„Cine ia seama la mustrare ajunge înţelept“
„DESCHIDE-ŢI inima la învăţătură [disciplinare, NW] şi urechile la cuvintele ştiinţei“, se spune în Proverbele 23:12. În acest verset, „disciplinarea“, sau instruirea pe plan moral, include atât autodisciplinarea, cât şi mustrarea primită de la alţii. Pentru o asemenea disciplinare trebuie să se ştie ce corectare este necesară şi în ce mod trebuie ea administrată. Prin urmare, pentru a disciplina pe cineva este neapărat nevoie de „cuvintele ştiinţei“ care să provină dintr-o sursă demnă de încredere.
Cartea biblică Proverbele constituie o sursă extraordinară de cuvinte înţelepte. Aici sunt consemnate proverbe „pentru a cunoaşte înţelepciunea şi învăţătura [disciplinarea, NW], . . . pentru a primi învăţăturile de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de corectitudine“ (Proverbele 1:1–3). Este o dovadă de înţelepciune dacă ‘ne deschidem urechile’ la toate acestea. Capitolul 15 din Proverbele ne dă sfaturi demne de încredere despre cum ne putem controla mânia, cum să ne folosim limba şi cum să răspândim cunoştinţa. Să analizăm câteva versete din acest capitol.
Ce anume „potoleşte mânia“?
Arătând ce efect au cuvintele asupra mâniei, regele Solomon al Israelului antic spune: „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar un cuvânt aspru aprinde mânia“ (Proverbele 15:1). Cuvântul „mânie“ este folosit pentru a descrie un puternic sentiment sau o reacţie de neplăcere, greu de ţinut sub control. Cum ne poate ajuta acest proverb când avem de-a face cu o persoană mânioasă, şi cum ne putem controla când noi înşine suntem mânioşi?
Vorbele aspre care provoacă durere nu fac decât să înrăutăţească o situaţie neplăcută. În schimb, un răspuns blând calmează adesea lucrurile. Totuşi, nu este întotdeauna uşor să-i răspundem cu blândeţe unei persoane mânioase. Ne-ar fi însă mai uşor dacă am încerca să înţelegem motivul pentru care s-a mâniat. „Înţelepciunea îl face pe om încet la mânie şi este o cinste pentru el să uite greşelile“, se spune în Biblie (Proverbele 19:11). S-ar putea ca persoana să se fi mâniat pentru că se simte nesigură ori pentru că doreşte să i se acorde atenţie. Adevăratul motiv s-ar putea să nu aibă nicio legătură cu ceea ce am spus sau am făcut noi. Dacă ni se răspunde cu mânie în lucrarea de predicare, aceasta se poate întâmpla adesea din cauză că locatarul este greşit informat în legătură cu convingerile noastre ori este orbit de unele prejudecăţi. De ce să o luăm ca pe un afront personal şi să-i răspundem tăios? Chiar şi când nu înţelegem imediat care este motivul pentru care s-a mâniat o persoană, folosirea cuvintelor care provoacă durere ar dezvălui o lipsă de autodisciplinare din partea noastră. Trebuie să evităm să avem o astfel de reacţie.
Sfatul de a da un răspuns blând este foarte valoros şi când trebuie să ne controlăm propria stare de mânie. Putem aplica acest sfat învăţând să ne exprimăm sentimentele în aşa fel încât să nu-l jignim pe cel ce ne ascultă. Când este vorba de membrii familiei, în loc să le vorbim aspru sau să le adresăm apelative jignitoare, ne-am putea strădui să ne exprimăm sentimentele cu calm. Vorbele tăioase declanşează de obicei dorinţa de răzbunare. Vorbindu-i cu blândeţe despre sentimentele noastre, persoana nu se va simţi acuzată, ceea ce o poate determina să se corecteze ori să-şi ceară scuze.
„Limba înţelepţilor face bine“
Autodisciplina se vede din modul în care vorbim şi din ceea ce spunem. „Limba înţelepţilor dă preţ [face bine cu ajutorul, NW] cunoştinţei, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie“, a spus Solomon (Proverbele 15:2). Când cultivăm dorinţa de a-i ajuta pe alţii şi când le vorbim despre scopul lui Dumnezeu şi despre minunatele lui îngrijiri, nu ‘facem oare bine cu ajutorul cunoştinţei’? O persoană fără minte, sau nesocotită, nu reuşeşte să facă acest lucru deoarece îi lipseşte cunoştinţa.
Înainte de a da alte sfaturi cu privire la folosirea limbii, Solomon, cel care a scris cartea Proverbele, prezintă un contrast interesant. „Ochii DOMNULUI sunt în orice loc, văzând răul şi binele“ (Proverbele 15:3). Aceste cuvinte pot fi un motiv de bucurie deoarece primim următoarea asigurare: „Ochii DOMNULUI străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă înaintea Lui“ (2 Cronici 16:9). Dumnezeu ştie dacă noi facem binele. De asemenea, îi vede pe cei ce practică răul şi le va cere socoteală.
