Durerea lui Iacob şi noul acord

„Eu voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un nou acord.“ — Ier. 31:31.

 1, 2. (a) Ce roluri au jucat Iacob şi Rahela cu privire la naţiunea lui Israel? (b) Prin ce cuvinte s-a anunţat că Iacob va avea de suportat o durere fără precedent?

IACOB şi Rahela s-au iubit. Iacob, care a fost cunoscut mai tîrziu sub numele de Israel, a devenit tatăl celor douăsprezece triburi ale lui Israel, iar Rahela, soţia sa preferată, a devenit mama tribului lui Benjamin. Cît despre tribul lui Iuda, el provenea din Lea, soţia mai puţin iubită a lui Iacob. Numele lui Iacob a devenit, aşadar, un simbol al întregii naţiuni, iar Rahela reprezenta o mamă onorată a naţiunii aceleia. Dar o durere fără precedent i-a fost prezis lui Iacob, iar cumplitele ei efecte avea să le simtă şi Rahela. Pentru că această durere ameninţa să atingă şi epoca sa, profetul Ieremia din Anatot a declarat sub inspiraţie divină:

² „Vai! Căci mare este ziua aceea, aşa cum n-a existat alta (în trecut) asemenea ei, şi ea este un timp de durere pentru Iacob. Dar el va fi totuşi salvat din aceasta.“ — Ier. 30:7.

 3. (a) Cu privire la ce situaţie avea să plîngă Rahela, fără să se lase consolată? (b) Cînd a venit asupra lui Iacob „timpul de durere“?

³ Prin cuvintele din Ieremia 31:15 se anunţa ce avea să însemne pentru Rahela acel „timp de durere“ fără precedent pentru Iacob: „La Rama [un oraş situat în teritoriul lui Beniamin] se aude un glas, tînguire şi plîns amar; Rahela îşi plînge fiii. Ea a refuzat să fie consolată pentru fiii ei, pentru că nu mai sînt.“ Lucrul acesta semnifica nu atît uciderea lor cît luarea lor în captivitate, departe de patria lor, pentru a trăi ca exilaţi într-o ţară duşmană. Da, într-adevăr după optsprezece luni de chinuitor asediu din partea cuceritorilor babilonieni, Ierusalimul, situat la frontiera nordică ce despărţea teritoriul lui Iuda de cel a lui Beniamin, a fost transformat în dărîmături, templul i-a fost nimicit, regele, prinţii şi preoţii au fost luaţi prizonieri, iar supravieţuitorii au fost duşi în cea mai mare parte în exil în Babilon. Către mijlocul lunii lunare a şaptea (Tişri) a anului 607 î.e.n. puţinii iudei ce mai rămăseseră în ţară au părăsit întregul teritoriu al regatului lui Iuda, lăsîndu-l într-o stare de completă pustiire, fără oameni şi animale domestice. Conform decretului lui Dumnezeu, această stare de pustiire şi de singurătate avea să dureze şaptezeci de ani.

 4. Cînd avea să fie „salvat“ Iacob din timpul de durere anunţat?

⁴ Ce „timp de durere“ pentru Iacob! Dumnezeu nu l-a cruţat nici nu i-a dat posibilitate de scăpare înainte de a–şi aduce la îndeplinire cuvintele adăugate la declaraţia sa: „Dar el va fi totuşi salvat din acesta“ (Ier. 30:7). Dar pînă la împlinirea acestor cuvinte trebuia să treacă şaptezeci de ani de pustiire completă a ţării. Cum urma însa, să aibă loc acea salvare?

 5. Prin ce cuvinte a mîngîiat-o Iehova pe Rahela? Cum s-a realizat promisiunea lui?

⁵ Iehova a dezvoltat acest subiect cînd, după anunţul că Rahela avea să–şi piardă fiii, a adăugat cuvintele: „Iată ce a zis Iehova: ‘„Reţine–ţi glasul de la plîns şi ochii de la lacrimi, căci există o răsplată pentru activitatea ta,“ este declaraţia lui Iehova, „şi cu siguranţă că ei [fiii tăi] se vor întoarce din ţara duşmanului“’“ (Ier. 31:16). „Ţara duşmanului“ era Babilonul (Mica 7:8–10). Jugul pe care babilonienii li-l impuseseră „fiilor Rahelei“ avea să fie însă zdrobit. Dumnezeu i-a oferit acestei mame îndurerate, adică Rahelei, o asigurare suplimentară, spunînd: „‘Şi există o speranţă [privitoare] la viitorul tău,’ este declaraţia lui Iehova, ‘şi cu siguranţă că fiii [tăi] se vor întoarce în teritoriul lor’“ (Ier. 31:17). Spre marea surprindere a naţiunilor necredincioase care le erau ostile, întoarcerea iudeilor în teritoriul lor, inclusiv la Rama, a avut loc într-adevăr în anul 537 î.e.n. (Neemia 7:30; 11:31–33). După o „prăbuşire naţională atît de dezastruoasă, ca aceea survenită în 607 î.e.n., această „restabilire“ cauzată de Iehova părea o adevărată minune!

