, sau a intrărilor, unui oraș însemna pierderea gloriei acestuia (Is 3:26; 14:31; Ier 14:2; Pln 1:4). Când asediau un oraș, atacatorii încercau în primul rând să spargă porțile. Dacă dobândeau controlul asupra porților, aveau acces în oraș. De aceea, ‘a lua în stăpânire porțile’ orașului echivala cu a cuceri orașul (Ge 22:17; 24:60). Când s-a făcut o spărtură în zidul Ierusalimului, prinții regelui Babilonului s-au instalat în una dintre porțile orașului și de acolo au condus operațiunile militare prin care au supus Ierusalimul (Ier 39:2, 3).

Porțile erau centre ale vieții publice, locuri unde se strângeau membrii comunității. Lângă porți existau, de regulă, locuri largi, cum era, de pildă, „piața publică dinaintea Porții Apelor” din Ierusalim (Ne 8:1). La porți se aflau noutățile, și aceasta nu numai pentru că acolo soseau călători și negustori, ci și pentru că pe acolo intrau și ieșeau zilnic aproape toți lucrătorii, mai ales cei ce munceau la câmp. Prin urmare, dacă cineva voia să întâlnească o anumită persoană mergea la porți (Rut 4:1; 2Sa 15:2). La porți se găseau și piețele de mărfuri, unele dintre porțile Ierusalimului fiind numite după mărfurile comercializate acolo (de exemplu, Poarta Peștilor) (Ne 3:3).

La porți se întruneau bătrânii orașului ca să judece (De 16:18; 21:18-20; 22:15; 25:7). Uneori, chiar și regii țineau audiențe sau judecau acolo (2Sa 19:8; 1Re 22:10; Ier 38:7). Întrucât la porți se adunau judecătorii, oamenii de seamă ai orașului, negustorii, oamenii de afaceri, precum și foarte mulți oameni din popor, deseori profeții mergeau acolo pentru a-și anunța mesajele. Mesajele rostite la porți se răspândeau mult mai repede (1Re 22:10; Ier 17:19). Aici se făceau și alte anunțuri importante și declarații oficiale (2Cr 32:6-8). Ezra a citit Legea în piața publică dinaintea Porții Apelor (Ne 8:1-3). Despre înțelepciune se spune că strigă la intrările porților pentru ca toți cei din oraș să-i audă sfatul (Pr 1:20, 21; 8:1-3). Întrucât poarta era locul unde se aflau noutățile, acolo se aflau și faptele bune sau rele ale locuitorilor orașului (Pr 31:31).

Se pare că păgânii obișnuiau să aducă jertfe la porțile orașului (Fa 14:13). Această practică greșită s-a răspândit și în Iuda, dar a fost eliminată de regele Iosia (2Re 23:8).

Cei pe care judecătorii îi condamnau la moarte erau executați în afara porților orașului (1Re 21:10-13; Fa 7:58). Corpurile animalelor jertfite în Ziua Ispășirii erau duse în afara orașului și arse (Le 16:27, 28). De aceea, Isus Cristos, jertfa de ispășire pentru păcatele omenirii, a fost omorât în afara porții Ierusalimului (Ev 13:11, 12).

Având în vedere importantele activități ce se desfășurau la porțile orașului, faptul de a sta cu bătrânii țării la porți era o mare onoare (Iov 29:7; Pr 31:23). Această onoare nu-i putea fi acordată ‘celui nebun’ (Pr 24:7). David, când era persecutat, s-a arătat îngrijorat de faptul că aceia care stăteau la poartă vorbeau despre el, mai ales în mod negativ (Ps 69:12). Întrucât procesele se țineau la poartă, expresia ‘a-l zdrobi la poartă pe cel năpăstuit’ făcea referire la corupția judecătorilor (Iov 5:4; Pr 22:22; Am 5:12). ‘A-l urî pe cel ce mustră la poartă’ însemna a-l urî pe judecătorul care corecta sau condamna (Am 5:10). Expresia „cei care îi pun momeală celui ce mustră la poartă” se referea fie la cei care, prin mită sau prin diferite presiuni, încercau să-i determine pe judecători să facă judecată nedreaptă, fie la cei care încercau să-l prindă în capcană pe profetul ce stătea la poartă ca să-i mustre (Is 29:19-21).

