Cine este raţional, are mai mult de la viaţă

Iehova Dumnezeu doreşte ca noi să ne bucurăm de viaţă. Ceea ce a lăsat el să se scrie în cuvîntul său, Biblia, ca îndrumare pentru noi, trebuie să servească pentru folosul nostru permanent. De aceea respectarea cuvîntului său va contribui în mod decisiv la faptul că noi înşine şi alţii să avem mai mult de la viaţă. Hotărît acesta este cazul dacă noi urmăm sfatul biblic: „Inţelepciunea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii“ (Fil. 4:5).

După cum arată Biblia, (înţelepciunea) este o însuşire plăcută lui Dumnezeu. In Iacov 3:17 se spune că „înţelepciunea de sus“, printre altele, este „raţională“. Ce înseamnă, de fapt, a fi raţional?

In fond înseamnă a fi blînd, prietenos, cumpătat, plin de atenţie şi îngăduitori. Persoanele raţionale sînt echilibrate şi nu înclină spre extreme. Ei recunosc ce înţelepciune se exprimă în cuvintele inspirate: „Nu fi prea drept . . . pentru ce să te pierzi singur?“ (Ecl. 7:16). Cine este „prea drept“, este foarte mic la suflet şi rigid în concepţia sa personală despre dreptate şi nedreptate. Din această cauză, lui însuşi ar putea să–i pară ca foarte rele, lucruri care în sine nu sînt false. Conştiinţa sa este permanent neliniştită cu privire la ceea ce fac sau nu fac alţii. In loc de a se lăsa condus de raţiune în judecata sa, el se lasă influenţat de prejudecată.

Unde poate duce cînd cineva este „prea drept“, arată exemplul fariseilor. In ochii lor, Isus Cristos s-a făcut vinovat de o crimă, cînd a eliberat pe unii oameni, într-o zi de sabat, în mod supranatural, de infirmităţile şi suferinţele lor. Fariseii pierduseră din vedere scopul propriu-zis al legii sabatului. Ea nu trebuia să fie o povară, ci o binecuvîntare pentru oameni. Legea sabatului a făcut posibil să se fixeze o zi de odihnă binemeritată şi de recreaţie. La aceasta s-a referit Isus Cristos cu cuvintele: „Sabatul a venit în existenţă pentru om, nu omul pentru sabat“ (Marcu 2:27). Aşadar vindecările săvîrşite de Isus Cristos în ziua sabatului erau pe deplin în armonie cu spiritul de îndurare al legii. Insă deoarece fariseii conform interpretării lor tradiţionale, insistau în mod neraţional asupra literii legii, au luat o atitudine neîndurătoare faţă de cei nevoiaşi (Mat. 23:23).

Prin aplicarea neraţională a legii lui Dumnezeu, ei au impus poporului o grea sarcină (Matei 23:4). Ei priveau cu dispreţ pe aceia, care nu ţineau la prescripţiile tradiţiei. Cînd, de exemplu, au fost trimişi funcţionari pentru a-l aresta pe Isus şi aceştia s-au întors fără să fi îndeplinit misiunea încredinţată, deoarece fuseseră influenţaţi de învăţăturile sale, anumiţi farisei au zis dispreţuitor: „Doar n-aţi fost duşi şi voi în rătăcire? A crezut în el vreunul din mai marii noştri sau din farisei? Această mulţime de oameni, însă care nu cunoaşte legea, este blestemată“ (Ioan 7:47, 48).

Atitudinea persoanelor raţionale se deosebeşte cu totul de comportarea fariseilor sau a altor conducători spirituali proeminenţi ai Iudeilor din primul secol al erei noastre. Oamenii raţionali nu-şi dau prea mare importanţă nici lor înşişi, nici nu privesc de sus pe alţii. Ei nu sînt greu de mulţumit (1 Petru 2:18). Ei sînt atenţi ca în prezenţa lor nimeni să nu pară incapabil sau ignorant.