În continuare, Solomon scoate în evidenţă valoarea unei ‘limbi’ care spune cuvinte amabile: „Limba dulce [calmă, NW] este un pom de viaţă, dar când este necinstită [mincinoasă, NW], ea zdrobeşte duhul“ (Proverbele 15:4). Expresia „pom de viaţă“ ne duce cu gândul la un copac care are proprietăţi curative şi întăritoare (Revelaţia 22:2). O persoană înţeleaptă, care vorbeşte cu calm, înviorează spiritul celor ce o ascultă, scoţându-le la iveală calităţile. În schimb, o limbă înşelătoare, sau rea, zdrobeşte spiritul celor ce o ascultă.
Să acceptăm disciplinarea şi ‘să răspândim cunoştinţa’
„Nesocotitul dispreţuieşte învăţătura [disciplinarea, NW] tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înţelept“, spune în continuare regele înţelept (Proverbele 15:5). Cum ar putea cineva ‘să ia seama la mustrare’ dacă nu este mai întâi mustrat? Acest verset sugerează că sunt situaţii când trebuie aplicată disciplinarea în vederea corectării. În familie, părinţii, mai ales tatăl, au responsabilitatea de a disciplina, iar copiii au obligaţia să o accepte (Efeseni 6:1–3). Însă toţi slujitorii lui Iehova sunt disciplinaţi într-un fel sau altul. În Evrei 12:6 se spune: „Iehova îl disciplinează pe acela pe care îl iubeşte; de fapt, el îl biciuieşte pe orice om pe care îl primeşte ca fiu“. Modul în care reacţionăm la disciplinare arată dacă suntem înţelepţi sau fără minte.
Solomon prezintă alt contrast: „Buzele înţelepţilor seamănă [răspândesc, NW] cunoştinţa, dar inima celor nebuni, dimpotrivă“ (Proverbele 15:7). Răspândirea cunoştinţei se aseamănă cu împrăştierea seminţelor. Un agricultor nu seamănă toate seminţele într-un singur loc, ci le împrăştie pe tot terenul. La fel este şi cu răspândirea cunoştinţei. De exemplu, când stăm de vorbă cu cineva în lucrarea de predicare, nu ar fi înţelept să-i spunem tot ce ştim din Biblie la o singură vizită. O persoană înţeleaptă ştie cât să vorbească şi când să vorbească. Ea ‘răspândeşte’ cunoştinţa treptat, atrăgând atenţia doar asupra unui adevăr biblic. Apoi, în funcţie de reacţia locatarului, aduce în discuţie şi alte adevăruri biblice. Isus Cristos, Exemplul nostru, a făcut acest lucru când a stat de vorbă cu o femeie samariteană. — Ioan 4:7–26.
A transmite cunoştinţă înseamnă a spune ceva instructiv şi util. Dacă vrem să spunem ceva care încurajează şi informează, trebuie mai întâi să stăm puţin şi să ne gândim. Prin urmare, „inima celui drept se gândeşte ce să răspundă“ (Proverbele 15:28). Cât de important este ca vorbele noastre să fie asemenea unei ploi blânde ce udă pământul, care este folositoare, nu ca un torent ce mătură totul în calea lui!
‘Să fim sfinţi în conduită’
Cu siguranţă, calea înţelepciunii înseamnă a răspândi cunoştinţa despre Iehova şi scopul său şi a-i oferi „rodul buzelor“ ca „o jertfă de laudă“ (Evrei 13:15). Însă, pentru ca o astfel de jertfă să fie acceptată de Iehova, trebuie să fim ‘sfinţi în toată conduita noastră’ (1 Petru 1:14–16). Cu ajutorul a două proverbe ce prezintă câte un contrast evident, Solomon aduce în atenţia noastră următorul adevăr fundamental: „Jertfa celor răi este o urâciune înaintea DOMNULUI, dar rugăciunea celor drepţi Îi este plăcută. Calea celui rău este o urâciune pentru DOMNUL, dar El iubeşte pe cel care urmăreşte dreptatea“. — Proverbele 15:8, 9.
Cum consideră mustrarea cei care părăsesc drumul care duce la viaţă, şi ce anume îi aşteaptă (Matei 7:13, 14)? „Disciplinarea i se pare rea celui ce părăseşte cărarea şi cine urăşte mustrarea va muri“ (Proverbele 15:10, NW). În loc să accepte corectarea de la cei în măsură să facă aceasta din congregaţia creştină şi să se căiască sincer, unii care au o conduită greşită aleg să părăsească această cale a dreptăţii. Ce nesăbuinţă! În Biblia sau Sfânta Scriptură, în traducerea lui D. Cornilescu, 1996, proverbul este redat astfel: „Cine părăseşte cărarea este aspru corectat şi cine urăşte mustrarea va muri“.
