Hărţi care dau viaţă evenimentelor biblice

„SE PARE că va ploua“, spuse neliniştit un turist englez aflat în Israel, în timp ce privea pe geam la nişte nori. Ghidul local, auzind această remarcă, rîse şi clătină din cap: „În Israel nu plouă niciodată în această perioadă a anului. Aici nu sînteţi în Anglia.“

Cît de uşor se poate întîmpla să comparăm ţările biblice cu ţările noastre şi cu ceea ce cunoaştem noi, dacă nu am vizitat încă niciodată Orientul Mijlociu! Fără să ne dăm seama, noi putem greşi foarte mult atunci cînd citim Cuvîntul lui Dumnezeu, pur şi simplu pentru că noi nu avem acelaşi mediu înconjurător. Dacă însă învăţăm mai multe lucruri despre obiceiurile şi modul de viaţă al oamenilor şi despre locurile în care au trăit ei, atunci putem dobîndi o apreciere mai adîncă a numeroaselor evenimente relatate în Biblie.

Hărţile joacă un rol important în transmiterea acestor informaţii, ele vorbind în multe feluri chiar mai elocvent decît prin cuvinte. Totuşi unele persoane consideră că hărţile sînt greu de citit şi de înţeles. Dacă vom folosi puţin timp pentru a ne familiariza cu hărţile, cu simbolurile şi contururile lor, precum şi cu semnificaţia lor, atunci vom fi recompensaţi din plin cînd le vom folosi ca instrumente de studiu. Hărţile nu trebuie să fie folosite doar pentru a găsi locul desfăşurării unui eveniment. Potrivit spuselor geografului biblic Denis Baly, după ce am găsit locul pe care-l doream, „ar trebui să ştim, de asemenea, măcar pe scurt, ce legătură are acesta cu peisajul fizic, cu văile, colinele, rîurile şi cîmpiile.“

Atunci abia vom începe să ne formăm o imagine vizuală, iar dacă la aceasta se adaugă nişte fotografii recente despre un tip de regiune asemănător cu cel în discuţie, cadrul respectiv va prinde viaţă. Dacă vom citi o relatare biblică, va fi atunci foarte uşor să populăm cadrul său cu peisajele descrise, exact că şi cum am fi martori la ceea ce se întîmplă. Examinînd cîteva exemple, va fi posibil să ilustrăm modul de folosire al hărţilor biblice.

FUGA LUI DAVID DE REGELE SAUL

După ce l-a omorît pe uriaşul Goliat, tînărul David a continuat să le producă înfrîngeri filistenilor. El a devenit atît de popular în Israel încît femeile îi celebrau victoriile în cîntece şi dansuri, comparînd miile doborîte de regele Saul cu zecile de mii doborîte de David. Şi ce mult s-a mîniat Saul cînd a auzit aceasta! Admiraţia sa s-a transformat în ură pînă într-atîta încît el a încercat să-l pironească pe David de perete cu suliţa. Succesele repetate ale lui David au agravat situaţia şi Saul „a simţit încă mai multă teamă din cauza lui David, şi Saul a ajuns să fie pentru totdeauna un duşman al lui David.“ — I Samuel 18:6–29.

În ciuda ajutorului primit din partea lui Jonatan, fiul lui Saul şi din partea propriei sale soţii, Mical, David a ajuns să înţeleagă, aşa cum s-a şi exprimat, că: „Nu mai este decît un pas între mine şi moarte“ (I Samuel 20:3). El a fugit în cele din urmă în peşterea de la Adulam, situată la sud-vest de Ierusalim, într-o regiune unde munţii Iudeei coboară pînă la cîmpia de coastă. În această regiune inaccesibilă există numeroase peşteri care s-au format în stîncile calcaroase, şi aici s-au alăturat lui David sute de oameni (I Samuel 22:1, 2). Însă David, fiind avertizat de Iehova că locuitorii din Cheila (care se află aproape de Adulam) aveau să-l trădeze lui Saul, a căutat un loc de refugiu mai sigur. — I Samuel 23:6–13.