Porțile taberei din pustiu. ‘Porțile’ taberei lui Israel constituiau căile de acces în tabără. Ele erau, fără îndoială, bine păzite. Tabernacolul era situat în mijlocul taberei; în imediata lui apropiere erau așezate corturile leviților, iar la distanță mai mare erau situate cele 12 triburi, câte trei pe latură. Acest mod de aranjare asigura taberei o bună protecție (Ex 32:26, 27; Nu 3; vezi PORTAR).

Porțile Ierusalimului. În ce privește porțile Ierusalimului, trebuie amintit că, de la cucerirea orașului de către David, Ierusalimul s-a dezvoltat și s-a extins, astfel încât au fost construite câteva ziduri noi sau au fost prelungite unele deja existente. În continuare ne vom concentra îndeosebi asupra porților menționate în cartea Neemia, unde găsim cea mai amplă prezentare a porților Ierusalimului. Porțile menționate în relatarea lui Neemia sunt cele din zidul construit înainte de secolul al VIII-lea î.e.n. și din zidul ce înconjura „cartierul al doilea” (2Re 22:14; 2Cr 34:22; Țe 1:10). „Cartierul al doilea”, situat în partea de nord a orașului, era mărginit la vest și pe o porțiune din nord de zidul lui Ezechia (2Cr 32:5), iar pe porțiunea de nord-est și la est de zidul lui Manase, construit în prelungirea zidului lui Ezechia (2Cr 33:14). Acest cartier se afla la nord de orașul vechi și de zidul său, dar, din câte se pare, nu se întindea atât de mult spre vest ca orașul vechi.

Zidul din relatarea lui Neemia. În relatarea despre reconstruirea zidului orașului (Ne 3), Neemia prezintă lucrările într-o anumită ordine: de la Poarta Oilor în sensul invers acelor de ceasornic. Acest articol descrie porțile în aceeași ordine, incluzând însă și porțile care nu apar în relatarea despre reconstruirea zidului, dar care sunt menționate în relatarea despre inaugurare (Ne 12), precum și porțile menționate în alte pasaje biblice (unele dintre aceste porți se regăsesc în relatarea lui Neemia, dar cu alt nume).

Poarta Oilor. Poarta Oilor a fost reconstruită de marele preot Eliașib împreună cu alți preoți, ceea ce lasă să se înțeleagă că se afla lângă zona templului (Ne 3:1, 32; 12:39). Poarta se afla, probabil, în zidul cartierului al doilea, în porțiunea construită de Manase (vezi „Poarta Peștilor”, prezentată în continuare), la colțul nord-estic al orașului sau în apropiere. Este posibil ca această poartă să se fi numit astfel deoarece pe acolo erau aduse oi și capre pentru a fi jertfite sau pentru a fi vândute la o piață din apropiere. „Poarta oilor” menționată în Ioan 5:2 corespunde, probabil, cu Poarta Oilor menționată în Neemia sau cu o poartă construită acolo mai târziu, întrucât se afla în aceeași zonă, lângă bazinul Betzata.

Poarta Peștilor. Din câte se pare, porțiunea din zidul cartierului al doilea construită de Ezechia se întindea până la Poarta Peștilor (2Cr 32:5; 33:14). Potrivit relatărilor lui Neemia despre reconstruirea și inaugurarea zidului, Poarta Peștilor era situată la vest de Poarta Oilor, posibil în apropierea capătului nordic al văii Tyropoeon (Ne 3:3; 12:39). În Țefania 1:10, această poartă este menționată în legătură cu cartierul al doilea. S-ar putea ca numele ei să provină de la faptul că poarta se afla în apropierea pieței unde tirienii și alți negustori vindeau pește (Ne 13:16).

