Cine va conduce naţiunile la pace?

 1, 2. Cum se împlineşte profeţia de la Isaia 2:2–4 în zilele noastre?

ISAIA capitolul 2 este mult mai mult decît o profeţie cu privire la întoarcerea poporului evreu la Ierusalim după 70 de ani de captivitate în Babilon. De fapt, profeţia nu se referă la altceva decît la întoarcerea oamenilor din toate naţiunile la închinarea curată adusă singurului Dumnezeu adevărat, Iehova. Aceasta implică formarea unei fraternităţi internaţionale care să aducă un serviciu sacru acceptat de Dumnezeu.

² O transformare de asemenea proporţii, care să cuprindă oameni din orice parte a lumii, urma să fie nu numai impresionantă, dar şi vizibilă, ca şi cum ar avea loc pe un munte aflat în văzul tuturor. Exact acest lucru se petrece astăzi printre Martorii lui Iehova de pretutindeni. Milioane de oameni din religiile creştinătăţii au aflat că Dumnezeu este unul şi au încetat să se închine Trinităţii. În India, mulţi hinduşi şi-au abandonat mulţimea de zei şi miriadele de idoli pentru singurul Dumnezeu adevărat. Acelaşi lucru este valabil cu oameni din Africa, de pe insule îndepărtate şi din Orientul Mijlociu. Cei care s-au suit la muntele sfînt al lui Iehova, închinarea pură adusă lui, au îndepărtat orice ură rasială, tribală şi politică; în adevăratul sens al cuvîntului ei ‘nu mai învaţă războiul’. — Isaia 2:2–4.

 3. Potrivit cu Isaia 11:10, ce influenţă urma să aibă Mesia asupra naţiunilor?

³ Această fraternitate internaţională este totodată legată de împlinirea scopului lui Dumnezeu cu privire la întreaga omenire, şi anume, că oameni din toate naţiunile urmează să se binecuvînteze prin intermediul unei ‘seminţe’ promise, un descendent al lui Avraam, şi astfel să se închine în adevăr şi unitate (Geneza 3:15; 22:18). Profeţii ulterioare au indicat că această ‘sămînţă’ avea să fie şi ‘prorocul ca Moise’, cel ce urma să medieze un legămînt nou care să servească drept bază legală pentru ca oameni din toate naţiunile să i se închine lui Dumnezeu în unitate (Deuteronomul 18:15, 18, 19; Ieremia 31:31–34). În plus, chiar acesta urma să fie Mesia, un domnitor din linia lui David, al cărui tron Dumnezeu avea să îl stabilească pentru totdeauna (1 Cronici 17:11, 12). Potrivit profetului Isaia, Mesia urma să fie figura cu rol mobilizator care avea să unească oameni din toate naţiunile (în ebraică: Gohyím). Isaia 11:10 spune: „În ziua aceea Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El şi slava va fi locuinţa Lui“.

 4. Ce a declarat un rabin despre influenţa lui Isus asupra rasei umane?

⁴ Identitatea lui Mesia a fost dezbătută timp de secole. Potrivit cu Isaia 11:10 şi cu alte texte, el urma să fie un iudeu, un descendent al regelui David (fiul lui Isai), iar oameni din toate naţiunile aveau să-l accepte drept legitimul Mesia trimis de Dumnezeu. Referindu-se la învăţătorul iudeu Isus din primul secol, rabinul H. G. Enelow a scris: „Nici un iudeu sensibil nu poate fi indiferent la faptul că un iudeu trebuia să aibă un rol atît de impresionant în educarea religioasă şi în îndrumarea rasei umane“.¹⁰ Ce alt iudeu a fost acceptat de atît de mulţi păgîni drept Mesia? Ar fi posibil ca vreun alt iudeu să se bucure de o mai largă acceptare? Însă, mai există persoane care consideră foarte tulburătoare ideea că Isus ar putea fi Mesia. Motivele lor merită să fie examinate.

 5–7. De ce resping mulţi însuşi numele lui Isus şi creştinismul?

