Tineri care bucură inima lui Iehova
„Fă să se bucure inima mea ca să-i pot răspunde celui ce mă batjocoreşte“ — PROVERBE 27:11.
1. Cum îi afectează pe părinţii noştri şi pe Creatorul nostru modul în care ne trăim viaţa?
FIE că îţi dai seama, fie că nu, modul în care îţi trăieşti viaţa este foarte important. De exemplu, el este foarte important pentru părinţii tăi. Iată ce spune Biblia în această privinţă: „Un fiu înţelept este acela care îi face bucurie unui tată şi un fiu stupid este mîhnirea mamei sale“ (Proverbe 10:1; 23:24, 25). Dar şi mai important este că modul în care îţi trăieşti viaţa îl poate bucura sau întrista pe Creatorul vostru, Iehova Dumnezeu. „Fii înţelept, fiul meu“, ne sfătuieşte Biblia, „şi fă să se bucure inima mea, ca să-i pot răspunde celui ce mă batjocoreşte.“ — Proverbe 27:11.
2. Ce controversă vitală a ridicat Satan şi cum sîntem şi noi implicaţi în aceasta?
2 Cel care îl batjocoreşte pe Iehova este, desigur, Satan Diavolul. În grădina Eden, Satan a ridicat o problemă vitală, care a necesitat un răspuns din partea lui Dumnezeu. Cînd Diavolul a reuşit, destul de uşor, să o determine pe Eva şi apoi pe Adam, să încalce legea lui Dumnezeu, el l-a provocat pe Iehova Dumnezeu. De fapt, Satan a declarat: „Dă-mi o şansă şi îl voi determina pe orice om să înceteze să-ţi servească“ (Iov 1:6–12). De aceea Iehova a făcut apelul călduros consemnat mai sus, ca fiul său să-i ‘răspundă’, astfel încît El, la rîndul său, să răspundă la provocarea pe care i-a adresat-o Satan.
3. De ce apelul lui Iehova se adresează în primul rînd lui Isus? Cine avea să facă de asemenea, să se bucure inima lui Dumnezeu?
3 Dar cui i-a adresat Iehova în mod deosebit acest apel, spunîndu-i „fiul meu“? Isus Cristos este într-un fel unic fiu al lui Dumnezeu prin faptul că este singurul său Fiu născut (Ioan 1:14). De altfel, spre deosebire de Adam, care l-a părăsit pe Creatorul său, Isus este singurul om perfect care a trăit pe pămînt şi, deci, singurul om care a fost capabil să dovedească în sens complet că se poate păstra fidelitatea faţă de Dumnezeu (1 Corinteni 15:45). Aşadar, apelul lui Iehova se adresează în primul rînd lui Isus, iar Isus nu şi-a dezamăgit Tatăl. Prin conduita sa fidelă, Isus a dat un răspuns lui Dumnezeu la provocarea lăudăroasă a lui Satan că oamenii nu-l vor sluji cu fidelitate cînd vor fi puşi la încercări (Evrei 2:14; 12:2). În plus, toţi aceia care vor domni cu Cristos în cer vor fi făcut, de asemenea să se bucure inima lui Iehova, prin fidelitatea lor pînă la moarte faţă de Dumnezeu. — Apocalips 2:10.
4. La ce problemă vitală trebuie să meditezi cînd decizi ce să faci cu viaţa ta?
4 Dar ce putem spune despre noi astăzi, inclusiv voi tinerilor? Sînteţi şi voi implicaţi în marea controversă referitoare la păstrarea fidelităţii omului faţă de Dumnezeu? Bineînţeles! (Psalm 147:11; 148:12, 13). Poate că nu vă daţi seama, dar, în această problemă, ceea ce faceţi cu viaţa voastră sprijină sau punctul de vedere al lui Dumnezeu sau punctul de vedere al lui Satan. Într-adevăr, invitaţia sau apelul lui Iehova poate fi considerat că vi se adresează personal: „Fii înţelept, fiul meu [sau fiica mea] şi fă să se bucure inima mea, ca să-i pot răspunde celui ce mă batjocoreşte“ (Proverbe 27:11). Faptul de a bucura inima Creatorului nu este oare un obiectiv pe care merită să-l urmărim?