Pustiul Iudeii era tocmai un astfel de adăpost. Sute de ani mai tîrziu Isus Cristos a petrecut aici 40 de zile, fiind ocrotit de îngeri împotriva fiarelor sălbatice cum ar fi leoparzii, lupii şi hienele (Marcu 1:12, 13). În zilele noastre s-au făcut nişte descoperiri spectaculoase în unele dintre acele mii de grote. Au fost găsite unele suluri vechi ale Bibliei, datînd de circa 2 000 de ani, care au fost conservate datorită climatului extrem de uscat. Nu departe de aici, o altă peşteră a dat la iveală vestigii ale celei de-a doua revolte a iudeilor împotriva romanilor, din anii 132–135 e.n. Pentru ce a fugit conducătorul acestei revolte, Bar Kokhba, în această regiune, şi cum de au rămas ascunse aceste suluri atît de multă vreme? Pentru acelaşi motiv ca şi David care „a mers să locuiască în pustiu, în nişte locuri greu accesibile, şi a continuat să rămînă în regiunea muntoasă din pustiul Zif.“ — I Samuel 23:14, 15.

Pustiul Zif şi cel apropiat, Maon, formează cea mai înaltă parte centrală a pustiului Iudeii (I Samuel 23:24). Dacă privim pe o hartă, acest pustiu poate fi văzut la sud de Ierusalim, întinzîndu-se de-a lungul ţărmului de vest al Mării Moarte, avînd de cealaltă parte, ca un fel de hotar, cele trei oraşe, Ierusalim, Betleem şi Hebron. Apoi, remarcăm un număr de văi, de oaze care întretaie pustiul de la est la vest, făcînd ca traversarea acestuia de la nord la sud să fie aproape imposibilă. Coborînd de pe muntele templului din Ierusalim în valea Chedron, călătorul lasă în urmă agitaţia oraşului şi, aşa cum spune arheologul israelian Yohanan Aharoni, intră în „înfricoşătorul pustiu.“ Urmărind această vale în continuarea ei, Wadi en Nar („valea de foc“), aceasta se adînceşte brusc spre Marea Moartă, cu aproape 900 m., devenind un defileu adînc, sau un canion cu pante abrupte, înalte de peste 60 m. de o parte şi de alta. A merge iarna de-a lungul acestei văi comportă pericolul de a fi surprins de vreun torent de apă revărsîndu-se subit după o ploaie torenţială. Vara, căldura poate fi devastatoare. Fiecare dintre văile acestei regiuni prezintă aproape acelaşi probleme.

Nu este de mirare că David a găsit aici un loc de refugiu sigur! Pentru regele Saul, era greu, chiar şi cu o armată de 3 000 de oameni, să scotocească nenumăratele grote care ciuruiesc stîncile calcaroase, multe dintre ele fiind accesibile doar prin escaladare, cu frînghii. Mai tîrziu, Saul şi oamenii lui au auzit vestea că David plecase la En-Ghedi, o oază în apropiere de ţărmul Mării Moarte, şi Saul a pornit să-l caute „pe stîncile dezgolite ale caprelor de munte.“ Ascuns în fundul întunecos al unei peşteri, David a avut un excelent prilej să-l omoare pe Saul, dar el nu a vrut să se atingă de unsul lui Iehova. — I Samuel 24:1–15.

Cu o altă ocazie, cînd ar fi putut să-l omoare pe rege, care dormea în tabăra sa, David a luat doar lancea scutierului său şi ulciorul de apă de lîngă el, iar mai tîrziu, aflîndu-se pe celălalt versant al văii, el le-a arătat oamenilor lui Saul că nu au reuşit să-l ocrotească pe regele lor. Cu glasul purtat de ecou, de jur împrejurul stîncilor aride, David a strigat din partea cealaltă, întrebînd ce a făcut el pentru ca Saul să-l hăituiască „aşa cum hăituieşti o potîrniche pe munţi.“ — I Samuel 26:1–20.

Cît este de valoroasă această imagine atunci cînd examinăm nenumăratele strigăte de ajutor ale lui David, exprimate în Psalmii! Deşi el ar fi putut fi tentat să creadă că stîncile şi piscurile, adică munţii înalţi, erau refugiul său, totuşi David şi-a amintit mereu că Iehova este adevăratul său protector şi salvatorul său.

Ca păstor, David era obişnuit cu muntele. El era sprinten şi iute de picior asemenea caprelor de munte. Dar Dumnezeu era Acela care-i ţinea piciorul să nu alunece pe cărările înguste (Psalmii 18:1–3, 31–33). Cînd a fost trădat de oamenii din Zif, şi era căutat de duşmanii săi care îi întindeau capcane, inima lui David a putut rămîne totuşi fermă în Iehova şi el a putut cînta la harfă, acompaniindu-se cu vocea sa în cîntări, printre piscurile dezolante şi văile adînci (Psalmii 54, 57). Chiar şi atunci cînd presiunea din partea adversarilor săi îl aducea pe David într-o stare tristă de deprimare, el mai putea, totuşi, să-i vorbească lui Iehova şi privea spre el pentru eliberare (Psalmul 142). Sîntem noi în stare să facem la fel, atunci cînd ne năpădesc dificultăţi mari? Noi putem face aceasta dacă ne edificăm credinţa în Dumnezeu.