⁵ Pentru majoritatea necreştinilor, creştinătatea — ai cărei aderenţi pretind că urmează învăţăturile lui Cristos — este aceea care a cauzat aversiune faţă de însuşi numele lui Isus. În numele lui Isus, multe naţiuni au suferit de pe urma creştinătăţii, dar, fără îndoială, poporul evreu a suferit mai mult decît oricare dintre ele.

⁶ În timpul nostru, antisemitismul creştinătăţii a culminat cu holocaustul nazist. Deşi au fost implicaţi mulţi factori, nu poate fi ignorat faptul că ura religioasă a fost unul dintre principalii factori. Iar dacă unele persoane din creştinătate ar nega acest lucru, nu poate fi contestat faptul că printre cei care au ucis sau au muşamalizat crimele au fost atît „creştini“ catolici, cît şi protestanţi. Elie Wiesel rezumă punctul de vedere al evreilor în cartea sa A Jew Today: „Cum poate să explice cineva faptul că nici Hitler, nici Himmler nu au fost niciodată excomunicaţi de biserică? Că Papa Pius al XII-lea nu a considerat niciodată necesar, ca să nu spunem indispensabil, să condamne Auschwitzul şi Treblinka? Că un mare număr dintre SS-işti erau credincioşi care au rămas fideli pînă la sfîrşit legăturilor lor creştine? Că unii criminali mergeau la spovedanie între masacre? Şi că toţi aceştia proveneau din familii creştine şi primiseră o educaţie creştină?“¹¹ Aşadar, cît de multă credinţă putea fi de aşteptat să manifeste poporul evreu în cineva al cărui nume a fost asociat timp de secole cu fiecare umilire şi lovitură primită?

⁷ În afară de persecuţii făţişe, ce fel de exemplu moral au dat ţările „creştine“ restului lumii? Nimic altceva decît războaie, cruciade şi inchiziţii „sfinte“. Chiar şi primul şi al doilea război mondial au început în ţări „creştine“. S-ar putea oare spune că moralitatea „creştină“ a fost exemplară? De exemplu, SIDA este larg răspîndită în ţările în care majoritatea oamenilor pretind că sînt creştini. Scandalurile în rîndul clerului creştinătăţii sînt notorii. Teleevanghelizatorii imorali care se scaldă în milioane de dolari şi trăiesc ca regii, precum şi clericii homosexuali, dintre care unii au fost chiar daţi în judecată pentru comitere de abuzuri sexuale asupra unor băieţi minori, sînt doar cîteva dintre lucrurile considerate de necreştini drept caracteristice creştinismului — roade care murdăresc numele lui Isus, pe care „creştinii“ pretind a-l urma.

 8–10. a) De ce creştinătatea nu poate pretinde pe drept că îl reprezintă pe Isus şi adevăratul creştinism? b) Ce avertisment oferă Scripturile cu privire la o apostazie de la adevăratele învăţături ale lui Isus?

⁸ În plus, atît iudaismul, cît şi islamismul sînt pe drept dezgustate de idolatria larg răspîndită în creştinătate. Totodată, aceste religii obiectează împotriva multor doctrine nescripturale ale creştinătăţii, cum ar fi venerarea Mariei ca fiind „Mama lui Dumnezeu“. Evreii privesc cu dispreţ în special doctrina Trinităţii, ca fiind o contrazicere clară a esenţei iudaismului — concepţia monoteistă cuprinsă în cuvintele „ASCULTĂ, ISRAELE: DOMNUL DUMNEZEUL NOSTRU ESTE SINGURUL DOMN“. — Deuteronomul 6:4.

⁹ Persecuţiile din partea creştinătăţii, războaiele, imoralitatea, ipocrizia şi doctrinele sale blasfematoare sînt de nescuzat nu numai în ochii necreştinilor, dar şi în ochii Atotputernicului Dumnezeu. Din acest motiv, Martorii lui Iehova, deşi continuatori ai lui Isus Cristos, nu fac parte din creştinătate. Pe de altă parte, creştinătatea nu face parte din creştinismul adevărat. De fapt, singura asemănare dintre creştinătate şi primii creştini este folosirea numelui lui Isus. Dar dacă învăţăturile lui Isus au fost bune şi practice într-un mod remarcabil, cum a apărut o asemenea apostazie?