De ce este înţelept lucrul acesta
5. De ce este înţelept să facem să se bucure inima lui Iehova?
5 Obsearvă că Iehova ne îndeamnă: „Fii înţelept!“ De ce sîntem înţelepţi cînd facem să se bucure inima lui Iehova? Deoarece Iehova este un Tată plin de iubire care ne vrea numai binele, şi orice lucru ne cere să facem este în avantajul nostru. Tot aşa spune şi Isaia 48:17, 18: „Eu, Iehova, sînt Dumnezeul tău, Cel care te învaţă să tragi tu însuţi folos, cel care te face să calci pe calea pe care trebuie să umbli. O, măcar de-ai da, într-adevăr, atenţie poruncilor mele! Atunci pacea ta ar deveni ca un fluviu şi dreptatea ta ca valurile mării.“
6. (a) Ce anume arată că Iehova vrea ca să te bucuri de viaţă? (b) Ce consecinţe nu se pot evita?
6 În calitate de părinte iubitor, Iehova vrea ca să te bucuri din plin de preţiosul dar al vieţii. De aceea, el spune: „Bucură-te tinere, în tinereţea ta, iar inima ta să-ţi facă bine în zilele vîrstei tale tinere şi umblă pe căile inimii tale şi în lucrurile pe care le văd ochii tăi.“ Bineînţeles că aceasta nu este o invitaţie să faci orice lucru plăcut pe care îl doreşti şi care îţi procură plăcere. Avertismentul care urmează, întăreşte această idee: „Dar să ştii că pentru toate acestea adevăratul Dumnezeu te va duce la judecată“ (Ecleziast 11:9). Într-adevăr, nu poţi evita consecinţele faptelor tale; Dumnezeu te va trage la răspundere pentru ceea ce faci. Regula este certă: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera.“ — Galateni 6:7.
7, 8. (a) Cum vei putea îndepărta neplăcerea şi cum vei putea ţine departe nenorocirea? (b) Cînd sînt tinereţea şi floarea vîrstei deşertăciune?
7 Din acest motiv Iehova adaugă: „De aceea îndepărtează neplăcerea din inima ta şi ţine nenorocirea departe de carnea ta; căci tinereţea şi primăvara vieţii sînt deşertăciune“ (Ecleziast 11:10). Desigur, este înţelept să eviţi activităţi care-ţi vor cauza neplăceri, mai tîrziu. Vor fi oameni care îţi vor spune că eşti frustrat că nu ‘ai trăit într-adevăr’ dacă nu te-ai îmbătat, nu ai avut relaţii sexuale nelegitime sau nu ai făcut vreo altă „bravură“. Dar cît de neghiobi sînt ei! „Bineînţeles că nu a meritat să fac asta!“, spune plîngînd o tînără studentă după ce comisese fornicaţie. „De atunci nu-mi mai găsesc liniştea.“
8 Aşadar, tinerilor, dovediţi înţelepciune, ascultînd de sfatul lui Dumnezeu de a îndepărta din inima voastră orice motiv de nelinişte şi regret pe care le manifestă cei care urmează un mod de viaţă nesăbuit sau egoist. Un scriitor din secolul al XVII-lea a remarcat: „Cei mai mulţi dintre oameni îşi folosesc primii ani de viaţă în aşa fel încît să şi-i nenorocească pe ultimii.“ Este trist, dar adevărat! Cînd un adolescent îşi iroseşte energia şi capacităţile fizice astfel încît anii de adult de mai tîrziu să-i fie plini de dificultăţi, tinereţea şi floarea vîrstei lui sînt, într-adevăr, deşertăciune (Proverbe 22:3). Deci fi înţelept! Urmează şi sfatul acesta: „Aminteşte-ţi de marele tău Creator în zilele tinereţii tale.“ — Ecleziast 12:1.
9. Ce foloase vei trage dacă îţi vei aminti de Iehova în tinereţea ta?
9 Dacă îţi vei aminti de Iehova în tinereţea ta vei trage cu adevărat folos. Nu numai că vei evita neplăcerile şi nenorocirile, dar te vei bucura deja de pe acum de o viaţă fericită şi plină de satisfacţii în serviciul Marelui Creator. În plus, vei aduna cu înţelepciune comori în cer, care îţi vor fi de folos pentru eternitate (Matei 6:19–21). Dacă îţi vei aminti în prezent de Iehova, făcînd voinţa sa, el îşi va aduce aminte de tine şi te va răsplăti cu ‘cererile inimii tale’ da, cu o viaţă fericită, trăită din plin în Paradis, pe veşnicie. — Psalm 37:4; 133:3; Luca 23:43; Apocalips 21:3, 4.
Ce sentimente ai faţă de Iehova?
10. (a) De ce hotărîrea ta de a-l sluji pe Dumnezeu nu poate fi doar un calcul făcut la rece pentru a vedea ce este înţelept să întreprinzi? (b) Ce alt îndemn ne dă Iehova?