 6. Avînd în vedere să–i vindece „loviturile, cum avea să transforme Iehova Sionul sau Ierusalimul din starea sa de femeie izgonită pe care n-e mai cerceta nimeni?

⁶ De fapt Dumnezeu declarase în această privinţă: „‘Căci voi aduce pentru tine restabilirea şi te voi vindeca de loviturile pe care le-ai primit,’ este declaraţia lui Iehova. ‘Căci te-au numit femeie izgonită: „Acesta este Sionul pe care nu-l cercetează nimeni.“’ Iată ce a zis Iehova: ‘Iată că îi regrupez pe captivii corturilor lui Iacob şi mi se va face milă de tabernacolele sale. Şi oraşul [Sionul sau Ierusalimul] va fi reclădit într-adevăr pe grămada lui de dărîmături; iar turnul de locuit va fi situat la locul său adevărat. Iar de acolo vor ieşi, desigur [exprimări de] mulţumiri şi răsunetul celor care rid.’“ — Ier. 30:17–19.

 7. Ce detaliu cuprins în această declaraţie arată dacă la vremea aplicării „loviturilor“ împotriva Sionului, Iehova aveau să rupă acordul Legii? Dar cum a tratat poporul iudeu acel acord?

⁷ Iehova este un „Dumnezeu fericit“ şi doreşte să fie la fel de fericiţi şi cei care pe baza unui acord se află în bune relaţii cu El. Lui îi place să rîdă şi rîde! Promisiunea sa privitoare la un viitor surîzător pentru poporul iudeu exilat dovedeşte că el n-a rupt sau violat acordul legii al cărui mijlocitor între Dumnezeu şi naţiunea lui Israel fusese Moise. Dar israeliţii violaseră în mod flagrant termenii acelui acord! „Ba mai mult chiar“ — le-a zis Iehova — „ei au zidit înălţimi lui Baal în valea fiului lui Hinom [situată în imediata apropiere a templului, în sudul acestuia] pentru a-i face pe fiii şi fiicele lor să treacă prin foc [ca jertfe omeneşti] pentru Moloh, lucru pe care nu li-l poruncisem şi nici nu-mi venise în inimă să fac acest lucru detestabil, în scopul de a-l face pe Iuda [regatul lui Iuda] să păcătuiască.“ — Ier. 32:35.

 8. După ce pedeapsă bine meritată aveau să devină israeliţii un popor pentru Iehova?

⁸ Din asemenea motive, israeliţii meritau să aibă un necaz asemănător unei furtuni care avea să se dezlănţuie asupra regatului lui Iuda şi asupra Ierusalimului, capitala sa. Totuşi, după ce a anunţat un asemenea necaz, şi mişcat de marea sa milă, Iehova a adăugat: „‘În acel timp [al restabilirii lui Israel],’ este declaraţia lui Iehova, ‘eu voi deveni Dumnezeu pentru toate familiile lui Israel; iar în ce le priveşte, ele vor deveni poporul meu.’“ — Ier. 30:23 pînă la 31:1.

 9, 10. Ce avea să pună Iehova în inima israeliţilor adunaţi la un loc pentru ca ei să rămînă la nesfîrşit în bune relaţii cu el? Cu ce rezultat?

⁹ În ciuda trecutului lor lipsit de glorie, Dumnezeu voia să trateze cu ei ţinînd seamă de starea lor de acum. El urmărea binele lor şi voia să le dea posibilitatea de a rămîne la nesfîrşit în bune relaţii cu el. El a mai declarat:

¹⁰ „Iată că îi adun la un loc din toate ţările în care i-am împrăştiat în mînia mea, în furia mea şi în marea mea indignare; îi voi aduce înapoi, în locul acesta, şi îi voi face să locuiască în siguranţă. Şi [o spun] cu toată certitudinea, ei vor deveni poporul meu, iar eu voi deveni Dumnezeul lor. Şi le voi da o singură inimă şi o singură cale, ca să se teamă întotdeauna de mine, spre binele lor şi al fiilor lor după ei. Şi voi încheia cu ei un acord de durată indefinită pe care nu mi-l voi schimba pe la spatele lor, ca să le fac bine; şi voi pune în inima lor teama de mine ca să nu se depărteze de mine. Şi mă voi bucura foarte mult de ei, ca să le fac bine şi îi voi planta în ţara aceasta, în adevăr, din toată inima mea şi din tot sufletul meu.“ — Ier. 32:37–43; vezi şi 31:27–30.