¹⁰ La drept vorbind, faptul că se vor ridica creştini falşi şi că va exista o apostazie de la adevăratele învăţături ale lui Isus a fost profeţit de însuşi Isus şi de scriitorii Scripturilor greceşti creştine, incorect denumite Noul Testament (Faptele 20:29, 30; 2 Tesaloniceni 2:1–12; 1 Timotei 4:1–3; 2 Petru 2:1, 2). În armonie cu Matei 7:21–23, însuşi Mesia îi va judeca pe aceşti apostaţi pentru ceea ce sînt şi le va spune: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege“. — Compară cu Matei 13:24–30, 37–43.

11, 12. a) Ce sînt Scripturile greceşti creştine? b) Cine a scris aceste Scripturi? c) De ce era necesar ca Dumnezeu să inspire aceste scrieri?

¹¹ La început, toţi continuatorii lui Isus erau evrei. În realitate, mii de evrei din secolul întîi, dintre care „o mare mulţime de preoţi“, l-au acceptat pe Isus în calitate de ‘proroc ca Moise’, Mesia (Faptele 2:5, 37, 41; 4:4; 6:7; Deuteronomul 18:18). Aceiaşi evrei au devenit fundamentul unui nou grup internaţional de închinători ai lui Iehova, întemeiat în mod legal pe baza ‘unui legămînt nou’, mediat de profetul asemenea lui Moise. — Ieremia 31:31–34.

¹² Odată cu un legămînt nou a apărut necesitatea unor scrieri suplimentare inspirate care să le furnizeze noi informaţii necesare celor care urmau să-i slujească lui Dumnezeu sub aranjamentul acestui legămînt nou. Aceste scrieri, Scripturile greceşti creştine, au fost scrise toate de către evrei. Ele relatează despre viaţa şi învăţăturile lui Isus, inserează unele detalii referitoare la multe profeţii consemnate în Scripturile ebraice şi clarifică unele aspecte privitoare la Mesia şi rolul său în scopul divin. În plus, ele includ scrisori care servesc drept sfat şi încurajare pentru noul grup internaţional de închinători.a

13–16. Ce anume i-a convins pe mulţi evrei din secolul întîi că Isus era Mesia?

¹³ Dar nu a fost Isus respins de conducătorii religioşi din timpul său? Ba da, iar aceştia au influenţat, la rîndul lor, masele. Dar oare Ieremia şi alţi profeţi nu au fost şi ei respinşi de conducătorii religioşi din timpul lor (Ieremia 7:25, 26; 20:1–6; 2 Cronici 36:15, 16)? Persoanele din generaţia lui Isus care au crezut în el, care au avut posibilitatea de a examina direct învăţăturile şi lucrările sale, precum şi profeţiile privitoare la el, nu s-au lăsat influenţate de opoziţia conducătorilor religioşi, care şi-au văzut ameninţat monopolul lor religios. Lucrurile la care au fost personal martori acei evrei sinceri i-au convins că profeţiile Mesianice s-au împlinit în Isus. Care au fost puternicele dovezi care i-au determinat pe acei evrei din secolul întîi să fie gata să rişte orice, chiar şi viaţa, prin declararea convingerii lor că Isus era promisul Mesia? — Ioan 9:22; 16:2.

¹⁴ În primul rînd, timpul era corespunzător. Profeţia din Daniel, capitolul 9, referitoare la Mesia, indica faptul că el urma să apară înainte de distrugerea celui de-al doilea templu.b — Daniel 9:24–27.