Poarta Orașului Vechi. Poarta Orașului Vechi era situată în partea nord-vestică a orașului, între Poarta Peștilor și Poarta lui Efraim (Ne 3:6; 12:39). În ebraică, poarta este numită simplu „Poarta Vechiului”, cuvântul „oraș” fiind adăugat de unii traducători. S-a sugerat că poarta se numea astfel pentru că era principala intrare dinspre nord în orașul vechi. Este posibil să fi fost situată în punctul unde Zidul Lat (ce forma marginea nordică a vechiului oraș) se întâlnea cu capătul sudic al zidului ce mărginea la vest cartierul al doilea. Unii erudiți consideră că această poartă este una și aceeași cu „Prima Poartă”, menționată de Zaharia. Se pare că Zaharia se referă la limitele de est și de vest ale orașului când spune „de la [1] Poarta lui Beniamin până la locul unde este [2] Prima Poartă, până la [3] Poarta Unghiului” și la limitele de nord și de sud când spune „de la Turnul lui Hananeel până la teascurile regelui” (Za 14:10). Alți erudiți asociază Poarta Orașului Vechi cu „Poarta de la Mijloc”, menționată în Ieremia 39:3. Unii o numesc „Poarta Mișne” și o localizează în zidul vestic al cartierului al doilea.

Poarta lui Efraim. Poarta lui Efraim se afla în Zidul Lat, la 400 de coți (178 m) est de Poarta Unghiului (2Re 14:13; 2Cr 25:23). Această poartă constituia o ieșire spre nord, în direcția teritoriului lui Efraim. Și ea a fost identificată de unii cercetători cu Poarta de la Mijloc (Ier 39:3), iar de alții cu Prima Poartă (Za 14:10). Se crede că ar corespunde cu poarta numită „Gennath” (Poarta grădinii), menționată de istoricul evreu Josephus (Războiul iudeilor, V, IV, 2). Lângă Poarta lui Efraim era o piață publică, unde, în timpul lui Neemia, unii oameni și-au făcut colibe cu ocazia Sărbătorii Colibelor (Ne 8:16). Această poartă nu apare în relatarea lui Neemia despre lucrările de reconstruire deoarece se pare că nu a avut nevoie de reparații majore.

Poarta Unghiului. Această poartă era situată, se pare, în colțul nord-vestic al zidului orașului, la vest de Poarta lui Efraim (2Re 14:13; 2Cr 25:23). Poarta se afla pe partea estică a Văii lui Hinom, din câte se pare în zidul vestic al orașului vechi, în punctul unde acest zid se întâlnea cu Zidul Lat. Lângă Poarta Unghiului, Ozia a construit un turn; relatarea nu precizează dacă acesta era sau nu Turnul Cuptoarelor de Pâine (2Cr 26:9). Atât cuvintele lui Ieremia, cât și ale lui Zaharia par să indice că Poarta Unghiului se afla în zidul vestic al orașului (Ier 31:38; Za 14:10).

Biblia nu mai menționează nicio altă poartă în zidul vestic, pe porțiunea dintre Poarta Unghiului și Poarta Văii (aflată în zidul sud-vestic), fără îndoială deoarece panta Văii lui Hinom este abruptă, iar o poartă spre această pantă ar fi fost impracticabilă. Poarta Unghiului nu apare în relatările lui Neemia, motivul fiind, probabil, tot acela că nu a necesitat reparații majore. Neemia menționează însă repararea Turnului Cuptoarelor de Pâine, care, din câte se pare, fie se afla în apropierea Porții Unghiului, fie făcea parte din structura ei (Ne 3:11).

