Măsoară oare Dumnezeu timpul?
ÎN CALITATE de Primă Călăuză a evenimentelor, Iehova Dumnezeu este şi Creatorul timpului. Lucrul acesta reiese din prima carte a Bibliei. În Geneza 1:1, 14 citim: „La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pămîntul. Şi Dumnezeu a spus în continuare: ‘Să apară luminători în întinderea cerurilor pentru a face o separare între zi şi noapte; şi ei trebuie să servească drept semne şi pentru anotimpuri şi pentru zile.’“
Astfel, Iehova a pus în mişcare un uriaş ceasornic. Pămîntul se roteşte în jurul axei sale, luna, gravitează în jurul pămîntului şi aceste două corpuri împreună îşi urmează orbita în jurul soarelui pentru a da naştere zilelor lunilor şi anotimpurilor. Aceste corpuri cereşti ne ajută să cu cunoaştem timpul, fără a pretinde din partea noastră bani şi fără să necesite intervenţia noastră pentru a le asigura funcţionarea sau reglarea.
DE CE TREBUIE SĂ NE INTERESEZE TIMPUL?
Iehova este conştient de valoarea timpului şi el vrea ca şi noi să fim la fel. De fapt aşa ne-a creat el. Dar nu toţi slujitorii lui Dumnezeu au dovedit înţelepciune în folosirea timpului. Unii au neglijat să-şi dezvolte într-o măsură suficientă sensibilitatea faţă de calendarul divin al succesiunii evenimentelor.
De exemplu, în secolul al VII-lea înaintea erei noastre, poporul ales al lui Dumnezeu nu a avut nici o scuză pentru faptul că nu cunoştea timpul în care trăia. Profetul Ieremia a scris: „Chiar şi barza din cer — ea îşi cunoaşte bine timpurile fixate pentru ea; şi turtureaua şi lăstunul şi sturzul cîntător — ei respectă întocmai timpul cînd fiecare trebuie să se întoarcă. Cît despre poporul meu, el n-a ajuns să cunoască judecata lui Iehova“ (Ieremia 8:7). Animalele ştiu din înstinct cînd este timpul să reacţioneze la schimbarea anotimpului. Dar israeliţii, în pofida repetatelor apeluri la mintea şi inima lor, n-au vrut să ştie că sosise timpul ca Dumnezeu să-i judece; mai mult chiar: puţin le păsa de acest timp.
Dar cum stau lucrurile cu noi, în prezent? Ştim noi oare pe ce timp sîntem? Iehova a fixat de fiecare dată un timp pentru a-şi face cunoscute voinţa şi judecata. În cuvîntarea sa adresată atenienilor, apostolul Pavel a spus: „Este adevărat [că] Dumnezeu a trecut cu vederea timpurile unei asemenea ignoranţe, dar le spune acum oamenilor de pretutindeni ca toţi să se căiască. Deoarece el a stabilit o zi în care trebuie să judece după dreptate pămîntul locuit, printr-un om pe care l-a numit“ (Faptele 17:30, 31). Credeţi, într-adevăr, că le sîntem aproape de acea zi de judecată? Sau credeţi că încă este departe?
În secolul întîi era noastră a sosit ora apariţiei pe pămînt a omului pe care Dumnezeu urma să-l folosească pentru a judeca pămîntul. Sosirea acestui om pe pămînt a marcat un eveniment important în calendarul lui Dumnezeu, deoarece Biblia spune: „Cînd a sosit limita deplină a timpului, Dumnezeu şi-a trimis Fiul [născut] dintr-o femeie şi [născut] sub lege“ (Galateni 4:4). Sosirea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a produs exact la momentul prevăzut în calendar.
Venirea lui Cristos în primul secol a marcat perioada de judecată a oraşului Ierusalim. În anul 33 e.n. Isus i-a avertizat pe locuitorii acelui oraş cu privire la apropiata nimicire a Ierusalimului de către o armată duşmană. El a spus: „Ei te vor trînti la pămînt pe tine şi pe copiii tăi dinăuntrul tău şi nu vor lăsa piatră pe piatră în tine, deoarece tu n-ai deosebit timpul cînd ai fost inspectat“ (Luca 19:44). 37 de ani mai tîrziu, această profeţie a devenit realitate. Dacă ai fi trăit în timpul acela, ţi-ai fi dat oare seama pe ce timp erai? Ai fi ştiut că sosise timpul ca Dumnezeu să-şi trimită Fiul pe pămînt pentru a pronunţa sentinţa împotriva Ierusalimului?
Dar cum ai fi ştiut că sosise timpul pentru judecarea Ierusalimului? De asemenea, cum putem şti pe ce timp trăim astăzi? Cum putem şti dacă sîntem sau nu sîntem aproape de ziua de judecată profeţită?