¹⁵ În al doilea rînd, omul însuşi era corespunzător. El era din tribul lui Iuda şi un descendent al regelui David (Geneza 49:10; 1 Cronici 17:11–14; compară cu Matei 1:1–16; Luca 3:23–31). De asemenea, el s-a născut în Betleem, care era general recunoscut de evreii din secolul întîi ca fiind locul desemnat pentru naşterea lui Mesia (Mica 5:2 [5:1, Ta]; compară cu Matei 2:4–6; Luca 2:1–7; Ioan 7:42).c Toate acestea erau dovezi importante pe care evreii din timpul lui Isus se aşteptau să le aibă Mesia ca acte de identitate.

¹⁶ Apoi, învăţătura omului era corespunzătoare. Nu era de natură politică sau legală, ci spirituală şi etică.d Într-un mod foarte simplu, el pătrundea în miezul problemelor. În plus, el a avut curajul de a apela numai la Scripturi ca fiind autoritatea supremă, şi nu la spusele conducătorilor religioşi anteriori, după cum era obiceiul. Acest lucru a uimit mulţimile, căci „El îi învăţa ca unul care avea autoritate, nu cum îi învăţau cărturarii lor“ (Matei 7:29). Relatările despre viaţa lui Isus dezvăluie o personalitate atît de puternică şi o învăţătură atît de clară, încît istoricii citează acest lucru ca motiv pentru care se poate afirma că el nu a fost un personaj mitologic.e

17–20. a) Ce profeţii din Scripturile ebraice vorbeau despre timpul venirii lui Mesia şi al morţii sale de jertfă? b) De ce era necesar ca Mesia să moară?

¹⁷ Diferite profeţii ale Scripturilor ebraice, de mult acceptate ca fiind mesianice, s-au împlinit prin suferinţa şi moartea lui Isus. Astfel de profeţii leagă moartea lui Mesia de iertarea păcatelor. În Scripturile greceşti creştine, această ispăşire furnizată de moartea lui Mesia este denumită „răscumpărare“ (Matei 20:28; Romani 3:24). Care erau unele dintre aceste profeţii?

¹⁸ Observaţi cuvintele profeţiei din Daniel 9:24, 25: „Şaptezeci de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, pentru a înceta fărădelegea, pentru a pune capăt păcatelor, pentru a face ispăşirea nelegiuirii, pentru a introduce dreptatea veacurilor . . . pînă la Unsul [Mesia, în ebraică: Maşíach], Prinţul“. Nu se poate ca cineva să nu observe legătura pe care o face textul între „Mesia“ (Unsul) şi faptul că va ‘înceta fărădelegea şi se va pune capăt păcatelor’. Versetul 26 continuă să spună că „după aceste şaizeci şi două de săptămîni, Unsul [Mesia, în ebraică: Maşíach] va fi stîrpit“, adică va fi omorît (vezi chenarul „Cine a fost „Unsul“? Cînd va veni?”).

¹⁹ Un alt text care se referă la ‘stîrpirea’ sau omorîrea lui Mesia ca jertfă de ispăşire este textul din Isaia de la 52:13 pînă la 53:12 (vezi chenarul „„Slujitorul meu“ — Cine este el?”). Rabinii din secolul întîi au aplicat acest text la Mesia, aşa cum au făcut Rambam şi alţii din Evul Mediu. Textul arată foarte clar că iertarea este legată de Mesia şi moartea sa.

²⁰ Datorită motivelor de mai sus, învăţătura că moartea lui Mesia va face posibilă iertarea completă a păcatelor înaintea lui Dumnezeu a fost repede înţeleasă de mulţi evrei din secolul întîi. Ei ştiau că Scripturile vorbesc despre imperfecţiunea înnăscută a omului (Eclesiastul 7:20). Necesitatea unei jertfe pentru ispăşirea păcatelor era o lecţie pe care o învăţau zilnic; ea făcea parte integrantă chiar din textul şi natura legămîntului Legii. Evenimentele descrise în relatările despre viaţa lui Isus îl prezintă ca om perfect a cărui moarte poate aduce ispăşire pentru păcatele omenirii (Matei 20:28; Luca 1:26–38).f Atunci cînd Scripturile greceşti creştine au subliniat faptul că diferitele jertfe aduse conform Legii prefigurau această jertfă definitivă şi completă, o înţelegere mai deplină s-a dat întregului text al Legii, precum şi altor părţi ale Scripturilor.g — Evrei 10:1–10.

