Ce fel de nume vă faceţi?

AŢI citit vreodată un necrolog în ziarul local sau o relatare amănunţită despre viaţa şi realizările unei persoane decedate? V-aţi întrebat: Ce ar spune oamenii despre mine? Câţi dintre noi s-au gândit vreodată ce amintire li se va păstra după moarte? Reflectaţi la aceste întrebări directe: Dacă aş fi murit ieri, ce ar spune oamenii despre mine astăzi? Ce reputaţie îmi fac? Cum aş vrea să fiu păstrat în amintire de cei care mă cunosc şi de Dumnezeu?

Înţeleptul scriitor al cărţii biblice Eclesiastul a spus: „Mai mult face un nume bun decât untdelemnul parfumat şi ziua morţii decât ziua naşterii“ (Eclesiastul 7:1). De ce se spune că ziua morţii este mai bună decât ziua naşterii? Deoarece la naştere o persoană nu are încă o reputaţie; „dosarul“ ei este complet gol. Prin modul în care îşi va trăi viaţa, ea îşi va face fie o reputaţie bună, fie o reputaţie proastă. Pentru cei ce şi-au făcut o reputaţie bună de-a lungul anilor, ziua morţii este în acest sens, într-adevăr, mai bună decât ziua naşterii.

Prin urmare, ne aflăm în faţa unei alegeri. De fapt, în fiecare zi trebuie să luăm multe decizii, care în momentul trecerii noastre în nefiinţă vor stabili ce reputaţie avem şi mai ales cum vom fi păstraţi în amintirea lui Dumnezeu. Acelaşi evreu înţelept a scris: „Amintirea celui drept este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte“ (Proverbele 10:7). Ce privilegiu este ca amintirea pe care Dumnezeu o are despre noi să fie binecuvântată!

Este o dovadă de înţelepciune să ne fixăm obiectivul de a-i fi plăcuţi lui Dumnezeu trăind în armonie cu normele sale. Pentru aceasta trebuie să urmăm principiul fundamental amintit de Cristos însuşi: „«Să-l iubeşti pe Iehova Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta». Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. A doua, asemenea ei, este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». De aceste două porunci depinde toată Legea, precum şi Profeţii“. — Matei 22:37–40.

Unii oameni sunt păstraţi în amintire ca filantropi, umanitarişti sau militanţi pentru drepturi civile. Alţii sunt păstraţi în memorie pentru realizările pe care le-au avut în afaceri, în domeniul ştiinţei şi al medicinei sau pentru alte activităţi. Cum aţi vrea voi să fiţi păstraţi în amintire?

Poetul scoţian Robert Burns (1759–1796) spunea că şi-ar fi dorit ca o forţă anume să ne dea darul de a ne vedea pe noi înşine aşa cum ne văd alţii. Putem oare să ne privim obiectiv şi să spunem că avem o reputaţie bună în faţa altor oameni şi în faţa lui Dumnezeu? În definitiv, relaţiile noastre cu ceilalţi sunt, cu siguranţă, mai importante decât orice succes de moment pe care l-am putea avea în sport sau în afaceri. Aşadar, să ne întrebăm: Ce efect au asupra altora conversaţiile, manierele şi gesturile mele? Sunt considerat o persoană abordabilă sau o persoană distantă? Amabilă sau aspră? Flexibilă sau exigentă? Plină de căldură şi compasiune sau rece şi impasibilă? O persoană critică ce dărâmă sau un bun sfătuitor ce zideşte? Să examinăm câteva exemple din trecut şi din prezent şi să vedem ce putem învăţa din ele.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 3]

Robert Burns îşi dorea ca o forţă anume să ne dea darul de a ne vedea pe noi înşine aşa cum ne văd alţii

[Provenienţa ilustraţiei]

Din cartea A History of England