Capitolul douăzeci şi cinci

O rugăciune de căinţă

Isaia 63:15–64:12

 1, 2. a) Care este scopul disciplinării divine? b) Ce alegere au avut de făcut evreii după ce au fost disciplinaţi de Iehova?

DISTRUGEREA Ierusalimului şi a templului în 607 î.e.n. a fost o măsură disciplinară din partea lui Iehova, o expresie a dezaprobării sale totale. Naţiunea neascultătoare a lui Iuda merita să primească această pedeapsă severă. Totuşi, Iehova nu voia ca evreii să fie exterminaţi. Apostolul Pavel a făcut aluzie la scopul cu care disciplinează Iehova când a spus: „Este adevărat, nici o disciplinare nu pare pentru moment să fie o bucurie, ci o mâhnire; mai târziu însă, produce în cei care au fost instruiţi de ea un rod paşnic, adică dreptatea“. — Evrei 12:11.

² Cum aveau să reacţioneze evreii la această pedeapsă severă? Aveau să fie ostili disciplinării din partea lui Iehova (Psalmul 50:16, 17)? Sau aveau să o accepte ca pe o instruire? Urmau ei să se căiască şi să fie vindecaţi (Isaia 57:18; Ezechiel 18:23)? Profeţia lui Isaia sugerează că, dintre foştii locuitori ai lui Iuda, cel puţin o mică parte aveau să răspundă favorabil la disciplinare. În ultimele versete ale capitolului 63 şi în capitolul 64, naţiunea lui Iuda este prezentată ca un popor penitent, care se apropie de Iehova adresându-i implorări fierbinţi. Profetul Isaia rosteşte o rugăciune de căinţă în numele conaţionalilor săi care urmează să meargă în exil. În rugăciunea sa, el vorbeşte despre evenimente care urmează să aibă loc ca şi cum acestea s-ar desfăşura sub ochii lui.

Un tată plin de compasiune

 3. a) Cum este preamărit Iehova în rugăciunea profetică a lui Isaia? b) Cum arată rugăciunea lui Daniel că în rugăciunea profetică a lui Isaia sunt exprimate cu adevărat gândurile evreilor penitenţi aflaţi în Babilon (vezi chenarul de la pagina 362)?

³ Isaia se roagă lui Iehova astfel: „Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea sfântă şi din slava Ta“. Profetul vorbeşte despre cerurile spirituale, unde locuiesc Iehova şi creaturile sale spirituale. Dând glas gândurilor evreilor exilaţi, Isaia continuă: „Unde este zelul şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine!“ (Isaia 63:15). Iehova şi-a retras puterea şi îşi ţine sub control sentimentele profunde — „fiorul inimii [sale] şi îndurările“ sale — faţă de poporul său. Cu toate acestea, Iehova este „Tatăl“ naţiunii iudaice. Avraam şi Israel (Iacob) au fost strămoşii acestei naţiuni, dar, dacă ar fi readuşi la viaţă, mai mult ca sigur că ei i-ar respinge pe urmaşii lor apostaţi. Însă Iehova are mai multă compasiune (Psalmul 27:10). Isaia spune plin de recunoştinţă: „Tu, o, Iehova, eşti Tatăl nostru. Răscumpărătorul nostru de demult este numele tău“. — Isaia 63:16, NW.

 4, 5. a) În ce sens i-a făcut Iehova pe evrei să rătăcească de la căile lui? b) Ce fel de închinare vrea Iehova?

⁴ Isaia adresează în continuare o rugăminte sinceră: „Pentru ce, DOAMNE, ne-ai făcut să rătăcim de la căile Tale şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale!“ (Isaia 63:17). Isaia se roagă ca Iehova să-şi îndrepte din nou atenţia spre slujitorii săi. Dar în ce sens i-a făcut Iehova pe evrei ‘să rătăcească’ de la căile Lui? Este Iehova răspunzător de îndărătnicia din inima lor care i-a făcut să nu se mai teamă deloc de el? Nu, însă el o permite, iar în disperarea lor, evreii se plâng că Iehova i-a lăsat să facă ce vor (Exodul 4:21; Neemia 9:16). Ei cred că era mai bine ca Iehova să fi intervenit şi să-i fi împiedicat să facă rău.

⁵ Bineînţeles, Iehova nu tratează cu oamenii în felul acesta. Noi am fost creaţi cu voinţă liberă, iar Iehova ne lasă să hotărâm singuri dacă vrem sau nu să ascultăm de el (Deuteronomul 30:15–19). Iehova vrea o închinare care izvorăşte dintr-o inimă şi dintr-o minte impulsionate de o iubire sinceră. De aceea, el le-a permis evreilor să-şi folosească liberul arbitru, chiar dacă lucrul acesta a însemnat răzvrătire împotriva lui. În acest sens le-a împietrit el inima. — 2 Cronici 36:14–21.

