‘O iubire tare ca moartea’
„Iubirea e la fel de tare ca moartea . . . Flăcările ei sînt flăcările unui foc, flacăra lui Iah.“ — Cînt. 8:6.
1, 2. Cum a avut loc prima căsătorie şi de ce soţul şi soţia trebuia să se alipească strîns unul de altul?
ERA ziua fericită a nunţii lor. Şi ea a avut loc în paradis. Ce putea fi mai îmbucurător? Iehova l-a făcut pe Adam să cadă într-un somn adînc. Apoi Dumnezeu a luat una din coastele omului, a închis rana şi a folosit coasta pentru alcătuirea primei femei.
2 Cînd i-a fost adusă lui Adam acea ajutoare şi completare frumoasă şi perfectă, acesta a fost încîntat, dar nu încît să rămînă fără grai. El a fost atît de mişcat încît a izbucnit într-un limbaj poetic, zicînd: „Aceasta, în sfîrşit, este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta se va numi femeie, deoarece ea a fost luată din bărbat“ (Gen. 2:20–23). Nu ni s-a relatat cum s-a simţit femeia în ziua nunţii, deşi mai tîrziu s-a spus despre soţia imperfectă şi păcătoasă: „Dorinţa ta se va îndrepta spre soţul tău“ (Gen. 3:16). Astfel, cu siguranţă, cînd era perfectă, prima femeie, Eva, trebuie să fi fost încîntată de tovarăşul ei. Deoarece ea fusese luată chiar din corpul bărbătului, ei aveau să se alipească strîns unul de altul. După cum se exprimă Dumnezeu: „Îată de ce va lăsa omul pe tatăl şi pe mama să şi va trebui să se alipească strîns de soţia sa şi ei vor trebui să devină o singură carne.“ — Gen. 2:24; Mat. 19:4, 5.
3. De ce nu era căsătoria un simplu aranjament formal lipsit de afectivitate?
3 Căsătoria instituită de Creator în grădina Eden, era destinată să fie o uniune cu caracter permanent. Ea asigura întovărăşirea şi ajutorul reciproc, iar scopul ei de bază — reproducerea şi creşterea membrilor familiei umane — era o perspectivă minunată (Gen. 1:27, 28; Mat. 19:6–9). Dar căsătoria nu trebuia să fie doar un simplu aranjament formal, lipsit de afectivitate. Oamenii au fost creaţi cu capacitatea de a exprima iubire — în cazul căsniciei o afecţiune profundă faţă de persoana de sex opus, afecţiune care constituie stimulul afectiv către unitate conjugală precum şi ataşamentul cald care întăreşte familia.
4. Avînd în vedere problemele conjugale de azi, ce întrebări s-ar putea naşte cu privire la iubire şi căsnicie?
4 Căsătoria în paradis poate părea un lucru total idealist astăzi. La urma urmei, în societatea umană imperfectă multe familii se dezintegrează. Adesea afecţiunea naturală intră în declin iar legăturile conjugale se întrerup. De aceea cineva s-ar putea întreba: „Este oare cu adevărat posibilă o iubire profundă şi durabilă între cei care sînt uniţi prin căsătorie? Sau este o naivitate să crezi că dragostea şi respectul reciproc pot să dureze îndelung?
„IUBIREA E TARE CA MOARTEA“
5. Pe scurt, care este conţinutul „Cîntării cîntărilor“ şi ce ne arată această carte a Bibliei cu privire la iubirea dintre un bărbat şi o femeie?
5 Iubirea adevărată dintre un bărbat şi o femeie poate fi foarte puternică, statornică, neclintită. Lucrul acesta a fost bine ilustrat într-o carte poetică din Sfintele Scripturi, scrisă cu circa trei mii de ani în urmă, de către înţeleptul Solomon, rege al lui Israel. Întitulată „Cîntarea cîntărilor,“ cartea povesteşte despre iubirea neclintită care a existat între un păstor şi o fată de la ţară dintr-un sat numit Sunem. Acest „excelent cîntec“ ne dezvăluie, de asemenea, că în ciuda strălucirii şi a bogăţiilor sale, regele nu a reuşit să cîştige iubirea acelei frumoase Sunamite. — Cînt. 1:1–14;8:4.