UN ACORD MAI BUN

11, 12. (a) Cît timp a rămas Ierusalimul în picioare după un atît de favorabil nou început? De ce nu se putea pune vina pe Iehova? (b) A anulat distrugerea Ierusalimului acordul Legii? Ce a arătat Iehova prin faptul restabilirii poporului său exilat pe pămîntul natal?

¹¹ Cum se face că după ce s-a bucurat de un nou început, atît de favorabil, Ierusalimul reconstruit nu a stat în picioare decît ceva mai bine de 606 ani, adică pînă în toamna anului 70 e.n.? Ştiind, desigur, că potrivit cuvintelor de mai sus Iehova s-a angajat să–şi susţină poporul, nu i se poate atribui, în nici un caz, vreo vină lui Dumnezeu. El nu manifestă nici o lipsă sau slăbiciune care să facă necesară încheierea unui nou acord. Şi totuşi Iehova a anunţat prin gura lui Ieremia că el va face un acord nou, un acord mai bun, din care Israelul carnal putea să fie cel dintîi care să tragă foloase.

¹² În anul 1513 î.e.n. Iehova încheiase cu Israel, prin mijlocirea lui Moise, un acord al Legii. Lucrul acesta s-a petrecut cu 906 ani înainte de a-l fi folosit Iehova pe Nabucodonosor, regele Babilonului, pentru a nimici Ierusalimul şi templul său. Dar acest trist eveniment nu a însemnat anularea acordului Legii, încheiat cu Israel. Astfel Iehova nu avea nevoie de un alt acord de un fel diferit, ca să vindece plăgile iudeilor, eliberîndu-i din ţare duşmanului (din Babilon) şi restabilindu-i ţara care le fusese dată de Dumnezeu. Insă prin acest mod de procedare, el se declara din nou Dumnezeul lor şi le dădea asigurarea că ei încă tot mai erau poporul său şi că Sionul, sau Ierusalimul, n-avea să mai fie asemenea unei „femei izgonite,“ pe care să n-o mai cerceteze nimeni.

13, 14. (a) În ce sens se găseau într-un „deşert“ cei care supravieţuiseră măcelul săvîrşit de spada cuceritorilor? Unde şi-au căutat ei odihna? (b) Cît a fost de mare iubirea lui Iehova faţă de Israel? Datorită căreia dintre însuşirile sale i-a atras el pe israeliţi?

¹³ Iehova şi-a propus să dea o copleşitoare dovadă de bunătate iubitoare faţă de poporul cu care îşi încheiase acordul, şi de aceea nu a îngăduit ca toţi servii lui să cadă sub spada cuceritorilor. Trebuia să existe supravieţuitori. Pentru aceştia, exilul în ţara duşmanului avea să fie ca o reîntoarcere la viaţa nomadă cînd locuiau în corturi, în deşert, o reîntoarcere la o viaţă de neodihnă într-o ţară străină, care nu era aceea pe care le-o dăduse Dumnezeu. Dar Iehova nu rupsese acordul său cu ei, astfel că acolo, în „deşertul“ sau în „pustietatea“ în care se aflau, ei se puteau căi pentru a se în toarce la el ca să găsească favoare în ochii lui. Iată care aveau să fie fericitele efecte:

¹⁴ „‘Poporul, alcătuit din supravieţuitorii spadei, au găsit favoare în deşert cînd Israel s-a dus să–şi capete odihna [în patria sa din Palestina].’ Iehova mi s-a arătat de departe, zicîndu-mi: ‘Şi te-am iubit cu o dragoste pe timp indefinit. Iată de ce te-am atras cu bunătate nemeritată. Totuşi te voi rezidi şi vei fi cu adevărat rezidită, o, fecioară a lui Israel! Te vei împodobi iarăşi cu tamburinele şi vei ieşi la dans cu cei rîd. Tu încă vei mai planta vii în munţii Samariei [care aparţineau odinioară regatului nordic al lui Israel]. Da, plantatorii le vor planta şi vor începe să aibă folos din ele. Căci există o zi în care cei ce stau de strajă în regiunea muntoasă a lui Efraim [tribul dominant al regatului nordic al lui Israel] vor striga: „Sculaţi-vă şi [haideţi] să ne suim în Sion, la Iehova, Dumnezeul nostru.“’“ — Ier. 31:2–9.