 6, 7. a) Ce îi aşteaptă pe evreii care părăsesc calea lui Iehova? b) Ce dorinţă deşartă este exprimată, dar la ce nu au nici un motiv să se aştepte evreii?

⁶ Care au fost consecinţele? Isaia spune în sens profetic: „Poporul Tău cel sfânt n-a stăpânit ţara decât puţin timp; vrăjmaşii noştri au călcat în picioare locaşul Tău cel sfânt [sanctuarul tău, NW]. Am ajuns ca cei peste care niciodată n-ai stăpânit Tu şi care niciodată n-au fost chemaţi cu Numele Tău“ (Isaia 63:18, 19). Poporul lui Iehova a stăpânit un timp sanctuarul lui Dumnezeu. Apoi, Iehova a permis ca templul să fie distrus, iar poporul său să meargă în exil. Acestea s-au întâmplat ca şi cum nu ar fi existat nici un legământ între el şi urmaşii lui Avraam şi ca şi cum aceştia nu ar fi fost chemaţi cu numele lui. Ajunşi captivi în Babilon, evreii au strigat cu disperare: „O! de ai despica cerurile şi Te-ai coborî, munţii s-ar topi înaintea Ta, ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot, ca să facă Numele Tău cunoscut vrăjmaşilor Tăi, pentru ca popoarele să tremure de prezenţa Ta!“ (Isaia 64:1, 2). Iehova are putere să salveze. Cu siguranţă, el ar fi putut să se coboare ca să lupte pentru poporul lui, despicând sistemele de guvernare asemănătoare unor ceruri şi zdrobind imperiile asemănătoare unor munţi. Iehova şi-ar fi putut face cunoscut numele arătând zelul mistuitor pe care îl are pentru poporul său.

⁷ Iehova a făcut în trecut acest lucru. Isaia relatează: „Când ai făcut lucruri înspăimântătoare la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât şi munţii s-au zguduit înaintea Ta“ (Isaia 64:3). Aceste acte măreţe au fost dovezi ale puterii şi divinităţii lui Iehova. Cu toate acestea, evreii infideli din zilele lui Isaia nu au nici un motiv să se aştepte ca Iehova să acţioneze în felul acesta în folosul lor.

Numai Iehova poate salva

 8. a) Prin ce se deosebeşte Iehova de dumnezeii falşi ai naţiunilor? b) De ce nu-şi salvează Iehova poporul, chiar dacă poate să facă lucrul acesta? c) Cum citează şi aplică Pavel Isaia 64:4 (vezi chenarul de la pagina 366)?

⁸ Dumnezeii falşi nu înfăptuiesc acte puternice de salvare pentru închinătorii lor. Isaia scrie: „Cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei care aşteaptă totul de la El. Tu ieşi înaintea celor care împlinesc cu bucurie dreptatea, celor care îşi amintesc de Tine în căile Tale“ (Isaia 64:4, 5a). Numai Iehova este „răsplătitorul celor care îl caută stăruitor“ (Evrei 11:6). El îi ocroteşte pe cei ce fac ce este drept şi pe cei ce îşi aduc aminte de el (Isaia 30:18). Dar au acţionat evreii în felul acesta? Nu, nicidecum. Isaia îi spune lui Iehova: „Iată, Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: în căile Tale este veşnicie şi noi vom fi mântuiţi“ (Isaia 64:5b). Deoarece poporul lui Dumnezeu a continuat să facă ce este rău, Iehova nu are nici un motiv să-şi reţină indignarea şi să intervină pentru a-l salva.

 9. Ce pot spera evreii care se căiesc, şi ce putem învăţa de aici?

⁹ Evreii nu pot şterge trecutul, dar, dacă se căiesc şi se întorc la închinarea pură, ei pot spera că vor fi iertaţi şi binecuvântaţi în viitor. Iehova îi va răsplăti pe cei ce se căiesc, eliberându-i, la timpul stabilit de el, din captivitatea babiloniană. Totuşi, ei trebuie să aibă răbdare. Chiar dacă se căiesc, Iehova nu-şi va schimba calendarul. Totuşi, dacă rămân vigilenţi şi acţionează potrivit voinţei lui Iehova, ei primesc asigurarea că vor fi în cele din urmă eliberaţi. În mod asemănător, creştinii de astăzi îl aşteaptă cu răbdare pe Iehova (2 Petru 3:11, 12). Noi acordăm atenţie cuvintelor apostolului Pavel, care a spus: „Să nu renunţăm . . . să facem ce este excelent, căci la timpul cuvenit vom secera, dacă nu ne extenuăm“. — Galateni 6:9.

