Favoarea nemeritată a lui Dumnezeu — să nu rataţi scopul ei!
„A VORBI despre religie (. . .)este efectiv treaba pastorului“, a declarat membrul unei biserici. (Sublinierea ne aparţine.) Alţii au recunoscut că „un număr relativ foarte mic de creştini fac eforturi pentru a împărtăşi credinţa a lor altora“. (Sublinierea ne aparţine.) Aceste afirmaţii arată clar că pentru majoritatea celor care merg în prezent la biserică, creştinismul este egal cu o credinţă pasivă în Dumnezeu şi în Cristos sau Mesia.
Dar care este concepţia ta? Discipolii lui Isus şi–au împărtăşit credinţa la alţii (Luca 8:1). Trebuie şi creştinii de azi să facă aceasta? Sau, dacă Dumnezeu nu le mai cere celor care se pretind creştini să evanghelizeze, la ce se aşteaptă el de la ei? Are Dumnezeu un scop cu creştinii de azi? Da, are! Şi, din acest motiv, avertismentul dat de apostolul Pavel creştinilor din Corint de a nu ’accepta favoarea nemeritată doar pentru a rata scopul ei‘ are sens pentru noi astăzi (2 Corinteni 6:1). Să vedem de ce.
Scopul favorii lui Dumnezeu este identificat
Asemenea lui Pavel, creştinii din Corint acceptaseră jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos. Datorită credinţei lor în această îngrijire Iehova i–a declarat drepţi. Faptul că ei au acceptat adevărurile mesianice primite prin intermediul serviciului teocratic efectuat de Pavel i–a eliberat din sclavia practicilor imorale, păgîne şi false prin care Corintul era faimos. Pentru ei, favoarea nemeritată a lui Iehova însemna eliberare. Dar această favoare nemeritată nu avea oare nici un scop?
Dimpotrivă, scopul lui Iehova în ce priveşte eliberarea lor era identic cu scopul referitor la eliberarea lui Pavel din tradiţiile nescripturale ale strămoşilor lui. Pavel însuşi clarifică acest scop: „Eu am devenit slujitor al acesteia conform darului gratuit al favorii nemeritate a lui Dumnezeu, care mi–a fost dată (. . .) ca să anunţ naţiunilor vestea bună despre bogăţiile insondabile ale lui Cristos.“ (Efeseni 3:7, 8; compară Galateni 1:15, 16.) Da, scopul favorii nemeritate a lui Dumnezeu era ca slujitorii săi să practice închinarea adevărată, ceea ce însemna înălţarea numelui său, Iehova, şi anunţarea lui în cadrul serviciului creştin, aşa cum a făcut Pavel. — Romani 10:10.
Totuşi, din conţinutul primei scrisori pe care Pavel a scris–o corintenilor reieşea cu claritate că mulţi dintre ei rataseră scopul favorii nemeritate a lui Dumnezeu. În ce fel? În loc să păstreze o formă de închinare care era curată şi plăcută înaintea lui Dumnezeu, ei permiseseră ca influenţa imorală a locuitorilor din Corint să le tocească sensibilitatea. În mijlocul lor se semnalaseră disensiuni şi fornicaţie (1 Corinteni 1:11; 5:1, 2). Majoritatea celor care erau asociaţi cu congregaţia au fost corectaţi prin sfaturile lui Pavel. Dar Pavel voia ca ei să nu se mai abată de la serviciul creştin. Iată de ce, mai tîrziu, el le–a reamintit corintenilor: „Să nu acceptaţi favoarea nemeritată a lui Dumnezeu doar pentru a rata scopul ei.“ — 2 Corinteni 6:1.