10 Totuşi, hotărîrea ta de a-l sluji pe Iehova nu trebuie să fie doar un calcul făcut la rece pentru a vedea ce este înţelept să intreprinzi. Satan este un inamic atît de şiret, încît, dacă te gîndeşti numai la propriul tău folos, el va reuşi, în cele din urmă, să speculeze vreo tendinţă egoistă a ta pentru a te abate de la serviciul pe care îl faci pentru Iehova. Astfel, Iehova nu te invită doar să fi înţelept. Nu, ci el cere să te dedici personal lui. Isus a zis: „Să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta“ (Matei 22:37). Ştii ce înseamnă să-l iubeşti pe Iehova cu toată inima ta?
11. (a) Ce înseamnă să-i dai lui Iehova inima ta? (b) Cum exemplifică experienţa lui Iosif modul în care motivaţia corespunzătoare a inimii ne poate impulsiona să facem voinţa lui Dumnezeu?
11 Inima ta semnifică persoana lăuntrică, motivaţiile, înclinaţiile şi sentimentele profunde, împreună cu capacitatea ta intelectuală. Deci a-l iubi pe Iehova din toată inima înseamnă a-l iubi profund şi a pune mai presus de orice dorinţa de a-i bucura inima, dîndu-i posibilitatea să răspundă batjocurii lui Satan. O asemenea înţelegere profundă, precum şi sentimentele profunde de iubire şi interes sau preocupare faţă de Iehova, ne va furniza cele mai puternice motive de a face voinţa sa, chiar şi atunci cînd ni s-ar părea foarte tentant să acţionăm în vreun alt fel. Tînărul Iosif a dovedit o asemenea iubire faţă de Iehova, astfel că, atunci cînd o femeie de vază l-a invitat: „Culcă-te cu mine“, el a răspuns: „Cum aş putea să comit acest mare rău şi să păcătuiesc în realitate împotriva lui Dumnezeu?“ — Geneza 39:7–9.
12. (a) Cum arăţi că ţi-ai dat inima lui Iehova? (b) Dacă încă nu ţi-ai dăruit inima lui Iehova, la ce întrebări trebuie să reflectezi cu seriozitate?
12 Cînd te adresezi lui Iehova în rugăciune pentru a-i spune că doreşti să-i aparţi şi să-i slujeşti pentru totdeauna, tu dovedeşti faptul că îl iubeşti pe Iehova din toată inima. Astfel te dedici lui Iehova. Ai făcut lucrul acesta? Dacă nu, de ce să nu îl faci? Ce te-ar putea împiedica? Ai ajuns la vîrsta la care poţi înţelege marea controversă dintre Iehova şi Satan? Doreşti tu să faci să se bucure inima lui Iehova? Bineînţeles că Satan nu vrea să-l iubeşti pe Iehova din toată inima. El vrea ca tu, în mod egoist „să faci ce vrei“, ca să-ţi fi pe plac ţie însuţi. Cui îi vei face bucurie: lui Satan, sau lui Iehova? Gîndeşte-te cu seriozitate la lucrul acesta.
13. Dacă te-ai dedicat şi botezat, ce întrebări ar trebui să-ţi pui?
13 Dacă te-ai dedicat lui Dumnezeu şi ai simbolizat dedicarea prin botezul în apă, dovedeşte modul tău de viaţă că inima ta aparţine într-adevăr lui Dumnezeu? Pe care lucruri îţi axezi interesul şi afecţiunea? Pe cumpărarea unui autoturism nou? Pe realizarea unor venituri mari, ca să-ţi cumperi haine sau alte obiecte de uz personal? Care interese ocupă primul loc în viaţa ta — cele personale sau cele care sînt ale lui Iehova? Ai răspuns într-adevăr la apelul lui Iehova de a-i da inima?
14. (a) Ce bun de preţ au tinerii? (b) De ce este un lucru trist cînd un tînăr nu îşi aminteşte de Creatorul său?
14 Chiar dacă cei care sînt mai în vîrstă au mai multă experienţă şi, în general, mai multă înţelepciune, tinerii posedă un bun de preţ de care se pot folosi pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu. „Frumuseţea tinerilor este forţa lor“, spune Biblia (Proverbe 20:29). Aşadar, foloseşte forţa aceasta deja de pe acum. Aminteşte-ţi de Creatorul tău „înainte de a veni zilele nefericite“ ale bătrîneţii, cînd trupul slăbeşte şi organele lui se deteriorează şi nu mai funcţionează cum trebuie. Cît de trist este cînd cineva care nu şi-a amintit de Creatorul său în zilele tinereţii sale, ajunge la bătrîneţe şi nu are nimic pentru care să primească aprobarea lui Dumnezeu! Este cea mai mare deşertăciune“! (Ecleziast 12:1–8). Aşadar, este înţelept să-ţi aminteşti de Creatorul tău atîta timp cît ai forţă şi vigoare. Formează-ţi o reputaţie de slujitor fidel al lui Dumnezeu, şi el îşi va aminti de tine, judecîndu-te favorabil şi acordîndu-ţi viaţa eternă. — Evrei 6:10–12; Ecleziast 12:13, 14.