21, 22. a) Cum dovedesc evenimentele istorice cu privire la distrugerea Ierusalimului că Isus a fost un profet adevărat? b) Cum dovedesc acest lucru şi evenimentele istorice referitoare la zilele noastre?

²¹ Pe lîngă faptul că Scripturile greceşti creştine explică moartea lui Isus ca fiind o jertfă de răscumpărare, ele subliniază totodată rolul său de ‘proroc ca Moise’ (Deuteronomul 18:18; vezi articolul „Care este scopul lui Dumnezeu cu privire la omenire?”, paragrafele 17 la 19). În această calitate, el a profeţit distrugerea Ierusalimului şi şi-a instruit discipolii să fugă din cetate cînd o vor vedea înconjurată de armate (Matei 23:37—24:2; Luca 21:20, 21). Dar cum putea fugi cineva dintr-o cetate cînd aceasta era asediată de trupe? Istoricul evreu Yoseph ben Mattatiyahu (Josephus), el însuşi martor ocular al acestor evenimente, consemnează răspunsul: „Cestius [comandantul roman, 66 e.n.] . . . şi-a chemat înapoi pe neaşteptate oamenii, a renunţat la orice speranţă deşi nu a suferit nici o înfrîngere şi, acţionînd împotriva oricărei raţiuni, s-a retras din Oraş“.¹³ Aceasta era ocazia favorabilă de care aveau nevoie creştinii pentru a fugi din oraş. Patru ani mai tîrziu, în 70 e.n., trupele romane, aflate acum sub comanda generalului Titus, s-au întors şi au asediat din nou oraşul. Isus a profeţit despre oraş că duşmanul va zidi ‘o fortificaţie cu stîlpi ascuţiţi şi o va înconjura şi o va strîmtora din toate părţile’ (Luca 19:43, NW). Josephus confirmă că Titus a construit o astfel de fortificaţie cu stîlpi ascuţiţi, lungă de aproximativ 8 kilometri, defrişînd ţinutul de copaci pe o rază de aproximativ 16 kilometri. Profeţiile lui Isus au oferit indicaţii precise cu privire la modul în care să fie evitată distrugerea din partea romanilor, iar veridicitatea lor este dovedită prin faptul că toate vieţile celor care le-au dat ascultare au fost salvate. — Luca 21:20–24.

²² Isus a profeţit, de asemenea, că Dumnezeu va distruge toată răutatea şi pe cei care o cauzează. În Luca 21:24 (NW) el face referire la „timpurile fixate ale naţiunilor“, arătînd că Dumnezeu are o limită stabilită cu privire la timpul cît va tolera guvernarea umană.h Isus a prezis totodată că ultimele zile ale guvernării umane vor fi marcate de războaie, foamete, cutremure de pămînt, epidemii, delincvenţă şi violenţă, şi că înainte de sfîrşitul guvernării umane va fi efectuată o lucrare de instruire mondială pentru a-i informa pe oamenii din toate naţiunile că guvernul lui Dumnezeu guvernează în ceruri (vezi Matei 24:3–14; Luca 21:10, 11). Martorii lui Iehova cred că acest semn complex este evident din 1914, cînd s-au încheiat „timpurile fixate ale naţiunilor“. Cu mult înaintea acestei date ei au anunţat că 1914 va fi un an marcant în istoria omenirii. Cînd a început primul război mondial în luna august a acelui an, aşteptările lor în această privinţă au fost confirmate. În realitate, nici un Martor nu a primit vreo viziune divină; ceea ce i-a condus la această concluzie a fost studiul lor atent din Sfintele Scripturi.