10. Ce mărturiseşte Isaia cu toată sinceritatea în rugăciunea sa?

¹⁰ Rugăciunea profetică a lui Isaia este mai mult decât o mărturisire formală a păcatului. Ea este o recunoaştere sinceră a faptului că naţiunea nu se poate salva singură. Profetul spune: „Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul“ (Isaia 64:6). Probabil că la sfârşitul exilului, evreii penitenţi renunţaseră la practicile apostate, se întorseseră la Iehova şi practicau ce este drept. Dar ei erau în continuare imperfecţi. În ce priveşte răscumpărarea păcatelor, faptele lor bune, deşi lăudabile, erau la fel ca nişte haine mânjite. Iertarea pe care o acordă Iehova este un dar nemeritat, care are la bază îndurarea sa. Ea nu poate fi câştigată de oameni prin forţele lor proprii. — Romani 3:23, 24.

11. a) În ce stare spirituală nesănătoasă se aflau majoritatea evreilor exilaţi, şi care putea fi cauza? b) Cine sunt cei ce au fost exemple de credinţă excelente în perioada exilului?

¹¹ Ce vede Isaia în timp ce priveşte în viitor? Profetul se roagă astfel: „Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta şi ne faci să ne topim din cauza nelegiuirilor noastre“ (Isaia 64:7). Starea spirituală a naţiunii era jalnică. Poporul nu mai folosea în rugăciune numele lui Dumnezeu. Deşi nu se mai făceau vinovaţi de idolatrie, care este un păcat grav, se pare că evreii neglijau închinarea la Iehova şi nu era nimeni „care să se trezească şi să se alipească“ de Iehova. Este clar că ei nu aveau relaţii strânse cu Creatorul lor. Probabil că unii se simţeau nedemni să-i vorbească lui Iehova în rugăciune. Alţii îşi vedeau de activităţile lor zilnice şi nu se mai gândeau la Iehova. Dar existau şi exilaţi asemenea lui Daniel, Hanania, Mişael, Azaria şi Ezechiel, care au fost exemple remarcabile de credinţă (Evrei 11:33, 34). Spre sfârşitul celor 70 de ani de exil, bărbaţi ca: Hagai, Zaharia, Zorobabel şi marele preot Iosua au luat cu promptitudine iniţiativa de a chema numele lui Iehova. Însă se pare că în rugăciunea sa profetică, Isaia descrie starea majorităţii exilaţilor.

„Ascultarea face mai mult decât jertfele“

12. Cum exprimă Isaia dorinţa evreilor penitenţi de a-şi schimba conduita?

¹² Evreii penitenţi vor să se schimbe. Isaia se roagă în numele lor lui Iehova: „Acum, DOAMNE, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu olarul nostru, suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale“ (Isaia 64:8). Prin aceste cuvinte este recunoscută din nou autoritatea lui Iehova ca Tată sau ca Dătător al vieţii (Iov 10:9). Evreii care se căiesc sunt asemănaţi cu lutul care poate fi modelat. În sens figurat, cei ce acceptă disciplinarea din partea lui Iehova pot fi modelaţi în armonie cu principiile lui Dumnezeu. Dar lucrul acesta este posibil numai dacă Iehova, Olarul, acordă iertare. De aceea, Isaia i se adresează de două ori pentru a-i aduce aminte că evreii sunt poporul lui: „Nu Te mânia prea mult, DOAMNE, şi nu-Ţi aduce aminte pentru totdeauna de nelegiuire! Iată, priveşte, Te rugăm, căci toţi suntem poporul Tău“. — Isaia 64:9.

13. În ce stare s-a aflat ţara lui Israel cât timp poporul lui Dumnezeu s-a aflat în exil?

¹³ În timpul exilului, evreii au avut de suferit nu numai din cauza captivităţii într-o ţară păgână. Starea jalnică în care se aflau Ierusalimul şi templul a adus oprobriu asupra lor şi a Dumnezeului lor. În rugăciunea de căinţă a lui Isaia sunt menţionate o serie de lucruri care au adus acest oprobriu: „Cetăţile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul o ruină! Casa noastră cea sfântă şi frumoasă, în care părinţii noştri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor şi tot ce aveam mai scump a fost pustiit“. — Isaia 64:10, 11.

14. a) Ce avertisment a dat Iehova cu privire la situaţia care exista atunci? b) Deşi Iehova găsea plăcere în templul său şi în jertfele care se aduceau acolo, ce era mai important?