6. De ce „Cîntarea cîntărilor“ este o încurajare pentru membrii adunării născute de spirit, sau a „miresei“ lui Cristos?
6 Acest „excelent cîntec“ înfăţişează frumuseţea iubirii constante şi durabile. Această iubire neclintită se reflectă în relaţia lui Isus Cristos cu mireasa lui sau cu adunarea născută de spirit (Efes. 5:25–32; Apoc. 21:2, 9). De aceea, Cîntarea cîntărilor poate încuraja mult pe cei care se recunosc că fac parte din „mireasă,“ în sensul de a rămîne fideli Mirelui lor ceresc (2 Cor. 11:2). Această carte inspirată ‘vorbeşte abundent’ despre afecţiunea curată care poate exista între un bărbat şi o femeie cu frică de Dumnezeu.
7. Ce factori trebuie să ia în consideraţie persoanele necăsătorite, consacrate lui Iehova, atunci cînd îşi caută un tovarăş de căsătorie?
7 Să explificăm: „Cintarea cîntărilor“ arată clar că nu putem nutri faţă de oricine o iubire sentimentală sau romantică. De exemplu, Sunamita n-a simţit nici o atracţie pentru regele Solomon şi a spus: „V-am pus să juraţi, o, fete ale Ierusalimului, pe gazelele sau pe căprioarele cîmpului, să nu încercaţi să treziţi sau să stîrniţi dragostea în mine pînă cînd nu se simte ea înclinată“ (Cînt. 2:7; 3:5). Cît de înţelept este ca o persoană necăsătorită să aştepte răbdătoare apariţia unei persoane de care să se lege printr-o iubirea reciprocă autentică! Iar în ce-i priveşte pe cei care îi sînt devotaţi lui Iehova, viitorul tovarăş de căsătorie să fie tot la fel o persoană consacrată şi fidelă faţă de Dumnezeu (Deut. 7:3, 4; Ezra 9:1-15; 1 Cor. 7:39). Atunci închinarea la Iehova va fi de cea mai mare importanţă pentru ambii parteneri. Ei vor putea fi în stare să înfrunte împreună viaţa în unitate conjugală şi spirituală, fără de care ar exista un gol trist.
8. Cum a dovedit Sunamita că era ca un zid şi nu ca o uşă?
8 Însă înainte de a te căsători cu un frate sau o soră de credinţă, persoana care doreşte să obţină aprobarea divină trebuie să îşi păstreze castitatea. Fraţii fecioarei sunamite erau preocupaţi de curăţenia ei, chiar de cînd ea era foarte tînără. În anii timpurii, unul din fraţii fetei spusese despre ea: „Noi avem o surioară care nu are sîni deloc. Ce vom face pentru sora noastră în ziua în care ea va fi cerută (în căsătorie)?“ Un alt frate a răspuns: „În caz că va fi un zid, vom construi pe el un bastion de argint; dar dacă va fi o uşă, o vom baricada cu scînduri de cedru.“ Regele Solomon a căutat să cîştige afecţiunea Sunamitei dar ea nu s-a arătat a fi nestatornică în dragoste şi curăţenie, ca o uşă batantă care trebuia să fie închisă pentru a o împiedica să se deschidă la o persoană nedorită sau nesănătoasă. Ea n-a cedat în faţa atracţiilor unui rege, ci a rămas ca un zid în faţa tentaţiilor materiale, dovedindu–şi valoarea morală şi putînd acum să fie recunoscută ca femeie matură cu principii virtuoase (Cînt. 8:8–10). Un excelent exemplu pentru femeile necăsătorite şi cu frică de Dumnezeu din zilele noastre!
9. Cum era privită Sunamita de către păstorul care o iubea?
9 Umila Sunamita era retrasă, dar în ochii păstorului care o iubea ea era o persoană deosebită. „Nu sînt decît un şofran dintr-o cîmpie de coastă, [nu sînt decît] un crin din şesuri,“ spunea ea. Dar nu tot aşa era pentru păstor, care i-a replicat: „Ca un crin printre buruieni spinoase, tot aşa este şi însoţitoarea printre fiice!“ (Cînt. 2:1, 2). Aceasta nu era o simplă pasiune oarbă. Fata îi slujea lui Iehova, era pricepută şi plăcută la privire şi avea multe calităţi care vorbeau în favoarea ei. Citind aceste lucruri, nu găsim oare că există aici recomandarea ca fetele creştine necăsătorite să înveţe să poarte răspunderile ce revin femeilor în timp ce, pe de altă parte, se străduiesc să–şi îmbogăţească calităţile spirituale?