Poarta Văii. Poarta Văii dădea spre Valea lui Hinom și se afla în partea sud-vestică a zidului orașului. Aici sau în apropiere e posibil să se fi aflat „poarta esenienilor”, menționată de Josephus (Războiul iudeilor, V, IV, 2). Când a fortificat orașul, Ozia a construit lângă această poartă un turn (2Cr 26:9). De la Poarta Văii, Neemia a pornit călare să cerceteze starea zidurilor, luând-o spre est, prin Valea lui Hinom, și urcând apoi prin valea Chedron, pentru ca în cele din urmă să intre în oraș pe aceeași poartă (Ne 2:13-15). Deși nu este menționată cu numele, se pare că Poarta Văii este punctul de unde a pornit procesiunea de inaugurare, un grup luând-o într-o direcție, spre Poarta Grămezilor de Cenușă, iar celălalt grup în direcție opusă, spre Poarta Unghiului și Turnul Cuptoarelor de Pâine (Ne 12:31-40).

Poarta Grămezilor de Cenușă. Această poartă era cunoscută și ca Poarta Cioburilor, fiind numită în multe traduceri ale Bibliei și Poarta Gunoiului, în baza redărilor din Septuaginta și Vulgata (Ne 2:13; 12:31; Ier 19:2). Din descrierea lui Neemia reiese că poarta se afla la 1 000 de coți (445 m) est de Poarta Văii (Ne 3:13, 14), în colțul sud-estic al zidului orașului. Poarta Grămezilor de Cenușă dădea spre Valea lui Hinom și se afla în apropiere de punctul de confluență al acestei văi cu valea Tyropoeon. Poarta era cunoscută și ca Poarta Cioburilor (Ier 19:2) sau Poarta Gunoiului. Pe această poartă ieșeau israeliții idolatri când mergeau la Tofet, în Valea lui Hinom, pentru a-și arde copiii în foc ca jertfă lui Baal (Ier 19:1-6). Tot pe această poartă a ieșit Ieremia cu unii dintre bătrânii și preoții lui Israel ca să anunțe nenorocirea asupra Ierusalimului. El a sfărâmat atunci un urcior de lut pentru a ilustra cum avea să-și „sfărâme” Dumnezeu poporul fiindcă le slujea altor dumnezei (Ier 19:1-3, 10, 11).

E posibil ca poarta să fi primit acest nume deoarece într-un loc din apropiere se aruncau obiectele de lut sparte sau deoarece acolo erau pisate cioburile de lut, pulberea rezultată fiind apoi folosită la prepararea cimentului cu care se tencuiau rezervoarele de apă. (De altfel, și în timpurile mai recente se pisau cioburi într-un loc din apropierea unui bazin din colțul sud-vestic al orașului.) De asemenea, este posibil ca lângă această poartă să fi existat ateliere de olărit, întrucât în zonă se găseau atât argilă (în Valea lui Hinom), cât și apă (la intrarea în valea Tyropoeon și la izvorul En-Roghel). (Compară cu Ier 18:2; 19:1, 2.) „Terenul olarului”, menționat în Matei 27:7, 8, este identificat, potrivit tradiției, cu un teren de pe panta sudică a Văii lui Hinom (identificarea a fost făcută în secolul al IV-lea e.n.).

Poarta Izvorului. Această poartă se numea astfel deoarece pe acolo se ajungea la un izvor din apropiere, posibil En-Roghel, care se afla mai jos de punctul de confluență al văii Chedron cu Valea lui Hinom. Poarta se afla, probabil, la capătul sudic al colinei estice a orașului (adică la capătul sudic al „Cetății lui David”) (Ne 2:14; 3:15; 12:37). Această poartă constituia o ieșire convenabilă spre izvorul En-Roghel pentru locuitorii Cetății lui David; însă, pentru cei ce locuiau în valea Tyropoeon și pe dealul sud-vestic al orașului, o ieșire mai bună spre En-Roghel era, probabil, Poarta Grămezilor de Cenușă, aflată nu departe spre sud-vest.

Poarta Apelor. E posibil ca poarta să se fi numit astfel deoarece se afla în apropierea izvorului Ghihon sau cel puțin oferea acces la acest izvor, aflat cam la jumătatea laturii estice a orașului. Poarta era situată lângă Ofel, nu departe de zona templului (Ne 3:26). Cu ocazia inaugurării zidurilor, la Poarta Apelor unul dintre grupuri a părăsit zidul și a pornit spre templu (unde s-a întâlnit cu celălalt grup), din câte se pare fără să mai meargă pe porțiunea de zid de la est de templu (Ne 12:37-40). Lângă această poartă era o piață publică, unde s-a adunat tot poporul când Ezra a citit Legea și unde apoi unii au construit colibe pentru a ține Sărbătoarea Colibelor (Ne 8:1-3, 16).