UN ATAC CONTRA LUI IUDA

Pe vremea cînd Iosafat era rege în Iuda, în secolul al zecelea înaintea erei noastre, el a primit nişte veşti alarmante. O confederaţie a triburilor din est, adică Moab, Amon şi Seir, se îndrepta spre Iuda, venind „din regiunea mării, din Edom; şi iată că se aflau la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi“ (II Cronicile 20:1, 2, 10, 11). Dacă ne uităm pe hartă, ne este deja cunoscut unde se află En-Ghedi şi putem uşor să găsim Moabul, Edomul şi Seirul. Dar am putea să ne punem întrebarea: Cum a ajuns această armată la En-Ghedi şi de ce a ales tocmai acest drum?

Un rege de mai înainte din Iuda, şi anume Roboam, construise o serie de cetăţi fortificate, aşezate, în poziţii strategice, pe harta noastră putem identifica astfel Betleem, Etam, Tecoa, Bet–Ţur, Hebron şi Zif, care protejau flancul de est al regatului lui Iuda (II Cronicile 11:5–12). Pentru a reuşi, duşmanii aveau nevoie de un element surpriză şi probabil că ei s-au gîndit că pustiul gol şi neprimitor al Iudeei le va asigura o asemenea apropiere neaşteptată. Ei au venit probabil prin partea de sud a Mării Moarte sau poate au traversat peninsula joasă Lisan, străbătînd Marea Moartă în punctul unde are cea mai îngustă lăţime (circa 3 km), printr-un vechi vad de mică adîncime despre a cărui existenţă vorbesc unii cercetători. Apoi, trecînd pe lîngă marea stîncă de la Masada, ei au putut ajunge la En-Ghedi înainte de a fi reperaţi de vreun eventual cercetaş de pe vreun turn de observaţie situat la înălţime.

Acest fapt îi lăsa puţin timp lui Iosafat, căci duşmanul se afla la distanţa de aproximativ o zi de marş de Ierusalim. Asemenea lui David, el s-a încrezut în Iehova şi a strigat spre el după ajutor. Răspunsul a fost: „Bătălia nu este a voastră ci a lui Dumnezeu.“ Regelui i s-a spus să posteze oamenii săi exact mai jos de Tecoa, la capătul văii torentelor, căci forţele duşmane aveau să „vină prin trecătoarea Ţiţ.“ Iosafat a urmat aceste instrucţiuni şi a plasat în frunte cîntăreţii. — II Cronicile 20:3–21.

Trecătoarea sau pasul Ţiţ începea în apropiere de En-Ghedi şi se îndrepta spre nord-vest, urcînd la început vreo 390 de metri pe un drum în serpentine abrupte care şerpuiau înainte şi înapoi. Apoi trebuia străbătut un platou accidentat, urma de un drum plin de cotituri pînă la Tecoa, situată la circa 820 m. deasupra nivelului mării. Ce ascensiune, cu numeroase suişuri şi coborîşuri, în timp ce drumul traversa mici văi şi afluenţii unor rîuri! Obosite şi pline de sudoare, armatele duşmane sperau probabil să se odihnească aproape de culme, fără să fie văzute. Dar nu aveau nici o şansă! Duşmanii au fost descoperiţi şi atacaţi prin surprindere. Ce confuzie s-a produs printre ei, în timp ce se întrebau de unde venea atacul acela surprinzător, fără să-şi dea seama că Iehova era cel care ajuta pe Iuda!

În timp ce munţii răsunau de strigătele de laudă ale lui Iuda, invadatorii au crezut că propriii lor aliaţi se întorc împotriva lor. Au izbucnit neînţelegerile şi au început să se bată între ei pînă cînd întreaga armată a fost pusă în derută şi nimicită. Vedem şi auzim noi, oare, această bătălie dezlănţuită ca o furtună în inima acestor înălţimi, precum şi cîntecele de laudă al căror ecou răsună printre munţii dimprejur? Cît de mult de binecuvîntat Iuda pe Iehova pentru această măreaţă victorie a sa! — II Cronicile 20:22–30.

