Ei au făcut voinţa lui Iehova

Daniel i-a slujit lui Dumnezeu în mod necurmat

SCHIMBAREA peste noapte a cursului istoriei este un eveniment rar. Totuşi, aşa ceva s-a întâmplat în anul 539 î.e.n., când Imperiul Babilonian a căzut în mâinile mezilor şi perşilor în numai câteva ore. Până în acel an, Daniel, profetul lui Iehova, trăise ca evreu exilat în Babilon timp de aproape 80 de ani. Având, probabil, peste 90 de ani, Daniel se afla înaintea unuia dintre cele mai grele teste ale integrităţii lui faţă de Dumnezeu.

Imediat după căderea Babilonului, lucrurile păreau să meargă bine pentru Daniel. Noul rege era Darius Medul, un bărbat de 62 de ani, care l-a tratat cu bunăvoinţă pe Daniel. Una dintre primele acţiuni întreprinse de Darius ca rege a fost aceea de a numi 120 de satrapia şi de a ridica trei bărbaţi la rangul de înalt demnitar. Daniel a fost unul dintre cei trei bărbaţi privilegiaţi. Dându-şi seama de potenţialul extraordinar al lui Daniel, Darius chiar intenţiona să-l pună pe Daniel în funcţia de prim-ministru! Însă tocmai atunci s-a întâmplat ceva care a schimbat dintr-o dată planurile regelui.

Un plan viclean

Ceilalţi înalţi demnitari împreună cu un număr mare de satrapi i-au propus regelui o idee ciudată. Ei l-au rugat pe Darius să emită următoarea lege: „Oricine va înălţa, timp de treizeci de zile, cereri către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei“ (Daniel 6:7). Poate că lui Darius i s-a părut că aceşti oameni îşi declarau deschis loialitatea faţă de el. Poate s-a gândit că, fiind străin, această lege l-ar ajuta să-şi consolideze poziţia de conducător al ţării.

Cu toate acestea, înalţii demnitari şi satrapii nu propuseseră acest edict de dragul regelui. Ei „au căutat să afle ceva împotriva lui Daniel, ca să-l acuze în ce privea treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească vreun pretext sau vreo greşeală, pentru că el era credincios şi nu se găsea nici o greşeală la el şi nici un lucru rău“. Aşadar, aceşti oameni vicleni s-au gândit: „Nu vom găsi nici un pretext împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în legătură cu legea Dumnezeului lui“ (Daniel 6:4, 5). Conştienţi de faptul că Daniel se ruga zilnic lui Iehova, ei au căutat să facă din acest lucru o faptă demnă de pedeapsa capitală.

Probabil că înalţii demnitari şi satrapii nutreau duşmănie faţă de Daniel, întrucât el îi „întrecea pe [ei] . . . , pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia“ (Daniel 6:3). Probabil că cinstea lui Daniel impusese restricţii nedorite corupţiei şi câştigului necinstit. Oricum ar fi stat lucrurile, aceşti oameni l-au convins pe rege să semneze edictul, făcându-l o parte a „legii mezilor şi perşilor, care, odată dată, rămâne neschimbată“. — Daniel 6:8, 9.

Daniel rămâne neclintit

Oare, după ce a aflat de noua lege, Daniel nu s-a mai rugat lui Iehova? Nicidecum! Îngenunchind în camera de sus a casei lui, el s-a rugat lui Dumnezeu de trei ori pe zi, „cum făcea şi mai înainte“ (Daniel 6:10). În timp ce se ruga, duşmanii lui „au dat năvală în casă şi [l-]au găsit pe Daniel rugându-se şi prezentându-şi cererile Dumnezeului său“ (Daniel 6:11). Când au adus problema în atenţia regelui, Darius s-a tulburat pentru că legea pe care o semnase îl implica pe Daniel. Relatarea ne spune că „până la asfinţitul soarelui a tot căutat să-l scape“. Dar nici măcar regele nu putea să anuleze legea pe care o dăduse el însuşi. Prin urmare, Daniel a fost dus la groapa cu lei, probabil o văgăună sau o groapă subterană. „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujeşti, El te va scăpa!“, l-a asigurat regele pe Daniel. — Daniel 6:12–16.

După o noapte de post şi de veghe, Darius s-a dus în grabă la groapă. Daniel era viu şi nevătămat! Regele a acţionat imediat. El i-a aruncat pe duşmanii lui Daniel şi pe familiile acestora în groapa cu lei, ca pedeapsă. Darius a proclamat totodată în tot ţinutul său ca „în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel“. — Daniel 6:17–27.

Învăţăminte pentru noi

Daniel a fost un exemplu excelent de fidelitate. Chiar şi regele, care nu i se închina lui Iehova, a remarcat că Daniel îi slujea lui Dumnezeu „necurmat“ (Daniel 6:16, 20). Rădăcina cuvântului aramaic tradus prin „necurmat“ înseamnă, în esenţă, „a se mişca circular“. Aceasta sugerează continuitate. Cât de bine descrie acest cuvânt integritatea neştirbită a lui Daniel faţă de Iehova!

Daniel a cultivat statornicia cu mult timp înainte de a fi aruncat în groapa cu lei. Ca tânăr prizonier în Babilon, el a refuzat să consume alimentele sau băutura interzise de Legea mozaică sau pângărite de ritualuri păgâne (Daniel 1:8). Mai târziu, el i-a transmis plin de curaj lui Nebucadneţar, regele Babilonului, mesajul lui Dumnezeu (Daniel 4:19–25). Cu numai câteva ore înainte de căderea Babilonului, Daniel a proclamat neînfricat judecata lui Dumnezeu înaintea regelui Belşaţar (Daniel 5:22–28). Deci, când Daniel a avut de înfruntat groapa cu lei, el a continuat în calea fidelă pe care mergea de mult timp.

Şi tu îi poţi sluji lui Iehova în mod necurmat. Eşti tânăr? Atunci acţionează acum pentru a cultiva statornicia, respingând asocierea rea cu lumea şi conduita corupătoare. Dacă îi slujeşti lui Dumnezeu de un anumit timp, continuă să perseverezi cu fidelitate. Nu renunţa, întrucât fiecare încercare cu care ne confruntăm ne dă ocazia să-i arătăm lui Iehova că suntem hotărâţi să-i slujim în mod necurmat. — Filipeni 4:11–13.

[Notă de subsol]