Un exemplu din antichitate
O situaţie asemănătoare apăruse cu mai multe secole înainte. În primăvara anului 537 î.e.n., prin intermediul regelui persan Cirus, Iehova Dumnezeu eliberase Israelul — naţiunea sa aleasă — din captivitatea babiloneană. Scopul eliberării lor a fost făcut cunoscut de Cirus însuşi prin următorul decret: „Oricine dintre voi este din tot poporul său, Dumnezeul lui să fie cu el! Să se urce deci la Ierusalim, care este în Iuda, şi să reconstruiască acolo casa lui Iehova, Dumnezeul lui Israel, — el este Dumnezeul adevărat —, care era în Ierusalim!“ — Ezra 1:1–3.
Da, era timpul hotărît de Iehova pentru a restabili închinarea adevărată în ţara lui Iuda. Datorită favorii nemeritate a lui Iehova, acei iudei repatriaţi au avut privilegiul de a reconstrui templul său la Ierusalim. Reacţionînd favorabil la această chemare stimulatoare, exilaţii întorşi acasă s–au stabilit în patria lor şi au început lucrarea de restaurare a templului. — Ezra 1:5–11.
Dar la scurt timp după aceea, naţiunea acestor iudei reîntorşi acasă a permis ca opoziţia celor din afară să îi stînjenească lucrarea. În loc să păstreze viu în memorie scopul eliberării lor, ei au început să spună: „Nu a venit timpul, timpul casei lui Iehova, pentru ca ea să fie construită“ (Hagai 1:2). Drept urmare, lucrarea de reconstrucţie a fost complet abandonată timp de aproximativ 16 ani.
Între timp, ei aveau îndeletniciri egoiste, acordînd mai multă importanţă lucrurilor materiale, bunăstării fizice, decît reconstruirii casei sacre a lui Iehova (Hagai 1:3–9). În Hagai 1:4 citim următoarele: „Este timpul ca voi înşivă să trăiţi în casele voastre cu lambriuri, în timp ce această casă este pustie?“ Casa de închinare a lui Iehova zăcea „pustie“, avînd doar fundaţia pusă, în timp ce iudeii trăiau în casele lor cu acoperişuri solide şi cu pereţii frumos căptuşiţi cu lambriuri din lemn fin.
Prin intermediul profeţilor Hagai şi Zaharia, Iehova le–a reamintit iudeilor scopul eliberării lor, astfel că lucrarea de reconstrucţie a fost în cele din urmă încheiată. Totuşi, oricine a continuat să preţuiască bunurile materiale mai mult decît privilegiul de a se îngriji de restabilirea închinării adevărate la Ierusalim, a ratat, evident, scopul favorii nemeritate a lui Dumnezeu.
Scopul eliberării noastre
Ce putem învăţa astăzi din exemplul iudeilor repatriaţi în 537 î.e.n. şi de la creştinii corinteni din timpul lui Pavel? Ca slujitori dedicaţi ai lui Iehova Dumnezeu, şi noi am beneficiat de o eliberare. Datorită favorii sale nemeritate, noi nu mai sîntem sclavii doctrinelor şi tradiţiilor false ale Babilonului celui Mare sau ale răutăţii acestui vechi sistem de lucruri (Ioan 8:32; 2 Corinteni 4:4–6). Această eliberare, precum şi libertatea pe care o aduce ea, ne dă prilejul să–i arătăm lui Dumnezeu apreciere pentru iubirea lui faţă de noi (1 Ioan 4:9). Dar cum putem face aceasta?
Putem s–o facem prin faptul că nu ratăm scopul favorii nemeritate a lui Dumnezeu. Acest lucru este echivalent, ca şi în cazul acelor slujitori ai lui Iehova din antichitate, cu datoria de a practica închinarea adevărată. Azi, ca şi în timpul lui Pavel, aceasta înseamnă că trebuie ’să declarăm naţiunilor vestea bună despre (. . .) Cristos‘ (Efeseni 3:8). Aşadar, toţi cei care acceptă favoarea nemeritată a lui Dumnezeu trebuie să participe la serviciul creştin. Aceasta înseamnă că, în calitate de slujitori dedicaţi ai lui Iehova Dumnezeu, avem responsabilitatea de a face cunoscut altora adevărul, de a preamări şi lăuda numele lui Iehova şi de a–l sluji printr–o închinare care este curată şi sfîntă. — Matei 28:19, 20; Evrei 13:15; Iacob 1:27.