Poarta Cailor. Având în vedere că „deasupra Porții Cailor au făcut reparații preoții”, se pare că această poartă se afla în apropierea templului (Ne 3:28). Unii erudiți sunt de părere că Poarta Cailor făcea legătura între două părți ale sectorului unde se aflau templul și palatul. Ei au ajuns la această concluzie pe baza relatării despre execuția Ataliei. Potrivit relatării, când a fost scoasă de la templu de soldați, Atalia „a ajuns la intrarea porții cailor, de la casa regelui” (2Cr 23:15; 2Re 11:16). Totuși, se pare că versetul se referă la o intrare pe domeniul palatului, nu la Poarta Cailor, pe unde se trecea cu caii în și din oraș. Poarta Cailor este menționată clar de Neemia în descrierea lucrărilor de reconstrucție, ceea ce arată că era o poartă în zidul orașului. Ea se afla, probabil, la sud-est de zona templului (Ne 3:28; Ier 31:40). Poarta Cailor nu apare în relatarea despre inaugurarea zidului fără îndoială pentru că cele două grupuri au părăsit zidul la Poarta Apelor și, respectiv, la Poarta Gărzii și nu au parcurs porțiunea de zid de la est de templu, unde se găseau Poarta Cailor și Poarta Inspecției (Ne 12:37-40).

Poarta Inspecției. Unii numesc Poarta Inspecției (ebr. hammifqád) Poarta de Control (Ne 3:31, NTR). În Ezechiel 43:21, mifqád (același cuvânt ebraic, fără articolul ha) este tradus prin „locul stabilit”. În opinia unor erudiți, Poarta Inspecției este una și aceeași cu Poarta Gărzii. Contextul în care Neemia menționează această poartă în relatarea despre reconstruirea zidurilor lasă să se înțeleagă că ea se afla în zidul estic al orașului, în dreptul zonei templului și la nord de Poarta Cailor (Ne 3:27-31). Din cuvintele lui Neemia potrivit cărora dincolo de Poarta Inspecției era un colț al zidului reiese că această poartă se afla în zidul estic, la sud de locul unde zidul își schimba direcția (probabil spre nord-vest).

Relatarea biblică spune că s-au făcut lucrări de reparație „în fața Porții Inspecției”. Unii au înțeles că versetul se referă la repararea zidului orașului în fața unei porți a templului cu acest nume. Se pare însă că această înțelegere nu este corectă, întrucât aceeași expresie este folosită și cu privire la Poarta Apelor, despre care se știe că era o poartă în zidul orașului (Ne 3:26, 31). Poarta Inspecției nu este menționată în relatarea despre inaugurarea zidului fără îndoială deoarece procesiunea nu a mers pe porțiunea de zid de la est de templu.

Poarta Gărzii. De la această poartă (numită și „Poarta Închisorii”, BS) a părăsit zidul și a pornit spre templu unul dintre grupurile ce formau procesiunea de inaugurare (Ne 12:39, 40).

Poarta de la Mijloc. Când babilonienii au făcut o spărtură în zidul Ierusalimului, comandanții lor militari s-au instalat în Poarta de la Mijloc (Ier 39:3). Foarte probabil, această poartă este una și aceeași cu Poarta Orașului Vechi, întrucât aceasta din urmă (aflată în punctul unde se întâlneau Zidul Lat, zidul nordic al orașului vechi și zidul vestic al cartierului al doilea) ocupa o poziție centrală, strategică. Totuși, opiniile erudiților diferă în această privință, unii preferând identificarea cu Poarta lui Efraim sau cu Poarta Peștilor.