SĂ CONSULTĂM „ORARUL“ LUI DUMNEZEU
Aşa cum înainte de a pleca într-o călătorie cu trenul sau cu aviorul trebuie să consultăm orarul cu sosirile şi plecările respective, tot aşa trebuie să consultăm „orarul“ lui Dumnezeu pentru a şti ce vrea el să facem şi cînd anume. Biblia ne serveşte drept orar. Consultînd această carte, putem afla sosirea planificată a evenimentelor care vor afecta viaţa oamenilor. De exemplu, toţi iudeii din secolul I. e.n. ar fi trebuit să fi pregătiţi pentru venirea lui Cristos. De ce? Deoarece Dumnezeu profeţise cu mult timp înainte prin profetul Daniel că Mesia, sau Cristosul, va veni în anul 29 e.n. (Daniel 9:24–27). De fapt, iudeii din primul secol, care cunoşteau profeţia lui Daniel, aşteptau apariţia lui chiar în anul acela (Luca 3:1, 2, 15). Învăţatul evreu Abba Hillel Silver a scris: „Mesia era aşteptat să apară în aproximativ al doilea sfert al primului secol e.n.“
La fel stau lucrurile şi cu noi astăzi. Folosind orarul Bibliei, vom descoperi că noi trăim acum în timpul prezenţei invizibile a lui Cristos ca Regea. De aceea venirea lui pentru a executa sentinţa lui Dumnezeu asupra celor nelegiuiţi şi ziua de 1 000 de ani în care el va judeca pămîntul cu dreptate sînt foarte aproape. — Faptele 17:31; Daniel 4:10–17; Matei 24:7–31; Luca 21:24; Apocalips 20:4–15.
CREDINŢA NOASTRĂ INFLUENŢEAZĂ CONCEPŢIA NOASTRĂ DESPRE TIMP
În urmă cu 19 secole, toţi aceia care nu şi-au format o concepţie corectă despre calendarul divin şi care n-au mai avut răbdare să aştepte timpul fixat de Iehova pentru venirea Fiului său, au pierdut extraordinare binecuvîntări. La fel astăzi, dacă vom deveni nerăbdători şi vom spune: „Unde este această prezenţă promisă a lui?“, vom pierde şi noi favoarea lui Dumnezeu, deoarece nu am recunoscut timpurile (2 Petru 3:4). O astfel de nelinişte plana în primul secol al erei noastre asupra membrilor adunării creştine din Efes, din cauza anturajului lor, lucru ce constituia o grava ameninţare la adresa credinţei acestora. Simţi oare şi tu că ţi-a slăbit credinţa în urma nerăbdării pe care o manifeşti faţă de orarul lui Dumnezeu? Ce putem să învăţăm din sfatul pe care apostolul Pavel l-a adresat efesenilor?
Grecii necreştini din Efes nu credeau că timpul avansase în linie dreaptă. Şcolile de filozofie greacă propagau concepţia că timpul are o desfăşurare ciclică. Evenimentele sa repetă mecanic, spuneau ei, adică viaţa se repetă sub forma unor cicluri interminabile. Dacă o persoană îşi irosea timpul într-un ciclu al vieţii, ea îl putea recîştiga în altul. Acest mod de gîndire i-a influenţat, probabil, pe unii dintre creştinii din Efes, astfel încît ei au adoptat o atitudine indiferentă faţă de orarul stabilit de Dumnezeu al evenimentelor, — inclusiv faţă de judecată.
De asemenea, creştinii din Efes erau inconjuraţi de oameni care duceau o viaţă orientată spre plăceri. Aceştia exercitau presiuni puternice asupra lor, urmărînd să-i sustragă de la cercetarea calendarului divin. Dacă ei ar fi ajuns să creadă că este înţelept să trăiască pentru prezent, angajîndu-se într-o viaţă de plăceri şi satisfacţii egoiste, atunci n-ar mai fi fost nici o deosebire între ei şi animale, deoarece animalele n-au nici o noţiune despre trecut sau viitor, ele cunoscînd doar momentul prezent. Dar dacă ei doreau să moştenească viitorul, trebuia să ţină seama de realitatea descrisă astfel: „Deoarece voi bine ştiţi şi o recunoaşteţi voi înşivă că: nici un curvar, nici un om necurat, nici un om lacom, adică un idolatru, nu are moştenire în regatul lui Dumnezeu şi al lui Cristos.“ — Efeseni 5:5.
