Psalmii

Ce este mai bun decît viaţa?

PENTRU mulţi oameni viaţa în sine este bunul cel mai de preţ. Dar nu tot aşa văd lucrurile şi adevăraţii servi ai lui Dumnezeu. Pentru ei, de preţ este faptul de a se bucura de intimitate cu Tatăl lor ceresc, şi ei privesc faptul acesta ca fiind mai presus de orice, mai presus chiar decît însăşi viaţa, separată de Creatorul lor.

Acesta a fost felul de a gîndi a lui David, după cum rezultă cu claritate din Psalmul 63. Întrucît el vorbeşte despre sine însuşi folosind denumirea de „regele,“ cadrul istoric al acestui psalm s-ar putea să fie evenimentul fugii sale din Ierusalim şi peregrinarea sa prin pustia Iudeei, din cauza răscoalei lui Absalom. — 2 Sam. 15:13 ,14, 23; Psalm 63 antetul.

Pe faţa pustiei nu vezi decît dealuri domoale, rotunde, şi nici un curs de apă: nici rîu, nici izvor. Cît poate suferi cineva de sete în acele locuri! Conturînd pe scurt scopul prezenţei sale în această regiune uscată şi goală, David îşi mărturiseşte dorul sau năzuinţa sa după Dumnezeul său. El compară dorinţa sa de comuniune cu Dumnezeu, cu dorul de apă într-o pustietate uscată. Astfel, citim: „O, Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu; spre tine privesc eu neîncetat. Căci tu mi-ai istovit carnea făcîndu-mă să tînjesc într-un pămînt uscat şi secătuit, lipsit de apă“ (Ps. 63:1). De ce îl căuta David nerăbdător pe Dumnezeul său? El dorea favoarea, îndrumarea şi ocrotirea lui Iehova. Atît de intensă era dorinţa lui David de ajutor şi înviorare de la Iehova încît el a vorbit despre această dorinţă ca de ceva ce l-a epuizat făcîndu-l să leşine.

Întrucît a trebuit să părăsească teritoriul locuinţei reprezentative a lui Iehova, David îşi aduce aminte de trecut, cînd avea acces liber la sanctuar. El spune: „Astfel te priveam în locul sfînt, contemplînd puterea şi gloria ta“ (Ps. 63:2). La sanctuar, David era deosebit de conştient de prezenţa lui Dumnezeu, ca şi cum l-ar fi privit sau l-ar fi contemplat pe Cel Preaînalt. Acolo gloria şi puterea lui Iehova erau evidente. Exprimările de laudă, de mulţumiri şi de bucurie ale închinătorilor săi, îl glorificau pe Cel Preaînalt. De asemenea, ceea ce se spunea şi se făcea îl înăltau sau îl preamăreau pe Iehova ca Dumnezeu al actelor de salvare. Puterea Celui Atotputernic ieşea în evidenţă prin exprimările sincere ale închinătorilor devotaţi.