’Să nu rataţi scopul ei‘
S–ar putea ca vreunul dintre noi, asemenea acelor creştini din antichitate, să fie în pericol de a ’rata scopul‘ favorii nemeritate a lui Dumnezeu? Da. Asemenea lor, mulţi dintre noi sînt nevoiţi ca, la locul de muncă sau la şcoală, să aibă legături cu persoane care practică imoralitatea, hoţia, minciuna, înşelătoria, precum şi alte lucruri care sînt detestabile pentru Iehova Dumnezeu (1 Corinteni 6:9, 10; Galateni 5:19–21). Deci este de importanţă vitală să evităm asocierea cu astfel de persoane, ca să nu începem să manifestăm înclinaţii spre ceea ce este rău (1 Corinteni 15:33). Aceste asocieri nu fac altceva decît să ne submineze credinţa. Pe bună dreptate i–a scris Pavel lui Tit următoarele: „Fiindcă favoarea nemeritată a lui Dumnezeu care aduce salvare oamenilor de orice fel a fost manifestată, instruindu–ne să repudiem lipsa de pietate şi dorinţele lumii şi să trăim cu judecată sănătoasă, dreptate şi devoţiune sfîntă în prezentul sistem de lucruri.“ — Tit 2:11, 12.
Unii ar putea trage concluzia că îşi îndeplinesc serviciul teocratic dacă frecventează întrunirile de la Sala Regatului, dacă participă cu regularitate la proclamarea veştii bune a Regatului lui Dumnezeu şi dacă nu sînt implicaţi în nici un fel de conduită imorală. Dar există încă un factor care trebuie luat în considerare. Iată ce a zis Isus: „Nimeni nu poate sluji ca sclav la doi stăpîni“ (Matei 6:24). Ce a vrut el să spună prin aceste cuvinte? El a vrut să spună că chiar dacă dedicăm o parte din timpul nostru promovării veştii bune, se poate ca scopul principal al vieţii noastre să fie acela de a dobîndi tot mai multe lucruri materiale. Este adevărat că s–ar putea ca perspectiva vieţii într–un nou sistem de lucruri condus de Cristos Isus să ne placă realmente, dar, în acelaşi timp, s–ar putea ca să vrem să tragem cele mai mari profituri din acest sistem, atîta timp cît va mai dura el. O asemenea atitudine nu va face decît să ne abată de la adevăratul scop al eliberării noastre. Oare nu aceeaşi atitudine de preocupări materialiste a fost aceea care i–a abătut pe iudeii repatriaţi de la împlinirea scopului pentru care au fost eliberaţi?
Nu cumva arată lucrările noastre că am ratat scopul eliberării din acest vechi şi rău sistem şi din falsa lui religie? Pavel le–a spus corintenilor că „acum este timpul deosebit de favorabil“ pentru a–i ajuta pe alţii să obţină salvarea (2 Corinteni 6:2). Astăzi, cînd distrugerea inevitabilă a acestui sistem rău este atît de aproape, cuvintele lui Pavel capătă un caracter de necesitate şi mai pronunţat. Deşi este evident că majoritatea celor ce frecventează astăzi bisericile preferă să nu împărtăşească altora credinţa lor, creştinii care manifestă o iubire sinceră faţă de Iehova Dumnezeu consideră drept un privilegiu faptul de a participa total la serviciul creştin care le–a fost încredinţat. Toţi aceia care declară cu fidelitate vestea bună în acest timp favorabil şi îi slujesc lui Iehova în cadrul închinării curate şi sfinte pot face astfel cu convingerea că ei au ’acceptat favoarea nemeritată a lui Dumnezeu şi nu au ratat scopul ei‘. — 2 Corinteni 6:1.