¹⁴ Bineînţeles, Iehova ştia foarte bine care era situaţia în ţara strămoşească a evreilor. Cu aproximativ 420 de ani înainte de distrugerea Ierusalimului, el i-a avertizat pe evrei că, dacă nu vor asculta de poruncile lui şi le vor sluji altor dumnezei, el îi ‘va tăia de pe faţa pământului’, iar splendidul templu ‘va deveni mormane de dărâmături’ (1 Împăraţi 9:6–9, NW). Într-adevăr, Iehova a găsit plăcere în ţara pe care i-o dăduse poporului său, în templul impunător care fusese construit în onoarea sa şi în jertfele care i se aduceau. Însă loialitatea şi ascultarea sunt mai importante decât lucrurile materiale, mai importante chiar şi decât jertfele. Profetul Samuel i-a spus, pe bună dreptate, regelui Saul: „Îi plac DOMNULUI mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul DOMNULUI? Iată, ascultarea face mai mult decât jertfele şi luarea aminte mai mult decât grăsimea berbecilor“. — 1 Samuel 15:22.

15. a) Ce rugăminte îi adresează Isaia în mod profetic lui Iehova, şi ce răspuns primeşte el? b) Ce evenimente au dus la respingerea definitivă a Israelului ca naţiune de către Iehova?

¹⁵ Cu toate acestea, poate să privească Dumnezeu la nenorocirea poporului său penitent fără să-i fie milă de el? Cu această întrebare încheie Isaia rugăciunea lui profetică. El imploră în numele evreilor exilaţi: „După toate acestea, Te vei opri Tu, DOAMNE? Vei tăcea Tu oare şi ne vei întrista peste măsură de mult?“ (Isaia 64:12). Faptele au demonstrat că Iehova i-a iertat cu adevărat pe evrei, iar în 537 î.e.n. i-a adus înapoi în ţara lor pentru ca ei să restabilească închinarea pură (Ioel 2:13). Secole mai târziu însă, Ierusalimul şi templul au fost distruse din nou, iar naţiunea de legământ a lui Dumnezeu a fost respinsă în cele din urmă de el. Din ce cauză? Deoarece poporul lui Iehova nu a mai respectat poruncile lui şi l-a respins pe Mesia (Ioan 1:11; 3:19, 20). Ca urmare a acestui fapt, Iehova a înlocuit Israelul cu o nouă naţiune, cu o naţiune spirituală, şi anume „Israelul lui Dumnezeu“. — Galateni 6:16; 1 Petru 2:9.

Iehova, „Ascultătorul rugăciunii“

16. Ce învăţăm din Biblie despre iertarea acordată de Iehova?

¹⁶ Din ce i s-a întâmplat Israelului se desprind învăţăminte importante. Am văzut că Iehova este ‘bun şi gata să ierte’ (Psalmul 86:5). Deoarece suntem creaturi imperfecte, salvarea noastră depinde de îndurarea şi de iertarea sa. Indiferent ce lucrări am face, noi nu putem obţine aceste binecuvântări. Totuşi, Iehova nu acordă iertare în mod necondiţionat. Numai cei ce se căiesc de păcatele lor şi se întorc de la conduita lor greşită pot fi iertaţi de Dumnezeu. — Faptele 3:19.

17, 18. a) De unde ştim că Iehova este sincer interesat de gândurile şi sentimentele noastre? b) De ce are Iehova răbdare cu oamenii păcătoşi?

¹⁷ De asemenea, am aflat că Iehova arată un interes viu faţă de gândurile şi sentimentele noastre atunci când i le facem cunoscute în rugăciune. El este „Ascultătorul rugăciunii“ (Psalmul 65:2, 3, NW). Apostolul Petru ne dă următoarea asigurare: „Ochii lui Iehova sunt peste cei drepţi, iar urechile lui la implorarea lor“ (1 Petru 3:12). Am învăţat că într-o rugăciune de căinţă trebuie mărturisite cu sinceritate păcatele (Proverbele 28:13). Lucrul acesta nu înseamnă însă că putem abuza de îndurarea lui Dumnezeu. Biblia îi avertizează pe creştini ‘să nu accepte bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu şi să-i rateze scopul’. — 2 Corinteni 6:1.