Un om raţional ţine seama de limitele şi împrejurările altora, cînd el îi încurajează să întrebuinţeze bine capacităţile lor. El nici nu ridică pretenţii, nici nu aşteaptă ca alţii să facă mult mai mult decît pot să facă. El nici nu este dezamăgit de ei, nici nu se supără pe ei. Da, cine este raţional contribuie la aceea că el şi semenii săi au mai mult de la viaţă.

O comparaţie între persoanele raţionale şi cele neraţionale, lasă să se recunoască că o atitudine raţională depinde, înainte de toate, de felul cum se consideră cineva pe sine însuşi şi cum consideră pe alţii. Dacă, aşadar, vrem să trecem drept raţionali, trebuie să fim atenţi la faptul că noi să ne apreciem pe noi şi pe semenii noştri în armonie cu cuvîntul lui Dumnezeu. Inspiratul apostol Pavel a îndemnat la precauţie cu cuvintele: „Dacă cineva crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur“ (Gal. 6:3). „Eu spun fiecăruia dintre voi să nu se gîndească mai mult despre sine decît este necesar să se gîndească astfel încît să aibă o minte sănătoasă“ (Romani 12:3).

In adunarea creştină nu este nimeni indispensabil. Creştinii individuali ar putea fi pentru fraţii lor de credinţă un izvor adevărat de încurajare. Totuşi, forţa propulsoare dindărătul lucrării, pe care o împlineşte adunarea creştină, nu se datorează nici capacităţilor naturale, nici personalităţilor dinamice. Lucrarea nu este a unui om sau a unui grup de persoane. Ea este lucrarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a mărturisit aceasta, cînd a scris despre sine şi tovarăşii săi: „Noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu“ (1 Cor. 3:9; Fapte 5:38, 39). Prin spiritul său, Iehova Dumnezeu pune în mişcare pe poporul său să facă lucrarea, pe care el o doreşte pentru lauda sa. Acest spirit nu este activ numai în unii, ci în întreaga frăţietate pe pămînt. Deoarece spiritul lui Dumnezeu acţionează asupra totalităţii martorilor săi, noi nu putem să o scoatem la capăt fără aceia, care ne sînt înrudiţi în credinţă (1 Cor. 12:14–26).

Creştinii consacraţi, care se consideră reciproc ca împreună lucrători şi ca sclavi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, nu se vor socoti prea importanţi nici pe ei înşişi şi nici realizările lor. Ei urmează sfatul biblic de a ‘privi pe altul mai presus decît pe el însuşi’ (Filip. 2:3).

Cine primeşte în mod sincer acest sfat, recunoaşte că alţii îi sînt superiori cu privire la anumite capacităţi. Dacă este vorba de lucruri spirituale şi, de aceea, de a ajuta pe alţii, unii creştini ar putea să aibă o înţelegere mai bună, mai multă pricepere şi o mai bună putere de discernămînt decît alţii. Există, de asemenea persoane, care desfăşoară în mod remarcabil zel, entuziasm şi energie. Iarăşi alţii sînt, poate, deosebit de prevăzători şi compătimitori.

Dacă cineva recunoaşte că poate învăţa de la alţii şi că o problemă se poate examina în mod felurit, el va înclina cu mult mai puţin să facă aluzie la punctul său de vedere. In loc de a fi îndărătnic, el va ceda. Indemnurile şi recomandările persoanelor mai esperimentate nu le va lepăda în mod uşuratic. El nu se va fixa, de asemenea, nici pe punctul de vedere că el nu ar avea nevoie de sfatul altora. El este conştient că cineva dă dovadă de o adevărată înţelepciune, dacă se sprijină în hotărîrile sale, pe cunoştinţa oamenilor capabili. De aceea el procedează în armonie cu proverbul biblic: „In mulţimea sfetnicilor există talent“ (Prov. 15:22).

Hotărît, noi trebuie să fim raţionali. Iehova Dumnezeu doreşte ca servii săi să fie raţionali, deoarece el ştie că, atunci, o vor scoate mai bine la capăt unii cu alţii. Fie deci ca străduinţele noastre, de a fi raţionali în toate lucrurile, să contribuie la aceea ca noi înşine şi semenii noştri să avem mai mult de la viaţă.