David nu vorbeşte apoi de preţuirea pe care o cultivă el faţă de Iehova ca Dumnezeu al său. El declară în continuare: „Pentru că bunătatea ta iubitoare este mai bună decît viaţa, buzele mele te vor lăuda. Astfel te voi binecuvînta în cursul vieţii mele; în numele tău îmi voi înălţa braţele. Sufletul meu este săturat cu ceea mai bună parte, chiar de grăsime, iar gura mea îţi va oferi laudă, cu strigăte de bucurie pe buze“ (Ps. 63:3–5). În ce îl priveşte pe David, scopul întregii sale vieţi era acela de a-l lăuda pe Iehova Dumnezeu pentru manifestările lui de bunătate iubitoare divină sau pentru interesul său compătimitor activ. Pentru psalmist, bunătatea iubitoare a lui Iehova era mai bună decît viaţa, pentru că tocmai iubirea loială a lui Dumnezeu faţă de el a fost aceea care a dat un adevărat înţeles vieţii sale. Iată de ce se simţea David îmboldit să continue să-l laude pe Iehova. El era hotărît să îl binecuvînteze sau să îl vorbească de bine pe Cel Preaînalt pînă la capătul vieţii sale. Înălţiîndu–şi braţele într-o atitudine de rugăciune, David i-a mulţumit lui Iehova. Pentru că a avut parte de iubirea şi de grija lui Dumnezeu, David se simte pe deplin satisfăcut. El a primit cea mai bună, cea mai aleasă parte. De aceea vor continua să curgă de pe buzele sale laude aduse cu bucurie Celui Atotputernic. Chiar şi în ceasurile de strajă sau de veghe ale nopţii, David se va gîndi la Dumnezeul său şi la lucrurile pe care le-a făcut în folosul său. Astfel citim: „Cînd mi-am adus aminte de tine pe canapeaua mea, în timpul vegherilor de noapte, am meditat la tine. Căci tu te-ai dovedit a-mi fi de ajutor, şi de aceea strig de bucurie la umbra aripilor tale“ (Ps. 63:6, 7). Pe vremea lui David, israeliţii aveau trei străji de noapte. Prima ţinea de la ora 18 la 22, a doua de la ora 22 la 2, iar a treia de la 2 la 6 dimineaţa. Folosirea acestor perioade de strajă sau de veghe de către David, ca să se gîndească la Iehova, reflectă, desigur profunda lui apreciere faţă de ajutorul primit atunci cînd Cel Preaînalt l-a ocrotit că sub nişte aripi. Pus în felul acesta la adăpost David putea da frîu liber bucuriei sale.

Pentru că îl iubea pe Iehova, David căuta să îl imite. Psalmistul continuă: „Sufletul meu te-a urmat îndeaproape.“ Cu ce rezultat? „Tu îţi ţii cu putere mîna dreaptă asupra mea,“ spune David (Ps. 63:8). Da, Iehova, şi-a întins mîna dreaptă a favoarei şi l-a susţinut pe servul său.

Cît de diferit stau lucrurile cu cei care îl ignoră pe Cel care i-a făcut! Astfel, ni se spune: „Cît despre cei care caută încontinuu sufletul meu, spre nimicirea lor, ei vor ajunge în părţile cele mai de jos ale pămîntului. Ei vor fi lăsaţi în voia puterii sabiei; ei vor ajunge doar o porţie de mîncare pentru vulpi“ (Ps. 63:9, 10). Prin aceste cuvinte David şi-a exprimat încrederea că duşmanii săi vor fi înfrînţi şi că vor fi aruncaţi în abisul morţii. Ei vor fi ucişi cu sabia, cadavrele lor vor ajunge hrană pentru vulpile devoratoare de stîrvuri. Este demn de atenţie faptul că Absalom şi mulţi dintre cei care l-au urmat au suferit o umilitoare înfrîngere în bătălie. Mii dintre ei au fost ucişi. — 2 Sam. 18:7, 8,15–17.

Încrederea pe care şi-a pus-o David în Iehova nu a dat greş. Această încredere este bine exprimată în versetul de încheiere al Ps. 63. El spune: „Şi regele însuşi se va bucura în Dumnezeu. Oricine jură pe el se va [putea] lăuda, căci gura celor care vorbesc falsitatea va fi astupată“ (Ps. 63 :11). David putea să se bucure datorită lucrurilor pe care le-a făcut Iehova pentru el. Alţii care, ca şi David, puteau să jure în numele lui Iehova cu sinceritate, se puteau lăuda sau mîndri cu lucrul acesta. De ce? Pentru că ei puteau face lucrul acesta pe baza faptului că aveau o poziţie favorizată în faţa Celui Preaînalt. Dar cei care vorbesc lucruri false în numele lui Dumnezeu, dar care nu au o relaţie de aprobare cu el, vor trebui să îşi închidă gura în tăcerea morţii.

Într-adevăr, aşa cum s-a exprimat David, „bunătatea iubitoare a lui Iehova este mai bună decît viaţa.“ Faptul că este cu putinţă pentru noi să ne bucurăm de intimitate cu Tatăl nostru ceresc ca servi aprobaţi ai săi, ne umple viaţa de sens şi ne dă garanţia ajutorului şi îndrumării sale. Ba mai mult, în armonie cu promisiunea divină, noi putem privi înainte, spre o existenţă fericită, pentru toată eternitatea. — Apoc. 21:4.