10. Cum îl aprecia Sunamita pe păstor?
10 Dar fiţi atenţi la modul în care Sunamita îl aprecia pe păstor: „Ca un măr între copacii pădurii,“ spunea ea, aşa este şi iubitul meu printre flăcăi [fii]“ (Cînt. 2:3). El nu era, deci, un copac ca oricare altul din pădure. Păstorul era consacrat lui Iehova, avea trăsături şi talente care erau plăcute şi, fără îndoială, trebuie să fi fost un tînăr cu înclinaţii spirituale (Compară cu 1 Cor. 2:6–16). Da, pentru frumoasa Sunamita el era „ca un măr printre copacii pădurii.“ N-ar trebui oare ca un creştin necăsătorit să depună eforturi astfel încît într-o bună zi să fie privit şi el în felul acesta de către iubita sa?
11. În concordanţă cu cuvintele Sunamitei, prin ce se aseamănă dragostea veritabilă cu moartea şi cu şeolul?
11 Nu există nici o îndoială că ceea ce au simţit Sunamita şi tînărul păstor unul pentru altul era o iubire din tot sufletul. Desigur că fata se exprima corect atunci cînd se adresa păstorului adorat: „Tune-mă ca sigiliu pe inima ta, ca sigiliu pe braţul tău căci iubirea e la fel de tare ca moarte, persistenţa în devotament exclusiv este la fel de neînduplecată ca şeolul. Flăcările ei sînt ca flăcările unui foc flacăra lui Iah [Iehova]. Nici chiar o mulţime de ape nu sînt în stare să stingă iubirea, nici rîurile nu o pot duce cu ele. Dacă un om [ca Solomon] ar da toate lucrurile de preţ din casa sa pentru iubire, oamenii l-ar dispreţui, fără îndoială“ (Cînt. 8:6, 7). Cît este de adevărat! Iubirea nu poate fi cumpărată cu lucruri materiale. Dar iubirea veritabilă este la fel de tare ca şi moartea, care categoric cere viaţa omenirii condamnate. Da, în stăruinţa ei în devotament exclusiv, o asemenea iubire este neînduplecată tot aşa cum şi şeolul sau groapa generală cere trupurile la care are dreptul. Dar ce se poate spune despre „flacăra lui Iah“? Un savant în domeniul Bibliei spunea odată „flăcările iubirii aprinse în inima omului sînt aprinse de Iehova,“ Dumnezeul iubirii care a plantat această superbă capacitate în oameni (1 Ioan 4:8). Într-adevăr, dragostea adevărată este neînduplecată, fidelă, de durată (Compară cu 1 Cor. 13:8). Cît de înţelept este ca cei care intenţionează să se căsătorească să aştepte şi să lucreze pentru „o iubire la fel de tare ca moartea!“
CUM CREŞTE IUBIREA?
12. Care sînt, pe parcursul vieţii, momentele sau cauzele care fac ca iubirea dintre soţ şi soţie să crească?
12 Însă iubirea poate să crească din ce în ce, pe măsură ce legăturile dintre soţoşi soţie se consolidează. La vîrsta matură de 40 de ani Isaac nu era un copilandru amorezat nebuneşte cînd a luat de soţie nu o fetiţă, ci pe „tînăra femeie“ Rebeca. Şi ni se relatează că el „s-a îndrăgostit de ea“ (Gen. 24:57–67). Pa măsură ce anii trec, partenerii dintr-o căsătorie făcută în faţa lui Dumnezeu, îşi împărtăşesc lucruri spirituale. Ei înfruntă uniţi încercările şi problemele vieţii. Strădaniile lor comune făuresc amintiri scumpe care îi apropie şi mai mult unul de celălalt. Chiar şi lucruri simple — poate unele conversaţii plăcute pe care le au în timp ce străbat împreună codrii şi cîmpii — se înscriu în memorie. Ei bine, nu tînjea oare frumoasa Sunamită să hoinărească peste munţi şi văi împreună cu păstorul ei (Cînt. 2:8–14)? Şi, odată căsătoriţi, foarte probabil că ei au făcut asta de multe ori.
13. Ce motive are soţul să iubească „soţie pricepută“?
13 Dar, desigur, dragostea creşte şi din alte motive, bine întemeiate: „O soţie pricepută este o coroană pentru posesorul ei,“ adică pentru soţul ei care cu siguranţă are motive s-o iubească (Prov. 12:4). Potrivit cuvintelor regelui Lemuel (probabil Solomon), o „soţie pricepută“ este mai preţioasă decît cele mai valoroase podoabe lucrate din corali viu coloraţi. Ea este demnă de încredere şi-l răsplăteşte pe soţul ei „cu bine, nu cu rău, toate zilele vieţii ei“ (Prov. 31:1, 10–12). Cu mîini harnice ea poate lucra îmbrăcăminte călduroasă pentru familia ei (Prov. 31:13, 19, 21–24). De asemenea, ea este conştiincioasă cînd se îngrijeşte ca în gospodăria ei să se găsească hrană sănătoasă (vers. 16–18, 27). O asemenea femeie vorbeşte cu bunătate, este generoasă şi practică binele chiar şi faţă de cei care nu fac parte din familia ei (vers. 20, 26). Astfel chiar dacă frumuseţea fizică a soţiei temătoare de Dumnezeu mai pierde din strălucire în trecerea anilor, frumuseţea ei interioară sporeşte şi se face îndrăgită de cei dragi ai ei. „Dezmierdările pot fi false iar frumuseţea poate fi deşartă,“ observă Lemuel, „dar femeia care se teme de Iehova este cea care–şi primeşte lauda.“ — Prov. 31:30; 1 Petr. 3:3, 4.