Ei au făcut să se bucure inima lui Dumnezeu
15. Ce exemple de tineri, care şi-au folosit puterea în serviciul lui Dumnezeu, ne oferă Biblia?
15 Biblia este plină de exemple de tineri care şi-au folosit „frumuseţea“ — forţa — în serviciul lui Dumnezeu. Tinerii care se mişcau rapid şi cu agilitate au fost aceia care au spionat Ţara Promisă (Iosua 6:22, 23; 2:15, 16, 23). Cînd avea doar douăzeci şi ceva de ani, David a trimis „zece tineri“ într-o misiune pentru a cere o favoare din partea lui Nabal (1 Samuel 25:4, 5). Cînd iudeii sub conducerea guvernatorului Neemia au reconstruit zidurile Ierusalimului în timp ce erau ameninţaţi cu atacul, cine a efectuat această muncă grea şi periculoasă? Iată ce a spus Neemia: „Jumătate din tinerii mei erau activi la lucru şi jumătate din ei ţineau lăncile, scuturile şi arcurile şi platoşele“ (Neemia 4:16). Şi cînd Dumnezeu i-a lovit de moarte pe Anania şi Safira, deoarece au minţit, „tinerii“ i-au cărat afară şi i-au îngropat. — Fapte 5:5, 6, 10.
16. La ce activitate spirituală au participat unii tineri în trecut?
16 Bineînţeles, cînd tinerii se pun la dispoziţie pentru orice serviciu care se cere în momentul respectiv, faptul acesta face să se bucure inima lui Iehova. Însă tinerii au participat şi la activităţi spirituale care pretindeau mai mult decît forţă şi vigoare fizică. „Eu sînt tînăr în zile“, a recunoscut Elihu. Însă Iehova l-a folosit pentru a-l corecta pe Iov (Iov 32:4–6). Samuel era doar „un băiat“ cînd a început să slujească în tabernacolul lui Iehova de la Silo (1 Samuel 2:18). „O fetiţă“ a fost aceea care, cu toate că era sclavă în casa lui Naaman, a anunţat fără frică ceea ce poate să facă profetul lui Iehova (2 Regi 5:2–4). Cînd Iehova l-a însărcinat pe Ieremia ca profet, Ieremia a spus: „Nu sînt decît un băiat“ (Ieremia 1:5, 6). „Şi cît despre aceşti copii, toţi patru“ — Daniel şi cei trei tovarăşi evrei ai săi — au fost slujitori remarcabili ai lui Iehova (Daniel 1—3, capitolele 1 şi 3). Un „tînăr“ nepot al lui Pavel, a acţionat curajos în favoarea unchiului său (Fapte 23:16–22). În sfîrşit, tînărul Timotei, care din copilărie cunoştea scrierile sfinte, şi-a folosit tinereţea în serviciul lui Iehova. — 2 Timotei 3:15; Filipeni 2:19–23; 1 Corinteni 4:17.
Să facem să se bucure inima lui Iehova în perioada actuală
17. De ce trebuie să ne aşteptăm ca în prezent să întîlnim tineri care îi fac plăcere lui Iehova? Întîlnim, într-adevăr, astfel de tineri?
17 Dar nu numai în trecut au existat tineri care au făcut să se bucure inima lui Iehova Dumnezeu prin serviciul lor fidel. „«În zilele din urmă», spune Dumnezeu, «voi turna din spiritul meu peste orice fel de carne, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, iar tinerii voştri vor avea viziuni»“ (Fapte 2:17; Ioel 2:28). Deci, pe bună dreptate, trebuie să ne aşteptăm ca în aceste zile din urmă să întîlnim mulţi tineri creştini care îi fac plăcere lui Iehova. Şi întîlnim, într-adevăr! Deşi Martorii tineri nu sînt scutiţi de greşeli, aşa cum nimeni dintre noi nu este scutit, mulţi se comportă admirabil ca şi creştini. Grija lor este să facă în aşa fel, încît să producă bucurie inimii lui Iehova. — Proverbe 27:11; 3:1, 2.
18, 19. Ce fel de muncă trebuie efectuată în prezent, şi de ce sînt tinerii foarte potriviţi pentru ea?