15, 16. (a) Potrivit profeţiei pe care tocmai am citat-o, unde aveau să reînceapă cele douăsprezece triburi ale lui Israel să i se închine lui Iehova? (b) Ce avea să facă el mai tîrziu cu casa lui Israel? Care aveau să fie consecinţele pentru poporul său?

¹⁵ Da, toate triburile lui Israel, atît cele din nord cît şi cele din sud, aveau să se adune iarăşi la un loc şi să se reunifice pentru a i se închina din nou lui Iehova în Sion! Aceasta însemna că datorită iubirii de durată indefinită pe care i-a arătat-o Dumnezeu, Iacob (cu alte cuvinte toate cele douăsprezece triburi ale lui Israel) avea să fie salvat din „timpul de durere“ care şi-a atins punctul culminant cu pustiirea Ierusalimului şi a lui Iuda, în 607 î.e.n. (Ier. 30:7). Dar încă înainte de a fi avut loc acea „durere,“ Iehova, mişcat de bunătatea sa iubitoare, a anunţat ceva încă şi mai minunat decît simpla adunare la un loc a poporului său exilat. În acest sens citim:

¹⁶ „‘Iată că vin zile,’ este declaraţia lui Iehova, ‘şi voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un nou acord; nu ca acordul pe care l-am încheiat cu străbunii lor în ziua cînd i-am apucat de mînă, ca să–i fac să iasă din ţara Egiptului, — „acord al meu pe care l-au încălcat, cu toate că aveam asupra lor drepturi de proprietar şi de soţ,“’ este declaraţia lui Iehova. ‘Căci iată acordul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel după acele zile,’ este declaraţia lui Iehova. ‘Voi pune legea mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inima lor. Şi eu voi deveni Dumnezeul lor, iar ei vor deveni poporul meu.’ ‘Iar ei nu vor mai învăţa fiecare pe tovarăşul său şi fiecare pe fratele său, spunînd: „Cunoaşteţi-l pe Iehova!“ căci mă vor cunoaşte toţi, de la cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei,’ este declaraţia lui Iehova. ‘Căci eu voi ierta greşeala lor şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.’“ — Ier. 31:31–34.

DEVINE NECESAR UN NOU MIJLOCITOR

17. De ce ar trebui să manifestăm încă şi astăzi interes faţă de noul acord? Cînd era deja învechit acordul Legii şi pe punctul de a fi abrogat?

¹⁷ Manifestăm noi interes faţă de acest nou acord? Ar trebui să manifestăm, căci el mai este încă în vigoare şi astăzi. Cine s-a obligat să-l respecte pînă în prezent? Milioanele de evrei răspîndiţi în întreaga lume nu pretind a fi legaţi printr-un asemenea acord. Ei cred că mai sînt încă sub obligaţia de a respecta acordul încheiat cu străbunii lor, la Muntele Sinai, în urmă cu mai bine de 3 490 de ani! Promisiunea lui Iehova, privitoare la un nou acord, a fost exprimată prin Ieremia cu mai bine de 2 580 de ani în urmă. Dacă evreii au dreptate, de ce a întîrziat Dumnezeu atît de mult cu punerea în vigoare a acestui nou acord? Ei bine, încă acum 1 900 de ani şi ceva, acordul Legii iudaice era deja învechit şi părea a fi pe punctul de a face loc noului acord. Şi i-a făcut oare loc, într-adevăr?

18. (a) Ce indica privitor la acordul Legii, promisiunea lui Dumnezeu despre un acord „nou“? De care vîrstă se apropia acest acord? (b) Cum i-a fost transmis naţiunii lui Israel codul legii?

¹⁸ Iată ce a scris în această privinţă un cercetător al iudaismului, un student care se aşeza adeseori la picioarele celebrului preceptora fariseu din Ierusalim — Gamaliel: „Spunînd ‘un nou acord’ el l-a făcut pe cel dintîi să devină învechit. Iar ce este învechit şi îmbătrîneşte este aproape de dispariţie“ (Evr. 8:13; 2 Cor. 3:14). Scriitorul evreu a scris aceste cuvinte pe la anul 61 e.n. pentru evreii din Ierusalim care aderaseră la creştinism. Într-o altă scrisoare, adresată adunărilor creştine din provincia romană a Galatiei, acelaşi scriitor spusese deja mai înainte: „Atunci ce rost are Legea? Ea a fost adăugată (acordului avraamic privitor la sămînţă] pentru a face să se manifeste încălcările de lege [ale oamenilor] pînă cînd avea să vină sămînţa [lui Avraam] căreia îi fusese făcută promisiunea; şi ea a fost transmisă prin îngeri prin mînă unui mijlocitor.“ — Gal. 3:19.