14. Care sînt trăsăturile unui soţ cu frică de Dumnezeu şi care îşi determină astfel soţia creştină să–i poarte respect adînc?
14 Pe de altă parte, soţul cu frică de Dumnezeu îşi îndeplineşte cu prisosinţă îndatoririle de cap, dar nu în mod tiranic (Gen. 3:16; Maleahi 2:14–16; 1 Cor. 11:3). El îşi iubeşte soţia şi dovedeşte lucrul acesta în diferite feluri. De exemplu, nu se înfurie pe ea (Col. 3:19). El lucrează din răsputeri pentru a procura hrana fizică şi spirituală pentru soţia sa şi pentru celelalte rude din gospodăria sa (1 Tim. 5:8). Bineînţeles, soţul cu frică de Dumnezeu manifestă faţă de soţia sa acelaşi fel de iubire pe care îl arată Isus Cristos faţă de adunarea sa (Efes. 5:25–32). Care este soţia creştină care n-ar purta un respect adînc faţă de un asemenea soţ?
15. Respectînd normele biblice referitoare la familie, ce fel de relaţii vor exista între soţ şi soţie?
15 Pentru a respecta aceste norme care au fost menţionate, este necesar un efort susţinut, aplicarea învăţăturii din Scripturi şi ajutor cerut prin rugăciune de la Iehova. Dar în climatul familial creat în modul amintit, cu siguranţă că iubirea va creşte. În aceste condiţii, soţul nu va fi nevoit să pretindă respect. El va veni de la sine din partea soţiei care este tratată corespunzător şi care are preocupări spirituale. Nici ea nu va fi nevoită să se plîngă: „Tu nu mă iubeşti“! Care este soţul creştin care să nu iubească o soţie pricepută şi cu frică de Dumnezeu? (Puneţi în contrast Jud. 14:15–17 şi Rut 3:11). Într-o asemenea gospodărie în care fiecare dintre parteneri îşi îndeplineşte partea sa corespunzător Scripturilor, nu va fi greu să se ţină seama de sfatul apostolului: „Fiecare din voi [soţi] în parte să–şi iubească soţia ca pe el însuşi. Pe de altă parte, soţia să aibă un respect adînc faţă de soţul ei.“ — Efes. 5:33.
„BUCURĂ–TE CU SOŢIA TINEREŢII TALE“
16. În ce fel îndeamnă Prov. cap. 5 la fidelitate faţă de partenerul de căsătorie?
16 Căsătoria a avut ca scop să aducă bucurie oamenilor. Dar ca cineva să se bucure de aceasta şi ca iubirea conjugală să dureze, trebuie să existe fidelitate faţă de partenerul respectiv. Într-un limbaj figurativ, Scripturile folosesc expresia „sursă de apă“ pentru a semnifica, satisfacţia sexuală, ceva care nu trebuie căutat în afara căsătoriei. Bineînţeles, iubirea dintre soţ şi soţie include în mod normal relaţii conjugale, dar tot ceea ce provine dinafara uniunii conjugale trebuie exclus din relaţiile intime. I se spune soţului în mod corespunzător: „Bea apă din propria ta cisternă . . . Să–ţi fie împrăştiate izvoarele afară din casă? . . . Să se dovedească a fi numai pentru tine şi nu pentru cei care–ţi sînt străini. Să fie dovedit că sursa ta de apă este binecuvîntată şi să te bucuri cu soţia tinereţii tale, o căprioară frumoasă şi o încîntătoare capră de munte (poate că se face aluzie la faptul că este plina de graţie) . . . Avînd dragostea ei, să fii într-un permanent extaz.“ — Prov. 5:15–23; 7:6–23).