¹⁸ Acum înţelegem de ce a avut răbdare Dumnezeu cu poporul său păcătos. Apostolul Petru a explicat că Iehova are răbdare „deoarece nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“ (2 Petru 3:9). Însă cei ce abuzează încontinuu de răbdarea lui Dumnezeu vor fi în cele din urmă pedepsiţi. Iată ce citim în legătură cu lucrul acesta: „[Iehova] îi va da fiecăruia potrivit lucrărilor lui: viaţă veşnică acelora care caută glorie, onoare şi nedescompunere prin perseverenţă într-o lucrare care este bună; însă, pentru aceia care sunt certăreţi şi nu ascultă de adevăr, ci ascultă de nedreptate, va fi mânie şi furie“. — Romani 2:6–8.

19. Ce calităţi va manifesta întotdeauna Iehova?

¹⁹ Aşa a tratat Dumnezeu cu Israelul antic. Astăzi relaţia noastră cu Iehova este guvernată de aceleaşi principii deoarece el nu se schimbă. Deşi nu se va reţine să aplice o pedeapsă meritată, Iehova va fi întotdeauna „un Dumnezeu îndurător şi milos, încet la mânie şi abundent în bunătate iubitoare şi adevăr, care păstrează bunătatea iubitoare pentru mii, care iartă eroarea şi încălcarea şi păcatul“. — Exodul 34:6, 7, NW.

[Chenarul de la pagina 362]

Rugăciunea de căinţă adresată de Daniel

Profetul Daniel a trăit în Babilon pe parcursul celor 70 de ani de captivitate a evreilor. La un moment dat, în cel de-al 68-lea an de exil, Daniel a înţeles din profeţia lui Ieremia că exilul Israelului se apropia de sfârşit (Ieremia 25:11; 29:10; Daniel 9:1, 2). Daniel s-a apropiat de Iehova adresându-i o rugăciune de căinţă în numele întregii naţiuni iudaice. Iată ce spune Daniel: „Mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi în cenuşă. M-am rugat DOMNULUI Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire “. — Daniel 9:3, 4.

Daniel a rostit această rugăciune după aproape două sute de ani de la data la care Isaia a aşternut în scris rugăciunea profetică din capitolele 63 şi 64 ale cărţii sale. Fără îndoială că mulţi evrei sinceri s-au rugat lui Iehova în timpul anilor grei de exil. Biblia însă conţine rugăciunea lui Daniel, care, din câte se pare, exprimă sentimentele multor evrei fideli. Astfel, rugăciunea lui este o mărturie că sentimentele exprimate în rugăciunea profetică a lui Isaia au fost cu adevărat sentimentele evreilor fideli aflaţi în Babilon.

Observaţi câteva asemănări între rugăciunea lui Daniel şi cea a lui Isaia:

Isaia 63:16 Daniel 9:15

Isaia 63:18 Daniel 9:17

Isaia 64:1–3 Daniel 9:15

Isaia 64:4–7 Daniel 9:4–7

Isaia 64:6 Daniel 9:9, 10

Isaia 64:10, 11 Daniel 9:16–18

[Chenarul de la pagina 366]

„Ochiul nu le-a văzut“

În scrisoarea sa adresată corintenilor, apostolul Pavel a citat următoarele cuvinte din cartea lui Isaia: „Aşa cum este scris: «Ochiul nu le-a văzut şi urechile nu le-au auzit, nici nu au fost concepute în inima omului lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru aceia care îl iubesc»“ (1 Corinteni 2:9).a Nici cuvintele lui Pavel, nici cele ale lui Isaia nu se referă la lucrurile pe care Iehova le-a pregătit pentru slujitorii lui, care vor primi o moştenire cerească sau care vor trăi în viitor pe un pământ paradiziac. Pavel foloseşte cuvintele lui Isaia când vorbeşte despre binecuvântările de care se bucurau deja creştinii din secolul I, cum ar fi înţelegerea lucrurilor profunde ale lui Dumnezeu şi primirea iluminării spirituale de la Iehova.

Lucrurile spirituale profunde sunt înţelese numai atunci când Iehova consideră că a sosit timpul să le reveleze — şi, chiar şi atunci, numai dacă cei ce doresc să le înţeleagă sunt persoane spirituale şi au o relaţie strânsă cu Iehova. Cuvintele lui Pavel se aplică la cei ce sunt puţin spirituali sau nu sunt deloc spirituali. Ochiul lor nu poate vedea sau discerne adevărurile spirituale, iar urechea lor nu poate auzi, sau nu poate înţelege, aceste lucruri. Aceşti oameni nu au nici cea mai vagă idee despre lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei ce îl iubesc. Dar celor ce sunt dedicaţi lui Dumnezeu, aşa cum era Pavel, Dumnezeu le-a revelat aceste lucruri prin intermediul spiritului său. — 1 Corinteni 2:1–16.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 367]

Poporul lui Dumnezeu nu a stăpânit Ierusalimul şi templul „decât puţin timp“