18 În aceste zile din urmă voinţa lui Iehova este să se depună o mare mărturie mondială cu privire la Regatul său, fapt care necesită eforturi deosebite (Matei 24:14). Trebuie construite Săli ale Regatului în vederea închinării, precum şi clădiri mai mari pentru adunările de circuit. În multe ţări este nevoie de mai multe spaţii pentru tipărirea literaturii biblice, precum şi de spaţii suplimentare de locuit în căminele Betel. Construirea acestor noi localuri necesită o muncă susţinută, şi ca şi în cazul construirii zidurilor din timpul lui Neemia, cea mai mare parte a acestei munci este efectuată de tineri care dispun de forţă şi de vigoare.
19 Astfel de tineri efectuează, de asemenea, cea mai mare parte a muncii fizice necesare la tipărirea, legarea şi transportarea a mii de tone de literatură biblică în fiecare an. De fapt, la sediul mondial al Martorilor lui Iehova din New York, inclusiv la fermele Watchtower, lucrează peste 1 400 de tineri în vîrstă de 25 de ani şi chiar mai tineri. Iar serviciul lor nu se limitează la munca pe care ei o efectuează în cursul săptămînii şi care pretinde efort fizic, ci, la sfîrşit de săptămînă, ei participă la lucrarea de predicare din casă în casă şi la întrunirile creştine ale congregaţiilor lor. Cîtă bucurie aduc ei inimii lui Iehova!
20. (a) Ce participare au tinerii în serviciul de pionier? (b) Ce întrebări ar trebui să-şi pună tinerii care nu sînt în serviciul cu timp integral?
20 Muncind umăr la umăr cu aceşti tineri, în Statele Unite există peste 12 700 de persoane din aceeaşi grupă de vîrstă care slujesc în calitate de pionieri permanenţi. În alte regiuni ale globului, alte zeci de mii de tineri activează, de asemenea, ca pionieri. Dacă eşti un tînăr care nu a intrat încă în serviciul cu timp integral, nu ai putea să-ţi fixezi obiective în care Iehova să ocupe primul loc în viaţa ta, în loc de a încerca doar să obţii un serviciu laic bine plătit şi apoi să te căsătoreşti şi să ai copii? Înţelegi în ce constă marele litigiu universal? Doreşti într-adevăr, cu ardoare, să vezi numele Marelui nostru Creator curăţat de orice reproş? Dacă doreşti, atunci nu s-ar cuveni oare să faci tot ce poţi în serviciul lui Iehova? Iar aceasta nu ar include oare, nu numai pentru tine, ci pentru mulţi alţii, o activitate ca voluntar în căminele Betel sau angajare în lucrarea de pionierat?
21. (a) Cărei invitaţii din partea lui Iehova trebuie să-i răspunzi, şi în ce mod? (b) De ce putem fi siguri că şi mai mulţi tineri vor răspunde, aşa cum a făcut Isaia, la invitaţia lui Iehova?
21 Ascultă! Iehova te invită, da, el contează pe tine, ca să poată răspunde provocărilor răutăcioase ale lui Satan. Asemenea lui Isaia, îl auzi şi tu pe Iehova întrebînd: „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru noi?“ De ce să nu fi înţelept şi să răspunzi aşa cum a făcut Isaia: „Iată-mă! Trimite-mă!“ (Isaia 6:8). Sîntem siguri că şi mulţi dintre voi, tinerilor, vor răspunde pozitiv, deoarece Cuvîntul lui Dumnezeu promite: „Poporul tău se va oferi voluntar în ziua forţelor tale militare (. . .) Tu ai compania ta de tineri [şi tinere] ca picăturile de rouă“ (Psalmi 110:3; 148:12, 13). Şi dacă acţionezi într-adevăr, în felul acesta, poţi avea bucuria de a şti că Iehova observă şi aprobă faptul că faci într-adevăr, să se bucure inima sa!
Chenar recapitulativ
◻ De ce este important pentru Iehova modul în care trăim?
◻ De ce ce este înţelept să facem să se bucure inima lui Iehova?
◻ Cum putem arăta că ne-am dat inima lui Iehova?
◻ Cine sînt cei care au adus bucurie inimii lui Iehova în trecut? Cum au făcut ei aceasta?
◻ Cine aduce în prezent bucurie inimii lui Iehova şi cum?
[Text generic pe pagina 12]
Cînd tinerii încalcă legile lui Dumnezeu, ei vor culege ulterior roade amare
[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]
Tinerii au făcut să se bucure inima lui Iehova prin faptul că au ajutat la reconstruirea zidurilor Ierusalimului