23. Cum putea Isus să devină Regele numit al Regatului lui Dumnezeu?

²³ Totuşi, rolul lui Mesia în ce priveşte furnizarea jertfei de răscumpărare şi în calitate de profet asemenea lui Moise ar avea numai o valoare limitată dacă nu s-ar împlini aspectul final al rolului său în desfăşurarea scopului lui Dumnezeu — faptul de a deveni Regele numit al Regatului lui Dumnezeu (Isaia 9:6, 7 [9:5, 6, Ta]). Dar cum putea deţine Isus această poziţie dacă el a murit? În armonie cu profeţiile referitoare la Mesia, Dumnezeu l-a înviat pe Isus a treia zi de la moartea sa (Psalmul 16:8–11; Isaia 53:10, 12; compară cu Matei 28:1–7; Luca 24:44–46; Faptele 2:24–32; 1 Corinteni 15:3–8). Dumnezeu l-a restabilit la viaţă nu ca om, întrucît el şi-a dat viaţa umană perfectă ca jertfă, ci în calitate de creatură spirituală puternică, aşteptînd la dreapta lui Dumnezeu instrucţiuni ulterioare. — Psalmul 110:1; Faptele 2:33–35; Evrei 10:12, 13.

24–26. În ce mod iau parte Martorii lui Iehova la împlinirea profeţiei lui Isaia?

²⁴ Regele David a scris că în timpul cînd Mesia va începe să domnească, ‘poporul lui Dumnezeu va fi plin de înflăcărare’ (Psalmul 110:3). Deşi condiţiile din lume au înaintat din rău în mai rău de la acel an marcant 1914, a existat totodată o împlinire a aspectului pozitiv al profeţiei; poporul lui Dumnezeu şi-a oferit cu înflăcărare şi în mod voluntar timpul pentru a predica ‘evanghelia împărăţiei (vestea bună a regatului, NW) în toată lumea ca mărturie pentru toate popoarele’ (Matei 24:14). De exemplu, în fiecare an Martorii petrec sute de milioane de ore pentru a le vorbi oamenilor despre Regatul lui Dumnezeu şi pentru a conduce studii biblice gratuite la domiciliu cu cei interesaţi să examineze faptele.

²⁵ Tot acest timp este dedicat fără nici o remunerare. Cei care o fac provin din toate păturile sociale, sînt de toate vîrstele şi de orice profesie posibilă. Aceştia sînt descrişi în Isaia 2:3 prin cuvintele: „Multe popoare se vor duce şi vor zice: «Veniţi, să ne suim la muntele DOMNULUI [în ebraică: יהוה, Iehova]»“. Aceasta nu este o simplă campanie pentru a „cîştiga suflete“. Ea este un program de instruire mondială care are două obiective: 1) Să-i informeze pe oamenii din orice naţiune că Regatul lui Dumnezeu este instaurat şi să le spună exact ce va face acesta în curînd, şi 2) Să-i instruiască, în mod gratuit, pe toţi cei care doresc să examineze faptele şi să-i slujească Dumnezeului cel viu în armonie cu voinţa sa. Succesul lucrării şi împlinirea profeţiei sînt sigure. De ce? Deoarece Iehova însuşi o susţine. — Zaharia 4:6.

²⁶ Nu este raţional să vedeţi în lucrarea Martorilor lui Iehova o împlinire a acestei profeţii de la Isaia 2:3? Cunoaşteţi pe altcineva care face această lucrare? Sau consideraţi că este o simplă coincidenţă faptul că milioane de oameni îşi fac timp să vorbească despre un mesaj profeţit cu aproape 2 000 de ani în urmă, mesaj care trebuia să fie proclamat pe parcursul unei perioade de tulburări fără precedent? Da, în aceste zile din urmă, Martorii lui Iehova sînt cei care au devenit ‘o lumină a popoarelor’ (Isaia 42:6; 49:6). Ei constituie singura fraternitate internaţională care îi slujeşte lui Iehova Dumnezeu în mod unit şi paşnic sub îndrumarea lui Mesia, „Vlăstarul lui Isai“, pe care îl proclamă drept „steag“ al popoarelor. — Isaia 11:10.