19. Pentru că acordul Legii nu s-a putut încheia fără mijlocirea lui Moise, ce se poate în acest sens cu privire la noul acord care este încheiat şi el între Dumnezeu şi oameni?

¹⁹ Acel mijlocitor sau intermediar neamintit cu numele era Moise. Dacă încheierea vechiului acord al Legii a pretins existenţa unui intermediar între Dumnezeu şi oamenii imperfecţi, fireşte că încheierea unui nou acord între Dumnezeu şi oameni avea să pretindă tot la fel un intermediar, chiar dacă el nu este menţionat în Ieremia 31:31–34. Pe vremea lui Ieremia Moise era mort demult. Pentru că el fusese acela care servise drept intermediar sau mediator, Legea vechiului acord a fost numită „legea lui Moise.“ — Fapt. 15:5.

20, 21. (a) Cum a arătat Dumnezeu superioritatea noului acord faţă de acordul anterior atunci cînd l-a anunţat pe cel nou? (b) Ce avea să facă Dumnezeu din israeliţi, dacă ei aveau să respecte în mod fidel acordul său?

²⁰ Fiind un acord superior celui vechi, se cuvenea ca noul acord să aibă un mediator superior lui Moise. Să observăm cum a arătat Dumnezeu superioritatea noului acord asupra acordului anterior. Dumnezeu spune despre el că este „nu ca acordul pe care l-am încheiat cu străbunii lor în ziua cînd i-am apucat de mînă ca să–i fac să iasă din ţara Egiptului, — ‘acord al meu pe care l-au încălcat, cu toate că aveam asupra lor drepturi de proprietar şi de soţ’“ (Ier. 31:32). Iehova şi-a pus în gînd ca prin intermediul acordului pe care îl încheiase cu israeliţii după ce-i făcuse să iasă din Egipt, să le încredinţeze un rol de seamă. Din acest motiv le-a spus el cuvintele:

²¹ „Dacă veţi asculta cu stricteţe de glasul meu şi veţi respecta cu adevărat acordul meu [ce se va întîmpla atunci?] atunci veţi deveni în mod categoric proprietatea mea deosebită, printre toate celelalte popoare, pentru că întreg pămîntul îmi aparţine mie. Iar voi îmi veţi deveni un regat de preoţi şi o naţiune sfîntă.“ — Ex. 19:5, 6.

22. (a) Ce fel de guvern avea să fie acest „regat de preoţi“ şi cărui scop era el potrivit? (b) A cui „proprietate deosebită“ avea să fie acea „naţiune sfîntă“ şi ce fel de relaţie urma să aibă ea cu proprietarul ei?

²² Cuvintele „un regat de preoţi“ indică, desigur, un guvern ce corespunde în mod ideal necesităţilor omenirii întregi. Preoţii lui îl reprezintă şi îl servesc pe Dumnezeu, Salvatorul neamului omenesc. „Regatul de preoţi,“ în sine, este o „naţiune,“ un grup raţional suficient de curat pentru a fi numit „sfînt,“ potrivit pentru a fi utilizat de Dumnezeu. Dumnezeu i-a adunat pe membrii acestui grup dintre toate celelalte naţiuni. Aceasta însemna că ei aveau să fie o „proprietate deosebită,“ aşa cum şi soţia este proprietatea deosebită a soţului ei. Dumnezeu i-a şi asemănat de fapt pe israeliţii răscumpăraţi, din vechime, cu o soţie, spunînd în acest sens că el era „proprietar şi soţ“ al lor. Dar în loc să dea dovadă de o supunere potrivită unei soţii, respectînd acordul său sacru, naţiunea lui Israel şi-a ignorat obligaţiile ei speciale, care decurgeau din această relaţie privilegiată (Ier. 3:1–3, 20). Ea merita să fie respinsă printr-un divorţ.

23. Şi-a atins acordul Legii scopul său? Ce a făcut Dumnezeu în legătură cu guvernul desăvîrşit pe care l-a prevăzut pentru omenire?

²³ Istoria ulterioară a acelui popor din vechime care era legat de Iehova Dumnezeu printr-un acord dezvăluie că starea acelui popor nu s-a îmbunătăţit necontenit. Este indiscutabil că acordul Legii nu si-a atins scopul. Tocmai de aceea putem fi foarte bucuroşi că Dumnezeu nu a renunţat să ia toate măsurile necesare pentru ca acel dorit „regat de preoţi“ să fie format. Avînd în vedere acel guvern desăvîrşit, el a înlocuit vechiul acord cu unul care îi era superior.

[Notă de subsol]