Dar dacă cineva se preface că acceptă mustrarea, când în realitate o urăşte? Şi această atitudine este neînţeleaptă. „Şeolul şi locul de distrugere sunt înaintea lui Iehova, cu atât mai mult inimile fiilor oamenilor!“, spune regele Israelului (Proverbele 15:11, NW). Simbolic vorbind, nimic nu poate fi mai departe de Dumnezeul cel viu decât Şeolul, locul unde se află cei morţi. Totuşi, versetul spune că Şeolul este înaintea lui. El cunoaşte identitatea şi personalitatea tuturor celor care se află acolo şi îi poate învia (Psalmul 139:8; Ioan 5:28, 29). Cât de uşor este pentru Iehova să cunoască inima oamenilor! „Toate lucrurile sunt goale şi expuse deschis ochilor aceluia căruia trebuie să-i dăm socoteală“, a scris apostolul Pavel (Evrei 4:13). Oamenii pot fi păcăliţi, dar nu şi Dumnezeu.
Cel ce respinge disciplinarea nu numai că urăşte mustrarea, dar îi şi dispreţuieşte pe cei ce-l mustră. „Batjocoritorului nu-i place de cei care îl mustră“, spune Solomon, iar apoi accentuează cele spuse menţionând o idee similară: „De aceea nu se duce la cei înţelepţi“ (Proverbele 15:12). E puţin probabil ca o astfel de persoană să-şi îndrepte paşii!
O gândire pozitivă
Următoarele trei proverbe ale lui Solomon au ca element comun cuvântul „inimă“. Descriind efectul pe care îl au sentimentele asupra feţei noastre, înţeleptul rege spune: „O inimă veselă înseninează faţa; dar, când inima este tristă, duhul este zdrobit“. — Proverbele 15:13.
De ce este tristă inima? „Neliniştea [îngrijorarea, NW] din inima omului îl doboară“ de întristare, spune Biblia (Proverbele 12:25). Ce putem face pentru ca lucrurile negative din viaţă să nu ne deprime? În loc să ne gândim mereu la situaţia noastră, asupra căreia poate că nu deţinem controlul, ne-am putea gândi la bogatele binecuvântări spirituale pe care le-a revărsat Iehova asupra noastră în prezent, dar şi la ceea ce va face pentru noi în viitor. Acest lucru ne va apropia mai mult de el. Iar când suntem aproape de ‘fericitul Dumnezeu’ inima noastră tristă se umple de bucurie. — 1 Timotei 1:11.
În plus, mesajul Bibliei este o sursă deosebită de mângâiere şi bucurie. Psalmistul l-a declarat fericit pe omul care „îşi găseşte plăcerea în Legea DOMNULUI şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui“ (Psalmul 1:1, 2). Chiar şi când avem inima tristă, citirea Bibliei şi meditarea asupra celor citite ne vor încuraja. Apoi, avem ministerul încredinţat de Dumnezeu. Am primit asigurarea că „cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie“. — Psalmul 126:5.
„Inima celor pricepuţi caută cunoştinţa, dar gura nesocotiţilor se hrăneşte din nebunie“, spune Solomon (Proverbele 15:14). Acest proverb aduce în atenţia noastră un contrast izbitor între sfatul dat de un înţelept şi cel dat de o persoană fără minte. Înainte de a oferi un sfat, o persoană care are pricepere caută cunoştinţa. Cu alte cuvinte, ascultă cu atenţie ca să aibă suficiente informaţii despre problema respectivă. Apoi, caută în Scripturi legi şi principii care se aplică la situaţia respectivă. Astfel, sfatul dat se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu. Însă o persoană fără minte nu se oboseşte să afle datele problemei şi spune ce-i trece prin minte. Aşadar, când cerem un sfat, este o dovadă de înţelepciune să mergem la persoane mature, cu multă cunoştinţă, nu la cei care s-ar putea să ne spună ceea ce vrem noi să auzim. Ce bine că în congregaţia creştină avem „daruri sub formă de oameni“, care „caută cunoştinţa“ înainte de a da un sfat! — Efeseni 4:8.
Următorul proverb ne arată ce foloase excelente avem dacă gândim pozitiv. Regele Israelului spune: „Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat“ (Proverbele 15:15). În viaţă avem parte de clipe fericite, dar şi triste, de bucurii, dar şi de necazuri. Dacă ne concentrăm numai asupra lucrurilor negative, ne va cuprinde tristeţea, iar toate zilele noastre vor fi mohorâte. Însă, dacă lăsăm ca binecuvântările de care avem parte fiecare dintre noi şi speranţa ce vine de la Dumnezeu să fie mereu obiectul gândurilor noastre, tot ceea ce în viaţă ne provoacă mâhnire va trece în plan secundar, iar noi vom simţi bucurie interioară. O gândire pozitivă ne ajută să avem parte de „un ospăţ necurmat“.
Aşadar, să preţuim mult disciplinarea. Să permitem sfaturilor primite să ne influenţeze nu numai sentimentele, vorbirea şi acţiunile, ci şi modul de a gândi.
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
„Un răspuns blând potoleşte mânia“
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Părinţii au responsabilitatea de a disciplina
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
„Buzele înţelepţilor seamănă cunoştinţa“