17. Ce efect va avea asupra celor legaţi prin căsătorie o consideraţie afectuoasă reciprocă?
17 Cei care sînt uniţi în căsătorie sînt obligaţi de Scripturi să–şi îndeplinească reciproc obligaţiile matrimoniale. Aceasta este o modalitate de a exprima iubirea profundă, iar cînd ea este rezultatul firesc al afecţiunii sincere în cadrul legăturii de căsătorie, s-ar putea asemăna cu un tablou frumos. Cît de vital este, deci, ca partenerii credincioşi să evite să distrugă peisajul, ocolind practicile care deobicei murdăresc patul conjugal (Evr. 13:4)! O consideraţie afectuoasă reciprocă în acest probleme intime îi va ajuta pe soţi să prevină o ruptură dureroasă a căsătoriei şi va servi ca protecţie împotriva căderii în imoralitate. — 1 Cor. 7:1–5.
18. Căutînd să satisfacă necesităţile afective şi cele legate de acestea ale soţiei sale, ce trebuie să ştie soţul credincios?
18 Astfel, soţul credincios va căuta cu grijă să satisfacă necesităţile afective şi cele legate de acestea, dar în limita corespunzătoare unei persoane care are spiritul lui Dumnezeu şi manifestă una din roadele lui: stăpînirea de sine (Gal. 5:22, 23). Luînd în considerare imperfecţiunea ei fizică şi biologică, aşa cum a făcut Dumnezeu prin Legea dată lui Israel, soţul creştin va acţiona „în conformitate cu cunoştinţa,“ acordînd soţiei sale „cinste ca unui vas mai slab, feminin.“ — Lev. 18:19; 20:18; 1 Petr. 3:7.
19. (a) În ce mediu de familie trebuie crescuţi copiii pentru a avea binecuvîntare? (b) Ce fel de disciplină necesită copiii?
19 Cu timpul, legătura matrimonială poate aduce copii, „o moştenire de la Iehova“ (Ps. 127:3). Este o binecuvîntare cînd ei sînt crescuţi într-un mediu familiar marcat de dragostea puternică dintre părinţii lor şi consideraţie înaltă faţă de lucrurile spirituale. Este adevărat că tinerii vor avea nevoie de sfaturi şi de corijare, dar „Cel care îşi iubeşte (copilul) este cel care îl creşte în disciplină“ (Prov. 13:24). Vor rezulta mari foloase atunci cînd disciplina părintească întemeiată pe Biblie va fi administrată în mod iubitor.
IMITAŢI EXEMPLUL DE DEVOTAMENT EXCLUSIV AL SUNAMITEI
20. A cui iubire şi devotament este mai presus de iubirea dintre orice bărbat şi femeie?
20 Iubirea Sunamitei faţă de păstorul ei era „la fel de tare ca moartea,“ iar astăzi iubirea persoanelor căsătorite, care se tem de Dumnezeu, poate fi la fel de profundă. Dar acea fecioară a mai spus: „Persistenţa în devotament exclusiv este la fel de neînduplecată ca şeolul“ (Cînt. 8:6). Iubirea lui Isus faţă de corpul continuatorilor săi unşi o depăşeşte pe aceea care există între orice bărbat şi femeie, iar devotamentul acelei adunări faţă de Cristos este la fel de neînduplecat ca şeolul. Totuşi Isus a murit din iubire nu numai faţă de cei care vor deveni „mireasa“ sa cerească, ci şi faţă de „celelalte oi“ ale sale, reprezentate acum de o „mare mulţime“ care are perspectiva binecuvîntată de a trăi veşnic pe pămînt. — Ioan 10:16; Apoc. 7:9.
21. (a) Ce exemplu semnificativ a dat Sunamita? (b) Ce foloase tragem dacă medităm la ceea ce a făcut Isus pentru noi?
21 Pentru toţi aceşti slujitori ai lui Iehova, Sunamita a dat un exemplu deosebit de semnificativ cu privire la devotamentul exclusiv. Meditînd la ceea ce Isus a făcut pentru noi prin jertfa sa de răscumpărare şi reflectînd la manifestările de iubire şi la promisiunile sale, iubirea noastră faţă de el creşte. Ea, la rîndul ei, ne protejează de scopurile agoiste, materialiste, nespirituale. De asemenea, ea întăreşte legătura noastră cu Iehova; Dumnezeul care le-a dat oamenilor posibilitatea de-a avea „o iubire la fel de tare ca moartea.“
[Legenda ilustraţiei de la pagina 22]
Destinaţia dată de către Creator căsătoriei era ca să fie o unire cu caracter permanent
[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]
Iubirea autentică dintre un bărbat şi o femeie poate fi extrem de puternică
[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]
„Iar el s-a îndrăgostit de ea“