Poarta lui Beniamin. Unii erudiți identifică Poarta lui Beniamin cu Poarta Oilor. Având în vedere locul unde era situată, Poarta Oilor s-ar potrivi bine în contextul relatării biblice în care se spune că Ieremia a încercat să iasă din oraș pe Poarta lui Beniamin pentru a merge în teritoriul lui Beniamin, din câte se pare la Anatot, aflat la nord-est de Ierusalim (Ier 37:11-13). În plus, relatarea biblică spune că Zedechia stătea la Poarta lui Beniamin când a venit la el Ebed-Melec cu o cerere în favoarea lui Ieremia (Ier 38:7, 8). Întrucât Ierusalimul se afla sub asediu babilonian, este logic să presupunem că regele stătea în apropierea punctului cel mai vizat de dușmani, iar Poarta Oilor, din nordul orașului, trebuie să fi fost cea mai amenințată de babilonieni. Totuși, sunt și erudiți care identifică Poarta lui Beniamin cu Poarta Inspecției.

Alte porți. Când a fugit de asediatorii babilonieni, regele Zedechia a ieșit „pe drumul porții dintre cele două ziduri de lângă grădina regelui” (Ier 52:7, 8; 39:4). Deși nu se știe sigur ce erau „cele două ziduri”, atât Poarta Grămezilor de Cenușă, cât și Poarta Izvorului se potrivesc descrierii din relatarea biblică, ambele fiind situate în apropierea grădinii regelui (2Re 25:4, 5).

În 2 Regi 23:8 se vorbește despre „locurile înalte ale porților de la intrarea porții lui Iosua, căpetenia orașului, poartă care era la stânga cum se intra pe poarta orașului”. În acest verset, „poarta lui Iosua” nu este o poartă a orașului, ci, din câte se pare, o poartă aflată în interiorul zidurilor orașului, care ducea la reședința guvernatorului (reședința se afla la stânga cum se intra pe poarta orașului).

Porțile templului. Poarta de la Est. Potrivit relatării lui Neemia, la lucrările de reparație a zidului orașului a luat parte și paznicul Porții de la Est (Ne 3:29). Din relatare însă nu reiese că Poarta de la Est era o poartă în zidul Ierusalimului, așa cum au crezut unii. Este posibil ca Poarta de la Est să se fi aflat cam în dreptul Porții Inspecției, din zidul orașului. Se pare că Poarta de la Est este una și aceeași cu „poarta regelui, [de] la est”, menționată în 1 Cronici 9:18, poartă pe unde regele intra și ieșea din perimetrul templului.

Poarta Temeliei. Poartă a templului; nu se știe unde s-a aflat (2Re 11:6; 2Cr 23:5).

„Poarta de sus a casei lui Iehova.” Poartă care, din câte se pare, ducea în curtea interioară. Este posibil să fi fost una și aceeași cu ‘poarta cea nouă a lui Iehova’, unde a fost judecat Ieremia; aici secretarul lui Ieremia, Baruc, a citit sulul înaintea poporului (Ier 26:10; 36:10). Ieremia a numit-o ‘poarta cea nouă’ probabil pentru că a fost construită mai târziu decât celelalte porți; „poarta de sus a casei lui Iehova” a fost construită de regele Iotam (2Re 15:32, 35; 2Cr 27:3).

„Poarta de Sus a lui Beniamin, [care era] la casa lui Iehova.” Poartă situată pe latura de nord a templului, ce dădea în curtea interioară (Ier 20:2; compară cu Eze 8:3; 9:2).

Poarta Frumoasă. O poartă a templului reconstruit de Irod cel Mare; aici Petru a vindecat un olog din naștere (Fa 3:1-10). Potrivit unei tradiții, această poartă corespunde cu actuala Poartă Aurită, din zidul orașului, însă este posibil ca ea să fi fost o poartă interioară din zona templului și să fi corespuns cu vechea Poartă de la Est. Unii erudiți spun că ar fi fost una dintre porțile de la est de edificiul templului, care dădea în Curtea Femeilor și despre care Josephus a spus că avea 50 de coți (22 m) înălțime și uși din bronz de Corint.