SAMARITEANUL CEL BUN

Celebra ilustraţie a lui Isus despre samariteanul care a ajutat un om atacat de tîlhari, avea drept cadur un drum situat la nord de pustiul lui Iuda, care mai este numit şi pustiul Iudeei. Nu o dată, relatarea subliniază faptul că cei care călătoreau de la Ierusalim spre Ierihon „coborau“ (Luca 10:29–37). Cît de bine cunoştea Isus acest drum! Şi noi putem astăzi călători aproape pe acelaşi drum. Să urmărim harta şi reţinem că drumul coboară cu peste 914 m. de-a lungul celor 23 km. de la Ierusalim la Ierihon. Mărginit de deşert pe cea mai mare parte a traseului, drumul se întinde pe o bună distanţă sub nivelul mării. Fiind atît de puţine aşezări de-a lungul drumului, era atît de singuratic şi de arzător şi era atît de uşor pentru tîlhari să se ascundă în apropierea vreunei stînci ieşite în afară, sau a vreunui bloc de rocă şi să aştepte vreun călător care nu bănuia nimic!

Isus nu a dat fără motiv un asemenea cadru ilustraţiei sale. Mulţi dintre ascultătorii săi cunoşteau drumul, deci ei îşi puteau imagina pe plan mintal scena. Ei puteau „vedea“ ceea ce s-a petrecut şi puteau să-şi imagineze cum samariteanul binevoitor şi-a dat instrucţiunile la acel han izolat. Ne putem şi noi reprezenta această scenă atunci cînd citim relatarea?

UTILIZAREA HĂRŢILOR BIBLICE

Exemplele pe care le-am examinat aici arată cum putem utiliza hărţile unor locuri din Biblie. Dacă este nevoie de unele detalii, puteţi găsi o hartă a regiunii respective la scară mai mare. Căutaţi locurile menţionate şi apoi priviţi liniile de contur şi culorile care apar în unele hărţi, remarcînd unele rîuri, şosele, sau delimitări de hotar importante. Încercaţi să vă faceţi o imagine vizuală a regiunii, ţinînd minte că acele linii de contur îngrămădite şi sinuoase, ca şi schimbările bruşte de culori, indică existenţa a numeroase văi şi coline, în timp ce contururile aflate la distanţă şi trasate regulat, însoţite de una sau două culori, arată cîmpliile şi terenurile puţin accidentate. Dacă puteţi găsi şi unele imagini ale regiunii respective, acestea vă vor ajuta să vă faceţi o reprezentare imaginară a locului.

Hărţile la scară mai mică pot fi folosite pentru a urmări traiectoria drumurilor mai lungi, cum ar fi călătoriile lui Pavel, unde detaliile nu sînt aşa de importante. Consultaţi de exemplu hărţile de la începutul şi de la sfîrşitul Traducerii Lumii Noi. Dar cu cît este mai mică harta cu atît este mai puţin probabil ca ea să conţină toate numele pe care le cauţi, iar poziţia lor nu va fi decît aproximativă. De asemenea, hărţile sînt raportate la diferite perioade istorice, căci denumirile se schimbă destul de frecvent. Multe hărţi ajutătoare se găsesc în lucrarea Aid to Bible Understanding.

Chiar dacă nu ai avut niciodată ocazia să vizitezi locurile biblice, învaţă să le cunoşti cu ajutorul hărţilor. Vei face ca lectura ta din Sfintele Scripturi să fie mai plină de semnificaţii dacă-ţi vei forma o reprezentare vizuală în minte. Atunci aceasta va rămîne şi te va ajuta să-ţi aminteşti mai uşor un eveniment biblic.

[Graficul de la pagina 25]

(Pentru aranjarea textului în pagină, vezi publicaţia)

METRI

900

IERUSALIM

600

300

0

IERIHON

−300

[Harta de la pagina 24]

(Pentru aranjarea textului în pagină, vezi publicaţia)

Ierihon

R. Iordan

AMON

MOAB

LISAN

EDOM

vad?

DEŞERTUL IUDEEI

Masada

En-Ghedi

DEŞERTUL ZIF ŞI MAON

Zif

Hebron

Înălţimea Ţiţ

Bet-Ţur

Tecoa

Etam

Betleem

WADI EN-NAR

Qumran

Ierusalim

MAREA MOARTĂ

[Harta de la pagina 25]

(Pentru aranjarea textului în pagină, vezi publicaţia)

IERIHON

Marea Moartă

Betania

Betfaghe

IERUSALIM

[Legendele ilustraţiilor de la pagina 23]

Peşterile din pustiul Iudeei

Extremitatea sudică a Mării Moarte, văzută dinspre En-Ghedi.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Coborîrea spre Ierihon, o diferenţă de nivel de 900 de metri