În versetele următoare, Pavel îi avertizează pe aceşti creştini să fie pe deplin conştienţi de timpul pe care îl trăiesc, căci altfel ar putea fi amăgiţi să creadă că ei ar avea încă suficient timp pentru a practica o conduită necreştină, putînd s-o abandoneze ulterior, fără să eşueze din punct de vedere spiritual. Pavel a spus: „Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale, deoarece din cauza lucrurilor spuse mai sus vine mînia lui Dumnezeu . . . Continuaţi să înţelegeţi bine ce este plăcut înaintea Domnului“ (Efeseni 5:6, 10). Deci, avînd în vedere calendarul divin, conduita prezentă are grave repercursiuni asupra viitorului nostru.
Dar cum putea creştinii efeseni să primească aprobarea lui Dumnezeu? Şi cum putem noi? Iată cum: ‘cumpărînd timpul oportun’ şi ‘observînd care este voia lui Iehova’ (Efeseni 5:16, 17). Şi cînd trebuie să facem acest lucru? ACUM. De ce? Deoarece riscăm să nu mai avem prilejul de a o face. De fapt, multe evenimente care, conform Bibliei, trebuia să marcheze „zilele din urmă“, au avut loc unul după altul din 1914 încoace, în aşa fel încît o singură generaţie a putut fi martoră la toate. Faptul acesta ne dă impresia că timpul trece din ce în ce mai repede. Noi n-am dori, desigur, să ne trezim că nu mai este timp pentru a ne făuri relaţii bune cu Iehova şi cu Judecătorul numit de El, nu-i aşa? — Matei 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Timotei 3:1–5; 2 Petru 3:10, 11.
AJUTOR PENTRU A DEVENI CONŞTIENŢI DE VALOAREA TIMPULUI
Dumnezeu a pregătit şi a uns cu spiritul sfînt un grup de oameni devotaţi lui, pentru a ne ajuta să recunoaştem timpul şi să fim conştienţi de valoarea lui. Este vorba despre grupul „sclavului fidel şi prevăzător“ care ne serveşte hrana spirituală la timpul corespunzător şi ne îndeamnă să fim întotdeauna ocupaţi din plin în lucrarea Domnului (Matei 24:45; 1 Corinteni 15:58). În acest fel putem fi folositori în serviciul lui Dumnezeu, atît acum cît şi în viitor. Dar lucrul aceasta ne va costa timp. De fapt, cu toţii dispunem de aceeaşi cantitate de timp pe care o putem investi săptămînal şi anume 168 de ore. Îl foloseşti tu cu înţelepciune? Demonstrează oare felul în care foloseşti timpul că ştii cît este ora pe cadranul ceasornicului lui Dumnezeu?
Mulţi spun: „N-am timp“. De aceea trebuie să fii dispus să cumperi timpul din alte domenii ale vieţii tale, ca: ocupaţii preferate, muzică, ore de destindere, care se iau la întrecere pentru a-ţi acapara timpul. Şi noile atracţii, cum sînt jocurile electronice, pot, de asemenea, să se impună în viaţa noastră, răpindu-ne timpul. Desigur, poate fi plăcut sau chiar necesar să îţi petreci o parte din timp în sănătoase activităţi de destindere. Dar dovedeşte oare viaţa ta că îţi organizezi timpul în funcţie de calendarul divin?
Cuvintele cărui poet ai dori să ţi le aplici?
Ale acestuia?:
„‘Trece timpul?’ „Te-ntrebi tu?
Vai, el stă, dar te duci tu!“
Sau ale acestuia?:
„Cît este ziua de lungă te voi binecuvînta,
Şi voi lăuda numele tău pe timp
indefinit, chiar pentru totdeaună.“
— Psalm 145:2.
Răspunsul depinde numai de faptul dacă vrei într-adevăr să ştii cît arată timpul.
[Notă de subsol]
a Pentru informaţii suplimentare, vezi cartea „Let Your Kingdom Come“ („Să vină regatul tău“), cap. 14, publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York. Inc.
[Chenarul de la pagina 7]
DOVEZI ALE PREZENŢEI LUI CRISTOS CA REGE CERESC
LE-AI OBSERVAT?
Războaie mondiale Matei 24:3, 7
Creşterea delincvenţei Matei 24:12
Foamete Marcu 13:8
Predicare mondială Marcu 13:10
Cutremure de pămînt Luca 21:11
Epidemii Luca 21:11
Teama de viitor Luca 21:26
Egoism 2 Timotei 3:2
Iubirea plăcerilor 2 Timotei 3:4
[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]
Un orar al zborurilor avioanelor de pasageri informează călătorii despre sosiri şi plecări
Orarul Bibliei ne informează cînd se vor întîmpla evenimentele profeţite de Dumnezeu