Alte porți ale templului sunt „poarta din spatele alergătorilor” și „poarta alergătorilor” (2Re 11:6, 19). Nu se știe sigur unde s-au aflat.

Când vorbește despre templul reconstruit de regele Irod cel Mare, Mișna (Midot 1:3) menționează doar cinci porți de acces pe Muntele Templului, adică porți aflate în zidul ce înconjura platforma pătrată pe care se găsea complexul templului. Aceste porți erau: cele două Porți Hulda pe latura sudică, Poarta Kiponus pe latura vestică, Poarta Tadi pe latura nordică și Poarta de la Est, pe care exista o reprezentare a palatului din Susa. Josephus spune însă că pe latura vestică erau patru porți (Antichități iudaice, XV, XI, 5), care în prezent sunt identificate grație explorărilor arheologice. De la sud la nord, acestea sunt: poarta care ducea peste Arcul lui Robinson la treptele ce coborau în valea Tyropoeon; Poarta lui Barclay, la nivelul drumului; poarta ce ducea peste Arcul lui Wilson la un pod peste valea Tyropoeon; și Poarta lui Warren, tot la nivelul drumului. Poarta Kiponus ar putea corespunde fie cu Poarta lui Barclay, fie cu poarta care ducea peste Arcul lui Wilson.

De asemenea, Mișna menționează că existau șapte porți ce dădeau în curtea aflată chiar în jurul templului (Midot 1:4; vezi TEMPLU).

Sensuri figurative. În Psalmul 118:19, 20 se vorbește despre „porțile dreptății” și despre „poarta lui Iehova”, pe care intră cei drepți. (Compară cu Mt 7:13, 14.)

Despre un om care murea se spunea că intră pe „porțile morții” (Ps 9:13; 107:18). El se ducea în mormântul comun al omenirii, intrând astfel pe porțile Șeolului, sau ale Hadesului (Is 38:10; Mt 16:18). Întrucât Isus Cristos are cheile morții și ale Hadesului (Re 1:18), membrii congregației sale au primit asigurarea că moartea și Hadesul nu-i vor ține prizonieri pentru totdeauna. Apostolul Pavel a arătat că toți aceștia mor, ajungând în moarte și în Hades, așa cum a ajuns și Cristos; însă Dumnezeu nu l-a părăsit pe Fiul său în Hades, ci l-a eliberat din legăturile morții (Fa 2:24, 31). Datorită învierii, moartea și Hadesul nu vor triumfa asupra congregației lui Cristos (1Co 15:29, 36-38, 54-57).

Întrucât, la întoarcerea în Sion, poporul lui Dumnezeu avea să restabilească închinarea pură, porțile Sionului aveau să fie numite „Laudă”. Porțile aveau să rămână deschise permanent – fără teama că ar putea fi cucerite de dușmani –, ca să poată fi aduse bogățiile națiunilor (Is 60:11, 18).

Ezechiel a primit o viziune a unui oraș ce avea să fie numit „Iehova însuși este acolo”. Orașul avea 12 porți numite după cele 12 triburi ale lui Israel (Eze 48:30-35). De asemenea, el a primit o viziune detaliată a unui templu cu diferitele sale porți (Eze 40–44).

Despre orașul sfânt, „Noul Ierusalim”, se spune că are 12 porți de perlă și că la fiecare poartă stă un înger, evident pentru a o păzi. Acestea sunt deschise permanent, nefiind necesar să fie închise pentru că nu există noapte. Pe porțile orașului intră gloria și onoarea națiunilor. Chiar dacă sunt deschise, pe ele nu pot intra cei ce practică lucruri rele, necurate și dezgustătoare. Îngerii care păzesc porțile nu le permit să intre în oraș decât celor învingători, care se păstrează curați, adică celor ce devin regi și preoți cu Cristos (Re 21:2, 12, 21-27; 22:14, 15; 2:7; 20:4, 6). Oamenii din toate națiunile pământului care umblă în lumina orașului sunt binecuvântați.